Românii moldoveni respingeau încă din anul 1812 anexarea Basarabiei de către imperiul rus

 

 

 

 

Foto: Harta teritoriului moldovean dintre Prut şi Nistru transformat în colonie în 1812 de Rusia

 

 

Proteste zadarnice ale administraţiei Moldovei împotriva anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812 – 1815)

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

 

Pentru a le răspunde celor ce mai vorbesc încă despre „actul progresist al unirii Basarabiei cu Rusia”, trebuie să facem o incursiune în perioada anilor 1812-1815, adică anii când, până la Congresul de la Viena al Sfintei Alianţe, românii mai sperau că vor rămâne totuşi împreună.

Când, cu alte cuvinte, actul de forţă şi de injustiţie comis de Rusia nu fusese încă ratificat de marile puteri ale Europei.

Dar, după ce Rusia dăduse semnalul „salvării” Europei de pericolul napoleonian, ea a devenit un arbitru al Congresului, care şi-a tăiat, fireşte, partea leului.

Să vedem acum cum se poate vorbi de o unire între Basarabia şi Rusia. Din punct de vedere etnic, bănuim. Atunci, să verificăm situaţia naţională a teritoriului în perioada anexării.

Rezultatul e stupefiant.

În momentul anexării din 1812, populaţia Basarabiei era aproape în întregime românească.

După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în 1810 românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă. (1)

Iar primul recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, a dat rezultatul de 86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea sosite deja în cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în perioada războiului ruso-turc ce a precedat-o. (2)

Într-adevăr, aceasta a fost consecventa politică a tuturor guvernelor ruseşti, de a schimba prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni caracterul etnic pur românesc al teritoriului.

Pentru români, aşa cum se va vedea şi în continuare, pierderile erau imense şi ireparabile („mai mult de jumătate de ţară”), în schimb pentru ruşi noul teritoriu anexat nu reprezenta decât, după afirmaţia lui Rumeanţev, „o fâşie îngustă de ţară, care, fără a forma o provincie, se numeşte Basarabia.” (3)

Pierderea Basarabiei a fost totuşi de natură a zdruncina ultimele rămăşiţe ale fenomenului filorus din opinia publică română, foarte puternic la un moment dat.

Această scădere catastofală a cotei Rusiei, „apărătoarea creştinătăţii”, a fost evidenţiată de istoricul sovietic Iordanski:

„Pierderea Basarabiei… a elucidat definitiv în ochii patrioţilor români rolul împăratului rus şi adevăratele motive ale interesului nutrit de «cea mai mare dintre puterile creştine» faţă de cauza eliberării popoarelor asuprite din Orientul apropiat… de aceea, dezvoltarea ulterioară a mişcării naţionale s-a dovedit a nu depinde de Rusia, ci chiar în opoziţie cu ea, deoarece s-a subordonat nu impulsului dat de ţar, ci celui al marii revoluţii franceze.” (4)

Ca să ne convingem că acest sentiment s-a instaurat într-adevăr pe deplin, să consemnăm că în perioada imediat posterioară anexării, deşi iniţial au fost numeroase înscrieri, doar doi boieri s-au strămutat în Basarabia.

Pentru acest lucru, sultanul chiar a mulţumit printr-un firman boierilor pentru credinţa arătată, care de fapt pentru Moldova era datina străveche. Căci flacăra puterii românilor începea să ardă cu vigoare, pe măsură ce turcii slăbeau.

Iar la 26 octombrie 1812, boierii moldoveni adresau, cu trimitere evidentă spre turci, „Anaforaua obşteştei adunări cătră Domnul Moldaviei Scarlat Alexandru Calimah voievod pentru înstrăinarea Besarabiei”, care reprezintă un memoriu de protest foarte viguros şi bazat pe date concrete indestructibile. De aceea vom reda mai jos un pasaj mai lung:

„Întru deznădăjduirea întâmpinărei, sosind lumina mântuirii cu prefacerea pacei, văzând că din trupul Moldovei, partea cea mai bună, şi însufleţirea hranei – şi împuternicirea s-au deosebit, apoi ca nişte slugi credincioase înştiinţăm, că din întregimea Moldovei, lipsesc acum şese ţinuturi, adecă cel mai mare ţinut ce se numeşte Orheiul sau Lăpuşna, cel de al doile după dânsul al Sorocii, al 3 – Hotărnicenii, al 4 – Codrul, al 5 – Greceni, iar al 6 – ţinutul Iaşii, cea mai mare parte, căci acea remasă se socoteşte întru nemică; afară de ţinutul Hotinului, şi afară de Bugeagului, care deşi s-au dezlipit de la o vreme din trupul pământului Moldovii, dar tot întru aceiaşi stăpânire aflându-se a pre puternicii împărăţii, era îndemănarea şi adăpostirea pământenilor, în înlesnirea vieţuirei lor, şi întru a hranei îndestulare şi a vitelor păşune.

Iară întru acest chip, toată partea aceea socotindu-se până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de ţară, într-un cuvânt tot câmpul şi inima ţării.” (5)

În continuarea acestei mişcătoare treceri în revistă se solicita „să se mijlocească cătră curtea împărăţiei Rusiei spre a nu fi opriţi pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la moşiile lor de peste Prut – din pământul Moldavii Besarabia, pâine şi vite de pe acelea moşii, pentru întrebuinţarea caselor şi a politiei aceştia întru care lăcuim, şi să nu rămânem strâmtoraţi de a vieţuirei cele trebuincioase.” (6)

De asemenea, pe parcursul memoriului se mai găsesc expresii ca „sfâşiata Moldovă”, iar spre final se cerea restituirea pământului furat, „precum de la moşii şi strămoşii noştri am apucat întregimea Moldaviei.” (7)

În acelaşi an, aflând că ruşii au numit ca mitropolit al Basarabiei pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul exarh al principatelor în perioada ocupaţiei, boierii erau foarte abătuţi. Un martor ocular nota:

„Boierii sunt cu atâta mai nemulţumiţi, cu cât trag de aici încheierea că Basarabia e pierdută de acum pentru totdeauna pentru Moldova, şi puţina nădejde a unei reîntoarceri a pierit.” (8)

Noi proteste aveau loc în 1815, cu ocazia deschiderii la Viena a Congresului Sfintei Alianţe. Cu acest prilej, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, arăta: „Pentru Bucovina, Ghica Vodă şi-a pierdut viaţa, şi noi pentru Basarabia nu facem nici măcar un protest.” (9)

Mitropolitul a expediat o moţiune acestui Congres. El a fost sprijinit şi de domnul muntean Caragea, care a cerut protecţia prim-ministrului austriac Metternich.

Răspunsul primit de la acesta, prin intermediul austriacului Gentz, era însă descurajator:

„Principele Metternich este pe deplin convins că orice încercare de a face pe Rusia a retroceda Porţii teritoriul pe care dânsa l-a smuls în ultimul război, ar fi azi fără scop şi ţintă.” (10)

Iar la 16 iulie 1814, boierii din Moldova neocupată de ruşi, adresându-se turcilor, vorbeau despre paguba „strămoşeştilor noastre moşii, de la care am avut toată hrana vieţuirii casălor noastre” şi despre „strâmtorirea multă cu schimbarea hotarului.” (11)

Acelaşi subiect era abordat tot în 1814 de către Misiunea catolică a Moldovei:

„Foametea sau lipsa e ce ne strâmtorează mai mult, şi (ne) e teamă că vom mai avea s-o suferim. Pricina de căpetenie e dezbinarea unei jumătăţi a ţării, şi anume a celei mai roditoare, dincolo de râul Prut, până la Nistru, pe care au luat-o ruşii în condiţiile păcii. De aici venise belşugul vitelor de orice fel, a grânelor, a cerei, a mierii şi, din vremea când au luat-o ruşii, au închis negoţul, aşa că nimic sau prea puţin lasă a ieşi pentru ceastălaltă Moldovă, şi aceea cu preţ foarte mare.” (12)

 

 

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

 

Şi ce aceasta încheiem prezentarea atitudinilor moldovenilor „liberi” pentru a trece Prutul şi a vedea cu câtă bucurie au primit basarabenii înşişi noua situaţie ce li se impusese.

Acolo în aceste momente se petrecea un fenomen nou, sesizat de Leon Boga:

„Abia după ce moldovenii se simţiră despărţiţi unii de alţii, la cei de pe malul stâng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam şi limbă.” (13)

Şi aici începeau să apară proteste, adresate autorităţilor centrale ruseşti, în care se arăta clar tot răul produs de brutala anexare.

De exemplu, în jalba adresată consiliului statului rusesc de către nobilimea basarabeană la 29 ianuarie 1814, se spunea:

„Iată au trecut şaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căştig ocărmuitori, să tăngueşte sub giugul urmărilor celor răli şi ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbaşii ocărmuirii Basarabiei.” (14)

Jalea şi panica populaţiei erau prezentate astfel: „Însuşi locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugeţile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămănteşti, precum şi sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari ştiinţă întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiaşit pentru cari este cuprindere şi enstrucţioani ci s-au dat di cătră gubernatorul şi poruncă ca să să silească spre înmulţime lăcuinţii gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să aşeze în Basarabia.” (15)

Alte proteste aveau loc în contra încălcării drepturilor populaţiei autohtone.

Astfel, la 12 februarie 1814, nobilimea basarabeană se adresa ţarului în acest mod:

„Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare râvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă.” (16)

În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, (17) şi „să să rânduiască şi ocârmuitor politicesc a oblastii pământean din moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinându-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimântează şi pe noi şi pe fraţii noştri.” (18)

Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi către oberprocurorul Sfântului Sinod rus:

„Toată obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de aicea tineri şi bătrâni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să să dea hotărâri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi cari fără multă prelungire să vor trimiti.” (19)

În sfârşit, în aceeaşi zi era expediată şi o jalbă către „împărătescul Ministerium”, în care se menţiona:

„Am arătat de faţă întristare noastră pentru arătare ce s-au făcut de aice cătră Ministrul Justiţăei, spre defăimare niamului moldovenesc, că nici am ave pravile, şi că, am fi din fire plecaţi spre răle urmări, şi s-au cerut zaconuri spre pedeapsa greşalelor niamului, cutremurându-ne, înspăimântându-ne, am nazuit mai înainte cătră picioarele pragului, ca să nu se îndure de credincioşii creştini năzuitori moldoveni, cari şi pravile au avut, şi credinţa lor ar fi fost sădită în inimile lor către prestolul Rusiei… pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu nişte streine urmări şi închipuiri călcătoare legiuirilor şi obiceiurilor firii noastre încât niamul jădăvesc prin poliţăe Chişinăului obideşte lege creştiniască cu multe atingiri pentru multe sfârşituri, împuternicindu-să asupra creştinilor, care nu cutezăm a le mai arăta pre larg.

Dar şi în alte obiceiuri pământeşti din zi în zi să urmeazî călcare şi să pricinuieştea întristare.”

De aceea, „cerim ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăţăe a nu să strica legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii, şi a nu se hotăra zaconuri de pedeapsă pentru neamul boeresc precum s-au cerut, şi a fi arhipăstorul nostru mitropolit precum au fost din începutul fiinţăi Moldoviei întăiul şăzător în divanul ocârmuirii politiceşti, şi a ni să rândui un nacealnic politicesc a gubernii, pământean creştin temâtor de Dumnezeu, credincios a împărăţăei şi cunoscătoriu firii pravililor, şi tuturor împregiurărilor de aice, după cum este asămine cuviincioasă persoană, pământean a Moldoviei din cele mai întăi familii cu ispitită ştiinţă şi creştinătate şi cu îndestulă cărunteţă şi întălepciune, credincios a Împărăteştei Sale Măriri, exelenţăe sa Domnul gheneral maior şi cavaler Ilie Filipovici Catargiu.

Aceasta este acum a obştiei din partea niamului rugăciuni spre liniştire sufletelor noastre şi în contenire călcării obiceiurilor.” (20)

Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.” (21) Aceasta este şi convingerea noastră.

 

 

Note:
1   Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923, p. 20.
2    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 396.
3    Ibidem, p. 398.
4    Ibidem, p. 200.
5   Iustin Frăţiman, Studiu contributiv la istoricul mitropoliei Proilavia (Brăila), Chişinău, 1923, p. 235-236.
6    Ibidem, p. 241-242.
7    Ibidem, p. 241.
8    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 226.
9    Ibidem, p. 177.
10  Ibidem.
11  Nicolae Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de Munte, 1912, p. 158.
12  Ibidem.
13 Leon T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932, p. 6.
14  Iustin Frăţiman, op. cit., p. 252.
15  Ibidem, p. 255-256.
16  Ibidem, p. 244.
17  Ibidem, p. 245.
18  Ibidem.
19  Ibidem, p. 248-249.
20  Ibidem, p. 251-252.
21  Ibidem, p. 260.

Publicitate

Iohannis – o ofensă incalificabilă la adresa poporului român

 

 

 

Președintele”tuturor românilor” Klaus Werner Iohannis, a făcut o gafă imensă marți la o dezbatere organizată de neomarxiștii de la One World România,când a fost întrebat de ce în Anul Centenar nu a fost organizat un referendum cu privire la Unirea României cu R. Moldova.

Sec, fără să stea prea mult pe gânduri, cel care încă mai este preşedintele României a răspuns: „atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”.

La întrebarea unui român obidit:

„ E vorba de Unirea cu R. Moldova. De ce nu s-a făcut în Anul Centenar și de ce nu s-a încercat nimic?  

Parlamentul, sunt convins, nu va vota niciodată această Unire și de asta vă întreb pe dumneavoastră de ce și când va fi posibil să facem acest referendum, să ne unim cu Moldova?”

 

 

„Atunci când ambele popoare vor hotari ca vor acest lucru atunci se va intampla” – a fost răspunsul stupefiant al preşedintelui Iohannis privind Unirea Basarabiei cu România, la 101 ani de la Marea Unire.

Din câte vedem, dl. Iohannis nu ştie, sau nu vrea să ştie, că moldovenii sunt parte a poporului român, nicidecum un alt popor, diferit de cel român, aşa cum latră de un secol propaganda antiromânească sovietică şi urmaşa acesteia, propaganda „moldovenistă”de la Chişinău şi de la Moscova.

Interesant că Klaus Iohannis în democraţie sugerează că susţine teoria moldovenismului, iar un dictator comunist ca Ceauşescu o refuza.

„Ciudate sunt căile istoriei” ca să-l parafazez pe alt german: Martin Luther.

Adevărul istoric este însă unul: românii de pe ambele maluri ale Dunării sunt acelaşi popor, vorbesc aceeaşi limbă, îl iubesc pe Eminescu şi se închină la acelaşi Dumnezeu.

Anul trecut, pe 28 martie, Iohannis justifica absența sa de la ședința comună din Parlament, pentru marcarea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, prin faptul că discursurile bombastice în stil „populist-electoralist”, nu ajută nici Republica Moldova, nici România.

Iohannis, invitat în An Centenar la ședința solemnă din Parlament, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, nu s-a prezentat…

Și iată cine l-a învățat pe Iohannis istorie:

 

 

Îl chiamă Lucian Boia.

Lucian Boia, prizatul autor de romane de ficțiune al editurii Humanitas și UM 0225 a CIE, fostă DIE, afirmă adeseori, auto-plagiindu-se în șablon, la Hotnews sau UM Digi TV, că Stefan cel Mare habar n-avea că e român ci moldovean și că, evident, vorbea „moldovenește” și nu limba română.

Elucubrația asta, a devenit deliciul presei „moldoveniste” de la Chișinău stipendiate de Moscova, recte a propagandei serviciilor speciale rusești.

Pentru cei care ignoră Istoria, ActiveNews publică pasaje dintr-un discurs ținut de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, în Anul Centenar:

 

*Moldovenii ne-au dat cea mai profundă lecție de românism! Sacrificiul Moldovei și al moldovenilor a născut România și pe români

*La 24 ianuarie 1859 nu s-a unit Moldova cu Țara Românească, ci s-au unit două țări românești împreună. (…) Moldova era o țară la fel de românească precum era și Valahia.

La 1859, s-au unit Moldova și Țara Românească prin voința națiunii române și cu acordul parțial al unora dintre marile puteri.

*Mai există însă în spațiul public și o distincție mult mai gravă, aceea dintre moldoveni și români, pe care mulți dintre noi, în țară, o luăm în derâdere sau o socotim minoră.

Aceasta este însă sistematic cultivată de către unii străini, mai ales în Răsărit, dar și de către unii români din Republica Moldova, moștenitori ai educației (propagandei) sovietice sau cumpărați spre a o răspândi și susține.

Românii din țară tratează superficial această deosebire inventată, pentru că orice om știe că toscanii sunt italieni, că saxonii sunt germani, că normanzii sunt francezi, că toate națiunile au ramuri locale și regionale etc.

 

Ioan Aurel Pop: Cum a format Basarabia Romania Mare
Acad. Ioan-Aurel Pop despre Țara Moldovei și formarea Statului Național Român Unitar.  

Citate:

*Moldovenii ne-au dat cea mai profundă lecție de românism!

Sacrificiul Moldovei și al moldovenilor a născut România și pe români.

*La 24 ianuarie 1859 nu s-a unit Moldova cu Țara Românească, ci s-au unit două țări românești împreună. (…) Moldova era o țară la fel de românească precum era și Valahia.

La 1859, s-au unit Moldova și Țara Românească prin voința națiunii române și cu acordul parțial al unora dintre marile puteri.

*Mai există însă în spațiul public și o distincție mult mai gravă, aceea dintre moldoveni și români, pe care mulți dintre noi, în țară, o luăm în derâdere sau o socotim minoră.

Aceasta este însă sistematic cultivată de către unii străini, mai ales în Răsărit, dar și de către unii români din Republica Moldova, moștenitori ai educației (propagandei) sovietice sau cumpărați spre a o răspândi și susține.

Românii din țară tratează superficial această deosebire inventată, pentru că orice om știe că toscanii sunt italieni, că saxonii sunt germani, că normanzii sunt francezi, că toate națiunile au ramuri locale și regionale etc.

 

 

Ziaristi Online

Iohannis despre poporul moldovenesc si cel roman la 101 ani de la Unirea Basarabiei cu Romania

Ioan Aurel Pop: Cum a format Basarabia Romania Mare

http://www.napocanews.ro/2019/03/sa-fie-klaus-iohannis-un-adept-al-teoriei-moldovenismului-

Despre falsa “Mitropolie a Moldovei”, Stalin, Beria si Mitropolia Basarabiei. A fost propus Eminescu spre canonizare de catre Vladimir Voronin?

A fost propus Eminescu spre canonizare de catre Vladimir Voronin? Despre Stalin, Beria, falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei. 

 

Motto: “Atât de multã plebe transdanubianã, neuropaticã, pe deplin stricatã moraliceste si decãzutã fizic se pretinde a fi popor românesc încât în adevãr credem timpul sosit de-a dezgropa poporul veritabil, adevãrat popor românesc în locul spuzei de pehlivani cari au inundat orasele noastre de tãrmuri” – Mihai Eminescu

Scurta punere in tema: Seful comunistilor de la Chisinau, generalul sovietic Vladimir Voronin, a decretat cat a fost presedinte declararea anului 2009 drept “An al sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc”. Evenimentul a fost aniversat si consemnat in istorie inclusiv printr-un portal al “Academiei de Stiinte a Moldovei”, care prezinta, si azi,  “adevarul” despre cei 650 de ani de statalitate ai “poporului moldovenesc” si in care aflam, dupa cum scria Eminescu, ca lumea a fost refacuta de Dumnezeu pentru Rusia in 1812.

Site-ul este folositor, pentru ca ne prezinta si “romanii” din conducerea moldoveneasca a Partidului Comunist Bolsevic si prim-secretarii CC al PCM, dintre care nu lipseste Leonid Brejnev, “parintele” rusificarii fortate a Basarabiei. Planul de actiuni al “maretului eveniment” este, si el, instructiv. Oficiosul Partidului Comunist din Republica Moldova a ilustrat atunci stirea despre decretul prezidential cu o harta a Moldovei (vezi mai jos) din perioada lui Stefan cel Mare (si Sfant).

Din “Comisia de Stat” institutia de Vladimir Voronin prin Decret prezidential pentru actiunile de sarbatorire a 650 de ani de “moldovenism” face parte si…  seful calugarului Savatie Bastovoi, colonelul moscovit Vladimir Cantarean, Mitropolitul “Intregii Moldove”. Strategia “Moldovei Mari” si a “poporului moldovenesc” a fost elaborata de NKVD-ul lui Beria si Stalin, primul pas fiind infiintarea in 1924 a RASS Moldovenesti de la Nistru, in componenta RSS Ucrainene, pentru a absorbi apoi Basarabia romana in iadul sovietic si, ulterior, intreaga Romanie.

Mijloacele de distrugere a Romaniei de catre diavolii rosii in diferite uniforme si rase au fost militare, teroriste si politice dar si “stiintifice” si “religioase”. Articolul de mai jos demonstreaza ca, practic, subordonatii in sutana de la Chisinau si Tiraspol ai generalului Kirill “al Intregii Rusii” (Moldova este parte a Rusiei?), sunt preoti si monahi in fals.

Despre falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei

Dupa cum stim cu totii, Mitropolia Basarabiei a facut parte in vechime din vechea Mitropolie a Moldovei care tinea de Patriarhia Constantinopolului, asadar era si ea sub jurisdictia acesteia.

In momentul in care rusii (Rusia tarista) au luat pentru prima data Moldova, ei si-au numit episcopi proprii sub jurisdictia lor si astfel au incalcat practic chiar jurisdictia Constantinopolului.

In anul 1925, dupa ce Basarabia revenise de ceva timp din nou Romaniei, BOR a obtinut oficial patriarhatul prin acceptul Bizantului, avand sub jurisdictia sa si teritoriile canonice ale Moldovei Mari.

Asadar, cand rusii au luat o parte din teritoriile canonice ale Mitropoliei Moldovei au sfidat nu doar BOR-ul ci si intreaga Biserica universala , si chiar daca vor minti si vor duce situatia la absurd spunand ca BOR nu obtinuse la acel moment nici un drept si ca ei ar fi avut dreptate, atunci si eu le voi spune ca au incalcat insusi teritoriul canonic al Patriarhiei Ecumenice, pentru ca in acest caz, Mitropolia Moldovei ar fi fost inca sub jurisdictia ei.

Inca de la sinodul III ecumenic, Biserica dreptsalvitoare universala , fiind insuflata de Duhul Sfant, a hotarat prin glasul parintilor intaietate teritoriala pe criterii etnice. Acest canon da dreptate Ciprului in confruntarea cu Patriarhia Antiohiei si considera ca criteriul etnic este esential, Antiohia fiind obligata sa renunte la jurisdictia din Cipru; ultimele cuvinte ale canonului sunt cat se poate de elocvente: “I s-a parut, asadar, sfantului si ecumenicului sinod, ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT,  dupa obiceiul tinut din vechime, avand fiecare mitropolit ingaduinta (permisiunea), ca pentru propria lui asigurare sa ia opisele (copiile) celor ce s-au intocmit (hotarat). Iar daca cineva ar infatisa o hotarare potrivnica celor orinduite acum, i s-a parut intregului sfint si ecumenic sinod, CA ACEASTA SA FIE FARA TARIE” (Can. 34,35 Apost.; 6, 7 I Ec.; 2 II Ec.; 20, 36, 39 Trulan; 9, 13, 22 Antiohia; 3, 11 Sardica).

Domnilor partizani ai Mitropoliei lui IPS Vladimir “al intregii Moldove” (de pe ambele maluri ale Prutului?!), iata cui i se da dreptate: “ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT,  dupa obiceiul tinut din vechime”. Avem pe de o parte o mitropolie veche de peste 500 de ani care a tinut de Bizant si apoi de BOR dupa Autocefalie si pe de alta parte o mitropolie de 60 de ani care a tinut de PM. Asadar, care este mitropolia la care face referire canonul in acest caz: “DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE DE MULT,  dupa obiceiul tinut din vechime”? care este valabilitatea “lucrarii”(caterisirii) savarsite de Colonelul-mitropolit Vladimir cu Mitropolitul Petru? Ce valoare au oare actiunile unui ierarh inchipuit pe teritorii canonice straine?

Singurul lucru canonic pe care il poate face PM este sa renunte la jurisdictie. Un caz asemanator s-a intamplat si cu Sfantul  Dusan, care a fost afurisit de Bizant dupa ce a proclamat independenta Bisericii Serbiei pe criteriu etnic. Ori Sfantul Dusan nu este sfant, ci un dezbinator (ceea ce este fals), ori este sfant si Biserica Romana este autorizata in orice moment sa-si pastoreasca poporul  roman din Basarabia si sa izgoneazca pe oricine ii incalca teritoriile canonice.

Dar oare este doar o singura pricina pentru ca BOR sa faca aceasta? Nu, ci chiar mult mai multe care ne dau dreptate si atesta pretentiile noastre, pentru ca putem spune ca Mitropolia Moldovei ce tine de PM incalca mai multe hotarari canonice.

Spre exemplu, sa calatorim putin in timp si sa ne oprim la momentul in care Romania a pierdut Basarabia si o parte din mitropolie in fata rusilor. Un raspuns pentru o astfel de situatie ni-l da canonul XII al sinodului Trulan care obliga mitropoliile  sau episcopiile sa renunte la jurisdictiile lor daca acestea au fost date prin interventia statului sau imparatului: “CANONUL 12: (ALCATUIRILE BISERICESTI SA NU SE SCHIMBE PRIN INTETERVENTIE LA PUTEREA LUMEASCA) A venit (la cunostinta noastra), ca impotriva asezamintelor (legilor) bisericesti, alergind la stapiniri, au taiat in doua o eparhie (rnitropolie) prin act imparatesc (rescript, carte imparateasca), asa incit din aceasta pricina sint doi mitropoliti in aceeasi eparhie (mitropolie).

 Drept aceea, sfintul sinod a orinduit (hotarit), ca de acum inainte sa nu se mai indrazneasca nimic de acest fel de catre vreun episcop, iar cel ce va incerca (intreprinde) un lucru ca acesta, sa cada din treapta (spita) sa. Iar cetatile cite s-au si cinstit (onorat) cu numele de MITROPOLIE prin scrisori (rescripte, carti) imparatesti, precum si episcopul care ocirmuieste acea Biserica, sa se bucure (beneficieze) numai de cinste, pastrindu-se adica pe seama ADEVARATEI MITROPOLII drepturile ei proprii. (CAN.34 Apost.; 6,7 I Ec,; 2,3 II Ec; 8 III Ec; 28 IV Ec.; 36, 39 Trulan)”.

Mai mult decat atat, sa tinem cont ca aici este vorba de imparat care era uns si nu de sef de partid, dictator ateu, care prigonea Biserica. Episcopul avea dreptul nu numai sa nu primeasca aceasta de la el dar nici sa nu asculte de dansul care era unsul Lui Dumnezeu. Al cui uns a fost insa Stalin? Prin ce sinod s-a hotarat predarea partii teritoriale canonice a Mitropoliei Moldovei, Moscovei? Prin sinodul internationalei oare? Prin sinodul adunarii „poporului”? Prin sinodul Partidului Comunist condus de „intaistatatorul” sau,”preafericutul” Stalin?

Aceasta este istoria „canonica” (jurisdictionala) a auto-intitulatei “Mitropolii a Moldovei”. Canoanele sunt foarte clare: Moscova trebuia sa renunte urgent la jurisdictia ei din Basarabia. Ce spun oare sinoadele ecumenice de cei care vor refuza sa aplice canoanele lor?

 Dar ce sa mai vorbim ca Moscova a mai incalcat si alte canoane (pentru asta e nevoie insa de un roman): s-a folosit de forta militara in scopuri bisericesti, s-au facut caterisiri fara drept la recurs si fara consultarea sinodului, s-a incercat modificarea originii unei etnii pentru fentarea canoanelor s.a., s.a…. Si cate mai sunt de spus…

 

 January 16th, 2011

Articol de la un cititor Roncea.ro

Adrian I.

Sursa:roncea.ro