CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mișcarea națională în Basarabia şi împotrivirea românilor basarabeni faţă de politica rusească de deznaţionalizare

 

Imagini pentru harta moldovei 1812

 

 

 

 

„Secolul națiunilor” i-a luat oarecum prin surprindere pe români și i-a găsit mai divizați decât în Evul Mediu.

De la două state medievale relativ omogene și o singură provincie românească sub dominație străină (Transilvania), la începutul sec. XIX s-a ajuns la trei regiuni înstrăinate, pe lângă cele două Principate dunărene.

Paradoxal, dar anume anexarea Bucovinei și a Basarabiei i-a determinat pe moldovenii din dreapta Prutului să renunțe la „statalitate” de dragul supraviețuirii ca neam.

Scindarea Moldovei la 1812 a demonstrat încă o dată că Țările Române nu erau decât niște pioni pe tabla de șah a marilor puteri.

Raptul teritorial s-a produs cu încălcarea grosolană a dreptului internațional (vestitele capitulații și Tratatul de la Kuciuk-Kainargi), fără consultarea populației și în pofida protestelor mitropolitului (și caimacamului) Veniamin Costache.

Chiar dacă unii boieri moldoveni inițial au salutat „alipirea” la Imperiul Țarist, deoarece conștiința religioasă încă prevala asupra celei naționale, pierderea moșiilor lor de partea cealaltă a Prutului și anularea treptată a autonomiei Basarabiei (prin introducerea legislației țariste și a limbii ruse în administrație și biserică), i-a determinat în 1814, să se adreseze mitropolitului uzurpator Gavriil Bănulescu-Bodoni cu următoarele revendicări:

„(…)Se împlinesc patru secole de cînd Moldova se conduce după legile sale şi se poate oare crede că ea n-a avut şi nici acum nu dispune de acestea? Oare nu avem noi obiceiurile noastre vechi moldoveneşti şi pravile obligatorii? Oare nu sînt pravilele tipărite ale lui Vasile-Voievod? Oare nu sînt legiuirile domnitorilor, hrisoavele şi diatele scoase în diferite timpuri? Nu se caută oare judecăţile în baza legilor lui lustinian şi ale altor împăraţi greci? (…)

Pentru păstrarea obiceiurilor noastre legitime şi înlăturarea multor născociri străine legiuirilor noastre, noi cu lacrimi înduioşătoare cerem de la Monarh, în primul rînd, ca Arhipăstorul – mitropolitul nostru – să fie şi astăzi, precum era din moşi-strămoşi, prima persoană la judeţe; în al doilea rînd, binevoiască Maiestatea sa imperială de a numi în slujba de cîrmuitor civil al Basarabiei pe un moldovean, din rîndul celor supuşi tronului rusesc, care ne ştie firea, credinţa noastră şi legile; care cunoaşte neamurile boiereşti, rangurile, obiceiurile pămîntului; care ar fi în stare să atragă spre sine şi inimile fraţilor noştri, să sporească populaţia regiunii şi să fie pentru noi un adăpost de totdeauna.”

Această scrisoare a boierilor moldoveni rămași în Basarabia anexată a fost transmisă împăratului Alexandru I, care i-a și răspuns mitropolitului, la 1 aprilie 1816, asigurându-l că va păstra legile (dar mai ales privilegiile) locale:

„(…)Intenţia mea constă în a dărui Basarabiei o administraţie civilă corespunzătoare moravurilor, obiceiurilor şi legilor ei(…) Eu doresc ca această ţară roditoare să se însufleţească de o viaţă nouă şi aceasta o aştept de la împuternicitul meu prin rîvna de care va da dovadă, precum şi de la toţi locuitorii Basarabiei prin ajutorul unanim pe care îl vor acorda.

Dorind să fie înştiinţaţi despre aceasta toţi locuitorii, întru binele lor, mă adresez Domniei voastre, poruncindu-vă ca tot ce este expus aici să fie tălmăcit în limba poporului şi prin citire bisericească să fie dat spre ascultare turmei încredinţate Domniei voastre, să ştie preoţimea, boierii şi tot poporul, prin slujitorii sfintei biserici, că ochiul meu, iubitor de fii, priveşte asupra lor şi eu mă îngrijesc ca ei să fie fericiţi.”

Din această corespondență trebuie reținute următoarele lucruri: pe de o parte, prin evocarea obiceiurilor vechi, a legislației românești de sorginte bizantină (cum ar fi „Pravila” lui Vasile Lupu) și solicitarea de a numi un moldovean în funcția de guvernator civil, elita politică locală spera că regiunii i se va păstra autonomia până la reîntregirea Moldovei, iar pe de altă parte, ţarul Rusiei considera Basarabia ca fiind o „țară” și conştientiza faptul că locuitorii acesteia nu înţelegeau limba rusă.

Dacă inițial rușii nu cunoșteau nici măcar religia populației majoritare a regiunii (guvernul de la Petersburg îl trimite, în 1816, pe P.P. Svinin cu misiunea de a lămuri de ce confesiune este populația Basarabiei) și încercau să o transforme într-un model de cârmuire pentru toate popoarele creștine din Balcani, atunci odată cu urcarea la tron a lui Nicolae I (1825) politica țaristă în Basarabia a devenit una de rusificare și de deznaționalizare.

 

Anularea autonomiei la 1828 și a hotarului administrativ pe Nistru la 1830 a pus bazele integrării regiunii în cadrul Imperiului Rusiei.

Spre deosebire de sovietici, autoritățile țariste recunoșteau că moldovenii din stânga Prutului sunt de aceeași etnie cu locuitorii Principatelor Române.

Pentru oficialii imperiali, religia creștin-ortodoxă și limba rusă devin pilonii principali ai construcției statale în Basarabia.

Dacă sub aspect confesional, jumătatea de est a Țării Moldovei, ruptă arbitrar la 1812, era uniformizată și racordată la politica oficială a guvernului de la Petersburg, atunci din punct de vedere lingvistic țariștii întâmpinau dificultăți în impunerea limbii ruse basarabenilor.

Istoricul și etnograful rus P.N. Batiușkov, în lucrarea Bessarabja, istoriceskoe opisanie (publicată la 1892), considera că: „rusească prin sufletul său, prin devotamentul faţă de ţarul rus, prin credinţa faţă de statul rus, Basarabia n-a fost nici pe departe rusească prin limba şi viaţa sa”.

 

 

 

 

Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei

Foto: Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei

 

 

Paradoxal, dar anume reformele implementate de țarul Alexandru al II-lea au contribuit la deznaționalizarea românilor din Basarabia.

Instituirea serviciului militar obligatoriu (1874) a dus la crearea focarelor de rusificare a tinerei generaţii, întrucât basarabenii trimiși în alte regiuni ale imperiului erau instruiți doar în limba rusă.

O altă reformă, cea administrativă (1870), deşi a ridicat gradul de reprezentativitate al populației băștinașe în cadrul zemstvelor (organe de conducere locală), nu a fost decât o modalitate de compensare a nobilimii pentru desființarea șerbiei (fapt ce nu i-a afectat pe boierii moldoveni, întrucât la noi șerbia fusese abolită de Nicolae Mavrocordat, în 1746), precum şi de uniformizare a sistemului administrativ a tuturor regiunilor imperiului.

În continuarea acestei politici, Basarabiei i se atribuie statutul de gubernie, dovadă a faptului că „nu mai făcea parte din Imperiul Rus, ci și din Rusia propriu-zisă” (Charles King).

Indubitabil, în perioada țaristă românii basarabeni au fost supuși unei acerbe rusificări prin intermediul Bisericii.

Istoricul ecleziastic Nicolae Popovschi afirmase că încă de „pe vremea lui Alexandru I, biserica devine un aliat credincios al statului (…) În fruntea bisericii era sinodul, compus din episcopi, care, toţi, erau numiţi de ţar, devenind astfel înalţi demnitari ai guvernului. Sinodul n-a fost lăsat liber nici în activitatea lui interioară, deoarece această activitate trecea sub supravegherea oberprocurorului sinodal”.

Odată cu numirea lui Pavel Lebedev ca arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului (1871), zeci de preoți au fost prigoniți pentru că nu oficiau slujbele în limba rusă, iar cca 340 de biserici au fost închise.

Una dintre măsurile cele mai eficiente a politicii de deznaţionalizare promovate de acest prelat consta în efectuarea tuturor înscrierilor în registrele bisericeşti, inclusiv ale stării civile, în limba rusă.

Iar cei care se împotriveau erau excluși din eparhii și parohii.

Ion Nistor îi enumeră pe câțiva dintre acești preoți patrioți: Vasile Zubcu, Ioan Untu, Dimitrie Tutunaru, Ioan Popovici, ş.a.

În a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX, românii basarabeni nu luptau atât pentru refacerea „statalității moldovenești”, cât pentru supraviețuirea lor ca neam și (re)introducerea limbii române în administrație, școală și biserică.

În Basarabia, mișcarea națională (atâta cât o fi fost) se baza pe rezistența culturală a băștinașilor și amintirea Moldovei medievale.

Dar chiar și în condițiile unei izolări cvasi-totale de România și a unei integrări artificiale în cadrul Imperiului țarist, moldovenii din stânga Prutului nu și-au dorit un stat aparte și nu au pretins la continuitatea Țării Moldovei.

Proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) la 2 decembrie 1917 a fost dictată atât de factorii externi, cât și de cei interni. Imensele pierderi umane și materiale în timpul primului război mondial, dezertările și dezordinile în masă, lovitura de stat bolșevică și, implicit, colapsul Imperiului Rusiei, au determinat elitele politice locale să-și revendice dreptul la autodeterminare națională și la propria organizare statală.

Conștienți de pericolul „ciumei roșii”, dar și de eșecul „statalității moldovenești” în Basarabia țaristă, majoritatea covârșitoare a membrilor Sfatului Țării a votat, la 27 martie / 9 aprilie 1918, Unirea cu succesoarea de drept a Țării Moldovei – România.

 

Sursa:

 

ION MISCHEVCA:

http://basarabialiterara.com.md/?p=34381

 

30/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

23 iulie 1812 : A fost semnat „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” ruseşti pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru

 

 

Imagini pentru basarabia map 1812

 

Harta Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Harta Basarabiei la 1812, anul anexării ei de către Imperiul Ţarist

 

 

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, Valahia, „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru”, document care a fost remis boierului moldovean Scarlat Sturdza – desemnat primul guvernator civil al Basarabiei țariste, pe teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, dându-i şi instrucţiuni concrete.

Acest document va intra în vigoare la 2 februarie 1813.

Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei proaspăt anexată Imperiului rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812).

Prin actul său Ciciagov  a „conferit” fără nici un temei regiunii dintre râurile Prut și Nistru, care aparținuse Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni, la acel moment o raia turcească cunoscută sub numele de  Basarabia.

Conform acestui document, teritoriilor moldoveneşti recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată, iar locuitorilor le-a fost permisă utilizarea în continuare a legilor locale.

A fost organizat un guvern  provizoriu compus din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza).

Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt.

A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală. Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti.

Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici.

E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, drepturi care  se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917).

Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă.

 

 

 

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813, sursă:bessarabia.altervista.org

 

Foto: Scarlat Sturdza, primul guvernator civil

al Basarabiei țariste 1812-1813

Scarlat Sturdza (n. 1750 – d. 1 aprilie 1816) a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812.  

Acesta provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiţii cărturăreşti. El a fost primul şi totodată singurul guvernator moldovean al Basarabiei anexate de Imperiul Rus.

Fiul său, Alexandru Sturdza, a fost autorul primului statut al Basarabiei de după anexare. 

La data numirii, boierul Alexandru Sturdza era octogenar şi bolnav, „pentru care semna actele mitropolitul Gavriil şi comandantul militar Ivan Hartingh”. 

După anexarea Basarabiei, ţăranii supuşi la dări suplimentare au început să fugă în masă spre Moldova de peste Prut.

De aceea, pentru a preîntâmpina o masivă depopulare a teritoriului, la 7 octombrie 1812, Scarlat Sturdza a emis o dispoziţie specială adresată comandantului Armatei Dunărene P.V. Ciceagov, prin care acestuia i se indica instituirea cordonului de pază la hotarul de apus al Basarabiei.

Scarlat Sturdza scria: 

„Deoarece Prutul a devenit hotar, consider că pe malul râului necesită a fi stabilit un cordon de strajă.

Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenţei voastre, rog să urgentaţi organizarea acestei străji, care poate servi obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră în Moldova…”
La 17 iunie 1813, pe motiv de boală, Scarlat Sturdza a fost eliberat din funcţie.

În realitate, destituirea a fost provocată de opoziţia sa fermă faţă de intenţiile de rusificare a administraţiei şi de colonizare a provinciei cu ţărani aduşi din toate colţurile Imperiului Rus.

Locul său a fost preluat de generalul‐maior rus Ivan Hartingh, guvernator militar al provinciei  în august 1813.  

Scarlat Sturdza  a murit  la Chişinău pe 1 aprilie 1816.

 

 

 

 

 

 

Prima stema a Basarabiei, aşa cum a fost stabilită sub stăpânirea ţaristă (cca. 1815, 1817)

 

 

 

CRONOLOGIE : 

 

  • 1806 (22 noiembrie) – Începe războiul ruso-turc din 1806-1812, război putrat în întregime pe teritoriile principatelor româneşti;

  • 1807 (7 iulie) – Se încheie Pacea de la Tilist între Franţa şi Imperiul Rus prin care ruşii se obligă să-şi retragă trupele din Ţara Românească şi Moldova, fapt care aşa şi nu a avut loc;

  • 1808 (31 mai) – Imperiul Rus încheie un trata separat cu Imperiul Austriac, fără Franţa, prin care principatele româneşti trebuiau reunificate şi conduse ulterior de fratele Împăratului austriac care urma să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei;

  • 1808 – Imperiul Rus prea conducerea administrativă în Moldova şi Ţara Românească;

  • 1810 – Prozorovski divizează principatele româneşti în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia. Se încearcă schimbul teritorial Oltenia pe Bucovina la propunerea Imperiului Rus, dar Austria refuză oferta;

  • 1811 (7 aprilie) – Imperiul Rus reia ofensiva în principate, de data aceasta în frunte cu generalul Kutuzov;

  • 1811 (2 octombrie) – Ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia. Imediat după aceasta încep tratativele de pace între Imperiul Rus şi cel Otoman;

  • 1812 (16 mai)  –  Pacea ruso-turcă de la Bucureşti, prin care  Imperiul Rus intră în posesia teritoriului cuprins între  Prut şi  Nistru ce aparţinuse anterior Principatului Moldova  aflat până în acest an sub suzeranitate otomană.

  • 1812 (23 iulie)  –  Ţarul crează guvernămîntul provizoriu în Basarabia Ţaristă;

  • 1812 (2 august)  –  Ţarul acordă Basarabiei un regim autonom „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei„.

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/22/basarabia-si-politica-tarista-de-deznationalizare-si-rusificare-a-bastinasilor-romani-moldoveni-1812-1917/

 

Surse: 

Wikipedia.ro

http://www.istoria.md/articol/903/23_iulie,_istoricul_zilei

15/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum a fost impusă cu forţa limba rusă în Basarabia ţaristă (1812-1828)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce rușii nu au devenit bilingvi

 

 

Prevederile„Aşezământului”organizăriiBasarabiei din 1812 şi din 1818După anexare, prin „Aşezământul”din 23 iulie 1812, în Basarabia s-ainstituit o administraţie provizoriebazată pe legile moldoveneşti şi pefuncţionarea în paralel a limbilor„rusă şi moldovenească”.

În timpul guvernării lui I. Harting (1813-1816), care a cumulat funcţiile de guvernator militar şi guvernator civil interimaral Basarabiei, aceste prevederi au fost neglijate şi contestate.

În consecinţă, s-a declanşat o adevărată bătălie dintre guvernator şiboierii moldoveni în chestiunea păstrării în Basarabia a legilor şiobiceiurilor moldoveneşti şi a limbii române.

În contextul respectiv, la începutul anului 1813, a fost deschis Seminarul Teologic din Chişinău. 

 

 

 

 

 

 

Deşi mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, care prin devotamentul săucâştigase bunăvoinţa autoriţăţilor imperiale de la Sankt-Petersburg, asusţinut doleanţele boierilor moldoveni, el nu a solicitat ca predareamateriilor de la acest seminar, cel puţin pentru elevii moldoveni, să seproducă în limba română.

El s-a mulţumit cu predarea la Seminarulteologic doar a disciplinei „limba moldovenească”.

Prin „Aşezământul” organizării Basarabiei din 29 aprilie 1818 s-a decis constituirea unui sistem administrativ-juridic bazat, în special, pe legile ruseşti (atunci când era vorba de activitatea Judecătoriei regionale penale, procurorului regional şi procurorilor ţinutali, a arhitectului şi hotarnicului regional, a hotarnicilor ţinutali), dar care aplica legile moldoveneşti la examinarea litigiilor civile referitoare la proprietate.

În cazul litigiilor ce implicau statul, Judecătoria civilă regională se conduceade legile ruseşti.În acelaşi timp, s-a acceptat utilizarea limbii române în paralel cu limbarusă.

De fapt, din punct de vedere juridic, se preconiza instituirea unuisistem administrativ bazat pe funcţionarea a două limbi ofciale: româna şi rusa.

Însă aceste norme juridice n-au fost niciodată respectate şi, cuatât mai mult, realizate în totalitate, deoarece legislatorii n-au elaboratun mecanism de conlucrare a instituţiilor care funcţionau în baza legilorşi limbii ruse şi a celor care aplicau legile şi „limba moldovenească”.

În pofida prevederilor legale, instituţiile ce activau în baza legilor ruseşti solicitau expres utilizarea limbii ruse în corespondenţa dintre diverse autorităţi.

De asemenea, funcţionarii din guvernul regional, procurorii,hotarnicii etc., care erau nimiţi direct de coroană (de obicei militari saufoşti militari ruşi), necunoscători ai limbii române, erau un fel „de stat în stat” şi nu puteau fi impuşi, în mod legal, să respecte prevedereile legii.

Plus la toate, autorii „Aşezământului”, în mod cu totul ciudat, nu auprevăzut în statele de personal ale instituţiilor regionale şi ţinutale funcţii de traducători, chiar dacă aceştea erau indispensabili pentru buna funcţionare a sistemului.

Toate acestea au creat haos şi au blocat deseori activitatea instituţiilor juridice din Basarabia, servind, la rândullor, drept pretext  pentru nerespectarea şi revizuirea „Aşezământului”,pentru impunerea limbii ruse în administraţie şi judecătorii.

 

 

Raportul Judecătoriei ţinutale Orhei din 29 mai 1919 (nr. 855),adresat Consiliul Suprem al Basarabiei, referitor la instrumentarea dosarelor penale doar „în dialectul rusesc”

 

Din raportul Judecătoriei ţinutale Orhei din 29 mai 1919 (nr. 855),adresat Consiliul Suprem al Basarabiei, aflăm că pe 26 martie 1819 judecătoria din Orhei sesiza Consiliului Suprem că „procesele penaleîncepute aici rămân fără o examinare şi continuare necesară, deoarecese efectuează numai în dialectul rusesc şi, în lipsă de traducător, nu există posibilităţi pentru a fi traduse.” Însă pe marginea acestui raport nu a urmat nici o hotărâre.

Deşi judecătoria a dispus ca isprăvnicia ţinutului şi poliţia din Chişinău să prezinte, potrivit  prevederilor„Aşezământului”, dosarele cu traducere, pentru a înlesni cercetarea lor, ambele instituţii au raportat că nu au o atare posibilitate.

Astfel stând lucrurile, judecătoria, informează Consiliul că, în consecinţă, acuzaţii implicaţi în procese, sunt ţinuţi timp îndelungat în închisoare.

Pentru a nu fi trecută răspunderea asupra membrilor ei, conform datoriei, judecătoria anunţă din oficiu Consiliul asupra acestui lucru important şiroagă, cu tot respectul, „să se găsească o soluţie”.

 

Soluţia Consiliului Suprem al Basarabiei din 7 mai 1819

 

De fapt, rapoartele din 26 martie şi 29 mai 1819, redactate de funcţionarii judecătoriei ţinutale din Orhei, nu-şi aveau nici un rost şi sunt o mostră tipică a ineficienţei şi neputinţei organului principal al autoguvernării basarabene, Consiliul Suprem.

Or, acesta, la 7 mai 1819, discutase şi adoptase deja o hotărâre care, deşi nu soluţiona în totalitate, din cauza volumului prea mare de lucru, problema traducerii în „instituţiile de stat” din Basarabia, oricum era mai mult decât ar fi dorit să accepte instanţele superioare ruseşti.

Iată hotărârea respectivă:„Conform rapoartelor instituţiilor ţinutale de stat, trimise Consiliului, referitor la dificultăţile întâmpinate de acestea în soluţionarea litigiilor ce se examinează în dialect rusesc, pe care membrii moldoveni nu-l cunosc, şi în lipsa traducătorilor la instituţiile ţinutale de stat, continuarea proceselor şi soluţionarea litigiilor nu sunt posibile.

Consiliul Suprem, considerând că este corect şi absolut necesar de a avea la toate judecătoriile ţinutale, isprăvniciile şi poliţiile orăşeneşti din regiune câte un traducător, cunoscător al limbiii ruse şi moldoveneşti, a propus în hotărârea din 7 mai anul curent ca în fiecare din instituţiile sus-menţionate să fie numit câte un traducător cu un salariu anual de 140 ruble de argint”.

„Propunerea” „namestnik”-ului plenipotenţiar al regiunii Basarabia şi guvernator militar al Podoliei, Alexei Bahmetev, din 16 iunie 1819Decizia respectivă a Consiliului Suprem a fost  expediată „namestnik-ului plenipotenţiar al Basarabiei, Alexei Bahmetev, pentru „examinare  şi soluţionare” (adresa nr. 284 din 4 iunie 1819).

Acesta, în „Propunerea”  cu nr. 2289 din 16 iunie 1819, o acceptă doar parţial, considerând că dificultăţile în corespondenţa dintre judecătoriile ţinutale, isprăvnicii, poliţiile orăşeneşti „pot fi înlăturate prin utilizarea traducătorilor numai în judecătoriile ţinutale, acolo unde ei sunt necesari…, căci între poliţiile ţinutale şi cele orăşeneşti asemenea dificultăţi nu apar”.

Cheltuielile pentru salarii, conform recomandării lui A. Bahmetev, urmau a fi făcute din „suma ce se cuvenea, potrivit statelor de personal, cancelariilor judecătoriilor…, precum şi din veniturile adunate din taxele stabilite pentru examinarea litigiilor”. Pentru a legaliza astfel de cheltuieli ale judecătoriilor ţinutale era necesar ca şi Consiliul Suprem să emită o dispoziţie, „în conformitate cu art. 81 al Statutului organizării Basarabiei din 1818”.

 

 

Cazul „Machedon-Grecul” – o încercare de a da curs prevederilor „Aşezământului” organizării Basarabiei din 1818 şi de a împiedica impunerea limbii ruse la Judecătoria ţinutală Akkerman

 

 

La 27 iunie 1819, registratorul de colegiu Lemne Machedon a remis Judecătoriei ţinutale din Akkerman o petiţie cu următorul conţinut: „Deoarece în Aşezământul aprobat de împărat s-a hotărât examinarea litigiilor civile şi executarea deciziilor în dialectul moldovenesc şi pentru că în numita judecătorie aproape toate procesele, atât cele civile, cât şi cele penale, se examinează şi se adoptă hotărâri numai în dialectul rusesc, el, Machedon, este nevoit să atenţioneze judecătoria ca toate dosarele să fie traduse în dialectul moldovenesc care îi este cunoscut şi lui. 

Asta, în primul rând, din cauza că  examinarea dosarelor numai în dialectul rusesc, necunoscut lui, este cu totul contrară statutului organizării, iar, în al doilea rând, pentu că el şi mulţi din cei ce se judecă nu cunosc deloc limba rusă.

Pentru a nu fi tras la vreo răspundere, fiindcă nu a înţeles esenţa litigiilor examinate şi a hotărârilor adoptate în dialectul rusesc, el doreşte neapărat să asculte şi să  înţeleagă clar în propria limbă toate chestiunile dezbătute în această judecătorie, iar la adoptarea hotărârilor, ca membru al ei, să-şi spună părerile.

În caz contrar, refuză să semneze actele alcătuite în dialectul rusesc, total necunoscut lui, deoarece, fără îndoială, chiar dacă le-ar şi semna, ele nu ar fi de nici un folos celor ce se judecă, dar încă are dreptul să creadă că în aşa fel poate să facă o oarecare greşeală şi să fie tras la răspundere.

Pentru a evita  o asemenea răspundere, solicitantul roagă să raportăm despre acest demers în instituţia superioară”.Informând Consiliul Suprem al Basarabiei privitor la demersul lui Lemne Machedon (raportul nr. 841 din 1 iulie 1819), Judecătoria din Akkerman a precizat că de aceeaşi părere era şi un alt membru al judecătoriei, Grecul.

În consecinţă, din lipsa unor traducători şi funcţionari de cancelarie, „moldoveni şi ruşi”, judecătoria nu-şi mai putea onora „de azi înaine”obligaţiunile.

Despre cazul „Machedon-Grecul” şi situaţia creată la Judecătoria ţinutală Akkerman au raportat Consiliului Suprem al Basarabiei şi instituţiile ierahic superioare: Judecătoria penală regională şi Judecătoria civilă regională din Chişinău (raportul nr. 807 din 10 iulie şi, respectiv, raportul nr. 1476 de la 1 august 1819).Către 1 iulie 1819, la Judecătoria din Akkerman erau 18 procese penale şi 17 procese de  instrucţie neterminate, cu un număr de 29 de acuzaţi, 5 dintre care se aflau la închisoare.

De altfel, şi înainte de declanşarea cazului „Machedon-Grecul” Judecătoria ţinutală Akkerman se afla într-o situaţie dificilă. Despre insuficienţa finanţării de la buget a cancelariei, care de abia acoperea cheltuielile reale, şi despre necesitatea acută de a angaja conţopişti, judecătoria respectivă raportase la 12 martie 1819 „namestnik-ului plenipotenţiar al Basarabiei, guvernatorului civil, Consiliului Suprem, Guvernului regional, Judecătoriei civile, iar la 14 mai şi 14 iunie 1819 – guvernatorului civil, însă fără nici un rezultat.

Prin raportul nr. 827 din 7 iulie 1819, Consiliul Suprem al Basarabiei era informat „că doi membri ai judecătoriei respective, Machedon şi Grecul, nu numai că nu se ocupă de examinarea litigiilor şi executarea hotărârilor judecătoreşti, dar refuză să semneze până şi procesele-verbale gata întocmite în dialectul rusesc cu privire la opiniile emise de judecători, motivând că nu cunosc această limbă.

A traduce, însă, (documentele – n.a.) în limba moldovenească este cu neputinţă, pentru că nu există traducător, iar documentele în procesele penale şi civile nu numai cele de la instituţii, ci şi de la persoane particulare sunt alcătuite numai în limba rusă…, deoarece în acel ţinut majoritatea populaţiei sunt ruşi…”.

Asupra chestiunii formulate de Machedon şi Grecul a fost informat şi guvernatorul militar al Podoliei, „namestnik” plenipotenţiar al Basarabiei, Alexei Bahmetev, care, pentru a debloca situaţia de la Judecătoria din Akkerman, a plecat personal în vizită la această instituţie, ordonând ca examinarea litigiilor, mai ales cele penale, să nu fie întrerupt.

În acest scop, înaltul demnitar a cerut ca  dosarele să fie cercetate în mod expres de către „un  singur judecător, atunci când acesta va reuşi”.

La 26 august 1819, Judecătoria ţinutală din Akkerman îi cere prin ordin lui Lemne Machedon, ca membru al judecătoriei, să reconfirme dacă doreşte sau nu să semneze actele scrise în „dialectul rusesc”. În raportul din 29 septembrie 1819, Machedon răspunde că „deoarece a transmis deja judecătoriei opinia sa în  această chestiune, el îşi menţine aceeaşi părere până va sosi răspunsul de la instituţiile care au fost  informate.

Dacă însă va fi imposibil ca toate actele judecătoreşti să fie traduse în dialectul moldovenesc, pentru a fi şi el inclus în activitate, după posibilitate, atunci roagă să ne adresăm la instanţe ca să fie numit un alt membru în locul lui, cunoscător al dialectului rusesc, fiindcă în aşa fel el nu poate continua lucrul, temându-se ca din necunoaştere să gresească şi să fie tras la răspundere”.

Despre ordinul judecătoriei şi răspunsul primit de la Machedon s-a  raportat, pe 4 octombrie 1819, la Consiliul Suprem, iar pe 20 octombrie 1819 – şi lui A. Bahmetev, „namestnik” plenipotenţiar al Basarabiei.

Nerespectarea prevederilor legale şi impunerea limbii ruse la Judecătoria din Akkerman nu era un caz izolat, caracteristic unui ţinut cu o componenţă naţională aparte, ci un fenomen general, determinat de faptul că autorii „Aşezământului” din 1818 şi instanţele superioare ruseşti nu au pus la punct mecanismul relaţiilor dintre instituţiile ce funcţionau în baza limbii române şi a celor care activau doar în baza limbii ruse.

Astfel, contrar „constituţiei” din 1818, instituţiile poliţieneşti din Basarabia, care activau în baza limbii ruse, impuneau respectiva limbă celorlalte instituţii ţinutale sau regionale, indiferent de componenţa naţională a judeţului.

Un exemplu concludent în acest sens  este raportul, menţionat mai sus, al Judecătoriei ţinutale Orhei din 29 mai 1919, adresat Consiliului Suprem, care relevă că la această jidecătorie litigiile penale erau soluţionate exclusiv în limba rusă, în pofida faptului că populaţia românofonă era dominantă.

 

 

Raportul Judecătoriei ţinutale Akkerman din 14 noiembrie 1819, expediat „namestnik”-ului plenipotenţiar al Basarabiei, Alexei Bahmetev

 

 

Spre  sfârşitul anului 1819 problema traducerii din limba rusă în limba română a actelor instituţiilor judiciare şi administrative din Basarabia nu numai că nu a fost  soluţionată, ci, după cum rezultă din datele de arhivă, respectivele instituţii nici nu au fost puse la curent cu hotărârea Consiliului Suprem din 7 mai 1819 şi „Propunerea” din  16 iulie 1819 a „namestnik”-ului plenipotenţiar al Basarabiei, A. Bahmetev.Drept mărturie stă raportul Judecătoriei ţinutale din Akkerman cu nr. 1549 din 14 noiembrie 1819 către acelaşi A. Bahmetev.

Aceasta a examinat dispoziţia Judecătoriei  civile regionale din Basarabia cu nr. 1881 din 12 noiembrie 1819, prin care respectiva  instituţie i-a înapoiat raportul cu nr. 1460 din 4 noiembrie 1819 şi i-a cerut, „ca de azi înainte numita judecătorie să nu mai îndrăznească a scrie şi a trimite rapoarte în dialectul rusesc, ci în cel moldovenesc, care este stabilit pentru utilizarea şi efectuarea proceselor judiciare particulare”.

Analizând situaţia, Judecătoria din Akkerman a constatat că „nu poate efectua judecarea proceselor civile în limba moldovenească, şi asta nu doar pentru că în ţinutul Akkerman sunt mai mulţi ruşi de la care, în cazul vreunui litigiu, vin cu demersuri în propriul lor dialect şi care roagă ca judecata să se desfăşoare în limba lor maternă, ci mai ales pentru că ea nu are traducător.

Însă nici conţopişti moldoveni nu se află deloc aici şi nici a-i întreţine nu este cu putinţă, fiindcă suma alocată de guvernul regional cancelariei abia de ajunge pentru acoperirea cheltuielilor cancelariei şi pentru salariul paznicului.Funcţionarii ruşi din cancelarie nu primesc nici cea mai mică leafă.

Aceste date au fost aduse la cunoştinţă atât Excelenţei Voastre, cât şi guvernatorului civil, Consiliului Suprem, cu rugămintea de a fi identificată vreo modalitate de întreţinere a funcţionarilor de cancelarie, dar nici o dispoziţie dintr-o parte sau alta nu a urmat …

Din această cauză, judecătoria este nevoită, contrar „Aşezământului”, să examineze litigiile civile în dialectul rusesc, numai pentru a nu întrerupe procesele, incomoditate despre care vi s-a raportat oral Excelenţei Voastre în timpul inspecţiei instituţiilor de stat şi Excelenţa Voastră la fel verbal a binevoit să ordoneze ca judecarea proceselor să aibă loc în acea limbă în care poate să se înfăptuiască mai operativ…

În unele cazuri şi judecătoria civilă din Basarabia trimite dispoziţii în limba rusă şi, ţinând cont de aceasta, judecătoria (din Akkerman – n.a.) răspunde cu rapoarte în aceeaşi limbă”.

 

„Propunerea” lui A. Bahmetev din 3 decembrie 1819 – o reconfirmare a celei din 16 iunie 1819

 

Primind raportul Judecătoriei din Akkerman, A. Bahmetev a fost nevoit să reconfirme, prin adresa nr. 4340 din 3 decembrie 1819, „Propunerea” către Consiliul Suprem al Basarabiei din 16 iunie 1819 cu privire la sursele de finanţare a traducătorilor de „limbă moldovenească” de la judecătoriile ţinutale şi a modalităţii de legalizare a unor astfel de cheltuieli.

În pofida necesităţii evidente a „structurii” respective, atenţiona A. Bahmetev, „am primit raport că Judecătoria ţinutală din Akkerman nu are nici astăzi traducători, această instituţie avănd nevoie nu numai de traducători, ci şi de alţi funcţionari de cancelarie.

Dorind să preîntâmpin perpetuarea piedicilor referitoare la utilizarea traducătorilor în judecătoriile ţinutale, confirm necesitatea emiterii de către Consiliul Suprem a unei dispoziţii care să înlăture aceste obstacole, în concordanţă cu Statutul Organizării…”.

Abia la 16 ianuarie 1820, discutănd problema cu privire la „mărirea sumelor pentru judecătoriile ţinutale din regiune”, Consiliul Suprem a informat despre aceasta instituţiile respective din Basarabia.

Cum se explică indiferenţa evidentă a Consiliului Suprem al Basarabiei faţă de „Propunerile” „namestnik”-ului A. Bahmetev ? În primul rând, trebuie precizat că încetineala şi tărăgănarea, după cum reiese din documente, constituiau o caracteristică a stilului de lucru al Consiliului Suprem.

În al doilea rând, această atitudine poate fi şi o expresie a deziluziei deputaţilor moldoveni din Consiliul Suprem faţă de soluţia propusă de A. Bahmetev pentru a debloca activitatea unor judecătorii ţinutale, intrate în impas din cauza impunerii limbii ruse şi a lipsei traducătorilor.

În pofida propunerii mult mai rezonabile a Consiliului Suprem de a avea la toate judecătoriile şi isprăvniciile ţinutale, la poliţiile orăşeneşti din Basarabia, căte un traducător din limba rusă şi „moldovenească” (deşi nici această propunere nu era suficientă pentru a soluţiona în totalitate problema traducerii din limba română în limba rusă şi invers ), „namestnicul”, de fapt, a subminat-o, limitând aria disfuncţiilor lingvistice din Basarabia doar la unele judecătorii ţinutale.

În realitate, după cum vom vedea mai jos, aria conflictelor lingvistice era mai largă. Conţinutul ambiguu, contradictoriu al „Aşezământului” din 1818 care, pe de o parte, preconiza constituirea unui sistem administrativ bazat pe biligvism, iar, pe de altă parte, nu conţinea un mecanism coerent de realizare a acestor prevederi, denotă că autorităţile imperiale, de fapt, nici nu doreau ca legea să devină realitate.

Paradoxal, dar, se pare, că nici „namestnik”-ul nu dorea o soluţionare tranşantă a problemei traducerii şi consolidării unui sistem administrativ în care să funcţioneze atât limba rusă, cât şi cea română. Disfuncţiile, cauzate de legea din 1818, serveau pentru funcţionarii imperiali drept un pretext pentru înlăturarea limbii române şi impunerea limbii ruse.

 

 

Înlăturarea limbii române şi impunerea limbii ruse în cadrul Guvernului Regional

 

 

Contradicţiile generate de „Aşezământul” din 1818 au stat la baza demersului Guvernului Regional din Basarabia, expediţia executivă din 9 octombrie 1824 (nr. 17574), adresată Consiliului Suprem, în care solicită ca limba rusă să devină unica limbă de lucru în această instituţie.

Documentul precizează că guvernul, în baza statutului organizării Basarabiei din 1818, “efectuează lucrările în limba rusă şi moldovenească, procesele verbale, scrise  în dialectul rusesc, sunt semnate de Domnul Guvernator, Consilierii ce reprezintă Coroana şi Asesori, iar cele scrise în limba moldovenească – numai de D. Guvernator şi Consilierul ce reprezintă nobilimea aleasă, din  cauză că Consilierii şi Asesorii din partea Coroanei nu cunosc limba moldovenească, iar cei aleşi nu cunosc limba rusă…

Deoarece continuarea soluţionării într-o asemenea ordine a problemelor în guvern este recunoscută, în rezultatul experimentării timp de mai mulţi ani, foarte incomodă, Guvernul regional consideră necesar să prezinte această consideraţie la discreţia Consiliului Suprem şi solicită conducerii superioare permisiunea efectuării tuturor lucrărilor în guvern numai în limba rusă, cu excepţia anunţurilor de interes general, care vor trebui trimise în ţinuturi în ambele limbi.

În acelaşi timp Guvernul este onorat să raporteze că efectuarea în general a tuturor lucrărilor în guvern în ambele limbi este recunoscută nu numai dificilă, însă, se poate spune, chiar imposibilă, judecând după numărul mare al documentelor care intră şi ies de la guvern, în timpul unui an intră aproximativ 7000 şi se dau până la 20.000 de  răspunsuri la ele”.

Nu cunoaştem, deocamdată, când  a fost scoasă din uz limba română în Guvernul Regional al  Basarabiei. După cum a menţionat Leon Boga, care, fără a intra în detalii, primul a relatat despre adresa sus-menţionată a guvernului, pe un colţ al acesteia se vedea scris “s-a desfiinţat deja biroul moldovenesc, după ordinul autorităţilor superioare”.Această informaţie a lui Leon Boga este confirmată şi de o notă de pe un alt document.

Pe marginea raportului traducătorilor Guvernului regional din februarie 1825, către viceguvernatorul Filip Vighel, se vede înscris: ”secţia moldovenească este deja lichidată”.

Comparând data elaborării acestor două documente, conchidem că hotărârea privind interzicerea utilizării oficiale a limbii române în activitatea Guvernului regional din Basarabia a fost adoptată în intervalul de timp octombrie 1824 – februarie 1825.

 

Alte cazuri de nerespectare a legii din 1818 şi de impunere a limbii ruse (cazul „Bolotnikov-Maleevici” din mai 1825 ş.a.)

 

Pe cât de consistentă şi viabilă a fost soluţia Consiliului Suprem din 1819, corectată şi precizată de „namestnicul” A. Bahmetev, aflăm dintr-o serie de dispoziţii şi directive ale autorităţilor regionale din Chişinău, toate motivate de necunoaşterea limbii române de către funcţionarii ruşi şi de lipsa traducătorilor.

A. Bahmetev a transformat problema principală din cadrul sistemului administrativ din Basarabia – cea a comunicării rapide şi eficiente dintre fucţionarii ruşi şi români  şi, respectiv, dintre diverse instituţii regionale şi ţinutale din Basarabia – într-o problemă minoră, caracteristică doar judecătoriilor ţinutale.

În pofida optimismului afişat de „namestnik”, documentele relevă că şi poliţiile orăşeneşti, şi oficiile de hotărnicire, şi trezoreriile din Basarabia aveau nevoie acută de traducători.

Drept exemplu serveşte directiva Guvernului Regional al Basarabiei, expediţia executivă nr. 5524 din 23 mai 1823, către judecătoriile ţinutale din Basarabia, referitor la alcătuirea documentele trimise poliţiilor orăşeneşti din Basarabia doar în limba rusă; dispoziţia Guvernului Regional, expediţia executivă nr. 10278 din 6 mai 1826, remisă Oficiului de hotărnicire din Basarabia, privind obligativitatea traducerii în limba rusă a scrisorilor expediate poliţiei din Ismail; indicaţia guvernatorului civil interimar al Basarabiei, vice-guvernatorului Firsov, nr. 7075 din 30 august 1827, dată Oficiului de hotărnicire din Basarabia, privind întreţinerea corespondenţei cu trezoreriile ţinutale în limba rusă, deoarece era vorba de probleme de stat. 

Instituţiile care, conform „Aşezământului” din 1818, activau în baza limbii ruse şi funcţionarii ruşi, numiţi de coroană, au declanşat, în anii’20 ai sec. XIX, un adevărat război lingvistic cu instituţiile care utilizau legile şi limba română.

Funcţionarii ruşi, fie că în mod politicos, fie într-o manieră imperativă, solicitau ca toţi funcţionarii şi toate instituţiile din Basarabia să le scrie doar în limba rusă.Un exemplu cocludent este cazul comisarilor Bolotnikov şi Maleevici.

În raportul Isprăvniciei ţinutului Ismail nr.255 din 13 iunie 1825, expediată Consiliului Suprem al Basarabiei, se menţionează că comisarul de rangul al 13-lea, Bolotnikov, a înapoiat dispoziţiile ”scrise şi trimise în dialectul moldovenesc”, fără a le executa.

În rapoartele nr. 137 şi nr. 202 din 8 şi, respectiv, 27 mai 1825, comisarul Bolotnikov a explicat că, locuind de mic copil în Rusia, el nu ştie deloc moldoveneşte, însă cunoaşterea graiului respectiv nici nu este necesară pentru ocuparea postului, deoarece, fiind numit de coroană, nu este obligat, spre deosebire de comisarii aleşi, să se supună prevederilor Regulamentului din din 1818 şi nici să execute dispoziţiile scrise „în dialectul moldovenesc”.

În acelaşi raport din 13 iunie 1825 s-a mai specificat că şi „comisarul căpitan Maleevici nu numai că nu execută dispoziţiile scrise în dialectul moldovenesc, dar nici actele trimise instituţiilor de stat în dialectul moldovenesc nu doreşte să le semneze”.

În alt caz, Procurorul ţinutului Hotin a reclamat Procurorului regional al Basarabiei faptul că a primit acte în „limba moldovenească” de la Comisia de hotărnicire a ţinutului Hotin.

Guvernul Regional al Basarabiei, prin adresele nr. 34.822 din 6 noiembrie 1827 şi nr. 34.825 din 10 noiembrie 1827, a dispus: „De azi înainte Comisia respectivă să nu mai îndrăznească să trimită Procurorului acelui ţinut documente, mai ales de interes statal, în limba moldovenească, ci întotdeauna – în rusă, căci, în caz contrar, va fi aspru pedepsită”.

Alte exemple: adresa colonelului Cerneaev, “ober forşmeister” al pădurilor de stat din Basarabia, din 10 noiembrie 1827 (nr. 405) şi adresa poliţiei or. Bender din 17 noiembrie 1827 (nr. 6660), către Oficiul de hotărnicire din Basarabia, cu privire la înapoierea dispoziţiilor şi referinţelor acestei instituţii scrise în „limba moldovenească”.

Deciziile şi documentele menţionate mai sus se înscriu într-un proces general de revizuire a „Aşezământului” din 1818 şi de diminuare a prerogativelor autonome ale Consiliului Suprem al Basarabiei, de favorizare şi impunere a limbii ruse chiar şi în învăţământ (doar atunci când tentativa lui M. Voronţov din 1824 de a impune limba rusă în şcolile primare, lancasteriene, din Chişinău, Bălţi, Ismail a eşuat s-a permis predarea în limba română în aceste şcoli ).

Acest proces, iniţiat de autorităţile imperiale din Sankt-Petersburg în anii ‘20 ai sec. XIX, a culminat cu anularea, la 29 februarie 1828, a autoguvernării Basarabiei şi transformării limbii ruse în unica limbă oficială a ţinutului (numai în caz de necesitate se permitea şi traducerea în limba română).

 

Concluzii

 

Aşadar, după cum reiese din analiza situaţiei din Basarabia, prevederile juridice reflectate în „Aşezământul” din 1818, conform cărora limba română devenea (ca şi limba rusă) una din limbile oficiale ale provinciei nou anexate, nu au fost respectate şi nici realizate în totalitate.

Ele nu au urmărit scopul de a edifica un sistem administrativ şi, respectiv, o societate bazată pe bilingvism în Basarabia, ci  au servit doar pentru de a căpăta concursul boierimii românofone la organizarea şi consolidarea administraţiei de tip rusesc în teritoriul dintre Prut şi Nistru, la integrarea Basarabiei în cadrul Imperiului Rus.

Paradoxal, dar demnitarii de la Sankt-Petersburg au planificat deliberat o serie de contradicţii, proiectând un fel de sistem al “lumilor paralele”: o dimensiune în care avea prioritate limba şi legile româneşti şi altă dimensiune în care domina limba şi legile ruseşti.

În acelaşi timp, ei nu au prevăzut în statele de personal ale instituţiilor regionale şi ţinutale funcţii de traducători, care să permită funcţionarea eficientă a sistemului administrativ, ceea ce a generat continuu disfuncţii şi conflicte.

Aceste conflicte au servit autorităţilor ţariste drept pretext pentru nerespectarea şi revizuirea prevederilor „Aşezământului” din 1818. 

Documentele relevă cu claritate cum demnitarii ruşi, numiţi de coroană, care nu se supuneau prevederilor legii din 1818, cât şi o serie de instituţii, care funcţionau în baza legilor generale ruseşti, au impus instituţiilor, ce activau în baza limbii şi legilor româneşti, să le expedieze acte scrise doar în limba rusă.

Deşi au încercat să-şi apere drepturile, boierii şi funcţionarii moldoveni nu au dat dovadă de suficientă clarviziune şi solidaritate pentru a menţine statu-quo-ul provinciei. 

Astfel a fost pregătit terenul pentru anularea definitivă, în 1828, a statutului limbii române şi a autonomiei Basarabiei, decizie care a impulsionat politica de rusificare şi a pus bazele conflictului lingvistic ale cărui consecinţe se resimt şi astăzi în Republica Moldova. 

 

Sursa: politicon.md

 

Gheorghe Negru, doctor in istorie 

președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova

04/01/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: