CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ioan Aurel Pop,preşedintele Academiei Române, a participat la reuniunea anuală a diplomaţiei române

 

sursa foto ActiveNews

 

Preşedintele Academiei Române către diplomații României:

“Cum nu există popoare inferioare şi popoare superioare pe lumea asta, nici noi nu trebuie să avem complexe de inferioritate şi de superioritate”

Preşedintele Academiei Române a participat, luni, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, care este organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 27 – 29 august.

Tema ediţiei din acest an a evenimentului este „Diplomaţia – un pilon al României Centenarului.

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat în urmă cu două zile că „triumfalismul” românilor ar trebui „să fie ponderat”, atunci când este celebrată Ziua Naţională de 1 Decembrie, precizând că această sărbătoare trebuie să îndemne „la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune”, transmite Agepres, preluat de Romanian Global News.

„Acum un secol, România exista demult. Înaintaşii noştri, bine conduşi de elită, au reuşit atunci un act major. S-au adunat cu toţii sub acelaşi edificiu naţional, aşa cum au făcut cei mai mulţi europeni de atunci, ceea ce nu este puţin lucru.

Prin urmare, când celebrăm Ziua Naţională de 1 Decembrie, triumfalismul nostru trebuie să fie ponderat, pentru că Marea Unire n-am făcut-o noi, ci acei mari oameni de stat (…), pe de o parte, iar pe de alta n-am reuşit încă să le pregătim nepoţilor şi strănepoţilor o Românie mai bună pentru următorul secol.

Sărbătoarea noastră trebuie să ne dea de gândit, să ne îndemne la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune”, a spus Ioan-Aurel Pop, la deschiderea Reuniunii anuale a diplomaţiei române.

Totodată, preşedintele Academiei a precizat că românii nu trebuie să aibă complexe de inferioritate şi nici de superioritate.

„Cum nu există popoare inferioare şi popoare superioare pe lumea asta, nici noi nu trebuie să avem complexe de inferioritate şi de superioritate. Am trăit în istorie câteva momente sublime, câteva momente penibile şi multe momente obişnuite de viaţă derulată tern, cotidian, cu grija zilei de mâine, cu gândul la coarnele plugului şi la sabie, la copii şi la părinţi, la vreme şi la vremuri. N-avem motive, prin urmare, să ne victimizăm şi nici să ne credem idoli”, a subliniat Pop.

Potrivit acestuia, în prezent, România este „o ţară de ţări”, românii fiind risipiţi „până în California şi în Australia”.

„Când vom urma exemplul acelor bărbaţi de stat şi femei – căci Regina Maria a fost unul dintre acei bărbaţi de stat între ghilimele, care a ştiut să-şi joace rolul în istorie -, când vom urma exemplul acelor bărbaţi de stat şi când vom avea frescele vieţii românilor din toate ţările mai mici ale românilor, (…) atunci vom putea încerca reconstituirea frescei celei mari a anului 1918 la români, adică la românii văzuţi în ansamblul lor şi ce frumos se vor rândui atunci toate din trecut şi din prezent pentru a ne face un viitor şi cum vor înceta vrajbele şi cum se va potoli furtuna”, a mai afirmat Ioan-Aurel Pop.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/29/ziua-de-29-august-in-istoria-romanilor/

 

29/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

UN MARE ROMAN, UN MARE OM DE STAT SI UN LUPTATOR NEINFRICAT PENTRU UNIREA ROMANILOR – MIHAIL KOGALNICEANU

 

 

Mihail Kogălniceanu – artizan al făuririi statului ROMÂNIA

 

 

 

“N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume” –  Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogâlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român.

 Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865).

 Rugându-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)” în aprilie 1840, în Întroducţie, publicată în „Arhiva românească”, Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor”. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.
În „Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană”, rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu spune, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania.

 Această istorie este obiectivul cursului meu; întinzându-mă,. .., mai mult asupra întâmplărilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însămnat a celorlalte părţi a Daciei, şi mai ales a românilor din Valahia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sânge, şi de limbă, şi de legi”

Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Ţara Românească, „ o Unire care este dictată atât de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese”.

El spunea: „…Pe lângă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amânduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului”.

Românismul, conştiinţa naţională românească ale moldoveanului M. Kogălniceanu se resimt în fiece frază ieşită de sub pana lui.

Din programul ziarului lui M. Kogălniceanu „Steaua Dunării”, care a văzut lumina tiparului la 1 octombrie 1855 (cenzura nu a îngăduit a se numi, potrivit dorinţei redactorului, – „Unirea”), reproducem câteva pasaje care-l caracterizează pe unul dintre cei mai străluciţi oameni politici ai Moldovei din sec. XIX: „Acest jurnal este „Steaua Dunării Române”; prin urmare, politica sa nu poate să fie decât politica seculară a românilor, politică naţională care – spre onoarea publiciştilor noştri – se urmează şi se sprijină de întreaga presă românească,…, politică care se rezumă în aceste cuvinte: autonomia Principatelor, Unirea Principatelor”.

 „Unitatea Principatelor, scrie Kogălniceanu, a fost visul de aur, ţelul isprăvilor a marilor bărbaţi ai României, a lui Iancu Huniad ca şi a lui Ştefan cel Mare, ca şi a lui Mihai Viteazul, a lui Vasile Vodă, ca şi a lui Matei Basarab. Unirea Principatelor a fost ţelul gândurilor şi a celor mai străluciţi dintre domnii fanarioţi; şi cu toată apăsarea străină, totuşi legislatorii noştri din 1830 au înscris în articolul 425 al Legii Fundamentale de atunce (Regulamentul organic – notă) aceste cuvinte repetate din secol în secol până astăzi de toate inimile române: „Art. 425.

Începutul, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii lăcuitorilor acestor două Principate, precum şi trebuinţele a ambelor părţi, cuprind din însuşi descălecarea lor elementele nedespărţitei Uniri, care s-a împiedicat şi s-a întârziat din întâmplătoarele împrejurări.

Mântuitoarele folosuri a rodului ce s-ar naşte din întrunirea acestor două ţări sunt netăgăduite! etc. etc.”.

 

 

„Unirea Principatelor, continuă eminentul bărbat al României, inclusiv al Moldovei, este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor”.

„Românii, declară Kogălniceanu, au dovedit că sunt demni de libertate”.
În articolul „Profesie de credinţă” Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române (subl. n.).

 Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decât sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu”.

M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărât al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decât atunci când vom fi uniţi”.

Ghidat de aceste convingeri, crezând în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei:

„Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfârşit, aceeaşi misie de împlinit”.

Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu?

Pe bună dreptate, marele istoric român, tot de origine moldovenească, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat” care „domină ca un uriaş istoria modernă a României”, că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 până la 1859”.
La 20 iunie 2010, s-au împlinit 119 ani de la moartea unuia din cei mai mari basarabeni pe care i-a avut România.

De fapt, România ca stat, există şi datorită acestui mare bărbat al neamului românesc.
E indispensabil să ne cunoaştem înaintaşii, care s-au luptat pentru dăinuirea şi existenţa noastră!

Surse :spiritromanesc

 Conştiinţa naţională a românilor moldoveni – Gheorghe Ghimpu spiritromanesc.org

 www.wikipedia.org

http://ro.wikipedia.org/wiki/Kogalniceanu

 

30/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: