Relaţiile României independente după 1878 și politica sa externă până la izbucnirea Primului Război Mondial

 

 

 

 

 

 

Harta Principatelor Unite între 1859- 1878

 

 

 

 

 

Politica externă a României între 1878-1914

 

 

     Câștigarea independenţei de stat a țării noastre pe câmpul de luptă, va fi confirmată de marile puteri până în 1880, apoi, după mai multe vizite în Germania ale domnitorului şi ale lui I.C. Brătianu  au fost reglementate succesiunea la tron şi acordarea titlului de rege lui Carol I.

Devenind regat din 1881, România îşi va spori prestigiul pe plan internaţional.

      Fiind totuşi un stat slab, ca majoritatea statelor balcanice, mai ales după înrăutăţirea relaţiilor cu Rusia, România trebuia să-şi caute un aliat puternic, care să-i garanteze integritatea teritorială.

      Rusia, din aliat, a devenit duşmanul României ameninţând-o chiar cu ocuparea, iar când s-a trasat granite cu Bulgaria în sudul Dobrogei, totul s-a făcut în detrimentul României, ajungându-se la incidentul dintre trupele române şi ruse de la Arab Tabia. O apropiere de vecinul de la răsărit nu părea posibilă şi nici nu era dorită de fruntaşii politici români.

Franţa era încă în convalescenţă după dezastru din 1870-1871 şi nu mai era prima putere europeană.

      Anglia este în continuare destul de rezervată faţă de România, uneori chiar rece şi datorită faptului că interesele ei economice nu sunt legate de această ţară. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor se va apropia de România, datorită petrolului care începe să fie căutat pe piaţa europeană.

     Germania, prin mâna de fier a lui Bismarck, domină şi controlează politica europeană şi reuşeşte să menţină Franţa izolată.

     Faptul că regele Carol I era german şi era bine primit la curtea împăratului, îndrepta România spre o alianţă cu Germania, dar Bismarck condiţiona alianţa de semnarea, în prealabil, a unei înţelegeri, între România şi Austro-Ungaria, înţelegere ce era împotriva intereselor româneşti.

Divergenţele se datorau încercării monarhiei dualiste austro-ungare de a controla Comisia Dunării, ca şi politicii de deznaţionalizare a românilor transilvăneni, războiului vamal declarat României după încetarea Convenţiei comerciale dintre cele două ţări în 1885 şi încercării de pedepsire de către autorităţile austro-ungare a memorandiştilor etc.

Cu toate că această alianţă este împotriva naturii şi a firii lucrurilor, pentru a ieşi din starea de izolare şi a găsi un sprijin, România se va apropia de Triplia Alianţă.

 

 

 

 

 

 

Tratatul cu Austro-Ungaria a fost negociat de I.C. Brătianu cu contele Kalnoky şi Bismarck.

Premierul român a refuzat să includă în tratat şi cererea de a nu permite pe teritoriul României acţiuni îndreptate împotriva dublei monarhii austro-ungare şi de a nu sprijini românii transilvăneni.

Pe 30 octombrie 1883, ministrul român de externe, D. A. Sturdza, semna tratatul cu Austro-Ungaria şi cu Germania. Tratatul avea un caracter  pur defensiv, aliaţii fiind obligaţi să se ajute numai dacă unul dintre semnatarii tratatului era atacat.

Pentru România, tratatul era benefic, deoarece o asigura împotriva Rusiei.

Reînnoit de mai multe ori, tratatul nu a fost făcut public  şi nu a fost cunoscut nici măcar de către parlament, ci doar de un cerc restrâns de oameni politici şi de rege.

Pentru acest moment este singura garanţie a României, deoarece Tripla Alianţă, la care aderase şi Italia, era deja închegată.

 

 

 

 

 

 

România şi războaiele balcanice.

 

 

 

La începutul secolului al XX-lea, situaţia internaţională este însă schimbată. Mai întâi se încheagă al doilea bloc militar, Tripla Înţelegere, formată din Anglia, Franţa şi Rusia.

În 1908 Austro-Ungaria anexează Bosnia şi Herţegovina şi adânceşte procesul de deznaţionalizare în imperiu, prin noi legi care îi afectează şi pe românii din Transilvania. De asemenea, ea îi acordă sprijin Bulgariei, care doreşte anexiuni teritoriale în Balcani.

Dorind păstrarea status-quo-ului în această zonă, detaşarea României de Austro-Ungaria şi de Tripla Alianţă se face firesc, mai ales că acum exista şi Tripla Înţelegere.

Războaiele balcanice din 1912-1913 au demonstrate cu claritate reorientarea politicii externe româneşti.

În primul război balcanic, purtat în 1912 Grecia, Serbia şi Bulgaria înfrâng Turcia, iar România rămâne neutră. Pacea se încheie la Londra, la 30 mai 1913.

            În 1913 Bulgaria îi atacă pe foştii săi aliaţi, iar acum Turcia este de partea Greciei şi Serbiei. În război va intra şi România, împotriva Bulgariei şi a politicii duse de Austro-Ungaria în Balcani.

Încheierea păcii la Bucureşti în 1913 arată rolul jucat de România în zonă, iar Bulgaria, aliatul Austro-Ungariei, este obligată să cedeze Serbiei şi Greciei părţi din Macedonia, zona oraşului Adrianopol (Edirne) Turciei, iar României Cadrilaterul (sudul Dobrogei, adică judeţele Dârstor şi Caliacra).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distanţarea de Tripla Alianţă este evidenţă, chiar dacă la împlinirea vârstei de 70 de ani Carol I a fost numit feldmareşal al armatei germane.

Politica de deznaţionalizare a românilor, practicată în Transilvania şi sprijinul dat de Dubla Monarhie Bulgariei l-a făcut pe împăratul german Wilhelm al II-lea să recunoască, în ajunul primului război mondial, că din partea României se spera cel mult la o neutralitate binevoitoare.

Pe de altă parte, Tripla Înţelegere este tot mai interesată de atragerea României de partea ei, prin sporirea investiţiilor în industria petrolieră, trimiterea unor misiuni militare şi a unor delegaţii în vizită la Bucureşti.

Vizita ţarului Nicolae al II-lea şi a ministrului de externe Sazonov la Constanţa, unde se întâlnesc cu regele Carol I şi cu premierul I. I. C. Brătianu, a confirmat pe deplin noua orientare a politicii externe româneşti, orientare mai firească şi mai utilă intereselor naţionale.

 

 

Surse:

 

• Vălu Năstăselu, Istoria Românilor, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005, p.183-184.

• Textul în format pdf : Politica externă a României 1878-1914

• https://materialedeistorie.wordpress.com/2019/07/18/politica-externa-a-romaniei-intre-1878-1914/

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Nimeni nu e judecat pe drept cât traieşte. Abia după moarte este pomenit sau dat uitării.”

 

 

 

 

 

 

– Regina Maria a României –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M.S.Regina Maria a fost mare Prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi Regină a României.

A fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg – Gotha, (născută Marie Alexandra Victoria la  Eastwell Park, Kent, in Anglia, la 29 octombrie 1875 — d. 18 iulie 1938  la  Sinaia, in Regatul Romaniei) .

Prinţesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea.

Regina Maria a fost supranumită de popor “Mama răniţilor”, “Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.

Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.

Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României,o cupă de argint oferită de municipalitatea Capitalei, aminteşte de acest eveniment; piesa are gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.

Regina Maria a călătorit la Paris in timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa.

Frumuseţea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial, deşi puţin înţeles.

Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.

A rezultat astfel Romania Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei.

Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927.

În momentul în care fiul său a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să circule tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.

In 1924 a construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.

Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorinţă ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic, de pe malul Marii Negre.

După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria.

În anul 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat caseta cu inima marii regine.

Inima reginei zace pe undeva prin Muzeul Naţional de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.

 Inainte de moarte, Regina Maria le-a adresat  românilor următorul mesaj:

“Când veţi citi aceste rînduri, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii eterne. Totusi, pentru marea iubire pe care v-am dat-o chezăşie, doresc să vă vorbesc din nou.

Am devenit a voastră, pentru bucurie şi pentru mâhnire.

Când privesc în urma, este greu să spun care a fost mai mare – bucuria sau mâhnirea.

Eu cred că mai mare a fost BUCURIA, dar prea îndelungata a fost MÂHNIREA”.

Cred că ultima frază a Reginei Maria curpinde întreaga dramă a poporului roman, mai ales a părţii de naţiune româna din Basarabia…