CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PRIMELE ZILE DUPĂ „ELIBERAREA” ADUSĂ ÎN 1940 DE HAITELE SOVIETICE ÎN BASARABIA COTROPITĂ


 Basarabeni schingiui+úi +či uci+či de bol+čevici pentru c¦â +či-au p¦âstrat sentimentele rom+óne+čti 2

Imagini document ! Urmele atrocităților bolșevice descoperite după dezrobirea  Basarabiei de către armata română în 1941.

CRIMELE COMUNISMULUI: Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

Publicația de la Chișinău http://www.timpul.md vorbește despre primele zile ale ocupației haitelor de barbari de la răsărit:

După ce, la 28 iunie 1940, la ora 7 dimineața, tancurile sovietice au trecut Nistrul, primele avioane ale ocupanților au aterizat pe aeroportul din Chişinău în jurul orei 16:30. În scurt timp după aceasta, lucrătorii de partid încadrați în procesul de bolşevizare a Basarabiei şi-au adus aici și familiile.

Băștinașii își aminteau că bărbaţii sovietici erau îmbrăcați în pantaloni strâmţi de „porosină” (pânză de sac), purtau cămăşile peste pantaloni, încheiate până la ultimul nasture, și erau încinşi cu nişte şireturi.

Femeile se chiteau toate în rochii de cit alb, cu floricele mici.

Deși nu-și puneau ciorapi, ele se încălțau în papuci. În straiele astea, umblau cu toții după mâncare şi băutură. În anul acela, recolta a fost bogată și de-ale gurii se găsea din belşug. La început, magazinele erau ticsite cu mărfuri, dar peste o lună în ele nu mai era nimic… Nevestele ofițerilor ruși, îmbrăcate în cămăși de noapte, mergeau la piață, iar soții lor cumpărau cantităţi enorme de alimente, zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici și vase de bucătărie.

Vestimentaţia şi cultura alimentară a soţiilor ofiţerilor ruşi sunt descrise în memoriile Claudiei Cobasnean:

Cel mai mare şoc pentru noi a fost să vedem cum soţiile ofiţerilor ruşi, îmbrăcate în cămăşi de noapte (pe care le credeau rochii elegante), mergeau la piaţă. Toată lumea râdea pe ascuns. Istoria cu măslinele a înconjurat întreaga Basarabie. Degrabă după acea zi tragică, au fost scoase în vânzare măslinele rămase în depozite. Se formaseră cozi imense. Noi nu ştiam de aşa ceva. Stând în rând, două rusoaice vorbesc: „Nu ştiu ce găsesc moldovenii în măslinele astea, că eu am luat două kg de măsline şi două de zahăr şi le-am fiert, şi nu mi-a ieşit dulceaţă”.

Nu se atingeau doar de pălării și cravate

Și Gleb Drăgan vorbește despre obiceiurile stranii ale familiilor ofițerilor sovietici, în lucrarea sa autobiografică „Deportații. Tragedii basarabene”:

Cel mai mult îi impresionaseră alimentele. După ce ani de zile nu văzuseră pe la ei decât magazine goale, ajunşi aici, cumpărau cantităţi enorme de alimente; tot ce le era refuzat la ei acasă. Spre uimirea localnicilor, cumpărau zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici, vase de bucătărie… Tot aşa dăduseră năvală în magazinele de încălţăminte, uluiţi de ce pot găsi. În schimb nu se atinseseră de pălării şi de cravate, embleme ale „burgheziei”. Se petrecuseră şi scene nostime. Nişte rusoaice ieşiseră pe stradă în cămăşi de noapte de mătase sau de milaneză, crezând că sunt rochii. Sau umblau caraghios, din neobişnuinţă, cu pantofi cu toc. Dar ţineau cu orice preţ să fie elegante.”

„În centru văzuseră camioane cu soldaţi. Stăteau smirna (nemişcaţi n.r.), uitându-se drept înainte, ca şi cum nu i-ar fi interesat nimic. Şi la colţuri pe străzi erau postaţi soldaţi cu arma la picior. Aveau o beretă neobişnuită pe cap, pusă într-o parte; bluza kaki strânsă în talie cu o curea lată; pantalonii bufaţi erau băgaţi în cizme scurte, nelustruite. Oamenii treceau uitându-se curios la ei, dar soldaţii nu le dădeau nicio atenţie. Şi, dacă unul punea vreo întrebare unui soldat, el răspundea scurt şi hotărât: „Guleai! Guleai!” (Du-te și te plimbă! – n.r.), scrie Gleb Drăgan.

Același autor subliniază că lucrătorii de partid n-au creat o impresie mai bună decât soldații. „Civilii îi uimiseră pe localnici şi mai mult decât militarii. Mai ales cu îmbrăcămintea lor urâtă, demodată, sărăcăcioasă. Bărbaţii purtau cămeşi şi pantaloni din pânză, în picioare tenişi sau chiar târlici. Femeile – rochii de stambă cu un model vechi de 15-20 de ani; în picioare fără ciorapi, cu sandale urâte, scâlciate. Militarii şi civilii fuseseră încartiruiţi pe la casele mai arătoase ale localnicilor… Şi aşa, mulţi moldoveni, mai ales intelectualii, se pomeniseră cu un militar sau cu o familie de sovietici în casele lor”, notează Drăgan.

Din a doua zi de ocupație până pe 15 iulie 1940, au fost impuse restricții de deplasare. Între orele 20:00-6:00, era interzis accesul în localităţile urbane, iar, în intervalul de ore 23:00-5:00, se interzicea deplasarea prin oraş.

Oamenii aveau de ales între viață și slănină, ouă și vin

În afară de cumpărăturile pe care le făceau în cantități uriașe, în primele ore după ocuparea Basarabiei, soldaţii şi lucrătorii de partid s-au dedat la jafuri atât din locurile publice, cât şi din cele private. În lucrarea sa, „Siberia acasă”, Margareta Spânu-Cemârtan relatează despre aceasta:

„În Chişinău erau multe maşini încărcate cu soldaţi, care se opreau drept în uşile magazinelor, unde erau gălăgioşi şi confiscau produse, le încărcau la repezeală şi plecau mai departe. Lumea era buimăcită şi speriată. Vânzătorilor care se împotriveau, soldaţii le puneau pistolul la tâmplă”. Aceeaşi soartă au avut-o şi gospodăriile private, mai ales după ce infractorii au fost eliberaţi din închisori. Ecaterina Străjescu din s. Vertiujeni, r-nul Teleneşti, își amintea: „…era în noaptea după ce noi, copiii, întâmpinaserăm ziua soldaţii cu steluţe roşii în frunte.

A sosit un detaşament dintre cei eliberaţi din puşcărie, le spuneau calmuci. Erau îmbrăcaţi în pufoaice, caraghioşi la înfăţişare şi răutăcioşi. Au venit la nana în toiul nopţii şi au început să strige, să-i ameninţe cu armele că-i împuşcă, dacă nu le dă slănină, ouă şi vin. Biata nana stătea înmărmurită de frică pe o laviţă sub icoane. A urmat o împuşcătură şi nana s-a prăvălit, şi icoana a căzut peste ea. Pe băbaca l-au scos afară. Unul a pus mitraliera pe capul lui ca pe un suport şi a început a trage în aer cerând vin. El le-a dat.

A deschis larg uşile la beci şi au cărat cu căldările cât au dorit. Spre ziuă băbaca a scos cepurile de la poloboace. A curs şi tot vinul, dar el ştia că în nopţile următoare soldaţii n-o să mai aibă la ce veni… Ouă şi slănină n-au mai găsit, cu toate că au cotrobăit toată casa”.

Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

O altă misiune a bolșevicilor în prima săptămână de ocupație era stabilirea locaţiei gospodăriilor celor refugiaţi şi transformarea acestora în edificii de menire socială. În s. Gaidar, r-nul Ceadâr-Lunga, casa lui Ion Capţamun a devenit ambulatoriu, iar în casa lui Ion Ienachi din s. Tomai a fost deschisă o şcoală. Din gospodăria lui Dumitru Topciu au fost confiscate două case, una fiind transformată în spital, iar cealaltă casă – în cooperativă. Și locuința fostului primar din s. Valea Perjei Noi a fost amenajată ca şcoală.

Pomenindu-se cu Armata Roșie în sat, conducătorii localităților s-a comportat după cum le-a dictat conștiința. În unele sate, administrația locală s-a pronunțat public împotriva expansionismului sovietic. În cadrul celor două adunări ale sătenilor din Hâșdieni, raionul Glodeni, din 28 iunie și 4 august 1940, primarul Mihail Mutâlică a vorbit fără ocolișuri despre ocuparea Basarabiei, accentuând că toate etniile au drepturi egale. În consecință, la mijlocul lui august, acesta a fost arestat. Pe 22 februarie 1941, Judecătoria Supremă a RSSM a lăsat în vigoare sentinţa Judecătoriei Bălţi din 30 ianuarie, același an, prin care Mutâlică era condamnat la pedeapsa capitală și confiscarea averii.

Un caz similar a avut loc pe 28 iunie 1940 în s. Trifăneşti, judeţul Soroca, unde Vasile Sofica își îndemna sătenii să opună rezistenţă Armatei Roşii și intenţiona să dea foc podului de peste Răut, pentru a opri înaintarea tancurilor sovietice. Peste câteva zile, a fost și el arestat, iar apoi a fost condamnat la moarte.

În alte sate, oamenii au fost îndemnaţi să întâmpine ocupanții în mod organizat. Eleva lui Alexandru Cristea, Claudia Cobasnean, îşi amintea de acea zi:

„La 28 iunie 1940, eram în sat. S-a anunţat că toată lumea trebuie să meargă la o intersecţie de drumuri. Nu ştia nimeni de ce. Am aflat ulterior că lumea era adunată ca să întâmpine armata sovietică”.

Primele mitinguri ale sovieticilor

Odată sosiți în Basarabia, sovieticii organizau adunări în fiecare localitate. Ei anunțau oamenii că s-a schimbat orânduirea și îi obligau să o recunoască.

Susţinătorii bolșevicilor, cunoscuţi în localitate, țineau discursuri prin care denigrau statul român, plângându-se de viaţa grea pe care au dus-o pe parcursul a 22 de ani. Totodată, deținătorii de arme urmau să le predea la sovietul sătesc. Cei care nu se supuneau acestui ordin au fost pedepsiți la ani grei de Gulag.

La 29 iunie 1940, la Chișinău, autoritățile sovietice au organizat un mare miting, la care au participat 100 000 de oameni, inclusiv Nikita Hrușciov, pe atunci prim-secretar al CC al PC(b) din Ucraina, S. Timoșenko, comisarul poporului pentru apărare din URSS, L. Mehlis, șeful Direcției politice generale a Armatei Roșii și S. Burlacenko, președinte al Comitetului revoluționar provizoriu din Basarabia.

24/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

RESTITUTIO: NICOLAE IORGA despre Basarabia

FOTO-VIDEO] IN MEMORIAM: Nicolae Iorga-80 de ani de la asasinarea  „Apostolului Neamului”! | Radio România Reșița

Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții. Greșelile nu se iartă, ci se repară”, mărturisea Nicolae Iorga, savantul român născut pe 5 iunie 1871 la Botoșani şi asasinat pe 27 noiembrie 1940 la Strejnic, județul Prahova.

George Călinescu, vorbea despre rolul pe care acest mare român l-a avut în primele decenii ale secolului XX, ca despre acela al unui „Voltaire”, al unui Părinte spiritual ce a scris și înfăptuit istoria neamului nostru.

În volumul  Sfaturi pe întuneric care reunea o serie de Conferinţe la radio, Nicolae Iorga spunea :

”Mi se cere să particip, nu la apărarea dreptului nostru asupra Basarabiei, pe care nici un om cuminte dintre cei cari fac parte din forma cea nouă a Rusiei, pe care o dorim desfăcută de apăsătoarele tradiţii ţariste, nu înţelege a o socoti capabilă de a fi desfăcută din trupul statului românesc, revenit în hotarele sale fireşti, ci la considerarea rostului Basarabiei în legătura, care trebuie să fie din ce în ce mai strânsă, fără osebire de loc şi de moment istoric, între părţile dintre Prut şi Nistru şi dintre celelalte părţi româneşti.

Dacă înţeleg bine ceea ce s-a cerut, este prin urmare o definiţie a Basarabiei: o definiţie supt mai multe raporturi şi, anume, o definiţie în ce priveşte originile sale, adecă felul de vieaţă românească cel mai vechi şi formele pe care a trebuit să le primească această bucată de vieaţă românească.

Apoi condiţiile în care s-a făcut desfacerea acestei ţări, care a devenit pentru Rusia ţarului Alexandru I, întâi o „oblastie” cu un caracter naţional şi provincial bine delimitat şi pe urmă o simplă provincie, a cării alipire la monarhia, făcută din multe petece, a Romanovilor, trebuia să ajungă cât se poate mai strânsă.

Harta Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare | Melidonium

Ţara Românească a Moldovei – căci acesta este numele cel mai vechi al Dom­niei care s-a chemat pe urmă mai pe scurt: Moldova – s-a alcătuit departe de malul Prutului, în colţul acela unde românimea din mai multe locuri s-a legat de la sine împreună, anume pe valea râului de unde a venit numele Moldova şi în jurul acelui vechi centru orăşenesc, venind încă din vremea tătarilor şi locuit la început de lucră­torii saşi de la minele ce nu mai există astăzi, centru care se zice astăzi Baia, din cauza acestor mine, ca şi Baia Mare, Baia de Criş, Baia de Aramă, dar care odinioară era numit în latineşte Cetatea Moldovei, iar pentru unguri Moldva-Banya, Baia Moldovei, pentru saşi: Die Stadt Mulde, Cetatea Moldovei.

Prin sărituri răpezi de ostaşi această Domnie moldovenească, strâns legată de râu, a ajuns înaintea largii ape a Şiretului şi înaintea Sucevei, care se varsă în Şiret şi, înainte de a coborî în jos către Roman, ea a ţintit drept către vadurile Nistrului, ajungând prin cel de la Cernăuţi la vadul cel mare de la Hotin şi prin vadul de la Ţuţora pe Jijia, în jos de Iaşi, la celălalt vad, de la Tighinea, sau, coborându-se mai în jos, la cetăţile cele întemeiate pe pământ românesc, dar fără stat al românilor, pe vremea aceea, la Chilia şi Cetatea Albă.

Este de uimit cu câtă putere s-a tins de la început la stăpânirea acelor mari ape, a căror nevoie a fost simţită de la început şi cărora li s-a căutat până la izvoarele lor o întregire prin ţara cea nouă, căci de aici a pornit adăugirea, în părţile de la Cernăuţi, unde a fost Ţiţina, de la Şipinţi, în legătură cu aşa-zisa Şerpeniţă din judeţul Dorohoi, şi de la Hmilov, a cărui aşezare n-o putem găsi, a Moldovei celei­lalte, pentru ca de acolo să se urmărească şi mai departe stăpânirea târgurilor celor mari din colţul ruso-polon al Pocuţiei. Era o întregire pe care am putea-o numi în parte basarabeană în această legătură dintre Domnia cea veche din părţile Băii şi dintre două prelungiri, dintre care una lovea drept la Hotin, iar cealaltă căuta, peste vadurile Prutului şi Nistrului, legătura cu izvoarele înseşi ale acestor ape.

Abia cunoaştem pe cei dintâi Domni ai Moldovei, şi nu ne putem da samă de însuşirile lor. Ele însă au trebuit să fie mari, căci nu înseamnă puţin lucru ca, de la primii paşi făcuţi de un stat întemeiat milităreşte, el să-şi vadă harta întreagă, pe un timp când ea nu era însemnată pe hârtie, şi să întemeieze o politică îndreptată pe căile acestea largi ale râului şi cuprinzând un total aşa de deplin şi de solid închegat cum era acela dintre Carpaţi şi Nistru.

Se poate întâmpla ca, în părţile acestea de la răsărit, satul românesc să fi fost mai rar, căci a fost o pădure basarabeană care s-a mâncat încetul pe încetul şi pe care ar trebui, fireşte, s-o punem la loc.

Desigur că, acolo unde se întindea stepa, adecă şesul fără copaci şi cu puţine cursuri de apă, afară de lacurile sărate care se înşirau deasupra gurilor Dunării, să se fi strecurat popoarele din răsărit, împotriva cărora Domnii Moldovei au făcut imediat un lanţ de cetăţi apărătoare: Hotinul ridicându-se încă de pe vremea înaintaşilor lui Ştefan cel Mare, până ce i s-a adaus strălucita îmbrăcăminte de piatră şi de cărămizi aparente, dăruite desigur de Petru Rareş, Soroca, întemeiată ca un punct de strajă înaintea tătarilor, bătuţi la Lipnic de Ştefan cel Mare, Orheiul şi zidurile puternice, drept pe Nistru, ziduri care durează perfect şi până acum, de la Tighinea, fără a mai pomeni întăriturile ocrotitoare peste cetăţenii, cari îşi aveau, cum s-a dovedit în urmă, monedele lor, în care numele de Cetatea Albă, în greceşte Aspro-Kastron, era unit, pe cealaltă faţă a banului, cu bourul mol­dovenesc de pe vremea lui Alexandru cel Bun şi a urmaşilor săi.

Basarabia nu este un adaos dăruit ambiţiei unui Domn târziu, ci una din pietrele de temelie în clădirea solidă a Domniei moldoveneşti din cele dintâi timpuri.

Ne-am deprins mai târziu a vedea în Prut un hotar, şi cântecul popular l-a blăstămat din cauza împiedecării legăturilor de fiecare zi între oamenii de acelaşi fel, cari erau foarte deseori tovarăşi de muncă şi membri ai aceleiaşi familii. Dar, în vieaţa cea veche a poporului nostru rural, el nu înseamnă o despărţire.

Nu este râu, sau, exceptând Tisa singură, şi anume în partea de jos, n-a fost râu care să însemne o despărţire între două grupe de români.

Priviţi la Dunăre: români sunt de o parte şi de cealaltă, având cu desăvârşire aceeaşi înfăţişare şi, chiar dacă românii se strecoară adânc în Balcani, întinzând mâna fraţilor lor, de o făptură întrucâtva deosebită, din părţile Macedoniei şi Tesaliei, nimic nu-i deosebeşte.

Tot aşa românii se întind şi astăzi de o parte şi de alta a Nistrului, şi, precum cei din Balcani s-au coborât până în fundurile acestea macedonene, tot aşa ceilalţi, de la răsărit, s-au dus până la Nistru, până la Bug, s-au coborât cu turmele în Crimeea şi au ajuns, prin colonizările silnice ale ruşilor, până la apele depărtate ale răsăritului manciurian, ale celei mai îndepărtate Asii.

Prin urmare nu se poate crede că, în cele dintâi timpuri, cum nu era o deosebire între şiretenii de o parte şi de cealaltă, să fi fost una între prutenii de pe dreapta şi prutenii de pe stânga. Ţinuturile pe care le-au întemeiat în jurul cetăţilor primii Domni moldoveni se întindeau pe amândouă malurile apei.

Ţinutul Hotinului trecea până în Bucovina de astăzi, cu pădurea lui.

Ţinutul Iaşiului era şi pe un mal şi pe celălalt al Prutului.

Ţinutul Fălciiului era strâns legat de partea cealaltă, şi între Huşi şi Lăpuşna erau legăturile cele mai fireşti. Prutul însuşi are o astfel de şerpuire, încât deseori cine călătoreşte în aceste părţi ajunge de nu-şi mai dă bine samă unde este Moldova rămasă neatârnată şi unde şi-a înfipt gheara vulturul bizantin al ţarilor.

Iar pădurea Tigheciului îşi avea o parte corespunzătoare dincolo de Prut, precum stepa din josul Basarabiei trece Prutul, cuprinde Covurluiul, o parte din Brăila şi coboară în Ialomiţa, pe care o stăpâneşte cu Bărăganul şi se opreşte numai în margenea Vlăsiei, a pădurii româneşti din Ilfov şi Vlaşca.

Neamurile boiereşti nu s-au deosebit niciodată, după cum unul era de o parte, altul de cealaltă parte.

Un amestec de sânge cu unii ruşi, pe cari de la început i-am cucerit şi confundat cu noi, se observă încă din veacul al XIV-lea, dar ei sunt mai mult în Moldova de Sus decât în părţile Basarabiei de Mijloc, între toate asemenea cu Moldova, şi părţile de jos, care au avut deseori o soartă deosebită de a regiunilor celorlalte, dar şi aici fără deosebire după cum erau la răsărit sau la apus de acelaşi Prut.

Ctitorii bisericilor din Basarabia nu sunt oameni de acolo, precum ctitori ai lăcaşurilor din Moldova au putut fi deseori cei cari înfăţişau vieaţa românească dinspre răsărit. Şi primejdiile au fost aceleaşi.

Niciodată o năvălire nu s-a oprit la şivoiul îngust al Prutului, ci totdeauna horda tătărască a pătruns până la Şiret şi chiar dincolo de această apă, când n-a trecut pe deasupra trecătorilor spre a se coborî prăpăstios în Ardeal, primejduind Maramurăşul şi părţile vecine.

Nu se poate o legătură mai strânsă între două părţi de la început nedezlipite şi fără nici un motiv de dezlipire de aceleaşi hotare.

Când a fost nevoie să se împartă Moldova în două, nimeni nu s-a gândit s-o împartă în lung, ci împărţirea s-a făcut în lat. Ţara de Jos, de la Bârlad încolo, opunându-se Ţării de Sus, care se îngrămădea, după scăderea vechii capitale a Sucevei, în jurul Iaşilor. Nimic nu poate fi mai doveditor a unităţii româneşti decât acest caracter de împărţire pe latitudine a Moldovei, pentru nevoile administrative de mai târziu.

Când se făcură ceva mai târziu planurile de împărţire a Moldovei între împăratul Sigismund, care era rege al Ungariei, şi între regele polon, care râvnea la drumul spre Marea Neagră prin părţile basarabene, înţelegerea aceasta a tăiat tot în lat Moldova, plan care, lovindu-se de dârza împotrivire a lui Alexandru cel Bun, n-a putut fi îndeplinit niciodată. Iar când între urmaşii lui Alexandru s-a făcut împărţirea, de venituri mai mult decât de ţară, Ilie, fiul lui Alexandru, a fost Domn în sus, Ştefan în jos, şi Petru Aron s-a refugiat, se pare, într-un anume moment, la Cetatea Albă. Ruşii n-au urmărit niciodată Basarabia privită ca o entitate deosebită – aceasta nu se bagă de samă; ei n-au urmărit nici măcar Moldova singură, ci stăpânirea asupra amânduror Ţărilor Româneşti până la Dunăre, ca să aibă legătura cu elementele slave din Peninsula Balcanică, în chip firesc legate de dânşii.

Dacă, la 1812, s-au oprit la Basarabia, este pentru că n-au putut câştiga mai mult.

Planurile făcute de dânşii înaintea încheierii acestei păci neaşteptate, pe care ei au primit-o numai de frica lui Napoleon, care se pregătea de năvălire, cuprindeau măcar Moldova întreagă, sau măcar Moldova până la Şiret.

Raptul Basarabiei 1940, de Ion Şişcanu | Recenzii filme și cărți

Şi după anexarea Basarabiei, ţarul Alexandru n-a crezut scopul său în adevăr atins, ci el a dorit să întrebuinţeze Basarabia ca o bază pentru luarea în stăpânire a Moldovei, sau, pe vremea lui Kiseleff, prezident al amânduror Principatelor, s-a stabilit carantină la Dunăre, care trebuia să fie hotar faţă de turci.

Dar, îndată ce putinţa aceasta de a căpăta Ţările Româneşti, care s-a ivit ultima oară, ca o fantazie bolnăvicioasă, în timpul Războiului celui Mare, când Stürmer, înţeles cu germanii, se socotea stăpân în Moldova, lăsând Muntenia în sama împăratului-rege de la Viena şi Budapesta, când această imposibilitate s-a vădit, Basarabia a rămas fără sens pentru Rusia. Şi Rusia nu putea să aibă nevoie de dânsa, nici în ce priveşte coborârea la Marea Neagră, pe care o are aşa de larg, nici în ce priveşte o înaintare asupra gurilor Dunării, spre care merge un interes european, care, oricând, a stat împotriva pretenţiilor ruseşti şi care, chiar când a trebuit să cedeze ruşilor gura Chiliei – pe când la tratatul din Paris era vorba de toate gurile Dunării în sama Turciei supt administraţia Moldovei – s-a îngrijit, prin canalul de la Sulina, să prefacă acest braţ al Chiliei într-o linie moartă pentru comerţ.

Dacă mai este nevoie, în starea actuală a legăturilor, să se aducă înainte argumente istorice şi argumente de bun simţ, ele pot fi culese şi de ai noştri, pentru a se folosi de dânsele în diplomaţie, şi pentru alţii, din această scurtă expunere.”

Din volumul N. Iorga. Sfaturi pe întuneric. Conferinţe la radio
(1931-1940), Ediţie critică, note, comentarii,
bibliografie de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu,
Societatea Română de Radiodifuziune,
Bucureşti, Editura „Casa Radio”, 2001, p. 329-332.

03/08/2021 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Înființarea unor noi circumscripții electorale pentru marile comunități românești din străinătate

Bucureștiul poate da un răspuns adecvat răspândirii globale a națiunii române

Bucureștiul poate da un răspuns adecvat răspândirii globale a națiunii române

Începând cu 1998, alături de câțiva vizionari ai Vechiului Exil românesc: Doru Novacovici (Franța), Ruxandra Popa, Sanda Budiș (Elveția), Nicolae Popa, Pr. Calciu,  Mircea Popescu (SUA), Vlad Cubreacov (din Basarabia exilată cu pământ cu tot) și cu suportul unor entuziaști din țară, majoritatea provenind de la Liga Studenților: Romeo Moțoiu, Viorel Badea, Mugur Vasiliu, Cristian Urse, Marius Bostan, Sandra Pralong, Ștefan Glăvan, Monica Zvirjinschi, Mihaela Crăciun, Marilena Rotaru, studenții de la Centrul Hurmizachi, Eugen Tomac, Diana Postică și Nicolae Todiraș,  în guvernările Ciorbea și Radu Vasile a fost demarat un proiect de organizare a unui Departament guvernamental pentru românii de pretutindeni (care s-a înființat nu ușor, dar repede, patronat și de Președintele României, Emil Constantinescu) și există până astăzi ca DRP) și apoi a unui Consiliu de reprezentare a românilor de pretutindeni (inclusiv din Basarabia, Bucovina și Sudul Dunării) în structurile statului român ca prim pas, cerându-se înființarea unei Circumscripții separate, cu nr. 43 Românii de Pretutindeni/Diaspora, pentru electorii care votau la misiunile diplomatice ale României.

A durat 10 ani (8-10 ani era defajazul în societatea noastră în epocă, adică rezistența la schimbare) până când printr-o OUG* nr.97/2008, Guvernul Tăriceanu să dea viața Circumscripției nr. 43 pentru Basarabia și Diaspora să devină realitate!

Astăzi, în anul 2021, constatăm că vreo 4,5 milioane de români trăiesc în Occident și constituie mari comunități în Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania, SUA…

În anul 2021 ne aflăm într-un moment de răscruce, în care clasa politică actuală, care se prezintă modernizată și cu experiențe dintre cele mai diverse și înaintate în societatea occidentală și cu aspirații înalte, trebuie să dea acum un răspuns adecvat răspândirii globale a națiunii române și elitei afirmate în această diasporă!

Un prim semnal și pas din partea Bucureștiului oficial ar fi acela al înființării circumscripțiilor electorale distincte,  pentru aceste țări unde trăiesc marile comunități românești, neuitând Basarabia și Bucovina care ar rămâne circumscripția  nr. 43, celelalte devenind circumscripția nr. 44 pentru românii din Spania și Portugalia, circumscripția nr. 45 pentru cei din Italia și Grecia, circumscripția nr. 46 pentru cei din Franța și Elveția, circumscripția nr. 47 pentru Germania, Austria, Danemarca și Suedia, circumscripția nr. 48 pentru cei din Marea Britanie și Irlanda, circumscripția nr. 49 pentru cei din Statele Unite ale Americii, circumscripția nr. 50 devenind pentru Diaspora din celelalte țări.

Norma de reprezentare ar fi aceeași ca pentru fiecare județ din țară/circumscripție electorală județeană!

Desigur, asta presupune și o recalibrare a numărului de parlamentari în fiecare județ, ca urmare a scăderii numărului populației și implicit rectificarea listelor electorale județene corelativ cu listele diasporei și Basarabiei.

Dacă pentru alte state ar mai putea apărea discuții și contestații legate de listele electorale și de numărul celor înregistrați  cu reședința permanentă într-un alt stat decât România, de exemplu, în cazul românilor din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord toate aceste calcule sunt clare, indubitabile (ca urmare a înregistrărilor post Brexit) și ne indică 1.000.000 de români în UK, adică o  circumscripție electorală comparabilă cu Bucureștiul, Iașiul sau Clujul… care ar trebui să aibă o reprezentare corespunzătoare.

Pentru  celelalte state se va putea pleca de la evidențele alegerilor anterioare parlamentare și prezidențiale, date pe care le poate oferi cu generozitate chiar Autoritatea Electorală Permanentă ori centralizând cifrele publicate de Biroul Electoral al Circumscripției nr. 43, de BEC și de MAE.

Înființarea acestor noi circumscripții electorale cu nr. 44-50 pentru marile comunități românești din aceste state la fel ca pentru fiecare județ din țară nu implică modificarea Constituției, ci doar a Legii Electorale, modificare care poate fi făcuta și de Guvern prin OUG, fix ca in anul 2008*.

Cred cu tărie în viabilitatea acestui proiect inovator, tot așa precum am crezut din 1998 în reușita proiectului circumscripției nr. 43 – distincte, speciale pentru Basarabia și Diaspora, scrie Antonie Popescu în http://legislatie.just.ro, preluat de https://tribuna.us.

AMIN!

*ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 27 august 2008, privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului

(…)

“10. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 10. – Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie separată pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43.

Denumirea şi numerotarea circumscripţiilor electorale sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul titlu.” 

07/07/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: