Relaţiile României independente după 1878 și politica sa externă până la izbucnirea Primului Război Mondial
Harta Principatelor Unite între 1859- 1878
Politica externă a României între 1878-1914
Tratatul cu Austro-Ungaria a fost negociat de I.C. Brătianu cu contele Kalnoky şi Bismarck.
Premierul român a refuzat să includă în tratat şi cererea de a nu permite pe teritoriul României acţiuni îndreptate împotriva dublei monarhii austro-ungare şi de a nu sprijini românii transilvăneni.
Pe 30 octombrie 1883, ministrul român de externe, D. A. Sturdza, semna tratatul cu Austro-Ungaria şi cu Germania. Tratatul avea un caracter pur defensiv, aliaţii fiind obligaţi să se ajute numai dacă unul dintre semnatarii tratatului era atacat.
Pentru România, tratatul era benefic, deoarece o asigura împotriva Rusiei.
Reînnoit de mai multe ori, tratatul nu a fost făcut public şi nu a fost cunoscut nici măcar de către parlament, ci doar de un cerc restrâns de oameni politici şi de rege.
Pentru acest moment este singura garanţie a României, deoarece Tripla Alianţă, la care aderase şi Italia, era deja închegată.
România şi războaiele balcanice.
La începutul secolului al XX-lea, situaţia internaţională este însă schimbată. Mai întâi se încheagă al doilea bloc militar, Tripla Înţelegere, formată din Anglia, Franţa şi Rusia.
În 1908 Austro-Ungaria anexează Bosnia şi Herţegovina şi adânceşte procesul de deznaţionalizare în imperiu, prin noi legi care îi afectează şi pe românii din Transilvania. De asemenea, ea îi acordă sprijin Bulgariei, care doreşte anexiuni teritoriale în Balcani.
Dorind păstrarea status-quo-ului în această zonă, detaşarea României de Austro-Ungaria şi de Tripla Alianţă se face firesc, mai ales că acum exista şi Tripla Înţelegere.
Războaiele balcanice din 1912-1913 au demonstrate cu claritate reorientarea politicii externe româneşti.
În primul război balcanic, purtat în 1912 Grecia, Serbia şi Bulgaria înfrâng Turcia, iar România rămâne neutră. Pacea se încheie la Londra, la 30 mai 1913.
În 1913 Bulgaria îi atacă pe foştii săi aliaţi, iar acum Turcia este de partea Greciei şi Serbiei. În război va intra şi România, împotriva Bulgariei şi a politicii duse de Austro-Ungaria în Balcani.
Încheierea păcii la Bucureşti în 1913 arată rolul jucat de România în zonă, iar Bulgaria, aliatul Austro-Ungariei, este obligată să cedeze Serbiei şi Greciei părţi din Macedonia, zona oraşului Adrianopol (Edirne) Turciei, iar României Cadrilaterul (sudul Dobrogei, adică judeţele Dârstor şi Caliacra).
Distanţarea de Tripla Alianţă este evidenţă, chiar dacă la împlinirea vârstei de 70 de ani Carol I a fost numit feldmareşal al armatei germane.
Politica de deznaţionalizare a românilor, practicată în Transilvania şi sprijinul dat de Dubla Monarhie Bulgariei l-a făcut pe împăratul german Wilhelm al II-lea să recunoască, în ajunul primului război mondial, că din partea României se spera cel mult la o neutralitate binevoitoare.
Pe de altă parte, Tripla Înţelegere este tot mai interesată de atragerea României de partea ei, prin sporirea investiţiilor în industria petrolieră, trimiterea unor misiuni militare şi a unor delegaţii în vizită la Bucureşti.
Vizita ţarului Nicolae al II-lea şi a ministrului de externe Sazonov la Constanţa, unde se întâlnesc cu regele Carol I şi cu premierul I. I. C. Brătianu, a confirmat pe deplin noua orientare a politicii externe româneşti, orientare mai firească şi mai utilă intereselor naţionale.
Surse:
-
Vălu Năstăselu, Istoria Românilor, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005, p.183-184.
-
Textul în format pdf : Politica externă a României 1878-1914
-
https://materialedeistorie.wordpress.com/2019/07/18/politica-externa-a-romaniei-intre-1878-1914/
Gândul zilei
„Nimeni nu e judecat pe drept cât traieşte. Abia după moarte este pomenit sau dat uitării.”
– Regina Maria a României –
M.S.Regina Maria a fost mare Prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi Regină a României.
A fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg – Gotha, (născută Marie Alexandra Victoria la Eastwell Park, Kent, in Anglia, la 29 octombrie 1875 — d. 18 iulie 1938 la Sinaia, in Regatul Romaniei) .
Prinţesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea.
Regina Maria a fost supranumită de popor “Mama răniţilor”, “Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.
Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.
Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României,o cupă de argint oferită de municipalitatea Capitalei, aminteşte de acest eveniment; piesa are gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.
Regina Maria a călătorit la Paris in timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa.
Frumuseţea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial, deşi puţin înţeles.
Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.
A rezultat astfel Romania Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei.
Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927.
În momentul în care fiul său a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să circule tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.
In 1924 a construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.
Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorinţă ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic, de pe malul Marii Negre.
După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria.
În anul 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat caseta cu inima marii regine.
Inima reginei zace pe undeva prin Muzeul Naţional de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.
Inainte de moarte, Regina Maria le-a adresat românilor următorul mesaj:
“Când veţi citi aceste rînduri, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii eterne. Totusi, pentru marea iubire pe care v-am dat-o chezăşie, doresc să vă vorbesc din nou.
Am devenit a voastră, pentru bucurie şi pentru mâhnire.
Când privesc în urma, este greu să spun care a fost mai mare – bucuria sau mâhnirea.
Eu cred că mai mare a fost BUCURIA, dar prea îndelungata a fost MÂHNIREA”.
Cred că ultima frază a Reginei Maria curpinde întreaga dramă a poporului roman, mai ales a părţii de naţiune româna din Basarabia…