MAI SUNT ȘANSE CA ROMÂNIA SĂ RECUPEREZE TEZAURUL SĂU DE LA MOSCOVA?

Periodic, Banca Națională a României aduce noi informații cu privire la aurul țării. Recent, în luna mai 2021, BNR publica două studii legate de evoluția cantității de aur în perioada interbelică și în cea comunistă. Cu prilejul unei apariții editoriale, guvernatorul BNR a prezentat o serie de informații privind tezaurul României aflat la Moscova.

Publicația online https://www.rfi.ro scrie sub semnătura lui Constantin Rudniţchi că cel puțin la fel de interesante ca istoria transferului aurului României la Moscova sunt argumentele și abordările guvernatorului Băncii Centrale pentru recuperarea tezaurului de către țara noastră.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR arată foarte clar că: „un drept care nu este mereu afirmat, cade în uitare”.

De asemenea, guvernatorul BNR face următoarea precizare: „reafirm că tezaurul BNR rămâne singurul caz în care o rezervă de aur este încredințată cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior aceste obligații asumate conform tuturor normelor și cutumelor internaționale să nu mai fie respectate”.

Subiectul important este dacă România are șanse să recupereze tezaurul aflat la Moscova? Până acum, demersurile nu au adus niciun rezultat concret, ci doar crearea unei comisii româno-ruse care studiază „problemele izvorâte din istoria bilaterală”, inclusiv tema tezaurului.

Comisia nu a realizat niciun progres, iar lucrările sale de anul trecut au fost amânate din cauza situației sanitare. Totodată, de-a lungul timpului, România și BNR au făcut diverse demersuri pe plan internațional, dar, la fel, fără vreun rezultat concret.

Cert este că Banca Centrală a pus la dispoziția instituțiilor românești și internaționale dosarul tezaurului de la Moscova.

Din punct de vedere juridic, România consideră că tezaurul este o creanță litigioasă asupra străinătății, iar Banca Națională pune la dispoziția autorităților române documente ce dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin.

De altfel, guvernatorul BNR a precizat în mai multe rânduri că există un dosar al tezaurului aflat la Moscova care, începând cu anul 1922 și până în prezent a fost predat personal de fiecare guvernator succesorului său.

Toate aceste declarații și documente, demersuri și abordări arată că România nu și-a pierdut speranța că va putea recupera la un moment dat tezaurul aflat la Moscova.

În principiu, istoria ne învață că mai devreme sau mai târziu avuția se va întoarce la proprietari.

Dincolo de demersurile inițiate de-a lungul timpului, declarația guvernatorului include și o serie de răspunsuri la două întrebări: cât de fundamentată a fost decizia de a transfera o parte din aurul țării la Moscova? și în ce constă tezaurul trimis în capitala Rusiei?

Argumentele pentru Moscova erau destul de clare. În decembrie 1916, două treimi din teritoriul țării era sub ocupație militară străină, guvernul se mutase la Iași și acolo se afla inclusiv stocul de aur din țară.

În plus, Rusia era singurul stat vecin aliat, iar cele două familii regale erau înrudite, Regina Maria fiind verișoară cu țarul Nicolae al II-lea.

Protocolul încheiat la Iași, la 14 decembrie 1916,
de A. Mossoloff, reprezentantul Rusiei, Victor Antonescu, ministrul român de Finanțe,
și reprezentanții BNR (Th. Căpitanovici, Anghel Saligny și M. Z. Demetrescu)
cu ocazia încărcării tezaurului Băncii Naționale a României în tren
(prima și ultima filă, Arhiva BNR, Secretariat, Dosar 5/1916).

În ceea ce privește conținutul tezaurului, în decembrie 1916, 1.738 de casete cu aur al Băncii Naționale plus două casete cu bijuterii ale Reginei Maria au fost încărcate într-un tren cu destinația Moscova.

Acolo, aurul a fost depozitat în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat la Kremlin. Valoarea totală a transportului a fost de aproximativ 322 milioane lei aur.

În iulie 1917, a avut loc un al doilea transport care conținea nu doar aur, ci și arhive, lucrări de artă, cărți rare, manuscrise, colecții numismatice și alte valori. Întregul tezaur al României se afla sub garanția guvernului imperial al Rusiei cu privire la „siguranța transportului, a depozitării și revenirii în România”.

Protocol semnat la Iași, 27 iulie 1917, de S. Poklewsky Koziel, reprezentantul Rusiei,
Nicolae Titulescu, ministrul român de Finanțe, și reprezentanții BNR
(C. Nacu și gen. N.C. Cantacuzino), cu ocazia celui de-al doilea transport de valori
trimise la Moscova (prima și ultima filă, ABNR, Secretariat, Dosar 5/1916).

Un secol din istoria neterminată a Tezaurului BNR de la Moscova

În octombrie 1917, bolșevicii conduși de V. I. Lenin au cucerit puterea și, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România, arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea tezaurului României depus la Moscova, declarând că „fondul român de aur este intangibil pentru oligarhia română” și că „puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

De aici începe cazul tezaurului României la Moscova, o problemă care este, din păcate, în același stadiu ca acum mai bine de 100 de ani, se afirmă în articolul publicat de https://www.bnr.ro.

Confiscarea tezaurului BNR a afectat grav echilibrul monetar al României, dar cel puțin în primii ani după război, se mai spera că acesta va fi recuperat.

Astfel, în februarie 1920, Consiliul de administrație al BNR preciza că: „avem informațiuni care ne permit să sperăm că e tot în ființă și adăogăm că puterile aliate au reînnoit promisiunea lor de a da tot concursul pentru ca să intrăm în posesiunea lui”.

Prin urmare, aurul trimis la Moscova de Banca Națională a României a fost menținut în activul bilanțurilor instituției până în anul 1929, când s-a realizat stabilizarea monetară și „creanțele litigioase asupra străinătății”, așa cum era denumit stocul de aur al băncii evacuat la Moscova, au fost eliminate.

Chiar și după această data însă, contul aur la Moscova a continuat să fie înscris în bilanțul instituției „pentru memorie” până în anul 1943. În anul următor, acest post a dispărut din bilanțul Băncii, ca urmare a prezenței Armatei Roșii pe teritoriul României.

Bilanțul general al Băncii Naționale a României,
încheiat la 31 decembrie 1943, în care figurează postul „Aur la Moscova”
(Raportul anual al Consiliului de administrație al BNR, februarie 1944).

Problema tezaurului BNR a marcat relațiile româno – sovietice și apoi româno – ruse din ultimul secol, deoarece, deși au avut loc două restituiri, în 1935 și, respectiv, 1956, acestea nu au vizat aurul BNR depozitat la Moscova.

De aceea, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, „nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României”.

Negocierea Tratatului privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă, semnat la 4 iulie 2003, a oferit prilejul reintroducerii în discuțiile oficiale româno – ruse a problemei Tezaurului românesc.

Chestiunea Tezaurului s-a regăsit în declarația comună a celor doi miniștri de externe, care au agreat înființarea unei comisii comune pentru a se ocupa de studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului românesc.

Între 2003 și 2016, au avut loc patru sesiuni ale Comisiei comune româno – ruse. Având cele mai clare evidențe, Banca Națională a României a fost prezentă la toate cele patru sesiuni ale Comisiei, în cadrul cărora a prezentat documentele originale care atestă predarea tezaurului său reprezentanților statului rus, fapt acceptat de componenta rusă a Comisiei.

În anul 2016, când se împlineau o sută de ani de la de la plecarea primului tren, guvernatorul Mugur Isărescu declara că „Banca Națională a României consideră în continuare că este de datoria sa să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste valori să revină acasă”.

Concluzii:

Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917.

Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XVI-lea.
Încercaţi să îi povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă înfierbântaţi, istoria Tezaurului românesc.

Veţi trece, exasperaţi, de la problema simplă a unei datorii neplătite, creanţă transmisă din generaţie în generaţie, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu.

Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie (deocamdată) fără ieşire.

Publicitate

CE S-A ALES DE TEZAURUL ROMANESC DE LA MOSCOVA.VIDEO

 

 

 

   Pornind de la remarca prin care preşedintele României arată că o suma de 2 miliarde euro ar putea fi o compensaţie rezonabilă cu privire la acea parte din tezaurul nostru aflat la Moscova, care nu a fost încă restituiă, agenţia ITAR-TASS publică – în semn de replica – un voluminos articol, semnat de Feodor Lukianov.
Mulţimea de date şi detalii, abundente în articol, este dovada că autorul a consumat timp, energie şi toată priceperea sa, anume ca să-l cucereasca pe cititor şi să demonstreze că: 

Unu la mână – tezaurul s-a trimis într-adevar în Rusia, dar nimeni nu poate demonstra dacă lăzile conţineau cu adevarat aur. În timpul transportului, căzând şi spărgându-se întamplător o lada, au ieşit dinauntru conserve vechi şi ceva maculatură.

 Doi la mână – după cel de- Al Doilea Război Mondial, conform părerii autorului, URSS era în drept să-și însușească orice fel de bunuri românești, ca despăgubiri de război (pentru care tratatul de pace prevăzuse bani și nu confiscări n.a.).

Deci, ce pretenții mai poate avea România?  

Trei la mână – în sprijinul ideii de mai sus, autorul face trimitere (fară să precizeze sursa informației n.a.) la premierul britanic Churchill, care ar fi afirmat că, prin ajutorul dat lui Hitler și lui Mussolini, România a adus atâtea prejudicii URSS, încât Stalin “poate să-și atribuie acest aur în contul despagubirilor”. 

Patru la mână – Romania și-a primit demult aurul inapoi, și chiar mai mult decât i se cuvenea.

Autorul face o socoteala exactă: 5 tone în 1934, 6 tone în 1937 în total 12 tone (șic!), apoi 30 tone în 1949 in total 48 tone (iarăși șic!), plus încă 16 kilograme (tezaurul de la Pietroasa n.a.), plus încă 10 tone in 1986. 

Triumfând, autorul arată ca s-au restituit 64 tone, adică, în cifre rotunde… 70, cât trebuia.  

Cum zice Pristanda, poate unu-doua să le fi dat jos vântul !

Cand nu știi istorie, e vai și de greografie…Firește, s-ar putea spune că nu merita atâta comentariu pentru o simplă greșeală de aritmetică. Într-adevar, daca ar fi fost numai una, poate n-ar merita. Dar sunt mai multe. Și nu numai din artmetică, din mai multe materii.

Să le luăm pe rând.

 Unu. Bine documentat, autorul vorbește de tezaurul antic de 19 kg, descoperit la Petroșani.

La noi, și copiii știu că respectiva comoară a fost gasită În comuna Pietroasa, jud. Buzău. Petroșanii sunt în altă parte. Asta nu-i din aritmetica, e din geografie.

 

Doi. Datează regimul Antonescu pentru perioada 1935-1944. Elevii știu că mareșalul a preluat puterea în 1940. E din istorie.

 

Trei. Vorbește de guvernul României, refugiat în Basarabia, pe teritoriul Republicii Moldova de azi. Guvernul era retras pe teritoriul Moldovei de atunci, dintre Prut și Carpati. Basarabia era la ruși, doar istoria ei era la noi.

 

Patru. În mai multe rânduri, afirmă că tezaurul a plecat de la Chișinau (unde își inchipuie că își avea sediul guvernul Romaniei). Tezaurul însă nu putea pleca decât de la Iași (unde realmente era guvernul).

Bineînțeles că și acestea sunt fapte marunte, ca și tonele, kilogramele și alte detalii, dar toate la un loc pun sub semnul întrerbării întreg articolul, cu toate afirmațiile lui, cu toate susținerile, ipotezele și – mai ales – cu concluziile respectivului autor.

În final, articolul din ITAR-TASS trage un semnal de alarmă în Rusia, în sensul că greșit s-a restituit Romaniei atât cât s-a restituit și ar fi o mare greșeală să se mai restituie ceva, sau să se platească în compensare, cum propunea domnul Basescu.

S-ar crea un precedent inacceptabil în zonă.

 

Se pare că nu suntem noi singurii

 

Asta cu atât mai mult, cu cât, in Europa, precedentul este deja creat – și de rândul acesta, autorul nu greșește.

Anglia a restituit Albaniei în 1992, 14,2 tone aur, aflat în pastrare  din 1939, iar Italia a restituit statului San Marino, în 1956, cele 5 tone capturate de parașutiștii lui Mussolini în 1944.

Gestul Angliei și al Italiei pare, în spiritul articolului anume născocit pentru ca să creeze un precedent, tocmai bun pentru pretențiile României.

Dar nu numai ale Romaniei. Precedentele ar putea da apă la moara și Poloniei, de la care URSS a înșfăcat ceva aur în 1939, Iugoslaviei, din al carei tezaur generalul Dusan Simivic ar fi transportat 70% aur, tot la Moscova, plus vreo 40% din tezaurul Spaniei, care a ajuns – unde credeți? – la Moscova, ca nu cumva, să încapă pe mâna lui Franco.

Autorul lasă să se subînțeleagă că, tot restituind României, s-ar putea ca și altora din cei cu aurul înghețat în tezaurul Kremlinului să le vină pofta de dezgheț.

Este exact ce nu-i convine Rusiei.  

Noi nu am uitat… Rusii au amnezie!“Tezaur?… Ce Tezaur?… Noi nu stim nimic despre acest Tezaur!” – Leonid Brejnev.

Sa le reamintim, daca i-a lovit uitarea … 

 

   
 Primul razboi mondial  La 4/17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei, primind asigurari, din partea aliatilor, ca va avea dreptul de a-si recastiga teritoriile aflate sub stapanire austro-ungara: Transilvania, Bucovina, Banatul (inclusiv cel sarbesc), ca va fi sprijinita (prin Rusia) cu munitie si materiale de razboi, ca actiunile armatei romane vor fi intarite de cele ale aliatilor prin ofensiva de la Salonic si cea de pe frontul austriac.

Gravele erori ale guvernului liberal condus de Ion I.C. Bratianu, coruptia si o armata nepregatita – situatie in care generalul Berthelot ii caracterizeaza pe romani ca “admirabil de dezorganizati” -, la care se adauga si neindeplinirea promisiunilor aliate vor aduce Romania intr-o situatie disperata.In noiembrie 1916, fortele Puterilor Centrale inainteaza, prin Valea Jiului si Oltenia, ajungand in Muntenia; in sud, trupele germano-bulgare au trecut Dunarea indreptandu-se catre Bucuresti.

Ultima incercare romaneasca de rezistenta pe Neajlov esueaza. Autoritatile se refugiaza in Moldova, mutand capitala tarii la Iasi; populatia Olteniei si Munteniei ii urmeaza, retragandu-se in conditii de infern, cum le caracterizeaza chiar I.G.Duca; la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916 Bucurestiul cade sub asediul trupelor Puterilor Centrale.In Parlamentul refugiat la Iasi, in clipe de mare cumpana apentru o tara ce parea sortita disparitiei, ocupata si incoltita din toate partile, Nicolae Iorga a rostit cel mai frumos discurs din cariera sa politica, remintind cuvintele lui Petru Rares:“Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat ! “ 

Evacuarea tezaurului In decembrie 1916  situatia era atat de tragica, incat s-a pus problema evacuarii tezaurului Bancii Nationale in Rusia.Existau alternative: transportul in Anglia, Suedia sau Norvegia, dar I.I.C.Bratianu a considerat ca ar fi fost interpretat ca un act de neincredere fata de marea putere de la rasarit, pe care o considera prietena si careia ii prevestea un viitor stralucit, desi germenii unei revolutii proletare erau de mult vizibili.

La 12 decembrie 1916, Consiliul de Ministri “gaseste ca este nevoie sa se puna in siguranta in Rusia tezaurul Bancii Nationale si aproba transportarea lui”; legea va fi votata si apoi promulgata la 24 decembrie.

Consiliul care a aprobat transportarea tezaurului in Rusia era format din: Ion I.C. Bratianu, Victor Antonescu, Vintila Bratianu, Al. Constantinescu, M. Perechide, C. I. Istrate, M.G. Cantacuzino, E. Costinescu, I.G.Duca, D. Greceanu, Take Ionescu si Gh. Marzescu. (p.26)In ziua de 12/25 decembrie, in urma asigurarilor verbale ale generalului A. Mossoloff, ministrul Rusiei, si in prezenta acestuia si a reprezentantilor Bancii Nationale, incepe incarcarea tezaurului in gara Iasi, operatiune incheiata pe 14/27 decembrie; sunt umplute 17 vagoane.

In final, se incheie un protocol, in 3 exemplare originale: unul pentru delegatul guvernului rus, unul pentru ministrul roman de finante, Victor Antonescu, si al treilea pentru delegatii Bancii Nationale.La 21 decembrie 1916, tezaurul ajunge la Moscova, unde se va intocmi un protocol provizoriu de receptie a casetelor, care au fost depozitate in Palatul Armurilor din Kremlin, intr-un compartiment de rezerva al Bancii de Stat din Moscova.

Dupa inventariere, care s-a terminat pe 4 februarie 1917, s-a incheiat un protocol definitiv, semnat pe 16 februarie 1917.In final, compartimentul a fost sigilat. 

 

Printre valorile trimise in Rusia: 

“… o parte din arhivele statului si ale ministerelor, acte orasenesti ale Brasovului, aduse la Bucuresti ca sa fie salvate, picturile lui Grigorescu si alte tablouri rare din pinacoteca statului si din muzeul Kalinderu,…variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele manastiresti din Moldova si Muntenia, pretioasele colectiuni ale Academiei Romane, compuse din numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceti domnesti, 25 de volume-manuscripte romane si slavone, cateva tablouri in ulei, de mare valoare – printre ele si portretui lui Avram lancu, facut dupa natura de pictorul Rosenthal – unele raritati printre care si vestitele «Raspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1645 la Catihismul calvinesc» – unicul exemplar cunoscut – colectiunile de medalii si monezi vechi moldovenesti si muntenesti, stranse cu osardie de Dimitrie Sturdza, precum si piesele rare ale muzeului nostril de Antichitati, cuprinzand si vestita Closca cu puii de aur, singura urma de trecere a gotilor pe la noi. 
Valori incalculabile… 
Tot ce era mai de pret, tot ce alcatuia o bogatie nobila si sfintita de veacuri in durerile neamului nostru, toata auraria si argintaria lucrata cu ciocanul si batuta in nestemate.- faima manastirilor si a singuraticelor schituri – …acele panaghiare ale lui Stefan cel Mare de la Manastirea Neamtului si Evangheliile slavonesti ferecate in aur si-n argint din veacul XV si XVI;…odoarele Brancovenesti ale Horezului si cele Cantacuzinesti de la Manastirea dintr-un Lemn;…urmele pietatii batranilor voievozi si a stramosilor nostri – care-si insemnau si in acest chip trecerea lor prin viata si care s-au pastrat sute de ani prin sfintele lacasuri, ca niste moaste scumpe din trecutui zbuciumat al poporului romanesc…Durerea noastra este insa cu deosebire mare, cand ne vin in minte odoarele lui Atanaric.

Tezaurul de la Pietroasa era citat, ca o podoaba a Romaniei, in toate manualele straine de arta veche, descris in amanuntime si ravnit de cele mai vestite muzee.lar inscriptia gotica de pe veriga, scrisa cu caractere runice, a fost cetita cu emotie si talmacita in felurite chipuri de marii invatati ai lumii o buna parte din tezaur fiind alcatuita din obiecte fara pret iar unele din odoarele manastiresti, cum sunt acele minunate Evanghelii de la Neamt, chivotele si epitrahilul de la Bistrita si toate darurile lui Vasile Lupu si ale sotiei sale, Tudosca, de la biserica Trei-lerarhi din lasi, intre care si acea minune de Evanghelie scrisa de Isidor din Badauti, apoi monezile si medaliile vechi romanesti ale Academiei si comorile de la Pietroasa, fiind unice, nu se pot plati cu tot aurul lumii.”(Mihail Gr. Romascanu, “Tezaurul roman de la Moscova”, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2000, pg. 43-44 apud: D.D. Patrascanu,In fata natiunii, p.9 si urm. Edit. H.Steinberg &Fiul, Bucuresti, 1925)

“Cand a venit panica si au inceput sa se strange, cu infrigurare, toate bogatiile tarii romanesti, spre a fi trimise la Moscova, un singur om n-a voit sa cedeze valorile ce le avea sub privegherea sa: staretul manastirii Secul, din judetul Neamtului.Asa au fost scapate de la pieire odoarele acestei frumoase manastiri, intre care si acel vestit aer al lui Nestor Ureche, mare vornic al Tarii de Jos si al sotiei sale Mitrofana, din 1608 «in zilele blagoslovitului Voievod, Simion Movila».

Numele staretului care a vazut limpede si nu a avut incredere in Rusia tarista, opunandu-se cu hotarare… ca sa predea odoarele manastirii, este protosinghelul llarion Balaita”.(Mihail Gr. Romascanu, “Tezaurul roman de la Moscova”, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2000, pg. 44-45 apud:Alex F. Mihail – Noi completari despre tezaurul de la Moscova. D. D. Patrascanu ne da interesante amanunte., “Dimineata “, 27 iulie 1933, p.12). 

 
   

 Situatia din Rusia 

In martie 1917, izbucneste revolutia. La 15 martie 1917, tarul Nicolae al II-lea abdica.

Dupa cucerirea puterii de catre bolsevici, noiembrie 1917, Comitetul Revolutionar nu-si mai ia raspunderae garantarii tezaurului roman; se pune problema mutarii lui in America.

Reprezentantii Statelor Unite, aflati la Moscova, s-au implicat cu toata hotararea in asigurarea transportului, in timp ce, la Paris, ministrul de finante V. Antonescu staruia pe langa puterile aliate sa obtina garantia acestora si a statelor neutre asupra tezaurului.Aliatii au refuzat sa garanteze siguranta transportului.

Singurul aliat ramane USA. Desi colonelul canadian Boyle, mare prieten al Romaniei avea propuneri serioase de transportare a tezaurului prin Siberia catre USA, totusi guvernatorul general al bancii nationale, I.C. Bibicescu a refuzat transportul fara garantia aliatilor.

Cuprinse de valul revolutiei, trupele rusesti aflate pe teritoriul Romaniei isi paraseau posturile de pe front lasand descoperite unitatile romanesti, se dedau la jafuri si actiuni ostile;

Moldova este practic asaltata de bolsevici rusi, in opinia carora Romania trebuia desfiintata, care incep propaganda in randul populatiei si armatei, lansand actiuni provocatoare, punand in pericol chiar siguranta nationala; in decembrie 1917, la Socola, gara ruseasca din Iasi, se instaleaza Statul Major sovietic bolsevic ce urmarea detronarea regelui Ferdinand si instituirea regimului bolsevic in Romania.

Teama Romaniei era ca eventualele actiuni impotriva acestor bolsevici ar avea ca urmare pierderea tezaurului. Cu toate acestea, se ia hotarire de guvern si pe 22 decembrie 1917 armata romana zdrobeste cuibul bolsevic din Socola.

In ianuarie 1918, aliatii solicita Romania sa participe la campania din Ucraina prin care incercau sa impiedice pacea separata pe care bolsevicii voiau s-o incheie cu Germania; de asemenea, cereau Romaniei sa inlature de pe frontul de lupta soldatii rusi bolsevici.

Silita la actiuni anti-rusesti, Romania incearca sa-si ia masuri de precautie in privinta tezaurului aflat in mana rusilor, si hotaraste sa cedeze tezaurul Puterilor Aliate, pentru garantarea imprumuturilor acordate Romaniei in timpul razboiului – cu obligatia de a-l restitui dupa pace.

Reprezentantii Frantei, Angliei, Statelor Unite se implica in aceasta actiune.La sfarsitul lunii ianuarie, ministrul Victor Antonescu, in urma demersurilor facute la Paris, pe langa guvernul francez, a reusit sa obtina, in primele zile ale lunii februarie, un raspuns verbal din partea lui Clemenceau – Presedintele Consiliului de Ministri francez si Ministru de Razboi -ca se garanteza suma de 310 mil. lei aur din Tezaurul de Moscova.

Raspunsul venea dupa ce Clemenceau obtinuse si consimtamantul marilor Aliati.In urma acestor garantii, Romania isi poate permite in sfarsit sa treaca Prutul, la 20 ianurie 1918 pentru eliberarea Basarabiei, pe care, la 15 decembrie 1917 bolsevicii o proclamasera Republica Democratica Moldoveneasca.
Drept raspuns, bolsevicii il vor aresta pe Diamandi, ministrul Romaniei la Petrograd (eliberat la reactia reprezentantilor diplomatici) apoi, la 26 ianuarie 1918, Trotki anunta ruperea relatiilor diplomatice cu Romania si confiscarea tezaurului roman de la Moscova. 

Textul, semnat de Lenin, preciza ca “Fondul de aur al Romaniei, in pastrare la Moscova, este declarat intangibil pentru oligarhia romana. Puterea sovietica ia asupra sa raspunderea pentru pastrarea acestui fond si il va transmite in miinile poporului roman”.

Dupa expulzarea misiunii diplomatice romanesti, cheile tezaurului vor trece succesiv la misiunile franceza, apoi daneza si norvegiana, fiind duse la Copenhaga, cand si misiunea daneza a fost expulzata din Rusia bolsevica.

Din toamna anului 1918, cand pleaca ultimii reprezentanti romani, nu se mai stie nimic despre tezaur.Romania va pune problema tezaurului la Conferinta de Pace de la Paris, deschisa la 18 ianuarie 1919; memoriul va fi citit de catre G. Danielopol, in sedinta Comisiei Reparatiunilor, la 8 aprilie 1919, dar presedintele comisiei va sugera ca ar fi mai indicat sa fie adresat acest memoriu Comisiei Finaciare, fapt ce va avea loc la 16 aprilie.

Procesul verbal va fi adoptat, comisiile cerand probe scrise ca Aliatii au garantat tezaurul roaman in timpul razboiului. Dat fiind ca in februarie 1918 asigurarea lui Clemenceau fusese verbala, Aliatii – Franta, Anglia, Italia – nu au mai recunoscut acest lucru la Conferinta de Pace.

Toate memoriile si interventiile lui I. I.C. Bratianu catre marile personaje politice ale momentului au ramas fara ecou.In aprilie 1922, Romania supune problema tezaurului Conferintei Economice de la Genova; conferinta va statornici ca “guvernul sovietic rus va restitui guvernului roman valorile depozitate la Moscova de numitul guvern roman”.

Incepand din 1922, guvernatorii BNR si-au transmis unul altuia dosarul juridic al Tezaurului depozitat la Kremlin, o data cu datoria de onoare de a nu renunta niciodata la revendicari.In 1936, odata cu reluarea relatiilor diplomatice, la insistentele lui Titulescu pe langa Litvinov, Rusia a restituit cateva valori culturale si ramasitele pamantesti ale lui Dimitrie Cantemir.

In 1956, rusii au restituit “Closca cu puii de aur”, manuscrise, cateva picturi si colectia numismatica a Academiei Romane.Situatia celor 2 transporturi ale Tezaurului roman trimis la Moscova:   

Numar casete Continut Valoare totala in lei aur Primul transport 1738 continand stocul metalic de aur al Bancii Nationale a Romaniei, lei aur 314.580.456,84 2 continand bijuteriile M.S. Regina Maria, lei aur 7.000.000,00 Al doilea transport 188 -continand aur efectiv din stocul metalic de aur al Bancii Nationale a Romaniei, lei aur -continand arhiva Bancii Nationale a Romaniei, lei aur -continand titluri, efecte, depozite si alte valori proprietatea Bancii Nationale, lei aur 374.523,57500.000,001.593.762.197,52 1621 continand numerar, bijuterii, tablouri si alte diferite depozite facute Casei de Depuneri de particulari, institutii publice si private, lei aur 7.500.000.000,00 TOTAL 3549 continand valori in suma totala de lei aur 9.416.417.177,93

 

  In 1990, la conferinta de presa comuna a lui Iliescu si Gorbaciov , la intrebarea referitoare la Tezaur, Gorbaciov a raspuns:

“Nu stiu de chestiunea aceasta, dar ma voi interesa”.La 4 iulie 2003, Ion Iliescu si Vladimir Putin au semnat “Tratatul privind relatiile prietenesti si de cooperare dintre Romania si Federatia Rusa”, care nu a fost supus opiniei publice romanesti.In limbajul de lemn cu care Brejnev s-a adresat lui Ceausescu si Barladeanu in 1965,
Putin si Iliescu se adreseaza poporului roman in 2003:“… am ajuns la parerea comuna privind necesitatea de a inchide capitolele dureroase din istoria relatiilor bilaterale.
Condamnand Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, precum si participarea Romaniei la cel de-al II-lea Razboi Mondial de partea Germaniei hitleriste, ambele parti isi exprima hotararea de a depasi mostenirea negativa a trecutului totalitar si de a-si construi relatiile tinand seama de schimbarile profunde care au loc in Romania si Rusia, si de experienta pozitiva acumulata in diverse domenii ale cooperarii interstatale.”(text alcatuit dupa :
Mihail Gr. Romascanu, “Tezaurul roman de la Moscova”, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2000). 

 

 

 

ZIUAnews a publicat  singurul document oficial emis de ruși, după 1989, despre Tezaurul României de la Moscova.

Potrivit documentului, rușii consideră că nu mai trebuie să retrocedeze nimic. Ba mai mult, că Rusia ne-ar fi retrocedat deja 10 tone de aur în plus!

Documentul se încheie cu un mesaj ciudat, care sugerează că retrocedarea tezaurului se poate realiza doar cu ajutorul serviciilor secrete ruseşti.

Intitulat pompos :

„Concluziile expertizei în legătură cu problema Tezaurului Român”, tradus în limba română (destul de grosier- n.red) și autentificat de notarul moscovit Boitsova Veronica Urievna, documentul este semnat de directorul „Institutului de cercetări științifice pentru relațiile economice externe ale Rusiei”, prof. academician I.P. Faminski.

Așa-numitele concluzii ale documentului sunt pline de neadevăruri în legătură cu componența tezaurului ajuns la Moscova, dar mai ales cu privire la ceea ce Rusia a retrocedat, totuși, României de-a lungul timpului din acest tezaur.

De notat că, potrivit informaţiilor noastre, nici Ministerul Afacerilor Externe, nici Banca Națională a României, nici vreun oficial român – președinte, prim ministru ș.a. – nu au cunoștință despre existența acestui straniu document, deși el a fost elaborat încă din data de 2 octombrie 2003. Vezi facsimil

Minciuni sfruntate

Pentru început, precizăm că autorul documentului, I.P. Faminski, nu contestă existența Tezaurului. Dimpotrivă, el prezintă cu lux de amănunte, desigur, în „varianta” sa, atât componența acestuia – aur, bijuterii, opere de artă ș.a.- cât și modul în care Tezaurul României a fost transportat și depozitat la Moscova.

Astfel, în document se face precizarea că la 12/25 și 14/27 decembrie 1916 (date potrivit calendarului vechi/nou; în Regatul României, calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919, astfel că data de 1 aprilie a devenit 14 aprilie 1919), în gara din Iași au fost încărcate în vagoane 1.740 de lăzi cu lingouri de aur, opere de artă, monede și alte valori, pentru trimiterea în Rusia.

“În conformitate cu protocolul de predare-primire, care a fost încheiat după încărcare și semnat de ministrul de Finanțe din România, Victor Antonescu, și însărcinatul temporar cu afacerile Rusiei, generalul A. Massolov, tezaurul a fost preluat cu garanția guvernului țarist rus, cu privire la siguranța în timpul transportului, conservarea și predarea înapoi României”- se arată în document.

De asemenea, se precizează că la data de 27 iulie/5 august 1917, a fost expediat la Moscova un nou transport cu lingouri de aur și alte valori de la Banca Națională a României și anume, 188 de lăzi, încărcate în trei vagoane.

“Această operație a fost marcată de protocolul din 27 iulie/9 august 1917, cu semnăturile ministrului de Finanțe din România, Nicolae Titulescu, și ministrul rus la Iași, Koziell Poclevski.

La 5/18 august 1918, reprezentanții României și ai Rusiei au semnat la Moscova Protocolul despre formarea noului depozit la Kremlin (…)

După inventarierea și evaluările efectuate la Moscova, tezaurul a fost plasat în Palatul Armamentului din Kremlin și a fost întocmit Protocolul din 16 februarie/01 martie 1917, cu semnăturile reprezentanților României și Rusiei.”

Dacă până aici datele consemnate sunt reale, cu mici omisiuni, în continuare, documentul este plin de erori, toate în avantajul părții ruse.

De exemplu, se precizează: “Documentele țariste și arhiva comandantului armatei ruse în România (?!- n.red), A. Serbatov, arată că rezerva de aur română (transportată la Moscova) include aproape 70 de tone, în formă de lingouri de aur, pietre și articole prețioase (în realitate, este vorba de 93,4 tone de aur , numai în lingouri și monede, fără bijuterii și alte obiecte – n.red.)”.

Apoi, documentul precizează că după ocuparea Basarabiei de către România, în ianuarie-februarie 1918, Rusia a hotărât să rețină rezerva de aur a României „până la retragerea armatei române din Basarabia”.

În fine, legat de perioada interbelică, academicianul I.P. Faminski afirmă că “documentele române dinainte de război și de socialism confirmă că, în 1934 și 1936, URSS a retrocedat României 5, respectiv, 7 tone de aur” și că, în iunie 1935, după reluarea de către România a relațiilor diplomatice cu URSS (1934-n.red), URSS a predat României, gratuit, 17 vagoane cu 1.436 de lăzi cu documente de arhivă și alte documente, fără valoare mare”.
Tezaurul, “compensație de război”!

Pe măsură ce avansează în timp cu expunerea sa, în loc să fie mai exact în precizări, mai documentat și mai aproape de realitate, academicianul rus devine tot mai subiectiv, situându-se departe de adevărul istoric.

De exemplu, iată cum prezintă el evoluția relațiilor dintre România și Rusia, legate de chestiunea tezaurului, în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial: „În cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a sprijinit Germania și, în conformitate cu acordul încheiat cu Hitler, a cotropit Basarabia și Bucovina de Răsărit și a ocupat Odessa.

După război, România a fost obligată să acorde compensații Rusiei, drept pagube de război. Astfel, prin Acordul de Pace de la Paris, din 1947, au fost stabilite drept reparații ale României către URSS, în valoare de 300 de milioane de dolari (suma aceasta reprezintă doar 20% din paguba materială reală, cauzată de România URSS – nota autorului).

În toamna anului 1948, pe motive umanitare, Moscova a scurtat la 2/3 această datorie a României, iar în 1949, în primăvară, a anulat în întregime datoria”.

Potrivit prof. Faminski, “în cele din urmă, în conformitate cu documentele <>(?!- n.red), 65-80 de procente din reparațiile de război datorate URSS de România au fost acoperite din rezerva de aur indicată în acordul aliaților “.

Fără a intra în detalii privind neconcordanțele din afirmațiile d-lui Faminski, întrebăm doar atât: Care comisie și care acord? Nu există niciun document prin care România se angaja să-și acopere datoriile de război față de Rusia cu aurul din tezaurul de la Moscova.

Nimic despre sovromuri

Pe de altă parte, legat de compensațiile dintre România și URSS, autorul documentului nu amintește nimic despre celebrele sovromuri, din perioada 1945-1956, prin care URSS a spoliat, realmente, România de cele mai importante bogății ale sale, de la uraniu, până la grâne și, nu în ultimul rând, cantități uriașe de țiței de cea mai bună calitate.

Amintim că, într-un memoriu adresat prim-ministrului de la acea vreme, Petru Groza, academicianul Onisifor Ghibu califica înființarea acestor societăți mixte româno-sovietice drept “un capitol al tragediei noastre de astăzi, camuflat sub firma prieteniei româno-sovietice”.

Cât despre rezultatele lor, același Onisifor Ghibu considera că “sub acest nume benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogății de tot felul ale țării noastre, cu prețuri derizorii, în timp ce pe piețele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiți să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele”.

Hrușciov şi Brejnev “au rezolvat” problema!

Apoi, autorul documentului face o altă afirmație surprinzătoare, fără nicio legătură cu realitatea: “În 1948-1949, aproape 30 de tone din rezerva aceasta (din cantitatea de aur ajunsă în Rusia – n.red) au fost transferate în depozitele din România”.

În plus, autorul afirmă că Gheorghe Gheorghiu-Dej, a declarat că 4, respectiv, 8 tone de aur au fost predate României la ordinele lui Hrușciov și Brejnev. Faminski conchide: “Așadar, problema aurului din tezaur a fost rezolvată (?!-n.red) “.

Cu toate acestea, Faminski mai adaugă faptul că, în 1956, Hrușciov a înapoiat o altă “mare parte din tezaur”, și anume, 39.320 de exponate de muzeu, 33 kg de aur și 690 kg de argint și că, “în 1965, când a venit la putere, Nicolae Ceaușescu a semnat acordul de prietenie și ajutor reciproc cu URSS, care elimină pretențiile mutuale”.

De prisos să mai precizăm ca asta e o altă minciună. Amintim doar celebra întâlnire, “cu scântei”, de la Moscova, din septembrie 1965, în care Nicolae Ceaușescu și Alexandru Bârlădeanu au ridicat părții ruse, în frunte cu Leonid Brejnev, problema tezaurului, mai exact “a celor 92,5 tone de aur, rămase la Moscova”.

Rușii nu prea au fost de acord, au dat din colț în colț, considerând problema ca fiind una “istorică” dar, la insistențele lui Bârlădeanu și Ceaușescu, au promis că “vor analiza” problema și “vor comunica la o întâlnire ulterioară”.

„Să vă mai gândiţi asupra ei şi, când veţi ajunge să vă gândiţi bine, o s-o mai discutăm, că noi considerăm că Tezaurul este al României”- a spus la încheierea discuțiilor Alexandru Bârlădeanu (din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR, care a analizat rezultatele vizitei efectuate la Moscova de delegaţia condusă de N. Ceauşescu – 11 septembrie 1965).

Cică am fi primit 10 tone de aur în plus!

Dar, bomboana pe colivă o constituie afirmația lui Faminski potrivit căreia, din documentele consultate de domnia sa, reiese nu numai că Rusia ne-a returnat deja tot aurul ajuns la Moscova, dar ne-a dat chiar mai mult decât ar fi trebuit.

Iată ce spune acesta: „În conformitate cu informațiile din Palatul de Calcul (?!- n.red) din Federația Rusă și arhivele din URSS și din România (?!), în 1986, Guvernul Român a primit în plus 10 tone din rezerva de aur. Deci, Moscova a plătit mai mult Bucureștiului”.

Un mesaj suspect

În fine, autorul documentului trece în revistă și negocierile purtate de președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu, pentru încheierea tratatelor României cu Federația Rusă şi cu Ucraina, discuții care nu au adus nimic nou în chestiunea tezaurului, și precizează că problema nu poate fi rezolvată cu “oamenii de stat” sau cu „activiștii politici” din Rusia, pentru că „aceștia nu pot influența decisiv conducerea de la Kremlin”.

De aceea, Faminski transmite un semnal deosebit de suspect, aducând cu un mesaj subtil și cifrat al agențiilor de informații și spionaj:

„Rezolvarea pozitivă a problemei trebuie să țină seama de practica de acum în colaborarea financiară, economică și comercială dintre România și Rusia.

În același timp, este necesar să se pornească de la formele noi adoptate de conducerea politică rusă pentru contactele economice externe.

Elaborarea problemelor indicate este în competența Institutului de cercetări științifice al contactelor economice externe ale Rusiei. Și, posibilă, în prezența informațiilor și documentelor potrivite “.

Cu alte cuvinte, pentru a vă putea recupera aurul, nu cu Putin sau cu alți oameni politici ruși trebuie să tratați voi, românii, oricât de influenți ar fi aceștia la Kremlin, ci cu noi, cei de la Institutul pentru contactele economice externe ale Rusiei. Și, cu multe grade pe umeri, am adăuga noi.

Precedentul Claus Rayhle – Eugen Luca

La începutul anilor 2000, a existat o tentativă de recuperare a Tezaurului României de la Moscova, în maniera sugerată de autorul acestui document, şi anume, prin intermediul unei firme private, Capital Consulting Ltd. din Stuttgart, reprezentată de germanul Claus Rayhle şi românul Eugen Luca.

Presa a relatat pe larg despre această “afacere”. Interesant este faptul că cei doi au prezentat autorităţilor române o împuternicire, coincidenţă, chiar de la instituţia sub egida căreia a fost elaborat şi acest document ciudat: Institutul de cercetări științifice pentru relațiile economice externe ale Rusiei.

Rayhle avea asupra lui o serie de documente şi chiar mostre din tezaur, şi anume, 12 monede de aur din colecţia transportată la Moscova.

Mai mult, el a prezentat oficialilor din România un „program privind metodele şi procedurile de urmat, pentru finalizarea operaţiunilor de aducere în ţară a celor 93,4 tone de aur, în lingouri şi monede”.

Dar, cei doi au fost plimbaţi de la Ana la Caiafa, acţiunea soldându-se în final cu un eşec lamentabil.

Mărturisesc că i-am cunoscut şi i-am intervievat pe cei doi. Ei nu au recunoscut, dar nici nu au negat “vehement ” că lucrează cu ofiţeri ai serviciilor secrete ruseşti. În final, nemulţumit de „colaborarea” oficialilor români, neamţul a predat cele 12 monede de aur Băncii Naţionale şi s-a întors în Germania.

O comisie inutilă

Partea română a ales să meargă pe calea negocierilor politice şi, de comun acord cu partea rusă, în anul 2004 a înfiinţat o comisie mixtă, formată din istorici şi alţi specialişti din cele două ţări, care aveau misiunea „să studieze problema” şi „să formuleze nişte concluzii”. Comisia a avut doar două întâlniri, fără să întocmească vreun comunicat.

După anul 2006, această comisie nu a mai avut nicio reuniune oficială.

Copreşedinţii comisiei s-au întâlnit ultima oară la Moscova, la 24 octombrie 2012, pentru a discuta despre „perspectivele colaborării”.

Ei au stabilit ca următoarea întâlnire să aibă loc în martie 2013, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Surse: http://www.ziuanews.ro/ ;  http://lupuldacicblogg.wordpress.com ; Ziare.com;  http://tezaurulromaniei.com