CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 7 decembrie 1917 a fost confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, primul guvern al Republicii Democratice Moldovenești

Republica Democratică Moldovenească a fost statul înfiinţat în 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii țariste Basarabia, în urma proclamaţiei Sfatului Ţării, organul reprezentativ al populaţiei din regiune. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile Revoluţiei ruse din 1917.

 Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa.


La 7 decembrie 1917, confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate).

Componenţa era următoarea: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.

Activitatea legislativă a Sfatului Ţării şi autodeterminarea Basarabiei 

Necesitatea creării unui parlament al Basarabiei a fost percepută de basarabeni odată cu prăbuşirea imperiului ţarist şi apariţia primelor formaţiuni democratice în viaţa politică scrie prestigioasa publicație de la Chișinău https://www.literaturasiarta.md.

Realizarea ideii autodeterminării presupunea şi constituirea unui organ legislativ. Deja în martie 1917, ziarul „Cuvântul moldovenesc” din Chişinău, organul de presă al Partidului Naţional Moldovenesc (preşedinte Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pan Hallipa şi Onisifor Ghibu), chemă populaţia din ţinut să ceară autonomie naţională. La 9 aprilie 1917 acelaşi ziar a declarat că este necesară o „Dietă provincială” („Sfatul Ţării “) potrivit obiceiurilor vechi şi nevoilor de acum, care să întocmească toate legile privitoare la viaţa internă a Basarabiei.

Principalele revendicări stipulate în Programul Partidului Naţional Moldovenesc din aprilie 1917 erau: autonomie pentru Basarabia în domeniile administrative economic, cultural; alegerea puterii supreme în ţinut – Sfatul Ţării; introducerea limbii materne a populaţiei autohtone drept limbă oficială în administraţie şi justiţie, ca limbă de predare în şcoală şi în serviciul religios în biserici; împroprietărirea ţăranilor cu pământ puţin sau lipsiţi de pământ; libertate deplină pentru minorităţile naţionale. Acest program al Partidului Naţional Moldovenesc a găsit un larg ecou în sânul populaţiei.

Concomitent cu Partidul Naţional Moldovenesc şi-au desfăşurat activitatea în această direcţie Asociaţia basarabenilor, formată la Petrograd în martie 1917, şi Partidul moldovenesc al socialiştilor revoluţionari, apărut mai târziu. Comitetul militar moldovenesc din Odesa de asemenea a cerut autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării. Această idee a fost susţinută de congresele cooperatorilor, ţăranilor, preoţilor, învăţătorilor şi studenţilor din Basarabia.

Cu şi mai mare insistenţă s-a pronunţat în apărarea intereselor populaţiei moldoveneşti din ţinut şi a luptei pentru autodeterminarea naţională Congresul militarilor moldoveni, care a avut loc la Chişinău între 20 şi 27 octombrie 1917. Congresul militarilor moldoveni a adoptat decizia privind constituirea Sfatului Ţării ca organ legislativ suprem al puterii în ţinut şi a stabilit ca în componenţa lui să intre 120 de delegaţi, urmând ca 70% dintre deputaţi să fie moldoveni, iar restul 30% să fie deputaţi reprezentanţi ai altor naţionalităţi din ţinut. Biroul de organizare ales de către congresul militarilor moldoveni a convocat pentru 21 noiembrie 1917 Sfatul Ţării. Prima şedinţă în plen s-a deschis nîn palatul Sfatului Ţării, pe care era arborat drapelul Basarabiei – tricolorul.

Cei 150 de membri care s-au prezentat (numărul iniţial de 120) au fost delegaţi de către organizaţiile social-politice din Basarabia şi reprezentau toate naţionalităţile din ţinut (105 moldoveni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 germani, 1 polonez, 1 armean, 1 grec, 2 găgăuzi). Printre delegaţiile organizaţiilor social-politice din ţinut erau reprezentanţi ai sovietelor de deputaţi muncitori, ţărani şi soldaţi.
Mai întâi deputaţii au asistat la serviciul divin oficiat la capela din acest palat de către episcopul Gavriil al Akermanului şi arhimandritul Gurie. Apoi a fost sfinţit primul drapel naţional al regimentului moldovenesc. Preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales, cu unanimitate de voturi, Ion Inculeţ.

Structura Sfatului Ţării a reflectat structura naţională, precum şi toată gama de curente politice, profesiuni şi instituţii existente în acest timp, iată de ce Sfatul Ţării ca unica putere de stat exprima interesele întregului popor din Basarabia de atunci. Conducerea centrală administrativă a Basarabiei a fost efectuată de Sfatul Ţării , ca instituţie legislativă, şi de Consiliul Directorilor Generali – instituţie executivă.

După alegerea preşedintelui, chiar de la prima şedinţă, au depus jurământ de credinţă Sfatului Ţării Comisarul General al Basarabiei Vladimir Christi, precum şi comisarii judeţeni. Astfel toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti în Basarabia au transferat, în mod legal şi fără nici o ingerinţă de nicăieri şi numai din propria lor voinţă, această suveranitate în mâinile Sfatului Ţării, noul organ legislativ.

Acesta a preluat conducerea Basarabiei, dispunând legalmente de soarta ei şi a poporului care l-a ales. Numai această măsură ne mărturiseşte că Sfatul Ţării a fost unicul organ legislativ şi plenipotenţiar în Basarabia şi concomitent ne dovedeşte falsitatea tezelor istoricilor sovietici şi a unora de astăzi, de tipul lui Vasile Stati, cum că în perioada aceasta aici funcţionau organele de stat bolşevice şi că în ţinut a fost instaurată puterea sovietelor la 1 ianuarie 1918.

Primul parlament basarabean, în colaborare cu Consiliul Directorilor Generali, a trebuit să examineze un mare număr de diverse probleme. Unele dintre ele erau dictate de evenimentele cotidiene, altele abordau direct politica internă de reformare şi reorganizare a statului, al treilea grup aborda tematica internaţională, politica externă.

La primele şedinţe ale Sfatului Ţării au fost discutate probleme de ordin organizatoric – desemnarea prezidiului Sfatului Ţării, alegerea secretariatului, formarea comisiilor, imunitatea deputaţilor, regulamentul intern al Sfatului Ţării.

La 29 noiembrie 1917 a fost adoptat Proiectul Legii despre administrarea Basarabiei.

Sfatul Ţării, ca organ al puterii din Basarabia a adoptat la 2/15 decembrie 1917, acum 90 de ani, o declaraţie privitoare la constituirea Republicii Populare Moldoveneşti.

S-a constituit Guvernul republicii – Consiliul Directorilor Generali.

În Declaraţia Consiliului Suprem al Republicii Moldoveneşti, Sfatul Ţării, către poporul moldovenesc şi către toate popoarele frăţeşti ale Basarabiei din 2 decembrie 1917 se subliniază că „Puterea supremă în Republica Moldovenească este Sfatul Ţării , alcătuit din reprezentanţii tuturor grupărilor organizate ale democraţiei revoluţionare, poporaţii aparte şi organe de administrare locală.

Puterea executivă în Republica Populară Moldovenească aparţine Consiliului (Sfatului) Directorilor Generali, răspunzător numai în faţa Sfatului Ţării.”

Guvernul creat a fost recunoscut de către diferite partide şi organizaţii din ţinut, printre care şi de către multe soviete ale deputaţilor de muncitori şi ţărani. Bunăoară, la 6 decembrie 1917 sovietul din Chişinău a felicitat muncitorii şi ţăranii moldoveni cu ocazia creării Republicii Moldoveneşti şi a promis să sprijine Sfatul Ţării.

Misiunea acestui guvern era destul de dificilă, căci la fel ca şi întreaga Rusie, Basarabia se confrunta cu tulburări violente, cu anarhia. Victime ale fărădelegilor au căzut doi fruntaşi ai luptei naţionale basarabene: avocatul Simion Murafa şi inginerul Hodorogea.

Chiar şi în aceste condiţii complicate, Parlamentul şi Consiliul Directorilor Generali au înfăptuit primele reforme democratice în Basarabia, au introdus limba română ca limbă de activitate a organelor de stat, au numit prefecţi şi subprefecţi, la sate au fost aleşi consilieri de comună, au fost desfiinţate zemstvele, etc.

În cadrul şedinţelor Sfatului Ţării au fost discutate şi adoptate decizii corespunzătoare cu privire la crearea Direcţiei poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, crearea Băncii Naţionale în baza sucursalei Băncii Imperiale ruse din Chişinău. Toate liniile de cale ferată de pe teritoriul Basarabiei au fost trecute la statul moldovenesc.

Concomitent a fost naţionalizată justiţia şi creată Curtea de Casaţie, a fost reorganizată armata, s-a introdus impozitul pe tutun, etc. Discuţiile în Sfatul Ţării de cele mai multe ori erau aprinse şi se încheiau cu amânarea sau trimiterea materialelor analizate în studiul comisiilor sau al fracţiunilor.

Dar opera de autodeterminare şi consolidare a noii republici a întâmpinat din capul locului mari dificultăţi, fiindcă „trupele moldoveneşti” erau slab închegate şi puţin pregătite pentru a putea garanta pacea şi buna ordine în ţară.

În şedinţa închisă a Sfatului Ţării din 22-23 decembrie 1917 a fost luată decizia de a se acorda executivului (Consiliului Directorilor Generali) dreptul de a lua decizia necesară. La adresările Consiliului Directorilor Generali, Guvernul României a adoptat decizia privind introducerea armatei în Basarabia. Această decizie a fost aprobată de reprezentanţii Antantei şi de generalul rus Şerbacev, interesaţi în asigurarea ordinii în ţinut.

În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918 trupele române au intrat în oraşul Chişinău, părăsit în panică de trupele ruseşti. Către începutul lunii martie armata română a instaurat ordinea în ţinut. Aceasta a dat posibilitate Sfatului Ţării să-şi continue activitatea legislativă.

Pe parcursul lunii februarie 1918 Comisia Juridică a Sfatului Ţării a elaborat proiectul Constituţiei Republicii Democratice Moldoveneşti, compus din 10 părţi, incluzând 81 de articole, care a fost publicat la 14 martie 1918 în ziarul România Mare, ce apărea la Chişinău.

La 24 ianuarie (6 februarie) Sfatul Ţării a adoptat cu unanimitate de voturi Declaraţia care proclama Republica Democratică Moldovenească Independentă. Proclamarea independenţei a constituit pasul hotărâtor care a rupt Basarabia de la Rusia şi care ducea la unirea cu România.
Un alt act legislativ important al Sfatului Ţării a fost Declaraţia din 16(29) martie 1918.

În această declaraţie se sublinia că proclamarea unirii cu unele sau alte state ţine în exclusivitate de competenţa Parlamentului – Sfatul Ţării.

Astfel, într-o procedură democratică a fost modificată prevederea declaraţiei din 24 ianuarie (6 februarie) 1918 privind prerogativele exclusive ale preconizatei Adunări Naţionale (Constituante) basarabene de a lua decizii privind statutul republicii şi al relaţiilor ei cu alte state. Deci, acest drept a fost transferat în mod legal instituţiei legislative existente.

În zilele de 25 şi 26 martie (7 şi 8 aprilie) chestiunea unirii a fost discutată în cadrul fracţiunilor parlamentare.

La şedinţa solemnă a Sfatului Ţării din 27 martie (9 aprilie) 1918, în numele blocului moldovenesc, deputaţii Ion Buzdugan şi Vasile Cijevschi au dat citire în limbile română şi rusă Rezoluţiei privind unirea Basarabiei cu România. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Drapelul statului independent RD Moldovenească era tricolorul albastru-galben-roșu, iar imnul de stat ”Deșteaptă-te române”.

Republica Democratică Moldovenească

Declaraţia conţinea 11 condiţii de unire. După discuţii controversate, s-a propus votarea nominală şi deschisă a Declaraţiei. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ a pus la vot Rezoluţia Blocului Moldovenesc, care a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare: 86 de deputaţi au votat pentru , 3 au votat împotrivă, 36 s-au abţinut, iar 13 au fost absenţi la şedinţă.

Declaraţia de unire reflectă preocuparea românilor basarabeni pentru conservarea libertăţilor democratice dobândite în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 şi asigurarea unei certitudini privind consfinţirea acestor drepturi în cadrul României.

Sfatul Ţării reorganizat rămânea să activeze în continuare până în aprilie 1920, având misiunea organizării administrative, tranzitorie, până la completa unificare instituţională, administrativă şi legislativă cu ţara.

Programul de activitate a fost discutat şi aprobat de Sfatul Ţării la 18 aprilie 1918. Pentru a explica pe larg programul şi obiectivele guvernului, Consiliul Directorilor a adresat populaţiei „Înştiinţarea Cârmuirii Basarabene pentru popor”, în care, după ce era explicat pe larg modul de funcţionare a mecanismului guvernamental, era adresată o chemare populaţiei ca „fiecare să-şi facă datoria faţă de neam şi în linişte să se puie la muncă”.

O importanţă deosebită pentru punerea în practică a programului a avut-o şedinţa din 4 mai 1918 a Sfatului Ţării, când s-a hotărât înfiinţarea unei Comisii Agrare constituită din 27 de deputaţi, dintre care 18 prezentau ţărănimea românească, 5 – proprietari şi 3 – minorităţile naţionale.

Concomitent au fost incluşi în componenţa Sfatului Ţării 5 deputaţi din partea proprietarilor agricoli. La şedinţa Sfatului Ţării din 11 mai 1918 au fost desemnaţi 14 membri în Comisia Constituţională.

După dezbateri multilaterale, la 26 noiembrie 1918 Sfatul Ţării a votat textul legii despre reforma agrară în Basarabia.

Legea respectivă a fost adoptată definitiv cu modificări la 11 martie 1920.

Integrarea Basarabiei, ca şi a Transilvaniei şi Bucovinei, în cadrul statului naţional român a fost un proces complex, care a cunoscut mai multe etape.
Prima a cuprins anii 1918-1920, când Basarabia a fost condusă de organele politice şi admin istrative proprii, care funcţionau într-o manieră autonomă faţă de organele administraţiei centrale, dar într-o strânsă legătură cu ele.

Această etapă cuprinde două subetape situate cronologic între 27 martie – 27 noiembrie 1918 şi 27 noiembrie 1918 – aprilie 1920. Prima subetapă autonomă, nu numai administrativă dar şi politică a Basarabiei, a avut un caracter destul de accentuat. În cea de a doua, atribuţiile organismelor instituţionale din Basarabia au fost reduse la cele administrative, şi acestea destul de mult diminuate.

A doua etapă, situată între 1920-1922, se caracterizează prin transferarea treptată a administraţiei provinciale autorităţilor centrale.
Secretariatele generale (regionale) funcţionau ca organe de unificare. În aşa fel, Sfatul Ţării, îndeplinindu-şi misiunea pentru care fusese creat, s-a autodizolvat, nemaiavând alte sarcini de îndeplinit. De acum toate atribuţiile de guvernare şi legislative erau transmise Guvernului central al Românei la Bucureşti.

O scurtă analiză demonstrează că Sfatul Ţării a desfăşurat o intensă activitate legislativă şi la momentul oportun a fost în stare să hotărască soarta istorică a Republicii Independente Moldoveneşti de Unire cu patria-mamă şi integrarea ei în cadrul statului unitar – România.

19/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 ianuarie 1918 – Sfatului Țării din Basarabia dă o Declarație prin care proclamă independența Republicii Moldovenești față de Rusia

Steagul Republicii Democrate MoldoveneştiFile:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

 

 

Drapelul Republicii democrate Moldovenești  și harta  noului stat românesc

 

 

 

 

 

 

Declarația din 24 ianuarie 1918 a Sfatului Țării din Basarabia, prin care se proclamă independența Republicii Moldovenești  

Proclamarea independenței Republicii Moldovenești  a fost proclamată  în 24 ianuarie 1918, prin declarația de mai jos, emisă de Sfatul Țării din Basarabia.

Aceasta venea în completarea mesajului transmis de Sfatul Țării din 2 decembrie anul 1917.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

 

 

Marea revoluție rusească ne-a scos din întunericul de robie, în care am trăit atâta amar de vreme, la calea slobozenie, dreptății și frăției! Prin jertfa și osteneala voastră a tuturora, țara noastră, înfăptuindu-și dreptul dobândit de revoluție, de a-și hotărî singură soarta, s-a declarat Republică democratică slobodă.

Înfrățiți prin sângele vărsat sub steagurile revoluției, noi ne-am arătat dorința neclintită să trăim în unire cu republicile ce s-au înființat pe pământul fostei împărății rusești, alcătuind toți la un loc marea republică democratică federativă rusească.

Dar vremurile sunt schimbătoare și împrejurările politice de azi împiedică cu desăvârșire înfăptuirea acestei uniri. Republica democratică a Ucrainei, vecina noastră de peste Nistru, s-a proclamat neatârnată și noi astfel ne-am despărțit de Rusia și republicile alcătuite în vechile ei hotare.

În astfel de împrejurări și noi suntem siliți să ne proclamăm, în unire cu voința norodului, Republică democratică moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor.

Proclamarea neatârnării este o cerință politică a vremii, căci Republica Moldovenească nu mai poate aștepta de la nimeni orânduirea vieții sale și popoarele Republicii trebuie să înțeleagă, că viitorul lor atârnă numai de la dânsele și că acest viitor poate să fie înfăptuit numai prin așezământul înalt de ocârmuire – Sfatul Țării și stăpânirea pusă de el – sfatul miniștrilor.

Republica Moldovenească neatârnată își pune ca scop pacea și înțelegerea prietenească în viața politică și economică cu toate țările îndepărtate și vecine, socotind războiul ca cel mai vrăjmaș dușman al noroadelor și țărilor. Deci, în politica sa din afară, Republica Moldovenească neatârnată va urmări încheierea cât mai degrabă a păcii obștești democratice în înțelegere cu toți întovărășiții.În politica sa lăuntrică Republica Moldovenească neatârnată, chezășuind drepturi depline tuturor națiilor, va urma mai departe cu întărirea slobozeniilor câștigate prin revoluție și vestite prin declarația Sfatului Țării de la 2 decembrie anul 1917.

Îndeosebi Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești se va sili să cheme cât mai degrabă adunarea poporană pe temeiul glăsuirii obștești, care va hotărî desăvârșit rânduiala lăuntrică în țară și legăturile ei de unire cu alte țări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre.În al doilea rând Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești neatârnate au grijă să hotărască în cel mai scurt timp treaba pământului.

Acesta va trece în mâinile plugarilor fără plată, pe temeiul împărăției drepte, după cum s-a spus în declarația de la 2 decembrie.Afară de asta Sfatul Țării și stăpânirea Republicii Moldovenești au în vedere să lucreze în cel mai scurt timp un șir întreg de zacoane și măsuri, care să îndestuleze nevoile de azi ale țării, în scopul de a scoate din bezna întunericului, sărăciei și a foamei.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!Suntem la cotitura cea mai însemnată a istoriei noastre! De la conștiința și înțelepciunea voastră atârnă viitorul țării. Prin venirea oștilor frățești române pe pământul republicii noastre s-a întocmit o stare prielnică pentru munca harnică și orânduită pe toate ogoarele vieții.

Oștile românești au venit să apere drumurile de fier și magaziile de pâine pentru front; dar ființa lor de pământul nostru ajută la așezarea rânduielii în țară și de azi înainte roada muncii fiecărui cetățean al republicii este chezășuită împotriva lăcomiei răufăcătorilor.Alt scop oștile românești pe pământul republicii nu au. Toate zvonurile, cum că Românii au venit să ne cuprindă țara și să ne stăpânească, nu se potrivesc cu adevărul și se împrăștie de dușmanii Republicii noastre.

Că oștile românești nu ne primejduiesc neatârnarea, slobozenia și drepturile câștigate prin revoluție, chezășie ne sunt Franța, Anglia și America cu mărturiile lor, precum și declarațiile împuterniciților României.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

Fiind încredințați că zidirea vieții noastre nu va fi atinsă de nimeni și că nimic nu primejduiește neatârnarea și slobozeniile, dobândite prin revoluție, noi vă chemăm pe toți spre unire, spre muncă pașnică și liniște, pentru binele și folosul tuturor noroadelor Republicii democratice Moldovenești, de acum și pururea neatârnate.

 

Primită de Sfatul Țării la 24 ianuarie 1918.

 

Sursa: http://centenarulromaniei.ro/declaratia-sfatului-tarii-din-basarabia-din-24-ianuarie-1918-proclamarea-independentei-republicii-moldovenesti/

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/sfatul-tarii-din-basarabia/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

21/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

23 iulie 1812 – Amiralul rus P. V. Ciceagov semna la Bucureşti, Regulamentul pentru guvernarea temporară a Basarabiei

 

 

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813, sursă:bessarabia.altervista.org
Dosar: Coat of Arms of Bessarabia Guberniya.svg

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813,  

Stema Basarabiei, așa cum a fost stabilită inițial sub stăpânirea țaristă (cca. 1815, 1817). foto: commons wikimedia.org

 

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, în Principatul Muntenia, „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” pe teritoriul moldovenesc anexat de Rusia intre râurile Prut şi Nistru, şi instrucţiuni concrete pentru guvernarea temporară a Basarabiei, pe care le remite boierului moldovean Scarlat Sturdza (1750-1816) – numit primul guvernator civil al Basarabiei țariste, după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în urma războiului Ruso-Turc din 1806-1812. 

Prin actul său, Ciceagov a „extins” fără nici un temei asupra intregului teritoriu situat intre raurile Prut și Nistru, ce a aparținut Țării Moldovei, denumirea de Basarabia, care era data pana atunci doar părţii sudice a acestei regiuni, la acel moment raia turcească.

Conform acestui document, teritoriilor moldovenesti recent anexate Imperiului Rus, le-a fost acordată o autonomie limitată.

Justiția penală sau civilă era efectuată în baza obiceiurilor locale, dar poliția activa în baza legilor ruseşti. Actele, documentele, erau de la început „întocmite în limba rusă şi moldovenească”, iar mai apoi au fost scrise numai în limba rusă. In şcoli şi biserici se folosea limba rusă

În conformitate cu„Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii”, provincia dintre Prut şi Nistru a fost împărţită în 12 ţinuturi: Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Căuşeni, Reni şi Ismail, care uneau 17 oraşe şi 693 de sate.

De remarcat este faptul că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care existau in Principatele Romane aflate sub suzeranitatea turceasca (aceste prevederi au rămas neschimbate în Basarabia până 1917).

După anexarea Basarabiei, in momentul in care țăranii  au început să fugă în masă spre Moldova de peste Prut, pentru a preîntâmpina o masivă depopulare a teritoriului, la 7 octombrie 1812, guvernatorul Scarlat Sturdza emitea o dispoziție specială adresată comandantului Armatei Dunărene P.V. Ciceagov, prin care acestuia i se indica instituirea unui cordon militar de pază la hotarul de apus al Basarabiei. Scarlat Sturdza scria:

„Deoarece Prutul a devenit hotar, consider că pe malul râului necesită a fi stabilit un cordon de strajă. Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenței voastre, rog să urgentați organizarea acestei străji, care poate servi obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră în Moldova…”

A fost organizata o guvernare provizorie din două camere (departamente) în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (cameră) soluţiona probleme legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt, in timp ce a  doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industria locală.

Toţi locuitorii  provinciei au fost scutiţi, timp de trei ani, de impozitul plătit pentru propria persoană (capitaţie) şi de renta funciară. De asemenea toţi locuitorii erau scutiţi de serviciul militar.

Evident, aceste prevederi au fost introduse numai cu scopul de a linişti populaţia, ca aceasta să nu protesteze împotriva Rusiei ţariste, insă după numai câţiva ani toate au fost anulate.

La 4 septembrie 1815, Consiliul de Miniştri al Rusiei a adoptat o decizie, prin care locuitorii Basarabiei au fost impuşi să plătească aceleaşi impozite care erau percepute pe timpul dominaţiei turceşti.

Au jefuit turcii, iar după 1812 au jefuit şi mai mult ruşii.

Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812, provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții de cărturari si a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917).

A fost o slugă credincioasă a Rusiei ţariste, aflat în slujba  acestei tari încă din timpul  războiul ruso-turc din 1787–1791, fiind numit în acea perioada a ocupaţiei  rusesti a Moldovei şi Ţării Româneşti, mare hatman.

În 1791 şi-a vândut toate moşiile şi a emigrat în Rusia, unde s-a ocupat cu consultanţa (sau mai bine spus cu spionajul în folosul Rusiei), la tratativele de pace dintre Rusia şi Turcia (1811–1812). 

N-a făcut mai nimic pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor basarabeni.

La data numirii, boierul Scarlat Sturdza era octogenar și bolnav, „pentru care semna actele mitropolitul Gavriil și comandantul militar Ivan Hartingh”

A fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh, care o exercita şi functia de guvernator militar al Basarabiei.

Acesta, în scurt timp, se va transforma într-un adversar înverşunat al autonomiei ţinutului.

Ignorând stipulaţiile Regulamentului referitoare la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale, Hartingh a accelerat procesul de transformare a Basarabiei într-o gubernie rusească obişnuită.

Are loc substituirea funcţionarilor moldoveni cu funcţionari ruşi, iar legislaţia locală a fost ignorată tot mai frecvent. In scurt timp, printre cei 27 de funcţionari ai cancelariei guvernatorului civil şi militar al Basarabiei nu mai figura nici un reprezentant al populaţiei autohtone. Toţi, fără nici o excepţie, erau de neam strain.

De asemenea, în funcţia de guvernator civil au fost numiti oameni care erau străini neamului nostru. Din 26 de guvernatori civili şi militari ai Basarabiei, care au activat în perioada 1812–1917 numai Scarlat Sturdza a fost moldovean, iar ceilalţi au fost ruşi sau indivizi rusificati.

Imagini pentru harta basarabiei 1812 photos

 

Guvernatorul militar al provinciei se supunea direct ţarului şi nu putea fi controlat de elita politică locală. În funcţia de guvernatori militari au activat mai mulţi generali.

Generalul Ivan Marcovici Harting (1756–1831), olandez de origine, era un om răutăcios, agresiv şi mincinos, care scria denunţuri imparatului Alexandru I împotriva boierilor moldoveni.

În funcţiile de guvernatori militari au activat de asemenea Aleksandr Bahmetiev, Mihail Voronţov, Pavel Fiodorov, Mihail Ilinski, Mihail Verraion, Platon Antonovici şi alţii.

Guvernatorii militari aveau efectiv puterea supremă in Basarabia, promovau o  politica militară expansionistă în Balcani, exercitau comanda militară asupra armatelor dislocate în cetăţile Hotin, Bender, Ismail, Chilia şi Akkerman, controlau toată activitatea guvernatorilor civili, fiind responsabili de situaţia din provincie.

 În primii ani de ocupaţie ţaristă, peste 5.000 de familii de români moldoveni au părăsit Basarabia – cifră impunătoare, dacă se ţine cont de faptul că, la acel moment, aici locuiau vreo 43.000 de familii (Zapiski Bessarabskogo statisticeskogo komiteta, tom. III, 1868, p.114—115). Zona de codru din ţinuturile Făleşti, Lăpuşna, Orhei, Soroca, cu un procent mare de populaţie răzeşească, a constituit principalul izvor al acestui exod.

Printre cei care părăseau Basarabia erau reprezentanţi ai clerului, ai nobilimii, dar grosul şuvoiului de refugiaţi l-au constituit ţăranii moldoveni.

Fenomenul migraţiei masive a populaţiei române din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului moldovean ca vor fi introduse în provincia ocupată şerbia, starea de sclav in care traia ţăranul din Rusia,  birurile şi impozitele apăsătoare la care erau supusi rusii.

Autoritățile ruse  vor instala capitala provinciei anexate în Chișinău, transportând de la Iași și arhivele din timpul ocupației. Ce considerațiuni au călăuzit primele autorități rusești sa aleaga Chișinăul ca centru al Basarabiei și nu alt oraș,  nu e greu de înțeles, dacă luăm în seamă cele scrise în anul 1813 de către protoiereul Petre Cunițki, primul rector al Seminarului din Chișinău și amicul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni:

„Orașul Chișinău, spunea el, „este cel mai potrivit pentru reședința ocârmuirii regionale sau guberniale și pe motivul că el se găsește în mijlocul regiunii și de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn și piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă și apă de izvor, precum și aer curat, din care cauză acest oraș este mai populat decât celelalte orașe de aici.

În el, ca și în orașul Bălți și Fălești, se fac iarmaroace mari, unde angrosiștii cumpără cirezi mari de boi și de cai și o mulțime de piei și de lână, și le exportează cu mare folos în ținuturile austriace și nemțești” (Ciobanu, Ștefan. Chișinăul, Chișinău, 1996, pp. 20-21).

S-a considerat că noul său statut Chișinăul l-a datorat si  insistențelor mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, autoritatii sale în fața autorităților ruse și interesului său de a se stabili într-o localitate cu o infrastructură ecleziastică  (biserici, școli, provizie centrală). Aici își instalează sediul diferite organe de administrație regională, noua Mitropolie a Basarabiei. 

Raptul de la 1812 a condus la izolarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de restul spaţiului românesc, periclitând astfel legăturile sale economice tradiţionale cu alte ţinuturi ale Principatului Moldovei, situate în dreapta Prutului.

Au fost sistate, pentru o anumită perioadă, şi relaţiile comerciale cu Austria şi Imperiul Otoman.Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră şi în interiorul provinciei.

Românii sosiţi în Basarabia din Regat şi Bucovina sunt supuşi unei supravegheri vigilente. Sunt suspectaţi şi boierii basarabeni care nu inspirau încredere autorităţilor ţariste. Nobilimea naţionalistă basarabeană întreţinea totusi legături permanente cu naţionaliştii de la Iasi, din dorinţa de a pregăti condiţiile unei eventuale reuniri a Basarabiei cu fratii de peste Prut.

Oficial Chișinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabiei și al ținutului Orhei în 1818. Tot atunci orașul, iar puțin mai târziu satele învecinate Buiucani, Vovințeni, Hrușca etc., au trecut din stăpânirea mănăstirilor, în cea a visteriei Imperiului țarist (Eșanu, Andrei. Chișinău – file de istorie, Chișinău, 1998, p. 60).

La 29 aprilie 1818 Alexandru I a adoptat Regulamentul cu privire la organizarea administrativă a Basarabiei, care a prevăzut anumite condiţii cu privire la organizarea şi funcţionarea administraţiei civile a provinciei Basarabiei.

În baza acestui regulament, în Basarabia s-a format aşa-numitul „Sfat Suprem al provinciei”, alcătuit din patru membri ai guvernului provincial şi şase deputaţi. Acest Sfat Suprem activa sub preşedinţia guvernatorului, general militar.

Guvernatorul civil putea fi numai membru al Sfatului Suprem. Deci, nu putea fi vorba de autonomie, de libertate, de adoptare a deciziilor locale independente de sistemul ţarist de guvernare. Guvernatorul numai formal se numea „cârmuitor al provinciei”; deoarece el era subordonat în mod direct guvernatorului general militar al Podoliei.

În 1818–1831 în „Sfatul Suprem” au activat 15 boieri basarabeni, inclusiv Ioan Constantin Pruncul, Zamfirache Ralli, Vasile Ruset, Ştefănache Râşcanu, Sandu Feodosiu, Iordachi Donici, Petrache Catargi, Dimitrie Dinu-Russo, Panait Cazimir, Nicolae Cerchez, Ieremia Ianov, Apostolache Stamo, Constantin Stamati, Ion Canano, Costache Botezatu. (D. Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812–1940), Chişinău, 1998, p. 100).

Formal, aceşti nobili erau aleşi de boierii basarabeni pe un termen de trei ani, însă ei trebuiau să fie confirmaţi de către guvernatorul general militar. De fapt, ei erau nişte slugi credincioase ale cotropitorilor ruşi.

Ei au tăcut, s-au supus chiar şi în 1828, când acest „Sfat Suprem” a fost înlocuit cu un alt Sfat Regional, membrii căruia erau numiţi de către ţar.

Ei puteau numai să consulte guvernatorul civil şi mai mult nimic. Din 1828 s-a terminat cu aşa-numita „autonomie”, care n-a reuşit să se afirme în Basarabia. Denumirea bizară de „oblastea Basarabia” s-a păstrat până în 1871, iar din acest an Basarabia devine o gubernie rusească cu toate atrocităţile regimului colonial rusesc.

Dupa cum avea sa scrie  Karl Marx, parintele filosofiei comuniste, „ruşii s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile. De altfel, Rusul este complicele Fanarioţilor.” „Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei nu avea pentru moscal (moscovit) decât cuvinte de ură” . Această ură s-a transmis şi asupra administraţiei coloniale ruseşti, deoarece „românii au înţeles că pentru ei împăratul rus nu este un eliberator, ci un duşman”.

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.istoria.md/articol/903/23_iulie,_istoricul_zilei#1812

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2018/02/06/200-de-ani-de-cand-chisinaul-primeste-statut-de-oras-si-devine-centru-administrativ-al-regiunii-basarabia/

http://www.1812.md/instaurarea-fortata-a-administratiei-tariste-in-basarabia-dupa-1812/

http://romanism.ro/politica-tarista-de-deznationalizare-si-asimilare/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/doua-secole-de-la-rapirea-basarabiei-rusii-prezinta-anexarea-ca-pe-un-act-mesianic

 

23/07/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: