CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un episod al deportării cadrelor didactice din Basarabia cotropită de hoardele bolșevice

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la primul val de deportări din Basarabia  și Bucovina de Nord înspre Siberia și Kazahstan : moldova

Deportările cadrelor didactice din R.S.S.Moldovenească în zilele de 6-7 iulie 1949

După cum bine se cunoaşte, apogeul deportărilor din R.S.S. Moldovenească l-a constituit episodul din 5-9 iulie 1949, când, în cadrul operaţiunii Iug (Sud), din acest teritoriu au fost deportate 35.796 de persoane, dintre care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.

Acest nou val de deportări se efectua în baza Hotărârii Biroului Politic al CC al PC (b) din toată Uniunea, adoptată la 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie germane şi româneşti, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a membrilor gărzilor albe, membrilor sectelor ilegale, cât şi familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”, scrie Ion VARTA în revista https://www.limbaromana.md.

Verdictul stipulat de către respectiva hotărâre era unul extrem de dur – deportarea pe veci (subl. n.) a 11.280 de familii, cu un total de 40.850 de persoane în regiunile: Kazahstanul de Sud, Aktiubinsk şi Djambul din R.S.S. Kazahă; ţinutul Altai; regiunile Tiumen, Tomsk şi Kurgan din R.S.F.S. Rusă.

Noile victime ale politicii antiumane a autorităţilor sovietice de ocupaţie, printre care basarabeni, turci stabiliţi în imperiul sovietic, daşnaci armeni şi naţionalişti ucraineni, cădeau sub incidenţa prevederilor decretului Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 26 noiembrie 1948 „Cu privire la responsabilitatea pentru evadare din locurile de exil obligatoriu şi permanent al persoanelor deportate în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S. în perioada războiului pentru apărarea patriei”.

Sancţionarea unor popoare întregi avea ca argument necesitatea „consolidării regimului de exilare pentru deportaţi de către organul suprem al U.R.S.S. în perioada războiului pentru apărarea patriei: ceceni, caraciaevi, inguşi, nemţi, tătari din Crimeea şi alţii, deoarece în timpul deportării acestora n-au fost concretizaţi termenii de exil”.

Se stabilea că deportarea popoarelor menţionate mai sus era înfăptuită pe veci, fără dreptul de revenire la baştină. Cei care vor evada din locurile de destinaţie urmau a fi condamnaţi la 25 de ani de detenţie în închisoare.

Categoriilor de locuitori ai R.S.S.Moldovenești deportate pentru totdeauna la 5-9 iulie 1949 le-au fost imputate „trecerea făţişă de partea duşmanilor puterii sovietice” în timpul războiului, apartenenţa la categoria „chiaburilor”, calitatea de foşti membri ai unor formaţiuni politice care au activat în Basarabia până la ocuparea acesteia de către sovietici, „complicitate” şi „trădare de patrie”.

video) 6 iulie – 70 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste  din Basarabia - #diez

Din acest val al deportărilor au făcut parte şi reprezentanţi ai unei categorii profesionale importante – cea a cadrelor didactice ale R.S.S.Moldovenești, capetele de acuzare în baza cărora cei peste două sute de profesori din Basarabia şi din raioanele din stânga Nistrului au fost duşi în Siberia şi Kazahstan fiind aceleaşi ca şi pentru alte categorii de persoane deportate.

Eliminarea cadrelor didactice „burgheze” din Basarabia, formate în România „burghezo-moşierească”, în baza unor valori autentice ale culturii universale şi naţionale româneşti, dar şi în cadrul unei societăţi care funcţiona în temeiul unor principii democratice, era un obiectiv important, or, această categorie de intelectuali nu-şi avea locul în scenariul comunizării societăţii basarabene, fiind considerată „periculoasă” din cauza unei anumite imunităţi faţă de practicile comuniste, dar şi datorită educaţiei şi culturii generale pe care o aveau.

Pentru a-şi justifica răfuiala cu aceşti „duşmani de clasă”, pe care dorea să-i excludă din spaţiul supus transformărilor de „omogenizare” cu restul imperiului sovietic, exponenţii regimului de ocupaţie le-au fabricat „antecedente criminale” ad-hoc, expulzarea acestei categorii de pedagogi din R.S.S.Moldovenească, incomodă noilor conducători, făcând mai uşoară misiunea de convertire a populaţiei din aceste teritorii anexate la ideologia comunistă.

Remodelarea noilor generaţii de basarabeni după calapodul sovietic putea fi realizată mai lesne cu ajutorul unor cadre didactice formate în tiparele noului regim totalitar.

Astfel, din localităţile sectorului Bălţi au fost deportaţi 36 de învăţători şi profesori, din cele ale sectorului Cahul – 25 de reprezentanţi ai cadrelor didactice, din satele sectorului Orhei – alte 34 de persoane, din sectorul Râbniţa, ce includea raioanele din stânga Nistrului – încă 25 de pedagogi.

Cei mai mulţi învăţători şi profesori au fost deportaţi din sectoarele Bender şi Soroca – 41 şi, respectiv, 56 de persoane. În total, în iulie 1949, din R.S.S. Moldovenească au fost deportaţi 217 reprezentanţi ai cadrelor didactice.

Câţi dintre aceştia au avut norocul să supravieţuiască calvarului care a durat mai mulţi ani în şir şi câţi au avut posibilitatea să revină acasă, după moartea lui Stalin şi condamnarea crimelor comise de către regimul stalinist, rămâne să precizăm într-un alt studiu.

Drama celor peste două sute de pedagogi basarabeni a fost similară cu cea a altor categorii sociale şi profesionale, trecute, în mod nejustificat, în categoriile de „chiaburi”, „mari latifundiari”, „mari proprietari de întreprinderi”, „mari comercianţi” sau alte câteva categorii „delicvente”, care sunau ca un cap de acuzare şi, totodată, de condamnare la ispăşirea unei pedepse nemeritate, inventate de cei care le-au invadat acestor oameni ţara şi vatra străbună.

Dacă, în viziunea distorsionată a ideologilor şi liderilor comunişti, categoria de „chiaburi” era întruchiparea răului în spaţiul rural, într-o societate normală această categorie de ţărani înstăriţi era considerată un model de succes, demn de urmat pentru miile de ţărani, dornici să se emancipeze economic şi social, pentru a-şi asigura o viaţă mai prosperă.

Ţăranii înstăriţi nu puteau fi etichetaţi ca „duşmani de clasă” ai celorlalte categorii de ţărani din simplul motiv că între aceştia nu exista acea „ură de clasă”, mult trâmbiţată de propaganda comunistă, nici antagonismele sociale ireconciliabile. Satul basarabean, până la invazia sovietică, n-a cunoscut careva confruntări, cu atât mai mult ciocniri dintre reprezentanţii acestor categorii de ţărani dictate de „ura de clasă”.

Din contra, în spaţiul rural, de-a lungul celor 22 de ani de administraţie românească, s-a manifestat o convieţuire civilizată, fără confruntări violente, fără manifestări ale „luptei de clasă”.

La fel de deplasate erau şi celelalte acuzaţii, inventate de liderii comunişti şi propaganda sovietică, care nu aveau nimic în comun cu realităţile basarabene.

Marii latifundiari erau inexistenţi în Basarabia, întrucât reforma agrară din anii 1921-1923 a lichidat marile latifundii, ele fiind reduse până la 100 de hectare, limita admisibilă a unei proprietăţi funciare în România din acea epocă.

Dacă şi au existat în Basarabia anului 1940 câţiva mari comercianţi sau mari proprietari de întreprinderi, aceştia au realizat astfel de performanţe prin muncă asiduă şi efort constant. Contribuţia lor la bugetul statului era una proporţională cu veniturile şi averea agonisită, aşa încât societatea nu rămânea păgubaşă de pe urma acestor oameni de succes.

Societatea basarabeană a avut de pierdut enorm după despuierea şi deportarea acestor categorii de populaţie.

Pierderile au fost uriaşe şi de pe urma pulverizării intelectualităţii basarabene, aflată în proces de coagulare, o componentă importantă a acesteia fiind şi cadrele didactice naţionale, care formau osatura societăţii în proces de emancipare.

Fuga, în număr mare, a reprezentanţilor acestei importante bresle în dreapta Prutului din faţa agresorului, deportarea în Siberia a unei părţi a acestei categorii, care preferase să rămână în Basarabia, convertirea celei de-a treia părţi a cadrelor didactice la „opera” de comunizare a populaţiei din ţinut au constituit sfârşitul unuia dintre frumoasele proiecte inaugurate în perioada interbelică.

13/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

31 august 1989: După aproape o jumătate de secol de ocupaţie sovietică, în R.Moldova s-a revenit la alfabetul latin

 

 

Abecedar

 În spatele evenimentelor din anul 1989, aflăm istoria fascinantă  a revenirii R.Moldova  la grafia latină și a decretării „limbii moldoveneşti” drept limbă de stat.

Cu un curaj eroic, mai mulți artiști și scriitori au sfidat cenzura și au început derusificarea accelerată a culturii. 

Semnalul l-a dat în data 15 iunie 1989 ziarul  „Literatura și Arta”, care a fost tipărit în limba română cu trei luni înainte de revenire oficială la grafia latină, așa că a trebuit să treacă de cenzură.

Până în 1989, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească era folosit alfabetul chirilic, iar utilizarea alfabetului latin în școli, reviste sau cărți era considerată o încălcare a legii, chiar mai gravă decât demonstrațiile neautorizate.

Grafia latină și-a revenit în drepturi, după ce la Chișinău a avut loc Marea Adunare Națională, de pe 27 august 1989 – o întrunire la care au participat aproximativ 750 de mii de oameni.

Aceștia au cerut declararea limbii române drept limbă de stat, precum și trecerea la grafia latină.

Pe 31 august, Sovietul Suprem a adoptat legislația lingvistică.

Astfel, limba „moldovenească”, scrisă cu grafie latină, a fost declarată limbă oficială a RSSM, iar ziua de 31 august – sărbătoare națională. Acest lucru a fost posibil datorită unui grup de intelectuali, care a pregătit terenul pentru revenirea la limba română.  

„Noi viața noastră ne-om trăi-o dragi tovariși, acum noi punem temelia pentru viitor”, a zis deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova, Mihai Volontir.

După lungi discursuri și dezbateri în Sovietul Suprem, limba română nu a devenit limba oficială de stat, ci limba moldovenească.

Totuși, s-a revenit la grafia latină,ceea ce a însemnat  un succes uriaș pentru promotorii culturii românești.

„A doua zi după 31 august e întâi septembrie și copiii trebuiau să meargă la școală, ce să facem? Atunci era inițiativa din partea tuturor, hai să-l tipărim în ziar, tipăream caiețele de astea”, a spus artistul plastic Lică Sainciuc.

Așa arăta primul abecedar tipărit în limba română în 1989, după ce a fost oficializat alfabetul latin.

Fascicule alb-negru, în care apar literele latine, erau încadrate în ziarul „Moldova Socialistă”. Acestea erau decupate de copii, care le luau apoi cu ei la școală.

Un an mai târziu, a apărut și primul abecedar color cu litere românești, ilustrat de pictorul Lică Sainciuc.

Până atunci, abecedarul se tipărea doar în chirilică. 

„Eu principalul că l-am scos pe Lenin de aici, dar așa era un scandal atunci, că ei se temeau să-l scoată pe Lenin, dar eu am spus că nu este loc”, a zis artistul plastic Lică Sainciuc.

În 1991, și cartea Albinuța a fost tipărită cu litere latine.

 

 

Albinuta. Abecedar pentru prescolari. Ed. a II-a

 

Lică Sainciuc povestește cum, împreună cu poetul Grigore Vieru, au pregătit terenul pentru revenirea la limba română, cu câteva luni mai devreme ca să fie oficializat alfabetul latin.

Astfel, în iunie ’89 a apărut publicația pentru copii „Nani Nani”. 

„Comitetul Central a dat voie în mod experimental să fie scoase niște cărți cu litere latine. Ei au spus cu plăcere , dar nu avem litere, și eu am zis că o sa fac totul de mână”, a afirmat artistul plastic Lică Sainciuc.

Tot în iunie ’89 a apărut și primul ziar de „Literatura și Arta”, tipărit, la fel, în română. Se întîmpla cu trei luni înainte ca să fie oficializat alfabetul latin.

„Nicio tipografie nu avea alfabet latin și am aflat că tipografia Academiei de Științe avea acest alfabet.

– Știți cât ne-a costat tipărirea acestui număr?

– Două cutii de bomboane. Două fetițe au cules aproape două săptămâni acest număr”, a zis scriitorul Nicolae Dabija.

Ziarul a fost tipărit în 260 de mii de exemplare. Nu înainte de a trece, însă, cenzura.

„260 de mii cu grafie latină și unul singur cu grafie chirilică, același număr, același conținut cu grafie chirilică. L-am făcut timp de o zi , a trecut cenzura și am tipărit acest număr”, a zis scriitorul Nicolae Dabija.

Cu ajutorul acestor ziare, elevii din acea perioadă au învățat să scrie în grafie latină în școli, scrie https://primelestiri.md/istoria-limbii-romane-pe-31-august-1989-s-a-revenit-la-alfabetul-latin” .

 

 

11/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Trădători şi spioni declaraţi „eroi” ai Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti

Zi istorică pentru Basarabia: 28 iunie –Comemorarea ocupaţiei sovietice şi lupta pentru evitarea unei noi ocupaţii

 

 

Tancuri sovietice pe străzile Chişinăului după cotropirea Basarbiei la 29 iunie 1940 (foto: Timpul md.)

Moldova sovietică a fost reprezentată oficial pentru prima dată de către o spioană, care denunţa legionarii, poliţiştii şi militarii români, pentru ca aceştia să fie arestaţi de bolşevici

La 2 august 1940, prin voința Kremlinului, fără a fi consultată opinia poporului, în șase județe de pe teritoriul ocupat al României de Est și șase raioane ale Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM).

Nici atunci, nici mai târziu, Moscova nu a considerat necesar să semneze Tratatul Unional cu Chișinăul, folosind acest teritoriu ca pe o simplă colonie sovietică.

În consecință, după dezintegrarea URSS, din cauza lipsei elitelor naționale, s-a constatat că R. Moldova, succesoarea RSS Moldoveneşti, este un stat falimentar.

Deși, după ocupația bolșevică, era cât se poate de clar că Basarabia, teritoriul României de Est, va fi transformată într-o nouă entitate sovietică, URSS a încercat să respecte toate formalitățile, pentru a demonstra comunității internaționale că respectă legislația și pentru a mima democrația în interiorul imperiului.

Iată de ce, la 10 iulie 1940, la Moscova a fost convocată şedinţa comună a biroului politic al CC al PC(b) şi al Consiliului Comisarilor Poporului (CCP) din URSS cu participarea lui Stalin, Molotov, Voroşilov, Kalinin, Malenkov, Andreev, Beria, Svernik ş.a., la care s-a votat hotărârea „Cu privire la reunirea populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească din RASSM (actuala regiune transnistreană şi unele regiuni ucrainene – n.a.)”.

În aceeaşi zi, hotărârea a fost publicată în presa unională. În baza acesteia, CCP din RASSM şi Comitetul Regional moldovenesc a PC(b) din Ucraina au înaintat CCP şi PC(b) din URSS un document, prin care propuneau, chipurile, reunirea populaţiei moldoveneşti din Basarabia cu cea din RASSM şi crearea RSSM.

Deși este cert că iniţiativa creării acestei noi republici unionale venea direct de la Kremlin și nu aparţinea populaţiei din RASSM, cu atât mai puţin basarabenilor, în presa timpului şi în istoriografia sovietică a fost promovată anume această idee.

Chiar a doua zi, pe 11 iulie, ziarul „Pravda” (Adevărul – rus.) scria despre unificarea Basarabiei cu RASSMoldoveneşti din stânga Nistrului, precizând că suprafaţa noii republici este de 50000 km pătraţi, iar populaţia – de 3 700 000 de locuitori.

Accentuăm că, la acea dată, nici CCP al RASSM, nici comitetul regional moldovenesc al PC(b) din Ucraina, nu erau organe de stat şi de partid ale Basarabiei.

Alături de Stalin, pe prima pagină în „Moldova Soţialistă”

Pe 2 august 1940, la Moscova, a fost convocată sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS. Prezentă la fața locului, delegaţia Basarabiei şi a nordului Bucovinei nu a fost primită în sala de şedinţe în timp ce se discutau propunerile cu privire la hotarele dintre RSS Ucrainene şi RSS Moldoveneşti și hotarele cu România.

Spre deosebire de delegaţiile seimurilor Lituaniei şi Letoniei, şi cea a Dumei de Stat a Estoniei, delegaţia Basarabiei şi a nordului Bucovinei a venit la sesiune doar în calitate de invitat.

Chiar dacă și Țările Baltice erau ocupate de sovietici, pe teritoriul lor au fost organizate măcar formal referendumuri și alegeri în organele executive și legislative, fapt care le-a permis din punct de vedere juridic să-și reprezinte republicile la Moscova.

Cât privește Basarabia și nordul Bucovinei, sovieticii le-au tratat din start ca pe proprietatea lor și nici nu i-au permis RSSM să semneze Tratatul Unional, alături de celelalte republici.

Analizând componenţa etnică a delegaţilor din partea Basarabiei şi Bucovinei de Nord constatăm că: şapte din totalul acestora o constituiau românii, 19-ucrainenii şi ruşii, patru-evrei şi un ungur.

Membrii delegaţiei au fost însoţiţi de trei persoane: I.Misenko, secretarul de propagandă al CC al PC(b.) din Ucraina, N.Şlâkari, membru al PC(b.) din URSS din 1939, şeful secţiei administrative a Prezidiumului Sovietului Suprem al RASSM, B.Moţr, membru al PC(b.) din URSS, secretarul doi al comitetului judeţean Akerman al PC(b.) din Ucraina.

Conform ordinii de zi, în după-amiaza zilei de 2 august 1940, după ce membrii delegaţilor Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost chemați în sfârșit în sală, de la tribuna centrală a Kremlinului a fost citită „Legea cu privire la crearea RSSM”.

Această lege stipula că noua entitate unională – a treisprezecea la acel moment – se crea în baza a șase județe ale României și șase raioane ale RSS Ucrainene. Erau teritorii cu istorie diferită și, respectiv, limbă, tradiții și cultură total diferite.

 

 

După aceasta, membra delegaţiei din Basarabia, Zinaida Crăciunescu, a fost chemată la tribuna centrală unde a lăudat conducerea de la Kremlin, a criticat România, în acelaşi timp elogiind situaţia maselor truditoare din URSS.

Discursuri similare au prezentat și transnistrenii T. Konstantinov, deputat din partea sectorului electoral Slobozia din RSSU, şi L. Kornieţ, deputat din partea sectorului electoral Kameni-Kalira al RSSU.

Presa sovietică a acordat o importanţă majoră evenimentului. Fotografia Zinaidei Crăciunescu, flancată de Stalin și Molotov, a fost publicată pe prima pagină a ziarului „Moldova Soțialistă”.

„Mă întrebam: n-au pribluit ei o femeie mai acatării?”

Dacă analizăm componența etnică a celor 31 de reprezentanţi ai delegaţiei, observăm că doar şapte dintre ei erau moldoveni, patru erau evrei, unul – ungur şi 19 – ucraineni şi ruşi.

Printre aceştia se numărau: A. Andruşenko, mașinist la calea ferată Chişinău, P. Brâceac, muncitor la staţia de cale ferată Tighina, I. Melnicenko, muncitor la fabrica de zahăr din Bălţi, F. Homodja, preşedintele Comitetului Executiv din s. Gura Galbenă, N. Golub, ţăran din Ciocâlteni, E. Cuzina, ţărancă din Cricova, I. Kiriliuk, ziler, N. Gumaliuc, pictor, I. Ciumac, ţăran din Slobozia, Bălţi, iar „eroina” Crăciunescu era învăţătoare la Orhei.

Membrii delegaţiei au fost însoţiţi de trei angajați ai NKVD-ului: I. Lisenko, secretar de propagandă al CC al PC(b) din Ucraina, N. Şlîkari, membru al PC(b) din URSS şi şef al secţiei administrative a Prezidiumului Sovietului Suprem al RASSM, B. Motsr, membru al PC(b) din URSS, secretar doi al comitetului judeţean Akkerman al PC(b) din Ucraina.

Peste ani, E. Cuzina din Cricova, descriind vizita sa la Moscova, se arăta nedumerită:

„Mă întrebam: n-au pribluit ei o femeie mai acatării, că atâtea sunt şi harnice şi aşezate la minte? Ş-apoi cine putea să ştie, cum şi unde lucrasem, pe la câte curţi cu gardurile înalte şi dulăi de pază am făcut slujbă?

Cine, mă gândeam, ne-ar fi putut cunoaşte toate nevoile care ne împresuraseră? Căci se chema că avem noi cu Alexei, bărbatul meu, o gloabă de cal şi o darabană cam deocheată de felul ei, dar ce folos.

Câte o pereche de mâini aveam mai de nădejde, acestea, că acuma s-au coşcăit, sireacele… Într-un cuvânt, la fel de pripăşiţi ca şi grosul cricovenilor eram, nici mai bine, nici mai rău.

Cum, dar, tocmai pe mine să mă aleagă? Oamenii mă propusese. Ce dichiseam eu atunci? Că, precum ziceam, numai 25 de ani e, totuşi puţin”.

Cine  a fost Zinaida Crăciunescu și de ce tocmai ei i s-a încredințat sarcina să aducă osanale conducerii sovietice din partea Basarabiei?

În istoriografia sovietică, ea era descrisă cu mult fast, atribuindu-i-se cele mai nobile calităţi. Iar studiile istorice, apărute după restructurarea gorbaciovistă, o califică pe Crăciunescu ca pe o exponentă a etniei ruse (vezi: Anton Moraru, O „operaţie militară” necunoscută în Basarabia, 1940, Cartea moldovenească, 1991).

 Arhiva Naţională a R. Moldova deţine un document care ne prezintă activitatea acestei femei, din care desprindem  următoarea informaţie:

„La 24 iulie 1940, au fost repatriaţi din Cernăuţi, agentul teatral Iancu Economu, concubina sa Zina Crăciunescu, zisă Economu, sora ei Gherta Ştefănescu şi jidanca Roza Feldman (dintr-un regiment de grăniceri din Constanţa).

Iancu Economu locuia la Cernăuţi pe strada Regina Maria (…) şi tolera ca în casă la el să se ţină adunări comuniste, să se facă spionaj şi găzduia, fără a anunţa poliţia, pe toţi curierii şi agenţii de spionaj care veneau la concubina sa Zina Crăciunescu şi care-l plăteau numai să nu se amestece în acţiunile lor.

Zina Crăciunescu, zisă Economu, originară din Mohiliov (Rusia), fostă chelneriţă la un restaurant din Chişinău, căsătorită şi divorţată de plutonierul Crăciunescu, dat afară din armată pentru comunism, trăia în concubinaj de 18 ani cu Iancu Economu şi în Cernăuţi o făcea pe actriţa, dar nu juca teatru, ci avea venituri din serviciul de spionaj bolşevic.

Individa Zina Crăciunescu avea relaţii în Cernăuţi cu toţi jidanii pe care poliţia îi bănuia că fac spionaj bolşevic şi anume jidanul Math de la cinematograful central, Wolf agent la bursa neagră din Cernăuţi şi alţii.

La Cernăuţi, de peste 7 ani, avea amant pe jidanul Max Brusdorf, conducătorul acţiunii de spionaj bolşevic şi comunist din Bucureşti. Individa avea un limbaj telefonic şi în fiecare seară vorbea la telefon cu Brusdorf din Bucureşti.

Lunar se mai ducea la Bucureşti sau venea jidanul la Cernăuţi şi-i dădea bani, instrucţiuni sau material de propagandă comunistă.

Totdeauna când venea individa Z. Crăciunescu din Bucureşti, veneau la ea jidanii Math şi Wolf, de unde ieşeau cu pachete, iar a doua zi se găseau manifeste comuniste prin oraş.

Prin lunile ianuarie şi februarie 1940, a venit la individa Z. Crăciunescu femeia de moravuri uşoare Anca Balaban, fata codoaşei Miţa Ţiganca din Crucea de Piatră, iar actualmente joacă Teatru la Liga Culturală.

Aceasta a venit la Cernăuţi cu jidanul Max Brusdorf şi încă cu un jidan sau grec, care avea foarte mulţi bani şi toţi au locuit la Z. Crăciunescu unde făceau adunări comuniste şi lua contact cu spionii bolşevici din Soviete.

Gherta Ştefănescu, sora Z. Crăciunescu, femeie de moravuri uşoare şi curieră comunistă la organizaţia comunistă din Galaţi, avea aceeaşi activitate ca şi sora ei.

În luna iunie (1940 – n.a.) au venit la Zina Crăciunescu trei ofiţeri bolşevici şi ea s-a dus cu aceştia pe la diferite cazărmi din Cernăuţi, arătându-le interiorul şi pe la alte autorităţi.

Până la plecarea ei din Cernăuţi, ea cu sora ei şi cu alte jidance au fost numai în societatea bolşevicilor, fiindu-le călăuze în oraş şi denunţând pe legionari, militari şi poliţişti ca aceştia să fie arestaţi de bolşevici. Individa a venit în ţară cu 2 mln şi locuieşte la jidanul Max Brusdolf unde de asemenea se ţin adunări comuniste şi se face spionaj în domeniul marinei şi aviaţiei.”

5 februarie 1941 (ANRM, F. 691, Inv. 1, dos. 54).

Documentelul denotă clar, că Z. Crăciunescu a făcut spionaj în favoarea sovieticilor.

După reocuparea teritoriului românesc al Moldovei de la Est de Prut de către trupele sovietice la 23 august 1944 aceasta a revenit la Chişinău.

În scurt timp conducerea sovietică a răsplătit-o pentru meritele sale cu titlul de învăţătoare emerită.

O perioadă îndelungată a fost prezentă în presa de la Chişinău, cu precădere în ziarele: „Colhoznicul Moldovei” şi „Cultura Moldovei”.

Sora lui Kotovski – „trimisa poporului”

La 18 august 1940, cu ocazia revenirii delegației de la Moscova, la Chişinău a fost organizat un miting de amploare.

Imagine similară

 

„Pravda” scria:

„Oraşul s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, pregătit să întâlnească pe trimişii poporului Basarabiei care se întorc de la Sesiunea a VII a Sovietului Suprem al URSS.

În piaţă este organizat un miting la care participă 50 000 de oameni. Din numele organizaţiei de partid şi sovietice îi salută pe delegaţi secretarul comitetului orăşenesc tov. Selivanov.

După care cuvânt i se oferă învăţătoarei tov. Sârbu, care salută delegaţii din numele intelectualilor.

Ca răspuns ia cuvânt membrul delegaţiei învăţătorul tov. Şinder, după care a vorbit un alt membru al delegaţiei tov. Gorskaia – sora lui Kotovski”.

Noua conducere a RSS Moldoveneşti a încercat să se mențină la putere, iar istoria a demonstrat că acest lucru a fost posibil doar prin teroare şi minciună.

 

Mariana S. ȚĂRANU,
conferențiar universitar, doctor în istorie

Timpul md.

http://intersectii.eu/zinaida-crciunescu-spion-bolevic/

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/15/ziua-de-15-august-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/15/o-istorie-a-zilei-de-15-august-video-3/

15/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: