CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GÂNDUL ZILEI

Clotilde Armand confundă primăria cu tomberonul | Ziarul National

Doamnelor, domnilor, stimați compatrioți, avem oroarea să vă prezentăm noua emblemă a celui mai (ne)salubrizat sector al Capitalei.

Știm cu toții că există șoareci de câmp, șoareci de pivniță, chiar și șoareci de bibliotecă!

Însă unul este Șoarecele de Sector!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 167507.jpeg

(https://www.activenews.ro.)

20/06/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | 7 comentarii

Cronica unionistă de toamnă

Urmează 22 octombrie (cel mai mare marș unionist de până acum, la București), 30 octombrie (primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova), 13 noiembrie (al doilea tur al acelorași alegeri), 1 Decembrie (sărbătoare în toate localitățile și o amplă manifestație în capitala UE, la Bruxelles), 11 decembrie (alegeri parlamentare în România).

Image result for romania   r moldova map

 

 

 

 

La alegerile din Republica Moldova, candidații deschis unioniști sunt momentan sub 1% din intențiile de vot.

Ori, vor crește, ori vom alege în turul II răul cel mai mic, adică contracandidatul lui Igor Dodon. Asta dacă nu se va numi Marian Lupu acel contracandidat…
La alegerile din România, orice s-ar întâmpla nu ar putea zdruncina unanimitatea din viitorul parlament privind adoptarea Unirii cu Republica Moldova.

Însă, viitoarea Putere poate influența decisiv să se ajungă la un rezultat pozitiv și în Parlamentul de la Chișinău.

Iată cum, DACĂ suntem suficient de mulți, la București și la Bruxelles.
Rezoluția Adunării Generale a Platformei Unioniste Acțiunea 2012 (23-25 septembrie, Chișinău):

 

Perspectiva împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire ne găsește incompleți, fără Basarabia în granițele firești ale Țării;
• Vara aceasta, aproximativ 50 000 de cetățeni ai Republicii Moldova au vizitat România în premieră, în cadrul programului „Cunoaște-ți Țara” și au revenit acasă conștienți că își vor putea alege singuri destinul, în cunoștință de cauză; în peste 70% din satele Republicii Moldova s-a mers din casă în casă pentru a se face cunoscut adevărul, iar proiectul mediatic Unirea.TV a început să emită programe către toată populația Republicii Moldova;

• Atât în România, cât și în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare, respectiv prezidențiale, de o importanță crucială pentru viitorul nostru comun, tema Unirii fiind speculată fără scrupule din punct de vedere electoral;

• Realizarea dreptului la unitatea națională a românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un deziderat care nu mai suportă amânare
Considerăm că acum este momentul ca:

Președinția, Parlamentul și Guvernul României să își asume, prin politici concrete, responsabilitatea față de proiectul ReUnirii;
Unioniștii să reconfirme că sunt cea mai mare forță civică de pe ambele maluri ale Prutului;
Iar cel mai bun mod de a realiza cele două aspecte este participarea la:
Marșul „Luptă pentru Basarabia”, care va avea loc la București, sâmbătă, 22 octombrie, ora 14:00, cu plecare de la Hanul lui Manuc (Piața Unirii).

Vom rămâne în stradă până când politicienii de la București, reprezentanți ai Guvernului și ai partidelor politice care au șansa de a accede în viitorul Parlament recunosc necesitatea Reunirii și își asumă acțiunile care vor duce la împlinirea acestui deziderat.
De asemenea, pe 1 decembrie, când sărbătorim 98 de ani de la Marea Unire, vom transmite de la Bruxelles tuturor instituțiilor europene că România și Republica Moldova vor Unirea.

 

 George Simion, Timpul md.

13/10/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

O POVESTIRE BUCUREȘTEANĂ

 

Toată lumea îi spunea tante Marie. Era mică, subţire, cu părul alb amestecat cu fire negre, o chică viguroasă, care îi încununa creştetul cu o strălucire de argint vechi. Avea 86 de ani.

 Până la 84 umblase cu bicicleta prin Bucureşti, circulând pe străzi fără să se intimideze de bolizii care vâjâiau pe lângă ea.

 Căpătase prin căsătorie un nume princiar, cel al unei familii care în secolul XVIII domnise în Ţara Românească, nume pe care îl purta cu eleganţă şi simplitate, conştientă, atât cât trebuie, de valoarea lui istorică.

Trăia prin anii 1980
Trăia prin anii 1980 într-un demisol, în compania surorii ei, tante Alexandra, purtătoare de asemenea a unui nume cu rezonanţă domnească. Cele doua bătrâne principese sporovăiau toată ziua pe franţuzeşte, zbierând, fără să-şi dea seama, cât le ţineau plămânii, întrucât erau amândouă aproape de tot surde.
Nepoţii mai treceau pe la ele din când în când şi le invitau la masă de sărbători, dar cel mai frecvent vizitator al lor era un şobolan, care ieşise într-o zi dintr-o gaură din podea, de după vasul de WC; incapabile să omoare vreo fiinţă vie, surorile îi oferiseră niscaiva pâine şi coji de caşcaval şi începuseră să aştepte cu plăcere vizita zilnică a micului animal.
Desigur
Desigur că, în lunga lor viaţă, cele doua cucoane se confruntaseră cu felurite aventuri, dintre care nu lipseau ceva ani de închisoare, episod obligatoriu în biografia persoanelor dintr-o anumită pătură a societăţii.
Cum aceasta este o povestire despre tante Marie, ne vom ocupa altădată de avatarurile mătuşii Alexandra.
Deci, la ieşirea din închisoare, ca orice om de bun simţ, tante Marie îşi căutase o îndeletnicire cu ajutorul căreia să-şi câştige traiul. Educaţia ei nu o înzestrase cu abilităţi pe deplin adecvate noilor vremuri, dar Marie (aflată atunci la vârsta tinereţii) moştenise curajul legendar al unor veacuri de mult apuse, aşa că a purces urgent la căutarea unui loc de muncă, fără să se încurce în văicăreli.
Doar că, atunci când aflau că postulanta nu numai că făcea parte din burghezo-moşierime, dar şi că abia ieşise de la zdup, potenţialii angajatori o refuzau, cu menajamente sau fără, aşa cum îi îndemna, la rândul lor, propria educaţie.

După vreo zece refuzuri
După vreo zece refuzuri, Marie nu-şi pierduse speranţa. Atunci, soarta hotărî să-i răsplătească perseverenţa scoţându-i-l în cale pe nea Ticu.
Persoana care răspundea la acest apelativ era un tovarăş îndesat, tuciuriu la faţă, cu nişte ochi bulbucaţi, cu albul gălbejit şi cu gene dese, negre: ocupa importanta funcţie de şef de echipă la ICRAL, o echipă care se dedica finisării interioare ale construcţiilor. În faţa lui se prezentă Marie, subţirică, mică şi cu un buletin pe care era înscris un nume imposibil (sau măcar foarte greu) de pronunţat.

Nea Ticu o privi dubitativ şi o întrebă:
– Tovărăşică, să vopseşti calorifere ştii?
Marie nu se dedase niciodată acestei ocupaţii, dar, cu îndrăzneala disperării, răspunse hotărât:
– Da!
Nea Ticu îi puse în mână o pensulă şi o cutie cu vopsea şi o lăsă în faţa unui calorifer cu aspect jerpelit, acordându-i o oră pentru a-şi demonstra competenţa.

Marie nu vopsise în viaţa ei un calorifer
Marie nu vopsise în viaţa ei un calorifer, dar, fiind o adevărată prinţesă, făcea la perfecţie orice lucru pe care-şi punea în gând să-l facă. Se apucă de vopsit, şi vopsi caloriferul cu un asemenea talent înnăscut, încât nea Ticu, de îndată ce văzu rezultatul muncii ei, îi spuse cu un entuziasm abia stăpânit:
– Eşti angajată!
Astfel încât Marie începu să vopsească vioi calorifere, spre marea satisfacţie a meşterului Ticu, fericit că avea în sfârşit în echipă un muncitor capabil să facă faţă acestei delicate sarcini.

Nu trecu mult
Nu trecu mult, şi din închisoare ieşi un alt membru al clasei duşmanilor burghezo-moşiereşti, cât se poate de prinţ şi văr îndepărtat al Mariei şi, la fel ca ea, începu să-şi caute un loc de muncă. Tot la fel ca Marie, primi refuzuri cu nemiluita.
În cele din urmă, cineva îi povesti despre reuşita profesională a verişoarei şi îi sugeră să o consulte în legătură cu posibilitatea unei angajări în cadrul aceleiaşi instituţiuni.
Zis şi făcut. Marie, fire devotată familiei, îl duse numaidecât în faţa lui nea Ticu.
– Tovărăşele, să vopseşti calorifere ştii? îşi rosti meşterul sloganul binecunoscut.
– Da! răspunse proaspăt eliberatul principe, hotărât să facă necesarele concesii pentru a obţine locul râvnit.
Şi, pus în faţa aceleiaşi încercări ca şi verişoara, se achită de sarcină la fel de bine, că deh, prinţ era şi el şi, ca un adevărat prinţ, făcea la perfecţie orice lucru pe care-şi punea în gând să-l facă.

Urmă o perioadă fastă
Urmă o perioadă fastă, în care cei doi verişori vopseau veseli calorifere, iar nea Ticu prospera, dând satisfacţie şefilor şi fericindu-i pe locatarii apartamentelor şi birourilor pe care le repara ICRAL-ul.
După încă o bucăţică de vreme, din închisoare fu eliberat un alt duşman de clasă, vag rudă cu Marie. Scenariul se repetă, noul prinţ se dovedi a fi un vopsitor tot atât de devotat ca şi rubedeniile sale, meşterul îşi mări cu bucurie echipa, iar cei trei prinţi începură a vopsi de zor calorifere, spre mulţumirea tovarăşilor cu munci de răspundere.
Nu mai e nevoie să spun că, după încă ceva timp, o altă beizadea fanariotă fu izgonită din mediul educativ al închisorii şi, expusă incertitudinilor vieţii din libertate, făcu apel la Marie, pe care-o cunoştea din copilărie.

Nea Ticu se convinsese
Nea Ticu se convinsese deja că duşmanii de clasă sunt înzestraţi cu unele folositoare aptitudini, aşa că, la prima solicitare, îl angajă fără ezitare.
Aşa se întâmplă şi la următoarea eliberare, apoi la încă una, iar echipa de prinţi continuă să se mărească şi să vopsească vioi calorifere, cu mult elan muncitoresc şi cu rezultate optime.
Treaba ar fi mers la nesfârşit, dacă, într-o bună zi, ştatul de plată al echipei nu i-ar fi căzut în mână unui tovarăş de la cadre, care beneficiase de ceva şcoală.

Uluit să constate că sub ochii lui, pe ştat, se înşiră toată istoria evului mediu al patriei, tovarăşul îl chemă la ordine pe nea Ticu, cerându-i imperativ să dea afară moşierimea încuibată în trupul principial al ICRAL-ului.
-A, nu, se împotrivi meşterul, în viaţa mea n-am avut aşa o echipă de vopsitori harnici şi de treabă! Dacă pleacă ei, plec şi eu!
Degeaba
Degeaba îl ameninţă tovarăşul de la cadre, nea Ticu avea o meserie de aur şi o origine indubitabil sănătoasă, aşa că avea motive să se ţină tare pe poziţie.
În cele din urmă, au fost daţi afară cu toţii, iar nea Ticu (care, cu siguranţă, avea vreun bulibaşă printre antecesori, căci numai astfel se explică puritatea diamantină a caracterului său) împărtăşi destinul echipei.
Tante Marie, cu sufletul întărit de revelaţia posibilităţilor multiple pe care ni le oferă viaţa, îşi găsi foarte repede o slujbă de curieră la un institut: calităţile de ciclistă au jucat un rol esenţial în promovarea ei pe acest loc.
În curând, la directorul institutului au venit în vizită doi parteneri străini, ocazie cu care s-a constatat că directorul nu vorbea nici o limbă străină. Culmea ghinionului, translatorul angajat era în concediu medical.

Atunci, portăreasa
Atunci, portăreasa, persoană la curent cu toate metehnele angajaţilor, îi şopti la ureche directorului că tovarăşa curieră vorbeşte fluent franţuzeşte, nemţeşte şi englezeşte. Directorului nu i-a prea convenit, dar, fiind la ananghie, n-a avut încotro şi s-a folosit de cunoştinţele

Cenuşăresei institutului.
A fost, pentru tante Marie, punctul de plecare al unei cariere hiperintelectuale. Deşi, în acte, a rămas pe postul ei de curieră, în fapt a tradus texte şi a lucrat ca translatoare până când s-a pensionat.
A murit la puţin timp după ’89, ducând într-o lume mai bună comorile ei de speranţă, optimism şi bunăvoinţă.

 

Articolul:Prinţi şi vopsitori

Sursa:silviacolfescu.blogspot.com

03/11/2010 Posted by | LITERATURA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: