CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Franck Melen: Coincidențe istorice pe axa Cuza – Carol al II-lea – Băsescu

 

 

 

Viața nu poate fi înțeleasă decât dacă ne uităm în urmă, chiar dacă ea trebuie trăită uitându-ne înainte, adică spre ceva ce nu există încă”. (Kierkegaard)

Coincidențe istorice pe axa Cuza – Carol II – Băsescu

 

 În economie există ciclurile lungi – sau seculare – denumite Kondratiev, de 50-60 de ani, ce reflectă tipul dezvoltării economice pe perioade îndelungate, în care se afirmă și apoi decade un anumit mod tehnic de producție.

Studiind istoria românească, putem detecta anumite cicluri istorice și politice lungi, de o întindere comparabilă cu ciclurile Kondratiev, în care se dezvoltă și apoi decade un anumit model politico-social, între care există un punct de cotitură sau de ruptură.

Apariția României este legată indisolubil de numele lui Alexandru Ioan Cuza. El a creat cele mai multe din instituțiile României moderne, pe o agendă reformistă: reforma administrativă, reforma fiscală, reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești.

Cuza, ajuns domn al celor două principate într-un mod neverosimil, “a încercat să modernizeze societatea românească în absenţa unui spirit liberal adevărat, cu alte cuvinte, a încercat o construcţie liberală în absenţa liberalismului.

Modelul politic al domnului român a fost împăratul francez Napoleon al III-lea. Asemeni acestuia, Cuza a crezut că va reuşi să creeze un sistem care să-i acorde puterea totală şi, în acelaşi timp, să patroneze modernizarea societăţii româneşti pe principii liberale”.*

Cuza a domnit șapte ani, între ianuarie 1859 și februarie 1866, a fost silit să abdice înainte de termen, a murit în exil, în Germania. Ultimii doi ani ai domniei sale au fost marcați de o derivă spre autoritarism, după “lovitura de stat” din 2 mai 1864.

La 64 de ani după abdicarea lui Cuza, Carol II este recunoscut Rege al Românilor într-un mod la fel de neverosimil, după ce anterior renunțase de trei ori la statutul de moștenitor al tronului.

Carol al II-lea a fost un anticipator, dacă nu un vizionar, comportându-se ca un președinte american, nu ca un rege din Lumea Veche, atunci când mai toți oamenii politici europeni priveau cu indulgență sau dispreț la pregătirea sau și moravurile colegilor lor de la Washington, Buenos Aires sau Rio de Janeiro.

Coborârea sa în piața tranzacțiilor financiare, unde a vrut să fie competitorul burgheziei, a fost mai dăunătoare pentru instituția pe care o încarna decât descinderea în arena luptelor politice.

Ca și străunchiul său, Ludovic-Filip, “regele burghez”, nu a înțeles acest lucru și este probabil că ar fi fost răsturnat de bănci și de monopoluri dacă Antonescu nu l-ar fi obligat să abdice.

Dintre figurile politice românești, cea care se aseamănă mai mult cu Carol este, cum bine a subliniat istoricul Matei Cazacu, Cuza-Vodă.

Amândoi au fost niște meceni corupți – în sensul că nu au respectat normele morale și regulile jocului politic -, adepți ai modernizării radicale și, deși patriotismul lor nu poate fi pus la îndoială, au apărut societății românești ca reprezentanți ai unor concepții și ai unor cercuri străine.

Cuza a fost „progresist” pentru că a înțeles rolul pe care țăranul avea să-l joace în decolarea economică a României și în formarea unei clase mijlocii; Carol, pentru că a înțeles că “ruralismul” politic și intelectual devenise o piedică în calea dezvoltării ulterioare a țării.

O scurtă plimbare prin București ne obligă să observăm că singurele “locuri civilizate”, cu aspect de urbe occidentală, sunt zonele orașului care au fost create sau reamenajate sub domnia lui Carol al II-lea, din dorința lui, cu contribuția lui personală.**

Carol al II-lea era de o inteligență și o cultură superioare celor doi predecesori, regale Carol I și regale Ferdinand. Avea ce se cheamă acum “simțul timpului”. Al timpului său? Poate al unui timp ce urma să vină. Viitorul însă nu i-a mai surâs.

Carol a căzut practic odată cu acceptarea ultimatumului lui Stalin din 26 iunie 1940. Toată viața avea să regrete că nu a luptat împotriva rușilor, fie și pe un cal alb, în fruntea armatelor sale.

Carol a fost omul timpului său, care a vrut, însă, să fie mai mult decât atât. A avut ca nimeni altul viziunea viitorului și a progresului tehnic. Dacă nu izbucnea Al Doilea Război Mondial (la a cărui declanșare nu a avut, de altfel, nicio contribuție și nicio vină), fără nicio îndoială că ar fi intrat în istoria poporului român ca cel mai mare conducător pe care l-a avut vreodată țara.

A fost sclavul pasiunii sale sentimentale, pe care nu a pus-o, însă, mai presus de interesul general. Căderea sa a fost exclusiv dictată de conjunctura externă catastrofală în care s-a aflat România în 1940. ***

Ca și Cuza, Carol al II-lea a murit în exil. Ca și în cazul lui Cuza, trupul său a fost, în cele din urmă, readus în țară, după ce pasiunile s-au domolit.

La 64 de ani după abdicarea lui Carol II, Traian Băsescu este ales președinte al României într-un mod neverosimil, toate sondajele dându-l favorit pe Adrian Năstase.

Ca și în cazul lui Cuza și Carol al II-lea, Băsescu a promovat o agendă “reformistă”, cuvintele cheie – în ultimii ani de mandat – fiind “modernizare, debirocratizare, descentralizare”. Ca și în cazul celor doi predecesori, “domnia“ lui Băsescu s-a lovit de o opoziție înverșunată în rândul clasei politice.

Probabil că Băsescu reprezintă un moment de ruptură politică și istorică, ca și Cuza și Carol al II-lea înaintea sa. Dincolo de greșelile și de stângăciile sale, putem spune, parafrazându-l pe Ion Varlam, că decăderea sa este dictată de conjunctura externă – criza economică și financiară mondială – catastrofală, la a cărei declanșare nu a avut, de altfel, nicio contribuție și nicio vină.

Deși lipsit de cultura predecesorilor săi, Băsescu este văzut – în mod straniu, ca și Cuza și Carol al II-lea la timpul lor – ca un exponent al unor concepții și al unor cercuri străine, în cazul nostru europene și, mai ales, americane.

 Precum Carol al II-lea, descris de către dușmanii săi ca “rege al viciului” sau “sclavul Lupeștii”, Băsescu este adeseori caricaturizat. Putem, de altfel, fără prea mult efort, trasa o paralelă între amanta lui Cuza, Elena Obrenovici, amanta lui Carol, Elena Lupescu, și atât de actuala Elena Udrea. Este, oricum, stranie și fascinantă prezența acestor Elene în jurul bărbaților de stat din România.

Ciclul secular Cuza, probabil cel mai fericit din istoria României, a fost cel al emancipării țării, creșterii teritoriale, europenizării instituționale și dezvoltării economice; ciclul Carol – cel mai prost din istoria țării – a însemnat dictatură politică, descreștere teritorială, modernizare economică parțial eșuată și urbanizare forțată; ciclul Băsescu – care se anunță mai degrabă unul bun – ar putea însemna, într-un scenariu fericit, dezvoltarea economiei capitaliste, triumful clasei medii, scăderea sărăciei, întărirea sistemului juridic, consolidarea regională a României – despre o nouă creștere teritorială este greu de vorbit.

Fără să fie conștient de acest lucru, Băsescu pune capăt unui ciclu și marchează începutul altuia.

Este, de altfel, puțin probabil că își va sfârși mandatul la termen, fiind abandonat deja de mulți dintre susținătorii săi inițiali. Rămâne de văzut dacă va muri și el în exil, precum Cuza și Carol.

 

 

 

Bibliografie (surse):

https://franckmelen.wordpress.com/2011/06/27/coincidente-istorice-pe-axa-cuza-carol-ii-basescu/

* enciclopediaromaniei.ro

** Ion Varlam, Scurtă evaluare a Regelui Carol al II-lea”, în Liviu Vălenaș, “Cartea neagră a României 1940-1948”, Editura Vestala, București 2006, p. 79, 81

*** Liviu Vălenaș, “Cartea neagră a României 1940-1948”, Editura Vestala, București 2006, p. 71, 73

17/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sistemele de apărare strategică de la valul lui Traian la scutul de la Deveselu

 

 

 

Harta provinciilor Imperiului Roman în anul 210 e.n.

 

                                                         

Franck Melen: De la valul lui Traian la scutul lui Obama

Am trasat frontiera mea (…). Am mărit ceea ce mi-a fost lăsat. Acela care, demn de Majestatea Mea, va apăra această frontieră, îmi va fi precum un fiu. Însă acela care o va abandona sau nu va lupta pentru a o apăra nu va fi fiul meu”. (Senusret III, faraon al Egiptului, 1820 î.e.n.)*

Sistemele de apărare strategică “pot fi continue, precum zidul lui Hadrian, când era în stare bună, dar se compun cel mai adesea din puncte întărite izolate, plasate astfel încât să se susțină reciproc și să împiedice un atac frontal al inamicului pe o zonă prea mare.

Prin natura lor, sistemele de apărare strategică sunt cele mai scumpe de construit și de întreținut; ele implică prezența unei garnizoane, iar existența lor este întotdeauna un semn de bogăție și de dezvoltare politică avansată”. **

Primii despre care se știe cu siguranță că au construit un astfel de sistem de apărare strategică au fost egiptenii, care, începând cu 1991 î.e.n., au fortificat cursul Nilului pe o distanță de 400 de km, între prima și a patra cataractă, în sudul regatului.

De atunci, avansul tehnologic a îmbunătățit, puțin câte puțin, conceptul de sistem de apărare strategică, însă imaginea pe care o au generalii de astăzi nu diferă fundamental de cea a faraonilor egipteni de acum 4000 de ani.

În Dacia, Decebal a construit un astfel de sistem de apărare strategică în fața romanilor, de care s-a izbit Traian în cele două războaie dacice. Decebal s-a inspirat, de altfel, din modelul oferit chiar de romani, care construiseră un astfel de sistem de-a lungul Dunării, și a folosit meșteri romani pentru a edifica fortărețele, deoarece nu dispunea de know-how.

Romanii stăpâneau foarte bine conceptul, ei având astfel de sisteme de apărare pe multe dintre frontierele lor, din Mesopotamia până în Britania și din Mauretania până în Rhaetia.

De altfel, de cum au cucerit Dacia, au și început să edifice o apărare strategică în nordul provinciei, care corespunde cu nordul Transilvaniei de astăzi, constând într-un sistem defensiv de castre militare.

În Scythia Minor, actuala Dobroge, anexată de romani mult mai devreme și care proteja Moesia și Tracia, provincii mult mai importante, sistemul de apărare strategică era ceva mai vechi și mult mai complex, fiind compus atât din fortărețe, cât și din apărări continue, așa numitele “valuri ale lui Traian” – deși nu erau construite de cuceritorul Daciei.

 

 

 

 

Provocare culturală şi turistică: Se caută o echipă care să pună în valoare Valul lui Traian

Valul lui  Traian

 

 

 

Sistemul din Dobrogea fost menținut, în diverse grade de complexitate, și de bizantini, în perioadele în care au putut păstra controlul regiunii.

Concepția strategică a romanilor nu diferea fundamental, de altfel, de cea a egiptenilor cu 2000 de ani înaintea lor sau de cea a britanicilor sau americanilor, 2000 de ani după ei.

“Politica Egiptului în privința frontierelor a reprezentat un model pentru imperialiștii de după ei, peste tot în lume. (…) Ca și egiptenii, britanicii întrețineau (în Pakistan și în Afghanistan, în secolul XIX, n.a.) o zonă administrativă unde garnizoane importante protejau populația locală; mai departe, într-o altă zonă, garnizoane importante erau cantonate în forturi în scopuri militare și, ceva mai în adâncime, exista o zonă tribală, unde doar drumurile erau apărate, în timp ce zonele învecinate erau supravegheate de miliții tribale”. ***

Romanii aveau, în Dacia și nu numai, un sistem de apărare strategică similar, pe mai multe linii, în care se foloseau de așa numiții foederati.

Regatele medievale din zonă foloseau aceeași metodă, cu unele modificări: ungurii au adoptat sistemul occidental (de origine carolingiană) al mărcilor de apărare, din care s-au născut, mai apoi, Moldova și Țara Românească.

Iar Moldova medievală avea un sistem de apărare strategică pe Nistru, format din cetățile Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Soroca și Hotin, din care erau controlate de facto și regiuni întinse de peste Nistru – un no man’s land în acea vreme -, chiar dacă acestea nu erau, oficial, sub suzeranitatea domnitorilor moldoveni.

Într-un final, în fosta Dacie romană au sosit și noii romani, americanii. Pentru care, pentru prima dată în istorie, planeta Pământ constituie tabla de șah pe care își edifică apărarea strategică. În acest an, locul în care vor fi instalați primii lor interceptori europeni din scutul antirachetă, menit să îi apere împotriva unor inamici vag definiți, a fost stabilit într-un sat de care nu prea auzise nimeni, de la marginea Olteniei: Deveselu.

Ironic, satul Deveselu se află la frontiera de odinioară a Imperiului roman, la marginea răsăriteană a fostei provincii Dacia Malvensis, dincolo de care se afla un teritoriu slab populat – actuala Muntenie – și controlat doar în teorie de către romani.

Scutul antirachetă reprezintă o nouă etapă în evoluția sistemelor de apărare strategică, adaptată la evoluția tehnologică și la apariția rachetelor intercontinentale, iar amplasarea unei părți importante a acestuia în România are o semnificație capitală. Marchează intrarea definitivă a României în Mundus Americanus, the ultimate empire, sub umbrela pax americana.

America a influențat atât de mult lumea în ultimele decenii, încât eram, deja, cultural, în această lume. Bem cu toții băuturi americane, ne îmbrăcăm în blugi și tricouri, ascultăm muzică americană și ne uităm la filme americane. Însă și tinerii din Moscova, Beijing sau Minsk fac același lucru, dar nu fac și nu vor face, probabil, niciodată parte, “oficial”, din lumea americană.

Amplasarea unei părți importante din scutul american pe sol românesc schimbă datele problemei în România. Fie că ne place, fie că nu, SUA vor avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în politica și în economia românească, pentru că au nevoie de “securizarea zonei”.

Au început, deja. Chiar astăzi, ambasadorul american a dat publicității un lung comunicat în care calcă în picioare o decizie a Curții Constituționale, în care aceasta se opunea, ca demnă redută comunistă, reformării, atât de necesare, a Constituției. ****

Într-un regim juridico-politic profund corupt precum cel românesc, intervenția americană reprezintă o gură de oxigen. Și poate deschide drumuri spre democratizare și spre modernizare. Însă opoziția din politică și din justiție este atât de puternică și gata să trădeze România și viitorul ei de 100 de ori pentru a-și păstra privilegiile, încât americanii vor fi nevoiți, la un moment dat, să recurgă la metode dure de intervenție pentru a reuși.

Și e, poate, singurul mijloc de a tăia nodul gordian. Doar americanii pot înfrânge coaliția aiuritoare între cetepeii și ciutacii din presă, costiniii și pivnicerii din justiție și hoții la drumul mare din toate partidele politice, care blochează orice reformă și stopează orice progres. Și care au creat un mediu isteric și toxic în această țară, infectând o bună parte a populației cu inepțiile lor debitate zilnic.

În anumite domenii, au și reușit. Grație eforturilor americane, România are acum niște forțe speciale în armată demne de acest nume***** și a reformat armata la un nivel decent, grație lor România a început să aibă un cuvânt de spus în zonă, atât politic, pe direcția Moldova, cât și economico-energetic, pe direcția caucaziană (prin AGRI).

Însă americanii au început să securizeze și zona adiacentă: vizita senatorului McCain la Chișinău, trecută cu vederea în presa românească, înseamnă un semnal foarte important, mai ales în contextul înfrângerilor repetate din ultimul timp ale rușilor în Moldova, în ciuda unui intervenționism grosolan și mincinos.

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: Baza Deveselu

 

Amplasarea scutului antirachetă la Deveselu pare să fi reaprins interesul americanilor pentru Republica Moldova, de care păreau să se dezintereseze după venirea la putere a lui Barack Obama, un material pe această temă fiind publicat de analistul basarabean Petru Bogatu.****** Unele semnale par să îi dea dreptate: România începe, încetul cu încetul, discret, să își împingă pionii dincolo de Prut. (exemplu 1(exemplu 2)

America își reconfigurează, în aceste momente, sistemul de apărare strategică. Obama a dorit să reducă dimensiunea acestuia, pentru a economisi resurse, însă complexul militaro-industrial american, care a luat proporții gigantice după Al Doilea Război Mondial, similare celui sovietic, și care dispune de pârghii importante în Congres, a reacționat și și-a impus punctul de vedere.

Acest sistem militaro-industrial nu s-a reformat după sfârșitul Războiului Rece și are nevoie de noi și noi inamici pentru a-și conserva puterea. Numărul de generali și amirali a crescut în SUA cu 13% în ultimii 15 ani, la peste 1.000, iar birocrația din Pentagon s-a mărit pe fiecare nivel.

Secretarul apărării numit de Obama, Robert Gates, a făcut eforturi disperate pentru a-i convinge pe generali că este nevoie de reforma armatei, folosind argumentele lui Dwight Eisenhower, reticent în crearea un sistem militaro-industrial american după modelul celui stalinist.

“(Eisenhower a înțeles) că până și o superputere precum Statele Unite – pe atunci aproape de zenitul puterii și prosperității comparativ cu restul lumii – nu dispune de resurse politice, economice și militare nelimitate. (…) Eisenhower era îngrijorat că iubita lui republică s-ar putea transforma într-un stat garnizoană, puternic militar, dar cu o economie în stagnare și insolvent din punct de vedere strategic”. *******

Coșmarul lui Eisenhower a devenit realitate. Militarii sunt, la Washington, la fel de puternici ca în timpul Războiului Rece, deși, după prăbușirea URSS, dominația militară a Americii a devenit totală.

Gates le-a reamintit militarilor că SUA dispun, în prezent, de peste 3.200 de avioane tactice de luptă de toate tipurile, că flota militară americană depășește următoarele 13 marine militare la un loc, din care 11 sunt ale unor state aliate, și că în 2020 Statele Unite vor avea de 20 de ori mai multe avioane stealth decât China.

Obama dorea un sistem de apărare antirachetă la scară redusă, montat pe nave militare deja existente și care ar fi presupus costuri mai mici, dar și o eficiență mai scăzută. Militarii au impus sistemul terestru, mult mai costisitor, care presupune o securizare a spațiului de risc din triunghiul Moscova-Teheran-Beijing.

Iar partea europeană a apărării împotriva triunghiului va fi securizată din Polonia și România, țări considerate suficient de sigure pentru a face parte din Mundus Americanus. Sudul triunghiului va fi securizat, probabil, printr-o întărire a alianței cu India, iar estul, din Hawaii, Japonia și Taiwan.

Turcia și India, cu ambiții regionale, vor avea, însă, mai degrabă un statut de foederati. România, ca parte a lumii americane, cât timp SUA vor mai rămâne la apogeu, are, însă, oportunitatea istorică de a sparge, cu ajutor american, blocajul ruso-turc de la Marea Neagră și bariera rusească din Transnistria. Dacă timpul are răbdare cu noi și dacă americanii vor reuși, totuși, să taie nodul gordian din politica și din justiția de la București.

Autoritățile de la București nu trebuie să uite, totuși, că acordul cu SUA nu înseamnă o garanție că America ne va apăra. Singura garanție e propria noastră forță, pe care ar trebui să o citim printre rânduri și în comunicatele ambasadei americane de la București.

“Căci experiența de milenii nu cunoaște excepții: dacă potențialului tău aliat nu-i convine la un moment dat să te susțină, va găsi motiv să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor asumate. Și invers: dacă îi este de folos cuiva la un moment dat să te susțină, va face acest lucru și fără tratate prealabile”. *********

A spus-o un fost spion rus. Unul care și-a trădat țara și a fugit în Occident, știe despre ce vorbește.

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

John KEEGAN, “A History of Warfare”, Londra, 1993 / L’Esprit Frapeur, 2000

** Ibidem

*** Ibidem

**** de pe Hotnews

***** vezi contribuția decisivă americană și britanică pe romanianspecialforces.com

****** pe blogul său de pe voceabasarabiei.net

******* potrivit Newsweek, august 23&30, 2010, p. 5 (traducere personală)

******** Ibidem

********* Victor Suvorov, “Ultima Republică. II. Cauza Sfântă”, Editura Polirom, 2011, p. 107

17/12/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cei patru ”păstori”- președinți ai României

 

 

Imagini pentru jefuirea romaniei"

 

 

 

 

 

Timp de trei decenii am fost „păstoriți„ de patru președinți. Fiecare de o altă culoare politică. Fiecare cu o educație și un trecut diferite. Dar, toți, ca frații buni, la fel de ploconiți în fața hoților” de azi, având în spate cozile de topor, trădătorii de țară, la fel de jalnici în comportament, la fel de neromâni în simțire.

Primul, în dorința disperată de a arăta cât de tare a rupt-o cu comunismul care îl făcuse om, stăpânit de imboldul de a demonstra cât de mult a schimbat crezul democrației socialiste cu lumina purificatoare a democrației occidentale, a deschis larg porțile țării și a invitat rapacii misionari ai coaptei democrații apusene, sosiți aici cu duiumul, să ne schimbe pentru veșnicie din sălbăticiuni roșii în mielușei azurii pro europeni și euroatlantici.

Cum firea omului este îndărătnică, au început cu metamorfozarea „mormanului de fiare vechi” (la ridicarea căruia în picioare contribuisem cu sudoarea noastră) în teancuri de hârtii foșnitoare verzi pentru îndestularea buzunarele proprii și pentru umplerea largilor pungi ale ciracilor români ce se întreceau ca la Olimpiadă să le ofere lor țara pentru sacrificare.

 

 

 

 

Imagini pentru ion iliescu photos"

 

 

Ce a rămas după el? O România sfâșiată, sângerând încă și acum, dezorientată, condusă în orb de eșalonul doi al foștilor demnitari comuniști alungați, jecmănită îngrozitor și mult mai singură în jungla nemiloasă bântuită de interesele celor care își construiseră imperii pe rămășițele unor state aflate în situații asemănătoare nouă.

 

 

 

 

 

 

Al doilea, un intelectual ce abia ieșise din lumea pietrelor sale, sfios, nu a fost capabil să oprească valul interior distrugător. Între altele, el a schimbat în ură, bunele relații cu vecinii sârbi. Prin ploconire politică a facilitat piloților militari americani uciderea a mii și mii de sârbi nevinovați.

 

 

 

 

 

Imagini pentru presed constantinescu"

 

 

 

Am ajuns astfel, pentru un lung șir de generații, dușmanii de neiertat ai Serbiei. Tot el a cedat Ucrainei, fără nicio presiune internă sau externă, incapabil să înțeleagă la adevărata lor dimensiune gravitatea faptelor sale, teritorii românești strămoșești împreună cu toate bogățiile prezente, împreună cu toți românii trăitori acolo de veacuri.

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).

Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scria atunci regretatul istoric Florin Constantiniu. Ce ne-a rămas după acest președinte? O Românie mai mică, mai supusă, mai săracă în prieteni, cu mai puține bogății și vulnerabilă ca niciodată înainte.

 

 

 

 

 

 

Al treilea, ales de noi cu o ușurință condamnabilă, era doar un șmecheraș bișnițar de blugi contrafăcuți, un mincinos notoriu și un „politician” cu un tupeu ce l-ar fi rușinat și pe Machiavelli.

El a adâncit dramatic dezastrul economic după ce, cu puțin timp înainte, făcuse nevăzută a patra flotă comercială a Europei (311 nave sub pavilion românesc între care 82 de pescuit oceanic, plus încă 90 vapoare aflate în stadii avansate de construcție!).

 

 

 

 

 

Imagini pentru basescu petrov photos"

 

 

 

 

 

 

Prin firea sa conflictuală a elaborat și aplicat un plan sinistru de dușmănire între membrii societății, vrajbă care ne chinuie și azi. A vândut tot ce s-a putut vinde, a manevrat în interesul său și al familiei sale tot ce se putea manevra, a mințit pe toată lumea, s-a răzbunat crunt pe toți oponenții săi folosind ca armă justiția pe care, cu ajutorul serviciilor secrete, o supusese.

S-a răzbunat, prin măsuri coercitive, inclusiv pe poporul care la un moment dat nu l-a mai putut răbda. Ce a rămas după el? A rămas ideea că se poate fura, minți și complota fără a plăti, fără consecințe personale.

A rămas o Românie fără flotă comercială (România nu mai are nici măcar o singură navă comercială sub pavilion propriu!), o Românie învrăjbită, cu justiția complet aservită politicului și cozilor de topor din servicii.

A rămas spectrul unui ”președinte jucător” doar în interes propriu și, pentru mulți dintre români, a rămas regretul că un asemenea specimen a putut ajunge președinte al țării și prin contribuția lor.

 

 

 

 

Al patrulea  și totodată actualul președinte nu are nici experiența politică a primului, nici statutul de intelectual a celui de al doilea și nici abilitatea de șarpe veninos a celui de al treilea. El are altceva, mult mai valoros. El are un nume de neamț! Pe deasupra, e stăpânit de o încăpățânarea specific teutonă indiferent dacă ceea ce și-a pus în minte este viabil ori ba.

 

 

 

Imagini pentru iohannis photos"

 

 

 

Își arogă un aer de superioritate de nimic justificat, alimentat fiind de credința, ușor patologică, că merită a fi cu mult mai mult decât un simplu președinte (doar că, actuala Constituție nu-l slujește pe măsura valorii sale!).

Frizând ridicolul, în ciuda inabilității politice evidente, se crede a fi un politician subtil și eficace, de valoare cel puțin europeană. Timp de cinci ani, în afara ridicării la nivel superior a multora dintre defectele predecesorului și a etalării unei ipocrizii bolovănoase, n-a făcut decât să se odihnească între două alergături pe la înalte porți străine spre a obține sprijin în vederea unui nou mandat.

Pentru România? Nimic! Pentru români? Nimic! În final, acum, înaintea încheierii mandatului, lasă impresia unui personaj gol pe dinăuntru, lipsit de alt sentiment decât cel al răzbunării, plin doar de sine în imensul hău dinăuntrul său. Un prefăcut lipsit de priceperea prefăcătoriei și un român (în acte) care prea pare a fi de pe aici.

 În prosteala noastră ancestrală, mai sperăm ca cineva, un providențial făcător de dreptate cu pletele fluturându-i în vânt, galopând în șaua unui cal alb, să vină și în aplauzele noastre să-i adune pe toți, grămadă, în pușcăriile deja prea pline cu borfași de duzină și găinari?

 

 

Sursa :

ioncoja.ro/precum-termitele

07/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: