CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Hristos a înviat !”

 

 

 

 

 

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sărbătoarea Sfintelor Paști 2020

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj video de Paști în care îi încurajează pe credincioși să rămână în comuniune de rugăciune.

El cere binecuvântarea Domnului pentru toți medicii și cei care ajută pe bolnavi, dar și pentru „cei care lucrează pentru binele poporului român”, urându-le românilor și întregii lumi „sănătate și ajutor, speranță, pace și bucurie”.

 

Mesajul video și transcriptul integral:

 

 


 

 

 

 

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos cel răstignit și înmormântat ne arată biruința iubirii Sale smerite și milostive asupra păcatului, asupra iadului și asupra morții. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă cu bucurie: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Sărbătoarea Învierii Domnului, sau Sărbătoarea Sfintelor Paști, este izvor de bucurie și pace, de lumină și speranță în lupta noastră cu greutățile vieții.

Anul acesta serbăm Sfintele Paști într-o vreme de tristețe, într-o vreme de pandemie, care răspândește oamenilor teamă, teamă de îmbolnăvire și de moarte, iar autoritățile de stat sunt nevoite să ia măsuri de oprire a răspândirii bolii.

În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeași biserică, în același locaș de cult cu credincioșii. În acest sens, casele credincioșilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, țin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credința comună în Hristos cel răstignit și înviat.

Trebuie să arătăm și noi în jurul nostru iubire smerită și milostivă față de toți oamenii, dar mai ales față de cei bolnavi și săraci, singuri și întristați.

Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos cel răstignit și înviat să binecuvinteze pe toți medicii și pe toți cei care ajută pe cei bolnavi, dar și pe cei care lucrează pentru binele poporului român.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos cel înviat din morți să dăruiască poporului român și lumii întregi sănătate și ajutor, speranță, pace și bucurie.

Vă dorim tuturor sărbători fericite de Paști și vă adresăm salutul pascal: „Hristos a înviat!”

19/04/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Prof.universitar dr.Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române : „Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice întru credință și întru țară”

 

Pentru fiecare popor ortodox, construirea unei catedrale naționale a reprezentat o piatră de încercare, iar pentru straini, măsura trăiniciei credinței, forța și prestigiul acelei națiuni.

Acum, la un secol de la Marea Unire, la aproape un secol de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie și la aproape un secol și jumătate de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, construirea Catedralei Naționale încununează o întreagă lucrare a poporului român asupra lui însuși și ne așază în rând cu lumea, spune Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

Catedrala lucrează cu mijloacele sale sacre, ca și școlile și spitalele cu mijloacele lor lumești, la educarea și păstrarea în stare bună a acestui popor, spune profesorul Ioan Aurel Pop, presedintele Academiei Romane.

După creștinarea noastră în limba latină, prin strămoșii noștri daco-romani și proto-români, fapt petrecut încă din mileniul I d.Hr., a urmat o îndelungată perioadă de organizare a credinței și a vieții religioase, desăvârșită prin stabilirea ierarhiei de model răsăritean (bizantin) și bizantino-slav.

Această ierarhie s-a aflat inițial în raporturi cu Roma, iar apoi în legături statornice, directe sau mediate cu Noua Romă sau cu Orașul lui Constantin (Constantinopol).

Vitregia vremurilor a voit ca locurile noastre de închinăciune să fie, secole la rând, simple și modeste, pentru că Biserica semnifica în acele timpuri, în primul rând, turma și păstorul ei, preotul.

După fondarea primelor Valahii sau Romanii, spre finele mileniului I și mai ales după întemeierea statelor medievale românești (secolele al XIII-lea și al XIV-lea), s-au ridicat și la noi locașuri de piatră și de zid, unele dintre ele impresionante.

Toate Bisericile ortodoxe autocefale au catedrale reprezentative pentru forța cre­din­­ței popoarelor lor. Biserica Ortodoxă Română este autocefală din anul 1885, iar chestiunea unei catedrale a României s-a pus încă de la finele secolului al XIX-lea, după ce țara își proclamase inde­pendența absolută, după ce această independență fusese confirmată pe câmpurile de luptă și recunoscută de Europa, după ridicarea țării la rangul de regat (1881) și după obținerea autocefaliei.

Construirea Catedralei Națio­nale a reprezentat pentru fiecare popor ortodox o piatră de încercare unică, după care observatorii externi au măsurat trăinicia cre­din­ței, forța sa, prestigiul acelui popor.

Românii sunt astăzi, conform canoanelor Marii Biserici aflate încă în vigoare, al doilea popor ortodox ca mărime din lume, după poporul rus. Prin urmare, acum, la un secol de la Marea Unire, la aproape un secol de la ridicarea la rang de Patriarhie (în 1925) și la aproape un secol și jumătate de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, construirea Catedralei Naționale încununează o întreagă lucrare a poporului român asupra lui însuși (cum ar fi spus Nicolae Bălcescu) și ne așază în rând cu lumea.

Ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, cum a fost denumită această operă încă înainte de a exista, are mai multe rațiuni, de la cele pur spirituale până la cele practice. Toate națiunile ortodoxe au capitale ale credinței lor, au locuri supreme în care ierarhia superioară intră în interferență permanentă și activă cu poporul, cu „turma”. Sintonia aceasta se face, în ochii poporului, într-un loc ales, sfânt (sfințit) și irepetabil. Vechea Catedrală Mitropolitană a Țării Românești de la București, urmând cronologic celor de Argeș, Câmpulung și Târgoviște, este depozitara unei istorii sacre și laice pline de semnificații, dar este complet neîncăpătoare.

Toate popoarele ortodoxe din jurul nostru, care au mult mai puțini credincioși decât noi, au adevărate catedrale, mari și impunătoare, pe care le arată cu smerenie și cu mândrie îngemănate lumii. Firește, se spune că un credincios adevărat se poate ruga oriunde Domnului și că Domnul, dacă ruga vine din suflet și se face cu suflet curat, îi ascultă păsul și îl iartă. Iertarea nu vine însă de la sine, ci se face prin tainele bisericești, săvârșite de preoți, după rânduială, după tradiție și după canoane.

Și apoi, nu numai indivizii au nevoie de iertare, ci și națiunile, iar pentru neamuri („ginturi”, cum se spune în vechile traduceri românești ale Cărții Sfinte), ceremoniile și locurile de ceremonie se cuvine să poarte semnul solemnității celei mai înalte și să emane acea glorie (slavă) a lui Dumnezeu, menită să strălucească în toată splendoarea ei.

Catedrala Mântuirii Nea­mului s-a putut ridica abia în ultimul deceniu, dar ea a fost un ideal mult mai vechi. 

Aproape toate marile persona­lități religioase și mirene ale românilor s-au gândit la o catedrală națională și au susținut proiecte în acest sens, de la principele și apoi Regele Carol I (1866-1914), Regele Ferdinand I (1914-1927), generalul Ioan Em. Florescu și Constantin Istrate până la Patriarhul Miron Cristea și prim-ministrul Ion I. C. Brătianu. Dintre oamenii de cultură îi amintim pe Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici, Petre Antonescu, alături de mulți alții.

Catedrala Mântuirii Nea­mului poate fi considerată un simbol al unității dintre generații și al românilor de pretutindeni

Catedrala este simbolul unității noastre istorice întru credință și întru țară. Catedrala nu jignește pe nimeni și nu este ridicată împotriva nimănui! Catedrala este pentru noi toți și înseamnă numai iubire și bunătate, îndreptate deopotrivă către Dumnezeu și către oameni. Catedrala noastră preamărește Ortodoxia, în sensul de „dreaptă credință” în Dumnezeu, dar îi recunoaște pe toți fiii acestui ­neam, indiferent de felul în care se roagă Domnului, și-i cheamă să fie laolaltă.

Eu cred că planul Domnului a fost acesta: să izbutim marea lucrare în Anul Centenarului Marii Uniri, ca să putem, peste alte centenare de la înfăptuirea actului sublim din 1918, să dovedim vrednicia unui popor creștin situat la Dunăre și în Carpați. Noi, românii, suntem nărăviți să ne autoflagelăm și să ne nimicnicim singuri, dar Domnul nu ne lasă, atunci când se cuvine să fie așa, să ne pierdem cumpătul și ne conduce și spre gesturi de glorie.

Și apoi, la români există credința că nici o operă durabilă nu se poate face fără mare sacrificiu, precum grăiește legenda meșterului Manole, legată de zidirea altei catedrale, sfințită în prezența altui patriarh ecumenic, acum mai bine de jumătate de mileniu.

Așa ne-a fost nouă rânduit, ca abia după mai bine de cinci secole să repetăm pe alte coordonate gestul sublim, închinând imn de mărire Împăratului ceresc. Se poate ca, în marea lui înțelepciune, Mântuitorul să fi împlinit opera abia acum, fiindcă acum se va fi împlinit sorocul sacrificiilor noastre…

Pe mine, ca istoric, denigrările și cârtirile acestea nu mă miră prea tare: toate marile construcții laice și religioase ale omenirii care ne încântă astăzi au fost contestate la vremea lor.
Cei care contrapun catedrala altor construcții (instituții) nu sunt creștini și nu știu că cea mai înaltă școală și cea mai trainică sănătate nu sunt cele ale trupului, ci ale sufletului.

Vindecarea odras­lelor umane de ignoranța minții (întunecimea) și de bolile trupești (suferința fizică) nu se face numai în școlile instituționalizate de stat sau numai în spitalele slujite de medici, ci și în biserici.

Chiar și filosofii greci precreștini știau că vindecarea trupului fără lucrarea asupra sufletului este înșelătoare, neputincioasă și sortită eșecului.

Nu din pricina catedralei nu avem noi școli și spitale destule, ci din alte pricini. Ba, aș spune că nu lipsa de școli și spitale este necazul nostru cel mare acum, ci golirea lor de profesori, de elevi suficienți și de medici. Iar neștiința de carte, abandonul școlar, analfabetismul funcțional, plecarea medicilor și asistenților medicali peste mări și țări nu se datorează prea multor biserici și nici credinței prea arzătoare.

Dimpotrivă! Ne ocupăm de mărunte lucruri, ne hrănim trupul, dar nu și mintea, ne agățăm de scopuri lumești lipsite de morală, de adevăr, de dreptate, de iubire și de bunătate. Da, catedrala lucrează cu mijloacele sale sacre, ca și școlile și spitalele, cu mijloacele lor lumești, la educarea și păstrarea în stare bună a acestui popor.

Dacă lucrarea aceasta nu este la înălțimea dorită, de vină suntem noi, cu micimile noastre, cu vrajbele și cu urile noastre, cu felul de a-l huli pe Domnul și cu falsele crezuri pe care le etalăm fără jenă. Credința și Biserica ne îndeamnă la cumpănire, la cumpătare, la bine și la iubire de Dumnezeu și de oameni. Catedrala noastră devine acum un simbol al tuturor acestor căi dăruite cu har.

 

 

„Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice”

 

 

Sursa: Un interviu acordat de dl. academician Ioan Aurel Pop ziarului Lumina – http://ziarullumina.ro/catedrala-nationala-este-simbolul-unitatii-noastre-istorice-138709.html

 

 

 

 

Cititi si:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/08/ziua-de-8-noiembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

08/11/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

CRUCEA ROMÂNEASCĂ – Crucea infinită sau Crucea nesfârșită

 

 

 

 

Există în tradiția creștină fel de fel de cruci: Crucea Romană sau Latină, Crucea Bizantină, Crucea Ierusalimteană, Crucea Sfântului Andrei, Crucea Sfântului Petru, Crucea Sfinților Evangheliști, Crucea Sfinților Arhangheli,  Crucea Chi Rho (cu monograma lui Hristos), Crucea Sfântului Gheorghe, Crucea Sfântului Iacob, Crucea Sfântului Toma, Crucea Sfântului Constantin, Crucea Sfintei Nina, Crucea Sfântului Antonie, Crucea Sfântului Dominic (Dominicană), Crucea Sfântului Florian, Crucea Sfântului Damian, Crucea Calvarului, Crucea Patriarhilor, Crucea Papală (sau triplă), Crucea dublă, Crucea potentă, Crucea solară, Crucea săgeților încrucișate, Crucea treflată, Crucea înflorată (floriată), Crucea palmată, Crucea stelată, Crucea dominând semiluna, Crucea cu raze, Crucea în tau, Crucea Grecească, Crucea Celtică, Crucea Armenească, Crucea Coptă, Crucea veche Egipteană sau ansată,  Crucea Slavă sau Rusească (cu balanță), Crucea Teutonă, Crucea Bască, Crucea Sârbă, Crucea Macedoneană, Crucea Malteză, Crucea Scandinavă, Crucea Vizigotă, Crucea Lorenă  (sau de Lotaringia), Crucea Andină (din munții Anzi), Crucea Occitană, Crucea templierilor, Crucea hughenotă, Crucea Roșie, Crucea nestoriană, Crucea marinărească, Crucea gamată (în formă de svastică), Crucea sorții numită și Crucea Mâinile lui Dumnezeu.

Puțină lume cunoaște însă că există și o Cruce Românească.

Chiar dacă mulți au văzut-o, mai puțini știu că se numește anume așa.

Crucea Românească mai este numită și Crucea infinită, Crucea nesfârșită, Crucea multiplu cruciată sau Crucea cu subdiviziuni de cruci la infinit.

Ea este inspirată din tradiția noastră populară și a fost adoptată de Patriarhia Română drept Cruce Patriarhală, ca însemn heraldic și înaltă distincție.

Crucea Românească este imprimată pe tipărituri și redată pe diverse obiecte bisericești. De asemenea, ea este utilizată tot mai des ca formă pentru crucile de biserică (instalate pe turle), urmând o tradiție ancestrală.

Acest tip de cruce s-a folosit nu doar pentru bisericile din lemn, ci și pentru troițe în întreg cuprinsul spațiului românesc. Crucea multiplu cruciată este foarte des întâlnită și în ornamentele populare românești.

Crucea Românească a fost instituită oficial drept Cruce a Patriarhiei Române de către Patriarhul Miron Cristea (1925-1939): ”Crucea Patriarhiei Române, adică o cruce aleasă de mine, cum am văzut-o din lemn, cu gratii nu de apărare, ci decorative, la o casă ţărănească, adică o Cruce de bază şi cu subdiviziuni de cruci la infinit, respectiv până la posibilul diviziunii. Această cruce am aşezat-o pe bisericuţa şi clopotniţa mea de la Topliţa. Am văzut-o de vreo două ori şi pe biserici vechi de lemn în Moldova şi Ardeal”.

Fiecare dintre cei șase Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au instituit distincția Crucea Patriarhală, acordată atât preoților, cât și mirenilor.

Crucea Patriarhului Justinian Marina.

Crucea Patriarhului Justinian (pentru preoți)

 

Crucea Patriarhului Daniel (pentru mireni)

 

 

 

 

 

 

https://cubreacov.wordpress.com/2018/03/11/crucea-romaneasca

17/03/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: