CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

S-au împlinit 65 de ani de la moartea criminalului Stalin. VIDEO

În ziua de  2 martie 1953, lumea comunistă primea o veste cutremurătoare: Iosif Vissarionovici Stalin, „părintele popoarelor” şi continuatorul lui Lenin, în vârstă de 73 de ani, era în comă şi paralizat pe partea dreaptă a corpului.

Câteva zile mai târziu, respectiv pe 5 martie, la ora 21,50, inima acestuia a încetat să bată.

Oficial, Stalin a murit de hemoragie cerebrală, determinată de hipertensiune şi aterioscleroză, maladii de care acesta s-ar fi îmbolnăvit din cauza stresului din anii războiului.

Aceste afirmaţii au fost susţinute de toţi cei care l-au văzut ultimii pe Stalin în viaţă: Lavrenti Beria, Nikolai Bulganin, Gheorghi Malenkov, Nikita Hruşciov, imediat după ce ei au ajuns la putere.

Cu o oră şi 10 minute înainte de declararea morţii oficiale a lui Stalin, aceştia hotărâseră cum să împartă puterea.

Actul care certifică acest lucru este protocolul secret al şedinţei comune a Plenarei CC al PCUS, al Consiliului de Miniştri al URSS şi al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 5 martie 1953, care a fost încheiat la ora 20,40.

În 2003, un grup de cercetători ruşi şi americani au lansat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva şobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta este plauzibilă.

Cauza morţii Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului.

 După cum spune Hruşciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de miniştrii săi, după care dormea toată ziua, aşteptând ca ei să rămână treji şi să conducă ţara.

Unii istorici vorbesc de aceste dineuri ca despre  un ritual, pe care Stalin îl urma înaintea unor epurări pe care plănuia să le facă în rândul celor din jur.

Se pare că puterea lui Beria, temutul şef al poliţiei politice sovietice  crescuse în aşa de mare măsură , încât dictatorul sovietic se simţea ameninţat.

La  1 martie 1953, după un astfel de ospăţ întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și fruntaşii comunişti Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov,  Stalin a suferit un atac cerebral, care i-a paralizat partea dreapta a corpului.

Lăsat fără asistență medicală ore îndelungate, cu complicitatea întregului Birou Politic, moare pe 5 martie 1953 fără să-și fi recăpătat cunoștința. 

Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită.

El a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi.

În 2003, toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otravă pentru şobolani).

Când un organism este invadat de o astfel de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă.

În noaptea de 5 martie, testele de sânge şi urină – consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc fără dubiu, că Stalin fusese otrăvit.

Toată ziua de 5 martie,dictatorul a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza tegumentelor.

Potrivit rapoartelor , medicii i-au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit.

Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat.

Niciodată însă înainte de aceasta, lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalină.Imediat după aceea, conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin murise.

 

“Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.

 

 

 

La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită “Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior.

Dispăruse, pur şi simplu. În acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.

Hemoragia cerebrală a fost declarată oficial drept cauză a morții temutului dictator. 

O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, în urma căreia au fost  desemnaţi drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov.

Apoi întreg grupul  s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit

Înmormântarea acestuia a fost una  specială, urmând elementele de bază ale ritualului comunist. Expunerea trupului conducătorului pentru perpetuă glorificare a fost centrul ceremonialului, întrucât slujbele religioase erau religios este exclus, iar varianta publică de priveghi este garda la catafalc.

În plus, participanţii la ceremonie prefigurau  viitoarele ierarhii în cadrul familiei politice prezente la înmormântare.

Trupul său a fost mumificat,  ritualul funerar fiind asemănător celui la care fusese supus Lenin, părintele fondator al URSS, fiind păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică.

Apoi, a fost îngropat lângă zidul Kremlinului.   

În 1990, revista „Slovo” dădea o nouă interpretare circumstanţelor morţii lui Stalin.

 

Sub titlul „Spioni ticăloşi şi asasini, sub masca unor profesori de medicină”, ziarul Pravda din 13 ianuarie 1953 dezvăluia…conspiraţia: un „grup terorist de medici”, compus din 9, apoi din 15 persoane, majoritatea evrei, erau acuzati de a fi profitat de funcţiile lor de la Kremlin pentru a-l asasina pe unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui Stalin, A.A. Jdanov, în 1948, şi a fi pus la cale, în complicitate cu Intelligence Service şi American Joint Distribution Committee (organizaţie de asistenţă evreiasca), lichidarea lui Stalin şi a unor lideri militari sovietici.

Au fost arestate, fiind vorba despre aşa-numitul „complot al halatelor albe”, eminente personalităţi ale lumii medicale, în frunte cu profesorul Egorov, directorul spitalului de la Kremlin, care nici macar nu era evreu.

O nota informativă secretă adresată lui Stalin, purtând data de 14 ianuarie 1953, reproducea câteva…gânduri ale populaţiei Moscovei.

Astfel, o femeie pe nume Kulikova, casnică, era convinsa că „toţi evreii sunt tradatori şi ar trebui să li se interzică practicarea medicinei, întrucât ei răspândesc cancerul şi alte boli”!

Stalin ceruse, cu puţin timp înaintea morţii, ca toţi evreii din U.R.S.S să fie strânşi şi deportaţi în Asia Centrală.

Membrii de frunte ai partidului comunist, împreună cu Lavrenti Beria – evreu, unul dintre cei mai sângeroşi şefi ai poliţiei secrete din perioada stalinistă, au cerut anularea dispoziţiei date de dictator.

Stalin, indignat şi pentru prima oară contrazis, a căzut fără cunoştinţă. Atunci Beria ar fi strigat cu încântare :

„Tiranul a murit, suntem liberi!”. Conform principului că însuşi Stalin obişnuia să spună: „Moartea rezolvă totul, nu mai e omul, nu mai sunt nici problemele”.

Se pare că, într-un ultim efort, Stalin a deschis ochii, moment în care au înlemnit cu toţii de frică.

Beria a căzut în genunchi să îi ceară iertare, dar se pare că l-a ajutat să moară cu ajutorul unei fiole de otravă. Medicii au fost chemaţi abia după cinci ore…

 Şocul morţii „Tătucului” avea să fie urmat de şocul dezvăluirilor.

La o lună după dispariţia lui Stalin, s-a anunţat că medicii evrei arestaţi şi torturaţi de poliţia secretă, nu erau vinovaţi.

O serie de ofiţeri superiori au fost arestaţi pentru rolul jucat în „complotul doctorilor”.

Au urmat arestarea şi executarea lui Beria şi alte dezvaluiri, nu toate publice, parte fiind vehiculate doar în circuitul închis al partidului şi Securităţii.

 

 

 

 

 

În epocă s-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Începând din 1956, publicaţiile occidntale de prestigiu Die Welt, Paris Match, Der Spiegel, au publicat versiuni asemănătoare ale morţii lui Stalin, cu completări şi precizări în 1990, din spusele vechilor bolşevici, care au participat la comisiile de cercetare a crimelor lui.

Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. 

Liderul comunist Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

 

În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale.

Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este foarte plauzibilă.

Geniul malefic al lui Stalin a constat în primul rând în a se face subestimat de inamicii săi, începând cu Troțki, care îl considera ”cea mai strălucită mediocritate a partidului”.

Mărturiile lui Churchill și faptele demonstrează contrariul, avea o memorie și inteligență strălucite.

Chiar dacă a fost unul dintre cei mai mari  criminali ai secolului XX, nu era bruta incultă și trândavă zugrăvită de adversarii săi învinși, ci un remarcabil muncitor care în pofida orarelor bizare – se culca spre 4 dimineața- a respectat toată viața o disciplină strictă de lucru, citind cu nesaț în special lucrări de istorie și biografii, având o cunoaștere aprofundată a problemelor pe care le aborda.

A exercitat o tiranie constantă asupra colaboratorilor apropiați, amestecându-se în problemele lor de familie, arestându-le și deportându-le soțiile- pe cea a lui Molotov, ministrul de externe sau a secretarului său Poskrebîșev- și împușcându-le frații – pe cel al lui Kaganovici, responsabil cu agricultura.

Și-a ridicat abil colaboratorii unul împotriva celuilalt, veghind ca nicio relație de amiciție să nu se instaureze între ei.

Nu uita niciodată o ofensă, chiar dacă trebuia să aștepte ani pentru a-și potoli setea de răzbunare, așa cum s-a întâmplat cu Troțki.

A avut grijă să-și arate sadismul doar în fața cercului restrâns de prieteni. În fața celorlalți se prefăcea că este un arbitru imparțial plin de înțelepciune, un om care nu se decide să-și condamne aproapele decât cu reținere și doar sub povara unor copleșitoare dovezi.

Actor desăvârșit, înzestrat cu umor negru, adeseori macabru, avea o imensă autoritate asupra oamenilor, știind să manifeste însă și farmec.

Hrusciov își amintește:

„Pentru a supune oamenii și a-i manevra a făcut dovada unei îndemânări superioare. Era în el ceva demn de admirație și în același timp sălbatic”.

Nu există un număr exact al victimelor crimelor comise din ordinul lui Stalin, dar istoricii susţin că acesta a fost responsabil de moartea a aproximativ 20 de milioane de oameni – intelectuali, ţărani înstăriţi, opozanţi politici, naţionalişti din ţările cotropite de URSS, prizonieri de război etc.

Marea pasiune a lui Stalin a fost să-şi exercite puterea asupra altora: puterea de a seduce și de a distruge.

Acestă pasiune l-a îndreptat spre bolșevism, sistemul politic  care promitea o dictatură absolută, în scopul distrugerii vechiului regim.

Stalin a crezut sincer în comunism și nu s-a mulțumit să utilizeze ideologia marxistă și modelul leninist de organizare spre a-și satisface setea de putere.

Dovadă stă faptul că a comis importante erori de calcul din cauza acestei ideologii. Își închipuia că un atac german asupra URSS ar atrage insurecții muncitorești în întreaga Europă, credea că după 1945 economia americană va fi doborâtă de o criză.

Îndeobște foarte realist, și-a construit uneori strategia pe aceste postulate eronate și a plătit scump consecințele.

Stalin a lucrat toată viața pentru consolidarea prin toate mijloacele, inclusiv prin crime în masă, a  partidului-stat sovietc și a sistemului comunist mondial, pregătindu-se pentru confruntarea supremă care, după cum era convins, avea să aducă victoria comunismului la scară planetară. 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/01/ziua-de-1-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iulie-video-3/

 

 

 

 

SURSE:

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/62570-galati-viata-libera-cotidian-cum-a-murit-%E2%80%9Cmarele%E2%80%9D-iosif-stalin-unul-dintre-cei-mai-cruzi-dictatori

http://dosaresecrete.blogspot.com/2018/03/moartea-lui-stalin-65-de-ani-de.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-65-de-ani-de-la-moartea-lui-stalin-cat-era-de-malefic/

http://evz.ro/a-deschis-ochii-si-toti-au-inlemnit-de-frica-dezvaluiri-despre-moartea-lui-stalin-video-1026.html?v=347635&page=2

01/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„SĂ-ȚI ZIC, TĂTUCĂ, CUM AM MURIT”. O scrisoare sfâşietoare care trebuie să ajungă în toate manualele de Istorie a României

 

Imagini pentru o lumânare pentru eroii noştri

 

“MI-AM DAT VIAȚA PENTRU ȚARĂ” – Document olograf. MARTIRII BASARABIEI

 

SĂ-ȚI ZIC, TĂTUCĂ, CUM AM MURIT – Scrisoare sfâșietoare din Gulagul sovietic, așteptată să intre în manualele de Istorie a României.

 

 

 

Istoria poate fi învățată din diferite surse, și această scrisoare este una dintre ele.

Ce a însemnat anul 1944 pentru militarii români din Basarabia, înrolați în armata română, e un capitol aparte, iar despre mitul „eliberării” noastre de către sovietici să-i lăsăm pe cei care au fost „eliberați” să ne spună… (Mariana Pagu, istoric, Basarabia)

 

SCRISOARE CĂTRE TATA (și ceilalți) din 24 noiembrie 1947

O Scrisoare care trebuie să ajungă în toate manualele de Istorie a României

O„scrisoare către tată”, care nu e de la Franz Kafka, ci de la un basarabean din Ciuciuleni.

 

Orginalul Scrisorii din Gulag

 

„Borș Gheorghe Feodorovici, născut în anul 1923, 22 iulie, vă spun tată și mamă, cum știți că m-o luat România la armată, și m-o dus în orașul București, și de-acolo mi-o dat drumul acasă; și pe drum, aproape de Prut, m-o ajuns o mașinică și m-o luat și m-o adus în orașul Iași; într-un lagăr pe mine și pe Petrea Chiriac, și pe Buza Ivan Nicolae.

Și de-acolo m-o pornit la Chișinău și trenul la Chișinău nu o mai stat; s-o dus în Rusia, în lagărul Briaznâi. De-acolo m-o dus în lagărul Beșnița. De-acolo m-o dus în lagărul Novozibka.

De-acolo m-o dus în lagărul Onecea (probabil Onega, regiunea Arkhangelsk n.n.). Lucram într-o pădure de brad și … (indescifrabil – M.P.) pedepsându-mă de foamete, de Paște, am așteptat toată ziua să ne deie mâncare, și nu ni-o adus nimica mâncare, pentru că nu era pâine.

A doua zi la Paște ni-o adus frunze de curechi și așa am petrecut și eu Paștele.

Vă mai spun că am lucrat într-o dro…(?) două norme, ca să primesc două porții și n-am primit nimica și tare îmi era foame, că nu mâncasem toată ziua, și m-am apucat ș-am prăjit pe plită niște ovăz și am mâncat; și a doua zi când m-am sculat, fața mea și pieptul era umflat, și tot atuncea m-o dus la spital; după trei zile eu am slăbit tare, și mi-am adus aminte de-acasă.

Tată, ți-aduci aminte odată când te-ai supărat pe mine, și ai zis ca să mă duc cât lumea?

Cuvântul dumitale s-a-mplinit; eu cât lumea m-am dus și înapoi nu mai vin; eu de casă nu mai știu nimica.

Mai trăiți ori nu, tată și mamă, și frate, și surori?

Eu văzând c-am să mor prin țări streine am scris scrisoarea aceasta și-am chemat pe tovarășul meu Meleniuc Arseni din satul Văsieni și i-am dat scrisoarea aiasta, și i-am spus lui că dacă eu mor aicea, apoi tu măcar te-i duce acasă, apoi să te duci la tata meu la Ciuciuleni, că el șede lângă târg, partea de la deal, și să-i duci scrisoarea asta, și să-i spui viața mea cum am petrecut-o; eu, tată și mamă, cu mari sudori și lacrimi am scris astă hârtie, văzând c-am să mor și nu știam de-acasă nimica, dacă mai trăiți ori nu.

Tată și mamă, eu m-am petrecut aicea, am murit aicea, în orașul Onecea.

Mi-am dat viața pentru țară.”

Borș Gheorghe Feodorovici

 

 

 

“De-amu scrie Meleniuc Arseni din satul Văsieni: după aceea, la patru zile, o murit Borș Gheorghe.

Eu, Meleniuc Arseni, m-am dus la comendantul nostru și i-am spus c-o murit Borș Gheorghe și l-am rugat să ne deie niște scândură și i-am făcut o raclă, și ne-am dus patru și i-am făcut groapă lângă un brad, ș-apoi ne-am dus patru oameni și l-am luat din spital și l-am dus la groapă, iar unul din Ghidighici o fost acasă dascăl și el o citit Prohodul, și l-am îngropat pe Gheorghe.

După aceea, o mers comendantul nostru, că el era tot basarabean și o …(?) bradul care era lângă groapa lui Borș Gheorghe și au scris numele lui și familia lui pe bradul acela; că au răposat Borș Gheorghe Feodorovici în anul 1947, 28 noiembrie.

După aceea, Meleniuc Arseni o venit acasă tocmai în anul 1953 și o venit la Borș Feodor Vasile și i-o adus vestea aiasta. Petrecerea (cum l-au petrecut, pomenirea – M.P.) o fost trei zile, la Borș Feodor (Teodor) Vasile acasă, la Ciuciuleni.”

Scrisoarea a fost transcrisă și păstrată de tatăl lui Gheorghe Borș.

Eu am intervenit doar acolo unde au fost folosite cuvinte rusești sau forme populare, doar ca să nu ne scape mesajul.

Originalul (un fragment) îl puteți vedea mai sus.(M.P., Martie 2017)

Sunt scrisori sau povești de viață pe care nu le pot, adică fizic nu sunt în stare, să le citesc cu voce tare cuiva. Cea pe care vreau să v-o aduc la cunoștință face parte din această categorie.

Alaltăseară am primit-o, iar aseară am descifrat-o și nu pot să opresc vocea care vine de dincolo și care, după 70 de ani, poate fi auzită de mai multă lume, DE CÂT MAI MULTĂ LUME!

 

14/06/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

O ISTORIE PUŢIN CUNOSCUTĂ – LOVITURA DE STAT DE LA MOSCOVA DIN 1953

 

 

 

Jukov

Foto: În prim plan- mareşalul Jukov

ISTORIA NECUNOSCUTĂ: LOVITURA DE STAT DE LA MOSCOVA DIN 1953, UNUL DIN CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE ISTORIEI SECOLULUI 20

 

 

Sângerosul dictator sovietic Iosif Stalin a murit pe 5 martie 1953. Se stie ca a fost asasinat de complotiştii care controlau Kremlinul din umbră, printre aceştia un rol principal jucându-l şeful temutului NKVD, Lavrentii Beria şi liderul de partid, Lazar Kaganovici. 

Dupa asasinarea lui Stalin, a inceput o nouă epurare. Şeful devenise demonicul Lavrenti Beria,  care controla şi barbara poliţie politică din Uniunea Sovietica. 

Mareşalul Jukov, care fusese promovat şi protejat de catre Iosif Stalin,  avea motive serioase sa se teama ca va fi încarcerat după moartea lui Stalin. Jukov era periculos pentru complotişti, deoarece el controla Amata Roşie. 

Acesta a avut o contributie foarte mare la victoria Uniunii Sovietice în cel de-al doilea razboi mondial, dar ajunsese deja sacrificabil in 1953.

In 1952, mareşalul Jukov i-a cerut permisiunea lui Stalin să organizeze instrucţia unor unităţi militare în apropierea Moscovei şi în interiorul oraşului. Permisiunea i-a fost acordată, astfel că, la sfârşitul lui iunie 1953 două divizii încartiruite în Muntii Urali, au început să facă instrucţie în apropiere de capitala rusă. Soldaţi şi tancuri ale armatei roşii au patruns in capitală.

In data de 27 iunie 1953, diplomaţii străini au raportat prezenţa tancurilor şi camioanelor Armatei Roşii pe străzile din Moscova. În seara acelei zile, Beria a lipsit de la premiera piesei de opera de la teatrul Balşoi. Este ceea ce stiu necunoscatorii…

 Jukov a cerut membrilor de încredere din Biroul Politic să aibă pistoalele la ei atunci când se vor prezenta la intâlnirea de la Kremlin. Mareşalii Jukov şi Vasilievski erau membri ai Biroului politic, iar întâlnirea a inceput în data de 27 iunie 1953, la ora 4 dupa-amiaza.

Jukov si Vasilievski erau asezati pe scaune unul lângă celălalt, iar de partea cealaltă a unei mese mari erau asezati Kaganovici si Beria. Intre Kaganovici si Beria se afla o măsuţă de culoare albă, pe care se afla  un telefon, care  avea linie directă cu Liublianka, unde se gasea sediul celebrei închisori politice care funcționa în aceeași clădire cu cartierul general al KGB.

Ridicarea receptorului din furcă facea legătura imediată cu Liublianka. Vasilievski s-a scuzat faţă de toată lumea şi s-a dus în partea cealaltă a încăperii pentru a servi ceai. A ajuns la peretele biroului şi a tăiat cablul telefonului.

Imagini pentru kaganovici photosImagini pentru beria photos

Foto : Lazăr Moiseevici Kaganovici şi Lavrentii Beria

 

Beria şi Kaganovici au vrut sa-si scoata pistoalele, dar Jukov a fost mai rapid in scoaterea pistolului si le-a cerut sa ridice mainile sus. Beria a fost executat chiar in noaptea aceea, de catre membrii Biroului Politic, iar Kaganovici a fost epurat treptat din randurile elitei conducatoare. In aceeasi noapte soldaţii lui Jukov au intrat in Liublianka şi in doua alte cladiri NKVD din Moscova.

Poliţia politică NKVD, precursoarea KGB, asigura  „legea si ordinea” în întreaga Uniune Sovietică la ordinul  Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al conducătorului său suprem.

Soldatii i-au executat pe toţisecuriştii care au refuzat sa se predea. Mii de membri NKVD, dintre care mulţi  evrei, au fost ucişi în acea noapte de vara in Moscova. Aceasta este versiunea istorica relatata de mareşalul Viktor Kulikov, un  fost colonel in trupele armatei roşii care au atacat cladirile NKVD.

 Pe 27 iunie 1953 vârfulpiramidei de putere a fost demolat. Versiunea oficiala a istoriei care spune că Lavrenti Beria a fost arestat şi dupa aceea judecat este doar  pe jumatate adevarata; a existat cu adevarat un proces, dar Beria a fost inlocuit de catre un actor. Mulţi oameni din Uniunea Sovietica şi-au dat seama ca ceva important s-a intamplat la Moscova in vara anului 1953.

Chiar si prizonierii Gulagului au observat o schimbare de comportament brusca si inexplicabila la torţionarii lor. Soldaţii NKVD şi-au pierdut aroganţa specifică şi au începutsă vorbească între ei despre părăsirea ţarii.

Informaţia despre lovitura de stat a ajuns curând la New York. Viaceslav Molotov era ministrul de externe al Uniunii Sovietice şi prin intermediul sotiei sale evreice, avea legaturi cu oligarhia americană.

Molotov a sosit la New York unde s-a intalnit cu „ţarul american” Bernard Baruch, care la rândul lui l-a informat pe presedintele american Eisenhower despre lovitura de stat din 27 iunie 1953, care a reprezentat unul din cele mai importante momente ale istoriei secolului 20.

Aceasta a pus capăt conduceriiclasice a celor doua superputeri de sprijinire  sprijina dominatia zionista.

Mareşalul Vasilievski şi mareşalul Jukov au fost  doi eroi  rusi, care au salvat milioane de vieţi in Uniunea Sovietica şi în intreaga lume, însă după victoria loviturii de stat, Uniunea Sovietica a devenit treptat o ţintă a subversiunii zioniste. 

 Citiţi mai mult pe http://www.thetruthseeker.com şi http://basarabialiterara.com.md

19/03/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: