O capodoperă de artă militară – Marea bătălie de la Mărăști. VIDEO

 

 

 

Foto: Trupe române pe frontul de la Mărăşti

 

24 iulie 1917: Începe marea bătălie de la Mărăști, în urma căreia Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, a obținut o victorie zdrobitoare  asupra trupelor germano-austro-ungare.

Ofensiva de la Mărăști a dat startul acțiunilor militare pe frontul românesc din vara anului 1917.

 

Acţiunile Armatei Române din vara anului 1917 au făcut parte din seria marilor bătălii de la: Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în urma cărora aceasta a reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară care urmărea scoaterea României din război şi invadarea părţii ucrainene a Rusiei.

Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic încă din lunile mai – iunie, când au avut loc întâlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse.

După eşecurile din 1916, s-a încercat preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei.

Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţie nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu.

 

 

 

 

Foto: gen. Alexandru Averescu (n.1859-d.1938) 

 

Obiectivul Armatei II, căreia i se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei.

Pentru aceasta, gen. Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fîşie pe care era desfăşurată Armata a II-a, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa.

Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stîng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.

Totalul forţelor Armatei II se ridica la circa 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane.

Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane.

Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri.

Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice.

Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române a trecut la ofensivă, la flancul stîng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan, din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vîrful Momîia şi satul Ireşti.

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de 30 km şi o adîncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi.

Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în câteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen schimbînd direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti.

Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece gen.

Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.

Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, cînd în acea zi, pentru întîia dată, armata sa tînără, care-şi primise botezul de sînge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvîntului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.

Bibliografie (surse):

1. George Marcu, Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011;

2. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric

 

 

Publicitate

24 iulie 1917 – Bătălia de la Mărăști. VIDEO

 

 

Bătălia de la Mărăști. «Prima victorie adevărată din istoria armatei române moderne»

 

 

 

 

La 24 iulie 1917, stil nou (11 iulie 1917, stil vechi) începe bătălia de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o victorie ca la carte asupra trupelor germano-austro-ungare (19 iulie/1 august 1917).

Victoria Armatei Române din vara anului 1917 face parte din seria marilor bătălii în urma cărora trupele române au reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară care urmărea scoaterea ţării noastre din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei. 

Bătălia de la Mărăști reprezintă de asemenea una dintre cele mai importante victorii ale Armatei Române, atât în timpul Marelui Război, cât și din istoria militară a poporului român.

Lupta s-a bucurat de o mare atenție atât în perioada interbelică cât și în perioada național-comunistă.

În ambele perioade, victoria Armatei Române a fost însă intens exploatată în scop propagandistic. Dacă în prima dintre perioade, victoria de la Mărăști a pus bazele unui adevărat „cult al personalității Mareșalului Averescu”, în cea de-a doua perioadă, pe lângă aspectele mai mult literare decât istorice, am putut observa diminuarea, până la omitere, a impactului pe care l-a avut revoluția din 1917 asupra evenimentelor.

 Armata Regală Română fusese reorganizată și reînarmată cu ajutorul Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul Henri Berthelot.

Militarii germani și cei austro-ungari erau siguri că vor învinge, după victoriile lor din toamna anului precedent.

Armata română din primăvara anului 1917 era radical schimbată față de cea din toamna anului 1916. Dotările cu armament și echipament modern au fost urmate de o atentă instrucție în materie de folosire a acestuia.

În plus, celebrul discurs al regelui Ferdinand referitor la reformele agrară și electorală și noile înzestrări ale armatei au favorizat creşterea moralului  soldatului român.

Astfel, soldatul român nu avea doar un scop pentru care să lupte, ci și posibilitatea concretă de a atinge acest scop, întrucât el se putea măsura cu inamicul, din punctul de vedere al dotării cu armament.

Acesta trebuia, așa cum s-a și întâmplat, să vadă pentru prima dată ostașul german bătând în retragere.

 

 

 

 

Generalul român Alexandru Averescu (n.1859-d.1938) 

 

 

Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai – iunie, cînd au avut loc întîlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse.

După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei.

Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţiuni nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei.

Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fîşie pe care era desfăşurată Armata II, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa.

Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stîng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.

 

Cu câteva ore înainte de începerea desfășurării marii ofensive, regele Ferdinand a trimis Armatei o telegramă:

“Mult așteptata zi a sosit, când după luni de repaus și refacere, iarăși puteți arăta dușmanului vitejia strămoșească. Porniți la luptă cu brațul oțelit, cu inima sus, cu sufletul plin de dorul de biruință, purtați drapelele înainte. Alungați dușmanul din pământul strămoșesc, fiți plini de vitejie, plini de toate virtuțile ostăsești”. 

La 24 iulie 1917, stil nou (11 iulie 1917, stil vechi) începe bătălia ofensivă de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o victorie ca la carte (19 iulie/1 august 1917) asupra trupelor germano-austro-ungare.  

Totalul forţelor Armatei a II-a se ridica la circa 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane.

Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane.

Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri.

Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi erau sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice.

Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române a trecut la ofensivă, la flancul stîng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vîrful Momîia şi satul Ireşti.

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de 30 km şi o adîncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în cîteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Pe lângă numeroasele pierderi cauzate inamicului, Averescu, viitorul mareșal al României enunța:

„Moralul ofițerilor și trupei Armatei II române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din fața lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material (arme, mitraliere, tunuri).

Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen fiind nevoită să-şi schimbe direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti.

Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele pe noua direcţie de atac.

In timpul acestei bătălii, s-a realizat cel mai înalt ritm mediu zilnic de ofensivă din anul 1917 înregistrat pe teatrul de operațiuni european de partea aliată.

Victoria de la Mărăști a venit la timp pentru a reface moralul Armatei Române, care a eliberat şi primele sate ocupate de Puterile Centrale în 1916.

Aproape 5.000 de soldați români morți, răniți sau dispăruți au plătit pentru această victorie. După Mărăşti, au urmat victoriile românești de la Mărășești și Oituz, care au reprezentat temelia Marii Uniri din 1918.

 

 

 

Foto: Mausoleul de la Mărăşti. A fost ridicat pe locul unde s-a dat bătălia şi face parte, alături de alte obiective istorice, din Câmpul istoric de la Mărăşti (satul Mărăşti a fost distrus în întregime în timpul luptelor şi refăcut după război).

Principalele cauze ale înfrângerii armatelor germano- austro-ungare la Mărăști au fost identificate corect de arhiducele Iosif și prezentate în raportul său, după cum urmează:

 

• „O admirabilă cooperare între artilerie, infanterie și aviație la străpungerea si pregătirea ei. Aviația a condus nesupărată tragerile artileriei.” „Pe punctele de trecere au acționat excelent aruncătoarele de mine.”

• „Epuizarea trupelor (…) în retragere pe teren accidentat”

• Armata româna „își schimba necontenit trupele din linia întâi, care erau duse de locuitorii din partea locului.”

 

 

 

 

 

 

Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale generalului Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că:

„Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, cînd în acea zi, pentru întîia dată, armata sa tînără, care-şi primise botezul de sînge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvîntului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.