CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANTIROMÂNISMUL

Image result for sfasierea romaniei photos

Antiromânismul este o reacțiune politică sau intelectuală ostilă faţă de creșterea, în decursul timpului, a identității naționale românești, care se manifestă sub diverse forme  de denigrare a poporului român, constituit din  totalitatea românilor, indiferent de ţara în care s-au născut sau trăiesc.

Patrimoniul românesc cuprinde ansamblul identitar-biologic-material construit timp de milenii de poporul nostru prin muncă, geniu, luptă, credinţă, suferinţă şi noroc istoric.

Antiromânismul  sau  Romofobia se manifestă prin ostilitatea şi discriminarea îndreptată în mod specific împotriva etniei române.

Evoluţia istoriei din ultimele trei secole arată că este naiv să se nege existenţa unor acţiuni organizate şi bine finanţate pentru distrugerea patrimoniului românesc şi implicit, a poporului român.

Se poate pune şi întrebarea dacă aceste acţiuni sunt componente ale unei strategii cu un termen foarte lung de realizare, ceea ce ar însemna că asupra poporului român se desfăşoară un atac continuu, nedeclarat şi greu de identificat, de către un agresor sau mai mulţi agresori.

Discriminări şi sentimente antiromâneşti au fost prezente în imperiile şi statele care au stăpânit ţările române sau care înconjurau România, precum şi în state mai îndepărtate, unde trăiau sau circulau minorităţi româneşti.

Acestea au fost şi sînt îndreptate atât împotriva României ca stat, cât şi împotriva românofonilor care trăiesc în afara ţării, mai ales acolo unde graniţele politice nu coincid cu limitele ariilor de răspândire a grupurilor etno-lingvistice române.

Antiromânismul se poate manifesta adesea şi prin tendința de a minimaliza sau de a descrie în termeni negativi identitatea românească.

În plan practic, antiromânismul poate îmbrăca diferite forme, de la cele mai ușoare la cele mai grave.

A jigni neamul românesc se justifică adesea prin invocarea unei aşa zise  ”libere exprimări”.

  În Republica Moldova, stat apărut pe teritoriul fostei provincii Basarabia, aflată timp de două secole sub stăpânire rusă, antiromânismul s-a manifestat şi se mai manifestă şi acum ca o reacţie împotriva mişcării unioniste, care militează pentru reunirea cu patria mamă- România.

Atitudinea antiunionistă, apărută în laboratoarele propagandei ruse şi mai apoi sovietice, a fost şi este specifică şi astăzi unei părţi însemnate din clasa politică locală, susţinută preponderent de minorităţile conlocuitoare, dar şi de moldovenii românofoni care cred că ar avea de pierdut în cazul reunificării.

Principala doctrină a antiromânismului în Republica Moldova este „moldovenismul”, o concepţie elaborată în URSS încă înainte de 1940, în timpul Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldoveneşti din Ucraina, prin care se încearcă şi în prezent să se demonstreze că în conştiinţa naţională şi în limba localnicilor, identitatea românească ar fi artificială şi marginală, prin reinterpretarea a posteriori a identităţii locale medievale şi tradiţionale a voievodatului Moldovei, care, în realitate, nu a fost niciodată potrivnică identităţii româneşti, ci parte a acesteia.

După destrămarea Uniunii Sovietice, mai multe reforme legislative au consolidat poziţia băştinaşilor basarabeni din Republica Moldova prin stabilirea limbii române ca limbă oficială. Relaţiile dintre guvernele Republicii Moldova şi României au fost la început foarte cordiale, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

Când parlamentarii moldoveni au ales calea independenţei mai degrabă decât cea a unirii cu România, preşedintele Mircea Snegur a elaborat doctrina numită un popor, două state.

Această doctrină susţine ipocrit că Republica Moldova este o „patrie a moldovenilor români, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari ş. a., toţi cetăţeni egali în drepturi şi toţi deopotrivă moldoveni, fie că aparţin limbii, istoriei şi culturii poporului român, rus, ucrainean, găgăuz sau bulgar”.

 

După alegerile din 1996, identitatea românească a populaţiei majoritare şi băştinaşe a început să fie negată din nou, articolul 13 din noua Constituţie a R.Moldova  susţinând ca în epoca sovietică, că ar exista chipurile „diferenţe între limba română şi limba moldovenească.

După alegerile din 2001, câştigate de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, s-a încercat  să se acorde limbii ruse statutul de limbă de stat, dar iniţiativa a eşuat datorită opoziţiei; în schimb, limba rusă a recăpătat de facto statutul de limbă de comunicare interetnică (pierdut în septembrie 1989), ceea ce în practică îi obligă pe toţi locuitorii republicii Moldova să cunoască limba federaţiei Ruse, nu şi limba de stat a ţării.

Rezultatul acestor evoluţii este că în prezent  singura etnie conlocuitoare din Republica Moldova care nu îşi poate afirma nestingherit indentitatea şi istoria în relaţie cu semenii săi de peste hotarele statului, este cea băştinaşă şi majoritară, devreme ce Bulgarii, Găgăuzii, Ruşii sau Ucrainenii se pot în mod liber afirma ca membri ai naţiunilor respective, în timp ce basarabenii care îndrăznesc să se afirme Români sunt socotiţi ca o minoritate în propria lor ţară, iar dacă afirmă că Moldovenii sunt Români, pot fi urmăriţi şi condamnaţi inclusiv penal.

Antiromânismul s-a mai manifestat în Republica Moldova prin refuzul guvernului de a reveni la denumirile moldoveneşti iniţiale ale mai multor localităţi rusificate fie în perioada imperială rusă (1812-1917) fie în perioada sovietică (1940-41 şi 1955-91).

Astfel, de exemplu, s-a renunţat la Ediniţa (rămasă Edineţ, de la Единець), la Sturzeni (rămasă Ucrainca, de la Украйнка), la Ciubărciu (rămas Ciobruci, de la Чобручь) sau la Frumoasa (rămasă Cahul, de la Кагул).

În Transnistria, situaţia este şi mai rea. După războiul din 1992 dintre separatişti şi Republica Moldova, populaţia românofonă a fost persecutată în mod repetat, ducând la emigrarea a unui număr de 5.000-10.000 de românofoni din regiune.

Deşi în Transnistria trăieşte un număr semnificativ de românofoni, limba română nu este folosită în public aproape niciodată.

Şcolile româneşti reprezintă circa 11% din numărul total de şcoli din Transnistria, deşi conform recensământului din Transnistria în 2004, românii sunt 31,9% din populaţie.

Majoritatea acestor şcoli sunt forţate să folosească alfabetul chirilic rusesc şi manualele comuniste publicate cu circa patru decenii în urmă.

Numai şase şcoli sunt autorizate să predea în limba română şi să utilizeze şi alfabetul latin. Sunt însă semne că şi asupra acestora se fac presiuni pentru a fi închise.

Criza şcolară din 2004 este un exemplu în acest sens, guvernarea prorusă dinTiraspol încercând să închidă cu forţa două dintre aceste şcoli.

La orfelinatul din Tighina, copiii români întorşi din vacanţă au găsit orfelinatul închis de poliţie.

După ce au stat o noapte afară, au intrat cu forţa în clădire şi au stat acolo, fără apă şi electricitate timp de câteva luni, până când, datorită intervenţiilor Republicii Moldova, a României dar şi a OSCE, situaţia a fost rezolvată.

Mulţi părinţi români au fost arestaţi sau concediaţi din cauza simpatiilor politice sau determinării lor de a îşi ţine copii în şcoli cu limba de predare româna.

Cetăţenii care exprimă vederi proromâneşti sau chiar promoldoveneşti, sunt supuşi unei politici de persecuţie şi intimidare în Transnistria. Grupul Ilie Ilaşcu este cel mai cunoscut şi bine documentat dintre aceste cazuri.

Nu poate fi omisă nici  lupta culturală dusă, prin tastaturi şi ecrane, de „moldovenişti” în cadrul enciclopediei interactive Wikipedia, pentru a instaura o versiune în „limba moldovenească” deosebită de cea în limba română.

Tentativa a eşuat, nu pentru că administratorii Wikipediei au luat poziţie pentru „românişti” împotriva „moldoveniştilor”, ci din motive tehnice şi practice : acceptând o versiune „moldovenească”, s-ar fi ajuns, pentru orice subiect, la existenţa a două serii de articole diferite în aceiaşi limbă (din aceleaşi motive nu s-a acceptat nici instaurarea unor versiuni americane, australiene sau neozelandeze în limba engleză, diferite de versiunea britanică, sau a unei versiuni austriece diferită de cea germană).

În ciuda acesei înfrângeri iniţiale, „moldoveniştii” au obţinut ulterior succese însemnate în Wikipedia anglofonă, cel mai de seamă fiind folosirea termenilor „moldovan” şi „moldovans” în infoboxurile respective, în sensul absolut şi excluziv conform punctului de vedere sovietic, rus, ucrainean şi „moldovenist”, pentru care aceşti termeni nu înseamnă o apartenenţă istorico-geografică la Moldova istorică (cuprinzând şi Moldova românească cu locuitorii săi) ci desemnează o „etnie„, trăind excluziv în fosta URSS şi „diferită de Români”.

Toate tentativele de a expune în infoboxuri şi celălalt sens al cuvintelor „moldovan” şi „moldovans”, anume că şi Românii dintre Carpaţi şi Nistru tot Moldoveni sunt, au fost şterse sub pretextul că „nu sunt surse”.

Antiromânismul se prezintă adesea în ţările în care trăiesc grupuri compacte de români, sub forma unei persecuții instituționalizate care îmbracă forma negării identității lingvistice româneşti, mergând până la pedepsirea celor care o revendică.

 Discriminări şi sentimente antiromâneşti au fost prezente în imperiile şi statele care au stăpânit ţările române sau care înconjoară România, precum şi în state  unde trăiesc sau circulă minorităţi româneşti. 

Incidența considerațiilor politice în procesul de  constituire a  identității naționale româneşti asupra cercetării și predării istoriei și geografiei, a produs și mai produce în unele ţări, reacţii de  minimalizare sau ocultare a existenței populațiilor vorbitoare de limbi romanice orientale (zise „Vlahi”),  în ciuda evidenței că limbile romanice orientale dovedesc persistența acestor populații în bazinul Dunării de jos,
Formațiunile statale din trecut, românești sau multietnice cu componentă românească,  sunt adesea descrise ca simple provincii ale regatelor sau imperiilor vecine din trecut (cazurile principatelor Ardealului, Țării Românești și Moldovei) sau a căror componentă românească este ocultată (regatul Asăneștilor și Dobrogea).

Spre exemplu, cărţile de istorie bulgăreşti prezintă perioada românească în Cadrilater ca fiind o „cruntă ocupaţie militară”, şi redau prezenţa românească în zonă (îndeosebi la Balcic) ca fiind o colonizare. Istoricii bulgari nu mai recunosc caracterul multinaţional al Ţaratului Vlaho-Bulgar din sec. XIII, afirmând că acesta era exclusiv bulgar în sensul de astăzi, etnic, al cuvântului, şi extind acest punct de vedere şi asupra despotatului Dobrogea din sec. XIV.

  În Iugoslavia (din 2006, Serbia), Românii din Voivodina (Banatul apusean) în număr de 34.175, erau recunoscuţi ca atare în cadrul acordurilor bilaterale care recunosc simultan minoritatea sârbă din Banatul românesc.

Românii Timoceni, în schimb, în număr de 712.050, nu erau recunoscuţi, fiind socotiţi ba „Sârbi de limbă romanică”, ba „Vlahi”, şi prin urmare nu beneficiau de niciun drept cultural sau şcolar. Orice revendicare pentru recunoaştere era pedepsită ca „mişcare separatistă. 

În  Ucraina, în Bucovina de Nord şi raioanele Teceu şi Rahău din Transcarpatia, trăieşte, conform recensămintelor ucrainene, cel mai mare număr de etnici români.

Numărul de studenţi români la Universitatea din Cernăuţi a scăzut rapid în perioada sovietică. În 1991-1992, ultimul an de conducere sovietică, numărul acestora era de doar 4,44% (434 din 9.769 studenţi în total) [23]. În personalul facultăţilor este evidentă slaba reprezentare a românilor.

În acelaşi an, universitatea avea 465 profesori ucraineni (77,1%), 102 ruşi (16,9%), 9 moldoveni (1,4%), 7 români (1,1%), 6 belaruşi (0,9%), etc. Chiar şi după declaraţia de independenţă a Ucrainei, numărul studenţilor români la universitate a continuat să scadă la numai 3,9% în 1992-1993, mult mai puţin decât procentajul populaţiei române din regiune.

Din 1997, s-au oferit burse unor studenţi pentru a studia la universităţi din România . În 2001 Alianţa Creştin-Democratică a Românilor din Ucraina a raportat lipsa de posibilităţi a românilor de a studia laCernăuţiîn limba lor maternă.

În situaţii similare se află şi celelalte minorităţi etnice din Ucraina, iar învăţământul superior se face în limba ucraineană, majoritatea universităţilor neoferind cursuri nici în limba rusă, deşi limba rusă este limba maternă pentru mare parte a populaţiei din Ucraina.

Totodată există şcoli cu predare în limba română, de asemenea ziare, canale TV şi radio. Organizaţiile româneşti au reclamat şi faptul că 19 sate româneşti nu mai beneficiază de şcoli în limba maternă, situaţia fiindu-le mai rea decât în timpul regimului sovietic .

Cetăţile moldoveneşti din Ucraina (Hotin, Cetatea Albă) sunt prezentate ca fiind succesiv slave (ale principatului Halici,Polono-lituaniene) apoi turceşti, fără vreo referinţă la trecutul lor românesc. Satele româneşti din Bugeac au rămas cu numele schimbate în ciuda cererilor exprimate de localnici (1991: Adămeşti=Primorske, Păpuşoi=Rascoşne, Gălileşti=Desantne, Jibrieni=tot Primorske, Frumuşica-Veche=Alexandrivka, Frumuşica-Nouă=Mykolaivka, Zoreni=Staroselie).

În Ucraina, prezenţa românească în dreapta Nistrului este caracterizată exclusiv ca ocupaţie străină, nicidecum ca parte din rădăcinile istorice ale acestor regiuni.

În situaţii similare se află şi celelalte minorităţi etnice din Ucraina, iar învăţământul superior se face în limba ucraineană, majoritatea universităţilor neoferind cursuri nici în limba rusă, deşi limba rusă este limba maternă pentru mare parte a populaţiei din Ucraina.

Antiromânismul nu începe cu greșelile cartografice, care pot proveni din simpla necunoaștere a istoriei Românilor. El începe cu refuzul cartografilor de a- și corecta greșelile, atunci când necesitate corecturilor le este adusă la cunoștință și argumentată prin surse.

Această minimalizare sau ocultare este o reacțiune la afirmarea identității naționale românești în decursul secolelor trecute.

 Mai grav este faptul că în rândurile poporului român se dezvoltă , resentimente față de propriul neam și, în fond, față de propria persoană, sub efectul unei propagande antiromâneşti insidioase, desfăşurate pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, de către centre de propagandă străine sau româneşti aservite unor interese străine.

 Antiromânismul  a devenit o atitudine nesancționată și răspândită ca o modă…

Efectele acţiunilor anti-româneşti se  manifestă prin scăderea stimei de sine a românilor, apariţia unor confuzii şi incertitudini identitare, crearea de percepţii negative faţă de români şi România la nivel internaţional, dorinţa de părăsire a ţării, de ascundere şi de schimbare a identităţii naţionale, discreditarea Bisericii Ortodoxe, neaprecierea şi lipsa de reacţie faţă de distrugerea patrimoniului cultural, atrofierea instinctelor care asigură coeziunea şi continuitatea societăţii prin respectul faţă de familie, identitatea de neam, datoria patriotică, credinţa neamului.

Resentimentele antiromânești sunt aruncate în mass-media, pe blog-uri și în alte medii, ca un cancer.

E o modă să scrii pe net, în batjocură, ”românica” cu r mic, sau ”rromânia” jignind printr-un singur cuvânt două etnii.

A critica un întreg neam, pentru greșeli comise de unele grupuri sociale sau indivizi izolaţi, a devenit de asemenea o modă.

A promova anti-modelele a devenit o modă… A aplauda criticile aduse nouă de francezi, englezi sau alții a devenit o modă… A înjura și blestema ţara a devenit o modă…

În haosul vieţii cotidiene, putem observa că există unii care repetă obsesiv nişte idei fixe despre noi, românii, şabloane  pe care din ce în ce mai mulţi români au ajuns să înceapă să le ia de bune şi să le introducă ei înşişi în vorbirea curentă, ca pe nişte stereotipuri îndelung verificate:

”românii nu-s uniţi”, ”ca la noi, la nimeni”, ”românii sunt hoţi”, ”la ce să te aştepţi de la un român”,”suntem ţara lui merge şi aşa”, ”nu ştim să ne alegem conducătorii”, ”nu suntem harnici ca nemţii”, ”ne dorim să moară capra vecinului”, ”nu suntem în stare să ne conducem singuri”, ”ne trădăm conducătorii”, ”ne trădăm aliaţii”, ”suntem curvele istoriei, numai cine n-a vrut nu ne-a călărit”, ”n-am câştigat nicio victorie în toată istoria”, ”la Călugăreni a fost o retragere”, ”Eminescu a murit de sifilis”, ”nu există român să n-aibă şi sânge de ţigan”, ”ţiganii sunt mai buni lăutari decât românii”, ”niciun român important nu a fost român 100%”, ”gastronomia românească e luată de la alte popoare”, ”noroc că ne-au civilizat austriecii”, ”asuprirea maghiară a fost benefică”, ”evreii ne-au dezvoltat comerţul”, ”fără un rege neamţ nu ne câştigam independenţa”, ”suntem ultimii în Europa”, ”ne merităm soarta”…

Deja nu mai există domeniu de activitate în România în care nu asistăm la un asalt asupra a tot ce este românesc, pentru a fi distrus, preluat sau ridiculizat.

Cum este şi firesc, niciun popor nu are o asemenea pornire etno-masochistă şi auto-distructivă, şi nici noi nu putem fi altfel.

Antiromânismul ste o ”boală” nouă în societatea românească, o otravă introdusă continuu şi pe nesimţite de un număr mic de indivizi, dar care au în spate bani şi canale media care să îi apere.

A face bășcălie de simbolurile și lucrurile sfinte ale neamului se numește ”libertate de exprimare și umor”…
Orice acţiune anti-românească trebuie să fie identificată şi contracarată de fiecare dintre noi, indiferent dacă este făcută cu intenţie malefică sau e aparent doar o eroare inocentă.

Pe cei malefici trebuie să-i oprim iar pe ceilalţi să-i educăm, iar în acest fel să ne dovedim prin fapte mândria de a fi român.

Dacă am fi ”evrei”, astfel de atitudini ostile s-ar numi ”antisemitism”. Așadar, să înrădăcinăm și noi în mentalul colectiv cuvântul ”antiromânism”, să îi deconspirăm pe toți antiromânii care apar şi să nu ne sfiim a-i cataloga drept ”antiromâni”.

Este o modalitate de autoapărare.

 

 

 

 

 

Surse:

http://geografilia.blogspot.ro/2015/03/antiromanismul-o-atitudine.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Antirom%C3%A2nism

http://antiromanism.info/index.php/definitie-ce-este-anti-romanismul

30/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

Antiromanismul minoritarilor bolșevizați din Basarabia

Separate de România, în urma raptului teritorial din 28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, au fost ocupate abuziv de Armata Roșie și au fost incorporate la statul sovietic, până în iunie 1941.

Odată cu ocuparea acestui străvechi pământ românesc, un număr de 3. 776. 309 de cetățeni români treceau la Uniunea Sovietică, dintre care 54,49% români, 10,34% ruși, 15,50% ruteni și ucraineni, 7,27% evrei, 4,91% bulgari, 3,31% germani și 5,12% de altă etnie.

Pe acest fond de mare durere resimțită de întregul popor român apare cel puțin bizară aprecierea din Raportul Secretariatului C.C. al P.C.R. din 10 martie 1941:

„Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.” – CC al P.C.R.

Există multe materiale de arhivă referitoare la situația civililor din Basarabia în intervalul 28 iunie – 3 iulie 1940. Numeroase documente militare, cum ar fi jurnalele de operații, dări de seamă, rapoarte informative, telegrame, etc., și civile (rapoarte administrative, de poliție, jurnale personale) indică participarea unora dintre evreii basarabeni la acțiunile antiromânești și prosovietice.

Cercetătorii care subliniază relevanța acestor documente se referă la acțiuni precum: arborarea steagurilor roșii, manifestări de simpatie față de forțele sovietice, mitinguri de prietenie în cinstea armatei sovietice, ofense aduse însemnelor naționale românești, monumentelor și bisericilor, confiscarea unor bunuri aparținând armatei sau diverselor instituții civile, participarea la acțiunile trupelor sovietice de dezarmare a utilităților și subunităților românești, maltratări de militari români, chiar și asasinate.

Se mai arată că aceste acțiuni au fost mai frecvente în localitățile urbane în care populația evreiască era mai numeroasă – Soroca, Chișinău, Bălți, Ismail etc. – sau în satele situate pe rutele de retragere a marilor unități române. Unii istorici argumentează că marele număr de asemenea documente incriminatoare reflectă o realitate istorică: evreii din Basarabia erau antiromâni.

Rapirea_BasarabieiOcupanții au format și instruit celule comuniste formate majoritatea din minoritari. Acestea au fost pregătite din timp și în mod special în vederea împiedicării operațiilor de evacuare a bunurilor aparținând instituțiilor de stat și ale armatei române din Basarabia. Grupurile de minoritari au acționat aproape identic și au avut ca scop: oprierea transporturilor de materiale spre gări prin blocarea străzilor cu mase compacte de așa-ziși demonstranți; refuzul de a afectua transporturi din partea celor care dețineau mijloace de transport; blocarea gărilor și garniturilor trenurilor de evacuare prin orice mijloace, inclusiv folosirea armelor de foc; sechestrarea de bunuri în drum spre gară sau pe peronul gării.

În ziua de 9 septembrie, la Chișinău, colonelul medic în rezervă Cerchez Nicolae, martor la acțiuni aparent dezordonate și fără nici un plan al comitetelor și bandelor de minoritari, declara autorităților romîne la Ungheni, cu ocazia repatrierii: „Imediat ce a plecat ultimul tren de evacuare din acea seară, 28 iunie, din Chișinău, a invadat peronul stației ca scoasă din pământ o mulțime entuziasmată de copii, oameni maturi, care aclamau pe Stalin agitând steaguri și panglici roșii.

Masacre scoase la iveală după eliberarea Basarabiei – 1941

Se aprinseseră luminile și felinarele de la intrarea stației dinspre Tighina iar mulțimea a crezut că vine delegația sovietică și s-a repezit cu elan și urale și aclamații spre întâmpinare. Copii de 16 – 17 ani, evrei, se agitau nebunește. Delegația sovietică a venit mai târziu, în patru tancuri, după ce se înnoptase de tot”.

La Soroca, evreii înarmați au atacat camioanele Cercului de Recrutare, împiedicând evacuarea. În darea de seamă a acestuia se menționa printre altele:

„Al treilea transport în care s-a pus întreaga arhivă a Cercului, toată arhiva Subinspectoratului pregătirii premilitare Soroca și tot bagajul și efectele persoanale ale ofițerilor activi și în rezervă, precum și tezaurul Administrației Financiare Soroca nu s-a putut efectua din următoarele cauze: la ora 14,30 bande înarmate de evrei au trecut malul Nistrului și au înfipt steaguri roșii cu emblema sovietică chiar pe mal pe direcția de acces în oraș; alte două bande de aproximativ 200-300 de evrei înarmați cu revolvere s-au adunat în centrul orașului la poarta Cercului de Recrutare; tot în acest timp au trecut Nistrul aproximativ 3 plutoane de cavalerie sovietică care, înconjurate de bandele de evrei, au pus stăpânire pe Prefectură, Primărie și oficiul P.T.T., iar a patra grupă s-a îndreptat spre depozitul de benzină unde se găsea la alimentare autocamionul al 3-lea. Autocamionului i s-au tăiat cauciucurile și tot conținutul lui a fost descărcat și jefuit”.

Soldați și ofițeri români prinși din urmă, dezarmați și umiliți de sovietici în timp ce se retrăgeau –  iunie 1940

Devastarea coloanelor de retragere ale armatei și administrației românești au avut ca scop împiedicarea evacuării depozitelor militare și a averii statului român. Aproape că nu a existat unitate a armatei române care să nu fi fost atacată și să i se încetinească ritmul de marș.

Pe fondul acestor intamplări, regele Carol al II-lea nota la 29 iunie 1940: „ Excese de orice fel ale populației minoritare, mai ales evreii, care-i atacau și-i insultau pe ai noștri, au fost ofițeri batjocoriți, unități dezorganizate”, la 30 iunie: „Incidente, mai ales cu populația evreiască au avut loc pretutindeni.

Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile, s-au împușcat funcționari, s-au atacat chiar unități militare”. La i iulie: „ Tot aceleași știri asupra exceselor și agresiunilor din partea evreilor și comuniștilor. Ele se fac mai ales asupra ofițerilor care sunt adesea bătuți și degradați”.

Sau regele mai nota la 3 iulie 1940: „ Știrile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării și a fost declarată zi de doliu național.

Evreii și comuniștii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinatele și molestările mă fac sa mă tem să cred că se jor produce reacții primejdioase”.

La 6 iulie : „Știrile din țară sunt îngrijorătoare, purtarea evreilor din Basarabia și Bucovina a fost așa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacție și o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări”.

Este adevărat și faptul că în momentul ocupației sovietice au existat și români care i-au primit cu bucurie pe sovietici în Basarabia, iar în acest sens regele Carol al II-lea nota la 30 iunie 1940: „Știrile din Basarbia sunt tot mai triste. Din păcate am avut dreptate cu așa numita reorganizare a F.R.N., mulți dintre conducătorii de acolo s-au arătat complet bolșevizați, fiind cei dintâi care au primit cu drapele roșii și flori trupele sovietice.

Făcând referire la aceste violențe și culpa evreilor, în capitolul dedicat atitudinii și acțiunilor manifestate de evrei în timpul evacuării Basarabiei, în raportul final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului, se stabilea încă de la început că:

„Un clișeu dominant în istoriografia românească despre perioada 28 iunie – 3 iulie 1940 este cel potrivit căruia evreii din Basarabia s-au comportat vexatoriu față de autoritățile și de trupele române în retragere. Această credință, deși falsă, a fost folosită pentru a justifica acțiunile ulterioare antievreiești ale românilor”.

Deși existența unor multitudini de surse care îi invinuiește pe evrei nu este combătută, în raportul final al Comisiei pentru studierea Holocaustului se pune sub semnul întrebării măsura în care acestea ar fi izvoare obiective.

Este un fapt istoric că, în cursul retragerii trupelor române, grupuri de locuitori sau indivizi de diferite naționalități, inclusiv etnici români din Basarabia au comis acte reprobabile împotriva militarilor români care se cereau condamnate fără nici o indulgență.

Sursa: Historia.ro via timpul.md si R.B.N.Press

Surse foto: ziaristionline.ro, roncea.ro, basarabia-bucovina.info

Read more: http://romaniabreakingnews.ro/historia-atitudinea-antiromaneasca-a-evreilor-bolsevizati-din-basarabia/#ixzz3Xrd35ZMA

20/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: