CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mihai Eminescu s-a opus unirii Dobrogei cu România

Unirea Dobrogei cu România. Proclamația principelui Carol către dobrogeni |  Istorie pe scurt

De ce s-a împotrivit Mihai Eminescu unirii Dobrogei cu România?

Două aniversări din luna noiembrie sunt legate de una dintre cele mai vizitate regiuni ale României – Dobrogea, scrie istoricul și jurnalistul Ovidiu Drugă în https://ioncoja.ro/dobrogea-romaneasca.

Acesta spune că puțini știu astăzi că litoralul Mării Negre și Delta Dunării au intrat în componența țării noastre printr-un schimb „forțat de ruși”, care voiau să pună mâna pe cele trei județe din sudul Basarabiei, aflate în acea vreme în stăpânirea Românie.

POPULAȚIUNILE SĂLBATICE”


Cel mai vehement critic al alipirii Dobrogei a fost Mihai Eminescu.

”Pentru a ține în respect și în ordine populațiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreținem acolo o armată considerabilă. O armată considerabilă în Dobrogea va să zică mai multe milioane ce se vor cheltui în fiecare an, va să zică o cauză de slăbiciune economică a statului român. Pentru a face șederea în această țară băltoasă posibilă, pentru a o face productivă, trebuie să cheltuim zecimi (zeci n.r.), poate sutimi (sute n.r.) de milioane.

Cheltuielile ce vom face pentru Dobrogea vor fi mult mai considerabile decât veniturile ce le va putea da. Când, în fine, după 10-15 ani, vom fi cheltuit sutimi (sute n.r.) de milioane pentru a face Dobrogea productivă, guvernul Bulgariei va găsi cu înlesnire un pretest ca să ne ceară Dobrogea și… dacă aceasta va conveni și Rusiei… Dobrogea ne va fi luată cu mai mare înlesnire decât ni se ia astăzi Basarabia”, scria poetul nostru național în ziarul „Timpul” pe 2 august 1878.

LA SCHIMB, CADRILATERUL


La 141 de ani de la unirea Dobrogei cu România, putem spune că poetul național s-a înșelat. „Populațiunile sălbatice ale Dobrogei” s-au dovedit, în marea lor majoritate, fidele statului român și nu au pus mari probleme, cu excepția jafurilor și a crimelor provocate în primele zile de cerchezii nemulțumiți de plecarea administrației otomane.

E drept, guvernul bulgar a pretins în repetate rânduri Dobrogea, iar comitagii din țara vecină au desfășurat acțiuni teroriste împotriva autorităților românești.

Cadrilater – Redescoperă Istoria

Până la urmă, însă, lucrurile s-au calmat prin cedarea Cadrilaterului (luat de România după al doilea război balcanic și reocupat de bulgari înainte de Al Doilea Război Modial) și un schimb de populație.

Protestul lui Eminescu viza, însă, cu totul altceva, comportamentul odios pe care Curtea de la Sankt Petersburg l-a avut față de aliații români.

Chiar dacă și-a plătit independența cu sângele vărsat de soldații români în bătăliile de la Plevna, Opanez și Rahova, după victorie, România nu a fost tratată ca un aliat de Imperiul Țarist.

De altfel, încă dinainte de începerea ostilităților, rușii își luaseră toate măsurile de precauție că vor avea mâinile libere în cazul unei victorii. Cu toate insistențele Domnului Carol și ale lui Ion C. Brătianu, Imperiul Țarist a refuzat să încheie un tratat general care să asigure cunoașterea independenței României și să garanteze integritatea frontierelor țării.

În loc de asta, rușii au insistat să se semneze un tratat limitat care să permită armatei țariste să traverseze teritoriul României. În Convenția din 4/16 aprilie 1877, guvernul imperial se obliga să respecte „integritatea existentă” și „drepturile politice” ale României.

Chiar dacă necesitățile războiului au impus armatei țariste să apeleze la ajutorul românilor, un tratat de alianță militară nu s-a semnat. Ca urmare, după victorie, delegatului guvernului român nu i s-a permis să participe la negocierile de armistițiu și de pace, care s-au încheiat prin semnarea la 19 februarie 1878 a Tratatului ruso-turc de la San Stefano.

E drept, tratatul recunoștea independența României (alături de cea a Serbiei și a Muntenegrului), dar aici se încheiau veștile bune pentru guvernul român. Nici vorbă de respectarea „integrității existente” și a „drepturilor politice” ale României.

Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care Imperiul Țarist își rezerva dreptul de a o schimba cu partea de sud a Basarabiei.

Prevederile tratatului de la San Stefano nu au fost, însă, pe placul marilor puteri europene. Toată lumea considera că în Europa de Sud-Est s-ar naște un „dezechilibru strategic” în beneficiul Imperiul Țarist, din cauza apariției unui puternic stat al Bulgariei, care urma să înglobeze cea mai mare parte a fostelor teritorii otomane din Balcani.

Ca urmare, s-a impus reluarea negocierilor de pace. În iunie 1878 are loc la Berlin un al doilea congres. Nici de această dată, delegații români nu au fost primiți la negocieri. Alături de bulgari și sârbi, românii au primit doar un rol consultativ, pe motiv că independența țărilor lor nu fusese încă recunoscută „de jure”.

Noul tratat de la Berlin recunoștea independența României, în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de Nord, frontiera cu Bulgaria urmând a fi stabilită ulterior (1880) de către o comisie internațională.

Cele trei județe românești din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail- reveneau Rusiei, însă Tratatul nu punea cedarea celor trei județe în legătură cu anexarea Dobrogei.

Alipirea Dobrogei de nord a fost sărbătorită de românii din regiune, după cum o demonstrează primirea făcută la Măcin trupelor ruse în iunie 1877 și, apoi în decembrie 1877 petiția care cerea unirea Dobrogei cu România.

O SAMAVOLNICIE


În România, însă, pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei nu a fost suportată prea ușor. Mulți au considerat „schimbul” o samavolnicie. Principele, sfătuit şi de tatăl său, a înclinat să accepte Dobrogea la schimb, convins fiind de avantajele economice şi strategice ale deschiderii Regatului la Marea Neagră.

Kogălniceanu a înclinat şi el către acest compromis, mai ales că rușii nu voiau cu niciun preț să renunțe la sudul Basarabiei.

Ca urmare, poziţia oficială a României s-a îndreptat în această direcţie. În toamna anului 1878 autorităţile române s-au retras din cele trei judeţe Ismail, Cahul şi Bolgrad, iar la 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat teritoriul.

La rândul lor, autoritățile române au început să pregătească alipirea Dobrogei. Pe 15 octombrie s-au alocat fondurile necesare și s-a stabilit componența delegaţiei la comisia europeană care se ocupa de fixarea frontierei româno-bulgare.

Domnitorul și reprezentanții armatei au stabilit strategia de preluare militară a regiunii. Comisia pentru stabilirea graniței de sud a Dobrogei s-a la Constantinopole pe 21 octombrie 1878. În componența sa se aflau delegați ai Franței, Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Austro-Ungariei, Italiei și ai Imperiului Otoman.

Guvernul român a fost reprezentat de un grup de ofițeri comandat de colonelul Ștefan Fălcoianu și de deputatul liberal Mihail Phekeride. Delegații români au asistat la prima ședință desfășurată în noiembrie la Silistra.

La cea de a treia ședință au fost admiși, dar numai cu rol consultativ, și delegații bulgari. Singura mare problemă a delimitării era faptul că România și-ar fi dorit ca și Silistra să intre între granițele sale.

ACEST PĂMÂNT DEVINE, DIN NOU, ROMÂNESC


Problema a fost discutată încă de la Congresul de la Berlin. Dornici să mai atenueze resentimentele românilor față de pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei, rușii s-au declarat inițial de acord. Ulterior s-a decis însă ca Silistra și fortificațiile sale să rămână Bulgariei.

Chiar dacă cele șapte puteri europene și-au pus semnătura pe documentul convenit pe 17 decembrie la Constantinopol, delegații României au continuat să aducă problema Silistrei în discuție și în anii 1879, 1884 și 1886.

Proclamația de la Brăila

Chiar înainte de delimitare, pe 14 noiembrie, Carol I dădea următoarea proclamație de la Brăila, de unde trupele românești aveau să se desfășoare în Dobrogea:

“Locuitori de orice naționalitate și religie. Dobrogea- vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân- de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește.

Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi pedeapsa legitimă.

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire”.

Documentul, tradus și în limbile turcă, greacă și bulgară, avea să fie răspândit pe foi volante în toată provincia, pentru a-i convinge pe locuitori că soldații români nu trebuie văzuți ca o armată de ocupație.

Ordinul dat armatei de domnitor mergea pe aceeași idee a evitării oricăror tensiuni. „Azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veți merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci de amici, ca frați ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetățenii noștri.

Soldați, în această nouă Românie veți găsi o populație care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veți găsi și locuitori de alt neam și alte credințe. Toți aceștia, care devin membri ai statului român, au aceleași drepturi la protecțiunea și dragostea voastră”.

ROMÂNI DE BUNĂVOIE


În 1878, Dobrogea era locuită de un adevărat mozaic etnic. Din cei 226.000 locuitori, 127.000 erau musulmani. Din punct de vedere etnic, cei mai mulți erau tătarii (71.000), urmați de turci (49.000), români (47.000), bulgari (30.000), dar în Dobrogea mai locuiau și evrei, greci, armeni, ruși, cerchezi și germani. Cu toate astea, armata română a fost, în general, bine primită.

La Măcin, Babadag, Tulcea, Constanța, Ostrov și Cernavodă s-au organizat ceremonii de primire. Localnicii voiau să scape de haosul creat de schimbarea stăpânilor, iar armata română a reușit să pună capăt dezordinilor și să restabilească siguranța localnicilor, chiar cu prețul unor pierderi umane. Nu e nicio exagerare.

După intrarea trupelor române, câteva mii de localnici, de diverse etnii, au ales să se întoarcă la gospodăriile lor, devenind de bună voie români.

Preluarea administrației de la autoritățile ruse a fost un proces mai lent. Deși oficial s-a făcut pe 23 noiembrie 1878, trupele rusești au rămas pe poziții până în primăvara anului următor.

Abia pe 4 aprilie, prefectul Constanței Remus Opreanu anunța plecarea unităților rusești de infanterie și artilerie din oraș. Pe 22 aprilie, prefectul de Tulcea, George Mihail Ghica, dădea și el de știre că navele rusești au părăsit portul.

Dobrogea era pe deplin românească!

ADDENDA:

În urma tratatului de la Berlin, în 1878 harta schimbărilor teritoriale privind România şi statele din Balcani se prezenta astfel:

Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)
 Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

30/11/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Discursul lui Robert F. Kennedy Jr. la Berlin: ”Guvernele iubesc pandemiile pentru că le dau posibilitatea să impună măsuri de control pe care altfel populația nu le-ar accepta”. VIDEO

Robert Kennedy Jr., protest la Berlin: „Vrem lideri pentru care contează sănătatea copiilor noștri, nu profitul companiilor Big Pharma”

 

Discursul lui Robert F. Kennedy Jr. la Berlin 

 

 

 

În 1963, John F. Kennedy, unul din cei mai îndrăgiți președinți ai Statelor Unite ale Americii, susținea faimosul său discurs în fața primăriei de la Berlin – „Ich bin ein Berliner” („Sunt un berlinez”).

Era un discurs menit să protesteze împotriva dictaturii comuniste care asuprea Europa de Est pentru prea mult timp în secolul XX.

Sâmbătă, 29 august 2020, într-un arc peste timp, Robert F. Kennedy, nepotul marelui președinte american, le-a vorbit manifestanților la Berlin despre un nou pericol care paște omenirea.

  Participând la protestul împotriva dictaturii medicale instaurate în urma pandemiei Covid 19, Kennedy a atacat guvernele care apără interesele Big Pharma, și nu pe ale proprilor cetățeni.

În fața a zeci de mii de protestatari, acesta a demascat nu doar dictatura Big Pharma, dar și manipularea mediatică a informației care se opune în vreun fel narativei oficiale Covid-19.

” Acasă, în SUA, presa spune că am venit astăzi aici să țin un discurs în fața a 5000 de naziști. Mâine vor spune că au fost doar 3000. Mă uit la această adunare și văd opusul nazismului. Văd oameni care iubesc democrația, oameni care vor un govern sincer, oameni care vor lideri care nu îi vor minți, oameni care vor lideri ce nu vor face reguli arbitrare pentru a promova obediența populației.

Noi vrem lideri în sănătate publică care nu sunt motivați financiar de industria farmaceutică, care lucrează pentru noi, nu pentru Big Pharma.

Vrem lideri pentru care contează sănătatea copiilor noștri, nu profitul companiilor farmaceutice sau măsurile de control ale guvernului.

Mă uit la această mulțime și văd steagurile Europei, văd oameni de toate culorile, văd oameni de toate naționalitățile, de toate religiile, îngrijorați de pierderea demnității umane, de sănătatea copiilor, de libertatea politică – ăsta este exact opusul nazismului.

Guvernele iubesc pandemiile. Iubesc pandemiile din același motiv pentru care iubesc războiul. Pentru că le dau posibilitatea să impună măsuri de control pe care altfel populația nu le-ar accepta – instituții și mecanisme de orchestrare și impunere a obedienței.

Acum vă spun un lucru: este un mister pentru mine că toți acești oameni importanți ca Bill Gates și Tony Fauci care au gândit și plănuit răspunsul la pandemie de zeci de ani, în așa fel încât toți să fim în siguranță când aceasta va veni, iar când aceasta chiar a venit ei par că nu știu despre ce vorbesc. Inventează cifre .

Nu pot să vă spună care este rata mortalității – ăsta este un lucru de bază. Nu pot să ne dea un test PCR care să funcționeze corect. Schimbă definiția Covid mereu pe certificatele de deces pentru a-l face să pară mai periculos.

Se pricep însă foarte bine la a promova frica.

Acum 75 de ani, în timpul procesului de la Nurenberg, când a fost întrebat cum a convins poporul german să-l susțină, Hermann Goering spunea: este un lucru simplu. Nu are de-a face cu nazismul, ci cu natura umană.

Poți face asta într-un regim nazist, socialist,  în comunism, în monarhie sau democrație.

Singurul lucru pe care guvernul trebuie să-l facă pentru a transforma oamenii în sclavi este să promoveze frica. Și dacă poți găsi ceva care să-I sperie, vor face tot ceea ce dorești.

50 de ani mai târziu, unchiul meu John Kennedy a venit în acest oraș – a venit aici la Berlin, pentru că Berlinul era în linia întâi a luptei împotriva totalitarismului.

Și astăzi, din nou, Berlinul este linia întâi a luptei împotriva totalitarismului. Unchiul meu a venit aici și a spus cu mândrie germanilor : ,,Ich bin ein Berliner”.

Astăzi, toți cei care suntem din nou aici, putem spune încă o data ,,Ich bin ein Berliner”.

Pentru că voi sunteți prima linie de luptă împotriva totalitarismului.

Am să vă mai spun un lucru, ei nu au știut prea bine cum să gestioneze sănătatea publică. Dar au știut foarte bine cum să profite de carantină ca să introduce 5G în toate comunitățile noastre.

Și cum să inițieze procesul de trecere la o monedă digital, ceea ce este începutul sclaviei. Pentru că dacă ei au controlul contului tău din bancă, îți controlează comportamentul.

Și toți vedem reclamele care ne spun că 5G vine în comunitățile noastre. Că va fi o treabă minunată pentru voi toți, că ne va schimba viețile, că ne va face viața cu mult mai bună.

Și sunt foarte convingători, trebuie să recunosc, pentru că mă uit la acele reclame și mă gândesc că abia aștept să pot descărca un joc video în 6 secunde în loc de 16 secunde.

Totuși pentru asta ei cheltuie 5 trilioane de dolari în sistemele 5G??

Nuuuuu, motivul este supravegherea și culegerea datelor. Nu este pentru mine sau pentru voi. Este pentru Bill Gates, pentru Mark Zuckerberg și Jeff Bezos și ceilalți miliardari.

Bill Gates spune că flota lui de sateliți va putea supraveghea fiecare centimentru pătrat al acestei planete 24 de ore.

Dar ăsta este numai începutul. El va fi de asemenea capabil să vă urmărească pe toate dispozitivele voastre inteligente prin recunoaștere facial, prin GPS, ș.a.m.d. Credeți că Alexa vă servește vouă? Ea nu lucrează pentru voi ci spionează pentru cei ca Bill Gates.

Pandemia este o criză convenabilă pentru elitele care dictează aceste politici de supraveghere. Le dă posibilitatea să distrugă definitive clasa de mijloc, să distrugă instituțiile democrației, să treacă economiile oamenilor din mâinile noastre în mâinile câtorva miliardari.

Și singurul lucru ce stă între ei și copiii noștri este această mulțime care a venit astăzi la Berlin!

Noi vă spunem astăzi: nu vă vom lăsa să ne luați libertatea, nu vă vom lăsa să ne otrăviți copiii, ne vom cere democrația înapoi!

Vă mulțumesc foarte mult că luptați!”

  (conform organizatorilor, la Berlin au fost peste 1 milion de participanți).

 

VIDEO CU SUBTITRARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

 

06/09/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

13 iulie 1878 – Este semnat Tratatul de pace de la Berlin, prin care se recunoștea independența de stat a României

În urma conflictului româno-ruso-otoman din 1877-1878, s-a încheiat Pacea de la San-Stefano, eveniment la care România, stat aliat cu Rusia  care a avut pierderi materiale și umane considerabile, nu a primit acceptul de participare.

Ni se recunoștea Independența, primeam Dobrogea, dar pierdeam sudul Basarabiei, iar România devenea un spațiu de tranzit pentru trupele ruse ce staționau în Bulgaria.  

Parlamentul a cerut guvernului să nu cedeze niciun teritoriu.

Se declanșează o adevărată furtună, Rusia devenind “inamicul punblic numărul unu”.

 

 

 

 

Semnarea Tratatului de la San Stefano

Foto: Semnarea Tratatului de la San Stefano

 

Politicieni, ziare, toți cetățenii erau indignați și revoltați. Domnitorul avea însă o atitudine moderată, ştiind că soarta sudului Basarabiei era decisă de Marile Puteri.

În fața atitudinii românilor, Rusia a avertizat că “este gata să ocupe România și să dezarmeze armata”.

Replica Bucureștiului nu a întârziat: “O armată care a luptat la Plevna în fața împăratului Alexandru al II-lea poate să se bată până va fi nimicită, dar nu se va lăsa să fie dezonorată”.

Armata română se retrage pe poziții defensive în zona Pitești-Curtea de Argeș-Târgoviște. Marile Puteri erau însă impasibile la situația creată. Cancelariile europene spuneau că situația României nu poate fi rezolvată până la noul Congres de Pace.

Deși nu participaseră, statele occidentale erau nemulțumite de poziția dominantă pe care o câștigase Rusia în Balcani.

Tratatul de la Berlin (1/13 iulie 1878), avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano şi a intrării Rusiei Ţariste în partea de Sud-est a Europei.

 

Semnarea Tratatului de pace de la Berlin 1878

Semnarea Tratatului de pace de la Berlin  

Marile Puteri au acționat solidar, pornind de la ideea că România nu era un stat independent și ca atare nu putea participa la negocierile de pace. Carol I a decis ca o delegație să se ducă totuși la Berlin.

La Congres, reprezentanții României, Greciei și Serbiei au fost admiși doar la ședințele care îi priveau, având un vot pur consultativ.

Eforturile lui Ion C. Brătianu, primul ministru, și Mihail Kogălniceanu, ministrul afacerilor stăine, de a participa cu drepturi depline la Conferință, nu au avut succes.

Pe 12/25 iunie aceştia au înaintat un Memorandum cancelarului Bismarck, președintele Congresului, care  sintetiza în cinci puncte următoarele cereri ale României: nicio parte a teritoriului să nu fie dezlipită de la statul român; teritoriul naţional să nu servească ca drum de trecere a trupelor ruseşti; România, în virtutea drepturilor ei seculare, să ia din nou în stăpânire gurile Dunării, inclusiv Insula Şerpilor; să primească despăgubiri proporţionale cu forţele militare angajate în luptă; independenţa ei să fie solemn recunoscută şi teritoriul ei declarat neutru.

La 19 iunie reprezentanții români au fost admiși la ședință însă doar pentru “a fi auziți, dar nu ascultați”.

Congresul de pace s-a desfăşurat la Berlin pentru că în epocă Germania este principala putere europeană.

După înfrângerea Franţei de la Sedan şi realizarea unităţii spaţiului german în jurul Casei de Hohenzollern şi a împăratului Wilhelm I, Germania va domina Europa.

 

Marea Britanie continua să rămână în ceea ce istoricii numesc “splendida izolare”, adică ea urmărea ce se întîmplă pe continent şi participa la politica acestuia, dar nu se angrena în nici un sistem de tratate şi alianţe.

Congresul a avut câteva prevederi care se refereau în mod expres la România, cea mai importantă fiind recunoaşterea independenţei sale de stat.

Dar recunoasterea nu era absolută, ci cu anumite condiţii.

Prin tratat, România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Ţariste) retrocedat Moldovei în 1856 în urma înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeii  şi obține la presiunile Rusiei, Dobrogea.

Rusia a forţat acest schimb oferind Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor în schimbul sudului Basarabiei deoarece era interesată de zona strategică a Gurilor Dunării.

 

Participanţii la conferinţă

 

Cele şapte mari puteri europene participante au fost: Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Imperiul Rus, iar cel care a dat dovada de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

 

 

 

Otto von Bismarck

Foto: Cancelarul german Otto von Bismarck

 

 

Tratatul de pace de la Berlin avea în vedere ca toţi participanţii să ia în considerare aportul României pe plan militar, la cîştigarea Războiului ruso-turc din 1877-1878 care consfinţea independenţa României.

Rusia deşi se angaja să respecte toate prevederiile tratatului, a luat în considerare alipirea unor teritorii istorice care aparţinuseră României: Judeţul Cahul, Judeţul Izmail şi Judeţul Bolgrad astazi parte componentă a Ucrainei din 1991.

Faţă de această situaţie, delegaţia română, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu, şi din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justeţea faptului că se recunoştea independenţa României şi că Dobrogea şi Delta Dunării reveneau ţării-mamă, aratând totodată că aceste teritorii istorice sunt în componenţa României, şi aici trebuie sa rămână.

 

Prevederile Tratatului de la Berlin

 

 

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

 Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Franţa era slăbită dupa 1871, iar Londra şi Parisul erau dezinteresate de evoluţia spaţiului Balcanic, singurele ţări care puteau reprezenta o contrapondere faţă de influenţa rusă şi frîna expansionsmului Petersburgului erau Germania şi Austro-Ungaria.

În ciuda încordatelor relaţii cu Viena, nu numai din pricina Transilvaniei, dar şi din cea a chestiunii Dunării şi a raporturilor comerciale, guvernul liberal al lui I.C. Bratianu s-a apropiat treptat de Puterile Centrale, ajungîndu-se în 1883 la semnarea unui tratat de alianţa cu Austro-Ungaria, la care au aderat apoi Germania şi Italia.

Confrom prevederilor Tratatului de la Berlin:

  • România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente. Ca stat care se bucura de independenţa deplină, România putea să-şi înfăptuiască nestingherită politica externă şi internă;

  • Erau recunoscute României: Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor;

  • Se recunoştea independenţa Serbiei, Muntenegrului şi României (conform Tratatului de pace de la San Stefano), cu condiţia acordării drepturilor de cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decît cea creştină;

  • Judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad erau încorporate din nou Rusiei Ţariste;Cedarea efectivă către Rusia a celor trei județe din sudul Basarabiei s-a făcut la 1 octombrie 1878, prin retragerea autorităților române, fără semnarea vreunui document, care să fie interpretat ca o recunoaștere oficială a acestei situații.

  • Principatul autonom Bulgaria, conceput în granițe foarte mari în Tratatul de la San Stefano și plasat sub infruiență rusă, era simţitor micşorat. Se constituia provincia autonomă Rumelia, condusa de un guvernator crestin, numit de Sublima Poartă;

  • Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina;

  • Anglia lua Insula Cipru, în urma unei înţelegeri cu Turcia;

  • Se creau condiţiile pentru desăvîrşirea unităţii naţionale de stat prin unirea celorlalte teritorii româneşti aflate sub dominaţie străină: Transilvania, şi fragmentele Moldovei (Bucovina şi Basarabia ţaristă).

 

 

Romania 1878

Recunoașterea independenței era condiționată de Articolul 44 care  viza în special situația evreilor și a fost adoptat în urma insistențelor lui Adolphe Cremieux, președintele Asociației Israelite Internaționale.

Acest articol menţiona că :

“În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice, admiterea în sarcini publice funcţiuni şi onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi.

Libertatea şi practica exterioară a oricărui cult vor fi asigurate tuturor supuşilor pământeni ai Statului Român, precum şi străinilor şi nu se va pune nici un fel de piedică atât organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi religioase, cât şi raporturilor acestora cu capii lor spirituali.

Naţionalii tuturor Puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în România fără deosebire de religiune, pe piciorul unei desăvârşite egalităţi”.

La Berlin au fost facute si presiuni asupra reprezentantilor români, Ion Bratianu si Mihail Kogalniceanu, ajungându-se sa se condiţioneze recunoaşterea independenţei României de acordarea cetateniei române tuturor evreilor din tara, la gramada.

Aceste presiuni au fost facute  in special de cancelarul Otto von Bismarck, care era în relaţii strânse cu un mare bancher evreu din Germania.

Reprezentantii români nu au cedat presiunilor, argumentând ca marea masă a evreilor recent sosiţi în ţară nu erau integrabili imediat în societatea românească şi că naturalizarea  va  putea fi făcută în mod individual. 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/04/07/congresul-de-pace-de-la-berlin-1878si-problema-sudului-basarabiei/

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, editura universitară, București 2006;

  2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratate_interna%C5%A3ionale

  3. http://www.istoria.md/ Tratatul_de_la_Berlin_1878

  4. http://www.istorie-pe-scurt.ro/congresul-de-pace-de-la-berlin1878-sau-sacrificiile-cerute-de-independenta/

13/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: