CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ambasadorul Poloniei la Chișinău nu se teme de adevărul istoric. Să urmărim cu atenție declarația sa…

 

 

 

 

 

 

O declarație a ambasadorului Poloniei la Chișinău, care spune totul:

 

” Armata sovietică, după ce a venit în 1944-1945, în Polonia, a uitat să meargă înapoi acasă și a instalat un sistem pe care noi nu ni l-am dorit. Mulți au luptat împotriva acestuia și au fost și persecutați” (VIDEO/AUDIO)

 

 

 

 

Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartłomiej Zdaniuk, a povestit în cadrul emisiunii „Alternativa Europeană” de la radio Chișinău, despre consolidarea statului polonez și despre calea europeană a Poloniei.

Excelența sa a vorbit inclusiv despre istoria tristă a Poloniei, dar și despre sacrificiile pe care le-au făcut polonezii pentru a-și reclădi statul.

După cel de-al doilea război mondial, mulți polonezi nu au acceptat acest sistem care a venit impus cu armată, e adevărat că această armată ne-a eliberat de ocupantul german, cimitirele sovieticilor sunt îngrijite în Polonia.

Această armată, după ce a venit în 1944-1945, în Polonia a uitat să meargă înapoi acasă și a instalat un sistem pe care noi nu ni l-am dorit. Mulți au luptat împotriva acestui sistem și au fost și persecutați”.

Bartłomiej Zdaniuk, ambasadorul Poloniei la Chișinău, povestește și despre politica memoriei naționale din Polonia.

 El afirmă că pentru polonezi este  foarte clar că nu vor accepta un sistem autoritar.

Am fost mereu orientați spre Vest și noi facem parte din Europa, acolo este locul nostru. Noi pe interior suntem un popor liber. La noi nu a fost niciodată un sistem absolutist(…) Noi eram profund convinși că suntem o națiune liberă.

 Noi suntem o națiune liberă, de aceea niciun ocupant nu s-a simțit bine la noi, noi suntem un popor liber, nu ne-am închinat niciodată față de nimeni. Libertatea ne-a ghidat pe plan intern și pe plan internațional”.

 

Ar fi interesant să aflăm, cum reacționează la afirmațiile acestui ambasador polonez curajos, propaganda rusească putinistă din zilele noastre…

 

 

 

 

 

 

26/11/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: