CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

24 ianuarie 1918 – Sfatului Țării din Basarabia dă o Declarație prin care proclamă independența Republicii Moldovenești față de Rusia

Steagul Republicii Democrate MoldoveneştiFile:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

 

 

Drapelul Republicii democrate Moldovenești  și harta  noului stat românesc

 

 

 

 

 

 

Declarația din 24 ianuarie 1918 a Sfatului Țării din Basarabia, prin care se proclamă independența Republicii Moldovenești  

Proclamarea independenței Republicii Moldovenești  a fost proclamată  în 24 ianuarie 1918, prin declarația de mai jos, emisă de Sfatul Țării din Basarabia.

Aceasta venea în completarea mesajului transmis de Sfatul Țării din 2 decembrie anul 1917.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

 

 

Marea revoluție rusească ne-a scos din întunericul de robie, în care am trăit atâta amar de vreme, la calea slobozenie, dreptății și frăției! Prin jertfa și osteneala voastră a tuturora, țara noastră, înfăptuindu-și dreptul dobândit de revoluție, de a-și hotărî singură soarta, s-a declarat Republică democratică slobodă.

Înfrățiți prin sângele vărsat sub steagurile revoluției, noi ne-am arătat dorința neclintită să trăim în unire cu republicile ce s-au înființat pe pământul fostei împărății rusești, alcătuind toți la un loc marea republică democratică federativă rusească.

Dar vremurile sunt schimbătoare și împrejurările politice de azi împiedică cu desăvârșire înfăptuirea acestei uniri. Republica democratică a Ucrainei, vecina noastră de peste Nistru, s-a proclamat neatârnată și noi astfel ne-am despărțit de Rusia și republicile alcătuite în vechile ei hotare.

În astfel de împrejurări și noi suntem siliți să ne proclamăm, în unire cu voința norodului, Republică democratică moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor.

Proclamarea neatârnării este o cerință politică a vremii, căci Republica Moldovenească nu mai poate aștepta de la nimeni orânduirea vieții sale și popoarele Republicii trebuie să înțeleagă, că viitorul lor atârnă numai de la dânsele și că acest viitor poate să fie înfăptuit numai prin așezământul înalt de ocârmuire – Sfatul Țării și stăpânirea pusă de el – sfatul miniștrilor.

Republica Moldovenească neatârnată își pune ca scop pacea și înțelegerea prietenească în viața politică și economică cu toate țările îndepărtate și vecine, socotind războiul ca cel mai vrăjmaș dușman al noroadelor și țărilor. Deci, în politica sa din afară, Republica Moldovenească neatârnată va urmări încheierea cât mai degrabă a păcii obștești democratice în înțelegere cu toți întovărășiții.În politica sa lăuntrică Republica Moldovenească neatârnată, chezășuind drepturi depline tuturor națiilor, va urma mai departe cu întărirea slobozeniilor câștigate prin revoluție și vestite prin declarația Sfatului Țării de la 2 decembrie anul 1917.

Îndeosebi Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești se va sili să cheme cât mai degrabă adunarea poporană pe temeiul glăsuirii obștești, care va hotărî desăvârșit rânduiala lăuntrică în țară și legăturile ei de unire cu alte țări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre.În al doilea rând Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești neatârnate au grijă să hotărască în cel mai scurt timp treaba pământului.

Acesta va trece în mâinile plugarilor fără plată, pe temeiul împărăției drepte, după cum s-a spus în declarația de la 2 decembrie.Afară de asta Sfatul Țării și stăpânirea Republicii Moldovenești au în vedere să lucreze în cel mai scurt timp un șir întreg de zacoane și măsuri, care să îndestuleze nevoile de azi ale țării, în scopul de a scoate din bezna întunericului, sărăciei și a foamei.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!Suntem la cotitura cea mai însemnată a istoriei noastre! De la conștiința și înțelepciunea voastră atârnă viitorul țării. Prin venirea oștilor frățești române pe pământul republicii noastre s-a întocmit o stare prielnică pentru munca harnică și orânduită pe toate ogoarele vieții.

Oștile românești au venit să apere drumurile de fier și magaziile de pâine pentru front; dar ființa lor de pământul nostru ajută la așezarea rânduielii în țară și de azi înainte roada muncii fiecărui cetățean al republicii este chezășuită împotriva lăcomiei răufăcătorilor.Alt scop oștile românești pe pământul republicii nu au. Toate zvonurile, cum că Românii au venit să ne cuprindă țara și să ne stăpânească, nu se potrivesc cu adevărul și se împrăștie de dușmanii Republicii noastre.

Că oștile românești nu ne primejduiesc neatârnarea, slobozenia și drepturile câștigate prin revoluție, chezășie ne sunt Franța, Anglia și America cu mărturiile lor, precum și declarațiile împuterniciților României.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

Fiind încredințați că zidirea vieții noastre nu va fi atinsă de nimeni și că nimic nu primejduiește neatârnarea și slobozeniile, dobândite prin revoluție, noi vă chemăm pe toți spre unire, spre muncă pașnică și liniște, pentru binele și folosul tuturor noroadelor Republicii democratice Moldovenești, de acum și pururea neatârnate.

 

Primită de Sfatul Țării la 24 ianuarie 1918.

 

Sursa: http://centenarulromaniei.ro/declaratia-sfatului-tarii-din-basarabia-din-24-ianuarie-1918-proclamarea-independentei-republicii-moldovenesti/

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/sfatul-tarii-din-basarabia/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

21/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

23 iulie 1812 – Amiralul rus P. V. Ciceagov semna la Bucureşti, Regulamentul pentru guvernarea temporară a Basarabiei

 

 

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813, sursă:bessarabia.altervista.org
Dosar: Coat of Arms of Bessarabia Guberniya.svg

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813,  

Stema Basarabiei, așa cum a fost stabilită inițial sub stăpânirea țaristă (cca. 1815, 1817). foto: commons wikimedia.org

 

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, în Principatul Muntenia, „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” pe teritoriul moldovenesc anexat de Rusia intre râurile Prut şi Nistru, şi instrucţiuni concrete pentru guvernarea temporară a Basarabiei, pe care le remite boierului moldovean Scarlat Sturdza (1750-1816) – numit primul guvernator civil al Basarabiei țariste, după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în urma războiului Ruso-Turc din 1806-1812. 

Prin actul său, Ciceagov a „extins” fără nici un temei asupra intregului teritoriu situat intre raurile Prut și Nistru, ce a aparținut Țării Moldovei, denumirea de Basarabia, care era data pana atunci doar părţii sudice a acestei regiuni, la acel moment raia turcească.

Conform acestui document, teritoriilor moldovenesti recent anexate Imperiului Rus, le-a fost acordată o autonomie limitată.

Justiția penală sau civilă era efectuată în baza obiceiurilor locale, dar poliția activa în baza legilor ruseşti. Actele, documentele, erau de la început „întocmite în limba rusă şi moldovenească”, iar mai apoi au fost scrise numai în limba rusă. In şcoli şi biserici se folosea limba rusă

În conformitate cu„Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii”, provincia dintre Prut şi Nistru a fost împărţită în 12 ţinuturi: Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Căuşeni, Reni şi Ismail, care uneau 17 oraşe şi 693 de sate.

De remarcat este faptul că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care existau in Principatele Romane aflate sub suzeranitatea turceasca (aceste prevederi au rămas neschimbate în Basarabia până 1917).

După anexarea Basarabiei, in momentul in care țăranii  au început să fugă în masă spre Moldova de peste Prut, pentru a preîntâmpina o masivă depopulare a teritoriului, la 7 octombrie 1812, guvernatorul Scarlat Sturdza emitea o dispoziție specială adresată comandantului Armatei Dunărene P.V. Ciceagov, prin care acestuia i se indica instituirea unui cordon militar de pază la hotarul de apus al Basarabiei. Scarlat Sturdza scria:

„Deoarece Prutul a devenit hotar, consider că pe malul râului necesită a fi stabilit un cordon de strajă. Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenței voastre, rog să urgentați organizarea acestei străji, care poate servi obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră în Moldova…”

A fost organizata o guvernare provizorie din două camere (departamente) în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (cameră) soluţiona probleme legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt, in timp ce a  doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industria locală.

Toţi locuitorii  provinciei au fost scutiţi, timp de trei ani, de impozitul plătit pentru propria persoană (capitaţie) şi de renta funciară. De asemenea toţi locuitorii erau scutiţi de serviciul militar.

Evident, aceste prevederi au fost introduse numai cu scopul de a linişti populaţia, ca aceasta să nu protesteze împotriva Rusiei ţariste, insă după numai câţiva ani toate au fost anulate.

La 4 septembrie 1815, Consiliul de Miniştri al Rusiei a adoptat o decizie, prin care locuitorii Basarabiei au fost impuşi să plătească aceleaşi impozite care erau percepute pe timpul dominaţiei turceşti.

Au jefuit turcii, iar după 1812 au jefuit şi mai mult ruşii.

Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812, provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții de cărturari si a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917).

A fost o slugă credincioasă a Rusiei ţariste, aflat în slujba  acestei tari încă din timpul  războiul ruso-turc din 1787–1791, fiind numit în acea perioada a ocupaţiei  rusesti a Moldovei şi Ţării Româneşti, mare hatman.

În 1791 şi-a vândut toate moşiile şi a emigrat în Rusia, unde s-a ocupat cu consultanţa (sau mai bine spus cu spionajul în folosul Rusiei), la tratativele de pace dintre Rusia şi Turcia (1811–1812). 

N-a făcut mai nimic pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor basarabeni.

La data numirii, boierul Scarlat Sturdza era octogenar și bolnav, „pentru care semna actele mitropolitul Gavriil și comandantul militar Ivan Hartingh”

A fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh, care o exercita şi functia de guvernator militar al Basarabiei.

Acesta, în scurt timp, se va transforma într-un adversar înverşunat al autonomiei ţinutului.

Ignorând stipulaţiile Regulamentului referitoare la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale, Hartingh a accelerat procesul de transformare a Basarabiei într-o gubernie rusească obişnuită.

Are loc substituirea funcţionarilor moldoveni cu funcţionari ruşi, iar legislaţia locală a fost ignorată tot mai frecvent. In scurt timp, printre cei 27 de funcţionari ai cancelariei guvernatorului civil şi militar al Basarabiei nu mai figura nici un reprezentant al populaţiei autohtone. Toţi, fără nici o excepţie, erau de neam strain.

De asemenea, în funcţia de guvernator civil au fost numiti oameni care erau străini neamului nostru. Din 26 de guvernatori civili şi militari ai Basarabiei, care au activat în perioada 1812–1917 numai Scarlat Sturdza a fost moldovean, iar ceilalţi au fost ruşi sau indivizi rusificati.

Imagini pentru harta basarabiei 1812 photos

 

Guvernatorul militar al provinciei se supunea direct ţarului şi nu putea fi controlat de elita politică locală. În funcţia de guvernatori militari au activat mai mulţi generali.

Generalul Ivan Marcovici Harting (1756–1831), olandez de origine, era un om răutăcios, agresiv şi mincinos, care scria denunţuri imparatului Alexandru I împotriva boierilor moldoveni.

În funcţiile de guvernatori militari au activat de asemenea Aleksandr Bahmetiev, Mihail Voronţov, Pavel Fiodorov, Mihail Ilinski, Mihail Verraion, Platon Antonovici şi alţii.

Guvernatorii militari aveau efectiv puterea supremă in Basarabia, promovau o  politica militară expansionistă în Balcani, exercitau comanda militară asupra armatelor dislocate în cetăţile Hotin, Bender, Ismail, Chilia şi Akkerman, controlau toată activitatea guvernatorilor civili, fiind responsabili de situaţia din provincie.

 În primii ani de ocupaţie ţaristă, peste 5.000 de familii de români moldoveni au părăsit Basarabia – cifră impunătoare, dacă se ţine cont de faptul că, la acel moment, aici locuiau vreo 43.000 de familii (Zapiski Bessarabskogo statisticeskogo komiteta, tom. III, 1868, p.114—115). Zona de codru din ţinuturile Făleşti, Lăpuşna, Orhei, Soroca, cu un procent mare de populaţie răzeşească, a constituit principalul izvor al acestui exod.

Printre cei care părăseau Basarabia erau reprezentanţi ai clerului, ai nobilimii, dar grosul şuvoiului de refugiaţi l-au constituit ţăranii moldoveni.

Fenomenul migraţiei masive a populaţiei române din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului moldovean ca vor fi introduse în provincia ocupată şerbia, starea de sclav in care traia ţăranul din Rusia,  birurile şi impozitele apăsătoare la care erau supusi rusii.

Autoritățile ruse  vor instala capitala provinciei anexate în Chișinău, transportând de la Iași și arhivele din timpul ocupației. Ce considerațiuni au călăuzit primele autorități rusești sa aleaga Chișinăul ca centru al Basarabiei și nu alt oraș,  nu e greu de înțeles, dacă luăm în seamă cele scrise în anul 1813 de către protoiereul Petre Cunițki, primul rector al Seminarului din Chișinău și amicul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni:

„Orașul Chișinău, spunea el, „este cel mai potrivit pentru reședința ocârmuirii regionale sau guberniale și pe motivul că el se găsește în mijlocul regiunii și de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn și piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă și apă de izvor, precum și aer curat, din care cauză acest oraș este mai populat decât celelalte orașe de aici.

În el, ca și în orașul Bălți și Fălești, se fac iarmaroace mari, unde angrosiștii cumpără cirezi mari de boi și de cai și o mulțime de piei și de lână, și le exportează cu mare folos în ținuturile austriace și nemțești” (Ciobanu, Ștefan. Chișinăul, Chișinău, 1996, pp. 20-21).

S-a considerat că noul său statut Chișinăul l-a datorat si  insistențelor mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, autoritatii sale în fața autorităților ruse și interesului său de a se stabili într-o localitate cu o infrastructură ecleziastică  (biserici, școli, provizie centrală). Aici își instalează sediul diferite organe de administrație regională, noua Mitropolie a Basarabiei. 

Raptul de la 1812 a condus la izolarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de restul spaţiului românesc, periclitând astfel legăturile sale economice tradiţionale cu alte ţinuturi ale Principatului Moldovei, situate în dreapta Prutului.

Au fost sistate, pentru o anumită perioadă, şi relaţiile comerciale cu Austria şi Imperiul Otoman.Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră şi în interiorul provinciei.

Românii sosiţi în Basarabia din Regat şi Bucovina sunt supuşi unei supravegheri vigilente. Sunt suspectaţi şi boierii basarabeni care nu inspirau încredere autorităţilor ţariste. Nobilimea naţionalistă basarabeană întreţinea totusi legături permanente cu naţionaliştii de la Iasi, din dorinţa de a pregăti condiţiile unei eventuale reuniri a Basarabiei cu fratii de peste Prut.

Oficial Chișinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabiei și al ținutului Orhei în 1818. Tot atunci orașul, iar puțin mai târziu satele învecinate Buiucani, Vovințeni, Hrușca etc., au trecut din stăpânirea mănăstirilor, în cea a visteriei Imperiului țarist (Eșanu, Andrei. Chișinău – file de istorie, Chișinău, 1998, p. 60).

La 29 aprilie 1818 Alexandru I a adoptat Regulamentul cu privire la organizarea administrativă a Basarabiei, care a prevăzut anumite condiţii cu privire la organizarea şi funcţionarea administraţiei civile a provinciei Basarabiei.

În baza acestui regulament, în Basarabia s-a format aşa-numitul „Sfat Suprem al provinciei”, alcătuit din patru membri ai guvernului provincial şi şase deputaţi. Acest Sfat Suprem activa sub preşedinţia guvernatorului, general militar.

Guvernatorul civil putea fi numai membru al Sfatului Suprem. Deci, nu putea fi vorba de autonomie, de libertate, de adoptare a deciziilor locale independente de sistemul ţarist de guvernare. Guvernatorul numai formal se numea „cârmuitor al provinciei”; deoarece el era subordonat în mod direct guvernatorului general militar al Podoliei.

În 1818–1831 în „Sfatul Suprem” au activat 15 boieri basarabeni, inclusiv Ioan Constantin Pruncul, Zamfirache Ralli, Vasile Ruset, Ştefănache Râşcanu, Sandu Feodosiu, Iordachi Donici, Petrache Catargi, Dimitrie Dinu-Russo, Panait Cazimir, Nicolae Cerchez, Ieremia Ianov, Apostolache Stamo, Constantin Stamati, Ion Canano, Costache Botezatu. (D. Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812–1940), Chişinău, 1998, p. 100).

Formal, aceşti nobili erau aleşi de boierii basarabeni pe un termen de trei ani, însă ei trebuiau să fie confirmaţi de către guvernatorul general militar. De fapt, ei erau nişte slugi credincioase ale cotropitorilor ruşi.

Ei au tăcut, s-au supus chiar şi în 1828, când acest „Sfat Suprem” a fost înlocuit cu un alt Sfat Regional, membrii căruia erau numiţi de către ţar.

Ei puteau numai să consulte guvernatorul civil şi mai mult nimic. Din 1828 s-a terminat cu aşa-numita „autonomie”, care n-a reuşit să se afirme în Basarabia. Denumirea bizară de „oblastea Basarabia” s-a păstrat până în 1871, iar din acest an Basarabia devine o gubernie rusească cu toate atrocităţile regimului colonial rusesc.

Dupa cum avea sa scrie  Karl Marx, parintele filosofiei comuniste, „ruşii s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile. De altfel, Rusul este complicele Fanarioţilor.” „Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei nu avea pentru moscal (moscovit) decât cuvinte de ură” . Această ură s-a transmis şi asupra administraţiei coloniale ruseşti, deoarece „românii au înţeles că pentru ei împăratul rus nu este un eliberator, ci un duşman”.

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.istoria.md/articol/903/23_iulie,_istoricul_zilei#1812

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2018/02/06/200-de-ani-de-cand-chisinaul-primeste-statut-de-oras-si-devine-centru-administrativ-al-regiunii-basarabia/

http://www.1812.md/instaurarea-fortata-a-administratiei-tariste-in-basarabia-dupa-1812/

http://romanism.ro/politica-tarista-de-deznationalizare-si-asimilare/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/doua-secole-de-la-rapirea-basarabiei-rusii-prezinta-anexarea-ca-pe-un-act-mesianic

 

23/07/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării din Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus. VIDEO

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. 

Basarabia este numele cu care ruşii au denumit teritorul rupt din trupul Moldovei,  pe care l-au anexat la Imperiul Rus în 1812.

 Această denumire a apărut prin extinderea numelui „Basarabiei istorice„, căreia turcii îi spuneau Bugeac, şi la alte teritorii precum: 1. ţinutul Hotin (raia turcească pe teritoriul Moldovei); 2. partea de est a Principatului Moldovei (sub suzeranitate turcească), situată între rîurile Prut şi Nistru 

Anexarea Basarabiei a avut loc în urma celui de al treilea război ruso-turc (1806-1812), încheiat cu Pacea de la Bucureşti în anul 1812.

 Trebuie menţionat că până la anexiunea rusească din 1812, numele de „Basarabia” desemna numai o mică parte din pământurile Moldovei, mai precis cele  aflate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, care era numită aşa în Evul Mediu timpuriu de voievozii moldoveni, după ce acestea au fost preluate de la voievozii Ţării Româneşti, condusă la începuturile ei de dinastia Basarabilor.

  Republica Democratică Moldovenească a fost înfiinţată în condiţiile Revoluţiei din Rusia, în data de 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii Basarabia, prin Proclamaţia votată de Sfatul Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune.

În condițiile de anarhie care cuprinsese întreg teritoriul Imperiului Rus, ca urmare a revoluției rusești, guvernatorul Guberniei Basarabia a demisionat și și-a transmis atribuțiile în mod legal, lui Constantin Mimi. Proceduri similare avuseseră loc în toate guberniile Imperiului ţarist.

Un congres, care a avut loc în octombrie 1917, a votat demisia lui Mimi și l-a desemnat pe Ion Inculeț ca nou conducător.

Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 aceasta şi-a proclamat independenţa.

 

File:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

Harta Republicii Democratice Moldoveneşti : Commons.wikimedia.org/wiki/


Valul de pogromuri ce cuprinseseră Basarabia în vara şi toamna anului 1917, a fost un  motiv serios  pentru guvernul moldovean să decidă formarea unor unităţi moldoveneşti şi dislocarea lor în teritoriu, pentru a lupta cu anarhia, violenţa şi tîlhăriile comise de dezertorii şi soldaţii nedisciplinaţi din unităţile de rezervă, a criminalilor locali eliberaţi de Kerenski din puşcăriile ruseşti.

În cele din urmă au fost create 16 detaşamente mobile ale miliţiei (cohorte), cu câte 100 de oameni fiecare, formate din soldaţii originari din Basarabia. În fruntea acestor forţe a fost numit A. Crihan. Însă aceste detaşamente erau prost înarmate, resimţeau acut lipsa echipamentului şi a mijloacelor de transport.

În condiţiile anarhiei apărute după declanşarea revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc, sprijin pentru restabilirea ordinii şi stoparea jafurilor şi atacurilor la care se dedau soldaţii ruşi bolşevizaţi.

Cum acesta pierduse practic controlul asupra trupelor sale, în mare parte bolşevizate, cererea respectivă a fost adresată aliaţilor români.

Pe 22 decembrie 1917 (4 ianuarie 1918), la Iaşi, pe numele ministrului de război român Iancovescu, conform înţelegerii cu Take Ionescu, sub semnătura „liderilor” R.D.M. P. Erhan, V. Cristi şi P. Pelivan, a fost expediată o telegramă secretă   cu rugămintea de a trimite la dispoziţia Sfatului Ţării un regiment din foştii prizonieri de război români transilvăneni, aflaţi la Kiev.

Guvernul român a satisfăcut rugămintea. Aşa cum a mărturisit viitorul premier I. Duca „teama de a-i provoca pe nemţi în direcţia anulării armistiţiului” a impus Guvernului pe data de 4 (17) ianuarie 1918 să se „limiteze deocamdată” cu trimiterea la Chişinău a unui singur regiment de transilvăneni.

În primele zile ale lunii ianuarie trupele române, cu forţe relativ mici, au curăţit de bandele bolşevice  Unghenii, Cahulul, Leova, Bolgradul şi un şir de sate. În Ungheni la 9 ianuarie au fost executaţi 12 bolşevici, membri ai aşa zisului Soviet al Deputaţilor. 

  Guvernul român a înţeles că guvernul Republicii Moldoveneşti nu va fi câtuşi de puţin în stare să reziste în faţa bolşevicilor. În fapt, singura armată disciplinată de pe Frontul Român  pe care se puteau sprijini aliaţii era cea română, la care s-a și apelat neîntîrziat.

Pentru executarea misiunii în Basarabia au fost destinate 4 divizii româneşti”. La 3 (16) ianuarie 1918, I. Brătianu a convocat o consfătuire pe problema trimiterii trupelor în Basarabia.

Sovietul bolşevic din Chişinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a instituit un premiu pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii.

Ofensiva armatei române pe teritoriul Basarabiei a fost declanşată la  8  ianuarie, iar bandele de bolşevici au fost nevoite să se refugieze din  Basarabia peste Nistru, în Ucraina, iar în data de 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău.

 Armata română a îndeplinit cu cinste misiunea de instaurare a ordinii în teritoriul dintre Prut şi Nistru, calmând prin atitudinea sa temerile şi neîncrederea unei părţi a populaţiei provocată de propaganda antiromânească. Istoricul A. Moraru consideră pe bună dreptate că „prin acest act, Basarabia a fost salvată de anarhia bolşevică”.  

Istoricul român Florin Constantiniu menţionează că acţiunea armatei române şi „dezarmarea trupelor sovietice aflate în Basarabia a atras o replică dură din partea Guvernului Sovietic: după ce la 1/14 ianuarie 1918 [ambasadorul român] la Petrogad, C. Diamandy, şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, la 13/26 ianuarie Guvernul Sovietic a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea Tezaurului” evacuat în Rusia după începutul ofensivei germane din 1916 în România.

În România nu s-a reacţionat la această decizie care echivala practic cu o declaraţie de război. „Nu ne-a emoţionat deloc această declaraţie – îşi amintea Duca – …Ne dădeam seama că soldatul rus refuză să se bată… Prin urmare, declaraţia de război a Guvernului Bolşevic era un gest fără consecinţe practice, la care, după cît îmi amintesc, nici nu ne-am dat osteneala să răspundem”.

Numai după protestul corpului diplomatic al ambasadorilor străini acreditaţi la Petrograd, diplomaţii români au fost eliberaţi, însă relaţiile diplomatice dintre România şi URSS  au fost întrerupte pentru 16 ani.

 

 

 

 

Pe 24 ianuarie 1918, nu întâmplător în ziua în care românii  sărbătoreau Unirea din 1859, Sfatul Ţării  din RD Moldovenească a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei acestei Republici. Consiliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de un Consiliu de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

 „Declaraţia de independenţă era privită de mulţi intelectuali basarabeni – au scris istoricii din R. Moldova, D. Dragnev şi I. Varta – ca un act de desprindere de Rusia, care deschidea posibilitatea pentru o eventuală unire cu România”.

Mai tîrziu I. Inculeţ a rspus că: „După proclamarea independenţei calea noastră a devenit şi mai clară. Rămânea numai întrebarea: când şi în ce fel”.

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

„Votul Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, – consideră istoricul român Fl. Constantiniu, – nu a fost determinat de prezenţa şi cu atât mai puţin de o pretinsă presiune a armatei române, trecute peste Prut… Trupele române au făcut imposibilă acţiunea unei minorităţi agresive – cea comunistă – care acţiona la ordinele bolşevicilor, dar nu au intervenit, direct sau indirect, în discuţiile din Sfatul Ţării”.

Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, România a constituit primul pas către înfăptuirea visului secular al naţiunii române – MAREA UNIRE.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/01/23/24-ianuarie-1859-unirea-principatelor-romane-la-multi-ani-romania-la-multi-ani-romani/

 

 

 

 

Sursa:

http://www.istoria.md/articol/6/Basarabia_Mare__Bessarabia_

24/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: