CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

15 ianuarie – Ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale. 

Sărbătorirea poetului nostru naţional Mihai Eminescu, cel mai mare poet pe care l-a dat şi-l va da vreodată, poate, pământul românesc.

În fiecare an la 15 ianuarie îl sărbătorim pe POETUL NOSTRU NAŢIONAL şi “ROMÂNUL ABSOLUT” MIHAI EMINESCU.

El și-a asumat ca pe o profesiune de credință lupta pentru România. Scria vibrant, scria cu patos dar și cu rigoare, scria cu o forță devastatoare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este is

Foto: Mihai Eminescu (1850 – 1889)

Maiorescu nota că ,,Eminescu s-a făcut simțit de cum a intrat în redacție prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică și vervă”.

,,Stăpân pe limba neaoșă” și cu o ,,neobișnuită căldură sufletească”, Eminescu însuflețea dezbaterea publică și totodata izbea necruțător ,,iresponsabilitățile factorilor politici, afacerismele, demagogia și logoreea păturii superpuse”.

Pe scurt, genialul poet a fost şi un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical și incomod.

Mihai Eminescu avea o funcție publică foarte importantă ca redactor-șef al ziarului Timpul, care era organul oficial de presă al Partidului Conservator. 

A dus campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei şi a fost intransigent atât față de politica de opresiune țaristă (,,o adâncă barbarie”) cât și față de cea a Imperiului Austro-Ungar, câtă vreme  cele două imperii  îi oprimau pe români, îngrădindu-le accesul la școală și Biserică şi blocau cultivarea limbii lor materne.

Chiar dacă ziua de naştere a lui Eminescu se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, în realitate data reală a naşterii sale a fost controversată. 

Înregistrarea naşterii s-a făcut de către părinţi mai târziu, iar ulterior a survenit reforma calendarului.

Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate a naşterii poetului Dumbrăveni , iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.

Era al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.

Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această perioadă o va evoca mai târziu cu adîncă nostalgie în poeziile sale  („Fiind băiat…” sau „O, rămîi„).

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasându-se pe locul cinci din 82 de elevi, după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866.

Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia  de debut „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici, la 16 ani.

În acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”.

Iosif Vulcan îi va schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu şi de alţi membri ai familiei sale.

În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.

Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti.

Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle, de care se va îndrăgosti; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”.

Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (ScrisorileLuceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin.

Se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse, la 15  iunie 1889, în zori – ora 3, în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În „Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), criticul literar G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului:

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale„. 

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

  Cu toate că a trecut mai bine de la moartea poetului nepereche al românilor, adevărul despre Eminescu încă se aşteaptă rostit.

Dincolo de atacurile tot mai virulente ale denigratorilor postmoderni, Eminescu a rămas pentru cei mai mulţi o enigmă.

Activitatea sa publicistică şi politică orientată spre întregirea României este pentru cei mai mulţi o necunoscută.

Puţini ştiu că Eminescu a fost, în propria lui ţară, victima uneia dintre cele mai josnice manevre de defăimare publică, dezinformare şi intoxicare specifice serviciilor de spionaj.

El a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de Stat. Scrijelitori pe hârtie în soldă străină se nevoiesc din greu să îşi verse lăturile asupra posterităţii sale.

Eminescu a fost un geniu, nu un nebun Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală – cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală, sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul nebuniei şi al sifilisului lui Eminescu a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă.

Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „ Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică”.

Trupului neînsufleţit al lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă.

Creierul său cântărea 1495 de grame, cam cât al poetului german Schiller. Celebrul Marinescu, atunci foarte tânăr, probabil la ordin de sus, face în aşa fel încât să uite”creierul pe pervazul ferestrei, în soare, şi acesta este mâncat de o pisică”. Creierul păstrat intact ar fi fost o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – ştiut fiind faptul că această boală devorează” materia cerebrală.

În manualele şcolare de astăzi, continuă denaturarea adevărului în ce-l priveşte pe Eminescu. Însă propagarea operaţiunii de dezinformare, căreia îi cad victimă mulţi, în necunoştinţă de cauză,este începută de pe vremuri, de serviciile secrete al Austro-Ungariei şi continuată apoi de cozile de topor şi duşmanii României.

„ Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi grupuscule elitiste – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.

Sacrificarea lui Eminescu nu a reuşit decât să amâne împlinirea unirii Ardealului cu Ţara, pe care geniala sa intuiţie o anticipase cu trei decenii şi pentru care el a luptat cu toată energia, cu tot sufletul, chiar împotriva tuturor şi neîncovoindu- se în faţa detractorilor săi, cu preţul vieţii.

15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Zi a Culturii Naţionale 

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale? Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, iar scrierile sale politice îşi păstrează actualitatea, Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records.

De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur, iar în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.

Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul acestui înalt for, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.

Parlamentul României a aprobat această lege în 2010, iar în expunerea de motive a iniţiatorilor legii se arată:

Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”.

Bibliografie (surse):

  1. Limba şi literatura română cl. XII, ediţia 2000;
  2. http://www.ro.wikipedia.org;
  3. Limba şi literatura română, aprecieri critice.
  4. http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie
Publicitate

15/01/2022 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

15 ianuarie – Sărbătorirea poetului nostru naţional Mihai Eminescu, cel mai mare poet pe care l-a dat şi-l va da vreodată, poate, pământul românesc. O descoperire remarcabilă făcută la Arhiva Naţională de Filme. VIDEO

În fiecare an la 15 ianuarie îl sărbătorim pe “POETUL NOSTRU NAŢIONAL” şi “ROMÂNUL ABSOLUT” MIHAI EMINESCU.

El și- a asumat ca pe o profesiune de credință lupta pentru România. Scria vibrant, scria cu patos dar și cu rigoare, scria cu o forță devastatoare.

Maiorescu nota că: ,,Eminescu s-a făcut simțit de cum a intrat în redacție prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică și vervă”.

,,Stăpân pe limba neaoșă” și cu o ,,neobișnuită căldură sufletească”, Eminescu însuflețea dezbaterea publică și totodata izbea necruțător ,,iresponsabilitățile factorilor politici, afacerismele, demagogia și logoreea păturii superpuse”.

Pe scurt, genialul poet a fost şi un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical și incomod. Mihai Eminescu avea o funcție publică foarte importantă ca redactor-șef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. 

A dus campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei şi a fost intransigent atât față de politica de opresiune țaristă (,,o adâncă barbarie”) cât și față de cea a Imperiului Austro-Ungar, câtă vreme  cele două imperii  îi oprimau pe români, îngrădindu-le accesul la școală și Biserică şi blocau cultivarea limbii lor materne.

 

Mihai Eminescu (1850 – 1889)

Chiar dacă ziua de naştere a lui Eminescu se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, în realitate data reală a naşterii sale a fost controversată.  Înregistrarea naşterii s-a făcut de către părinţi mai târziu, iar ulterior a survenit reforma calendarului.

Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate a naşterii poetului Dumbrăveni , iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.

Era al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.

Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această perioadă o va evoca mai târziu cu adîncă nostalgie în poeziile sale  („Fiind băiat…” sau „O, rămîi„).

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasându-se pe locul cinci din 82 de elevi, după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866.

Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia  de debut „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici, la 16 ani. În acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu şi de alţi membri ai familiei sale.

În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.

Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti.

Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle, de care se va îndrăgosti; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”.

Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (ScrisorileLuceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin.

Se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse, la 15  iunie 1889, în zori – ora 3, în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În „Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), criticul literar G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului:

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale„. 

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

  Cu toate că a trecut mai bine de la moartea poetului, adevărul despre Eminescu încă se aşteaptă rostit. Dincolo de atacurile tot mai virulente ale denigratorilor postmoderni, Eminescu a rămas pentru cei mai mulţi o enigmă. Activitatea sa publicistică şi politică orientată spre întregirea României este pentru cei mai mulţi o necunoscută.

Puţini ştiu că Eminescu a fost, în propria lui ţară, victima uneia dintre cele mai josnice manevre de defăimare publică, dezinformare şi intoxicare specifice serviciilor de spionaj. El a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de Stat. Scrijelitori pe hârtie în soldă străină se nevoiesc din greu să îşi verse lăturile asupra posterităţii sale.

Eminescu a fost un geniu, nu un nebun Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală – cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală, sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul nebuniei şi al sifilisului lui Eminescu a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă.

Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „ Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică”. Trupului neînsufleţit al lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă.

Creierul său cântărea 1495 de grame, cam cât al poetului german Schiller. Celebrul Marinescu, atunci foarte tânăr, probabil la ordin de sus, face în aşa fel încât să uite”creierul pe pervazul ferestrei, în soare, şi acesta este mâncat de o pisică”. Creierul păstrat intact ar fi fost o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – ştiut fiind faptul că această boală devorează” materia cerebrală.

În manualele şcolare de astăzi, continuă denaturarea adevărului în ce-l priveşte pe Eminescu. Însă propagarea operaţiunii de dezinformare, căreia îi cad victimă mulţi, în necunoştinţă de cauză,este începută de pe vremuri, de serviciile secrete al Austro-Ungariei şi continuată apoi de cozile de topor şi duşmanii României.

„ Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi grupuscule elitiste – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.

Sacrificarea lui Eminescu nu a reuşit decât să amâne împlinirea unirii Ardealului cu Ţara, pe care geniala sa intuiţie o anticipase cu trei decenii şi pentru care el a luptat cu toată energia, cu tot sufletul, chiar împotriva tuturor şi neîncovoindu- se în faţa detractorilor săi, cu preţul vieţii.

O descoperire remarcabilă a fost făcută în urmă cu câţiva ani la Arhiva Naţională de Filme de pasionaţii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu, care au semnalat existenţa unui film documentar filmat în urmă cu 100 de ani, despre viaţa lui Mihai Eminescu şi a celor mai apropiaţi oameni din existenţa poetului.

Afis_Eminescu-Veronica-Creanga_1915

Filmul, intitulat „Eminescu, Veronica, Creangă”, a avut premiera pe 15 ianuarie 1915, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de naşterea lui Eminescu, în sala Ateneului Român. 

Este primul film documentar despre Eminescu şi prima încercare de a ilustra, cu mijloacele specifice celei de-a şaptea arte, creaţia eminesciană. a fost realizat de Octav Minar în 1914, are 21 de minute şi a fost realizat în 1914.

Pelicula, considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur, recuperată şi recondiţionată integral, este creaţia Casei de Filme „Pathé”, iar imaginile poartă semnătura lui Victor de Bon.

Acesta realizează aici o creaţie extrem de interesantă, în sensul că documentarul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti (primele încercări de docu-drama!), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmări făcute în Italia şi Egipt.

Documentarul creat  la 25 de ani de la moartea lui Eminescu ne reţine atenţia datorită imaginilor sale autentice, filmate la începutul veacului trecut, care pot fi considerate adevărate documente istorice, înfăţişând meleagurile natale ale poetului, diferite fotografii inedite (inclusiv o controversată poză a poetului, împreună cu tatăl său), casa lui Aron Pumnul din Cernăuţi (unde a locuit Eminescu), imagini ale Iaşiului, precum şi câteva clădiri pe unde paşii acestuia au poposit (Biblioteca Centrală, „Bolta Rece”, localul „Trei Sarmale” etc), rudele acestuia ( Arhimandritul Ioachim Iuraşcu).

Apar în film mormântul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu, busturile lui Eminescu de la Dumbrăveni, Botoşani, din faţa Ateneului, fotografiile Veronicăi Micle, Teiul lui Eminescu, Grădina Copou, Mânăstirea Văratec, Mormântul Veronicăi Micle, rudele în viaţă ale lui Creangă.

Dacă acest film documentar ar fi fost studiat cu atenţie, reconstituirea casei memoriale a lui Eminescu de la Ipoteşti ar fi fost  poate mai  aproape de realitate!

 

15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Zi a Culturii Naţionale 

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale? Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, iar scrierile sale politice îşi păstrează actualitatea, Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records.

De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur, iar în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.

Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.

Parlamentul a aprobat această lege în 2010, iar în expunerea de motive a iniţiatorilor legii se arată:

Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”.

Bibliografie (surse):

  1. Limba şi literatura română cl. XII, ediţia 2000;

  2. http://www.ro.wikipedia.org;

  3. Limba şi literatura română, aprecieri critice.

  4. http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie

15/01/2018 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

VIDEO:ALEXANDRU MACEDONSKI,un poet nelinistit

Biografia poetului Alexandru Macedonski
(1854 – 1920)

 

Alexandru M. Macedonski (1854-1920) a fost poet şi prozator; dramaturg; sef de cenaclu literar si un foarte activ publicist român.

Născut la Bucureşti în mahalaua „Precupeţii-Noi”, la 14 martie 1854, Alexandru Macedonski a fost nepotul lui Dimitrie Macedonski, căpitan de panduri, participant la revolta din 1821 şi adept al Eteriei.

Stramosii sai pe linie paterna sunt originari din sudul Dunarii; bunicul, Dimitrie, luptase in campaniile ruso-turce de la inceputul secolului al XIX-lea cu gradul de locotenent, ia parte la Revolutia lui Tudor Vladimirescu, fiind amestecat (potrivit unor surse) in tradarea Pandurului, paraseste tara, revenind, sub Kiseleff, serdarin 1838, apoi condamnat in legatura cu conspiratia lui Mitita Filipescu, impreuna cu N. Balcescu. Fiul lui Dimitrie, Alexandru, sprijina Unirea din 1859 si a avut un rol foarte important în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al celor două provincii româneşti unite. A devenit Ministru de război al domnitorului Cuza.

Mama sa, Maria, era fiica pitarului Dimitrie Părăianu din mica boierime oltenească.

Cea mai mare parte a copilăriei Alexandru a petrecut-o în satul natal al tatălui Adâncata-Pometeşti, pe valea Amaradiei, în judeţul Dolj.

În toamna lui 1862, Alexandru Macedonski, a păşit pragul celei mai vechi (şi mai importante, pe atunci) şcoli primare a Craiovei din epoca sa, şcoala de la biserica Obedeanu.

După absolvirea cursurilor şcolii primare, viitorul poet este înscris, în septembrie 1865, în prima clasă a Colegiului din Craiova

Plecat după absolvirea clasei a IV-a gimnazială, la numai 16 ani, în străinătate, colindă de unul singur Austria, Italia, Elveţia, apoi din nou Italia, pentru a se stabili, în 1872, la Bucureşti.

Poezia lui Macedonski este eclectică, are elemente împrumutate de la Parnasianism, simbolism, sau Romantism.

Este fiul colonelului (apoi general) Al. Macedonski, cel care a avut mare rol la alegerea lui Al. I. Cuza ca domn al Principatelor Unite (24 ian. 1859). Poetul s-a nascut la Craiova, petrecându-si copilaria la mosia parinteasca din apropiere. Învata la Craiova, Viena si Italia. Debutând la 18 ani (Prima verba, 1872), a scris versuri timp de 50 de ani.

A dus  o viata agitata, a fost ziarist neiertator, prefect de judet ,inalt functionar guvernamental etc.

1870, pe 30 martie Poetul îsi scoate din Craiova pasaport pentru a merge „în statele Europei  la studiu”.

1870 pe 26 noiembri, Alexandru Macedonski debutează în foaia lui G. Barit, „Telegraful român”, din Sibiu, cu o poezie intitulată Dorinta poetului, datată: „Viena, 3 dec. 1870, stil nou”.

14 noiembrie 1872 Apare primul număr al ziarului „Oltul”, de inspiratie liberală. Director: Al. A. Macedonski. Începe seria atacurilor antidinastice. Abundentă productie de versuri.
iarna Mari supărări financiare în familie. Maria Macedonski, pe punctul de a-si pierde mosiile de zestre.

In 1873  pe 23 mai  a publicat în „Telegraful”` o violentă poezie antidinastică: 10 Mai.
iar pentru a-l pune la adăpost de urmări, Maria Macedonski îsi expediază fiul  în străinătate pe 25 mai . Poetul se îmbarcă precipitat la Giurgiu, cu destinatia Viena.
1874 martie Macedonski înfiintează, impreuna cu alti literati, societatea literară „Junimea”. Convocări regulate în „Oltul”.
februarie-aprilie Colaborare la „Familia”.
29 iunie Violent editorial antiguvernamental. Poetul începe să fie urmărit pentru delict de presă.
8 iulie Este citat de primul-procuror al Tribunalului Ilfov. I se ia un interogatoriu, fără alte consecinte imediate.
1875 15 ianuarie Invitat să conducă „Revista Junimei”. Se retrage de la primul număr, si continua sa publice versuri.

15-16 februarie Macedonski publică două cântece antidinastice, stil Beranger: Gângavul politic din timpul domnilor străini si Istoria unui print de peste nouă mări…

In 1873  pe 23 mai  a publicat în „Telegraful”` o violentă poezie antidinastică: 10 Mai.
iar pentru a-l pune la adăpost de urmări, Maria Macedonski îsi expediază fiul  în străinătate pe 25 mai . Poetul se îmbarcă precipitat la Giurgiu, cu destinatia Viena.

21 iulie Este numit director al Prefecturii judetului Bolgrad. Va gira, cu titlu provizoriu, si functia de prefect. Îsi ia serviciul în primire cu mari ambitii administrative. De unde conflicte cu autoritătile si factorii politici locali, inclusiv cu noul prefect, cu care polemizează în presă.
19 septembrie Silit să demisioneze în urma încălcării instructiunilor confidentiale ale primului-ministru I. C. Brătianu cu privire la trecerea peste frontieră a „voluntarilor” rusi în drum spre Serbia.
noiembrie Colaborare efemeră la „Revista contemporană”, de orientare antijunimistă.
1877 aprilie Începe să scoată, cu sprijin din culise, „Vestea”, „cel întâi ziar ce s-a vândut în Bucuresti cu cinci centime”.
14 iunie Numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al judetului Putna. Primeste stirea cu mari sarcasme: „incalificabilă”. Refuză „nostima functiune”.
august-septembrie Polemici în presă în legătură cu atitudinea luată în această împrejurare si cu orientarea politică a”Vestei”, ziar de inspiratie „obscură”.
septembrie Devine „director-proprietar” al acestei foi. Reconciliere precară cu liberalii, în urma „încheierii păcii”, ce „adusese o liniste un fel de împăciuire între partide”.
1877-1879 Colaborări intermitente la „Familia”.
1878 Scoate o nouă foaie, efemeră, „Dunărea”. În această perioadă, care durează cam doi ani, poetul „lansează” si alte ziare: „Plevna”, „Fulgerul”, „Trăsnetul”, din care nu s-au păstrat exemplare.

13 noiembrie Numit director al Prefecturii judetului Silistra-Nouă, cu resedinta la Cernavoda. Activităti administrative, dar mai mult poetice. Excursii arheologice, impresionat îndeosebi de locul denumit Hinovul, care-i inspiră versuri libere. Sunt printre primele în poezia europeană.
1879 24 martie-9 aprilie Functia încetează prin desfintarea judetului Silistra.
12 aprilie Numit administrator al plasei Sulina. Debarcă si în Insula Serpilor. Mari emotii de ordin senzorial si estetic, transfigurate ulterior în Lewki si Thalassa. Numit inspector financiar.
1880 ianuarie-aprilie Scoate „Tarara”, ziar satiric de format mic, violent antidinastic si antiliberal.
20 ianuarie Apare primul număr din „Literatorul”. Orientare antijunimistă. Continuitate ideologică heliadistă. Antiburghezism declarat: a nu fi abonat este „semn de burtă-verdism”. Nucleul viitoarei scoli macedonskiene. Polarizare de discipoli, întruniti curând în cenaclu. Apropiere de V. A. Ureche, printr-un schimb de scrisori, cooptat patron literar. Cultivat intens. Relatii tot mai strânse.

1882 15 iunie Se votează statutele societătii „Literatorul”, sub presedintia de onoare a lui V. A. Ureche.
iulie Polemică cu V. Alecsandri, atacat în legătură cu obtinerea marelui premiu al Academiei Române. Fază de violentă iritare antijunimistă, tradusă printr-o diatribă în versuri, Viap de apoi in septembrie publică, în „Literatorul”, piesa într-un act Cuza-vodă, recrudescentă a sentimentelor sale antidinastice. Numit de V. A. Ureche „comisar extraordinar al Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice”. Inspector al monumentelor istorice. Functie „nommement cree” pentru poet, retribuită cu 1.000 de lei lunar.
1883 10 februarie Căsătoria civilă a lui Alexandru Macedonski „cu domnisoara Ana Rallet-Slătineanu, coborâtoare din Ghika, din Slătineni, din Câmpineni” „o căsătorie de înclinatiune”, 32.000 de lei aur dotă, 14.000 numerar.
24 februarie Căsătoria religioasă. Eveniment monden al capitalei. Numeroase omagii literare, în frunte cu ale societătii „Literatorul”.
iulie Nefericita epigramă împotriva lui Eminescu, punct culminant al unor animozităti si polemici mai vechi, cu atacuri dure de ambele părti.
august Articolullui Gr. Ventura, Un homme mort, din „L’Independance roumaine”, dezlăntuie o violentă campanie de presă. Defectiuni si dezavnări ale discipolilor. Destrămarea societătii „Literatorul”.
1885 27 ianuarie „Literatorul” anuntă retragerea poetului.
17 martie „Literatorul” îsi încetează aparitia.

21 aprilie Se naste Alexis, viitor pictor. Studii în Italia si la Paris (1906-1912). După război, se expatriază în sudul Frantei, apoi în Baleare. Ereditate artistică nebuloasă. Aspiratii cosmopolite.
1886 Moare George, primul său copil.
noiembrie-decembrie Reapare „Literatorul” (două numere).
1887 aprilie-mai „Literatorul”, un număr.

Fire irascibila, i-a atacat pe toti, inclusiv pe Alecsandri, aflat în culmea gloriei, cu o epigrama. Cea mai mare gafa, însa, a fost faimoasa epigrama împotriva lui Eminescu, când acesta înnebunise:
” Un X… pretins poet, – acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum…
L-as plânge daca-n balamuc
Destinul sau n-ar fi mai bun
Caci pâna ieri a fost nauc
Si nu e azi decât nebun. „

Toata opinia publica s-a coalizat împotriva lui Macedonski, care a trebuit sa se expatrieze, de buna voie, la Paris. Aici a scris multa vreme în franceza, dar nu s-a impus. Întorcându-se în România, initiaza mai multe reviste, între care „Literatorul” (1880-1885) a facut scoala literara remarcabila (Cincinat Pavelescu, St. Petica, G. Bacovia, T. Arghezi, I. Pillat s.a.)

Ne da o poezie superioara în volumele: Excelsior, Flori sacre, Poema rondelurilor (capodopere ale literaturii noastre).

Orgolios si lipsit de simtul realitatii, s-a înconjurat cu o ceata de tineri admiratori, la cenaclul sau celebru, stând în „tronul poetului”, de unde da un aer de oficiere sacra a poeziei. Locuieste aici, într-o casa din strada Dorobantilor, unde la etaj, în salonul cu plusuri rosii, e tronul special pictat de fiul Alexis. Pe masa ard lumânari. Poetul citeste versuri cu voce învaluitoare, împarte laude discipolilor si inele cu pietre false.

decembrie 1901 Sprijin propagandistic acordat lui Caion. Se înscrie, împreună cu fratele său, ca apărător în procesul de calomnie intentat de I. L. Caragiale. Incepe să traducă Faust. Încercări de reapropiere de liberali, prin Spiru Haret, solicitat si financiar. Bolnav

1917 Mari lipsuri sub ocupatie.
1918 mai Pamflet literar, Zaherlina în contznuare, împotriva lui E. Lovinescu, 0. Taslăoanu, Ovid Densusianu si în genere contra ultimei serii de detractori. Spiritul inconformist, combativ, ireductibil, viu până la capăt.
29 iunie Reaparitia „Literatorului”. Revista devine organul „grupării intelectuale”. Sustine candidatura lui N. N. Hârjeu în alegerile pentru constituantă. Candidează si poetul, ambii fără succes. Din nou orientare progermană inoportună, lipsită de prudentă.
22 septembrie Moare Vladimir Macedonski, fratele poetului.
noiembrie Ovid Densusianu 11 propune membru al Academiei Române. Îi retrage candidatura când află de articolul poetului despre Feldmaresalul Mackenzen.
decembrie Reorientare patriotică după victorie. Entuziast „În preziva celeilalte Românii”. Visuri grandioase de reconstructie natională, morală si materială.

1919 ianuarie-februarie Dezavuări neplăcute din partea unor discipoli. Atacat violent în presa nationalistă. Disculpări dramatice, sincere, în articolul Câteva cuvinte pentru dl. Iorga.
26 februarie Moartea Elenei Rallet-Slătineanu, mama Anei Macedonski, sotia poetului.
martie-decembrie Noi compuneri si publicări de Rondeluri. Scrie Mustrări postume către o generatie neîntelegătoare, testament spiritual, apărut postum. Boala de inimă face progrese.

În 1920, toamna, e tintuit la pat (boala de inima). La 23 noiembrie e în agonie. Pelerinaj de discipoli în odaia muribundului. Pe 24 noiembrie, cere avid parfum de trandafiri, pe care-l inhaleaza si expira extatic: Rozele!

Asa s-a stins acest poet vesnic nelinistit,iar apropiatii l-au  înmormântat la cimitirul Bellu din Bucuresti .

VALTUL ROZELOR

de Alexandru Macedonski

 Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Şi suspină — cum se suspină…
Şi suspină — cum se suspină…

Albeaţa lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în braţele minciunii,
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le şoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun le învârtea,
Un valţ — din ce în ce mai tare,
Un valţ — din ce în ce mai tare.

 

 

13/08/2010 Posted by | DIVERTSMENT, LITERATURA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: