CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Care este diferenţa între fascism, nazism şi comunism ? VIDEO

 

 

 

Totalitarismul este specific unui regim politic în care puterea aparţine în mod absolut unei persoane, unui grup de persoane sau unui partid politic şi are ca principale caracteristici:

 

  • Conducătorul unic

  • Monopartitism

  • Ideologia  partidului unic devine adevăr absolut, adevărul oficial al statului

  • Partid unic

  • Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești

  • Promovarea cultului personalității

  • Aplicarea cenzurii. Partidul – stat  monopolizează mijloacele de comunicare (mass – media).

  • Demagogie și propagandă

  • Interesele individului sunt subordonate intereselor statului

  • Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice şi al altor instituţii de forţă (aparatul represiv al statului )

  • Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a cetățenilor săi)

  •  încălcarea sau chiar anularea drepturilor omului

  • Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

 

 

Acest termen a fost folosit pentru prima dată în Italia fascistă de către jurnalistul Giovanni Amendola la 12 mai 1923, intr-un articol din ziarul “ Il Mundo “, în care condamna sistemul totalitar instaurat in urma alegerilor municipale in care fascistii controlau ambele liste concurente, din dorinţa de a obţine o victorie sigură şi totală

Care este diferenţa între stalinism, nazism, marxism, socialism, fascism, comunism ?

Hai sa vedem…

Socialismul este un  ansamblu de doctrine social-politice care urmăresc reformarea societății  prin desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție și de schimb și punerea acestora sub controlul statului.

Socialismul este un concept, un grup de ideologii, un ansamblu de mişcări politice care au evoluat şi s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic.

La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale, dar, până la urmă, s-a concentrat, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democraţiilor moderne

Marx a pus bazele teoriei comunismului în secolul 19, propunând  eliminarea  proprietaţii private şi a inegalităţilor sociale din societate, printr-o revoluţie a claselor asuprite.

 El critica sistemul capitalist, denunţând profitul obţinut prin plusvaloare, şi considera că statul se transforma într-un instrument de dominare şi de exploatare a societăţii civile de către clasele dominatoare.

 „Într-o fază superioară a societăţii comuniste, când vor dispărea subordonarea înrobitoare faţă de diviziunea muncii şi, prin urmare, opoziţia dintre munca intelectuală şi cea fizică, atunci când munca va deveni nu numai un mijloc de trai ci şi prima necesitate a vieţii; când, odată cu dezvoltarea universală a indivizilor, forţele productive vor spori şi toate sursele de bogăţie cooperativă vor ţâşni la suprafaţă din abundenţă (…), atunci societatea îşi va putea înscrie pe frontispiciu: de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia dupa necesităţi”, scria Karl Marx în „Critica Programului Gotha”.

Karl Marx folosea aproape cu acelaşi sens termenii socialism şi comunism, dar, în general, comunismul ar fi forma cea mai avansată a socialismului.

În „Critica Programului Gotha”, Karl Marx a identificat două etape ale comunismului după înlăturarea sistemului capitalist: în prima perioadă ar fi un sistem de tranziţie în care clasa muncitorească ar deţine controlul asupra conducerii statului, inclusiv asupra economiei, iar oamenii ar fi remuneraţi proporţional cu munca desfăşurată; în a doua perioadă, obiectivul ar fi fost ajungerea la o societate comunistă fără clase sociale şi formă de guvernare, în care producţia şi distribuirea bunurilor ar fi bazată pe principiul „de la fiecare potrivit capacităţilor, fiecăruia în funcţie de nevoi”.

 În incercarile  lor de a eliminina clasele sociale, urmasii lui Marx,   comunistii Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot, Kim ir sen şi alţi marxişti extremişti, au recurs la asa zisa „dictatura a proletariatului”şi la represiuni sangeroase, fara precedent in istoria omenirii, aceasta politica  avand ca rezultat  eliminarea fizică a zeci de milioane de oameni dintre cei mai creativi în ţările lor.

Comunismul a devenit sinonim cu teroarea, lagarele de concentrare, deportarile,cenzura totala a mijloacelor de informare,dirijismul cultural, propaganda mincinoasa, foametea, industrializarea haotica si fortata, colectivizarea fortata a agriculturii,cultul personalitatii sefului suprem .

Considerand religia drept un „opiu pentru masele exploatate”, comunistii au inchis , pangarit si distrus lacasuri de cult, au arestat si masacrat preoti si ierarhi, au propovaduit ateismul militant.

De asemenea, in multe tari comuniste minoritatile nationale sau religioase au fost  dislocate in totalitate de pe teritoriile in care traiau  si s-au experimentat asupra lor cele mai perverse metode de deznationalizare si asimilare  fortata..

Cunoastem cazul poporului cecen, al tatarilor, a sute de mii de români basarabeni si bucovineni si al altor grupuri naţionale, care au fost alungaţi de pe pamânturile lor si reaşezaţi in Siberia, Asia Centrala sau in Extremul Orient  sovietic, colonizându-se în acelasi timp pe teritoriile şi în casele celor deportaţi, persoane aparţinând altor naţiuni, in special ruşi, bielorusi, ucrainieni.

Şi in alte ţări ”socialiste” au avut loc acţiuni asemănătoare.

În ciuda unor succese economice de început, conducerile comuniste au devenit pentru naţiunile lor o forţă distructivă şi un simbol al răului.

Privind la scara istoriei, într-un timp relativ scurt  dupa cucerirea puterii de către comunişti, economia s-a prăbuşit, iar sistemul mondial comunist s-a dezintegrat  şi  pe cale de consecinţă, ideologia acestuia.

In restul ţărilor asa zis „comuniste”rămase, în care oficial se „construieste socialismul”, respectiv în  Coreea de Nord si Cuba, derapajul este total, statele  acestea aflându-se in plin faliment pe toate planurile: economic, social, cultural si politic.

In fapt, in aceste ţări  s-au instalat adevarate monarhii comuniste, care au acaparat intreaga viata socio-economica si culturală a popoarelor care au nefericirea sa se afle sub conducerea  lor.

Comunismul contemporan a degenerat până în faza in care liderii comunisti  lasă de la o generaţie la alta moştenire conducerea ţării lor unor rude apropiate, pretinzând ca tot ce fac  este  „pentru binele şi fericirea poporului muncitor”.

Cu toate acestea comunismul ca soluţie, ramane  înca  atractiv pentru multe persoane  aflate in  sărăcie, iar acestea sunt foarte numeroase   în tarile lumii a treia.

Acum, marxiştii susţin că ce s-a intamplat în trecut au fost doar nişte”excese”şi că terorismul de stat instituit  în numele „poporului muncitor”de catre marii măcelari comunişti nu a reprezentat ”adevaratul”comunism.

În zilele noastre marxiştii pretind ca deţin reţeta ”adevăratului” comunism şi  aşteapta cu nerăbdare să o experimenteze asupra maselor credule…

Socialismul nedictatorial presupune protecţie socială,  ne restrictionarea iniţiativei private şi este în căutarea unui consens între clasele sociale şi a echităţii sociale, prin căutarea  unor solutii de reducere a diferenţierilor din cadrul societăţii.

Acest tip de socialism mai are adepţi numeroşi  în unele dintre ţările europene avansate, precum şi în Japonia sau Coreea de sud.

 

 

 

FASCISMUL

 

 

Doctrina care alături de comunism şi nazism a jucat în secolul XX  un rol extrem de important in modelarea viitorului Europei, este doctrina fascistă, specifică  mişcărilor naţionaliste de extremă dreapta, cu o structura ierarhica totalitara, fundamental opusă democraţiei şi liberalismului (Dicţionarul Oxford).

Potrivit acestei doctrine, menirea fascismului este sa oprească declinul naţiunii, cauzat de:

–     divizarea internă

–     subordonarea de catre naţiuni inferioare

–      scăderea purităţii rasei

–     capitalismul si democratia liberală  care fragmentează naţiunea şi o subordonează in cadrul unei ordini  mondiale pe care o domină.

Fascismul este declarat singura forţă capabilă sa restaureze rolul conducător al  naţiunii în stat, prin instaurarea unui stat autoritarist ale cărui trăsături principale sunt:

–    conducerea unui singur partid

–    un conducator carismatic care sa energizeze masele

–     dirijarea de catre stat a muncii si consumului ( etatism )

–     crearea unei economii productive si autosuficiente ( corporatism )

La fel ca şi în cazul celorlalte doctrine totalitare, fascismul italian era caracterizat de existenţa unui lider charismatic, care se confunda cu statul, Benito Mussolini, conducator dictatorial al statului italian fascist de pe poziţia de  Prim Ministru, din anul 1922 si pâna in anul 1943.

Ideea centrala a fascismului era aceea de stat si de naţiune, , la care se adauga violenţa şi intoleranţa (faţă de alte partide,regimuri, naţiuni).

Un lider puternic a carui imagine era susţinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei natiuni care ieşise deja zdruncintă dintr-un un mare razboi, manipularea maselor, misticismul şi promovarea rasismului sunt doar cateva elemente care descriu regimul fascist mussolinian.

Deşi putem identifica cu usurinta elemente asemănatoare intre fascism, comunism sau nazism, fascismul s-a diferenţiat atât de nazism,   cât si de comunism.

  ” Dar care rasă? Exista oare rasa germană? A exista vreodată? Va exista vreodata? Ei bine, răspundem noi, rasa germană nu există”.( B. Mussolini).

Iată cum prezenta Mussolini însuşi ideologia fascistă :

„Fascismul neaga (faptul ca) numarul, prin calitatile sale, poate dirija societatile umane: el neaga ca acest numar poate guverna gratie unei consultari periodice. El afirma inegalitatea de nesters, fecunda, binefacatoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelata printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul universal[…]

Pentru fascist, totul se afla in stat, nimic uman sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitate a tuturor valorilor, interpreteaza, dezvolta si da forta vietii intregului popor. […] Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana in punctul in care o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul .[…]

Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalitatii, este o forta, dar o forta intelectuala si morala care rezuma toate formele vietii umane.

In consecinta, el nu se poate limita la functiile simple de supraveghere şi tutela cum doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in inteligenta.

Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei.

Un stat care se sprijina pe milioane de indivizi care il recunosc, il simt si sunt gata sa-l serveasca, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat in statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numarul tovarasilor sai de arme.”

Violenta si intoleranta sunt alte doua trasaturi definitorii ale regimului fascist.

Cămăşile negre sau „Squadristi” reprezentau o organizatie paramilitara pe care Mussolini a infiintat-o si a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi miscarea rivala socialista.

Cămăşile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.

 Fascismul a aparut ca o reacţie la instabilitatea si la stagnarea caracteristica unora din tarile Europei dupa primul razboi mondial, care  generau inechitate sociala,corupţie, revolte, confruntări politice acerbe.

Ca  sistem economic, fascismul poate fi etchetat ca  un socialism cu furnir capitalist. Cuvântul derivă de la fascii, simbolul roman al colectivismului și al puterii: un mănunchi de nuiele legate, înzestrat cu o secure proeminentă.

În zilele sale de glorie (anii 1920 și 1930), fascismul trecea drept o fericită concesie între capitalismul liberal de tip boom-and-bust, cu pretinsele sale atribute – conflictul de clasă, competiția risipitoare, și egoismul orientat spre profit – și marxismul revoluționar, cu violenta și social distructiva sa persecuție a burgheziei.

Fascismul a înlocuit internaționalismul, caracteristic atât liberalismului clasic cât și marxismului, cu naționalismul și radicalismul – “sânge și pământ”.

În timp ce socialismul căuta un control totalitar asupra proceselor economice ale societății prin operarea directă de către stat a mijloacelor de producție, fascismul râvnea la acel control în mod indirect, prin dominarea proprietarilor privați nominali.

Pe când socialismul naționaliza explicit proprietatea, fascismul o făcea implicit, cerându-le proprietarilor să-și folosească avutul în “interes național” – mai exact, așa cum era perceput acest interes de către autoritatea autocratică. (Cu toate acestea, câteva industrii au fost operate de către stat.)

În vreme ce socialismul abolea complet toate relațiile de piață, fascismul păstra aparența acestora și totodată planifica toate activitățile economice.

Pe când socialismul abolea banii și prețurile, fascismul controla sistemul monetar și stabilea prețurile și salariile pe considerente politice.

Prin toate aceste activități fascismul a denaturat piața economică. Antreprenoriatul a fost abolit. Ministerele statului, nu consumatorii, decideau ce era produs și în ce condiții.

Fascismul se deosebește de intervenționism, sau de economia mixtă. Intervenționismul caută să ghideze procesele pieței, nu să le elimine, așa cum a făcut fascismul. Legile salariului minim și legile antitrust, deși reglementează piața liberă, sunt mult diferite de planurile multianuale emanate de Ministerul Economiei.

Fascismul a avut o durata de peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat toate elementele societatii italiene.

Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator, care promite sa redea natiunii italiene gloria trecutului, in care Roma era stapana lumii.

Sub fascism, statul controla prin carteluri oficiale toate aspectele producției, comerțului, finanțelor și agriculturii. Planșetele și tabelele de planificare stabileau liniile și nivelele de producție, prețurile, salariile, condițiile de muncă și dimensiunile unor firme.

Acordarea de licențe era ubicuă; niciun fel de activitate economică nu putea avea loc fără permisiunea guvernului.

Nivelele de consum erau dictate de stat, iar veniturile “în exces” trebuiau predate sub formă de taxe sau “împrumuturi”.

Împovărarea producătorilor și greutățile cu care aceștia s-au confruntat ca urmare a acestor politici, au oferit avantaje firmelor străine amatoare de export.

Dar din moment ce politica guvernamentală năzuia către autarhie, sau altfel spus către auto-suficiență națională, protecționismul a fost necesar: importurile erau interzise sau controlate strict, singura metodă viabilă de achiziționare a resurselor ce nu erau disponibile pe plan local rămânând cucerirea externă.

Astfel fascismul a fost incompatibil cu pacea și diviziunea internațională a muncii – atributele liberalismului.

Fascismul a fost întruchiparea corporatismului, un sistem în care reprezentarea politică era bazată pe comerț și industrie, mai degrabă decât pe criterii geografice. Prin aceasta, fascismul și-a dezvăluit rădăcinile sindicaliste, sindicalismul fiind o formă de socialism apărută la stânga eșichierului politic.

Guvernul a cartelizat firme ce aparțineau aceleiași industrii, cu reprezentanți ai muncii și managementului deservind miriadele de consilii locale, regionale și naționale – toți aflându-se sub rezoluția permanentă a autorității ultime a planului economic al dictatorului.

Corporatismul încerca să prevină sciziunile ce produceau tumult și frământare în sânul națiunii, precum întreruperea lucrului și grevele sindicaliste. Prețul acestei “armonii” forțate a fost pierderea posibilităților de negociere și deplasare liberă.

Pentru a menține un nivel minim al șomajului și al nemulțumirii populare, guvernele fasciste și-au asumat de asemenea proiecte masive de lucrări publice finanțate prin impozite excesive, împrumuturi și creare de bani discreționari.

Deși multe din aceste proiecte aveau un caracter local – drumuri, clădiri, stadioane – cel mai însemnat dintre ele era militarismul, un efort ce beneficia de armate și producții de armament uriașe.

Antagonismul manifestat de liderii fasciști față de comunism a fost greșit interpretat drept o afinitate pentru capitalism. De fapt, anticomunismul fascist era motivat de credința că în mediul colectivist european al începutului anilor 1920, comunismul se situa pe poziția celui mai însemnat rival în competiția pentru loialitatea oamenilor.

Asemeni comunismului, sub fascism, fiecare cetățean era privit ca un angajat și chiriaș al statului totalitar, dominat de partid.

Drept urmare, folosirea forței sau amenințarea întrebuințării ei erau considerate a fi prerogative ale statului, ce puteau fi folosite chiar și în scopul suprimării opoziției pacifiste.

Dacă un prim arhitect al fascismului poate fi identificat, atunci acesta este cu siguranță Benito Mussolini, fostul editor marxist care, prins în mrejele fervorii naționaliste, a rupt-o cu stânga în perioada premergătoare Primului Război Mondial și a devenit liderul Italiei în 1922. Mussolini a făcut o distincție între fascism și capitalismul liberal în autobiografia sa din 1928:

“Cetățeanul Statului Fascist a încetat să mai fie un individ egoist ce deține dreptul anti-social de a se răzvrăti împotriva oricărei legi a Colectivității. Statul Fascist și concepția sa corporatistă plasează oamenii și capacitățile lor în domeniul muncii productive și le explică acestora îndatoririle pe care ei trebuie să le îndeplinească.”(p. 280)

Înainte de a plonja în imperialism în 1935, Mussolini a fost deseori lăudat pentru programul său economic de către americani și britanici, inclusiv de către Winston Churchill.

În mod similar, Adolf Hitler, al cărui Partid Național Socialist (Nazist) a adaptat fascismul Germaniei, cu începere din anul 1933, a spus:

“Statul ar trebui să păstreze dreptul de supraveghere iar fiecare proprietar ar trebuie să se considere un angajat numit de către stat. Este de datoria sa să nu-și folosească proprietatea împotriva intereselor membrilor propriului său popor. Aceasta este problema crucială. Cel de-al Treilea Reich își va păstra mereu dreptul său de a-i controla pe proprietarii privați.” (Barkai 1990, p. 26-27).

Ca o regulă, fascismul se implica pentru a restabili ordinea în ţară , cu mijloacele dictaturii şi ale represiunii sangeroase.

 Fascismul nu are o ideologie distincta, cu toate ca  isi are radacinile in socialism, de la care a preluat pana la un punct frazeologia , insa promoveaza  nationalismul si sovinismul, in forme extreme .

De asemenea fascism inseamna eliminarea opozantilor politici , abolirea libertatilor cetatenesti, cenzura presei,cultul marelui conducator.

Nici fascistii nu sunt adeptii distrugerii proprietatii private, dar instaureaza un regim dirijist in economie.

Relatiile fascistilor cu biserica majoritara este in general  corecta si de multe ori de colaborare.

 După ce accede la putere (in general prin forta) si ordinea  este restabilita, fascismul devine o povara  pentru naţiune, devine din ce in ce mai contestat si pana la urma se prabuseste fie violent, fie paşnic… Vezi Spania franchistă sau Portugalia, dupa Franco și Salazar .

 

Nazismul

 

 

  Desemnează  ideologia totalitara aplicata in timpul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania (1933 – 1945 ) care era în esenţă caracterizată prin :

 

–      doctrina superioritatii rasei ariene si a natiunii germane in cadrul rasei

–     impartirea raselor umane  în superioare/stapani si inferioare/sclavi

–     teoria “ spatiului vital “ – Lebensraum – extinderea teritoriala prin eliminarea raselor inferioare

–    existenţa unor rase fără patrie,  considerate rase parazite ( de aici justificarea teoretica a opresiunii şi eliminarii evreilor si tiganilor )

–     controlul direct al guvernului asupra finantelor, investitiilor, industriei si agriculturii

–     militarizarea economiei –   propagarea antisemitismul ( ura impotriva evreilor ), anticomunismul, anticlericalismul

–   „principiul conducătorului “ – Fuhrerprinzip –  care simboliza intruparea naţiunii

 

   Nazismul este de multe ori este confundat cu fascismul deoarece  a preluat de la acesta  elemente specifice cum ar fi: dictatura, iredentismul teritorial, bazele teoriei economice.

Hitler a avut o viziune proprie despre aplicarea  socialismului la  naţiunea germană, pe care a inteles sa o conduca in lupta pentru eliminarea a ceea ce el numea „rasele inferioare”, în beneficiul „poporului arian”, pe care il credea   o rasa de stapani ai lumii.

Hitler a fost conducatorul Partidului National Socialist al Muncitorilor din Germania si a sustinut intotdeauna ca lupta pentru binele si fericirea poporului german ,pe care a incercat sa-l”purifice rasial” prin eliminarea fizica a persoanelor „neariene”,in special a evreilor si a tiganilor.

Spre deosebire de comunisti, nazistii nu au abolit proprietatea privata, dar au instituit un regim dirijist in economie si au militarizat-o intr-un ritm nemaintalnit.

Regimul nazist conceput de Hitler, a fost varianta cea mai dura a fascismului, care a preluat si a perfectionat de la comunistii stalinisti sistemul lagarelor de concentrare,deportarile in masa,asainatele politice pentru lichidarea oricarei opozitii ,masacrarea unor minoritati .

De asemenea, nazistii  au procedat identic cu comunistii in ceea ce priveste abolirea libertatii presei,a libertatilor individuale  si  in ceea ce priveste  exaltarea  cultului ”marelui conducator”.

Spre deosebire de comunisti, care propovaduiau lupta de clasa, nazistii au avut ca doctrina lupta pentru suprematia rasei ariene nordice.

In timp ce comunistii se declarau internationalisti, nazistii erau nationalisti extremisti.

In plan religios, naziştii au incercat sa opuna crestinismului un cult pagan nordic si au fost adeptii unor practici ezoterice oculte.

 

 

 

 

 

Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti-tpt

 

Simbolul nazist-svastika – are o  provenienta mistica orientala.

 

 

 

Foarte interesant este faptul ca svastika a fost un simbol comunist în anii revoluţiei din Rusia, dar comuniştii bolsevici ruşi au renunţat la el.

Intr-adevar, în anul 1917, odată cu venirea la putere în Rusia a regimului bolşevic si până în 1920, uniformele Armatei Roşii, dar si  bancnotele şi  documentele oficiale purtau însemnul svasticii.

russian swastika 1919 1920 cav

 

 

 

Mai târziu, regimul bolşevic a renunţat la acest simbol , iar in anul 1921, acesta  a fost preluat de  Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, partidul nazist..

Naziştii au tolerat în general creştinii majoritari, dar au trimis în lagare de concentrare persoanele de religie iudaica, le-au inchis sau distrus sinagogile şi cimitirele, acţiuni care faceau parte din aşa numita ”Solutie finală”preconizata de Hitler, aceea a unei Germanii suta la suta ariene, fără evrei, ţigani sau alte minorităţi naţionale”neariene”.

Mergând pe aceasta cale, naziştii au ajuns să promoveze  politica expansionista a „spatiului vital” pentru poporul german, ceea ce a condus  asa cum ştim  la declanşarea celei mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-o omenirea, cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sfârşitul nazismului este, de asemenea, bine cunoscut.

 

Concluzii: nici fascismul, nici derivatul acestuia – nazismul și nici comunismul, nu pot soluţiona problemele sociale și nici nu pot asigura progresul societatii.

Istoria a dovedit-o si o dovedeşte zi de zi.

Alternativa  nu poate fi decat DEMOCRAŢIA, care nu este o cale  ideală, dar care este totuși cea mai buna dintre toate soluţiile proaste găsite până acum.

Alta direcţie mai bună de urmat omenirea încă nu a cunoscut, dar dacă va aparea, atunci cu siguranţă vom avea mult de discutat …

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse)

– Barkai, Avraham. Nazi Economics: Ideology, Theory, and Policy. Trans. Ruth Hadass-Vashitz. Oxford: Berg Publishers Ltd., 1990.
– Basch, Ernst. The Fascist: His State and His Mind. New York: Morrow, 1937.
– Diggins, John P. Mussolini and Fascism: The View from America. Princeton: Princeton University Press, 1972.
– Flynn, John T. As We Go Marching. 1944. Reprint. New York: Free Life Editions, 1973.
– Flynn, John T. The Roosevelt Myth. New York: Devin-Adair, 1948.
Laqueur, Walter, ed. Fascism: A Reader’s Guide. Berkeley: University of California Press, 1976.
– Mises, Ludwig von. Omnipotent Government. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1944.
– Mussolini, Benito. Fascism: Doctrine and Institutions. Firenze: Vallecchi, 1935.
– Mussolini, Benito. My Autobiography. New York: Scribner’s, 1928.
Pitigliani, Fauto. The Italian Corporative State. New York: Macmillan, 1934.
– Powell, Jim. FDR’s Folly: How Roosevelt and His New Deal Prolonged the Great Depression. New York: Crown Forum, 2003.
– Shirer, William L. The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon and Schuster, 1960.
– Twight, Charlotte. America’s Emerging Fascist Economy. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1975.

– altermedia.info/romania/

14/09/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 60 comentarii

De ce n-au mers moldovenii la urne?

A pune rezultatul referendumului în termeni de eşec, de lipsă de soluţii, de aproape catastrofă este cel puţin exagerat.

 Referendumul a fost o propunere prin care s-a încercat soluţionarea crizei constituţionale din R. Moldova. Una dintre propuneri. (…)

De ce n-au mers moldovenii la urne?

– Sunt mai multe explicaţii, dar:
1. AIE n-a avut un staff comun, deci n-a lucrat împreună pentru a aduce la mintea, sufletul şi urechile alegatorului importanţa acestui referendum şi chiar miza acestuia;
2. A existat un boicot al comuniştilor, care a fost destul de agresiv mai ales în teritoriu;
3. Sondajele de opinie au sugerat că nu e nevoie să meargă cetăţeanul R. Moldova la vot, pentru că va merge vecinul lui; dacă îi spui că 70-80% vor fi prezenţi şi vor vota pentru alegerea directă a preşedintelui, asta a fost o formă foarte subtilă de demobilizare, chiar dacă nu s-a intenţionat asta;
4. Au fost şi mai multe teme care s-au suprapus peste problematica referendumului; au început discuţii adiacente legate de corupţie, de AIE şi corupţia, de teme care duceau mai degrabă spre ideea de post-referendum – adică alegeri prezidenţiale şi parlamentare -, aşa că lumea a uitat miza referendumului

– Comuniştii clamează o victorie cel puţin morală. Ce se va întâmpla după referendum? Ce se va întâmpla cu AIE? A fost un duş rece care îi va face mai precauţi pe lideri în campania pentru alegerile parlamentare?

– Există mai multe formule. Preşedintele Ghimpu a sugerat, după ce s-au dat publicităţii rezultatele referendumului, că norma constituţională îl obligă să dizolve parlamentul. Şi a sugerat: cu cât mai repede, cu atât mai bine. Asta înseamnă că putem, teoretic, avea alegeri parlamentare, însă depinde de decizia pe care o vor lua împreună membrii AIE, care vor muta problema alegerii preşedintelui în viitoarea legislatură. Şi în viitoarea legislatură se poate relua problema reformei constituţionale în R. Moldova.
În ceea ce priveşte jubilaţia Partidului Comuniştilor, aş spune, în simpla calitate de sociolog: nu cred că lucrurile ar trebui privite chiar atât de optimist, pentru că AIE a adus la vot circa 780.000 de votanţi, aproape la fel câţi au votat-o la alegeri. Practic, şi-au menţinut numărul de votanţi, în condiţiile în care, cu siguranţă, miza referendumului n-a fost atât de puternică precum cea a alegerilor parlamentare.
Comuniştii spun că au avut o victorie pentru că au blocat referendumul. Trebuie să fim foarte atenţi, e mult mai uşor să ţii omul acasă decât a-l aduce să voteze pentru tine. AIE a arătat că şi-a menţinut electoratul, dar deocamdată PCRM nu a făcut această probă. Lucrurile nu sunt clare, zarurile n-au fost aruncate şi s-ar putea ca, vorba aceea, cine râde la urmă, râde mai bine. Problema de fond este că acest referendum a fost un duş rece, care pe unii i-a răcit mai tare, pe alţii mai puţin.
Este un test peste care AIE poate trece, trăgând cele mai bune învăţăminte.

Dan Dungaciu

Sursa:Timpul md.

12/09/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: