RĂZBOIUL CRIMEEI (1853-1856) ȘI BASARABIA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Crimeea, Razboiul Imperiilor

 

 

 

Un mare conflict la care au participat patru imperii s-a desfasurat intre 1853 si 1856, avand drept motiv principal administrarea unor teritorii turcesti de catre alte puteri, in conditiile in care Imperiul Otoman era in declin.

Beligerantii au fost Imperiul Rus pe de o parte, adversarul fiind reprezentat de o alianta intre Imperiile Britanic (UK), Francez, Otoman, la care s-a alaturat si Regatul Sardiniei.

Evident, in culisele razboiului a existat si o problema religioasa, caci alaturarea crestinilor occidentali cu musulmanii contra unor crestini ortodocsi (rusii) pare „oarecum bizara”. 

 

 

Problema Orientului

 

 

 „Ciudatenia” aliantei imperiilor catolice cu Imperiul Otoman contra Imperiului Rus poate fi deslusita prin actiunile lui Napoleon al III-lea, devenit din presedinte imparat al Imperiului Francez.

Acesta a dorit sa fie protectorul crestinilor din teritoriile ocupate de turci.

Pe de alta parte, Rusia credea ca daca devenise „Gardianul Europei” (echilibra balanta puterilor) si ajutase Occidentul impotriva Revolutiilor din 1848-1849, atunci va avea mana libera in raporturile cu otomanii.

Dar Napoleon al III-lea s-a opus si atunci a intreprins cateva actiuni de forta in Marea Neagra (1853).

La randul ei, Rusia voia protectoratul Moldovei si Tarii Romanesti („Valahiei”), principate ortodoxe. Astfel rusii au atacat un escadron turcesc (1852). Acesta a fost motivul pentru care Franta si UK au declarat razboi Rusiei, aliindu-se cu otomanii. Intensele negocieri diplomatice au fost zadarnice.

 Armate rusesti (tar Nicolae I) au ocupat pozitii strategice la Dunare si s-au desfasurat batalii importante la Vidin, Calafat,  Oltenita si-n Dobrogea.

Dar principalele batalii s-au dus in Crimeea (1854-1855) – asediul Sevatopolului – si in alte zone precum Antalia, Caucaz, Marea Neagra, Marea Baltica, Marea Alba si Oceanul Pacific (lupte navale pentru Peninsula Kamceatka, cand rusii i-au invins pe francezi si britanici). Teatrul cel mai important al razboiului a ramas insa Crimeea, de unde si numele acestei conflagratii: „Razboiul Crimeei”.

 In condiitiile in care rusii erau invinsi de aliati pe mai multe fronturi, cu toate victoriile lor asupra turcilor, Nicolae I si fiul si urmasul sau Alexandru al II-lea (domnie inceputa din martie 1855) au inceput discutiile pentru pace. Victoria aliatilor a fost consemnata prin Congresul si apoi Tratatul de la Paris (1856).

Rusii pierdeau dreptul de a avea flota militara in Marea Neagra, iar protectoratul Moldovei si Tarii Romanesti revenea Imperiului Otoman.

Dar istoria are meandre, caci dupa Razboiul franco-prusac (provocat tot de Napoleon al III-lea, care a abdicat la finele conflictului) francezii se impaca cu rusii, care-si restabilesc flota de razboi in Marea Neagra.

 

 

 

Un conflict militar modern

 

 

 

 Razboiul din Crimeea a reprezentat si aparitia unor premiere de mare viitor, dandu-i caracteristicile unui razboi modern. Astfel, au fost folosite caile ferate si telegraful electric, fapt care a permis aparitia relatarilor documentare de la fata locului si primele fotografii de razboi.

Medicul rus N.I. Pirogov („Parintele chirurgiei de campanie”) a dezvoltat un anestezic pentru operatii, s-au folosit plasturii si bandajele etc.

 Britanicii au initiat categoria infirmierelor de razboi (prin Florence Nightingale si altele).

Tarii rusi si-au dat seama ca au nevoie de profesionisti in armata si au desfiintat unele cutume medievale, precum serbia. Oricum, rusii au considerat ca Occidentul a tradat crestinismul aliindu-se cu turcii, tradare repetata dupa ce s-a intamplat in cruciada a IV-a la Constatinopol.

Războiul din Crimeea a cauzat schimbări esenţiale pe harta politică a Europei.

Imperiul Rus încerca să distrugă Imperiul Otoman şi să instaureze hegemonia în Balcani.

 Cu toate că, în acest război, rolul Basarabiei fusese relevant, nici istoriografia rusă şi nici cea sovietică nu au analizat staţionarea trupelor ruse în regiune.

Sursele istorice analizau, la modul general, doar acţiunile militare desfăşurate nemijlocit în Crimeea.

 

Pentru Rusia, victoria repurtată în războiul ruso-francez din 1805-1816, a reprezentat un precedent pentru continuarea expansiunii în Balcani.

Basarabia devenise pentru trupele ruse un fel de cap de pod de ofensivă împotriva Imperiului Otoman şi o bază militară a trupelor ruse ce acţionau în sud-estul Europei.

În conformitate cu planul strategic a Împăratului rus Nicolai I, teritoriul dintre Prut şi Nistru trebuia transformat în punct de lovitură generală asupra Imperiului Otoman, în primul rând din motiv că provincia avea ieşire la mare, fapt ce avea o importanţă strategică pentru vasele militare ruse¹.

Calea maritimă dintre Ismail şi Constantinopol era una din cele mai scurte şi îi permitea flotei ruse să ajungă rapid la capitala Imperiului turc; de aceea Ismailul trebuia transformat într-o bază maritimă militară puternică.

Astfel, în portul Ismail au fost organizate depozite de muniţii destinate necesităţilor militare², iar porturile basarabene transformate în puncte de observaţie din care se studia şi se ţinea sub control ţărmul maritim balcanic.

Ismailul le convenea ruşilor şi din punct de vedere tactic, deoarece permitea flotei militare ruse să ajungă în portul Varna mult mai repede decât dacă ar fi pornit din porturile Sevastopol sau Odesa.³

 

Una din sarcinile majore ale conducerii militare ruse era cea de a ţine sub control Dunărea de jos. Aşa-numita Flota Dunăreană Rusă, dislocată în sudul Basarabiei avea misiunea de a susţine trupele terestre care acţionau în Balcani.

Concomitent, flota imperială avea şi misiunea de a intimida, fapt care îi conferea o anume conotaţie politică şi îi permitea să-i demonstreze Austriei supremaţia Rusiei pe Dunăre⁴.

Guvernatorul Basarabiei era obligat să susţină aprovizionarea trupelor ruse staţionate în teritoriu cu alimente şi cu alte lucruri necesare. Soldaţilor ruşi, veniţi în Basarabia, li se permitea să comită jafuri, să consume, în cantităţi nelimitate, băuturi alcoolice⁵.

Comandanţii unităţilor nou-venite erau deseori atenţionaţi asupra cazurilor de încălcare a disciplinei militare.

Autorităţile ruse mobilizau forţat populaţia civilă la construcţia cazărmilor pentru trupele ruse, foloseau abuziv forţa de muncă ieftină⁶. Dar, de multe ori, basarabenii acceptau să participe la construirea cazărmilor numai să fie scutiţi de a primi soldaţii ruşi în casele lor.

De regulă, soldaţi încartiruiţi în casele ţăranilor manifestau un comportament brutal şi se aflau permanent sub acţiunea băuturilor alcoolice, nu respectau ordinele şi regulamentele militare, provocau daune materiale şi morale, aplicau forţa fizică asupra stăpânilor casei.

Ofiţerii ruşi erau cazaţi în cele mai bune case din localităţile în care erau dislocate unităţile militare, proprietarii fiind obligaţi să se comporte ca “adevăraţi creştini ortodocşi”.

Se interzicea a caza ofiţeri ruşi în casele evreilor sau musulmanilor⁷.

Stăpânul casei era dator să asigure militarii “găzduiţi” şi cu produse alimentare. Populaţia băştinaşă trebuia să ajute unităţilor să transporte armamentul greu, să construiască poduri, să transporte materiale de construcţie, să participe la alte munci necesare.⁸

 

Permanent, în Basarabia era încartiruită divizia XVI Infanterie, trei regimente de cazaci, un batalion Infanterie, o brigadă de artilerie şi o unitate specială de geniu, ultima având misiunea de a construi poduri peste Prut şi Dunăre⁹.

În permanenţă, trupele ruse se aflau în stare de alertă şi erau gata să treacă Prutul şi să ocupe Moldova şi Valahia ori să traverseze Dunărea şi să înceapă ofensiva în Balcani.

Au fost iniţiate lucrările de refacere a vechilor drumuri strategice, în special drumul militar care pornea din Hotin, trecea prin Briceni, Otaci, Orhei, Chişinău, Bender, Căuşeni, Akkerman, Chilia şi Ismail; drumul militar ce lega Basarabia cu Novorosia, care începea la Movilău, trecea prin Bălţi şi ajungea până la Sculeni; drumul militar care începea la Dubăsari, trecea prin Chişinău, Călăraşi şi ajungea la Sculeni. Aceste căi urmau să transforme Basarabia într-o zonă de tranzit a efectivului, muniţiilor şi produselor alimentare spre Balcani¹⁰.

 

În ajunul războiului instituţiile medicale militare din Chişinău, Hotin şi Tighina au trebuit să-şi mărească numărul de paturi, personalul fiind informat, că, în caz de nevoie, va trebui să treacă la stare de război, să asigure primirea răniţilor etc.

Medicii informau conducerea militară despre lipsa medicamentelor în spitalele militare, lucrătorii medicali atenţionau populaţia că, în urma războiului, pe teritoriul Basarabiei s-ar putea declanşa epidemii grave¹¹, motivând că în timpul războaielor precedente, odată cu refugiaţii, din Balcani au fost aduse numeroase boli.

 

Medicii solicitau instituirea carantinei şi a punctelor sanitare la hotarul de la Prut, în care persoanele ce veneau din Balcani să fie examinate riguros, urmând să fie supus carantinei şi efectivul unităţilor ruse ce urma să lupte în Balcani. Acest plan trebuia pus în aplicare în cazul în care războiul ar fi durat mult timp.

În suburbiile Chişinăului au fost organizate spitale militare de câmp, concomitent fiind formate şi unităţi medicale ce urmau să însoţească trupele ruse în campania spre Balcani.

Aceste unităţi, pentru care se alocau bani din bugetul local, erau repartizate în capitala Basarabiei, iar în oraşele Chişinău şi Tighina au fost depozitate cantităţi enorme de muniţii destinate trupelor ruse.

Generalii ruşi au organizat depozite de muniţii şi în Transnistria; în cazul unor acţiuni militare, acestea urmau să asigure trupele ruse din provincie¹².

Basarabia reprezenta şi o tabără de refugiu pentru patrioţii de alte etnii din Balcani, statele cărora luptau cu Imperiul Otoman, autorităţile ruse folosindu-i în luptă împotriva turcilor.

Guvernatorul Basarabiei era obligat să acorde ajutor bănesc numeroaselor organizaţii naţional-patriotice ale bulgarilor, sârbilor, grecilor, autorităţile ruse organizând pe teritoriul Basarabiei detaşamente militare ale sârbilor şi bulgarilor.

Conform dispoziţiei Comandantului militar Chişinău, voluntarii străini trebuiau cazaţi la Chişinău în apartamente speciale. Împăratul Nicolai I a ordonat ca aceste unităţi să lupte alături de armata rusă, promiţându-le, în ajun de război, că în timpul cel mai apropiat statele lor vor fi eliberate de sub jugul otoman¹³.

În plan diplomatic, Rusia ducea tratative cu Imperiul Austriac pentru viitorul război cu Imperiul Otoman, armata austriacă decăzând în rezultatul revoluţiilor din anul 1848, Rusia i-a acordat ajutor în reprimarea răscoalei maghiare.

 

Acest fapt i-a permis Imperiului Rus să oblige Austria ca, în caz de conflict militar cu turcii, să nu încheie o alianţă militară cu Imperiul Otoman, asigurându-şi neutralitatea. Basarabia, din nefericire, se afla la hotar cu Imperiul Austriac, tot în Basarabia aflându-se şi Gurile Dunării, la care aspira şi Austria.

În anul 1853, ambasadorul rus la Istanbul, contele Menşikov, a înaintat Porţii un ultimatum, în care se precizau următoarele condiţii: în cazul evitării războiului, dezicerea de Moldova şi Valahia; recunoaşterea independenţei Greciei, Serbiei şi Bulgariei; trecerea liberă a vaselor străine prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele¹⁴.

Turcia a respins categoric aceste cerinţe, iar ca răspuns, la 3 iulie, trupele ruse aflate în Basarabia au trecut Prutul şi au început luptele pentru cucerirea Moldovei şi Valahiei.

 

În anul 1853, prin vămile Basarabiei, care au oferit anumite facilităţi vamale, către trupele ruse din Moldova şi Valahia a fost transportate cantităţi mari de produse. Aceste facilităţile vamale au stimulat însă contrabanda ce începuse să înflorească în regiune.

Produse destinate trupelor ruseşti erau comercializate pe pieţele din Moldova şi Valahia¹⁵, în timp ce generalii ruşi cereau să li se expedieze mai multe produse alimentare pentru soldaţi ruşi, care au început să jefuiască populaţia din Principate¹⁶.

 

Prin Basarabia, spre Balcani se expediau şi cantităţi mari de armament, muniţii şi medicamente. La 9 octombrie, sultanul turc a înaintat Imperiului Rus un ultimatum, prin care solicita evacuarea trupelor ruse din Principate, Rusia refuzând să respecte condiţiile ultimatumului. Refuzul Rusiei a făcut ca, la 16 octombrie, Imperiul Otoman să declare război Imperiului Rus¹⁷.

Acţiunile militare au demarat pe teritoriul Principatelor, iar spre spitalele militare din Chişinău au început să fie expediaţi mulţi răniţii¹⁸. În acţiunile militare desfăşurate, Basarabia juca un rol strategic.

În acest scop, a fost organizată Armata Basarabeană de Sud, care trebuia să apere cetăţile Ismail, Akkerman şi Gurile Dunării, în cazul în care turcii ar fi pornit asaltul dinspre mare¹⁹. Trupele basarabene în rezervă aveau sarcina strategică de a susţine trupele active ruse.

 

Cu toate că fuseseră de curând reparate, drumurile din Basarabia deveniseră, în scurt timp, dezastruoase. Pe timp de război, pe ele circulau trupele militare, iar numărul mare de răniţi transportaţi de pe câmpul de luptă le făceau neîncăpătoare²⁰.

Un mare număr de răniţi a fost repartizat şi la spitalele militare din Hotin şi Soroca, care au fost organizate în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812.

Numărul paturilor de spitalizare era în continuă creştere, la fel şi numărul personalului medical. Problematică era şi lipsa medicamentelor, ceea ce făcea ca răniţii să moară cu sutele²¹.

Acţiunile militare de la Dunăre au influenţat mult comerţul din Basarabia. Negustorilor basarabeni şi se permitea să transporte marfă în Balcani²².

În anul 1854, numeroase trupe armate austriece au fost dislocate la hotarul cu Basarabia, fapt ce a făcut ca relaţiile economice dintre Austria şi Basarabia să fie sistate, iar contrabanda încurajată. Dislocarea trupelor austriece ameninţa armata rusă aflată în Principate şi putea conduce la acţiuni militare pe teritoriul Basarabiei²³.

În 1854, Imperiul Rus s-a confruntat cu o coaliţie europeană, formată din Franţa, Anglia şi Sardinia. Unul dintre scopurile acestei coaliţii era scoaterea Basarabiei din componenţa Imperiului Rus, deoarece, în acest caz, trupele Rusiei nu ar mai fi putut înainta spre Balcani.

Coaliţia dorea să lipsească Rusia de un asemenea cap de pod, iar generalii ruşi aşteptau debarcarea trupelor aliate în Basarabia de sud²⁴.

Ca să evite implicarea Austriei în război, Rusia şi-a retras trupele din Moldova şi Valahia, iar armata rusă, dislocată în Basarabia, era acum destul de demoralizată²⁵.

 

La începutul acţiunilor militare din Crimeea, o parte din trupele ruse dislocate în Basarabia au fost redislocate în peninsulă, iar o parte din basarabeni au participat la luptele pentru Sevastopol, în componenţa regimentului basarabean²⁶. Guvernatorul Basarabiei a primit ordinul să trimită alimente trupelor ruse ce luptau în Crimeea.

Sume semnificative din vistieria Basarabiei erau alocate pentru cumpărarea de medicamente; populaţia civilă a Basarabiei aduna bani pentru răniţi şi pentru spitalele militare²⁷.

 

Pierderile suportate în războiul din Crimeea au determinat Rusia să iniţieze, în anul 1856, la Paris, tratative de pace. Astfel, s-a decis ca sudul Basarabiei (jud. Bolgrad, Cahul, Ismail) să fie restituit Moldovei.

Modificările teritoriale au cauzat şi unele modificări ale liniei vamale şi a căilor comerciale din Basarabia. Dunărea a devenit un fluviu neutru, pe el intrau în Basarabia un număr mare de comercianţi străin²⁸.

 

Dar pierderea sudului Basarabiei nu a diminuat importanţa strategică a provinciei pentru Imperiul Rus, ci dimpotrivă, l-a sporit. Basarabia rămânea unicul cap de pod în Balcani, care asigura Rusiei şansa de a se revanşa în viitor. Situaţia creată a aprofundat, însă, şi mai mult criza economică şi socială se ce declanşase în provincie.

 

 

Summary

 

The Crimean War, that started in the middle of the 19th century, caused significant changes on the political map of Europe. The Russian Empire tried to destroy the Ottoman Empire and install hegemony in the Balkans.

 

Despite the fact Basarabia had a relevant role in this war, neither the Russian historiography nor the Soviet one analyzed the deployment of Russian troops in the region. Historic sources analyzed only military actions carried out in Crimea.

 

Yet, the fact Basarabia lost its Southern part did not decrease the strategic importance of the province for the Russian Empire. On the contrary, it increased it. Basarabia was the only bridge head in the Balkans, that provided Russians the chance to revenge afterwards. The created situation worsened the economic and social crisis from the region.

 

 

NOTE:

 

1. Fond 2, inv.1, dos. 5977, f. 10

2.Ibidem, f. 23

3.Ibidem, f. 28

4. Ibidem, f. 35

5.Ibidem, f. 40

6.Fond 2, inv. 1, dos. 5890, f. 36

7.Ibidem, f. 20

8.Ibidem, f. 20

9.Zapischi Odesskogo obşcestva istorii i drevnostei. Tom VI, Odessa, 1867, pag. 246

10.Ibidem, pag. 251

11.Fond 2, inv. 1, dos. 1967, f. 25

12. Ibidem, dos. 5979, f.20

13Ibidem, dos. 6097, f. 30

14.Ac. E.V.Tarle, Krâmskaia voina, tom I, Moscva, 1950, pag. 248

15.Fond 3, inv. 1, dos. 844, f. 75

16.Ac. E.V.Tarle, Krâmskaia voina, tom I, Moscva, 1950, pag. 253

17.Ibidem, f. 250

18.Ibidem, dos. 6098, f. 38

19.Ibidem, dos. 5977, f. 98

20.Ibidem, dos. 6070, f. 54

21.Ibidem, dos. 5983, f. 83

22.Ibidem, f. 105

23.Ibidem, f. 108

24Ibidem, dos. 6097, f. 50

25.Ibidem, f. 45

26.Basarabskii polk, Sanct-Petersburg, 1901, pag. 250

27.Ibidem, dos.1967, pag. 48

28.Svod zakonov Rossiiskoi Imperii. S-Petersburg, 1857, pag. 12

 

Autori: Sergiu MUNTEANU, Nicolai CIOBANU,PAUL IOAN

Surse: Revista“Cohorta”si Revista Magazin.ro

Publicitate

O PROBLEMĂ NAŢIONALĂ ÎN CONTEXT INTERNAŢIONAL.BASARABIA -1812.

 

În şirul acţiunilor preconizate în cadrul consemnării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus se înscrie şi Conferinţa ştiinţifică internaţională „Basarabia – 1812.

Problemă naţională, implicaţii internaţionale”, care va avea loc sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Academiei Române. Scopul acestui simpozion rezidă, înainte de toate, în reconstituirea şi aprecierea academică, în baza surselor documentare, a împrejurărilor istorice, militare, politice, juridice, diplomatice, regionale şi internaţionale, sociale, culturale, demografice şi confesionale ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus la 1812, precum şi în urmărirea şi interpretarea de o manieră convingătoare a evoluţiei istorice a acestui spaţiu, din perspectiva sec. XIX – începutul sec. XXI.

La 16 mai 2012 se vor împlini 200 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti între Rusia şi Poarta Otomană, în conformitate cu care partea Moldovei de la est de Prut (numită convenţional Basarabia) a fost anexată la Imperiul Rus. De atunci încoace, acest rapt istoric a generat abordări şi interpretări controversate în mediile politice, diplomatice, ştiinţifice, culturale şi informaţionale. O probă în acest sens poate servi şi actuala confruntare referitoare la semnificaţiile anului 1812, care se desfăşoară pe plan naţional, regional şi internaţional, caracterizată printr-o largă şi controversată gamă de opinii şi aprecieri.

În toată existenţa sa, istoriografia din fosta RSS Moldovenească a ignorat deliberat investigarea profundă, multidimensională şi imparţială a problematicii anului 1812, limitându-se să reproducă şi să multiplice stereotipurile şi verdictele istoriografiei oficiale imperiale ruse, apoi a celei sovietice comuniste.

Or, spre deosebire de o anume diversitate de opinii care îşi putea face locul în mediul ştiinţific din fostul imperiu al ţarilor, şcoala sovietică de istorie a îmbrăţişat o paradigmă rigidă şi exclusiv pozitivistă în raport cu actul politico-militar de acum 200 de ani, interpretând tendenţios şi unilateral atât evenimentele premergătoare anexării Basarabiei la Imperiul Rus, cât şi faptele de la 1812, precum şi consecinţele acestora şi, deosebit de grav, respingând brutal orice încercare de concepere a evoluţiilor istorice ale spaţiului dintre Prut şi Nistru în contextul civilizaţiei româneşti şi europene.

La est de Prut, abordările semnificaţiei anului 1812 au început să fie amendate, în special, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, când au fost realizate un şir de investigaţii ştiinţifice în care sunt cercetate din perspectiva adevărului istoric multiplele aspecte militare, politice, diplomatice, juridice, sociale, demografice etc. ale situaţiei Ţării Moldovei în sistemul relaţiilor internaţionale la începutul secolului al XIX-lea, raptul Basarabiei, fiind reevaluate şi reconsiderate urmările acestui act în destinul zbuciumat al istoriei noastre.
Astăzi, odată cu apropierea zilei de 16 mai, se atestă nu numai o creştere a interesului public faţă de ceea ce s-a întâmplat cu noi 200 de ani în urmă şi o intensificare a confruntărilor conceptuale, salutabile, de altfel, dar şi o multiplicare a tentativelor de a exploata acest eveniment în scopuri speculative, străine adevărului ştiinţific şi, adeseori, potrivnice interesului naţional. Tot mai insistente devin încercările exponenţilor istoriografiei (neo)sovietice (din interiorul şi din afara Republicii Moldova) de a reînvia şi promova conceptele ortodoxe de odinioară, refractare la noile acumulări factologice şi paradigmatice.

Consemnarea acestui act dramatic în istoria noastră comportă, în esenţă, o dublă conotaţie: nu doar ştiinţifică şi academică, dar şi una educativă, determinată de necesitatea depăşirii interpretărilor unilaterale şi tendenţioase ale esenţei actului din 1812, care mai continuă să circule în unele medii ştiinţifice, politice şi mediatice, conservând vestigiile unei mentalităţi istorice deformate printre concetăţenii noştri. În fine, consemnarea actului dramatic din 1812 serveşte drept un bun prilej pentru promovarea adevărului ştiinţific pe plan naţional şi internaţional şi fortificarea unei conştiinţe istorice viguroase.

Astfel, situaţia ce s-a creat pe marginea interpretării ştiinţifice şi pseudoştiinţifice a actului politico-militar produs 200 de ani în urmă, locul distinct pe care îl ocupă în lanţul evenimentelor istorico-politice majore ce au marcat şi modelat destinul spaţiului dintre Prut şi Nistru, abordările contradictorii ale acestui fapt de-a lungul istoriei, precum şi tentativele actuale de a-l exploata în scopuri speculative, străine interesului naţional, impun imaginarea şi organizarea unor varii acţiuni cu caracter ştiinţific, cultural şi public într-un larg context local şi internaţional.

Scopul principal al acestor manifestări este de a promova adevărul ştiinţific despre drama trăită de străbunii noştri la 1812, dar şi de urmaşii lor, cei de ieri şi de astăzi, precum şi de a elucida consecinţele complexe şi multiple ale acestui act asupra destinului nostru istoric. Toate aceste aspecte urmează a fi analizate şi reliefate în contextul impactului asupra istoriei naţionale a obiectivelor fundamentale de integrare europeană ale Republicii Moldova. Consemnarea acestui eveniment istoric are nu doar o semnificaţie ştiinţifică, ea comportă un mare interes public, atât la nivel naţional cât şi internaţional, oferindu-ne oportunitatea de a aduce mai multă claritate pe marginea istoriei anului 1812 şi de a ne afirma identitatea şi imaginea pe plan extern.

După cum s-a menţionat pe bună dreptate în istoriografia actuală, nu ar fi greşit să se afirme că fără o analiză ştiinţifică profundă şi nepărtinitoare a dimensiunii actului politic şi militar din 1812 şi a consecinţelor acestuia va fi dificil, dacă nu imposibil, de a înţelege şi de a judeca la justa valoare semnificaţia actelor istorico-politice ulterioare din 1918, 1940 şi 1991, de a aprecia locul şi rolul lor în evoluţia noastră istorică.

În şirul acţiunilor preconizate în cadrul consemnării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus (editarea de lucrări monografice, culegeri de studii şi documente, organizarea diverselor manifestări ştiinţifice naţionale, zonale şi locale, emisiuni Radio-TV etc.), se înscrie şi Conferinţa ştiinţifică internaţională „Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”, care va avea loc sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Academiei Române.

Este demn de menţionat că în perioada examinării conceptului şi obiectivelor conferinţei preconizate, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca, şi academicianul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, ţinând cont de importanţa actului consemnat, precum şi de rezonanţa ştiinţifică şi publică a simpozionului pe plan naţional şi internaţional şi pentru a-i asigura o mai bună desfăşurare, impact şi finalitate, au lansat şi promovat ideea transformării manifestării ştiinţifice propuse într-o acţiune comună a ambelor Academii, sugestie sprijinită cu căldură de comunitatea istoricilor din Republica Moldova şi România.

Conferinţa „Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale” va avea loc între 14-16 mai 2012, deschiderea ei producându-se la Chişinău, iar încheierea lucrărilor la Iaşi. La Conferinţă sunt invitaţi oameni de ştiinţă cu renume în istoriografia contemporană, specialişti calificaţi în domeniul dreptului naţional şi internaţional din Republica Moldova, România, Rusia, Turcia, Franţa, Germania, Austria, Marea Britanie, SUA, Finlanda, Ţările Baltice, Ucraina, Polonia şi din alte ţări.

Scopul acestui simpozion rezidă, înainte de toate, în reconstituirea şi aprecierea academică, în baza surselor documentare, a împrejurărilor istorice, militare, politice, juridice, diplomatice, regionale şi internaţionale, sociale, culturale, demografice şi confesionale ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus la 1812, precum şi în urmărirea şi interpretarea de o manieră convingătoare a evoluţiei istorice a acestui spaţiu, din perspectiva sec. XIX – începutul sec. XXI. Prin abordarea onestă, echidistantă şi interdisciplinară a problemelor formulate, prin reconstrucţia, reevaluarea şi reconsiderarea diverselor procese, fenomene şi evenimente de o importanţă majoră ce s-au produs în ultimii 200 de ani în istoria naţională, conferinţa va contribui la reconstituirea cât mai proximă a trecutului şi la aprecierea cât mai atentă, profundă şi adecvată a prezentului, va contribui la depăşirea deformărilor de percepţie în mentalitatea societăţii noastre şi la cultivarea unei conştiinţe istorice bazate pe adevărul ştiinţific.

Conferinţa va oferi o şansă reală în vederea asocierii eforturilor comunităţii istorice naţionale şi ale celei internaţionale la abordarea, tratarea şi soluţionarea ştiinţifică a unor probleme majore ale evoluţiei istorice a spaţiului din Nistru şi Prut şi a celui din stânga Nistrului în ultimii 200 de ani, va impulsiona dezvoltarea ştiinţei istorice şi a gândirii istorice, va încuraja extinderea şi consolidarea relaţiilor de colaborare ştiinţifică internaţională în format instituţional şi individual.

Cu certitudine, conferinţa va avea un impact ştiinţific important asupra istoriografiei naţionale, oferindu-i nişte repere explicative examinate şi verificate prin prisma rigorilor academice avansate şi, să sperăm, prin soliditatea argumentelor şi concluziilor sale va stimula realizarea unui consens istoriografic asupra cadrului interpretativ al istoriei noastre naţionale.

Gheorghe Cojocaru, doctor în istorie,
directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

Timpul.md

O zi istorica: La 21 noiembrie 1917 a avut loc şedinţa de deschidere a lucrarilor Sfatului Ţării din Basarabia

 

 

 

21 noiembrie 1917: şedinţa de deschidere a Sfatului Ţării, Basarabia.

 

În mijlocul  haosului şi a anarhiei ce domnea în Rusia, la 23 octombrie 1917 Congresul reprezentanţilor tuturor românilor basarabeni din unităţile militare ruseşti, a adoptat în unanimitate hotarârea de înfiinţare a Sfatului Ţării, iar in zilele următoare s-au discutat propunerile privind repartizarea mandatelor pe nationalitaţi, organizaţii politice, socio-profesionale şi sindicale, pe ţinuturi şi pe fronturi militare.

În noaptea de 21/22 decembrie 1917, o şedintă secretă a Sfatului Ţării a analizat posibilităţile de salvgardare a intereselor Republicii Democratice Moldoveneşti, dând „carte blanche” Executivului, adică autorizând Consiliul Directorilor să procedeze ,,cum crede de cuviinţă”, iar a doua zi expedia o telegramă către Ministerul de Război român, solicitând ,,trimiterea în Chişinău a unui regiment ardelenesc cu posibilă urgenţă”.

O altă telegramă (26 decembrie) se adresa generalului Şcerbacev şi era semnată de către mai mulţi deputaţi şi directori ai Consiliului Directorilor basarabeni. Aceste solicitări au adâncit scindarea elitei politice basarabene.

 Fracţiunea Ţărănească şi, îndeosebi, Grupul partidelor socialiste se împotriveau din răsputeri invitării trupelor române în Basarabia, ceea ce, în opinia lor, ar fi constituit ,,primul pas pentru ocuparea şi smulgerea de fapt din sânul republicii ruse”.

Aceasta ,,republică rusă” atât de râvnită de toţi, era numai postulată, în realitate n-a fost nici proclamată oficial, nici organizată vreodată.

Săptămâna 6-14 ianuarie 1918 a fost cea mai grea perioadă din istoria mişcării naţionale moldoveneşti din acei ani prin faptul că la Chişinău a fost instaurată forţa militară Frontotdel-ului, organ neales de nimeni, ci impus prin forţă împotriva unui organ ales, Sfatul Ţării, dar care nu dispunea de forţa militară pentru a se apăra.

La 13 ianuarie 1918, trupele Diviziei a 11-a a generalului Broşteanu au intrat în Chişinăul părăsit în grabă de către unităţile bolşevice.

 Pe lângă faptul de a fi reuşit instalarea calmului relativ în rândul populaţiei, curmând dezordinile şi lichidând ultimele focare ale rezistenţei bolşevice, prezenţa trupelor române în Basarabia a contribuit la descătuşarea spiritului şi a forţei de manifestare a ideilor naţionale în Republica Democratică Moldovenească.

 În noul guvern dr. Daniel Ciugureanu au intrat, aproape în totalitate, deputaţi ai Blocului Moldovenesc şi chiar basarabeni mai vechi din România care s-au reîntors în patrie (dr. P. Cazacu, col. C. Braiescu, av. I. Costin).

Deplina libertate de exprimare de care se bucura Basarabia prilejuieşte acum o mai bună cunoaştere reciprocă între românii basarabeni şi cei din Vechiul Regat, iar Republica Democratică Moldovenească strânge relaţiile sale cu România, devenite prioritare.

Începutul acestor relaţii a fost pus la 3 ianuarie 1918, prin numirea lui Duiliu Zamfirescu în funcţia de ,,Comisar Regal Român pe lângă Guvernul Republicii Moldoveneşti şi pe lângă Comandamentul General al Trupelor Române din Basarabia”.

Octavian Dascăl

Extras din „Rolul Sfatului Ţării în înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România”.

Sursa: Basarabialazi.ro, prin Basarabia dupa independenta md.