În cadrul întâlnirii pe care Președintele României, Traian Băsescu, a avut-o la Chișinău cu reprezentanților societății civile, o tânără din cadrul Platformei Civice “Acțiunea 2012”, Elena Podoleanu, l-a întrebat pe Traian Băsescu „de ce să așteptăm integrarea în UE vreo 10 ani, dacă putem să ne unim cu România și să devenim automat membri ai Uniunii”.
Replica Președintelui României aplaudată minute în șir de cei prezenți a fost: „Cereți-o și o vom face”.
Este cel mai clar răspuns pe care un șef de stat român îl dă celor care doresc reunirea celor doua state românești. Atunci când o majoritate a cetățenilor din R. Moldova vor dori Unirea, România este gata să-i primească acasă.
În același timp în Țară, pe parcursul emisiunii lui Robert Turcescu, “Sub semnul întrebării”, postul de televiziune B1 realiza un sondaj cu taxă de 0,93 eurocenți în care rula întrebarea : “Ați fi de acord cu unirea R. Moldova cu România?”
83% dintre cei care au răspuns, plătind pentru acest răspuns, au fost de acord cu reunirea celor doua state românești.
Alte declarații ale lui Traian Băsescu la Chișinău:
„După ce îmi voi încheia mandatul, poate o să cer și cetățenia Republicii Moldova. Aș face asta în semn de respect pentru Moldova și în semn de dragoste față de oamenii de aici”.
„Am ținut mult să mă văd cu societatea civilă din RM, pentru că se apropie un moment important – summitul de la Vilnius, unde RM va parafa Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb, urmând ca semnarea să aibă loc la începutul anului viitor. Sper că parafarea acestor două acorduri va avea loc înainte de încheierea mandatului actualului Parlament, ca să ne întâlnim în UE, împreună, așa cum am fost după Marea Unire.
UE este un spațiu unde frontierele dispar, unde valorile sunt ale UE, acolo unde toți dobândim o nouă identitate, alături de cea națională, cea de cetățeni europeni”, a declarat preşedintele României în această seară, în cadrul unei întâlniri cu societatea civilă.
„Moldova are foarte mulți prieteni. Datorită insistenței noastre, noi suntem mai aproape de RM. Niciodată nu am impresia că plec în străinătate atunci când vin în Moldova. Statele europene vă vor în UE”, a adăugat Traian Băsescu.
„Din experiență vă spun, e vorba de timp. La noi a durat 10 ani. Sper că Republicii Moldova îi vor trebui mai puțini ani decât nouă.
După semnarea acestor acorduri la Vilnius, drumul european al RM este ireversibil. Ceea ce a visat cea mai mare parte a societăţii RM se va împlini. Vă felicit pentru acest previzibil succes de la Vilnius. Drumul european al RM este de neoprit! Cu certitudine, ne vom întâlni acolo din nou!”, a mai spus Traian Băsescu.
În legătură cu eliberarea permiselor de mic la trafic la frontieră, Traian Băsescu a promis că aceasta se va relua în maxim o lună.
„Nu e vorba despre o simplă elibere de permis, procesarea datelor personale ale cetățenilor are un regim ceva mai complicat. S-a rezolvat problema, s-au dat la tipărit, în maximum o lună se reia eliberarea permiselor de mic trafic de frontier”, a explicat Băsescu.
Distribuirea permiselor a fost sistată de către autoritățile române din toamna anului trecut din cauza cerințelor europene care preved eliberarea unor permise cu date biometrice.
Permisele de mic trafic la frontieră oferă basarabenilor cu viză de reşedinţă la cel mult 50 de kilometri de frontieră dreptul de a circula pe aceeaşi distanţă în România fără viză.
Joi, 18 Iulie 2013 Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova