EROII NU MOR! Cinci tineri români anticomuniști au ocupat în zilele de 14-16 februarie 1955 legația Republicii Populare Române din Berna, ELVEȚIA. VIDEO

 

 

 

 

 

 

EROI PENTRU ROMÂNIA! La 14-16 februarie 1955 – un comando anticomunist ocupă legația RPR din Berna. Cinci tineri români ţin Europa cu sufletul la gură.

 

 

 

14 februarie 1955. Presa din întreaga lume anunța o știre ce va ține capul de afiș al buletinelor de știri în zilele următoare. Legația românească de la Berna fusese ocupată de un grup de tineri români anticomuniști.

Membrii grupului – Dumitru Ochiu, Ion Chirilă, Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu și Teodor Ciochină – erau refugiați politici în Occident, evadați din iadul instaurat de sistemul represiv condus de Gheorghe Gheorghiu Dej. Ei aveau deja la activ o întreagă serie de acțiuni împotriva comuniștilor, atât în țară, cât și în exil.

Ei transmiseseră deja că acțiunea lor era o formă de protest față de crimele, abuzurile și încălcările flagrante ale drepturilor omului din România comunistă. Prin acest demers extrem, ei doreau să atragă atenția opiniei publice internaționale asupra crimelor comise de autoritățile comuniste române, dar și asupra activităților de spionaj ale membrilor ambasadei române din Elveția.

Pentru prima oară de la sfârșitul războiului și coborârea Cortinei de Fier. Ei au reamintit Occidentului indiferent de suferința popoarelor ce se aflau dincolo de Cortina de Fier și au dezvăluit acțiunile de spionaj pe care Securitatea le desfășura – în beneficiul NKVD – împotriva țărilor Europei de Vest.

Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier și pe Horia Sima, dar și agențiile de informații ale statelor occidentale pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităților elvețiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Șeful grupului era Oliviu Beldeanu, arestat prima oară în 1945, la 21 de ani, pentru răspândirea de lozinci favorabuile lui Iuliu Maniu și Partidului Național Țărănesc.

Fusese închis o perioadă pentru colaborare cu rezistența armată din Munții Făgărașului, și cunoscuse pe pielea sa tratamentul sălbatic al închisorilor politice din România. Avea să evadeze din țară în 1949, prin Iugoslavia.

Serviciile secrete iugoslave i-au oferit libertatea în schimbul efectuării unor misiuni de spionaj în România, dar la Trieste rupe legăturile cu iugoslavii și ajunge în Occident, stabilindu-se la Munchen, iar apoi în Elveția, la Konstanz. 

Pe ceilalți camarazi ai săi îi cunoscuse în timpul periplului prin închisorile și lagărele iugoslave.

El a fost creierul organizării, până în cele mai mici amănunte, a acțiunii de la Berna, locație aleasă ca urmare a suspiciunii că diplomații acestei legații erau de fapt spioni în favoarea sovietelor. Atacul a fost precedat de îndelungi antrenamente și de procurarea de arme.

Dumitru Ochiu și Ion Chirilă fuseseră colegi la liceul “Cuza-Vodă” din Huși , unde militaseră într-o grupare clandestină anticomunistă, reușind să inducă în eroare agenții Securității și, astfel, să fugă prin Iugoslavia.

Elev bucureștean, Stan Codrescu a participat, încă din 1944, la protestele anticomuniste, unde participa la protestele anticomuniste, unde a și fost grav maltratat de contramanifestanții comuniști. Iar în 1946, avea să participe la sechestrarea primarului comunist din satul natal, ca urmare a abuzurilor acestuia împotriva țăranilor. În timpul stagiului militar, fiind detașat la grăniceri, va profita și va trece granița în Iugoslavia.

Teodor Ciochină era basarabean, scăpat de persecuțiile ocupantului sovietic din 1940, și revenit în ținutul de peste Prut alături de armata germană, după 1941. Rămas fără un picior, el a fost totuși deportat de ruși în Siberia, de unde va evada, revenind în țară, unde va fi aruncat însă în închisoare. Deși invalid, a evadat din nou, ajungând și el în Iugoslavia.

Reuniți la Konstanz pe 14 februarie, ei au pornit spre Berna, unde, în jurul orei 22,Dumitru  Ochiu, Chirilă, Beldeanu și Codrescu vor descinde în fața legației RPR. Teodor Ciochina, din cauza invalidității sale se rezuma la a-i conduce cu mașina pe acestia.

Ei aveau să escaladeze gardul și, în timp ce Codrescu și Ochiu asigurau garda în curte, Beldeanu și Chirilă s-au îndreptat în anexa ce adăpostea cancelaria. Aici locuia șoferul legației, Alexandru Șețu, în realitate ofițer de Securitate, care locuia aici împreună cu soția sa.

Pătrunși înăuntru, ei vor proceda cu multă grijă la imobilizarea soției șui Șețu, începând să caute ore întregi documentele incriminatoare.

În jurul orei 2 din noapte, avea să își facă apariție Aurel Șețu, care a fost somat de Codrescu dar, după o scurtă luptă corp la corp, avea să fie împușcat tocmai când vroia să folosească pistolul automat.

Împușcăturile au alertat personalul legației, dar și pe Beldeanu și Chirilă, care părăsiră cancelaria cu sute de documente. Erich Stoffel, șeful legației, se aruncă pe fereastră, abandonându-și soția și copii, care însă au beneficiat de purtarea omenoasă a celor patru luptători.

Alertată, poliția elvețiană a înconjurat legația RPR, neutând însă să pătrundă ca urmare a interdicției menținute de șeful acesteia, Stoffel.

Seara, primul luptător avea să se predea polițiștilor elvețieni, înmânând autorităților sute de coumente ce dovedeau fără dubiu activitățIle de spionaj desfășurate de personalul legației. El va declara că ocuparea legației are ca scop demascarea acțiunilor ostile ale regimului de la București împotriva Occidentului.
El avea să descrie, de asemenea, regimul de exterminare aplicat de comuniști elitelor deținute în închisorile politice.

Ochiu a susținut ca revendicare eliberarea generalului Aurel Aldea, a episcopului Ioan Suciu, a redactorului țărănist Anton I. Mureșanu și a fruntașului țărănist Ilie Lazăr. El a mai declarat despre ceilalți trei camarazi ai săi că juraseră să rămână în legație până la moarte sau până când guvernul comunist de la București le va îndeplini doleanțele.

Demascat în acțiunile sale de spionaj, Stoffel dezlănțue un virulent protest la adresa autorităților elvețiene, acuzându-le de violarea neutralității, și cerând arestarea tinerilor români, pe care îi numea fasciști, și predarea lor Bucureștiului.

Comisarul elvețian Kurt Kessai, a refuzat să ia cu asalt legația, așa cum cerea Stoffel, tratând cu tinerii anticomuniști și convingându-i să se predea.

Ei aveau să fie judecați de o curte elvețiană, primind pedepse nesemnificative, între patru ani și un an, toți fiind eliberați însă mult mai repede.

Totuși, mâna lungă a Securității avea să se răzbune. După o serie de tentative nereușite de răpire a liderului Oliviu Beldeanu, acesta avea să fie capturat în 1957.

Operațiunea, încadrată în rândul așa numitelor “afaceri umede” ale Securității (asasinate, răpiri și atentate teroriste desfășurate pe teritoriul țărilor occidentale împotriva unor vârfuri ale exilului anticomunist), avea să fie coordonată de generalul Nicolae Doicaru, același care în 1948-52 coordonase teribila represiune împotriva rezistenței armate din Dobrogea.

Unealta folosită a fost un anume George Kehayoglu, un pretins om de afaceri, care îl invitase pe Beldeanu la Berlin, pentru a-i oferi un loc de muncă onorabil.

Agentul deplânsese soarta tristă a luptătorilor anticomuniști, abandonați mizeriei de indiferența Occidentului.

Automobilul care îl preluase pe Beldeanu de la aeroport era condus de un agent STASI, care a trecut de linia de demarcație, în Berlinul de Est.

Înțelegând că este victima unei capcane, Beldeanu a scos arma, trăgând în șofer și încercând să fugă înapoi, în Berlinul de Vest.

Avea să fie împușcat de ofițerii STASI. El a strigat, în timp ce era imobilizat de comuniști: “Germani, ajutor! Sunt răpit. Numele meu este Beldeanu, luptătorul de la Berna!”

Capturat, va fi spitalizat, iar după vindecare va fi preluat de Securitate și adus în România, După îndelungi anchete și torturi, va fi condamnat de un tribunal comunist și executat la 16 februarie.

 

 

 

 

 

VIDEO. ATACUL DE LA BERNA – versiunea full a unui excepțional film realizat de Lucia Hossu Longin, oferit aici de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

 

 

VIDEO. Imagini din jurnalul cinematografic al PATHE, cu atmosfera din timpul ocupării Legației RPR de la Berna de către un grup de tineri români anticomuniști.

 

 

 

 

Surse:

 www.bernerzeitung.ch

 www.Historia.ro

 www.buciumul.ro

Publicitate

FILE DE ISTORIE : 14 februarie 1955 – Atacul asupra Legaţiei României comuniste de la Berna

 

Timbru Berna

 

 

Sa nu uitam !

 

Pe 14 februarie 1955, legatia romaneasca de la Berna este ocupata de un grup de luptatori anticomunisti condusi de Oliviu Beldeanu. Actiunea lor este motivata de abuzurile si incalcarile flagrante ale drepturilor omului din Romania la mana regimului represiv condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Sovieticii au avut dificultati in a implanta ideologia comunista intr-o tara ce aratase o imunitate aproape paranoica fata de aceasta, Romania fiind unul dintre statele ce faceau parte din cordonul sanitar impotriva expansiunii URSS, alaturi de Polonia sau Bulgaria.

La apogeul sau, in perioada interbelica, Partidul Comunist Roman avea circa 1.000 de membri, insa, odata cu ocuparea militara a tarii la sfarsitul razboiului influenta comunista a crescut constant. Rezistenta romaneasca nu a intarziat sa isi faca simtita prezenta.

Membrii grupului, in ordine alfabetica Dumitru Ochiu, Ion Chirila, Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu si Teodor Ciochina, aveau o lunga istorie de actiuni indreptate impotriva comunistilor, atacul asupra legatiei de la Berna constituind apogeul lor. Ei au atras atentia internationala asupra suferintelor popoarelor ce se aflau dincolo de Cortina de Fier si au dezvaluit actele de spionaj intreprinse de diplomatii romani pentru agentiile secrete sovietice.

Dumitru Ochiu si Ion Chirila

Cei doi erau elevi ai liceului “Cuza-Voda” din Husi si faceau parte dintr-o grupare anticomunista ce reunea mai multi colegi, dar si profesori. In urma descinderilor Securitatii, majoritatea membrilor au fost arestati.

Ei au reusit totusi sa ii convinga pe securisti ca urmau sa intre in legatură cu niste spioni americani langa frontiera cu Iugoslavia. Profitand de imprudenta lor, trec in ţara vecina.

 

 

Oliviu Beldeanu

Tanarul Oliviu Beldeanu a fost arestat prima oara in 1945, la 21 de ani, dupa ce a scris pe un perete “Traiasca Iuliu Maniu! Traiasca PNT”. Este inchis a doua oara dupa ce colaboreaza cu rezistenta anticomunista din Fagaras. Tratamentul dur de care are parte insa nu ii schimba sentimentele anticomuniste.

La eliberare este trimis pe santierul de tineret Bumbesti- Livezeni si aprovizioneaza pe ascuns grupurile de luptatori anticomunisti din zona. In 1949, paraseste clandestin tara in Iugoslavia.

A fost trimis in diferite lagare si inchisori unde a reusit sa cunoasca foarte multi romani anticomunisti, printre ei aflandu-se si Dumitru Ochiu sau Ion Chirila. Serviciile secrete din acea tara i-au asigurat libertatea in schimbul unor misiuni de spionaj in Romania pe care le duce la bun sfarsit. Tot in aceasta perioada a incercat sa creeze o miscare al carei scop era lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti.

Insarcinat de iugoslavi ajunge la Trieste, dar la un moment dat rupe legaturile cu ei. Se stabileste apoi in Munchen si in final, in orasul german Konstanz, la frontiera cu Elvetia.

Stan Codrescu

Stan Codrescu studia in Bucuresti inca din 1943 si incepand cu toamna anului urmator, in ciuda varstei fragede, participa la protestele anticomuniste. La unul dintre ele este batut atat de grav incat sta la pat doua saptamani, avand numeroase rani. Avea doar 12 ani la acel moment

La intoarcerea in satul natal, in 1946, este martor la abuzurile din partea primarului comunist asupra taranilor. Drept raspuns, impreuna cu un prieten mai vechi, il sechestreaza si il ameninta. Din cauza lipsei de martori, Codrescu scapa doar cu o amenda.

La 18 ani este chemat sa serveasca in armata si i se ofera dupa doar doua luni posibilitatea sa devina ofiter. Refuza si este trimis la unitatile de graniceri din Comoraste, la granita dintre Iugoslavia si Romania. Dupa ce se gandeste indelung, decide sa treaca granita. Acolo, in Iugoslavia, intra in contact cu restul grupului.

Teodor Ciochina

Odata cu anexarea Basarabiei, in iunie 1940, pe listele de oameni cautati de rusi se afla si Teodor Ciochina, insa acesta reuseste sa fuga inainte de a fi prins. Odata cu inceputul luptelor impotriva Uniunii Sovietice Teodor Ciochina se alatura unei unitati militare germane.

In urma unei confruntari isi pierde piciorul si este luat prizonier de sovietici. In ciuda starii lui este deportat in Siberia. Evadeaza din lagar si se reintoarce in tara, dar este arestat de autoritatile comuniste si trimis la inchisoare. Evadeaza din nou si trece granita in Iugoslavia.

 

 

 

 

 

Efectuarea pregatirilor

 

 

 

Beldeanu a cunoscut foarte multi romani in timpul perindarilor sale prin lagarele iugoslave, dar relatii stranse se formasera doar intre el si Stan Codrescu, Dumitru Ochiu, Ion Chirila si Teodor Ciochina.

El a organizat si planificat fiecare detaliu al operatiunii alaturi de ceilalti membri ai grupului si s-a ales legatia de la Berna si datorita presupunerii, care se va dovedi adevarata, ca diplomatii spionau in favoarea Moscovei. Dupa indelungi sesiuni de antrenament si dupa ce au facut rost de arme se decid sa treaca la fapte. Teodor Ciochina, din cauza invaliditatii sale se rezuma la a-i conduce cu masina pe acestia.

Pe 14 februarie ei se reunesc in orasul Konstanz si de acolo pornesc spre Berna. Ajunsi in fata legatiei romanesti, aflata pe strada Schlossli, in jurul orei 10, Dumitru Ochiu, Ion Chirila, Oliviu Beldeanu si Stan Codrescu coboara din masina.

Ocuparea legatiei de grupul “Beldeanu”

Sub acoperirea noptii ei escaladeaza gardul. Stan Codrescu si Dumitru Ochiu raman de garda in curte, in timp ce Oliviu Beldeanu si Ion Chirila se indreapta spre cancelarie, ce era o cladire anexa. Aici traia soferul legatiei, Aurel Şeţu, care era de fapt colonel de Securitate, si sotia lui.

Beldeanu suna la usa cancelariei si sotia deschide usa. Barbatii intra cu forta in casa, dar au grija sa nu raneasca femeia si o leaga de un scaun, iar apoi incep sa cerceteze cu amanuntul interiorul pentru a gasi documentele incriminatorare.

Dupa ce au patruns in cancelarie, Beldeanu si Chirila au avut nevoie de cateva ore pentru a sorta prin teancurile de acte oficiale. Dar, in timpul noptii, ceva neasteptat se intampla.

 

 

Confruntarea cu Şeţu

 

 

Aproape de ora doua isi face aparitia o masina care parcheaza langa intrare. Din ea coboara chiar Aurel Şeţu, care venise tocmai din Zurich cu un curier diplomatic. Intrat in curte, este somat de Codrescu, dar reactia sa nu este deloc una obisnuita. Il ataca pe Codrescu si incearca sa ii smulga arma din mana. Codrescu il loveste in cap cu o toporisca, in tot acest timp evitand sa traga in plin.

Şeţu, ranit, se desprinde de Codrescu si fuge inspre masina unde avea un pistol mitraliera, dar Dumitru Ochiu deschide focul inainte sa ajunga la el. Se pare ca Aurel Setu, inca in viata se taraste cativa metri mai incolo.

Fuga lui Stoffel

Dupa impuscaturi, Chirila si Beldeanu parasesc cancelaria cu sute de documente si se alatura lui Codrescu si Ochiu. Intra in cladirea principala unde il gasesc pe Erich Stoffel, seful legatiei. Speriat de focurile de arma de mai devreme si vazandu-i pe acesti indivizi mascati, se arunca prin geam si aterizeaza in curte.

Dupa eveniment, a incercat sa isi caute scuze deoarece si-a lasat sotia si copii in mana atacatorilor. Insa, Beldeanu, Ochiu, Chirila si Codrescu nu s-au atins in niciun fel de acestia, iar ei au parasit legatia nevatamati.

In scurt timp, politia elvetiana inconjoara legatia, dar nu pot sa intre din cauza interdictiei date de Stoffel. De abia de dimineata ei primesc permisiunea. Acum il gasesc pe Setu in curte inconstient si plin de sange si este transportat la spital. Ranile sale sunt mult prea grave si moare in cursul zilei de 15 februarie.

 

 

Legatia, cuib al spionajului sovietic

 

 

In acea seara, Dumitru Ochiu se preda politistilor elvetieni. Avea asupra sa documentele si le inmaneaza autoritatilor. El sustine ca ocuparea legatiei a avut rolul aducerii la cunostinta lumii intregi de caracterul duplicitar al regimului comunist roman si atitudinile ostile ale acestuia fata de Occident.

Mentioneaza si tratamentul inuman de care personalitatile romanesti au parte in inchisorile comuniste facand referire si la posibila eliberare a generalului Aurel Aldea, a episcopului Ioan Suciu, a redactorului taranist Anton I. Muresanu, dar si a fruntasului taranist Ilie Lazar. Ochiu adauga faptul ca cei trei ramasi au jurat sa ramana in legatie si sa lupte pana la moarte pana cand guvernul roman nu le duce la indeplinire cerintele.

Referitor la documente, acestea au trebuit returnate in cele din urma lui Stoffel, dar cu o intarziere de o zi. Implicarea diplomatilor in actiuni de spionaj este dovedita dupa ce acestea sunt analizate.

Dupa ce s-a aflat de acest lucru, Stoffel se arunca la un protest violent la adresa autoritatilor elvetiene care au incalcat neutralitatea si cere arestarea imediata si extradarea tinerilor anticomunisti in Romania. In propriile cuvinte, se refera la ocuparea legatiei ca fiind un “act de banditism fara precedent, condus de o banda de fascisti romani si alte elemente criminale”.

 

 

Asediul ia sfarsit

 

 

Comisarul Kurt Kessai, ce se ocupa de caz, a demonstrat o tarie de spirit laudabila. Nu numai ca a refuzat sa ia cu asalt legatia, desi protestele lui Stoffel se inteteau in acest sens, dar pe parcursul a mai multor discutii a reusit sa ii convinga pe Beldeanu, Ochiu si Codrescu sa se predea.

Sunt judecati de o curte elvetiana si primesc pedepse neglijabile. Oliviu Beldeanu a fost condamnat la patru ani, Stan Codrescu la trei ani si jumatate la fel ca si Ion Chirila, iar Dumitru Ochiu la un an si patru luni. In timpul procesului, Oliviu Beldeanu a sugerat ca el sa fie extradat si sa fie judecat de curtile romanesti, in schimbul eliberarii unor personalitati din temnitele comuniste.

Dupa ispasirea sentintelor, majoritatea membrilor grupului au continuat sa traiasca in Germania, in afara lui Beldeanu care a avut o soarta tragica.

 

 

Securitatea nu uita

 

 

Dupa ce si-a servit pedeapsa, comunistii au facut tot posibilul pentru a il captura pe Oliviu Beldeanu, existand mai multe tentative de rapire. In cele din urma, capturarea se datoreaza lui George Kehayoglu, un pretins om de afaceri, care il invita in Berlin pentru a ii oferi un loc de munca.

Masina care trebuia sa il ia de la aeroport era condusa de un agent al STASI si il trece de linia de demarcatie in Berlinul de Est. Beldeanu, realizand complotul, scoate arma si trage in sofer. Incearca sa fuga inapoi spre Berlinul de Vest, dar ofiterii STASI il prind din urma si deschid focul.

Din cauza ranilor, se poticneste si este imobilizat de agenti, dar acestia nu au putut sa il impiedice sa strige la soldatii vest-germani “Germani, ajutor! Sunt rapit. Numele meu este Beldeanu, luptatorul de la Berna!”.

Acestia nu au putut interveni pentru a-l salva. Dupa ce este spitalizat si ranile ii sunt vindecate este preluat apoi de securisti si dus in Romania. Este gasit vinovat de tribunalul romanesc si primeste pedeapsa cu moartea. Este executat in februarie 1960 la Penitenciarul Jilava.

 

 

Surse : Buciumul  si FrontPress.ro