CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Conflictele austro-turce pentru stăpânirea Ungariei, Transilvaniei și Banatului și o hartă de la 1610 a Principatelor Române autonome Transilvania, Moldova și Muntenia



HARTĂ / Principatele române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610. Ungaria, Rusia sau Ucraina nu existau pe această hartă. (https://www.timpul.md/articol/principatele-romane-moldova-transilvania-i-valahia-ca-state-autonome-in-anul-1610- ).

Principatele Române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610.

 Pe această hartă apărută la Amsterdam, Ungaria nu exista , fusese ocupată de turci, transformată în pașalâcul de la Buda și înglobată în Imperiul Otoman pentru un secol și jumătate!… ”Pașalâcul de Buda” (eyalet, beylerbeilic, kapudanlic!) a fost un guvernorat otoman al Ungariei ocupate de Turcia (1541-1699).

La fel, nici Ukraina nu exista, vecinii Principatului Românesc Moldova erau Polonia la nord și nord-est, Tătarii la est…

  Peste Nistru erau Podolia și apoi teritoriile marelui duce de Moscova. Nici Bulgaria nu exista pe hartă, era inclusă și ea în Imperiul Otoman!

În al doilea deceniu din sec. al XVI-lea, relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman se deterioraseră până la punctul în care sultanul Soliman a reluat campania în Europa de Est și la 29 august 1526 l-a învins în Bătălia de la Mohács, pe regele Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (1506-1526).

Când a văzut corpul neînsuflețit al regelui maghiar Ludovic (1506-1526), sultanul turc Soliman ar fi spus: „Am venit într-adevăr împotriva lui,dar nu am vrut ca el să moară”. După scurt timp de la câștigarea bătăliei de la Mohács armata otomană a intrat în Buda, capitala Ungariei, însă pentru că orașul nu putea fi apărat cu ușurință, otomanii l-au părăsit după numai două săptămâni.

După Bătălia de la Mohacs, Ungaria a decăzut rapid fiind în 1541 anexată de Imperiul Otoman împreună cu Banatul Timișoarei.

Turcia a devenit cea mai mare putere în Europa de Est.

În anul 1538 în urma unei campanii de pedepsire a domnitorului moldovean Petru Rareș, Turcia transformase ținutul Tighina cu cetatea de pe Nistru în raia.

Brăila, marele port dunărean al Munteniei a avut aceiași soartă, fiind transformată în raia în 1540.

Cu toate acestea, Principatele Române Moldova și Muntenia precum și Transilvania au rămas state autonome!

După bătălia de la Mohács, tronul Ungariei a fost revendicat de arhiducele Austriei Ferdinand de Habsburg și de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei.

Otomanii au transformat în pașalâc o parte din teritoriul Ungariei, iar restul acestei țări a fost condus de voievodul Transilvaniei Ioan Zápolya, care a fost încoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár, după ce Soliman l-a recunoscut pe Ioan Zápolya, ca rege vasal al Ungariei.

În anii următori, sub conducerea împăratului romano-german Carol Quintul și a fratelui său arhiducele Ferdinand de Habsburg, austriecii au reocupat temporar Buda și Ungaria.

Ca urmare, în 1529 Soliman a contraatacat prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra capitalei Buda în septembrie 1529, și l-a instalat pe tron pe Ioan Zápolya, iar în toamna următoare a asediat Viena.

În octombrie 1529, sultanul Soliman, care nu reușise să ocupe Viena, a dat ordin de despresurare și de retragere. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în 1532, soldată din nou cu un eșec. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Vest.

Unii nobili maghiari au propus ca împăratul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), domnitor al Austriei vecine și cumnat cu Ludovic al II-lea , să fie rege al Ungariei citând acordurile anterioare prin care ungurii au acceptat ca Habsburgii să ia tronul Ungariei, după ce regele Ludovic a murit fără să lase moștenitori.

Cu toate acestea, o parte a nobililor maghiari au apelat la unul dintre ei, Ioan Zápolya, care, fiind susținut de Soliman, a fost ales ca rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, însă nu a fost recunoscut ca rege de către puterile creștine ale Europei.

Lupta care a urmat pentru succesiunea la tronul Ungariei, între Ioan Zápolya și Ferdinand de Habsburg, cel dintâi (Zápolya) a fost sprijinit de Petru Rareș, care intervenise în Transilvania și i-a zdrobit pe partizanii lui Ferdinand (sași și unguri) în lupta de la Feldioara (22 iunie 1529).

Ioan Zapolya s-a menținut ca rege al Ungariei până la moartea sa, survenită la 20 iulie 1540.

În 1541 Habsburgii au intrat din nou în conflict cu otomanii și au încercat să asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse și ca urmare, Ferdinand și fratele său, Carol al V-lea, au fost forțați să încheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Soliman. Ferdinand a renunțat la conducerea Regatului Ungariei și a fost forțat să plătească o sumă fixă anuală (tribut) către sultan pentru ținuturile maghiare aflate sub controlul lui.

O mare importanță simbolică, a avut-o și faptul că tratatul menționat nu l-a numit pe Carol Quintul „împărat”, ci „rege al Spaniei”, lăsându-l astfel, implicit, pe Soliman să se considere „împărat”. În august 1541, Soliman transformă o mare parte a Ungariei, cea sudică și estică, în pașalâc.

În urma transformării unei părți mari din Ungaria în pașalâc turcesc, lua ființă un nou beglerbegat (vilaiet), cu sediul la Buda. În acest beglerbegat, în afară de Ungaria, intrau o parte din Slovacia, din Serbia și câteva teritorii din Peninsula Balcanică.

La fel ca Transilvania, Banatul a devenit vasal al Imperiului otoman după înfrângerea Ungariei, în bătălia de la Mohács (1526). Ambele provincii au intrat oficial sub suzeranitatea Porții pe 4 septembrie 1541, când Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei, respectiv Petru Petrovici, comitele de Timiș, au primit simultan steagul de investitură din partea sultanului Süleyman I. 

În urma campaniilor sultanului turc Soliman Magnificul din anii 1541 și 1543 au apărut trei regiuni distincte: Ungaria habsburgilor în nordul extrem și în vest; Ungaria otomană în lungul Dunării mijlocii- o regiune sub ocupația militară directă și permanentă a otomanilor și cu centrul principal la Buda; Între 1543 și 1562 războaiele au continuat în Ungaria, întrerupte de armistiții, cu puține schimbări notabile de fiecare parte.

În 1551, Banatul și Transilvania s-au alăturat Sfântului Imperiu Romano-German, sfidând suzeranitatea Înaltei Porți. Acest gest l-a determinat pe sultan să decidă ocuparea Timișoarei.

În acest scop, beglerbegul Rumeliei, Sokollu Mehmed pașa, a condus o expediție eșuată, în toamna anului 1551. Ofensiva otomană în Banat și Ungaria a fost reluată în anul următor, sub conducerea vizirului Kara Ahmed pașa. În vara anului 1552, oștile otomane au devastat Banatul de câmpie, ocupând principale puncte strategice, cetățile Timișoara și Lipova.

Timișoara a capitulat pe 25 iulie, în schimbul retragerii pașnice a populației și a garnizoanei care apăra orașul. Însă Ahmed pașa a încălcat înțelegerea, apărătorii orașului fiind masacrați, iar comandantul garnizoanei, Ștefan Losonczy, a fost decapitat. 

Conflictele turco-austriece au continuat timp de trei secole, Imperiul otoman pierzând o mare parte din cuceririle sale din Balcani din sec. al XVI-lea.

18/04/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: