CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GEN.MIRCEA CHELARU: ROMÂNIA ŞI TEORIA CONSPIRAŢIEI. VIDEO

 

 

 

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit din partea şefului Securităţii, Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre conducătorii celor două super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS.

Raportul vorbea despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui.

Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidenţe?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o conferinţă de presă ad-hoc, seara târziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”.

Generalul nu a dat alte amănunte. La câteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie.  

 

Înţelegerea de la Malta

 

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?

În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist.

Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”.

Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

 

 

Imagini pentru mircea chelaru photos

Foto: General de armată (rez) Mircea Chelaru (n. 3 iulie 1949, comuna Rediu, judeţul interbelic Iaşi), eseist, istoric şi om politic român, care a îndeplinit funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (15 februarie – 31 octombrie 2000).

Grade succesive:  1970 – locotenent; 1974 – locotenent major; 1977 – căpitan, excepţional; 1983 – maior; 1989 – locotenent-colonel; 1990 – colonel, înainte de termen; 1997 – general de brigadă; 1999 – general de divizie; 2000 – general de corp de armată; 2001 – general în rezervă.

La data de 1 iunie 2001, generalul Chelaru a participat la comemorarea a 55 de ani de la moartea mareşalului Ion Antonescu, ceremonie care a avut loc în curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (ctitorită de Ion şi Maria Antonescu) unde a fost dezvelit un bust de bronz şi marmură al mareşalului şi la care a fost prezent şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. 

El a fost convocat în faţa Consiliului de Judecată al MApN pentru încălcarea principiului neimplicării politice a militarilor. Printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării a afirmat că „se disociază de opiniile neconforme cu aprecierea comunităţii internaţionale şi declară că nu va tolera nici o manifestare contrara acestei judecăţi în cadrul armatei. (…)

Este regretabil că asemenea gesturi individuale, care au legătură cu o personalitate ale cărei acţiuni au fost condamnate de comunitatea internaţională, umbresc eforturile colective depuse de întreaga armată pentru materializarea obiectivului naţional de integrare în NATO şi UE“. 

La data de 4 iunie 2001, generalul de corp de armată, Mircea Chelaru a cerut trecerea sa în rezervă, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Emil Constantinescu, publicată în revista „România Mare”.

În acea scrisoare a afirmat: „(…)În ultima perioadă, mai exact începând cu anul 1996, am constatat cu mâhnire o depreciere gravă a stării Armatei Române, faţă de care s-au formulat o succesiune de soluţii declarative, cu puternic mesaj politic, dar fără acoperire în plan pragmatic, operaţional. (…) Încercările subsemnatului de a readuce în prim-plan valorile de tradiţie, şi, în principal, mentalul credinţei în victorie, s-au izbit de toate aceste vicisitudini impardonabile.

Prin toată fiinţa mea m-am opus, în stilul care-mi caracterizează personalitatea, unor asemenea stări de fapt, prin metode cvasiradicale, care, din păcate, nu au avut efectul preconizat. Evenimentele din octombrie 2000 care m-au determinat să-mi ofer demisia din funcţia de şef al Statului-Major General au fost secundate de incriminări insinuante, perfid ticluite, cu trimiteri sugerate la consecinţe grave, care m-au găsit fără resursa logică şi psihică de a le înţelege şi a le mai contracara din interiorul instituţiei, ca militar activ.”  

Generalul de corp de armată Mircea Chelaru a fost trecut în rezervă la data de 7 iunie 2001 , la cerere. Printr-un decret prezidenţial din data de 29 octombrie 2008, a fost înaintat în gradul de general în rezervă; (Wikipedia.ro).

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/07/o-istorie-a-zilei-de-7-august-video-4/

 

 

 

07/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

UN DOCUMENT STRICT SECRET DIN ANUL DE CUMPANA 1989 : Raportul generalului-colonel de securitate Iulian Vlad catre presedintele Nicolae Ceausescu.

gen. Iulian Vlad

Motto:

 La Malta se va stabili “un nou echilibru pe continentul european”.

 

 

Foto: Mihail Gorbaciov si George W. Bush sr. s-au intalnit la Malta pentru  a hotara soarta Europei. Aceasta intalnire este considerata cea mai importanta de la Conferinta de la Ialta din 1945.

 

Raportul generalului Iulian Vlad, seful DSS (Securitatea), catre Nicolae Ceausescu, cu privire la intalnirea liderilor mondiali Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush, de la Malta, 2-3 decembrie, releva precizia in analiza si corectitudinea previziunilor geopolitice.

De la infiintarea Uniunii Europene, asa-numita “casa comuna europena” la reunificarea Germaniei si declansarea principiului dominoului, prin reimpartirea sferelor de influenta.

Nr. 0075/989 Strict Secret 1989 decembrie 1.

Raport olograf, exemplar unic, sem­nat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad – şeful DSS -, adre­sat preşedintelui României, Ni­colae Ceauşescu, privind pro­blemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gor­baciov şi George Bush.

Raportam urmatoarele informatii obtinute pe mai multe linii, cu privire la intalnirea dintre Bush si Gorbaciov:

1. In cadrul noilor convorbiri la nivel inalt dintre S.U.A. si U.R.S.S., organizate la initiativa sovieticilor, cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta si elaborarea unei noi strategii comune care sa le asigure, in continuare, un rol dominant in toate problemele internationale.

– Este de asteptat sa se ajunga la noi intelegeri de restrangere a zonelor de confruntare directa in favoarea celor de convergenta a intereselor.

– Sunt date ca U.R.S.S. va face noi concesii in favoarea americanilor in schimbul obtinerii de ajutoare economice si financiare.

– Se urmareste stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care sa permita atenuarea treptata a diferentelor de sistem politic si economic intre tarile socialiste si cele capitaliste si asigurarea transpunerii in practica a conceptelor privind “dezideologizarea relatiilor internationale” si crearea asa-numitei “case comune europene”.

– In acest context, se va aborda si problema existentei celor doua blocuri militare, in sensul mentinerii acestora inca o anumita perioada, cel putin pana la stabilizarea situatiei din Europa de est.

– In ceea ce priveste intensificarea preocuparilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni sa fie sprijinite, dar pentru o perioada temporizate spre a fi incadrate in “procesul de integrare europeana”.

– Ambele parti se vor pronunta pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor si cheltuielilor militare, U.R.S.S. fiind interesata sa aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesitati interne, iar S.U.A. sa diminueze deficitul mare al balantei de plati.

Este posibil ca, in timpul intalnirii, Bush sa faca publica intentia de a reduce efectivele americane stationate in Europa, ca un raspuns la masurile similare adoptate unilateral de U.R.S.S.

– Pe planul relatiilor bilaterale, presedintele S.U.A. va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economica a U.R.S.S., conditionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea in considerare in si mai mare masura a mecanismelor economiei de piata.

– Pe langa solicitarea expresa de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obtinerea de catre U.R.S.S. a clauzei natiunii celei mai favorizate din partea S.U.A., precum si pentru reducerea restrictiilor pe linia transferului de tehnologie.

NOTA:

– Din datele de care dispunem rezulta ca la intalnirea dintre Bush si Gorbaciov ar urma sa se discute si problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de “reforme reale”, fiind avute in vedere indeosebi R.P. Chineza, Cuba si Romania.

– Cu privire la tara noastra, Bush va releva ca statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restrictii in relatiile lor cu Romania si va solicita ca si U.R.S.S. sa procedeze in mod similar, mai ales prin reducerea livrarilor sovietice de titei, gaz metan si minereu de fier.

*

2. In cadrul consultarilor din ultimile zile cu Administratia de la Washington, guvernele Angliei, Frantei, R.F. Germania si Italia au insistat pentru:

– evitarea adoptarii de catre S.U.A. si U.R.S.S. a unor hotarari definitive referitoare la modificarea echilibrului militar din Europa, fara consultarea prealabila si consimtamantul tarilor vest-europene;

– realizarea treptata a reducerii armamentelor si efectivelor dislocate in Europa, urmand ca problema unor diminuari semnificative sa fie analizata numai dupa ce vor exista garantii certe ca U.R.S.S. este dispusa sa renunte la forta sa militara;

– respectarea de catre S.U.A. a intelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de est, astfel incat sa-si asigure promovarea propriilor interese pe termen lung in aceasta zona.

Franta si Anglia au solicitat totodata ca, in perspectiva construirii unei confederatii a celor doua state germane, sa se previna deplasarea centrului de putere din Europa catre Germania unificata, precum si o polarizare politico-economica si chiar militara intre aceasta si U.R.S.S. De genul celei existente inaintea celui de al doilea razboi mondial.

General-colonel

(ss) I. Vlad

Arhiva Civic Media

 

 

20/03/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO SI FOTO:Complexul militaro-industrial din SUA a oferit Coreei de Nord arme nucleare . Korean War Crisis: Brought To You By Uncle Sam

Fire are still burning on the island

South Koreans watch smoke raising from South Korea’s Yeonpyeong island near the border against North Korea Tuesday, Nov. 23, 2010. North Korea fired artillery barrages onto the South Korean island near their disputed border Tuesday, setting buildings alight and prompting South Korea to return fire and scramble fighter jets. (AP Photo/Yonhap) KOREA OUTR  more photos: businessinsider.com

Complexul industrial-militar din SUA a oferit Coreei de Nord arme nucleare

Desi Coreea de Sud admite ca a tras primul foc ceea ce a determinat Coreea de Nord sa raspunda prin represalii, marea majoritate a presei invinuieste  Corea de Nord pentru extinderea crizei, neglijand totodata sa recunoasca acest fiasco ca fiind un rezultat al politicii Unchiului Sam care ,prin intermediul a doua administratii separate, a avut ca scop asigurarea accesului la bomba atomica a dictatorului ereditar Kim Jong –II si a succesorilor sai.

Precum am documentat exhaustiv, beligeranta nucleara a Coreei de Nord este o creatie exclusiv americana, deoarece guvernul SUA a inarmat statul stalinist din Coreea de Nord ,atat direct cat si indirect, prin intermediul traficantilor internationali de arme aflati sub control american, in special Dr. Abdul Qadeer Khan. In timp ce pozitiona Coreea de Nord pe „axa raului” , guvernul SUA ii finanta in mod entuziast programul de arme nucleare.

Atat administratia Clinton cat si administratia Bush, au jucat un rol important in sustinerea planurilor lui Kim Jong-II pentru dezvoltarea fortei nucleare Nord Coreene, incepand cu jumatatea anilor 1990.

Ca si in cazul programului armelor chimice si biologice al lui Saddam Hussein, Donald Rumsefeld e cel care a jucat un rol important in inarmarea lui Kim Jong-II

Rumsfeld a dirijat un contract de 200 milioane de dolari destinati echipamentului si serviciilor in scopul construirii a doua statii pentru reactoare cu apa usoara in Coreea de Nord in ianuarie 2000 cand acesta era un director executiv al ABB. Wolfram Eberhardt, un purtator de cuvant  al ABB a confirmat faptul ca Rumsfeld a participat la aproape toate conferintele administratiei in timpul asocierii sale cu aceasta companie.

Rumsfeld doar a preluat stafeta de la administratia Clinton, care in 1994 a acceptat sa inlocuiasca reactoarele nucleare cu apa usoara ale Coreei de Nord. Asa –zisii experti finantati de guvern au afirmat ca reactoarele cu apa usoara nu pot fi folosite pentru fabricarea bombelor. Nu si conform opiniei lui Henry Sokolski, presedintele Centrului de Educare in privinta Politicii de Non-proliferare, in Washington, care a afirmat: „LWR (reactoarele cu apa usoara) pot fi folosite in producerea a zeci de bombe  in Coreea de Nord si Iran.

Aceasta se aplica tuturor reactoarelor cu apa usoara –un fapt deprimant pe care cei care iau decizii (elaboreaza politici) in SUA au reusit sa-l stearga.

Departamentul de Stat SUA a afirmat ca reactoarele cu apa usoara nu pot fi folosite in producerea materialului pentru bombe si totusi in 2002, acesta a solicitat Rusia sa puna capat cooperarii cu Iran pe motiv ca nu dorea ca Iran sa aiba acces la arme de distrugere in masa. La acea data, Rusia construia reactoare cu apa usoara in Iran.

Potrivit Departamentului de Stat, reactoarele cu apa usoara din Iran pot produce material nuclear si totusi, aceasta regula nu se aplica in Coreea de Nord.

In aprilie 2002, administratia Bush a anuntat ca va retrage 95 de milioane de dolari din taxele preluate cetatenilor americani pentru a finanta construirea inofensivelor reactoare cu apa usoara in Coreea de Nord. Bush a argumentat ca inarmarea megalomanului dictator Kim Jong –II cu potentialul de producere a o suta de arme nucleare pe an este „vitala pentru siguranta nationala a Statelor Unite.” Bush a transferat si mai multi bani in ianuarie 2003, dupa cum au raportat cei de la Bloomberg News

Bush a eliberat fondurile in ciuda dezvaluirii surprinzatoare, comunicata de ziarele Sud Coreene, cum ca un focus de racheta Nord Corean a fost gasit in Alaska.

Every major newspaper has printed an evening extra

People read extra edition of a newspaper reporting that North Korea fired artillery onto a South Korean island, in Seoul, South Korea, Tuesday, Nov. 23, 2010. North Korea bombarded South Korea’s Yeonpyeong island near their disputed western border Tuesday, setting buildings ablaze and killing at least one marine after warning the South to halt military drills in the area, South Korean officials said. (AP Photo/Ahn Young-joon)

Construirea reactoarelor a fost intr-un final oprita, dar Corea de Nord beneficia de o sursa alternativa pentru obtinerea secretelor nucleare necesare crearii unui depozit de bombe atomice –si anume traficantul de arme international si agent CIA  AQ Khan.

In 2004, Dr Abdul Qadeer Khan, parintele programului de bomba atomica din Pakistan, a recunoscut implicarea sa intr-o retea de contrabanda internationala privind tehnologia nucleara, care include echipamente in Malaezia unde se produc parti-cheie pentru centrifuge.

Colaboratorul lui Khan, B.S.A. Tahir, conducea o companie de fatada (fantoma) in afara Dubaiului, care expedia componente centrifuge in Coreea de Nord. Desi autoritatile olandeze suspectau activitatile lui Khan inca din 1975, CIA au impiedicat arestarea lui de doua ori.

Barbatul a fost urmarit timp de 10 ani si evident reprezenta o problema serioasa. Dar, din nou, mi s-a spus ca serviciile secrete se pot ocupa de el intr-un mod mai eficient,” a declarat fostul Prim Ministru olandez Ruud Lubbers. „Nu Haga a avut ultimul cuvant in aceasta privinta, ci Washington.”

Lubbers a afirmat ca lui Khan i s-a permis sa se deplaseze inauntrul si in afara Olandei cu binecuvantarea CIA, intr-un final permitandu-i-se sa devina „agent comercial principal al unei retele internationale extinse pentru proliferarea tehnologiei nucleare,” potrivit lui George W. Bush insusi, precum si sa vanda secrete nucleare care i-au permis Coreei de Nord sa construiasca bombe nucleare.

Lubbers banuieste ca Washington a permis desfasurarea activitatilor lui Khan deoarece Pakistanul era un aliat cheie in lupta impotriva sovieticilorcomenteaza CFP. „La acea data, guvernul Statelor Unite a finantat si a inarmat luptatorii de gherila musulmani precum Osama bin Laden. Acestia era antrenati de serviciul secret de spionaj pakistanez pentru a lupta impotriva trupelor sovietice din Afganistan. Anwar Iqbal, corespondentul Washington pentru ziarul pakistanez Dawn, a spus celor de la ISN Security Watch ca afirmatiile lui Lubbers ar putea fi corecte.

„ Aceasta a facut parte dintr-o prosteasca strategie de lunga durata. SUA stia ca Pakistan construia arme nucleare dar nu-i pasa pentru ca nu erau folosite impotriva lor. Ele erau menite pentru India si sovietici.

In semptembrie 2005 s-a aflat ca Curtea din Amsterdam, care il condamnase pe Khan la 4 ani de inchisoare in 1983 a pierdut dosarele legale ce tineau acestui caz. Vice-presedintele Curtii, Judecatorul Anita Leeser, a acuzat CIA de furtul acestor documente. „Ceva nu e in regula, lucrurile nu se pierd asa din senin,” a declarat ea emisiunii de stiri olandeze NOVA. „Mi se pare de necrezut ca oamenii sa piarda documente in scop politic, mai ales la cererea CIA. Nu s-a mai pomenit asa ceva.”

In 2005, presedintele pakistanez Pervez Musharaf a recunoscut furnizarea unor centrifuge si planuri ale statului pakistanez de catre Khan Coreei de Nord.

Prin politicile sale de sustinere a Coreei de Nord in construirea reactoarelor cu apa usoara, si prin intermediul agentului CIA Khan care a fost protejat in fiecare etapa in timp ce ajuta la aprovizionarea Coreei de Nord cu mijloace de a construi un depozit nuclear, insusi guvernul SUA este direct implicat in furnizarea dictatorului Nord corean Kim Jong-II cu arme nucleare pe care acesta din urma le foloseste acum pentru a ameninta aliatul SUA –Coreea de Sud.

South Koreans mourn the death of their soldiers

South Koreans take moment of silence for South Korean marines killed in a North Korean bombardment during a rally against North Korea’s attack onto South Korean island, in Seoul, South Korea, Tuesday, Nov. 23, 2010. North Korea shot dozens of rounds of artillery onto a populated South Korean island near their disputed western border Tuesday, military officials said, setting buildings on fire and prompting South Korea to return fire and scramble fighter jets. (AP Photo/Ahn Young-joon).more photos :businessinsider.com

Coreea de Nord este controlata de catre un regim dictatorial mostenitor al modelului stalinist care si-a infometat 2 milioane de cetateni pana la moarte pentru a construi o armata de 1 milion de oameni. Unii oameni ridica numarul la 4 milioane, o treime din populatie.

In nordul indepartat al tarii exista o retea de lagare de munca fortata (munca in  gulag) unde oamenii care si-au exprimat simpla opinie politica sunt, impreuna cu intreaga lor familie torturati, violati si executati. Experimente bio-chimice terifiante sunt efectuate pe o suma vasta de oameni. Bebelusii nascuti aici sunt dati garzilor care ii omoara calcandu-i in picioare.

Daca mama tipa in timp ce garzile calca pe gatul bebelusilor, ea este imediat impuscata. Aceste garzi sunt rasplatite cu bonusuri si promotii pentru scoaterea globilor oculari ai prizonierilor.

Poporul Nord Corean este aservit unui guvern ce foloseste hrana ca arma. Poate de aceea UE si Statele Unite, prin intermediul Programului UN Mancare Universala, a reluat expedierea a sute de mii de tone de ajutor in mancare la sfarsitul lui Februarie 2003.

Ajutorul se duce direct la scaunul regimului dictatorial care decide pe urma cine il primeste conform nivelului de fidelitate catre stat.

Ajutorul in mancare nu face decat sa mareasca puterea lui Kim Jong-II si totusi este imbracat de Natiunile Unite intr-un discurs filantropic lacrimogen. Banii au rolul de a permite conducerii nord coreene sa traiasca in luxul ocidentalizat cu masini luxoase si cazinouri.

Presedintele Bush si-a declarat dispretul fata de Kim Jong-II in mod public, si totusi administratia sa, precum cea a lui Bill Clinton inaintea sa, are ca politica sprijinirea Coreei de Nord in obtinerea competentei nucleare.Serviciul secret al SUA l-a protejat pe AQ Khan si i-a permis sa ofere Coreei de Nord mijloacele prin care aceasta sa obtina control nuclear.

Here's how things could get worse

Evaluarile militare asupra distrugerilor provocate de bombardamentul nord-coreean

Daca tensiunile dintre cele doua Coree ar izbucni intr-un razboi de natura mondiala, nu ne asteptam ca presa americana castrata sa mentioneze cum Kim Jong-II si succesorii sai au ajuns in primul rand o asemenea amenintare –cu ajutorul armelor nucleare furnizate cu entuziasm de guvernul american si surogatii sai.

*********************

Paul Joseph Watson este editorul si scriitorul Prison Planet.com. El este autorul Order Out of Chaos. Water are de asemenea rolul de gazda de rezerva pentru The Alex Jones Show. Watson a fost intervievat de catre multe publicatii si emisiuni de radio, printre care Vanity Fair si Coast to Coast AM, cea mai ascultata emisiune tarzie de radio americana.

Apasati aici pentru a vedea  mai multe fotografii-Click here to see photos of Korea right now >

US military-industrial complex armed North Korea with nuclear weapons

Paul Joseph Watson
Prison Planet.com
Tuesday, November 23, 2010

Despite the fact that South Korea admits it fired the first shots that prompted the North to retaliate, the vast majority of the establishment press are feverishly blaming North Korea for a new escalation in the crisis, while failing completely to acknowledge the fact that the whole fiasco was generated as a direct result of Uncle Sam’s policy through two separate administrations to ensure hereditary dictator Kim Jong-Il and his successors acquired the atom bomb.

The 1,000-person island has been evacuated

People arrive from Yeonpyeong Island, at Incheon port, west of Seoul, South Korea, Tuesday, Nov. 23, 2010. North Korea bombarded the South Korean island near their disputed western border Tuesday, setting buildings ablaze and killing at least one marine after warning the South to halt military drills in the area, South Korean officials said. (AP Photo/Yonhap, Ha Sa-hun)

Read more: http://www.businessinsider.com/photos-of-korean-attack-2010-11#the-1000-person-island-has-been-evacuated-4#ixzz16TQtFgkw

As we have exhaustively documented, North Korea’s nuclear belligerency was almost exclusively a creation of the U.S. government in that they armed the Stalinist state both directly and indirectly through global arms dealers under their control, namely Dr. Abdul Qadeer Khan. While labeling North Korea as part of the “axis of evil,” the U.S. government was enthusiastically funding its nuclear weapons program at every stage.

Both the Clinton and Bush administrations played a key role in helping Kim Jong-Il develop North Korea’s nuclear prowess from the mid 1990’s onwards.

Just as with Saddam Hussein’s chemical and biological weapons program, it was Donald Rumsfeld who played a key role in arming Kim-Jong-Il.

Rumsfeld was man who presided over a $200 million dollar contract to deliver equipment and services to build two light water reactor stations in North Korea in January 2000 when he was an executive director of ABB (Asea Brown Boveri). Wolfram Eberhardt, a spokesman for ABB confirmed that Rumsfeld was at nearly all the board meetings during his involvement with the company.

Rumsfeld was merely picking up the baton from the Clinton administration, who in 1994 agreed to replace North Korea’s domestically built nuclear reactors with light water nuclear reactors. So-called government-funded ‘experts’ claimed that light water reactors couldn’t be used to make bombs. Not so according to Henry Sokolski, head of the Non-proliferation Policy Education Center in Washington, who stated, “LWRs could be used to produce dozens of bombs’ worth of weapons-grade plutonium in both North Korea and Iran. This is true of all LWRs — a depressing fact U.S. policymakers have managed to block out.”

“These reactors are like all reactors, they have the potential to make weapons. So you might end up supplying the worst nuclear violator with the means to acquire the very weapons we’re trying to prevent it acquiring,” said Sokolski.

The U.S. State Department claimed that the light water reactors could not be used to produce bomb grade material and yet in 2002 urged Russia to end its nuclear co-operation with Iran for the reason that it didn’t want Iran armed with weapons of mass destruction. At the time, Russia was building light water reactors in Iran.  According to the State Department, light water reactors in Iran can produce nuclear material but somehow the same rule doesn’t apply in North Korea.

In April 2002, the Bush administration announced that it would release $95 million of American taxpayer’s dollars to begin construction of the ‘harmless’ light water reactors in North Korea. Bush argued that arming the megalomaniac dictator Kim Jong-Il with the potential to produce a hundred nukes a year was, “vital to the national security interests of the United States.” Bush released even more money in January 2003, as was reported by Bloomberg News.

Bush released the funds despite the startling revelation, reported by South Korean newspapers, that a North Korean missile warhead had been found in Alaska.

What will happen next?

Smoke goes up from Yeonpyeong island near the border against North Korea, in South Korea, Tuesday, Nov. 23, 2010. North Korea shot dozens of rounds of artillery onto the populated South Korean island near their disputed western border Tuesday, military officials said, setting buildings on fire and prompting South Korea to return fire and scramble fighter jets. (AP Photo/Yonhap) KOREA OUT

Construction of the reactors was eventually suspended, but North Korea had an alternative source through which they could obtain the nuclear secrets vital to building an atom bomb arsenal – CIA asset and international arms smuggler AQ Khan.

In 2004, Dr. Abdul Qadeer Khan, the father of Pakistan’s atom bomb program, admitted sharing nuclear technology via a worldwide smuggling network that included facilities in Malaysia that manufactured key parts for centrifuges.

Khan’s collaborator B.S.A. Tahir ran a front company out of Dubai that shipped centrifuge components to North Korea.

Despite Dutch authorities being deeply suspicious of Khan’s activities as far back as 1975, the CIA prevented them from arresting him on two occasions.

“The man was followed for almost ten years and obviously he was a serious problem. But again I was told that the secret services could handle it more effectively,” former Dutch Prime Minister Ruud Lubbers said. “The Hague did not have the final say in the matter. Washington did.”

Lubbers stated that Khan was allowed to slip in and out of the Netherlands with the blessing of the CIA, eventually allowing him to become the “primary salesman of an extensive international network for the proliferation of nuclear technology and know-how,” according to George W. Bush himself, and sell nuclear secrets that allowed North Korea to build nuclear bombs.

“Lubbers suspects that Washington allowed Khan’s activities because Pakistan was a key ally in the fight against the Soviets,” reports CFP. “At the time, the US government funded and armed mujahideen such as Osama bin Laden. They were trained by Pakistani intelligence to fight Soviet troops in Afghanistan. Anwar Iqbal, Washington correspondent for the Pakistani newspaper Dawn, told ISN Security Watch that Lubbers’ assertions may be correct. “This was part of a long-term foolish strategy. The US knew Pakistan was developing nuclear weapons but couldn’t care less because it was not going to be used against them. It was a deterrent against India and possibly the Soviets.”

In September 2005 it emerged that the Amsterdam court which sentenced Khan to four years imprisonment in 1983 had lost the legal files pertaining to the case. The court’s vice-president, Judge Anita Leeser, accused the CIA of stealing the files. “Something is not right, we just don’t lose things like that,” she told Dutch news show NOVA. “I find it bewildering that people lose files with a political goal, especially if it is on request of the CIA. It is unheard of.”

In 2005, Pakistani President Pervez Musharaf acknowledged that Khan had provided centrifuges and their designs to North Korea.

Through their policies in aiding North Korea to build light water reactors, and via the CIA asset AQ Khan who was protected at every step of the way while he helped provide North Korea with the means to build a nuclear arsenal, the U.S. government itself is directly complicit in providing North Korean dictator Kim Jong-Il with the nuclear weapons he now threatens to use against U.S. ally South Korea.

North Korea is controlled by a hereditary Stalinist dictatorship that has starved two million of its citizens to death in favor of building a million-man army. Some people put the figure at four million, one-quarter of the population. In the far north of the country there is a network of forced labor gulags where people who have ‘expressed a bland political opinion’ are, along with their entire families, tortured, raped and executed.

Horrific bio-chemical experiments are performed on mass numbers of people. Babies are delivered and then stamped to death by the camp guards. If the mother screams while the guards are stamping on the baby’s neck, she is immediately assassinated by a firing squad. These guards are rewarded with bonuses and promotions for ripping out prisoners’ eyeballs.

The North Korean people are enslaved by a government that is using food as a weapon. Perhaps this is why the EU and the United States, via the UN World Food Program, resumed the shipment of hundreds of thousands of tons in food aid at the end of February 2003. This goes directly to the sitting dictatorship, which then decides who gets it by their level of allegiance to the state. Food aid only increases the power of Kim Jong-Il and yet it is veiled by the UN in bleeding heart humanitarian rhetoric. The money goes straight to enabling the North Korean leadership to live in the lap of westernized luxury with casinos and lavish new cars.

President Bush publicly claimed to loathe Kim Jong-Il and yet his administration, like Bill Clinton before him, set the policy to help North Korea obtain nuclear expertise. The U.S. intelligence network also protected AQ Khan and allowed him to provide the means with which North Korea acquired their nuclear capability.

If the tensions between the Koreas were to escalate into all out war, don’t expect the castrated American corporate media to mention how Kim Jong-Il and his successors grew to be such a threat in the first place – with the aid of nuclear weapons enthusiastically supplied by the U.S. government and its surrogates.

President Lee Myung-bak holds emergency meetings

South Korean President Lee Myung-bak, left, talks with Defense Minister Kim Tae-young, second from right, during a security meeting at the presidential house in Seoul, South Korea, Tuesday, Nov. 23, 2010. North Korea fired artillery barrages onto a South Korean island near their disputed border Tuesday, setting buildings alight and prompting South Korea to return fire and scramble fighter jets. (AP Photo/Yonhap) KOREA OUT.more: businessinsider.com

*********************

Paul Joseph Watson is the editor and writer for Prison Planet.com. He is the author of Order Out Of Chaos. Watson is also a fill-in host for The Alex Jones Show. Watson has been interviewed by many publications and radio shows, including Vanity Fair and Coast to Coast AM, America’s most listened to late night talk show.

27/11/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: