CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PARTIDUL COMUNIST DIN ROMÂNIA ŞI TRĂDAREA BASARABIEI

 

 

 

Image result for comintern photos

 

Începutul comunizării Europei

Între anii 1918-1920, în majoritatea statelor europene se înființează partide comuniste. În statele vecine Rusiei s-a acționat în scopul formării unor guverne comuniste.

Abdicarea Țarului Nicolae al II-lea (28 martie 1917) și triumful loviturii de stat bolșevice din 7 noiembrie 1917 împotriva guvernului Kerenski a avut consecințe dezastruoase pentru România angrenată în război contra Puterilor Centrale.

Defecțiunea rusă a dus la ieșirea din razboi și semnarea păcii (7 mai 1918). Între cele două date (abdicarea țarului și lovitura de stat bolșevică) au avut loc, pe teritoriul României, manifestații ale soldaților ruși sprijinite de grupări socialiste.

Astfel, la 1 mai, sunt eliberați din arest, la Iași, comuniștii C. Rakovski și M.Gh. Bujor, care se refugiază în Rusia. C. Rakovski devine comisar al poporului în Ucraina, iar M.Gh. Bujor, revenit în România pentru a sprijini celulele comuniste, este arestat (în anul 1920) și condamnat pe viață, fiind grațiat în anul 1933.

Comunistul Max Wexler, arestat în aprilie la Bacău, este împușcat la 14 mai în urma încercării de evadare.

La 30 noiembrie, Lenin trimite un comando bolșevic format din 80 de teroristi coordonați de S.G. Rosal, fost comandant al fortăreței Kronstad, cu scopul de a-l asasina pe regele Ferdinand și pe generalul rus Scerbacev și a proclama Republica Sovietică. Tentativa eșuează la Iași, Rosal fiind împușcat de autorități.

În urma revoluției proletare din Ungaria, se proclamă, la 21 martie 1919, Republica Sfaturilor sub conducerea comunistului Bela Kunn, iar în iunie, in Slovacia, se proclama Republica Sovietică, lichidata, la 7 iulie, de armata din Praga.

Armata română din Transilvania, fiind atacată de trupele comuniste maghiare, trece la contraatac, iar la 3 august intră în Budapesta, punând capăt regimului comunist.

La 2-4 martie 1919 are loc formarea Internaționalei Comuniste, iar la 19 iulie – 7 august 1920, la Moscova, la Congresul al III-lea, se adoptă 21 de puncte privind ideologia și tactica comunistă, condiție pentru partidele social-democrate de afiliere la Comintern. Prin acestea, se prevedea cucerirea puterii politice prin revoluție, dictatura proletariatului, formarea partidelor de cadre, distrugerea statelor burgheze, centralismul de stat.

Terorism și comunism în România precomunistă – Emil Tircomnicu, etnograf, Ziua, 8 mai 2003

Partidul Comunist din România – agentura sovietică anti-românească avea drept scop dezmembrarea statului român

 

La 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 a avut loc lovitura de stat în urma căreia bolşevicii preluau puterea în Rusia.

Puţinii comunişti din România au înţeles că soarta lor era strâns legată de aceea a bolşevicilor ruşi, că singura lor posibilitate de a cuceri puterea era cu ajutorul pe care li-l puteau oferi bolşevicii ruşi, ajutor în schimbul căruia ei erau gata să se subordoneze complet acestora, în dauna celor mai importante interese naţionale.

Aceasta i-a plasat, de la început, pe poziţii subversive, antistatale şi antinaţionale, antiromâneşti în ansamblul lor.

Din decembrie 1917, M.Gh. Bujor, membru în Comitetul de acţiune al Partidului Social-Democrat din România, cu sediul la Odesa, îi cere ajutor lui Leon Troţki, la acea dată comisarul poporului pentru Afacerile Externe al Rusiei sovietice, pentru începerea revoluţiei bolşevice în România.

Bujor şi  tovarăşii săi înfiinţează un centru de organizare şi propagandă revoluţionară română la Odesa, care a răspândit, cu concursul soldaţilor ruşi, 85.000 de manifeste, din care 15.000 reprezentau chemările lui Lenin şi Troţki la pace.

Ajutorul lui Troţki: „Noi considerăm momentul politic şi social intern şi extern foarte favorabil pentru a începe în România lupta finală.”

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian. După discuţii îndelungate şi aprinse cu Zinoviev, Buharin şi chiar cu Lenin, primii patru membri ai delegaţiei au acceptat cele 21 de condiţii necesare pentru afilierea la Comintern, Flueraş fiind trimis înapoi în ţară, deoarece nu corespundea din punct de vedere ideologic, iar Fabian aflându-se într-o vizită prin Rusia Sovietică.

Această acceptare a dus la scindarea Partidului Social-Democrat, în februarie 1921, scindare în urma căreia, la 8 mai al aceluiaşi an, a luat fiinţă Partidul Socialist Comunist ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

Pentru că primul Congres al Partidului a fost întrerupt de intervenţia poliţiei, la 12 mai 1921, lucrările sale au fost reluate la Ploieşti, la începutul lunii octombrie a anului 1922.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie a fost adoptat Statutul Partidului Comunist din România, noua denumire a sa, care se va menţine până în octombrie 1945. Partidul avea 2.000 de membri și a avut o politică trădătoare şi antinaţională.

Primul punct al Statutului prevedea că: „Partidul Comunist din România este o secţiune a Internaţionalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaţionalei căreia îi aparţine”. La punctul al doilea se arăta că:

„Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaţionalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale partidului comunist.”

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului român, susţinute public de către comunişti, şi eşecul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din martie – aprilie 1924, au condus la trecerea în ilegalitate a partidului la data de 11 aprilie 1924 – până în august 1944.

Răspunsul Uniunii Sovietice nu s-a lăsat aşteptat prea mult, aceasta formând, în vara anului 1924, dincolo de Nistru, o Republică Sovietică Autonomă Moldovenească, iar în septembrie provocând revolta de la Tatar Bunar, sprijinită de comuniştii români, mai ales de cei din Basarabia.

Partidului Comunist din România, total subordonat Rusiei, şi îndeplinind planurile Rusiei bolşevice, a fost condus de ne-români împotriva românilor şi a Statului Român.

Cu exepția primului secretar, românul Gheorghe Cristescu, eliminat în 1924 tocmai sub acuzaţia de naţionalism, toşi ceilalţi secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944.

Cei mai de seamă lideri comunişti români ai anilor ’20 – ’50 au fost recrutaţi ori s-au pus la dispoziţia serviciilor secrete sovietice, remarcându-se după 23 august 1944 în acţiunea de sovietizare a României: Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi alţii.

(Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej – Eugen Denize, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 29).

Basarabia sau litigiul româno-rus / Basarabia si Cominternul

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României.

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de acesta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub pseudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej – Eugen Denize, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 29

 

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României.

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de acesta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

 

 

 

Image result for teroristi  bolsevice contra romaniei photosRelated image

 

 

 

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub pseudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej – Eugen Denize, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 29

La 1 noiembrie 1920 Rusia nu recunoaste unirea Basarabiei cu Romania.

La 8 decembrie avea loc atentatul de la Senat, planificat pentru asasinarea lui C. Argetoianu, ministru de Interne, în care-și pierd viața ministrul D. Greceanu, episcopul unit Radu al Oradei și senatorul Spirescu. Autorul atentatului, comunistul Max Golstein, este arestat și condamnat pe viață (moare de pneumonie în anul 1923).

În 12-18 septembrie 1924 au loc evenimentele de la Tatar-Bunar. In județul Ismail își fac apariția bande de teroriști bolșevici care ucid și jefuiesc pe localnici. Primind ajutorul unor localnici de naționalități străine, teroriștii proclamă Republica Sovietică Moldovenească. Armata română intervine și sunt arestate 489 persoane, 9 fiind de naționalitate română. În urma procesului din 24 august 1924 – 2 decembrie 1925 sunt condamnate 85 de persoane, nici una de naționalitate română.

 

 

 

http://www.transnistria.ro/index.php/istorie/istoria-veche-transnistria/27-partidul-comunist-din-romania-si-tradarea-basarabiei

24/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOSARELE ISTORIEI. ADEVĂRATUL LENIN. VIDEO

ADEVĂRUL DESPRE LENIN !

 “Partidul nu este o scoala pentru doamne… un ticalos poate sa fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru ca e ticalos.” (V.I.Lenin)

Se spune ca Revolutia din 1917 a fost facuta de Lenin. Dar el va afla despre Revolutia Socialista (adevarata Mare Revolutie Socialista) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, cind se afla la Zurich. Ajungind acasa i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor !

Ce surpriza! Inchipuie-ti ! Trebuie sa mergem acasa, dar cum? Totul mi se pare atit de neasteptat ! (in cartea lui Volkogonov, pag. 138).

Era atit de neasteptat pentru “conducatorul revolutiei proletare”: ministrii, demnitarii si tarul fusesera arestati. Altii facusera revolutia parintele caruia s-a dorit. S-a grabit sa plece spre Rusia.

In acele zile era in toi Primul Razboi Mondial.

Germania, care lupta contra Imperiului Rus isi dorea tara-rival paralizata din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, impreuna cu alti “revolutionari de profesie” rusi, de catre politia secreta germana. I se sugereaza sa se intoarca in Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani.

Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revolutia din Octombrie Germania ii dase lui Lenin o suma “foarte mare, aproape incredibila”, de 50 de milioane de marci-aur. Cu acesti bani se putea face un razboi dar mite o revolutie.

Din legendarul tren blindat sau “sigilat”, daruit de nemti, inainte de a ajunge la gara Finlandeza din Petersburg, Lenin – cu “modestia” care-l caracteriza, telegrafiaza sefilor partidului bolsevic ca sosirea sa sa fie anuntata in ziarul “Pravda”, or, el nu dorea sa se intoarca ca un emigrant de duzina, ci ca un lider, de care pina la acea ora in toata Rusia n-auzisera decit o mina de oameni.

In iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea sa emita un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca “spion german” pe baza de documente, intre ele, aflindu-se si Ordinul Bancii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era platit cu cincizeci de milioane de marci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-si-l viitor aliat, avea sa-l salveze in ultimul moment.

Pe front in 1917 nemtii aruncau in transeele ostasilor rusi manifeste semnate de V.I.Lenin,, care spuneau: “Predati-va! Aruncati armele si intoarceti-va acasa! Principalii vostri dusmani nu se afla in transeele germane, care-s si ei muncitori ca si voi, ci in scaunele guvernamentale de la Petrograd”.

Lenin devenise aliatul cel mai de nadejde al dusmanilor patriei lui.

Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pamint, uzine, vodca si piine, fara sa munceasca. Asta-i face pe dezertori ca Lenin sa le fie simpatic.

Cercetatorii acelei perioade sint cu totii de acord ca arestarea lui Lenin in vara sau toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.

Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate actiunile i-au fost indreptate pentru a provoca infringerea tarii sale in primul razboi mondial si a pune, el si partidul sau, mina pe putere. Visa sa transforme razboiul mondial intr-un razboi civil. Specula si el, ca si comunistii de azi, pe ideea internationalismului, mai importanta ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, seful Statului Major German avea sa scrie: “Inlesnind calatoria lui Lenin in Rusia, guvernul nostru si-a asumat o mare raspundere. Actiunea a fost pe deplin justificata din punct de vedere militar. Trebuia sa invingem Rusia”.

Dupa ce ia puterea, Lenin ii ajuta, din interior, pe nemti sa invinga Rusia. “Decretul despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin insemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de catre armata rusa, dar si o grava tradare de catre noua Rusie a aliatilor. România se pomenise de una singura pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului.

La 3 decembrie 1917, la nici o luna de la preluarea puterii, bolsevicii stabilesc legatura cu germanii, intrebindu-i care sint conditiile lor. Partea germana cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri patrati.

Conform pacii de la Brest – Litovsk, conditiile careia Lenin i le-a dictat lui L. Trotki (Lev Bronstein, nascut la Telenesti), ajuns al doilea om dupa Lenin in vastul imperiu, ca acesta sa le accepte fara discutii: Rusia sovietica renunta la 34 la suta din populatia sa, 32 la suta din pamintul agricol, 89 la suta din minele de carbune. Buharin, care vede in aceste cedari “o tradare a revolutiei”, e numit de Lenin tradator.

Intrucit Petrogradul urma a fi cedat si el benevol, Lenin muta capitala tarii la Moscova. Congresul Sovietelor voteaza la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – impotriva, la rugamintea lui Lenin, care totodata indemna populatia “sa nu opuna rezistenta armatei nemtilor”.

Cetatenii rusi se intrebau, nedumeriti: “Cum este posibil ca trupele Kaiserului sa vina in trenuri de pasageri, ca niste turisti si sa ocupe oras dupa oras fara nici un fel de lupta?!” Lenin isi indeplinea promisiunile luate. Dar in curind Antanta, din care facea parte si România, avea sa invinga Germania si aliatii ei. Astfel Rusia bolsevica a fost salvata de “pacea rusinoasa” de la Brest-Litovsk, semnata de Lenin, prin care Rusia raminea aproape fara de teritoriu in partea ei europeana.

Lenin ne mai era prezentat de biografii sai drept model de democratie.

In iunie 1917, cind Guvernul Provizoriu, preintimpinat de incercarea bolsevicilor de a pune mina pe putere, a interzis orice fel de demonstratii timp de trei zile, Lenin a protestat vehement, afirmind ca “in orice tara democratica organizarea unor asemenea demonstratii este un drept irevocabil al fiecarui cetatean.”

Dupa 25 octombrie 1917, insa, daca o demonstratie, un congres, o manifestare nu era aprobata de Dzerjinski, seful CEKA, Lenin ordonase ca participantii sa fie sau arestati, sau impuscati pe loc.

“Revolutia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decit o banala lovitura de palat, in ea “n-a existat nici macar un singur ranit”. In Palatul de Iarna n-au intrat, cum arata filmele sovietice, soldati bolsevici, ci “o multime zdrentaroasa si furioasa, care s-a comportat cu violenta caracteristica unor astfel de gloate” (in cartea lui D. Volkogonov, la pag. 192). A fost o trecere pasnica a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma sa fie si el la fel de provizoriu, cum se credea atunci.

“Semana mai degraba cu o schimbare a garzii”, isi va aminti bolsevicul Suhanov. A doua zi insa Petersburgul se trezi intr-o alta tara, intr-o alta lume, intr-o alta epoca. Cea a inceputului unui dezastru care nici acum, la 2004, inca nu s-a incheiat.

Desi e oferit drept exemplu de rus veritabil, Lenin ii ura pe rusi.

Iar asa zisa «revolutie din Octombrie» din 1917 a fost una orientata contra poporului rus. Din componenta primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care facusera parte 5 membri permanenti: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugasvili), Trotki (Bronstein), nici unul nu era rus.

Alti conducatori importanti: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevarat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamt), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectati din minoritatile asuprite de imperiul tarist.

Astfel Dumnezeu batea Rusia pentru lacomia ei de a se fi latit fara scrupule peste alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfirsitul lui 1917 – 475 erau nerusi si doar 25 dintre ei – de regula muncitori necarturari – apartineau poporului pe care pretindeau ca-l reprezinta.

V.I.Lenin, fiind evreu dupa mama – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, si calmâc dupa tata, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmaca botezata, nu avea incredere in rusi.

Dupa revolutie recomanda “sarcinile de mare exigenta intelectuala sa fie incredintate strainilor, in special evreilor si sa se lase treburile simple pe seama “prostilor de rusi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, intre altele, ii scria lui Stalin: “Probabil ca nu e un secret pentru dumneavoastra faptul ca bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei saraci, ca era, asa cum se mentioneaza in certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”.

Intr-o discutie cu L. Trotki, Lenin a spus: “Rusii sint prea blinzi, as putea spune chiar blegi”, de aceea nu merita sa li se dea functii importante (in cartea lui D. Volkogonov, pag. 293).

Intr-o scrisoare adresata in toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: “idiotii de rusi”.

Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: “Un rus inteligent este aproape intotdeauna un evreu sau un rus cu singe evreiesc”.

Asa se explica ascensiunea ametitoare a basarabenilor Mihail Frunze, (ministru de razboi al URSS intre 26 ianuarie si 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al frontului din Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de Cavalerie, Iona Iakir, comandant de armata de rangul I, comandant al districtului militar Kiev si Ucraina, Ivan Fedko, comandant de armata de rangul I, Val Zarzar, comandant de corp de armata, Ion Secrieru, sef al Directiei principale de artilerie a Armatei Rosii s.a. la cirma in deriva a noului imperiu, meritul lor mare fiind si faptul ca erau nerusi.

Timp de aproape un secol s-a vorbit despre “bunatatea” legendara a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declansat executiile in masa, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat. Exista ordine de spinzuratoare, de impuscare, de inchidere a mii de oameni in lagare de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V.I.Lenin.

La sugestia lui Lenin in decembrie 1917 e creata CEKA – Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului, careia i se acorda drepturi nelimitate.

Decretul lui “Despre teroarea rosie” mentioneaza: “Este esential ca Republica Sovietica sa fie aparata de dusmanul de clasa prin izolarea acestuia in lagare de concentrare, iar toti cei implicati in conspiratiile si rebeliunile alb – gardiste sa fie impuscati”.

Nu cadeau sub incidenta acestui decret doar membrii partidului bolsevic, in rest CEKA avea dreptul sa aresteze si sa lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestarile sa se opereze in timpul noptii, Lenin inventind si termenul de “dusman al poporului”.

Acest razboi contra poporului rus si a celorlalte popoare din URSS inceput de Lenin a continuat pina la moartea lui Stalin din 1953. Au murit in el 66 de milioane de cetateni.

 Mai multi decit reprezentantii tarilor Europei pe toate cimpurile celor doua razboaie mondiale din secolul XX. Acesta e cel mai mare pacat al lui Lenin si al partidului comunist din ex-URSS. Teroarea de stat declansata de Lenin avea un singur scop: ca el sa ramina la putere cu orice pret.

Chiar cu pretul disparitiei tuturor cetatenilor statului pe care si-l dorea al sau si dincolo de moarte. El, dupa marturiile celora care l-au cunoscut, “actiona si ca anchetator, si ca procuror si judecator”. Lenin recunostea o singura clasa – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv taranimea.

Despre ultima a spus ca “planul de stringere a grinelor cu ajutorul mitralierelor este stralucit”, tot el dind “pretioasa indicatie: “Spinzurati-i pe conducatorii cercurilor chiaburesti”. Sau: “Impuscati-i pe conspiratori si sovaielnici fara sa intrebati pe nimeni” (p. 304).

La indicatia lui, participantii rascoalei taranesti din regiunea Tambov au fost ucisi in august 1921 cu zecile de mii – tarani, femei, copii, batrini neajutorati – laolalta – cu gaze asfixiante, interzise inca de pe atunci de forurile internationale.

Intelectualitatea era considerata parazitara, preotimea – “contrarevolutionara”, burghezia – “ex-popor”, taranimea – salbateca.

In foametea din anii 1921-1922 murisera peste 25 de milioane de oameni. Dar in acelasi timp, la indicatiile sadiste ale lui Lenin, tara trimite sute de tone de grine, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din strainatate ca acestea sa declanseze “revolutia mondiala”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub presedintia lui Lenin, decide sa exporte aproape un milion de tone de griu peste hotare – pentru a infiinta cit mai multe partide comuniste in Europa. “Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.

Intr-o telegrama din 1918 trimisa lui Stalin, Lenin scria: “Este timpul sa incurajam declansarea revolutiei din Italia. Dupa parerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate si a tarilor cehe si a României”.

Sovietizarea României a fost una dintre preocuparile leninistilor moscoviti din toate timpurile. Desi pina la 1917 Lenin mentiona in lucrarile sale ca Basarabia e teritoriu care apartine României, “…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc), dupa preluarea puterii se razgândeste si la 12 aprilie si 18 aprilie 1918, la citeva saptamini, dupa ce Sfatul Tarii votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protesteaza, in viziunea lui Lenin, desi votarea a fost “o manifestare a vointei poporului”, ea “este in flagranta contradictie cu normele dreptului international”, dind indicatii – caz unic in experienta diplomatica mondiala –sa fie imediat arestat ambasadorul român la Petrograd, Diamandi.

Intr-o telegrama trimisa la 5 mai 1919 presedintelui Republicii Sovietice Ucrainene, Cristian Rakovski, românul bulgar, care pina la 1918 in zeci de articole si cuvintari vorbise ca Basarabia e pamint românesc, cotropit de Rusia tarista, Lenin il apostrofeaza pentru abuzuri la Lugansk, condamnind intr-un fel si dorinta expansionista a Ucrainei de a ataca si cuceri România.

In aceeasi perioada Grigore Kotovski se lauda plin de grandomanie ca daca n-ar fi existat disciplina militara ar fi trecut de mult Nistrul cu cele citeva sute de cavaleristi ai sai ca sa “elibereze” România de sub calciiul boierilor si mosierilor exploatatori (Åíöèêëîïåäè÷eñêèé ñëîâàðü Ãðàíàò, Moscova 1927, pag. 218, in articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori, intre altele, “óãîëîâíûé ãåðîé è áàíäèòñêèé áàòüêà”).

Lenin, care-si zicea in anchete ca profesia sa ar fi cea de “scriitor” si care, deci, se considera intelectual, va spune despre toata intelectualitatea rusa: reprezentantii acesteia “…cred ca sint creierul natiunii. In realitate, nu sint creierul, ci dejectiile ei («ãàâíî íàöèè») (pag. 393).

El afirmase nu odata ca intelectualitatea trebuie lichidata, iar literatura sa fie o anexa a partidului bolsevic: “problema literaturii trebuie sa devina parte componenta a muncii de partid”.

Despre L. Tolstoi va zice ca e “mosier”, un idiot intru Hristos”, despre V. Korolenko: e “un felistin jalnic”, despre M. Gorki, ca “mai crede in Tatuca Tarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualitatii ruse sa fie expulzata peste hotare, iar intelectualitatea ucraineana “sa fie deportata in zone indepartate ale RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale si stiintifice – Saliapin, Bunin,Berdeaiev (Vezi “Sensul Creatziei” cu prefatza de A.Plesu) , Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. isi parasesc patria.

Partidul a decis si soarta celor ramasi: el hotara cine si ce sa scrie, cine avea dreptul sa publice, cine putea fi laudat sau criticat, cine – decorat, cui sa i se dea onorarii grase etc. Si totul se facea in functie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului.

Se mai spunea ca V.I.Lenin “iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodata la nici un spectacol. Au fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe cind se aflau la Berna, in strainatate, dar, marturiseste consoarta sa, “mergeam la teatru si plecam dupa primul act”.

Deci, acest om care n-a vazut la viata lui nici o piesa pina la capat va propune dupa revolutie sa fie inchis Bolsoi Teatr – mindria Rusiei din toate vremurile – cu indicatia stricta: “Se vor pastra doar citeva zeci de artisti la Moscova si la Petrograd ca sa dea spectacole (ca dansatori si cintareti) pe baza de autofinantare” in fata clasei muncitoare. In rest toti marii artisti (inclusiv I. Saliapin – decedat la 65 de ani,in 1938,la Paris) sint disponibilizati, ca inutili cauzei revolutiei.

Lenin, ca intelectual care dispretuia intelectualii si ca scriitor care dispretuia scriitorii, stia: cu cit nivelul intelectual al maselor va fi mai scazut, cu atit acestea vor putea fi mai usor manipulate.

Lenin ii cere mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revolutie, seful GPU incluzind in ele toata elita societatii ruse.

Listele contin: numele a mii de profesori ai institutiilor superioare de invatamint, scriitori, artisti, medici, ingineri etc. Toti acestia sint suiti cu sila in trenuri, vapoare si expulzati din tara.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurind dictatura unui singur partid, cel bolsevic. Tot el creeaza CeKa, cu puteri nelimitate. CeKa era stat in stat. Indicatiile erau urmatoarele: “Daca vedeti pe cineva destept, imbracat cuviincios si care vorbeste corect ruseste –impuscati-l pe loc, pentru ca nu-i de-al nostru”.

Biserica Ortodoxa Rusa avea trecut pina nu demult (poate-l mai are si azi) numele lui Lenin in calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie.

Dar n-a fost om care sa-l fi urit cel mai mult pe Dumnezeu, caruia a si incercat intr-un fel dupa 1917 sa-i ia locul. I se laudase bolsevicului G. M. Krjijanovski ca inca in clasa a cincea “mi-am smuls crucea de la git si am aruncat-o in lada de gunoi”.

Ii numea pe preoti “contrarevolutionari in sutane”. Cere de la CeKa rapoarte despre “reprimarea revolutionara a preotilor si a altor functionari religiosi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfintea “pedeapsa cu moartea pentru preoti”. Indicatiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoteasca trebuia impuscat sau cel putin arestat.

El va scrie in 1922, intr-o scrisoare adresata Biroului Politic: “Cu cit va fi mai mare numarul victimelor din rindul clericilor reactionari si burghezi, cu atit mai bine”. Intr-o alta scrisoare din acelasi an va indica: “Cu cât impuscam mai multi preoti, cu atât mai bine”.

La 22 martie 1922 gaseste de cuviinta sa ceara la sedinta Biroului Politic “arestarea sinodului si a patriarhului” Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat si va muri in curind pentru ca el “si banda lui se opun fatis preluarii bunurilor bisericesti”.

Sint confiscate raclele sfintilor rusi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sint dezbracate de aur si argint si profanate, zeci de tone de aur si argint, diamante, obiecte de pret sint rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite si vindute in strainatate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse tari.

Din 1918 pina in 1924 au fost impuscati “intre paisprezece si douazeci de mii de clerici si laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80 000 de biserici mai functionau 11 525. Prin decret a fost interzisa bataia de clopote pe tot intinsul “tarii lui Ilici”.

Orasul Simbirsk, in care se nascuse V. Lenin, avea in 1917 zeci de biserici, catedrale si manastiri. In urmatorii ani toate cladirile de cult, intre care si biserica in care a fost botezat Lenin, au fost aruncate in aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, in cimitirul Pokrovski a fost lasat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatal acestui monstru, caruia insa i-a fost distrusa crucea, inlocuita cu un insemn bolsevic.

Tara avea nevoie de alta religie si de alti dumnezei. Religie noua, in conceptia lui Lenin, urma sa fie ideea comunist-bolsevica, iar noul dumnezeu era gata sa devina chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se sustine, fals, ca Lenin era de o “modestie legendara”. Dar inca in timpul vietii sale, atit el, cit si confratii sai de la conducere, de cum au ajuns la Putere, botezau orase cu numele lor, isi ridicau monumente, plateau scriitori care sa scrie carti despre ei, pictori care sa le faca portrete, tot ei s-au mutat in apartamentele tarilor din Kremlin, isi editau operele complete (unele nescrise) etc.

In 1922 la ordinul lui V.I.Lenin, i se ridica statui “lui V.I.Lenin in orasele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav”, iar in anul urmator inca in vreo 30 de localitati. De mentionat faptul ca “modestul” conducator pierdea zile intregi ca sa pozeze armatei de sculptori care urmau sa-l imortalizeze.

Inca in iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport in care cerea inaltarea “a cincizeci de monumente inchinate activitatii revolutionare”.

Pentru ca ridicarea statuiilor noilor lideri intirzie, Lenin ii telegrafiaza lui Lunacearski: “Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi si monumente si sint profund indignat. Te admonestez pentru neglijenta dumitale criminala. Sa-mi trimiti de urgenta lista vinovatilor pentru a fi trimisi in judecata. Rusine sabotorilor si tilharilor”. Vreo duzina de activisti, sculptori, pictori, arhitecti “sabotori”, care intirziasera sa-i inalte statui au fost impuscati.

Pe urma a mers totul mai bine: de “modestia” lui Lenin avea grija alt “mare modest” – I.V. Stalin, care in 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicatia, ca “in fiecare localitate din URSS sa fie inaltat cite un monument dedicat conducatorului proletariatului mondial”.

In 1990 in fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V.I. Lenin. Pentru edificarea acestora se platisera atitia bani citi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinte – pentru aproape un sfert de tara.

Tot ce-a spus Lenin era minciuna sfruntata. La 1 mai 1919 a declarat in fata multimii adunate in Piata Rosie: “Cei mai multi dintre Dumneavoastra, cei care inca nu aveti treizeci-treizeci si cinci de ani veti vedea inflorind comunismul”.

La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: “Generatia care are azi cincisprezece ani va trai peste 10 ani sau douazeci intr-o societate comunista”. Hrusciov avea sa ne fixeze si el o data pentru venirea comunismului pe pamint: 1981. Voronin ne zice, ca daca-l lasam sa conduca tara inca 50 de ani, ne va arata si dinsul cum arata comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Or, comunistii stiu doar sa minta convingator.

Lenin a murit acum 80 de ani.

Autopsia a dovedit ca moartea lui Lenin a fost provocata de “o afectiune incurabila a vaselor sangvine”, consecinta a unui sifilis netratat in tineretea “revolutionara”.

Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, intre primii revolutionari bulgari, cu marturii care au fost reproduse acum citiva ani in presa de pe mapamond, inclusiv in “Literatura si arta” – homosexual si in exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe “frumuselul” Griska Zinoviev ( Zinoviev catre Lenin: “Te pup pe tine si fun­dul tau marxist” )

Scriitorul rus Ilia Ehrenburg mentiona cu ironie: “E de ajuns sa te uiti la Krupskaia, ca sa-ti dai seama ca pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a si casatorit cu Krupskaia, tocmai pentru ca semana leit cu un barbat matahalos?!

Savantii sovietici au creat dupa moartea lui Lenin un Institut special care sa-i studieze creierul. (Institutul Creierului lui V.I.Lenin, condus de Vogt), desi creierul la moartea lui in urma bolii era “cit o nuca”. Si nu prea era ce studia.

Dar V.I.Lenin se tragea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatal sau isi pierduse facultatile mintale in jurul virstei de 40 de ani. Se stie ca V.I.Lenin a murit nebun: in ultimii ani de viata latra ca un ciine, in loc sa vorbeasca – scheuna jalnic, uitase sa citeasca si sa scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota in jurnalul sau ca maretul orator “spunea “nu” unde trebuia sa spuna “da” si invers. Krupskaia e cea care il invata de la o vreme sa vorbeasca. In 1923 deprinsese doar citeva cuvinte. Iata cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reusise sa le insuseasca dupa luni de truda: “celula” (de inchisoare), “congres”, “taran”, “muncitor”, “popor” si “revolutie”.

“Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comunistii.

Atita timp cit faptele unui degenerat vor fi “vii” si luate drept modele, cit schizofreniile lui politice vor continua sa fie calauze pentru niste indivizi, care cred ca omul poate fi fericit numai intr-o cazarma, iar marile lui crime vor fi calificate drept “merite in fata istoriei”, pentru ca “orice crima in numele revolutiei este morala”, (citata din V.I.Lenin), atita timp cit dintr-un om avid de singe se va face un sfint infailibil, o icoana la care sa se inchine generatii, – aceasta orbire evidenta nu poate fi decit o pedeapsa a lui Dumnezeu.

Iar comunistii de azi, care se considera continuatorii lui Lenin, ar trebui sa poarte deopotriva raspundere si pentru crimele lui. Care sint enorme.

Revolutiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omeneasca: cei care n-au vor sa aiba ca si cei care au, dar fara sa munceasca. Daca ar fi sa rezumam vastele invataturi ale lui Lenin, acestea ar fi citeva:

Daca doresti sa ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva si acel ceva va fi al tau!

In numele viitorului luminos – sa impuscam zece, o suta de milioane de oameni, “sa nu ne oprim indiferent de numarul mortilor” (Lenin), chiar daca nu vor ramâne decit citeva sute de mii, care merita cu adevarat sa fie fericite.

“Interesul maselor” poate fi folosit doar in interes propriu. Impuscati masele, invocind interesele maselor! Propovaduiti fara incetare ca statul trebuie sa fie condus de popor, si conduceti-l in numele lui, fara sa mai consultati poporul!

Unui comunist totul ii este permis. Orice ticalosie facuta de un comunist este morala, si orice ticalos daca-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: “Noi nu credem in moralitatea eterna si consideram perimate toate povestile despre moralitate!”).

Cit si intr-o discutie cu bolsevicul Vladimir Voitinski, unde a precizat nevoia de ticalosi a bolsevicilor: “Partidul nu este o scoala pentru doamne… un ticalos poate sa fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru ca e ticalos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba fata lumii sint metode teroriste. V.I.Lenin a fost parintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Ladin, Carlos “Sacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I.Lenin la putere in Rusia anului 1917 a insemnat un blestem pentru aceasta tara si pentru tarile peste care acest vast imperiu s-a latit sau a venit in atingere.

El a aruncat dezvoltarea acestei tari, dar si a tarilor carora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o suta de ani inapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.

Cit unii vor incerca sa ne faca sa mai credem ca ideile lui Lenin ne pot face fericiti vreodata, iar noi ii vom si crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos in afara istoriei de istoria insasi.

autor: Nicolae Dabija

Nicolae Dabija
 (n. 15 iulie 1948, comuna Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003).

Sursa: rbnpress.info/wp

24/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

CINE CONDUCEA BASARABIA ANEXATA DE SOVIETICI.DOCUMENTELE DIN ARHIVELE SOVIETICE ACUZA.

Documentele acuză regimul sovietic: CADRELE BOLSEVICILOR, materiale noi din arhive vechi

 

Кадры решают все.(Сталин) Cadrele hotarasc totul – Stalin.

 

Procesul de colonizare a Basarabiei, început în 1812 de autorităţile Rusiei ţariste după ruperea ei din trupul Moldovei, a  avut un impact tragic pentru românii basarabeni şi extrem de favorabil pentru străini.

 

Amestecul populaţiei locale cu tot felul de veniţi(ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari, nemţi, ţigani) şi deportarea a sute de mii de familii basarabene în Ucraina,Altai,Siberia, preponderent din cei mai avuţi, avea un scop: de a distruge structura etnică românească şi de a schimba raportul de forţe în favoarea celor împroprietăriţi de guvernul ţarist din contul populaţiei locale deportate. Unii istorici consideră, că anume de atunci au început toate nenorocirile.

Străinii au pus stăpânire pe economie, comerţ, politică şi cultură. Pământul mănos, frumuseţea naturii,oamenii harnici,buni,primitori şi în majoritate “cu capul plecat” i-au făcut pe străini să creadă că şi-au găsit, pământul făgăduinţelor. Din aceste motive au început să-şi aducă părinţii,fraţii,prietenii;să cumpere imobile  şi proprietăţi funciare la un preţ de nimic, devenind adevăraţii stăpâni ai guberniei Basarabia.

Perioada anilor 1918-iunie 1940, când populaţia Basarabiei prin actul legislativ al Sfatului Ţării s-a reunificat cu Ţara ,a fost o perioadă de ascensiune naţională. Au fost stabilite principii marcante ale democraţiei.Autorităţile române n-au recurs la violenţă pentru a  schimba raportul de forţe în favoarea românilor basarabeni, n-au au fost făcute deportări, fiind  păstrată componenţa etnică constituită de Rusia ţaristă. Aceasta înseamnă, că întreaga masă de ruşi, evrei şi ucraineni cum s-au stabilit în oraşe şi orăşele până în 1917, aşa au rămas.

În mediul rural reprezentanţii acestor naţiuni nu prea se stabileau cu traiul,probabil din motiv că la sate posibilităţile de a face politică sunt mai mici. În aceiaşi ordine de idei trebuie să clarificăm un lucru de la bun început: nici ruşii,nici ucrainenii veniţi în Basarabia nu se compară cu cei din patrie…Pe parcursul materialului, nu intenţionez să ofensez o naţiune oarcare, mă refer doar la o anumită categorie de”internaţionalişti”.

Dar să revenim la anul 1940. După cum afirmă cunoscutul istoric Florin Becescu ,despre evenimentele care urmau să se desfăşoare în iunie 1940 populaţia evreiască a fost înştiinţată  şi pregătită din timp. Dovada constă din unele măsuri  de prudenţă ale comercianţilor-preponderent evrei.

Astfel, până în iunie 1940 erau destul de insistenţi, propunând mărfurile sale pe datorie. Iar din partea a 2-a a lunii iunie 40 aceştea refuzau orice livrare de mărfuri în credit.

O parte din respectiva minoritate naţională,consideraţi în perioada aceea meşteri ai zvonurilor, îndeplinind misiunile Moscovei, lansau printre populaţie şi funcţionarii români  o aberantă recomandare, că în cazul cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu e nevoie de părăsit aceste provincii,căci sub ocupaţia sovietică se vor obţine slujbe mai bine plătite.

Mai mult decât atât, în taină deja erau constituite comitete speciale(compuse din principalele minorităţi naţionale: evrei, ucraineni şi ruşi), care aveau ca scop organizarea programului  de primire a trupelor sovietice.

În scopul de a demonstra credinţă sovieticilor,persoane din rândul minorităţilor naţionale, preponderent evrei şi ucraineni,înarmaţi în mare taină cu arme primite de peste Nistru cu câteva săptămâni înainte de ziua nefericită de 28 iunie, au omorât, batjocorit şi au adus mari stricăciuni ostaşilor, ofiţerilor români şi rudelor acestora.

Există zeci de cazuri care demonstrează, că mulţi soldaţi  români au fost împuşcaţi chiar în ziua aceasta ruşinoasă, fără a avea dreptul de a răspunde cu foc la foc. Cred că câteva  exemple după aceste afirmaţii n-ar strica. La Chişinău,avocatul Carol Steinberg organizează, împreună cu alţi(…), comitetul de primire a bolşevicilor.

Acest comitet, împreună cu multă populaţie evreiască întâmpină hoardele năvălitoare  cu steaguri roşii şi cu placarde pe care era scris:”Bine aţi venit,v-am aşteptat 22 ani”.

La Orhei,capitaliştii(…)Trostineţchi Cogan Boris, avocatul Rabinovici şi doctorul Burd,au format comitetul comunist(comitet pentru întâlnirea”eliberatorilor”,fiindcă comitetul comunist a activat în ilegalitate pe tot parcursul perioadei 1918-1940,fiind doar luat la evidenţa poliţiei judeţene -A.M.).

Imediat după instaurarea regimului sovietic, Trostineţchi a fost numit prefectul judeţului, tipograful Malchevici -primar, Cogan Boris-procuror  şi dr.Burd- medic primar al judeţului. Toţi aceştia la intrarea trupelor sovietice au ţinut discursuri prin care au adus cele mai grele insulte ţării noastre.(…) Rechis, fost funcţionar al prefecturii, a dat jos de pe pereţi portretele familiei  regale şi le-a batjocorit în faţa mulţimii îmbătate de fericire, iar un soldat evreu concentrat, părăsindu-şi unitatea cu întreg echipamentul şi ajungând în piaţa oraşului, a tras cu arma în statuia lui Vasile Lupu.

La Rezina,evreii au ridicat statuia regelui Ferdinand şi în procesiune au aruncat-o în Nistru, întâmpinând pe bolşevici cu drapele roşii şi pâine şi sare.

 Aceleaşi fapte jignitoare la adresa  demnităţii naţionale româneşti s-au întâmplat în târgul Teleneşti. La Tighina,comitetul de primire a trupelor bolşevice a fost format din inginerul Mulmann, fost în serviciul primăriei, avocatul Titus Boris şi alţii.

S-au ţinut, de asemenea, discursuri pline de insulte şi s-a manifestat îndelung  pe străzi, cu steaguri roşii. Ca la comandă,toate prăvăliile şi casele(…)au fost împodobite cu drapelul sovietic. În aceeaşi zi s-au schimbat şi firmele. La Soroca, înainte de intrarea bolşevicilor s-au format gărzi(…)înarmate, care au jefuit instituţiile publice şi casele particulare ale românilor.

Au fost ridicare toate portretele familiei regale şi arse pe foc.(…)Din ordinul sovietelor în simbria cărora erau, evreii au organizat un întreg sistem de a împiedicare a evacuării Basarabiei. Jefuiau bagaje şi creau obstacole celor ce încercau să se refugieze, în special – funcţionarilor, pe care îi arestau pentru a-i preda sovieticilor.

Au rechiziţionat, sub ameninţarea revolverului toate mijloacele de transport: trăsuri, căruţe, maşini, etc.

 Cu un an mai târziu,la 19 octombrie 1941 Mareşalul Ion Antonescu în răspunsul lui la cele două scrisori ale lui Filderman Wilhelm, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România printre alte subiecte i-a adus aminte de anul 1940: “Vă gândiţi,v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sânge,  foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia,cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?

 Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori,făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi.

Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs.care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari. Ce-aţi făcut Dvs..,anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina,au scuipat ofiţerii noştri, le-au smult epoleţii, le-au rupt uniformele şi cît au putut au omorât mişeleşte soldatii cu bâte. Am dovezi.

vaca-in-lant

AFIS SOVIETIC

Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români,i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jale şi doliu în multe familii româneşti.

Din pivniţele Chişinăului  se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.

 Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt. V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage?

Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani,cu buzunarele pline de grenade? V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs.,cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.

 Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie,pe care evreii Dvs.au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.”

 Zilele trăite la sfârşitul lui iunie 1940 au fost desigur din cele mai tragice pe care le-a trăit vreo dată neamul românesc şi constituie o perioadă neagră în istoria lui. Deja e pe sfârşite al 5-le an din mileniului III,dar până în prezent există cărţi “închise în puşcării”.

Pentru a confirma justeţea acestor cuvinte e de ajuns să vă propun să găsiţi de exemplu două cărţi considerate”periculoase”până în prezent: 1.Basarabia dezrobită (drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice, înfăptuiri româneşti), lucrare a Guvernământului Basarabiei apărută în iulie 1942 sub îngrijirea Înstitutului de Arte Grafice”Marvan”S.A.R.(292 pag.) 2.Florin Becescu”Cu fierul roşu”(documentare anticomunistă)editată la Editura Dacia Traiană  din Bucureşti în 1942, cu 400 de pagini.

Ambele monografii conţin un număr impunător de argumente, fapte, documente şi  o sumedenie de fotografii şocante.

 În temeiul unui document de arhivă sovietic din 1940- în 2003 pregătisem un material documentar intitulat”1940:când au năvălit”eliberatorii”publicat în săptămânalul”Glasul Naţiunii” în nr.24-29 din iulie-august. Acest articolul este o dovadă,prezentând câteva sute de argumente solide, inclusiv statistice,economice şi culturale,că spre mijlocul anului 1940 în Basarabia majoritatea oraşelor şi orăşelelor erau deja electrificate şi telefonizate, activau o sumedenie de şcoli, o reţea bună de şosele,biblioteci, magazine,cinematografe şi teatre.

Pentru informare: în 1940, până la 28 iunie, în Chişinău erau mai multe cinematografe decât în 2005. Toate instituţiile statului aveau clădiri bine amenajate.

Tinând cont de faptul,că toate aceste informaţii au fost depistate din document rusesc scris de autorităţile sovietice după 2 luni de la ocupaţia Basarabiei de către URSS avem toate motivele să credem cele relatate mai sus.Tot în documentul cu pricina este inclusă şi prima împărţire administrativ- teritorială în proaspăt înjghebata de autorităţile staliniste  RSS Moldovenească.

Adică, după lichidarea structurilor statale româneşti (primării, prefecturi,judeţe etc.)sunt formate structuri după modelul sovietic(soviete săteşti, soviete raionale, soviete orăşeneşti, toate subordonate structurilor partidului comunist(bolşevic) din localitate, raion, oraş, republică etc.

În fruntea fiecărui raion au fost înscăunaţi câte 3 secretari ai CR al PC(b) M, adică primul secretar,al II-lea secretar şi secretarul pentru ideologie şi propagandă,mai popular spus secretarul al III-lea.

 De facto aceşti trei erau factorul de decizie în raion,oraş,republică şi nu sovietele de deputaţi,care aveau uneori drept de decizie numai în chestiuni de gospodărire. Dar să vedem, cine erau aceşti secretari;adică de unde au fost aduşi,unde au fost înscăunaţi, de ce naţionalitate erau şi ce studii aveau?

Documentele prezentate în continuare sunt  pregătite şi traduse de mine; se publicate în premieră absolută.

Raionul , Judeţul

Numele, anul naşterii

Naţionalitatea, studiile

Bolotino, jud. Bălţi

Bargan Martân Alexeevici, 1898

Moldovean, studii medii

Bălţi

Bukin Mihail Vasilievici,1897

Rus, medii

Brătuşeni

Cehun Senion Petrovici, 1899

Ucrainean,  primare

Briceni

Razumovici Cuzima Sp,1907

Ucrainean,  medii

Glodeni

Ivaşciuk Chiril Axente,1903

Ucrainean, primare

Edineţ

Trofimenco Nichifor Af,1902

Ucrainean, medii incomplete

Corneşti

Snejnoi Casian Iacov, 1904

Ucrainean, primare

Chişcăreni

Vidiş Stepan Corneevici, 1908

Ucrainean, medii incomplete

Lipcani

Morgun Feodor Achim ,1903

Ucrainean, primare

Râşcani

Sirotenco Ivan Ivan,1901

Ucrainean, medii

Sculeni

Kisticov Ivan Ivan.  1906

Rus, superioare incomplete

Sângerei

Morenco Mihail Matvei, 1911

Ucrainean, medii

Ungheni

Poleanin Semion Af, 1904

Rus, medii

Făleşti

Ahmatov Iliea Trof, 1898

Ucrainean, medii

Budeşti, jud. Chişinău

Afanasenco Stepan Vl, 1903

Rus, medii incomplete

Bujor

Vnucov Afanasii Iliici,1903

Ucrainean, primare

Călăraşi

Smiciok Vasilii Martâ,1901

Ucrainean,  superioare

Chişinău

Kopâlov Piotr Ivan,1910

Rus, la studii este scris muncitor

Nisporeni

Bondarenco Zahar Iliici , 1901

Ucrainean, primare

Leova

Ursul Vlas Ivan, 1907

Moldovean, medii

Brăviceni,jud. Orhei

Kosticov Andrei Mih, 1905

Rus, primare

Susleni

Zaharov Arsenii Zahar,1901

Rus, primare

Răspopeni

Doncenco Grigorii Pav. ?

Ucrainean, medii incomplete

Rezina

Tişcenco Ivan Petr, 1906

Ucrainean, medii

Teleneşti

Racinskii Leonid Fedor,1907

Ucrainean, medii incomplete

Criuleni

Rulev Piotr Andreevici, 1902

Bielorus, superioare

Orhei

Litvinov Alexandr And, 1896

Ucrainean, medii incomplete

Chiperceni

Lemişenco Piotr Ivan.,1910

Ucrainean, medii incomplete

Lista prim-secretarilor ai CR al PC(b) din Moldova (funcţii şi persoane aduse de puterea sovietică în 1940 după ocupaţia Basarabiei de URSS-A.M.),  aprobată la şedinţa Biroului CC al PC(b)M(Procesul-verbal nr.9, § 1,din 29 octombrie 194.

Observaţi,în lista primilor secretari sunt înscrişi tocmai 2”moldoveni”,care-s şi ei de peste Nistru(dar peste Nistru e şi Tiraspol şi Camenca sau Grigoriopol, şi Reazani, şi Haricov şi Rostov). Minim 6 din aceşti prim-secretari aveau studii primare(adică  ştiau să scrie şi să citească,probabil- şi să numere).

Este semnificativ şi faptul, că din 28 de secretari-18 sunt ucraineni,7- ruşi, un bielorus şi 2- “moldoveni”care, cel puţin ,nu erau din Basarabia şi nu cunoşteau româna. Să vedem poate în rândul secretarilor II al CR al PC(b)M găsim mai mulţi moldoveni.     LISTA SECRETARILOR  II ai CR al PC(b) al Moldovei (funcţii şi persoane aduse în 1940 după ocupaţia Basarabiei de URSS), aprobată la şedinţa Biroului CC al PC(b) din Moldova nr.9 § 2 din 29 octombrie 1940

Raionul, Judeţul

Numele, anul naşterii

Naţionalitatea, studiile

Bălţi,judeţul Băţi

Berdnic Alexei S, 1908

Ucrainean,medii

Briceni

Alexandrov Ivan S,1904

Rus, medii

Glodeni

Davidenco Ivan C,1907

Ucrainean, medii

Lipcani

Cechin Leonid C,1906

Ucrainean, primare

Râşcani

Dranev Semion A,1904

?   , primare

Ungheni

Paraconnâi Alexei,1901

Ucrainean, primare

Făleşti

Luchianov Avraam Z,190

Moldovean , ?

Edineţ

Bricevschii Anton.I,1904

Ucrainean,medii

Bujor,jud.Chişinău

Naidâş Mihail P, 1907

Ucrainean,medii inc.

Kotovsk

Cernihovschii Ivan,1904

Ucrainean,medii

Călăraşi

Tarasenco Ivan S,1903

Ucrainean,medii

Chişinău

Rahmanin Cuzima,1903

Rus, primare

Brăviceni,jud.Orhei

Dernov Alexandru,1907

Ucrainean, medii

Chiperceni

Talpă Trofim G,1903

Moldovean,medii

Criuleni

Borovicov Vasilii, ?

?   ,   ?

Orhei

Nos Ivan Petrovici,1906

Ucrainean,medii inc.

Teleneşti

Pieanâh Pavel A,1897

Rus, medii

Susleni

Hranovschii Feodor,1908

Moldovean,medii inc.

Rezina

Moiseenco Constan,1907

Ucrainean,medii

Referitor la secretarul II al CR Făleşti al PC(b)M totul este clar-este moldovean şi se numeşte Avraam. În schimb din ceilalţi 19 secretari II ai CR al PC(b)M 11 au fost ucraineni, 3- ruşi şi 2- moldoveni.

Dacă judecăm după numărul de ucraineni la posturile de secretari ai CR ale PC(b)M este greu de înţeles cine totuşi a ocupat Basarabia ruşii sau ucrainenii? Dacă ne abatem puţin de la subiect şi medităm la rece, apoi anume aceştea şi alte sute de cadre de”cileni”aduşi pentru ocuparea posturilor de miniştri, directori, ofiţeri NKVD, medici, etc. au alcătuit baza nomenclaturii comuniste din RSSM.

Anume aceşti suspuşi au primit gratuit apartamentele cele mai bune,casele cele mai bune, posturile cele mai bine plătite, dreptul de a face cumpărături în magazine speciale bine aprovizionate etc.

Fără îndoială că toţi aceşti venitici la rândul lor şi-au adus rudele,copiii,prietenii aşezându-i în casele băştinaşilor, care au fost deportaţi,împuşcaţi,aruncaţi de vii în gropi cu var.

Toate oraşele şi orăşelele noastre au fost împânzite de larva comunistă. Acei puţini, care n-au izbutit să primească case sau apartamente gratuit, şi le-au cumpărat la un preţ de nimic.

Nu voi rămâne şocat, dacă voi afla de exemplu, că strada Ştefan cel Mare este locuită de 2 moldoveni! Zic acestea, fiindcă nomenclatura este nemuritoare, pur şi simplu periodic îşi schimbă culoarea politică pentru a regenera!

Raionul, Judeţul

Numele, anul naşterii

Naţionalitatea, studiile

Bălţi,jud. Bălţi

Laviş Vasilii I.,1907

Ucrainean, superioare

Briceni

Kravcenco Mihail  Ia, 1906

Ucrainean, primare

Sculeni

Ognev Nicolai Gr,1904

Ucrainean, superioare

Brătuşeni

Mihailicenco Mihail E, 1901

Ucrainean, primare

Edineţ

Cartaşev Semion  S, 1905

Rus, primare

Lipcani

Taran Vasilii N, 1901

Ucrainean, medii

Rîşcani

Iaşcenco Alexandr L,1902

Ucrainean, primare

Sângherei

Bezrucco Condrat M, 1902

Ucrainean, primare

Ungheni

Kricun Grigorii A, 1905

Ucrainean, medii incomplete

Chişcăreni

Şapoval Ivan A.?

Ucrainean, medii

Budeşti , jud. Chişinău

Evtuşenco Pavel F, 1908

Ucrainean, primare

Bujor

Poprujnâi Ivan Gr,1906

Ucrainean, primare

Kotovsk

Covaliciuk Alexandr,  1904

Ucrainean, primare

Călăraşi

Capran Miron M, 1893

Ucrainean, primare

Chişinău

Bârica Ivan F.,  1909

Ucrainean, primare

Nisporeni

Belicenco Profirii F.,  1903

Ucrainean, primare

Străşeni

Oleinic Ivan M,  1907

Ucrainean , primare

Criuleni, jud. Orhei

Luchianenco Serghei M., 1903

Ucrainean , primare

Orhei

Kuşneriov Alexei D., 1908

Ucrainean,  medii incomplete

Teleneşti

Malahov Ivan G.,?

Moldovean ,  medii speciale

Rezina

Prohorschii Ivan F., 1900

Ucrainean,  primare

Susleni

Grenenov Timofei Ia., 1905

Rus, primare

Răspopeni

Tcaci Chiril T.,    1904

Moldovean, medii incomplete

Lista secretarilor responsabili de cadre în CR ale PC(b)M,aprobată la şedinţa Biroului CC al PC(b)din Moldova(Procesul-verbal nr.9,§3 din 29.10.1940)………. VA URMA

Autor: Alexandru Moraru

Sursa: Tribuna Basarabiei

04/07/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: