CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine și de ce vrea autonomie în România ?

 

Foto: Simbolul propagandei  găunoase pentru o Transilvanie autonomă – un steag al Transilvaniei de pe a carui stema  din secolul al XVIIl -lea lipseste reprezentarea… romanilor

 

 

 

Cine și de ce vrea autonomie?

Tip de 25 de ani în România o singură comunitate a clamat autonomia: maghiarii.

Mai întâi au folosit termenul de ”autonomie culturală” după care, treptat și bine calculat, liderii comunității maghiare din România, de la popa Tokes la UDMR, și-au dat arama pe față și au spus-o pe cea dreaptă: comunitatea maghiară din România nu se poate dezvolta fără o autonomie teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc (adică vor un ghetou etnic în care ei să fie stăpâni).

Iar de mai mulți ani propaganda maghiară, bine finanțată de la Budapesta și chiar și de la București, defilează cu teoria obținerii autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc fără de care comunitatea maghiară din România ar dispărea (o minciună repetată de suficiente ori tindă să fie catalogată drept adevăr).

Unele cercuri ale propagandei maghiare, în special extremiștii radicali grupați în jurul lui Laszlo Tokes, a PCM și a organizațiilor neo-fasciste maghiare, au început deja să vorbească de autonomia teritorială a Transilvaniei.

Ceea ce personal știam de foare mult timp, și anume că așa-zisul ținut secuiesc este doar un punct de plecare către punctul terminus, autonomia Transilvaniei, începe să prindă viață. Se țintește autonomia Transilvaniei.

Și nici aceasta nu e punctul terminus.

Șe țintește mult mai sus, la alipirea Transilvaniei la Ungaria (un semnal de alarmă cu care rezonez, aici).

Pentru ca propaganda să dea roade e nevoie și de români

Pentru a da consitență mișcării pentru autonomia Transilvaniei propaganda revizionistă maghiară are nevoie de celelalte comunități din Transilvania, de români, de șași, evrei, romi, secui, pentru a masca astfel bătălia pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria cu bătălia pentru o Transilvanie a tuturor comunităților care trăiesc aici, o strategie mult mai digerabilă pentru vestul civilizat care s-ar putea întreba ce anume se petrece în Transilvania. 

Astfel, propaganda e acoperită: nu e alipirea Transilvaniei la Ungaria, e lupta pentru o Transilvanie propsperă, fără ingerința miticilor de la București.

Ardelenii sunt făcuți din alt material, nu sunt nici măcar români și ca atare de ce să fie guvernați de români.

Propaganda vorbește despre superioritatea intelectuală a ardelenilor și despre bogăția culturală a Transilvaniei (pe care nu o neagă nimeni) ca bază a unei autonomii a Transilvaniei.

Deocamdată conceptele vehiculate sunt autonomia financiară și autonomia economică (unii liderii români ai acestei mișcări nu au negat însă autonomia teritorială și nici independeța ca viitoare obiective).

Apel la istorie în cazul steagului Transilvaniei

Bineînțeles, slavă Domnului în România libertatea de expresie este garantată. Și slavă Domnului personal sunt în totalitate pentru libertatea de expresie.

Din păcate însă aici avem de-a face cu manipulări grosolane ale istoriei care se pliază perfect peste ignoranța celor care apleacă urechea la această propagandă din neștire sau prostie sau ticăloșie. Sau poate toate la un loc.

Simbol al acestei propagande găunoase pentru o Transilvanie autonomă a devenit steagul Transilvaniei, în culorile albastru, roșu și galben, pe care este reprezentată o stemă a Transilvaniei din secolul XVII.

Din punct de vedre istoric, în urma Dietei de la Sebeș din 24 mai 1659, stema Transilvaniei a fost sfâșiată, fiecare dintre cele trei națiuni privilegiate preluând câte un simbol, românii nefiind „reprezentați” prin niciun simbol, ei neavând statut de națiune.

Astfel, maghiarii erau reprezentați de acvila neagră, secuii de soare și lună, iar sașii de cele șapte turnuri de cetate, de culoare roșie (Transilvania/Siebenbürgen) (detalii aici).

Așadar, românii nu sunt în niciun fel reprezentați pe steagul Transilvaniei, cel cu care defilează propaganda pentru o Transilvaniei autonomă dar și foarte mulți români care au impresia că sunt ardeleni adevărați dacă defilează cu un simbol pe care ei înșiși nici măcar nu sunt reprezentați și care, mai mult, este un simbol al opresiunii românilor din Transilvania timp de sute de ani.

 

 

 

 

 

https://i0.wp.com/www.dantanasa.ro/wp-content/uploads/2015/02/Vincze-Zolt%C3%A1n-Zoltan-Soltan-steag-transilvania.jpg

Un maghiar mândru de steagul Transilvaniei, din care românii lipsesc (FOTO: facebook.com)

 

 

https://i0.wp.com/www.dantanasa.ro/wp-content/uploads/2015/02/mircea-daian-sabin-gherman-steag-transilvania.jpg

Foto: Două personaje mai vizible ale propagandei pentru autonomia Transilvaniei, ambii români cu numele, alături de steagul Transilvaniei din care românii lipsesc (FOTO: facebook.com)

Cu privire la steagul Transilvaniei și la simbolistica acestuia, l-am rugat pe istoricul clujean Vasile Lechințan, doctor în istorie, să mă ajute să înțeleg ce anume este cu acest steag fluturat de tot mai mulți români ardeleni și pentru a încerca să-i lămuresc pe naivi despre ce este vorba.

Domnia sa a avut amabilitatea de a-mi transmite câteva rânduri cu privire la acest steag.

dr. Vasile Lechințan

 

dr. Vasile Lechințan

”Domnule Dan Tanasă,

Este o mare rușine pentru tot neamul românesc! S-a luat pe stema României o stema medievală a Transilvaniei din care lipsesc românii. Ungurii au simbol acvila neagră, secuii soarele și luna și sașii cele șapte turnuri. Steagul e luat din fondul stemei; jos galben, mijloc roșu și sus albastru. Iată așadar ce purtam noi românii ca steag: absența românilor din istoria Transilvaniei. Rușine! Rușine! Rușine.

Tinerii români,  puțini la numar, care defilează sub acest steag al Transilvaniei care disprețuieste, în continuare, peste timp, pe români, sunt de iertat, pentru că nu au știut ce fac.

Cei ce vor continua, aflând acum adevărul, vor fi de neiertat în fața strămoșilor noștri și demni de dispreț și în fața străinilor, care nu acceptă din principiu să-ți trădezi neamul”.

 

Să punem apă limpede în pahar

 

Lucrurile sunt cât se poate de clare. Cine are de beneficiat de pe urma unei Transilvanii ”autonome” și chiar independente? România? Bineînțeles că nu. Congo? Nu cred! Mexic?

Mă îndoiesc! Filipine? Slabe șanse! Ungaria? Budapesta nu și-a ascuns niciodată dorința de a alipi Transilvania din nou. Din contra.

Revizionismul e politică de stat la Budapesta.

Ești maghiar, sas sau secui și fluturi steagul Transilvaniei? Ești liber să o faci, e dreptul tău să spui ceea ce crezi, dar nu uita că nu faci altceva decât să continui o nedreptate la adresa românilor din Transilvania.

Nu poți pretinde că ești european și tolerant fluturând un simbol al oprimării și masacrării românilor din Transilvania.

Ești român și fluturi steagul Transilvaniei? Ești liber să o faci, e dreptul tău să spui ceea ce crezi, însă nu uita că tu nu ești reprezentat pe acest simbol pe care îl fluturi din prostie sau din ticăloșie.

Înainte să te alături din naivitate acestui curent încearcă să te documentezi puțin.

Nu te costă nimic și te poate ajuta să eviți o situația jenantă în care susții o cauză care nu te reprezintă.

Dacă și după ce ai citit aceste rânduri continui să fluturi steagul Transilvaniei mă tem că ți-ai dovedit singur ticăloșia.

Sute de ani națiunea română a luptat pentru unire, nu pentru federalizare.

Sute de ani în Transilvania românii au fost opresați și masacrați, națiunile conlocuitoare (magharii, sașii și secuii) refuzându-le dreptul de a exista ca națiune și de a fi egali cu ei.

Ăsta este adevărul istoric.

Maghiarii, sași și secuii au mai întăi a-și cere scuze și a manifesta respectul cuvenit față de românii victime ale intoleranței lor.

Evident că Transilvania este mai bogată cu toate națiunile conlocuitoare în ea.

Însă ca român eu nu pot și nu vreau să uit ce s-a petrecut în Transilvania timp de sute de ani.

Și fac un apel către frații mei maghiari, secui și sași să înțeleagă că revizionismul este toxic pentru toți.

Sunt de acord cu autonomia în sensul descentralizării, nu în sensul în care militează propaganda maghiară și cozile de topor românești.

Dacă ai ajuns până aici cred că ar fi interesant să urmărești acest video.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://www.dantanasa.ro/autonomia-transilvaniei-nu-multumesc-eu-nu-sunt-un-tradator-de-neam

http://foaienationala.ro/apel-la-istorie-cazul-steagului-transilvaniei.html

 

 

04/06/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

O analiza privitoare la neorevizionismul unguresc și autonomia „ţinutului secuiesc”.

 Raduly Robert, primarul din Miercure Ciuc (în stânga) alături de Marko Bela și Laszlo Tokes

De la Epictet la „profeția care se realizează prin ea însăși” și înapoi

Acţiunile de înfiinţare în mijlocul României a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, reprezintă în mare parte, dincolo de nostalgiile unor foşti activişti comunişti reciclați în „lideri autonomişti”, și reflexul politicii neorevizioniste promovate, începând cu 1990, de unii politicieni din Ungaria faţă de România.

Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002, apoi cel curent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice un exerciţiu curent.

În ceea ce priveşte România, cheia de boltă a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea „ţinutului secuiesc” drept „ţara-mamă din interior” pentru maghiarimea din Transilvania care trăieşte „în diasporă internă”, scopul final fiind „construirea unei (…) lumi maghiare, cu toate instituţiile ei, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare”, aşa cum preconiza chiar fostul şi actualul prim-ministru ungar Viktor Orbán.

Deosebit de grav este faptul că, folosind contextul creat după intervenţia NATO din 1999 în Iugoslavia, guvernul Orbán i-a „indoctrinat” pe unii dintre viitorii lideri ai Uniunii Civice Maghiare, Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi ai Consiliului Naţional Secuiesc făcându-i să creadă că diplomaţia americană ar fi favorabilă autonomiilor pe criterii etnice şi că acestea vor fi „garantate internaţional” de către NATO.

Deşi Departamentul Apărării al SUA a dezminţit prompt aserţiunea, ulterior această veritabilă intoxicare a fost promovată tacit.

Astfel se explică de ce Ferenc Csaba, secretarul general al Consiliului National Secuiesc, a declarat public pe un post naţional de televiziune, înainte de ţinerea la 15 martie 2006 la Odorheiu Secuiesc a primei „adunări naţionale secuieşti”, că minoritatea maghiară din „ţinutul secuiesc” va lupta până la capăt pentru autonomie, fiind „sub protecţia NATO”!

O afirmaţie care a nedumerit sau a fost persiflată, când de fapt ea ar trebui să îngrijoreze pentru că, în virtutea acestei gogoriţe, pot fi generate şi pe viitor acţiuni destabilizatoare cu consecinţe grave.

 

Epictet, renumitul filosof stoic grec, (55-135) nota: „Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă în realitate, ci de cum înțeleg ceea ce li se întâmplă”. El a fost probabil primul care a observat că acțiunile oamenilor depind de felul în care interpretează evenimentele și nu de evenimentele în sine.

În anul 1513, Machiavelli scria în „Principele” – primul manual de marketing politic:

„Arta politicii constă în aceea de a face să se credă”…

La mai bine de patru secole după Machiavelli, în 1931, sociologul american W. J. Thomas a formulat o teoremă, care de atunci îi poartă numele: „Dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se manifestă ca reale”.

Teorema sa arată că semenii noştri sunt departe de a reacţiona doar la situaţiile obiective, ei reacţionând şi la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi convinși, făcuți să creadă, că sunt reale.

Thomas ilustrează prin teorema sa ceea ce s-ar putea numi o falsă definire de situaţie pe al cărei mecanism psihologic se bazează operaţiunile de diversiune, dezinformare şi de intoxicare folosite în războiale de imagine.

Primejdia pe care o prezintă o astfel de falsă definire de situaţie constă în faptul că aceasta, chiar și fără a fi folosită ca bază pentru operații de manipulare a informaților în vederea dezinformarii publicului sau de intoxicare a factorilor de decizie, dacă nu este combătută prompt şi eficient dobândeşte o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte.

Într-un articol publicat în 1948, care a avut răsunet în epocă, această forţă a fost numită de sociologul american Robert K. Merton „the self fulfilling prophecy” – profeţia care se realizează prin ea însăşi.

Deceniile scurse de când W. J. Thomas și-a formulat o teorema au dovedit din plin că așa-numitele previziuni autorealizatoare – care devin reale prin simplul fapt că sunt insistent avansate și pe care prin manipulare și/sau propagandă suntem convinși să le credem adevărate – nu sunt simple speculații psihologice și că pot avea efecte devastatoare.

Este ceea ce se întâmplă astăzi cu românii și România…

Un exemplu clasic al ilustrării teoremei lui Thomas, în toate aspectele ei, a fost ceea ce s-ar putea numi „sindromul Trianon”.

El a fost repetat până la exasperare în perioada primei ofensive revizioniste, între cele două războaie mondiale, și demonizat pentru toate relele, adevărate sau imaginare, prin care trecea Ungaria.

În acest fel, cuvântul-semnificație „Trianon” s-a întipărit adânc în conştiinţa naţională ungară căreia i-a produs o traumă reală.

O rană care nu a fost lăsată să se vindece fiind sistematic reinfectată şi amplificată – mai nou prin intermediul neorevizionismului şi al interfeţei sale -, autonomia pe bază etnică.

 

FOTO: ziaristionline.ro

Manifestnti iredentisti la Targu Secuiesc  sub lozinca :” Tinutul secuiesc nu e Romania !”- „Sa piara Trianonul !” (foto Dan Tanasa blog)

 

 

 

Cronica unei diversiuni ratate – proclamarea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

 

 

Coroborarea mai multor date şi informaţii arată că, în contextul unei lupte politice fără cruţare – aşa cum s-a prefigurat cea din Ungaria începând cu 2005, anul dinaintea alegerilor generale din Ungaria, şi primăvara anului 2006 – alegerile s-au desfăşurat în luna aprilie -, atât opinia publică din România şi cât şi cea din Ungaria, precum şi clasa politică românească au fost obiectul unui şir de dezinformări şi intoxicări în vederea obţinerii unei anumite reacţii care, la rândul ei să fie folosită pentru deturnarea electoratului ungar.

Folosind un exemplu la îndemână, cel al loviturilor de biliard, mecanismul acestei duble manipulări a fost cel al trimiterii bilei în mantinelă de unde ricoşează pentru a lovi o altă bilă care, în cazul unei lovituri bine calculate, intră în gaură.

În cazul prezentat mai jos, mecanismul manipulării a constat în primă fază în „amorsarea” publicului şi clasei politice din România prin punerea la cale a unor acţiuni, aşa-numitul „suport”, care să irite. Reacţiile celor afectaţi au fost apoi condamnate prin intermediul unor „cutii de rezonanţă”, punându-li-se eticheta de „intoleranţă etnică”, „antimaghiarism”, „extremism” etc.

În faza a doua, ar fi urmat ca prin relatările unei părţi din mass-media ungare (pentru că subiectul cu conotaţii emoţionale era unul cu mare priză) să fie inflamată opinia publică din ţara vecină.

Rezultatul urmărit era câştigarea pentru „cauza naţională” a alegătorilor indecişi şi trezirea predispoziţiei de votare în rândurile „electoratului captiv” al unui anume „client” sau „beneficiar” (pentru a folosi termeni specifici operaţiilor de dezinformare).

Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că acesta ar fi trebuit să fie Fidesz – Partidul Civic Ungar care a ciupit prin intermediari coarda naţionalistă pentru a se detaşa de partidul Socialis Ungar (PSU) de care îl despărţeau doar 1-2 procente în sondajele de opinie.

Mecanismul iniţial al oricărei dezinformării constă, spun manualele de specialitate, în „amorsarea” publicului prin crearea a unui „suport”. Modul în care au fost amorsate opinia publică şi clasa politică din România ca şi cel în care a fost creat suportul se dovedeşte a aparţine unor maeştri pe cât de versaţi în arta manipulării, pe atât de lipsiţi de scrupule .

Operaţia de amorsare a început încă din luna ianuarie a anului 2005, când în Transilvania a fost programat un turneu al documentarului de lung metraj „Trianon” în care erau reluate voalat temele propagandei revizioniste din perioada interbelică.

Apoi, după jumătatea anului 2005, în mai multe ziare de limbă maghiară din România a urmat o adevărată campanie de reabilitare a lui Horthy însoţită de publicarea a tot felul de jurnale ale unor ofiţeri care au comandat în septembrie 1940 trupele de ocupaţie din Ardealul de Nord.

În luna decembrie 2005, îndeosebi în publicaţiile de limbă maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, a apărut un val de articole care luau în derâdere semnificaţia zilei naţionale a României.

La rândul ei, campania de „rememorare pozitivă” a perioadei care a urmat Dictatului de la Viena a continuat şi în 2006, într-atât încât până şi un ziar serios, precum Kronika de la Cluj Napoca a ajuns să se preteze la o astfel de jalnică manevră.
O dată amorsată psihologia publicului, a început derularea suportului. Acesta este constituit de diverse evenimente produse special în care publicul trebuie determinat să creadă pentru a-i crea şi întări anumite convingeri.

Pe plan extern, de exemplu, Kinga Gál, membră a Fidesz – PCU şi deputat în Parlamentul European, a prezidat, în noiembrie 2005, o reuniune internaţională pe tema autonomiei teritoriale în Europa care a precedat iniţiativa proclamării autonomiei „ţinutului secuiesc”.

La rândul său, postul ungar de televiziune Duna Tv anunţă că în viitorul apropiat va lansa un nou canal ce se va numi „Autonomia”.

În paralel, pe postul public Radio Kossuth, Smaranda Enache, co-preşedinte al Fundaţiei Pro Europa, îşi exprimă convingerea că Uniunea Europeană va exercita presiuni asupra României pentru ca autonomia „ţinutului secuiesc” să fie acceptată, pentru că, nu-i aşa, ideile de autonomie şi democraţie sunt strâns legate.

A urmat la scurt timp acţiunea unui aşa-numit grup de iniţiativă, format din câţiva asistenţi şi lectori maghiari de la Universitatea Babeş-Bolyai, care au determinat prin prezentarea de date şi argumente false mai multe personalităţi internaţionale, printre care şi Elie Wiesel şi Imre Kertész, laureaţi ai premiului Nobel, să semneze un document prin care se cerea scindarea universităţii clujene.

Pe plan intern, la Odorheiu Secuiesc, vor fi inaugurate 13 busturi de bronz ale unor personalităţi maghiare. (Antropologia politică caracterizează acest tip de gersturi ca „marcare de teritoriu”.)

Unul dintre busturi este al „secuiului rătăcitor” întruchipându-l pe Albert Wass, scriitor şi criminal de război, condamnat pentru crime comise în septembrie 1940, şi care este omagiat public în preziua sărbătorii naţionale a României.

O dată pregătită opinia publică, în final, sub auspiciile Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), este declanşată întreaga tevatură a intenţiei de lansare la Odorheiul Secuiesc, la 15 martie, cu ocazia zilei maghiarimii, a proclamaţiei care ar fi urmat să anunţe autonomia secuimii.

Dezinformarea a dat roade şi la nivelul clasei politice din România, unul dintre liderii de partidelor din opoziţie declarând chiar că, în caz de nevoie, este gata să-şi mobilizeze susţinătorii pentru a se deplasa la Odorheiu Secuiesc pentru a contracara acţiunile autonomiste.

Un alt lider s-a declarat vehement atât împotriva adoptării statutului minorităţilor promovat de UDMR, cât şi a ideii de autonomie teritorială susţinută de CNS, CNMT şi UCM.

În toată această perioadă, în ediţiile electronice ale unor ziare naţionale româneşti, pe forumurile de discuţii, apar texte jignitoare la adresa românilor şi în replică, texte injurioase la adresa maghiarilor.

Totul se întâmpla într-o perioadă crucială pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

Din fericire, „marea adunare naţională a secuilor” şi proclamaţia autonomiei s-au dovedit a fi un „fâsz” iar ciocnirile interetnice pe care se sconta nu au avut loc…

Este interesant de văzut cine au fost „cutiile de rezonanţă” care au transmis şi au amplificat dezinformarea. În Transilvania, contribuţia esenţială nu s-a datorat mass-media electronice de limbă maghiară (CNS, CNMT şi UCM având un acces mai greu la ele decât UDMR), ci presei scrise de tendinţă radicală cum ar fi Polgári Élet, Erdely Napló sau Europai Idő.

Acesta din urmă a publicat chiar o proclamaţie incendiară, pe care nu şi-a asumat-o nimeni, ca până la urmă să se afle că fusese „culeasă” de pe Internet.

Poliţia din Tîrgu-Mureş a ridicat ziarul de la chioşcuri şi în urma unei sesizări conform căreia în ziar ar fi fost strecurate manifeste iredentiste.

Informaţia nu s-a verificat, ziarele au fost duse înapoi la chioşcuri, fundaţia Pro Europa a protestat, o parte din mass-media din Ungaria a raportat incidentul cu lux de amănunte.

În relatarea şi comentarea pentru publicul ungar a evenimentelor care au constituit suportul dezinformării s-au remarcat îndeosebi cotidianul naţionalist-conservator Magyar Nemzet, periodicul Erdélyi Magyarság şi Duna Tv, dar şi unele dintre emisiunile televiziunilor particulare sau ale Televiziunii Ungare.

Efectul cumulat asupra opiniei publice ungare este greu de estimat, dar poate fi bănuit.

După cum se vede, dezinformarea a fost gândită din timp, iar faptul că Fidesz-PCU este „beneficiarul” ei a fost evident de la început. Se ştie că UCM, condusă de Jenő Szász, primarul din Odorheiul Secuiesc, este practic filiala politică în România a partidului lui Viktor Orbán, iar CNS şi CNMT îi stau pe aproape fiind constant încurajate politic şi sprijinite logistic.

Merită atenţie specială un aspect relevant care dovedeşte că, pentru a-şi atinge scopurile, începând cu anul 1999, Fidesz nu s-a dat înlături de la a intoxica liderii mişcărilor autonomiste din secuime inducându-le iluzia că pot întinde coarda oricât de mult pentru că există un acord occidental tacit de sprijinire a tendinţelor autonomiste, atât din punct de vedere diplomatic, cât şi militar!

 

 

Afis separatist la…Chisinau.

 

 

În consecinţă, cu puţin timp înainte de „adunarea secuiască” de la Odorheiu Secuiesc, Ferenc Csaba, secretar general al CNS, a declarat pe un post naţional de televiziune că minoritatea maghiară din „ţinutul secuiesc” este una apărată de NATO.

Aserţiunea liderului CNS i-a contrariat pe analiştii şi comentatorii politici care nu au recunoscut sursa ei. Folosirea acestei intoxicări în contextul în care episcopul László Tőkés a proclamat ritos la o reuniune ţinută la Satu Mare că autonomia va fi obţinută, la nevoie, prin luptă, ar fi trebuit să neliniştească, dar autorităţile nu au avut nici o reacţie adecvată.

Mai trebuie menţionat că o dezinformare asemănătoare a avut loc în aprilie 1990, tot cu ocazia alegerilor din Ungaria.

Ea a fost clădită pe suportul evenimentelor din 20 martie 90 de la Tîrgu-Mureş şi a contribuit substanţial la victoria electorală a Forumului Democratic Ungar condus de József Antall.

După cum se ştie, în final, Fidesz PCU a pierdut alegerile din aprilie 2006, Partidul Socialist Ungar rămânând în continuare la putere.

Se poate conchide că înfrângerea dreaptei radicale, conservatoare şi naţionaliste din Ungaria, care în cazul venirii la putere ar fi promovat isteria autonomistă, poate fi considerată o şansă pentru o Românie care are serioase probleme cu incompetenţa şi lipsa de spirit naţional a clasei politice şi care va trebui să-i contracareze, pe plan intern şi extern, pe cei care au făcut din fluturarea autonomiei o sursă cronică de frustrare.

Deşi eşecul adunării de la Odorheiu Secuiesc a fost evident, conducerea Consiliului Naţional Secuiesc a organizat, pe 18 iunie 2006, la Ditrău, judeţul Harghita, o a doua adunare secuiască.

În cursul manifestării, organizată cu ocazia „Zilelor Ditrăului”, şi numită pompos „Marea adunare secuiască”, s-a citit un „proiect-rezoluţie” privind autonomia aşa-numitului ţinut secuiesc.

Faptul că documentul a proclamat, nici mai mult, nici mai puţin decât dreptul la audoterminare a poporului (!) secuiesc, ca parte integrantă a naţiunii maghiare şi, pe baza acestui drept, „autoguvernarea internă a ţinutului secuiesc”; că a cerut stabilirea „limitelor teritoriale” ale acestuia care ar urma să fie condus de „organe administrative deliberative, executive şi legislative proprii” etc, reprezintă, mai mult decât simple elucubraţii ale unor rataţi politic sau diletanţi nostalgici după Regiunea Autonomă Maghiară de tristă amintire comunistă.

Ele demonstrează ceea ce am documentat în cursul acestei analize şi anume că acţiunile de înfiinţare în România a unei enclave teritoriale pe criterii etnice sunt rezultatul unei strategii neorevizioniste promovate perseverent începând cu 1990.

O dovedesc şi noile deziderate ale Consiliului Naţional Secuiesc pe care nici măcar guvernul radical şi naţionalist a lui Viktor Orban nu a îndrăznit să le proclame atunci când, cu doar câţiva ani în urmă, preconiza că „ţinutul secuiesc” trebuie să devină „ţara-mamă din interior” pentru maghiarii care trăiesc „în diasporă” în România.

Ele sunt cerinţa ca guvernul Ungariei să-şi exercite „rolul protector asupra revendicărilor privind autonomia Ţinutului Secuiesc” şi pretenţia ca acesta să fie „reprezentat în ţară (sic!) şi în străinătate”…

Cel puţin ciudată, la primă vedere, este cerinţa CNS ca, în cazul că fantasmele sale nu se vor îndeplini, o nouă adunare naţională secuiască, care ar urma să fie convocată spre toamnă, să revendice de la Marile Puteri care au semnat Tratatul de la Trianon remedierea lezării drepturilor colective ale maghiarilor şi secuilor din Transilvania”.

Interesant în toată afacerea este că, deşi actualele hotare au fost recunoscute internaţional în 1947, prin Pacea de la Paris, ţinta atacurilor revizioniste a rămas tot Trianonul. „Misterul” acestei amnezii deliberate îşi are, în primul rând, explicaţia în puterea de manipulare aproape magică a sloganului „Trianon”.

Reluarea sloganului după 1990, în a doua repriză a partidei care se desfăşoară în prezent, înarmează cauza neorevizionistă cu un atu redutabil. Tactica iredentistă contează în acelaşi timp pe ignoranţa crasă a unora în materie de istorie.

Cu aceeaşi şansă s-a încercat şi se încearcă alimentarea, cu informaţii eronate, opinia publică mondială, care ignoră în linii mari istoria acestei părţi a Europei.

Dezinvoltura cu care este reclamată pe toate căile „nedreptatea” săvârşită la Trianon, încearcă să deturneze atenţia publicului larg, neavizat,de la Pacea de la Paris din 1947, de parcă nici n-ar fi existat un al doilea război mondial pierdut de Ungaria horthysto-fascistă care s-a terminat cu repunerea în drepturi teritoriale a ţărilor vecine cărora li s-au răpit teritorii prin forţă sau prin dictate.

Desigur că deplângerea „tragediei de la Trianon” are o încărcătură propagandistică considerabil mai mare decât reclamarea deciziilor de la Paris din 1947. Grosolana diversiune istorică care pretinde că prin tratatul de la Trianon au fost modificate „hotarele de o mie de ani” ale monarhiei ungare poate trezi eventuala compasiune, pe când tratatul din 1947 este mai bine dacă e trecut sub tăcere, pentru că prin el a fost sancţionată Ungaria horthysto-fascistă pentru samavolnica anexare a unor teritorii aparţinând ţărilor învecinate.

Reclamarea eventualelor nedreptăţi săvârşite de tratatul de la Paris din 1947 nu-i avantajează pe neorevizioniştii de pe la noi sau de aiurea nici pe plan diplomatic, pentru că ar supăra atât Rusia, moştenitoarea Uniunii Sovietice, cât şi Marile Puteri semnatare în calitate lor de actuali giranţi ai tratatului.

 

Afis iredentist cu harta „Ungariei Mari” ( cu inscriptia „Tara secuilor nu e Romania”), care inglobeaza pe langa teritoriul Transilvaniei si teritorii slovace,sarbesti,ucrainene,croate…

 

 

Rămâne deci „Trianonul”, contra căruia se pledează cu argumente care ţin de zona afectelor, bazate, în mare parte, pe statistici falsificate şi „realităţi” inventate pentru manipularea opiniei publice.
Nu este greu de prevăzut că împlinirea în 2020 a unui secol de la încheierea Tratatului de la Trianon va prilejui demararea unei noi faze a războiului politic, diplomatic și de imagine împotriva României pe acest subiect.

Totul în contextul forţării obţinerii pe baze etnice a autonomiei „ţinutului secuiesc” în calitate de „ţară-mamă din interior”, cheia de boltă a strategiei neorevizioniste.

Există totuși o speranță. Tot înțeleptul Epictet spunea că „Important nu este ceea ce ți se întâmplă, ci modul în care reacționezi la ceea ce ți se întâmplă”.

Dorin Suciu

Cititi articolul integral pe   http://activenews.ro

03/07/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: