Rusia lui Putin consideră că are dreptul să decidă soarta țărilor vecine și a altor popoare

OFICIAL: Putin i-a propus lui Trump împărțirea lumii în sfere de influență.
Rusia consideră că are dreptul să decidă soarta țărilor vecine și a altor popoare, fie că este vorba de Ucraina, Republica Moldova, Georgia sau orice alt stat, a declarat emisarul special al SUA pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, Kurt Volker, într-un interviu acordat luni postului de radio rusesc Eho Moskvî (de opoziție), citat marți de numeroase media ucrainene, între care agenția de presă Unian și postul de televiziune TSN, citate de Agerpres.
Volker a făcut această declarație la solicitarea Eho Moskvî de a-și expune opinia cu privire la „propunerea” făcută de președintele Vladimir Putin atât fostului președinte democrat american Barack Obama cât și actualului lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump, privind împărțirea lumii în „zone de responsabilitate” (sfere de influență).
„Aceasta reflectă diferența fundamentală de viziune dintre noi. Rusia consideră că are dreptul de a decide soarta țărilor vecine și a altor popoare, fie că este vorba de ucraineni, moldoveni, georgieni sau oricine altcineva.
În timp ce SUA și Europa împărtășesc poziția stabilită în toate bazele juridice despre care am vorbit (Acordul de la Helsinki și Actul fundamental Rusia-NATO), care rezidă în faptul că toate aceste popoare au dreptul să ia propriile decizii”, a subliniat emisarul american.
Potrivit lui Volker, ucrainenii, georgienii, moldovenii și alții trebuie să decidă singuri soarta propriei țări.„Nu există nicio îndoială că în aceste țări există probleme. Și în interiorul Ucrainei sunt probleme politice, care trebuie rezolvate.
În Georgia, bunăoară, este necesar să fie rezolvate problemele etnice și politice, dar ele trebuie soluționate prin mijloace constituționale legale în fiecare din aceste state și nu prin amestec din afară și ocuparea teritoriului lor”, a menționat trimisul special al Departamentului de Stat pentru Ucraina.
Referitor la conflictul din estul Ucrainei, emisarul american nu s-a ferit să afirme că în regiunile Donețk și Lugansk se află trupe rusești și că acestea sunt „ocupate” de Federația Rusă.
„Noi am studiat foarte atent această problemă. Avem informații foarte documentate despre comandanții (ruși), lanțul de comandă, tipurile de trupe, finanțare și numărul de soldați din armata regulată rusă, numărul de unități specializate care acționează în estul Ucrainei”, a indicat Volker în interviul acordat redactorului șef al Echo Moskvî, Aleksei Venediktov.
În același timp, diplomatul american a admis că majoritatea militarilor ruși care luptă de partea rebelilor sunt militari pe bază de contract, conform aceluiași interviu postat pe pagina web a postului respectiv de radio.
CITIŢI ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/30/ziua-de-30-septembrie-in-istoria-romanilor/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/30/o-istorie-a-zilei-%ef%bb%bfde-30-septembrie-video/
Surse:
https://www.ziarulnational.md/oficial-putin-i-a-propus-lui-trump-impartirea-lumii-in-sfere-de-influenta/
https://www.caleaeuropeana.ro/kurt-volker-reprezentantul-special-al-sua-pentru-ucraina-vladimir-putin-i-ar-fi-sugerat-atat-lui-obama-cat-si-lui-trump-impartirea-lumii-in-sfere-de-influenta/
30/09/2018 Posted by cersipamantromanesc | POLITICA | Acordul de la Helsinki, Actul fundamental Rusia-NATO, armata regulată rusă, Barack Obama, Donald Trump, Eho Moskvî, estul ucrainei, georgia, probleme politice, problemele etnice și politice, referendum, regiunile Donețk și Lugansk, republica moldova, rusia, SUA, SUA și Europa, ucraina, vladimir putin | 3 comentarii
Roger Stone, consultant politic american : „Jumătate din populația Romaniei e spionată în cârdășie cu Soros”
„Serviciile secrete din România au scăpat de sub control, sunt în cârdășie cu Soros. Jumătate din populație e spionată.
Soros vrea totalitarism global, vrea să dea jos guvernul și să vă aducă un sistem mult mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu”. (Roger Stone ,fost consultant politic și colaborator cu trei președinți ai S.U.A.: Richard Nixon, Ronald Reagan şi Donald Trump, aflat în vizită privată la București).
Domnul Soros are sânge pe mâini!
Soros a finanțat insurgenți, a finanțat crearea de violențe la demonstrații anti Donald Trump. Știm asta sigur.
De ce n-a fost încă arestat în S.U.A., nu înțeleg. Dar poate că asta se va petrece.
Când finanțezi oameni care susțin asasinarea președintelui S.U.A., atunci vorbim de o infracțiune gravă.
Avem dovezi absolute în finanțarea violențelor de la mitingurile lui Trump. Domnul Soros are sânge pe mâini!
Următorul Watergate va fi faptul că Obama și administrația sa au urmărit și înregistrat ilegal milioane de oameni.
Cineva trebuie să meargă la închisoare pentru asta. Și numele acelui cineva este Barack Obama.
Sunteți cei mai ascultați oameni de pe fața Pământului !
Apropo, asta se petrece și aici în România. Sunteți cei mai ascultați oameni de pe fața Pământului.
Fiecare român ar trebui să știe că telefoanele și e-mailurile sale sunt potențial urmărite de către statul profund.
Am studiat ce se petrece în această regiune și cred că aici, serviciile secrete au scăpat de sub control. Ascultă milioane de oameni.
Cred că sub genericul de « corupție » se află de fapt statul profund care își face treburile murdare. Nu spun că nu există corupție, bineînțeles că există.
Soros trebuie să fie prins, acuzat, judecat și trimis în închisoare
Întors din vizita făcută la București și în Ungaria, Roger Stone a expus într-un mod foarte tranşant, într-un interviu acordat lui Alex Jones de la „InfoWars”, situaţia gravă a României aflată sub controlul instituţional al lui George Soros :
„George Soros este în cârdășie cu serviciile de informații din România și Ungaria.
Serviciile de informații din ambele țări derulează operațiuni ilegale, mai mult în linie cu C.I.A.-ul nostru decât sunt cu propriile guverne. […] Am fost informat despre supravegherea din România.
Dumnezeule, jumătate din populația statului este spionată. Este cutremurător ce are de gând Soros.
El trebuie oprit. Aceste Open Society (O.N.G.-urile cu acest nume înființate de Soros – n.r.) sunt fațade pentru terorism și pentru ceea ce este mai rău. Trebuie închise. El trebuie să fie prins, acuzat, judecat și trimis în închisoare”, a afirmat Stone.
În continuare, Roger Stone susține că președintele României, în timpul vizitei sale în S.U.A., a discutat cu Donald Trump despre implicarea lui George Soros în România :
„Președintele României a pus pe masă cazul Soros când s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite. Cred că ei încep să înțeleagă amenințarea gravă a lui Soros pe care acesta o exercită nu numai în S.U.A., dar și în străinătate.
De ce Președintele nu i-a spus încă lui Jeff Sessions (procurorul general al S.U.A. – n.r.) să se îndrepte agresiv împotriva lui George Soros? Este un mister pentru mine”, a mai precizat fostul consilier al lui Donald Trump.
Ambasadele S.U.A. din București și Budapesta sunt complet populate cu oameni loiali lui George Soros
Stone a spus că a fost la București și Budapesta pentru a se întâlni cu forțele anti Soros din guvernele alese democratic :
„Și-au dat seama că Soros este un cancer și căută să submineze și să răstoarne guvernele de aici alese democratic, prin violență.
El a cheltuit o avere pentru a-și planta oamenii în guverne, nu numai în guvernele din Ungaria și România.
Dar permite-mi să fiu foarte clar, Alex: ambasadele S.U.A. din București și Budapesta sunt ambele complet populate cu oameni care sunt loiali lui George Soros.
Oameni care fac ceea ce le cere Soros. […] El luptă să submineze aceste democrații”, a susținut Stone.
25/04/2018 Posted by cersipamantromanesc | LUMEA ROMANEASCA | Barack Obama, Donald Trump, george soros, guvernele din Ungaria și România, jumătate din populație este spionată, Roger Stone, serviciile de informații din România și Ungaria, subminarea democraţiei, subminarea romaniei | 3 comentarii
„Presedintele Obama se pregateste sa anunte public despre existenta extraterestrilor”, anunta televiziunea chineza Xinhua.VIDEO.
Televiziunea chineza anunta ca Obama va dezvalui existenta extraterestrilor
Televiziunea nationala chineza a anuntat ca presedintele SUA, Barack Obama, va desecretiza cateva cunoscute „Cazuri OZN”. Acesta va redeschide capitole ascunse opiniei publice despre intalniri de gradul III.
Se presupune ca accesul la fiserele UFO va fi facut in cursul acestui an. Stirea televiziunii „Xinhua” este evaziva si destul de speculativa. „Presedintele Obama se pregateste sa anunte public despre existenta extraterestrilor”, anunta televiziunea Xinhua care mai vorbeste despre o adevarata „cursa pentru dezvaluirea existentei OZN”, intre SUA si China.
Se vorbeste despre Apocalipsa, despre Sfarsitul timpurilor si despre faptul ca Obama este constient despre venirea „zeilor biblici” care vin sa salveze Terra de la catastrofa. Chinezii sunt marcati de aceste fenomene OZN de cand o aparitie asemanatoare a facut sa se inchida un aeroport, in iulie 2010.
Un urias obiect zburator a aparut deasupta pistelor de aterizare, iar aeroportul a fost inchis pentru mai multe ore. Nu s-a aflat pana la urma ce a fost, iar autoritatile chineze au spus ca este vorba despre un OZN. De atunci, chinezii au ramas sensibili la subiectul acesta, care este destul de des reluat si comentat la televiziunile din China.
Chinezii dezbat despre Paneta Nibiru, despre civilizatiile antice, sumeriene si presumeriene, ca si despre celebrii anunnaki, care au venit pe Pamant cu nave extraterestre si ar fi parintii omenirii. In documentarul prezentat la televiziunea chineza se spune ca presedintele Obama stie despre venirea extraterestilor si ca acesta ar fi in contact cu astfel de civilizatii evoluate.
Se spune, insa, ca nivelul de constinta al americanilor nu este atat de avoluat incat sa inteleaga la adevarata valoare o astfel de informatie.
Asupra acestui subiect ne atrage atentia si colaboratorul nostru Cristian Negureanu, expert in astfel de fenomene si care remarca la randul lui o coincidenta stranie. Anuntul facut despre explozia Betelgeuse, cea care va face ca in 2012, in partea a doua a anului, sa se vada pe cei „doi sori”. Si aparitia Planetei Nibiru face sa se vada doi sori pe cer, conform literaturii de specialitate.
Probabil ca stirea despre Betelgeuse este facuta sa mascheze adevarul din spatele Planetei Zeilor.Si probabil ca de aceea se pregateste Obama sa anunte opinia publica, in viziunea chinezilor.
Un articol de acum un an de zile arata preocuparea Casei Albe pentru acest moment extrem.
Sursa: agentia.org
Marţi, 25 ianuarie 2011
27/01/2011 Posted by cersipamantromanesc | PRESA INTERNATIONALA | aliens, america, Barack Obama, china, extraterestri, obama, samba, stiri alarmante, VIDEO, YOUTUBE | Lasă un comentariu
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Categorii
- ANALIZE (705)
- ANTIROMÂNISM (4)
- CONTRAPROPAGANDĂ (8)
- CREDINTA (269)
- CULTURA (29)
- DIVERSE (952)
- DIVERTSMENT (1.608)
- UMOR (186)
- ȘTIINȚA (64)
- FORUM (25)
- Fără categorie (13)
- ISTORIE (1.460)
- ISTORIE ROMÂNEASCĂ (4.892)
- ANTICHITATE (13)
- EVUL MEDIU (15)
- ROMANIA MODERNA (20)
- LUMEA ROMANEASCA (4.676)
- ARTA (33)
- CREDINTA (296)
- LITERATURA (56)
- MARI ROMANI (199)
- MUZICA (664)
- POLITICA (1.398)
- PRESA INTERNATIONALA (1.119)
- PRESA ROMÂNEASCĂ (887)
- LECTURI NECESARE (143)
- ROMÂNII DESPRE ROMÂNI (78)
- PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCĂ (6)
- Propagandă rusă (11)
- ROMANII DIN JURUL ROMANIEI (652)
- AROMANII DIN BALCANI (78)
- BASARABIA SI BUCOVINA (449)
- ROMANII DIN LUMEA INTREAGA (10)
- VIDEO (5)
- YOUTUBE (4)
-
Articole recente
- Vizitele periodice cu caracter revizionist ale președintei Ungariei în România
- O nouă amenințare a Moscovei, după ce președintele Maia Sandu a declarat că Putin va fi arestat dacă va încerca să intre în R.Moldova
- ZIUA DE 30 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR
- 27 mai: Moartea eroică a lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției Române de la 1821
- 29 MAI 1453: Căderea Constantinopolului – o tragedie a lumii creștine
Count Flag
Blogroll
- Art Emis
- Basarabia Literara
- Cristian Negrea blog
- etelecom.ro-magazin
- Foaie nationala
- Gandeste
- George Damian
- Hotnews MD
- Istoria militara
- Istoria.md
- Istorii regasite
- Jurnal MD
- Justitiarul
- napoca news
- neoplaza.ro
- Publika.md
- Radio Chisinau
- Rgn press-Romanian Global News
- Secretele istoriei
- Timpul MD
- Tiparituri romanesti
- Unimedia md
- Universul cunoasterii
- Ziaristi Online
- Ziarul de Garda md
Arhive
Meta
Urmareste facebook