Vaticanul a anunțat că va permite istoricilor accesul la documente desecretizate de arhivă privindu-l pe Papa Pius al XI- lea

 

 

 

Foto: Catedrala Sf.Petru de la Vatican

 

 

Vaticanul va permite istoricilor accesul la documentele din arhiva Papei Pius al XII-lea

Vaticanul a anunțat că va permite istoricilor accesul la documente de arhivă privindu-l pe Papa Pius XII, criticat de mulți pentru lipsa de reacție față de politicile naziste în vremea războiului. Decizia a fost anunțată de Papa Francisc într-o adresare către angajații Arhivei Secrete a Vaticanului.

„Biserica nu se teme de istorie, dimpotrivă”, a spus Papa.

Arhivele ar urma să fie deschise la 2 martie 2020, la a 81-a aniversare a alegerii lui Pius al XII-lea ca Papă, a spus Francisc, potrivit unei transcrieri oficiale citate de DPA.

Papa de origine italiană Pius al XII-lea, care a condus Biserica Catolică între 1939-1958, a fost acuzat că a tratat cu indiferență uciderea evreilor de către naziști în Holocaust și nu l-a criticat niciodată pe liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler.

Francisc, actualul Papă  a spus recent că după deschiderea arhivelor istorii vor putea „evalua în adevărata lumină” moștenirea fostului suveran pontif și „diplomația lui ascunsă, dar activă” din anii războiului.

Publicitate

Defenestrarea – o metodă rapidă de „epurare” a clasei politice

 

 

Nemulțumirea față de clasa politică e veche de când lumea, ea existând din cele mai vechi timpuri.

De obicei, oamenii nemulțumiți organizează proteste, unele dintre ele sfârşind prin a fi  violente.

O astfel de izbucnire necontrolată este şi defenestraţia (denumită şi defenestrare), prin care se înţelege  acţiunea de a arunca ori a împinge o persoană sau mai multe, pe fereastră.

Cuvântul derivă din franceza veche fenestre, din latină fenestra, în italiană finestra şi germană Fenster.

 

 

Cele mai cunoscute acţiuni de defenestrare (aruncare pe geam a unor persoane urâte de mase sau de adversarii politici), s-au petrecut la Praga în timpul unor evenimente separate din istoria Cehiei şi Boemiei, unul din 1419, iar cel de-al doilea din 1618, deşi termenul este mai des folosit în legătură cu ultimul incident.

Amândouă evenimentele au fost semnale de început a unor conflicte prelungite în Boemia şi regiunea înconjurătoare.

La începutul secolului al XV-lea, praghezii erau extrem de nemulțumiți de Biserica Catolică ai cărei slujitori adunaseră averi impresionante, în timp ce poporul se zbătea în sărăcie, motiv pentru care mulți au abandonat catolicismul și s-au alăturat mișcării husite.

În ziua de 30 iulie 1419 la Praga, adepţii radicali ai reformatorului protestant Jan Hus au mers la  primărie, în frunte cu preotul husit Jan Zelivsky, unde au început un protest masiv împotriva bisericii catolice și a politicienilor.

Totul a fost ținut sub control, până când Zelivsky a fost lovit în cap cu o piatră.

 Mulţimea înfuriată a luat cu asalt primăria şi i-a aruncat pe membrii consiliului orăşenesc pe ferestre, aceştia prăbuşind-se în suliţele mulţimii înarmate aflate în stradă.

Membrii consiliului orăşenesc n-au avut pur şi simplu nicio șansă, fiind ucişi.

Această acţiune este considerată a fi fost evenimentul declanşator al războaielor Husite care au durat până în 1436. 

Pe 23 mai 1618, o adunare a protestanţilor prezidată de contele Thurn, au judecat doi guvernatori imperiali, Wilhelm Grav Slavata (1572–1652) şi Jaroslav Borzita Graf Von Martinicz (1582–1649), pentru încălcarea libertăţii religioase garantate de imperiali.

Cei doi au fost găsiţi vinovaţi şi împreună cu secretarul lor Philip Fabricius, au fost aruncaţi pe ferestrele Cancelariei Boemiei.

Cei trei au căzut pe o grămadă mare de gunoi de grajd şi au scăpat nevătămaţi.

Philip Fabricius a fost mai târziu înnobilat de împărat, care i-a acordat titlul „von Hohenfall” (aproximativ „al Căderii de Sus”).

Oficialii imperiali catolici au pretins că cei trei au supraviţuit datorită protecţiei îngerilor păzitori, apărători ai cauzei drepte catolice.

Pamfletiştii protestanţi au afirmat că supravieţuirea celor trei a fost datorată mai degrabă baligii de cal, decât îngerilor păzitori.

Defenestrarea de la 1618 a atras după sine izbucnirea nefericitului Război care a măcinat Europa occidentală timp de de 3o de ani.

De-a lungul istoriei Pragăi au avut loc mai multe „defenestraţii”, dar cele mai cunoscute cu numele de „defenestraţiile de la Praga” sunt faimoasele evenimente din 1419 şi 1618.

Strict din punct de vedere cronologic, a doua defenestraţie din Praga s-a petrecut pe 24 septembrie 1483, când şapte consilieri orăşeneşti au fost ucişi, iar trupurile lor au fost aruncate pe fereastră din turnurile primăriei.

Uneori se foloseşte termenul de a treia defenestraţie de la Praga, pentru un eveniment care este astfel denumit în mod impropriu şi care descrie moartea lui Jan Masaryk (10 martie 1948), care a fost găsit mort sub ferestra băii clădirii Ministerului Afacerilor Externe al Cehoslovaciei.

 Potrivit /ro.wikipedia.org/wiki/ se pare că atunci comuniştii cehoslovaci, au fost cei care l-au asasinat pe Masaryk.

 

CRONOVIZORUL – CEL MAI MARE SECRET AL VATICANULUI. VIDEO

„Exploratorul şi experimentatorul din mine şi-ar dori să se poată. Dar călătoria în trecut îmi poate anula existenţa, iar ideea că niciodată n-aş fi existat e discutabilă. Şi chiar dacă s-ar inventa această maşină de călătorit în trecut, crononautul nu s-ar putea întoarce decât până în momentul inventării ei“. (Carl Sagan)

 

 

 

Pellegrino Ernetti (n. Rocca Santo Stefano,  1925 – Veneția , d.1994 la Veneţia) a fost un preot benedictin exorcist  

Acum 58 de ani, pe 15 septembrie, Padre Ernetti a inventat un dispozitiv carefotografia trecutul omenirii, el a fost denumit cronovizor – un aparat extrem de interesant, care vede si chiar redă imagini  ale unor evenimente din trecut.

 

Posibilitatea călătoriei în timp i-a  fascinat  pe oameni din cele mai vechi timpuri.

Oare cum ar fi să putem să ne întoarcem în trecut şi să anulăm evenimentele nedorite?

Cum ar fi să aruncăm o privire în viitor?

Oamenii de ştiinţă au demonstrat totuşi că până în prezent salturile temporale nu ar fi  posibile.

Alţii au încercat să găsească principiul de funcţionare al unui vehicul care să se deplaseze pe axa timpului. 

 

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF, precum H.G.Welles, au fost atraşi de posibilităţile unei maşini a timpului.

Una dintre cele mai corecte  şi coerente descrieri din punct de vedere ştiinţific a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford, în romanul său Timescape, în care a descris un sistem pentru a trimite mesaje în trecut folosind tahioni, particule având viteza ipotetic mai mare decât cea a luminii.

Este interesant că prin anii ’50, perioada în care  Ernetti îşi începea experimentele, au fost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; apărând şi  termeni precum cronoscop sau cronotunel (“A Statuefor Father” Isaac Asimov).

Un alt exemplu poate fi găsit în “Other Days, Other Eyes” –

Bob Shaw, care descrie un cronovizor ce folosea cristale special în

măsură să încetinească viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.

 

Un călugăr şi 12 savanţi

 

Cronovizorul capta imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într- un spaţiu cilindric.

Totul a început în 15 septembrie 1952, în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano.

Redând o înregistrare de muzică gregoriană, Ernetti şi părintele Gemelli au descoperit cu uimire o voce străină. Gemelli era convins că e vocea tatălui său, ceea ce i-a şocat pe cei doi.

Cu timpul, cercetărilor lui Ernetti li s-au alăturat 12 savanţi.

Numele lor au rămas necunoscute, dar călugărul a mărturisit totuşi că, printre cei cu care a lucrat la cronovizor, se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Wernher von Braun, specialist în rachete.

Ceea ce au realizat aceşti oameni de ştiinţă avea să inflameze Biserica Catolică şi să atragă interesul experţilor de la NASA.

Nu se ştie exact cum s-a ajuns la prima experienţă reuşită. „S-a întâmplat accidental. Ideea de bază este foarte simplă. A fost doar o problemă de depăşire a piedicilor de până atunci“, a spus călugărul, evaziv.

Întrebat cine a inventat cronovizorul, el a replicat:

„Nimeni. A fost o creaţie colectivă“. Nici despre construcţia cronovizorului nu se ştiu prea multe, doar că era compus din trei părţi. Mai întâi, o mulţime de antene capabile să capteze lumina şi sunetul.

Antenele au fost construite dintr-un aliaj de trei metale misterioase.

A doua componentă era un tip de captator, activat şi dirijat de undele luminoase şi sonore.

Captatorul putea fi setat pe o anume locaţie, o dată anume şi chiar pe o anume persoană.

A treia componentă era un sistem complicat de mecanisme de înregistrare a sunetelor şi imaginilor.

„Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele.

Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar.

Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum câteva de secole“, a spus Padre Ernetti.

 

In data de 2 mai 1972 „La domenica del Corriere” publica o fotografie a lui Iisus pe cruce ca fiind obtinuta prin cronovizor. In interviul saptamanalului italian Ernetti afirma ca imaginea a fost captata cu ajutorul cronovizorului.
        Ulterior in urma analizelor, aceasta s-a dovedit a fi un fals, reproducerea inversata a unei sculpturi din lemn, de Cullot Valera, iar Ernetti este discreditat, fiind acuzat de impostură.

Intr-un interviu acordat părintelui Francois Brune, Ernetti îi spunea acestuia că de fapt avea interdicţie din partea superiorilor si nu putea da nici o explicatie asupra imaginii sau a cronovizorului.

Acuzatiile impotriva lui le conveneau acestora, pentru că asta îi descuraja si îi ţinea departe pe curioşi.

 

 

 

Ernetti spune ca opera lui Cullot Valera fusese realizată după indicatiile unei calugariţe, maica Speranza,care retrăia Patimile Domnului şi avea numeroase viziuni.

Mai departe Ernetti afirma : ” intre ceea ce am vazut noi si sculptura lui Cullot Valera este o asemanare frapanta”.

      

 

 

„Nimeni nu l-a văzut (cronovizorul), nici măcar prietenii lui, Brune şi Senkowski, nu a făcut niciodată publice numele colaboratorilor cu excepţia lui Wernher von Braun şi Enrico Fermi, care acum sînt morţi“ spune Peter Krassa.

Martori la crucificarea lui Iisus

 

Ernetti a publicat încă din 1965 articole despre cronovizor, dar au fost trecute cu vederea. În data de 2 mai 1972, săptămânalul italian La Domenica del Corriere a publicat o fotografie care îl înfăţişa pe Iisus agonizând pe cruce.

În interviu, Ernetti declara că imaginea a fost captată cu cronovizorul.

„Când am încercat să prindem imagini din ziua crucificării, am avut o problemă. Răstignirile pe cruce erau în acea vreme zilnice.

Nici faptul că Iisus trebuia să aibă pe frunte o coroană de spini nu ne-a fost de ajutor.

Deoarece, contrar credinţei populare, şi aceasta era o practică frecventă“, a explicat călugărul.

El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu câteva zile, în seara Cinei cea de Taină. „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“.

Acest articol a stârrnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atât în faţa unei descoperiri uluitoare, cât mai ales a perspectivelor deschise.

 

Realitate sau farsă?

 

Singura imagine ajunsă în presă din întreaga muncă a lui Ernetti a fost chipul lui Iisus. Dar Alfonso De Silva a mărturisit că fotografia poate fi cumpărată dintr-un magazin din localitatea Collevalenza şi reprezintă imaginea lui Iisus sculptată în lemn de către artistul spaniol Cullot Valera.

Scriitorul Peter Krassa e de părere că una este imaginea în oglindă a celeilalte. Dar această sculptură fusese realizată după viziunea unei călugăriţe care purta stigmatele crucificării.

 

„Sculptura şi fotografia arată la fel deoarece ambele sunt reprezentări adevărate ale feţei lui Hristos“, au replicat susţinătorii lui Ernetti. Lumea a început să se îndoiască de cronovizor şi de sinceritatea călugărului care nu se zbătea să convingă.

Padre Ernetti fusese deja contactat de reprezentanţii Vaticanului care i-au interzis să mai împuie capul credincioşilor cu lucruri diavoleşti. Savanţii care colaboraseră la proiect s-au retras şi ei.

În realitate, s-au făcut presiuni serioase asupra călugărului care altfel era extrem de

liniştit şi respectat pentru cercetările sale în domeniul muzicii arhaice. Au fost zvonuri că fabricate au fost nu descoperirile lui, ci acuzaţiile care i s-au adus.

 

Aşa se poate descrie pe scurt invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti.

 

A murit în 1994, ducând cu el secretul celor văzute cu ajutorul cronovizorului, aparatul pe care l–a construit şi cu care ne spune că a privit în trecutul omenirii. A dus  cu el atat secretul cronovizorului cat si al lucrurilor vazute cu acesta.

I-a  parut rau ca acest aparat a fost demontat de catre superiori caci considera ca ar fi putut fi folosit pentru descoperiri arheologice si verificarea evenimentelor din trecut. Este greu de crezut ca un om cu o moralitate deosebita precum padre Ernetti ar juca o farsa si ar spune basme.

 

Un secret bine păzit

 

Pe 8 aprilie 1994, Padre Ernetti a murit în Veneţia, nu înainte de a avea parte pe patul de moarte o ultimă vizită din partea Vaticanului. Cronovizorul fusese deja distrus.

„Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu ea, orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfărşit prin a cădea de acord că trebuie să dezasamblăm această maşină“, ar fi spus Ernetti, în 1993.

Unii cercetători sunt sceptici în privinţa existenţei acestui dispozitiv…

„Nimeni nu l-a văzut, nici măcar prietenii lui, Brune şi Senkowski. Nu a făcut niciodată publice numele colaboratorilor. Cu excepţia lui Wernher von Braun şi Enrico Fermi, care acum sunt morţi“, se plângea Peter Krassa.

În „Le nouveau mystere du Vatican“, părintele François Brune spune că, în 1955, călugărul mai lucra şi cu unul dintre discipolii lui Fermi, cu un alt laureat al premiului Nobel din Japonia şi cu un savant portughez, o dovadă că aceste mari personalităţi ale ştiinţei au lucrat cu Ernetti atrase de cercetările fără precedent.

Călugărul chiar a inventat ceva, dar Biserica Catolică nu ne spune ce. Dacă a existat vreodată cronovizorul, numai Vaticanul ştie.

Cei mai mulţi se îndoiesc că o faţă bisericească, cu preocupări intelectuale remarcabile şi de o moralitate neîndoielnică, ar fi putut juca o farsă de asemena proporţii.

 

 

Padre Ernetti (foto sus), era cunoscut în lumea clericală ca exorcist şi profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia dar absolvise şi facultatea de fizică, fiind pasionat de experimentele ştiinţifice.

Maşinăria inventată de el a captat imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric.

Aşa se poate descrie pe scurt invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti.

Ca şi în cazul altor secrete ştiinţifice, se pare că planurile acestui aparat inventat de călugărul Ernetti care priveşte în trecut şi care a funcţionat,  reuşind să-i fotografieze pe Iisus şi Napoleon, a rămas  în posesia Vaticanului.   

Ce s-a captat cu cronovizorul?

 

         Pentru a vedea daca ceea ce captau era autentic,  padre Ernetti spune ca au inceput mai intai cu scene recente pentru a le putea proba autenticitatea prin documente video si audio.

Ei au inceput mai intai cu discursuri ale lui Mussolini, Papa Pius XII dupa care au mers si mai departe cu Napoleon, Roma antica cu scene de la o piata cu fructe si legume de pe vremea lui Traian si discursuri ale lui Cicero.
         De asemenea, padre Ernetti afirma ca a putut urmari si o tragedie antica  pierduta pe numele de Thyeste, piesa jucata la Roma in 169 i.Hr si cunoscuta numai din cateva citate.
         Poate cele mai tulburatoare capturi ale cronovizorului au fost Patimile Domnului.

Ernetti spune ca nu a fost usor sa le capteze intrucat in acea perioada erau multi crucificati. Pentru a le putea capta spune el,au trebuit sa mearga inapoi la Cina cea de Taina.

Au putut vedea ulterior agonia din gradina Ghetsimani, tradarea lui Iuda, procesul si rastignirea.

 

       

 

Sunt şi lucruri care în Evanghelii nu sunt surprinse. De exemplu la un moment dat Iisus spune :

„Acest ceas va aparţine…acum ca sunt ridicat in slavi,ii voi atrage pe toti la mine.”
Ernetti spune ca au surprins apoi si Inaltarea : „era ca o siluetă,ca o formă privită printr-o lamela de alabastru iluminată, sau ca printr-un cristal”.

Alta imagine presupusă a fi fost captată cu cronovizorul:

 

 Ce s-a înâmplat cu aparatul şi unde se află acesta ?

 

         Deşi reacţia Papei Pius al XII- lea  cu privire la descoperirea  cronovizorului, a fost una pozitivă, acest aparat  a fost demontat iar parţi ale lui au fost imprăstiate prin diverse locuri cunoscute de puţini iniţiaţi, iar planurile aparatului se spune că ar fi fost  depuse în mai multe locuri din n Roma,Vatican, Elveţia şi chiar în Japonia.

• 9 filme din trecut

Conform spuselor lui Ernetti, cât timp cronovizorul a fost funcţional, au fost văzute live următoarele scene istorice:

– Discursul lui Mussolini

– Discursul lui Napoleon când a proclamat Republica Italia

– O piaţă de zarzavaturi de pe vremea Împăratului Traian

– Discursul lui Cicero

– Tragedia Thyeste a poetului roman Quintus Ennius în 169 î. H.

– Cina cea de Taină în anul 36 (imagini captate între 12-14 ianuarie 1956)

– Răstignirea şi apariţiile lui Iisus după moarte

– Distrugerea Sodommei şi Gomorei

– Primirea celor 10 porunci de către Moise

• Crononauţi fără voie

Peste 80% din previziunile ştiinţifice ale lui Jules Verne şi H.G. Wells au fost realizate. Printre cele rămase încă de domeniul literaturii SF este şi maşina timpului.

Dacă este posibilă călătoria în timp, principiul ei n-a fost descoperit, iar dacă omul poate face astfel de salturi, e numai un accident.

Cercetătorul danez Pox Heglund a adunat 274 de cazuri în care persoane dispărute cu zeci de ani în urmă au apărut în zilele noastre, convinse

că nu au trecut decât câteva ore. În 1992, nişte pescari norvegieni au reuşit să scoată din apă 13 persoane care purtau veste de salvare cu inscripţia „Titanic“.

Pentru astfel de întâmplări în care oamenii au fost plimbaţi prin vârtejul timpului, nu există explicaţii oficiale.

• Paleoacustica

Unii oameni de ştiinţă consideră că sunetele emise în trecut se conservă în mediul înconjurător, explicând astfel de ce Ernetti şi Gemelli au înregistrat pe bandă o voce necunoscută.

S-a dat acestei ramuri a ştiinţei şi un nume: paleoacustică. Explicaţia înglobării sunetelor în lucruri materiale s-a construit prin analogie cu procedeul fabricării vaselor de lut.

În timpul mişcării spiralate, lutul ar putea reţine vibraţia specifică, întocmai ca un fonograf primitiv. De aici, ideea de a „asculta“ vasele antice.

Ideea a fost lansată de Richard G. Woodbridge în 1965, dar nimeni n-a reuşit să prezinte un mesaj audio coerent.

 

Surse:

http://desecretizari.blogspot.ro/2012/04/secretul-calugarului-ernetti.html?view=classic

https://alchetron.com/Pellegrino-Ernetti

http://desecretizari.blogspot.ro/2012/10/masina-timpului.html?view=classic