CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De ce în R.Moldova încă se mai suspină după URSS și se votează partidele pro-est ?

Imagini pentru propagandă pentru putin în  r moldova

 

 

 

Nu există o nedumerire mai mare pentru un vizitator din afară, legată de Republica Moldova, decât opțiunea pentru trecut a unei părți însemnate a locuitorilor ei.

De ce moldovenii continuă să voteze partidele pro-est, de ce mai suspină după URSS? Cel mai recent oaspete care a formulat această întrebare, la întâlnirile cu publicul basarabean, a fost scriitoarea Ana Blandiana, invitată de Radio Europa Liberă în cadrul proiectului „Antinostalgia – Privind spre viitor”.

Ana Blandiana, care a fondat împreună cu Romulus Rusan un Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței, la Sighet – amenajat într-o fostă închisoare în care au pierit elitele României interbelice –, avea toate motivele să-și exprime această mirare, întrucât în România, devenită membru UE și NATO, cu toate obstacolele și ezitările tranziției, despărțirea de comunism este o realitate, chiar dacă mulți reproșează PSD-ului, care a dominat politica postdecembristă, că este „legatarul” fostului regim.

În România nostalgicii pro-comuniști declarați se rezumă la un grup de persoane în vârstă, care își convertesc frustrările în dorul după tiranul „ciuruit” la Târgoviște. Mai sunt și câteva voci stângiste care agită, destul de neîndemânatic, ideile lui Putin, prin FakeNews-urile de la Sputnik.

În Republica Moldova nostalgia pentru comunism, pentru Uniunea Sovietică, persistă de aproape trei decenii, poate cu excepția primilor ani de după declararea independenței, atunci când vechile structuri erau derutate, iar promisiunile viitorului încă nu reușiseră să decepționeze. Ulterior, partidele pro-ruse (agrarienii, social-democrații, comuniștii, socialiștii…) au condus în toate sondajele, fiind votate nu doar de rusofoni – minoritatea dominantă înainte –, dar și de mulți moldoveni, dând măsura deznaționalizării basarabenilor, dovada consecințelor comunismului în limba rusă, pe care românii de peste Prut, din fericire, nu le-au cunoscut.

Forțele pro-moscovite, anti-reformă, au menținut puterea, adâncind dependența economică a Moldovei față de Rusia, speculând pe seama imaginii URSS, care oferea „siguranța unui loc de muncă”, confortul unui salariu mediocru dar stabil, scutindu-i pe moldoveni de riscurile libertății, când trebuie să schimbi ceva în existența ta. Au exploatat și falsa, iraționala mândrie a dezmoșteniților de a fi făcut parte dintr-un mare imperiu.

Voronin, liderul PCRM, unul dintre profitorii tranziției, rămas în afara parlamentului după ultimele alegeri, recunoștea acum câțiva ani că termenul „comunist” din titulatura partidului său nu mai corespunde realității, dar că nu va renunța la el, pentru că aduce voturi: moldovenii continuă să voteze fantasme compensatorii.

Mai tânărul, mai cinicul și mai pragmaticul Igor Dodon nu mai mizează pe comunismul ideologic, ci pur și simplu pe Rusia, pe grandoarea țaristă și sovietică, și pe Biserica Pravoslavnică.

Și acest „socialism cu popi și țari” s-a dovedit pentru Dodon și PSRM o strategie de succes la o populație săracă și prost instruită. Electoratul pro-rusesc este ațâțat, de asemenea, cu slogane populiste gen „statalitate”, „limbă moldovenească”… Nu s-au erodat încă nici sperietoarea Unirii, nici spectrul imperialismului american și-al NATO.

Dintre toți politicienii vasali ai Moscovei, Dodon a mers cel mai departe cu obediența…

Dintre toți politicienii vasali ai Moscovei, Dodon a mers cel mai departe cu obediența – un panou electoral cu Putin îi asigura până nu de mult 40-45% din sufragii.

Același truc manipulator cu fotografia lui Putin și lozinca „Împreună cu Rusia! Pe veci cu Rusia!” l-au folosit în alegeri și bașcanii de la Comrat, deși nu Rusia învestește în autonomia găgăuză, ci Uniunea Europeană și România.

Dar cu toate nostalgiile moldovenilor după URSS, falanga pro-rusă n-ar reuși să se mențină fără banii Moscovei. A recunoscut-o chiar Dodon, în faimoasele sale „dialoguri televizate” cu Plahotniuc și Iaralov, că rușii îi dau pentru întreținerea PSRM aproape 700 000 de dolari lunar.

Apoi nu vom izbuti niciodată să minimalizăm rolul mass-media moscovite care domină în Basarabia. 80% din programele de cablu TV sunt rusești.

Nimic nu se poate schimba în Moldova fără stăvilirea acestui torent toxic, care lustruiește o Rusie totalitară și războinică, anti-europeană și anti-americană. Mai ales că aceste posturi TV retransmise în Moldova trec sub tăcere sumbrele realități interne din Federația Rusă, cenzurează vocile critice. Dacă vor mai ajunge să guverneze în Basarabia, partidele democratice vor trebui să zăgăzuiască propaganda rusă – o sursă de manipulare și poluare a creierilor.

Mai ales că Moscova caută să-și legitimeze pretențiile hegemonice printr-o nouă campanie agresivă de rescriere a istoriei contemporane după tipic stalinist. Tonul îl dă chiar Putin. Astfel, pentru a oculta Pactul Ribbentrop-Molotov și a combate o Rezoluție a Parlamentului European care denunță cârdășia sovieto-nazistă din 1939, Kremlinul încearcă să pună pe umerii Poloniei – pe umerii victimei! – răspunderea declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. Delirul militarist va atinge apogeul de 9 mai, când Moscova va aniversa cu mare fast 75 de ani de la victoria asupra Germaniei hitleriste.

Primarul socialist al capitalei e și el preocupat de reconstituiri sovietice: vrea la Chișinău o filială a muzeului blocadei Leningradului…

Sincronizat perfect cu mesajul Kremlinului, Dodon a și anunțat că va contribui masiv la sărbătorirea evenimentului și planifică reparații de monumente sovietice, parade, ceremonii festive, sfidând sensibilitățile românești, istoria tragică a Basarabiei prinse în menghinea celei de-a doua conflagrații mondiale. Primarul socialist al capitalei e și el preocupat de reconstituiri sovietice: vrea la Chișinău o filială a muzeului blocadei Leningradului.

Trendul imprimat de prezidentul pro-moscovit este urmat și de „guvernul tehnocrat” al Moldovei, ai cărui miniștrii se întrec în slugărnicii față de Rusia și nu se feresc să insulte adevărul și suferința acestui popor.

Ultima „bombă” de acest fel a detonat-o ministrul de externe Aureliu Ciocoi, care a declarat că armata rusă a fost cea care, în bunăvoința ei dezinteresată, a oprit vărsările de sânge de la Nistru în vara lui 1992. Cu alte cuvinte, Armata a 14-a nu a fost agresorul, ci pacificatorul, exact cum spune și ministrul rus de externe Lavrov.

Afirmațiile lui Ciocoi au stârnit un val de indignare, proteste și manifestații de stradă ale veteranilor războiului din Transnistria. Foștii luptători moldoveni, partidele din opoziție au calificat declarațiile ministrului drept trădare de stat și i-au cerut demisia, iar Ciocoi, secondat de Dodon, ca să se apere, a pretins (cum altfel?) că vorbele i-au fost greșit interpretate.

Ministrul Ciocoi putea să-și aleagă o modalitate mai subtilă, mai puțin brutală de a-și arăta servilismul pro-rusesc. Întrucât adevărul este cunoscut și consfințit chiar în acordul de armistițiu între părțile beligerante – Federația Rusă și Republica Moldova –, semnat pe 21 iulie 1992 la Moscova între Elțîn și Snegur, dar și în sentința CEDO din 8 iulie 2004, care definește clar Rusia ca parte și instigator al războiului de pe Nistru.

Lupta pentru spirit critic și gândire independentă este esențială. Pentru că ceea ce avem în Republica Moldova – memoria distorsionată, criza de identitate – sunt forme ale ne-libertății, sinonime ale sclaviei.

Și cea mai clară dovadă a acestei realități sunt țările baltice: tocmai conștiința lor națională robustă a fost câștigătoare, le-a plasat ca nivel de prosperitate înaintea altor state din Uniunea Europeană, aflate și ele cândva în spatele Cortinei de Fier.

Abia când ne vom lepăda de comunism, când vom scoate miturile sovietice din mintea moldovenilor, vom putea spera la o schimbare de destin a acestei palme de pământ „așezate în calea tuturor relelor”.

 Vitalie Ciobanu

Ziarul Națiunea

17/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

De ce UNIREA R. MOLDOVA cu ROMÂNIA trebuie să devină unicul Proiect de Țară al ROMÂNILOR

 

 

În 1989-1991, RSSMoldovenească reprezenta o colonie tipică, un cazan ruginit, gata să dea în clocot sau să explodeze.

Majoritatea alogenilor ne băgau pe gât referendumul lui Gorbaciov: „Să păstrăm măreață Uniune!”. Când s-au convins că Uniunea Sovietică nu mai poate fi salvată, aceștia, brusc, au devenit cu toții „moldoveni statalişti”.

Deviza lor a fost și rămâne: „Unire moldoveni!”. Să ne unim cu oricine, dar, în exclusivitate, contra muntenilor şi transilvănenilor, fiindcă ei sunt români.

Proiectul stataliștilor este ”Moldova Mare”.

Există, totuși, un impediment serios în calea realizării unei atare construcții. Inițial, ar fi necesară o modificare a configurației celor două state europene – Ucraina şi România.

Mai e o problemă: în Republica Molotova lipsește ”națiunea politică”.

Însă, pentru improvizarea acestui argument-cheie s-au angajat numeroși nostalgici, homo sovieticus, gâște colhoznice pline de elan stahanovist și abnegație bolșevică, avându-l ca mentor pe antropologul multiculturalist Mark Tkaciuk, un artizan al primei recidive comuniste în spațiul ex-sovietic.

Prin 1990, RSS Moldovenească  avea o altă substanță: structura demografică, starea social-economică, securitatea geopolitică/strategică erau mult prea diferite de ceea ce înregistrăm în actuala conjunctură.

În acel moment istoric, fosta Republică Socialistă România și fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, erau una mai săracă decât alta.

Dar RSS Moldovenească se credea relativ bogată, mă rog, ca URSS, pe când RSRomânia era percepută ca o țară mai săracă.

La Chișinău, alogenii, comuniștii și, mai abitir, deputații agrarienii, se întreceau în speculații și predicții: dacă e să te unești cu cineva, atunci să fie o țară ca Elveția. Și unii moldoveni sovietici, ajungînd niște lideri stataliști, fabulau: pe viitor, brandul nostru de țară va fi: ”Moldova – o nouă Elveție!”, și ”Chișinăul – un nou Hong-Kong!”.

Am cunoscut diverși formatori de opinie, cretini sau fariseici, care vehiculau o mostră de gândire autohtonă. Aceea cu ”tactica” vițelului blând, care suge la două vaci.

Uneori, la întrebarea ce cred eu, ca moldovean din stânga Prutului, fost deputat și un fel de prim-ministru la Chișinău, despre ”cel de al doilea stat românesc”, devin neserios.

Și zic răzând: statul R.Moldova este un „vițel la poartă nouă”; un indiciu al dificultății de înțelegere – vițelul, întors seara de la păscut, nu mai recunoaște curtea în care trebuie să intre,fiindcă, între timp, a fost pusă o poartă nouă.

Acum, multă lume își dă seama că timp de aproape trei decenii, vițelușul cel blând, ”moldovenesc și statalist”, a tot supt la două, sau mai multe văcuțe. I-au crescut coarnele și copitele, s-a făcut mare. Adică, a devenit bou. Si ”asta-i soarta boului, vițel adult, să stea la poarta noului, nițel mai mult”. Numai că, de fapt, sunt trei porți:

a) reunirea cu patria-mamă România;

b) integrarea în Uniunea Europeană;

c) integrarea în uniunea Eurasiatică.

Și vițelul adult n-are decât să mai stea oleacă în fața acestui ABC.

Totuși, îmi mai trece prin cap și o nerozie: ”cel de al doilea stat românesc” ar fi mai curând un ”Dănilă Prepeleac”, păcălitul acela de țăran, care ajunge până la urmă un simbol al ingeniozității.

În august 1991, Imperiul sovietic a surprins omenirea cu un puci eșuat. URSS s-a dezagregat.

Nu mai există nici de jure, nici de facto. Astăzi, în locul RSS Moldovenești, o fostă colonie a ”Imperiului răului”, inventariem:

1) o mini-republică formată din șase județe incomplete ale Basarabiei interbelice, recunoscută unanim la ONU și având centrul administrativ la Chișinău;

2) o republicuță, nerecunoscută oficial de nimeni, compilată din cinci raioane de tip sovietic, cu circa trei sute de mii de suflete și o capitală la Tiraspol;

3) o autonomie, cu pretenții de republică, însumând problematic 21 de sate găgăuze, neomogene, cu o sută treizeci de mii de locuitori și o capitala în fostul centru raional Comrat.

Întrebare: La ce și cui folosesc asemenea ”statalități”? Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală justifică existența acestor republici?

Edificarea unor entități statale viabile din părțile unui teritoriu național este inadmisibilă. Teza fariseică – „partea devine întreg” nu are credit în cazul nostru, al românilor din teritoriile răpite. Obstinația edificării unui stat viabil ”Moldova” separat de România, susținut de Kremlin și alte centre de putere, nu se va încununa de succes.

Un proiect secesionist, în spațiul ancestral românesc, nu merită nici efort, nici sacrificii umane.

După trei decenii ne-am convins: aceste mini-republici și autonomii sunt indispensabile pentru ca să nu existe nici un fel de restricții, sau controale din afară. Să nu se bage nimeni peste EI, ca să fure EI, nestingheriți, în stilul lor, la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat.

Drept consecință, perpetuăm inflația biurocratică, care germinează corupția. Iar ambele fenomene – birocrația și corupția – ne afundă într-o degenerare cumplită. Desigur, în acest cadru, nu purem ignora ambițiile geopolitice ale Kremlinului.

Cu toate sancțiunile Occidentului, Rusia depune eforturi serioase pentru a-și păstra poziția internațională șubrezită. Și, parțial, reușește, inclusiv prin susținerea în spațiul ex-sovietic a unor statalități nerecunoscute în plan internațional.

Liderii separatiști se ostenesc să demonstreze că ar avea propriile lor economii funcționale. În realitate economiile lor există datorită finanțării externe: Federația Rusă acoperă circa 80-90% din cheltuielile curente ale acestor formațiuni cvasi statale.

Centul imperial acordă ajutor separatiștilor de pe malul stâng al Nistrului din septembrie 1990, când la Tiraspolul ”directorii roșii” au proclamat o nouă republică.

Anual, din bugetul Rusiei, numai pentru pensiile cetățenilor acestei enclave, sunt alocate 22,5 milioane de dolari. De asemenea, în 2018, guvernul Rusiei a alocat 40 milioane de dolari pentru necesitățile sociale ale populației, construcția de locuințe și instituțiile sanitare.

Datele exacte despre contribuția reală a Rusiei la menținerea Republicii moldovenești nistrene lipsesc. În 2014, experții o evaluau la un miliard de dolari anual. Afară de aceasta, mai exisă cheltuieli și de alt ordin, cum ar fi reînarmarea și menținerea capacității de luptă a forțelor armate ale separatiștilor.

Dependența economică, militară și politică totală de Federația Rusă demonstrează că politica externă a marionetelor de la Tiraspol și viitorul republicii fictive se decide la Kremlin.

În perioada 1989-1991, etnicii ucraineni, ruși și găgăuzi din RSSM se hrăneau cu vise arzătoare: ”Marea Pridnestrovie” şi ”Marele Bugeac”. O jumătate de secol, cât am fost URSS, n-am auzit nici de «приднестровский народ» (poporul ”transnistrean”) și nici de ”alogeni separatiști” în actualul ambalaj.

NOI, unioniștii români, nu puteam nicidecum să revenim la țările turco-tătarilor, găgăuzilor, secuilor, nistrenilor, oltenilor, etc. Patria noastră, a românilor, nu începe cu epoca feudală. Nici cu Țara Românească, nici cu Țara Moldovei, nici cu Țara Ardealului. Și nici cu marele Stefan cel Mare, sau cu oricare alt mare domnitor.

Avem un spațiu al nostru moștenit, ancestral, cu valorile sale eterne. Și nu credem în rațiunea existenței unor state precum Republica Moldova, Republica Moldovenească Nistreană, Republica Găgăuză, Republica Donețk, Republica Lugansk și altele de genul acesta.

Poate că stătulețele Liechtenstein, San Marino sau Andora sunt prospere, fericite.

Însă ele nu reprezintă decât niște relicve ale Evului Mediu. Românii basarabeni nu și-au dorit niciodată un stătuleț din ”trei județe și o stână”, vorba regretatei militante unioniste Leonida Lari.
Inițial, separatiștii erau, în esență, doar un instrument al Complexului militaro-industrial sovietic.

Şi, în ajunul deznodământului general, la indicația Centrului imperial și sub supravegherea Districtului militar Odessa, în august 1990, la Comrat, a fost declarată ”Republica găgăuză”.

Au avut curajul s-o facă instigatorii celor o sută treizeci de mii de găgăuzi, urmașii unor coloniști strămutați din Bulgaria de către armatele țariste, acum două secole.

Și, rețineți, o chestiune inadmisibilă juridic: au proclamat-o în URSS, în teritoriul unei republici absolut sovietice, de iure și de facto. Pe atunci, în RSSM existau 20, iar în Bulgaria 47 de sate cu o populație majoritar găgăuză. De ce nu au pus și în Bulgaria de o Nomina Odiosa – ”Republica găgăuză”?

Înaripați de succesul găgăuzilor,”directorii roșii” în frunte cu Igor Smirnov, au proclamat,la Tiraspol, în septembrie 1990,Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană (”RSSMN”), în componența URSS, bineînțeles.

În 1990, Igor Smirnov (cu mamă ucraineancă și tată rus) și tovarășii săi de idei, s-au adresat Kievului cu rugămintea ca RSSMN să devină parte componentă a RSSU. Atunci nu au reușit să-și realizeze intenția. Dar Smirnov consideră că ”ideea merită să revină în capul oamenilor, fiindcă dorința de a fi cu Ucraina nu a dispărut nicăieri”.

Citez, în traducere din rusă, din interviul acordat ,ziarului„Украина молодая” și intitulat ”Приднестровье – территория Украины”:”Fără îndoială, de la bun început aceasta era o idee a ucrainității și va fi ideea ucrainității noastre.

Este însă o cu totul altă chestiune, ce atitudine vor avea alții față de aspirația noastră”. Asta e! Internaționaliștii din Pridnestrovie doreau să revină la sânul Ucrainei, iar naționaliștii, în Basarabia, militau activ pentru reunirea cu România. La Chișinău, la congresul al doilea al Frontului Popular din Moldova, delegații au votat pentru ”Republica Română Moldova”.
Treceam atunci de la dictatură la democrație (un fel de a spune)și se admitea pluralismul de opinii. Scenaristica devenea o modă și lumea stătea de vorbă analizând posibile scenarii. Și, desigur, EI își puteau face multe ”planuri din cuțite și pahare”.

Au trecut anii, dar în sudul Basarabiei, inclusiv în spaițul RM, acțiunile separatiste continuă.Până în prezent, o mulțime de nostalgici de la Tiraspol şi Comrat sunt animați de ”mituri stataliste”. Se evidențiază în acest sens veteranii Ivan Burgundji şi Leonid Dobrov.

Pe Ivan Burgundji, găgăuzul belicos, îl țin minte din octombrie 1990, când o făcea pe călăuza. El ghida prin sudul Basarabiei comandouri de la Tiraspol și ofițeri din serviciul de spionaj al Districtului militar Odessa.

În ”Zile de cumpănă” – un film documentar de epocă, postat recent pe yootube.com, vedem cum polițiștii dau jos dintr-o mașină militară, întoarsă din drum spre Comrat, un ofițer GRU, însoțit de Ivan Burgundji, și bagajul acestora: arme albe, muniții și explozivi.
Interesant lucru: dintre conducătorii RM, numai Voronin a sancționat drastic activitatea separatiștilor găgăuzi.

Burgundji a fugit la Tiraspol de unde a continuat propaganda înverșunată de separare a Găgăuziei de RM. În 2009, odată cu venirea la putere a liberal-democraților, Burgundji s-a întors la Comrat.

Și acest președinte al mișcării separatiste, a tot criticat vehement autoritățile de la Chișinău, acompaniat fiind de Leiciu și Cimpoeș, deputați în Adunarea Populară. Nicolai Dudoglo i-a numit „radicali și separatiști”. Burgundji, la rândul său, îl acuza pe Dudoglo, de ”promovarea ideilor unioniste”.

În martie 2017, Burgundji a reactivat ”Organizația de eliberare națională Găgăuz Halkî”. În aceeași perioadă, bașcanul Irina Vlah l-a numit în funcția de consilier pe probleme juridice. Sarcina sa principală – crearea unui sistem judiciar găgăuz, independent de cel al RM.

La 1 decembrie 1991, Stepan Topal, unul dintre executorii planului elaborat de Centrul imperial, a fost ales primul președinte. Acesta, între 1991-1995 a condus Sovietul Suprem al Republicii Găgăuze.La 28 septembrie 2019, a avut loc un eveniment de comemorare a lui Stepan Topal.

Autorităţile de la Comrat au instalat pe mormântul lui o placă comemorativă cu inscripţia „Preşedintele Republicii Găgăuzia”.

Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, membru al Guvernului de la Chişinău şi al Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a menţionat că Stepan Topal a fost „preşedinte al Republicii Găgăuzia şi a contribuit la formarea statalităţii poporului găgăuz”.

Un alt participant la eveniment – Vladimir Cîssa, preşedinte al Adunării Populare de la Comrat, a elogiat activitatea de „preşedinte al Republicii Găgăuzia” a lui Stepan Topal, menţionând că în şcoli urmează să înceapă, cât mai curând, studierea istoriei adevărate.

Din partea Chișinăului a urmat doar o singură replică. Valeriu Munteanu, preşedintele Partidului Politic Uniunea Salvaţi Basarabia, considera evenimentul de la Comrat ”un derapaj de la normele legale, acţiuni ce tulbură echilibrul din societate şi propagă dezbinarea naţională, acţiuni ce se pedepsesc penal.

El solicita ca premierul Maia Sandu să exprime public dacă la Comrat Irina Vlah a enunţat poziţia proprie sau a avut mandat de la Guvern. Desigur, luările de poziție sunt bine venite.

Dar mă îndoiesc că, pe scena acestui teatru al absurdului, autoritățile actuale de la Chișinău vor evolua cu mai mult succes, ca cele care s-au perindat după declararea independenții.Radicalii de la Comrat cer ostentativ un drept al lor la ”autodeterminare” prin intercalarea în constituția RM a ”articolului 111 a legii privind statul special al Găgăuziei.”

În februarie 2014,o grupare rusofilă a organizat ilegal un referendum găgăuz pentru ”alipirea RM la Uniunea Eurasiatică și declararea în mod automat a independentei Găgăuziei în cazul pierderii de către RM a suveranității sale sau a alipirii la România”.

Nici la Tiraspol situația nu se schimbă. Prin 2013, în ajunul declanșării războiului ruso-ucrainean, Andrei Safonov răspundea la întrebarea clasică a bolșevicilor – ”Ce-i de făcut?”. Și, dacă nu vom face cum ne sugerează fostul candidat la prezidenția RMN, EI, descendenții ”eliberatorilor” noștri din 40/44, nu vor avea garantată iubirea creștinească, pacea, fericirea şi nici liniștea sufletească.

Citez, în traducere din rusă:

„Să fie dezmembrată România! „Cartagena” Bucureşti să fie distrusă! Dispariția României de pe harta lumii va constitui unica şi adevărata chezășie a vieții noastre liniștite. Să ne unim eforturile toți cei care avem o vorbă cu Bucureștiul.

Eforturile Rusiei, Ucrainei, Ungariei, Moldovei, Pridnestroviei, Serbiei, Bulgariei! Bineînțeles, vom aștepta un moment propice geopolitic şi istoric pentru a lichida această „creație oribilă a Tratatului de la Paris”, din 1947.

Căci au putut adversarii URSS să aștepte momentul oportun ca să contribuie la crahul Uniunii Sovietice. De ce noi n-am putea pândi momentul când, cu un mic efort, am reuși să răsturnăm edificiul statalității române?

Să facem în așa fel, ca unioniștii din Moldova să nu aibă cu cine se uni! Ca puținii naționaliști pro-români din RMN să nu aibă unde-şi trimite la studii copiii. Ca cei, care în Bucovina se consideră români, pur şi simplu să nu aibă unde obține pașapoarte românești!

Dacă România reprezintă drapelul şi farul pentru unioniști, atunci datoria noastră e să ardem acest drapel şi să dărâmăm acest far” (Андрей Сафонов. «Румыния должна исчезнуть с карты мира!» http://www.ava.md 12.01.2013 / 08:33).

Stratagema antiunioniștilor este destul de veche, ca și în cazul Moldovei Sovietice. În 1991, când s-a prăbușit Imperiul, susținătorii vechiului proiect bolșevic, animați de niște proaspeți consilieri occidentali, au optat ferm pentru ”statalitate moldovenească”.

EI sperau că, într-un final, România se va destrăma după un anumit scenariu.

După care, doreau să făcă Moldovă Mare, în fruntariile lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Imaginau un viitor stat tutelat de Kremlin, sau de alte centre de putere din afară. Valahia, în concepția lor, putea să rămână de una singură, sau urma să fie cedată Turciei.

Transilvania, teoretic, era inclusă în grupul de la Visegrád, pentru a fi admisă în NATO împreună cu Galiția, o fostă componentă a Poloniei interbelice. Totodată, se discuta și o posibilă confederație a Transilvaniei cu Ungaria.

În stil european, bineînțeles, fiindcă nu se putea realiza o simplă anexare, ca în septembrie 1940. Acum, separarea Transilvaniei revine în actualitate și se caută susținători printre români.

Simetric și sincronizați, socialiștii lui Dodon acționează în parlamentul de la Chișinău. Iar ungurii, înregimentați în UDMR, sunt activi în Parlamentul României cu propria idee separatistă. Budapesta, vigilentă, finanțează proiectul iar Moscova și alte centre de putere ar fi dispuse să-și aducă aportul.
Astfel, din 1991, când la Chișinău s-a declarat independența RM, am ajuns, în prezent, la ”Proiectul Moldova Mare!”.

Putin ia înmânat lui Dodon foaia de parcurs, busola și harta secretă a navigației printre recife. Merită urmărit tot ce prezintă mass-media din România și RM, Rusia și Ucraina despre iminenta unire a celor două state românești.

Reacția forumiștilor te lasă cu impresia că antiunioniștii din dreapta Prutului insinuează și provoacă mai perfid, mai nociv decât profesioniștii războiului informațional-psihologic din alte spații. Regretabil că majoritatea preferă anonimatul, altfel am descifra mai lesne ”ce demon îi pune în mișcare”.

O specie aparte de antiunioniștii, orientată centralizat și subtil, perorează:

”Nu e bine ca România să revendice Basarabia căci Ungaria o să vrea Transilvania”. Cazuistică perimată! Ce folos că România, în iunie 1940, a cedat Basarabia și nordul Bucovinei fără lupte? La indicațiile ”partenerilor strategici” – Germania și Italia, Țara a fost mutilată în continuare.

În septembrie 1940 nordul Transilvaniei fiind anexat de Ungaria, după care a urmat preluarea Cadrilaterului de către Bulgaria.
În iunie 2017, Duma de Stat a Rusiei a dezbătut într-o ședință problema regiunii din stânga Nistrului. Deputatul Vladimir Jirinovski și-a expus opinia. Citez, în traducere din rusă: ”Apariția statului Republica Moldova a fost o eroare.

Limba moldovenească nu se deosebește de limba română, iar moldovenii se consideră mai degrabă români. Regiunea Cernăuți nu e denumită «Молдавия», deși o bună parte a acestea a făcut parte din gubernia Basarabia. Basarabia a revenit la Rusia în 1940, ca și Crimeea în 2014. Nu a fost ocupație, anexiune, alipire. Imperiul rus a preluat Basarabia și Crimeea de la Imperiul Otoman în conformitate cu tratatele internaționale”.

Deputatul a solicitat ca pe viitor în actele juridice ale Federației Ruse și în documentele CSI să fie folosit termenul ”Basarabia” în loc de ”Moldavia”. Numai ineditul lider politic Vladimir Jirinovski, într-o intervenție de trei minute, reușește să tămâieze mulțimile cu viziuni diametral opuse.

Probabil, unii români au rămas înduioșați: uite, un deputat, într-o dezbatere a legislativului Rusiei, afirmă că moldoveneasca și româna e una și aceeași limbă. Și exponenții ”Lumii ruse” din Basarabia s-au bucurat: vedeți, n-a fost ocupație ci eliberare a propriilor teritorii. Dar cine l-a ascultat atent, a înțeles ce vrea deputatul rus: moldovenii sunt români și n-au decât să plece în țara lor, România.

Iar Basarabia să redevină ce-a fost – o gubernie multiculturalistă în componența Rusiei imperiale.
În martie 2015, Val Butnaru diagnostica exact situația statalismului moldovenesc: „Republica Moldova este un stat falimentar, corupt, impotent. Mai pe scurt – o stână. Republica Moldova nu se va integra în UE nici în următorii zece ani, nici în următorii 25 de ani, nici în… Păcat e că știm cu toții lucrul acesta, dar ne prefacem că așteptăm himera Schimbării!

Nu integrarea în Uniunea Europeană este șansa noastră, ci Unirea imediată cu România. Rămâne valabilă oferta făcută de președintele Traian Băsescu: Cereți Unirea și-o vom face! Punctum!”

 

Fragment din articolul :

”MIRCEA DRUC: UNIONISMUL – De unde am pornit și unde am ajuns. De ce REÎNTREGIREA, UNIREA R. MOLDOVA cu ROMÂNIA trebuie să devină unicul Proiect de Țară al ROMÂNILOR

http://basarabialiterara.com.md/?p=41845

 

09/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

28 august 1940 – Vinerea Patimilor României Mari în urma căreia 3.776.309 de fii ai României şi o suprafaţă de 50.762 km2 din trupul țării au căzut pradă barbariei hoardelor ruseşti

 

28 iunie 1940 – Zi de doliu național în România

„E Vinerea Patimilor României Mari! Sfârşitu-s-a! Ceea ce generaţii intregi au luptat, au sângerat, au muncit, s-a risipit, s-a distrus şi s-a năruit. Este oare de crezut aceasta, ca in câteva ceasuri să se prăbuşească o provincie, să se răpească milioane de oameni şi să se sfârşească o religie creştină de două mii de ani?” 


Pr. Paul Mihail, Chişinău, 28 iunie 1940 

 

 

Al Doilea Război Mondial a început în data de 1 septembrie 1939,  odată cu invazia Germaniei naziste asupra Poloniei, urmată de cea a Armatei Roșii în data de 17 septembrie. Polonia e împărțită între Germania lui Hitler și URSS-ul condus dictatorial de Stalin.

România și-a declarat neutralitatea, dar a găzduit mii de soldați și ofițeri polonezi care ulterior în mare parte au emigrat în Marea Britanie și alte state vestice.

Ca urmare a Pactului de neagresiune Hitler-Stalin şi a Protocolului secret, la 26 iunie 1940, URSS adresa României un ultimatum prin care cerea „inapoierea cu orice preţ” a Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei.

Operațiile militare se extind asupra României la sfârșitul lunii iunie 1940, când Armata Roșie, în acord cu Germania nazistă (Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939) ocupă Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herței (ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret din 23 august 1939).

Amenințat de pericolul dispariției ca stat, guvernul de la București a fost nevoit să accepte evacuarea Basarabiei, pe lângă care a fost obligată să accepte şi părăsirea Nordului Bucovinei. La 29 iunie, tancurile ruseşti acupă abuziv şi Ţinutul Herţa. In total, 3.776.309 locuitori şi o suprafaţă de 50.762 km2 din trupul României au fost lăsate pradă furiei oarbe a hoardelor ruseşti.

La operaţiunile de „eliberare” declanșate de cotropitorii ruși a participat aproape întreg efectivul districtelor militare Kiev şi Odesa, adică 32 divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de avioane, 16 regimente de artilerie grea şi alte unităţi auxiliare.

Moscova a încercat să acrediteze oficial ideea că intrarea trupelor sale în provinciile estice ale României era determinată de nevoia „reunirii poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”.

Mențiunea aberantă din ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 adresat României, potrivit căruia Basarabia ar fi locuită în majoritate de ucraineni, avea menirea să inducă în eroare opinia publică mondială și totodată a anticipat cedarea unei părți însemnate a sudului și nordului Basarabiei către RSS Ucraineană.

În realitate, URSS avea nevoie de Basarabia pentru a obține accesul la gurile Dunării și pentru a securiza Odesa, cel mai mare port sovietic la Marea Neagră (oarecum similar cu războiul Moscovei împotriva Finlandei a cărui scop minimal a fost asigurarea securității orașului Leningrad).

În noaptea spre 28 iunie a fost creat un comitet revoluţionar provizoriu din Basarabia, al cărui preşedinte a fost ales ucraineanul S. D. Burlacenko, președintele comitetului regional al Partidului Comunist din România. În ciuda acestui fapt, autoritățile sovietice nu au recunoscut meritele ilegaliștilor basarabeni și au extins prerogativele instituțiilor din RASSM asupra Basarabiei.

În ziua de 28 a urmat o adunare solemnă de „bun venit” cu pâine şi sare. Primul care a luat cuvântul a fost mareşalul Uniunii Sovietice, D.K. Timoşenko, originar din Basarabia, ceea ce avea o importanţă simbolică deosebită – biografia sa fiind tradusă în română şi difuzată gratis într-un tiraj de 270 000 exemplare.

Şeful paradei militare a fost G. K. Jukov, comandantul Grupului „Sud” al Armatei Roşii.

 

 

 

 

 

Altă paradă militară, de data aceasta de proporţii, cu tancuri și altă tehnică militară sovietică a avut loc pe 4 iulie 1940.

În 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a adoptat legea despre crearea RSSM, cu statut de republică unională, dar care era îngloba doar aproximativ trei sferturi din teritoriul anexat de la România și doar 6 din cele 13 raioane ale fostei RASSM.

 
Surprinsă de cedare într-un turneu de concerte , „Orchestra simfonică a Basarabiei  s-a întors în 3 iulie 1940 în gara Chişinău de unde  toţi muzicienii au fost suiţi în camioane, duşi, în Valea Morii, lângă Orhei şi împuşcaţi” de cotropitorii sovietici. Nici până astăzi nu se cunoaște cine a dat ordinul criminal de asasinare a artiștilor și nici care ar fi putut fi motivația acestei barbarii…

Imediat dupa ocupaţie a inceput exterminarea românilor: arestaţi, împuşcaţi, torturaţi, deportaţi în Siberia, supuşi foametei provocată de regimul bolşevic. Intre 1940 şi 1950, conform recensămintelor oficiale efectuate de autorităţile ruseşti, o treime din populaţia românească a dispărut; de la 3.200.000 in 1940, au mai rămas doar 2.229.000 in 1950.
Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei au fost încorporate, de către Stalin, RSS Ucrainene; RSSA Moldovenească – ce făcea deja parte din componenţa URSS – a fost împărţită in două: o parte a fost incorporată Ucrainei, cealaltă a fost alipită restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldovenească, la data de 2 august 1940. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuti, prin alipirea părţii de nord a Bucovinei cu Ţinutul Herţa şi cu cea mai mare parte a judeţului Hotin din Basarabia.
Ocupaţia bolşevică – în Săptămâna Roşie de Paul Goma:
Prima perioadă de teroare sub conducerea «patrulelor de autoapărare»: evacuarea: 28 iunie – 3 iulie 1940:

A doua perioadă a represiunii sovietice s-a desfășurat între 3 iulie și  sfârşitul lunii august 1940, după un plan bine pus la punct:


– Preluarea administraţiei de către funcţionari aduşi din Rusia;
– înlocuirea «patrulelor de revoluţionari locali » cu «truditori NKVD profesionişti»;
– arestarea tuturor persoanelor suspecte, în primul rând a oamenilor politici, mai ales a celor din Sfatul Ţării care militaseră pentru unirea Basarabiei cu România din 1917, foşti ofiţeri în Armata Albă, funcţionari civili şi militari – aceştia au fost transferaţI pentru mai multă siguranţă la Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, pretextînd că nu mai era loc la Chişinău”.
„S-au înfiinţat organizaţii de partid în toate localităţile.
„Colectivizarea s-a făcut fără opoziţie: ţăranii erau atât de terorizaţi, traumatizaţi de brutalitatea ocupaţiei şi au «consimţit»”.
– au atacat şcoala românească, europeană, impunînd şcoala sovietică, prin discreditarea familiei, a respectului faţă de profesori(«Mama voastră: Uniunea Sovietică, Tatăl vostru: Tovarăşul Stalin!»), promovînd-încurajînd denunţul, lepădarea de părinţi după modelul Pavlik Morozov;
– au atacat cartea: au ridicat din biblioteci, de la particulari şi au ars toate volumele «tipărite cu litere burgheze, monarhiste, naţionaliste, fasciste» (citeşte: latine); cele tolerate au fost „epurate”.
Rezultat – în învăţământ:
– şcoli de rang secundar, la Chişinău: 25 ruseşti, 17 «moldoveneşti», 5 evreieşti”;
– facultăţi: la Chişinău şi la Cernăuţi – de filologiepedagogie însă numai în ucraineană şi în rusă. Facultăţi tehnice: numai în afara «republicii», cu precădere în Ucraina; aceeaşi politică şi cu şcolile de meserii: adolescenţii care doreau să înveţe o meserie, după un examen de limbă rusă, erau trimişI la şcoli-internat în Ucraina”.

„La 1 ianuarie 1941 s-a anunţat: alfabetul latin a fost interzis, înlocuit cu cel chirilic”.
Fabricarea „linghii maldavineşti” (limbii moldoveneşti) din arhaisme, din rusisme, din „adaptarea” rusismelor şi eliminarea tuturor neologismelor franceze – dar nu şi germane!

Urss mai era încă prietenă cu Germania lui Hitler…

„Biserica a fost interzisă în faza a doua (1 ianuarie 1941), însă preoţii, călugării, credincioşii au fost agresaţi din primele momente ale regimului sovietic.

Evreii au fost în majoritate zdrobitoare alcătuitorii Brigăzilor de Propagandă Antireligioasă („S.V.P”). Ei pătrundeau în catedrale, în biserici, în mănăstiri, chiar în timpul slujbei religioase, cu drapele roşii, cu şepcile pe cap, urlînd: «Moarte popilor! Jos opiul noroadelor!!», după care treceau la devastări: doborau, spărgeau icoanele, le mâzgăleau cu vopsea – nu de puţine ori cu scârnăvie – scoteau ochii sfinţilor; uneori, pe dosul lor lipeau portretul lui Stalin. Intrau în altar, se îmbrăcau cu veşmintele preoţeşti – şi, cu pumnul ridicat, cântau Internaţionala. Scuipau crucile, urinau în faţa altarului – credincioşii nu îndrăzneau să se opună: în uşă se aflau NKVD-işti înarmaţi, gata să intervină. Au pângărit, au ars cărţile de cult, precum şi cele din bibliotecile parohiale, episcopale, mitropolitane.
Au percheziţionat locuinţele, confiscînd, distrugînd icoane, crucifixuri, biblii. Lăcaşurile de rugăciune au fost prefăcute în cluburi, magazii, grajduri. Paraclisul Palatului Mitropolitan a fost amenajat în sală de spectacole a Palatului Pionierilor. Capelele din cazărmi: în magazii, grajduri. O bisericuţă din portul Ismail în magazie, iar o capelă militară din Cetatea Hotinului – în latrină.
Tinerii evrei din Brigăzile Antireligioase perturbau, fluierînd, huiduind cortegiile funebre…

48 preoţi deportaţi, ucişi, dispăruţi între 1940-1941; siliţi să fugă în iulie 1941, ruşii au vrut să-i împuşte, dar evreii au impus „pedeapsa focului”: au incendiat penitenciarul, cu arestaţii în celule.
In groapa comună din curtea sediului NKVD Orhei au fost găsite cadavre cu chipurile arse cu vitriol, imposibil de identificat.
„închisoarea: până la 15 februarie 1941: arestate 48.000 persoane”.
„Deportarea : fără judecată – «pe bază de listă»;
„a) capi de familie
„b) familii întregi
„Pe vagoane scria: «Tren cuprinzînd muncitori români care au fugit din România de sub jugul boerilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori!»”
Numărul deportaţilor nu se cunoaşte cu precizie. Se crede că cel puţin 300.000 persoane.
In locul lor au fost aduşi cca 200.000 de nemoldoveni.
Planul de deportări fusese pus la punct mult timp înainte de ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei.
Scopul: desnaţionalizarea.

„în toamna anului 1941 unităţi ale Armatei române au descoperit, lângă Odessa, un tren de marfă: în fiecare vagon (din cele 22) câte 40-60 persoane împuşcate prin pereţii de lemn [Doar acest tren a cuprins 1.000 victime]. Adulţi, femei, copii – fuseseră arestaţi şi trimişi în Siberia cu câteva zile înainte de izbucnirea războiului…” „«Rezolvarea şomajului» (deportarea mascată) prin «deplasare benevolă»:
„- până în septembrie 1940 «trimişi în URSS» [din Teritoriile Ocupate]: 135.000 muncitori;
„- în octombrie-noiembrie: 19.200
„- în decembrie: 27.000
„Aceştia erau «trimişi liberi»”.
„Asasinatul individual, colectiv:
„- are00staţii mai puţin periculoşi erau deportaţi;
„- periculoşii erau asasinaţi pe loc, după ce, sub tortură, li se zmulgeau scrisori care trebuiau să pară expediate din… Siberia.
„- la Chişinău, execuţiile: în beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. în septembrie 1941 [la trei luni după liberare] au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 într-o groapă comună
– mâini, picioare legate;
„- la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Văitoianu: 6 cadavre (5 bărbaţi, o femeie), mâini legate la spate;
„- la Cetatea Albă: 19 aprilie 1942 – 19 cadavre;

 

 

 

 

 

 


„La Cernăuţi: înainte de 22 iunie 1941 sovieticii «arestaseră prea mulţi, nu-i mai puteau transporta; i-au legat, i-au aşezat cu faţa în jos, au trecut cu tancurile peste ei»;

„După izbucnirea războiului: la Sorotov, au fost executaţI 15.000 ostatici şi prizonieri români ca represalii pentru împuşcarea ostaticilor evrei după explozia Comandamentului de la Odessa.”
După o statistică sumară alcătuită de români la sfârşitul anului 1941: în intervalul de 12 luni – între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 – au fost asasinate sau au murit sub tortură cca 30.000 de persoaae

Deportari : 13 spre 14 iunie 1941 „în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (joi spre vineri) a început deportarea masivă a Basarabenilor şi a Bucovinenilor. Circa 200.000 (unii contestă cifra astfel: «Numai 100.000!») oameni au fost deportaţi în Siberia”. „«într-un sfert de oră să fiţi gata!»
„De acasă erau urcaţi în camioane militare. La gară, în tren, câte 60-70 persoane în fiecare vagon (de marfă). „Pe vagoane scria: «Emigranţi voluntari»”.
Deportarea din Basarabia şi Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia şi Kazahstan (pentru Chişinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuţi 340 vagoane).
„Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – între 28 iunie 1940-22 iunie 1941:
„Serov – înalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;
„Dmitrenko, înalt comisar NKVD al RSSM”
„Goglidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin
„Nasedkin, şeful Gulagului pe întreaga Uniune Sovietică [în luna mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportări massive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia şi Bucovina de Nord];
„Borodin – prim-secretar al PCM…”
Bilanţul unui an de „putere sovietică”:
– arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 români, reprezentînd 12,23% din populaţie – după revenirea sovieticilor, în 1944, numărul victimelor avea să urce la valori terifiante, atingînd în 1953 peste o treime (33%) din totalul populaţiei Basarabiei.

7 / 8 februarie 1941: Masacrul de la Lunca Peste 300 de bucovineni au fost ucişi in timp ce incercau sa treacă frontiera in România.

1 aprile 1941: Masacrul de la Fântâna Albă :
Un grup de peste 16 mii de bucovineni, bătrani, bărbaţi, dar şi femei sau copii din Pătrăuţii de sus şi Pătrăuţii de jos, Cupca, Suceveni, Priscăreni, Carapciuc sau Iordaneşti, au pornit – cu icoane, prapuri si cruce din cetină – prin padurea Camencii spre Fântâna Albă.

Aproape de noua frontieră, la Varniţa, satul Fântâna Albă, grănicerii sovietici îi aşteptau ascunşi în pădure; au tras din plin, încontinuu, secerând mii de vieţi; supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia, unul câte unul.

Puţini au scăpat atunci. Potrivit unor evaluări au fost atunci masacrați între 2500 și 3000 de români , bătrâni, femei și  copii nevinovați.
In final, i-au aruncat pe toţi, bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi – în gropi comune, sau i-au îngropat în cimitire evreiești pentru a li se pierde urma..

…..Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul peste acele gropi comune în care criminalii au turnat var stins…..


În retragerea din Basarabia și Bucovina de Nord, în iulie 1941, armata rusă a aplicat tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 şcoli, 32 localuri ale unor instituţii publice, 79 ale autorităţilor și numeroase alte clădiri au fost mai ales dinamitate.

Caz unic : cimitirele militare romanesti au fost dinamitate – o barbarie a sovieticilor care se cere DEMASCATĂ, CONDAMNATĂ, FĂCUTĂ PUBLICĂ, pentru a fi cunoscută de  ÎNTREAGA OMENIRE !

După revenirea în 1944 în Basarabia, criminalii sovietici s-au dezlănțuit cu o cruzime fără precedent, numărul victimelor pe care le-au făcut în rândurile băștinașilor crescând exponențial : deportările, masacrele în masă , colonizarea masivă de alogeni vorbitori mai ales de limbă rusă și ucraineană, închiderea bisericilor s-au ținut lanț.

Într-un cuvânt, rușii au adus atunci iadul pe pământul creștin al Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța !

 

Putem ierta? Putem uita?

 

 

 

 

 

 

25/01/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: