O LECȚIE A ISTORIEI PENTRU UCRAINENI

MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!

O vorbă românească spune: Nu săpa groapa altuia, că vei cădea tu în ea.

Iar o vorbă rusească spune: Dacă știi că ai casa din sticlă, să nu arunci niciodată cu pietre în nimeni (”Если у тебя дом стеклянный, никогда ни в кого не бросай камнями”).

Timp de 23 de ani, între 1992 și 2015, Ucraina a acționat, din păcate, ca auxiliară a Moscovei. O poziție lipsită complet de discernământ geopolitic și bun simț elementar, constată activistul unionist de la Chișinău Vlad Cubreacov pe blogul personal, https://cubreacovblog.wordpress.com.

Ucraina a decis, abia în data de 21 mai 2015, suspendarea Acordului militar semnat cu Rusia, peste capul Republicii Moldova și împotriva ei, la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al Armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei.

Nu e rău că, la un an după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, Acordul militar ucraineano-rus a fost suspendat. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Noi nu putem uita însă, că din 1992 până astăzi Ucraina a manifestat, în mod complet nejustificat și chiar contrat propriilor ei interese, poziții ostile nouă, fiind solidară cu Moscova, și că în războiul moldo-rus din Transnistria au luptat împotriva noastră, cu știrea și acordul tacit al Kievului, sute de mercenari ucraineni, în special membri ai organizației paramilitare UNA-UNSO (УНА-УНСО – Українська національна ассамблея – Українська народна самооборона), teroriști niciodată condamnați ori sancționați de autoritățile de la Kiev.

Publicăm în continuare, spre dovadă, câteva fotografii cu mercenari ucraineni care au luptat în 1992 de partea ocupanților ruși, considerând Tiraspolul și Transnistria drept teritorii ucrainene.

Sunt fotografii ale unor ucraineni care au mâinile pătate de sânge românesc. Am captat aceste imagini de pe diverse pagini de internet, unde au fost postate chiar de bandiții ucraineni care, alături de bandiții ruși, au ucis români nevinovați la Nistru.

NOTĂ:

Războiul de pe Nistru a fost declanșat pe 2 martie 1992, printr-un atac al mililțiilor transnistrene proruse asupra postului de poliție moldovenească de la Dubăsari.

Oficial, luptele au luat sfârșit pe 21 iulie 1992, când președintele Rusiei, Boris Elțin, și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului.

Armata rusă nu s-a retras din stânga Nistrului nici până astăzi, deși potrivit angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul, se angajase să o facă până în 1999.

Publicitate

30 de ani de la războiul ruso-român de la Nistru

Românii basarabeni și cei transnistreni, deopotrivă, omagiază în fiecare an la 2 martie Ziua Memoriei.

La 2 martie 1992, forțele armate ruse au deschis focul la Cocieri, provocând moartea unor oameni pașnici și începutul a ceea ce în istorie va rămâne cunoscut ca Războiul pentru independența și integritatea Republicii Moldova.

Așa a început războiul tinerei Republici Moldova, care își declarase de curând independența față de URSS, cu Transnistria separatistă sprijinită de Rusia.

Un mare rol în pregătirea și declanșarea războiului împotriva Moldovei l-au jucat mass-media rusă, ziarele Rusiei încurajând şi justificând la unison agresiunea.

În Republica Moldova au fost dislocate subunităţi ale armatei ruse, detașamente speciale înarmate „Alfa” şi „Delfin”, grupe diversioniste coordonate și conduse de statul-major al Armatei a 14-a ruse, forțe militare cu mare capacitate de luptă, cărora li s-au adăugat formațiunile căzăcești de pe Don și Kuban.

Ele se pregăteau să lupte nu numai cu Republica Moldova, ci și cu forțele armate ale României, amenințând că vor ajunge la Prut, Siret și București.

Cu flori, cu tristețe, revoltă şi resemnare, retrăi m acum tragedia de acum 30 de ani, când, sfidând valul de libertate care cuprinsese lumea fostă sovietică , mercenarii ruși, năimiți de prin toate colțurile spațiului ex-sovietic au năvălit peste Moldova suverană pentru a combate„fascismul românesc” și ca să „salveze”, chipurile, socialismul.

În fapt, cotropitorii urmăreau restaurarea fostului imperiu care începuse să scârțâie din toate încheieturile, ca o corabie putredă ce risca să se scufunde în apele oceanului.

Totul a început de la prăbușirea sistemului socialist mondial și dezmembrarea U.R.S.S. în 15 state independente şi transformarea într-un proces principal în istoria umanității sfârșitului de secolul al XX-lea, evenimente în învolburarea căroraa fost prinsă și Basarabia,cotropită de imperiul rus și sovietic timp de aproape 200 de ani.

Militarii, mercenarii ruși și separatiștii din Transnistria, au acționat rapid și consecvent împotriva organelor de drept ale Republicii Moldova.

În august 1990 rușii au organizat un referendum pentru dezmembrarea Moldovei prin formarea unor republici autonome pe teritoriul său, chipurile la cererea minorităților naționale ruse, ucrainene și găgăuze, iar în luna septembrie a aceluiași an au instalat structuri anticonstituționale : guvern, miliție, procuratură, etc., în așa numita „Republică Autonomă Socialistă Moldovenească Nistreană”.

Toate organele legitime de stat ale Republicii Moldova de pe teritoriul Transnistriei au fost anihilate cu ajutorul organizațiilor paramilitare, batalioanelor de cazaci ruși, care s-au înstăpânit în toate localitățile de Est ale Republicii.

Toate aceste scenarii erau conduse de la Moscova de A. I. Lukianov și coordonate cu A. Bolșakov, I. Smirnov, I. Blohin – șovini rusofili şi mancurții moldoveni autohtoni: Gh.Maracuța, A.Caraman, M. Kindighelean, Gh.Eremia, V.Voronin, P.Lucinschi, A.Sangheli, V. Moțpan, I. Roșca, și alții.

După încercarea de lovitură de stat comunistă de la Moscova, din august 1991, A. Lukianov a fost arestat, apoi eliberat pentru a prelungi scenariul început și lupta subversivă împotriva Republicii Moldova, iar toate forțele proimperiale ruse au rămas în Transnistria.

Mai mult decât atât, în aceste raioane s-au cuibărit foarte multe persoane din serviicile secrete ruse, implicate în evenimentele tragice din Riga, Vilnius și Kaukaz.

O mare parte din lucrătorii K.G.B.-ului sovietic al Moldovei s-a transferat cu munca operativă la Tiraspol.

Activitatea militaro-separatistă a fost preluată și personal coordonată de către generalul A. Ruțkoi, vicepreședintele Rusiei. Încercările guvernului Moldovei de a interzice activitatea separatiștilor, arestarea K.G.B.-iștilor, liderilor separatiști (I. Smirnov, G. Pologov, Kindighelian, etc.), s-au soldat cu eșec.

Înfrângerea Republicii Moldova nu a venit numai de la factorii externi, din Rusia. În toate aceste evenimente de război, o contribuție negativă a avut-o conducerea Moldovei, care acționat impotriva intereselor naționale ale țării.

Republica Moldova, cu concursul conducerii din acea vreme, a pierdut războiul cu Rusia, pierderile economice cifrându-se la peste 40 de miliarde ruble (aprox. 4 miliarde dolari S.U.A.). Republica Moldova a pierdut Transnistria, cu o suprafață de 42 mii kmp, o populație de 700.000 oameni și orașele Tiraspol, Dubăsari, Râbnița, Camenca și Slobozia, iar pe partea dreapta a Nistrului, Rusia a mai negociat cu președintele Mircea Snegur cedarea către Transnistria a orașului Tighina (Bender), terenurile agricole din împrejurimea orașului și localitățile nistrene Gâsca, Copanca, Chițcani, Merinești.

Astăzi, separatiștii Transnistrieni duc aceeași politică agresivă, conflictuală, încalcă dreptul moldovenilor de a vorbi limba maternă, își bat joc de Tricolorul țării, de alfabetul latin, de cultura și tradițiile poporului nostru.

Rusia continuă și astăzi o politică agresivă și umilitoare față de Republica Moldova. Ani de zile guvernele R.Moldova au fost conduse de oameni politici corupți coordonați de Moscova, cu afaceri murdare și dezinteres față de băștinașii moldoveni.

Ieri,președintele R.Moldova, Maia Sandu, a declarat în discursul său la adunarea comemorativă de la Chișinău că a fost vorba de:

„Un conflict armat început acum 30 de ani, care țintea suprimarea independenței și a integrității teritoriale a Republicii Moldova și în care am pierdut sute de vieți, iar alte sute de oameni au fost răniți”.

2 martie 1992: Rusia și separatiștii de la Tiraspol au declanșat războiul împotriva R.Moldova. Putem uita? Putem ierta ?

 

 

 

 

 

NOI N-AM UITAT! 2 martie 1992. Începerea RĂZBOIULUI DE PE NISTRU.

 

NOI NU UITĂM! În urmă cu 28 de ani, în urma unor îndelungi provocări şi diversiuni ale serviciilor secrete ruse şi ale Armatei a 14-a Ruse, începea războiul de pe Nistru. Un masacru oribil care avea să dureze până în vara acelui an. Un conflict artificial creat de Moscova, pentru a preîntâmpina în proaspăt declarata Republică Moldova un parcurs similar celui pe care Lituania, Letonia şi Estonia se înscriseseră în cursul anului anterior. Armata a 14-a Rusă, ajutată de regimente întregi de mercenari cazaci aduşi din stepele kalmuce, din Siberia şi fundurile Asiei s-au năpustit asupra unui teritoriu care nu le aparţinea şi pe care Mioscova ar fi trebuit să-l elibereze după o ocupaţie de peste 40 de ani.

Am cunoscut familii întregi care au fost nevoite să-şi părăsească sălaşurile din localităţile din stânga Nistrului ori din zona Tighinei, care nici astăzi nu se pot întoarce la casele lor. Mercenarii şi soldaţii ruşi au revărsat asupra paşnicului popor român de pe Nistru tot întunericul, sălbăticia şi înapoierea unei lumi revolute, ucigând, violând şi jefuind tot ce le ieşea în cale, după cum ne-au obişnui aceşti sălbatici în toate incursiunile lor din ultimile secole.

Rusia nu şi-a cerut niciodată scuze pentru aceste atrocităţi, după cum nu a regretat niciodată atrocităţile de după 1940 şi 1944, continuând să menţină sub ocupaţie armată estul actualei Republcii Moldova, unde a instituit un regim pur comunist (Republcia Sovietică Socialistă Nistreană), coordonat de un serviciu secret numit KGB, persecutând sistematic populaţia românească. Rusia are şi azi statutul unui stat agresor, care menţine sub ocupaţie armată un teritoriu românesc. 

Priviţi aceste imagini. Veţi vedea încleştări, distrugeri, morţi şi refugiaţi. Pentru ca să nu uităm! 

Astăzi se împlinesc 24 de ani la conflictul armat de pe Nistru. Tragicul eveniment s-a declanşat pe 2 martie 1992, după ce preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturile de poliţie loiale Chişinăului de pe malul stâng al Nistrului.

Prin decizia Guvernului Republicii Moldova, ziua de 2 martie a fost declarată de către Parlament Ziua Memoriei.

Iniţial, pe 2 septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat independenţa regiunii, iar doi ani mai târziu a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari. În acea perioadă Republica Moldova nu avea armată. Astfel, autorităţile de la Chişinău au ripostat cu forţe de poliţişti.

În conflict au fost implicaţi şi militari ruşi, Armata a 14-a, cu un efectiv de peste 6000 de soldaţi. La 21 iulie 1992, a fost semnat acordul de încetare a focului între ex-preşedintele Mircea Snegur şi preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţin.

În timpul conflictului armat, cele mai grele lupte s-au dat la Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Potrivit datelor Ministerului Apărării, în timpul conflictului au murit 286 de oameni, iar alţi 284 au rămas invalizi.

Pentru a comemora eroii căzuţi în război în capitală au loc depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, iar începând cu ora 10:30, din Piaţa Marii Adunări Naţionale până la Complexul Memorial „Eternitate” se va desfăşura Marşul Memoriei.

Pe platoul monumentului „Maica Îndurerată” va avea loc mitingul de comemorare a celor căzuţi în război, iar Ministerul Apărării va organiza mese de pomenire.

Astăzi în capitală şi în alte localităţi din ţară sunt organizate mai multe manifestaţii.

 

SURSA: Jurnal.md

Cronologia  evenimentelor desfășurate în primăvara-vara anului 1992

In seara zilei de 1 martie 1992, gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere, apoi au atacat poliția din Dubăsari chemată în ajutor. Polițiștii au deschis foc, omorînd un cazac, după care s-au retras.

Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmîndu-i.

Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine. Gardiștii au întrat în Cocieri cu transportoare blindate, deschizînd foc asupra trecătorilor.

 Podurile de peste Nistru – de la Vadul lui Vodă, Tighina, Camenca, Rabnița au fost blocate de cazaci, instalînd „posturi de control ” cu cîte un blindat. Astfel de posturi au fost create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

2 martie 1992 – Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al auto-proclamatelor „republici” nistreană si găgăuză.

Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, prin diversiunea separatiștilor.

3 martie – au fost blocate de cazaci căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, blocată emisia radioteleviziunii naționale; 

– gardiștii și cazacii atacă satul Cocieri, dar sunt respinși. Seara în sat a întrat o unitate de poliție cu destinație specială, staționată lîngă satul Holercani, care a trecut  pe gheață rîul Nistrul.

Ca urmare, izbucnind în orașul Dubăsari conflictul armat s-a extins în doar cîteva zile asupra satelor Coșnița, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Speia, Tocmagiu, Delacău, Mălăiești ș.a..

4 martie – în dimineața zilei președintele Snegur a avut o întrevedere personală la Chișinău cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căruia s-a constatat că acesta continuă să insiste asupra statalității Transnistriei, respingând astfel propunerea privind organizarea unei zone economice libere. Discuțiile au continuat în cadrul comisiei de conciliere conduse de prim-viceprim-ministru Sangheli, anunțîndu-se chiar că s-a convenit asupra ”încetării focului în localitățile din stînga Nistrului”;

5 martie – sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor 800 cazaci care ulterior s-au deplasat în direcția orașului Dubăsari. Au loc înrolări masive în rîndul formațiunilor para-militare ale separatiștilor.

Tot în această perioadă, Rusia a blocat din punct de vedere economic Republica Moldova, demonstrînd dependența economică de Moscova a tînărului stat independent.

Încă în ianuarie 1992, fosta Bancă de Stat a URSS deținătoarea monopolului asupra masei monetare pe întreg teritoriul CSI, instituie o blocadă asupra conturilor valutare ale întreprinderilor și cetățenilor R. Moldova, iar la 12 martie și-a deschis o filială în or. Tiraspol, destrămînd astfel fragilul sistem bancar unic al republicii. Pagubele cauzate economiei Republicii Moldova s-au ridicat la suma de 4,5 miliarde de ruble.     

14 martie – gardiștii și cazacii aruncă în aer podurile de peste Nistru în zona localităților Vadul lui Voda și Dubăsari, de pe șoseaua Chișinău – Volgograd;

 – pozițiile moldovenești de lîngă s.Roghi sunt atacate, înregistrîndu-se 15 morți;

–  în timpul nopții sunt atacate satele Coșnița și Gura Bacului – cu mine, grenade si rachete.

În noaptea spre 15 martie liderul comitetului de grevă al femeilor din Tiraspol cu circa 600 de separatiști au atăcat o unitate militară de lîngă Tiraspol din componența Armatei a 14-a, căpturînd o cantitate importantă de armament și echipament militar modern; 

15 martie – guvernul Moldovei face un apel către ”apărătorii  Transnistriei”,  pentru depunerea armelor.

18 martie – M.Snegur și-a asumat obligațiile de Comandant Suprem al Forțelor Armate, semnînd decretul ”Cu privire la trecerea sub jurisdicția Republicii Moldova a unităților militare dislocate pe teritoriul Republicii Moldova”.

19 martie – Parlamentul Moldovei propune Tiraspolului drept compromis proiectul de acordare a statutului de zonă economică liberă pentru Transnistria și o modificare a legii  privind organizarea teritorială.

20 martie – la reuniunea OSCE de la Helsinki, au demarat discuțiile privitor la crearea unui mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului transnistrean, din care să facă parte Moldova, România, Rusia, Ucraina;

 – la Kiev, șefii statelor CSI au adoptat o declarație despre situația din raioanele din stânga Nistrului ale RM, reafirmând susținerea de către aceste state a suveranității și integrității teritoriale a republicii.     

23 martie – difuzată Declarația comună a miniștrilor de externe ai celor patru state în care se stipula crearea mecanismului cvadripartit de consultări politice privind reglementare a conflictului militar de pe Nistru.

Oficialii se pronunțau în favoarea respectării integrității teritoriale a Republicii Moldova, încetarea focului, dezarmării imediate a tuturor formațiunilor ilegale, restabilirea organelor de putere legală în localitățile unde acestea au fost nevoite să-și suspendeze activitatea.   

28 martie – a fost dat publicității Decretul președintelui Snegur ”Cu privire la decretarea stării excepționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova” început la orele 20.⁰⁰ – 28 martie.

2 aprilie – Departamentul de Stat al SUA dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară. Apreciază admirabila putere de reținere a guvernului Moldovei care încearcă să reducă tensiunile prin continuarea negocierilor pașnice cu conducerea separatistă.

4 aprilie –  vicepreședintele Rusiei A.Ruțkoi a efectuat o vizită neautorizată la Tiraspol, în cadrul căreia a prezentat o declarație de susținere a separatiștilor și s-a pronunțat deschis în favoarea implicării Rusiei în acest conflict.

6 aprilie –  are loc reuniunea celor patru miniștri de externe. La întrunire a fost adoptată o Declarație cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.

17 aprilie – la Chișinau are loc o noua reuniune cvadripartita la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un număr de 400 observatori care urmau să supravegheze linia ce separă poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.

Pînă la 15 mai în zonă au ajuns pentru supraveghere numai observatori din Moldova si Romănia.

In perioada 6- 18 mai au loc atacuri asupra locuitorilor si posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari, Roghi.

17 mai – au întrat în lupte primele unităţi militare ale Armatei Naţionale formate din rezervişti.

19 mai –  criza a izbucnit din nou în urma unui ordin al ministrul rus al apărării Graciov cu privire la pregătirea de luptă a comandamentului Armatei a 14-a. O parte din trupele rusești au părăsit unitățile dislocate și au ocupat poziții alături de gardiștii transnistreni.

– Preşedintele Snegur a protestat şi împotriva ocupării altor regiuni din Transnistria de către forţele Armate a 14-a, sprijinite de mercenarii cazaci şi ruşi şi de forţele paramilitare din Transnistria.     

24 mai – a avut loc ulterioara întrunire a celor patru miniştri de externe la Lisabona, în cadrul Conferinţei pentru ajutorarea Noilor State Independente. Ea s-a desfăşurat în condiţiile în care armata rusă era activ implicată în conflictul din Transnistria, de partea separatiştilor. Miniştrii au împuternicit comisia mixtă să pregătească, cu titlu de urgenţă, un raport privind ulterioarele măsuri de reglementare a conflictului, respectarea strictă a încetării focului, readucerea tehnicii blindate în cadrul Armatei a 14-a.

In prima jumătate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. „Republica nistreană” își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

 La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați, care va teroriza populația. Teroare și crimă vor fi și la Slobozia, unde vor avea loc multe execuții în noapte.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Intre timp, autoritățile ruse continue sa prezinte denaturat situația din Transnistria acuzînd Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematica a populației slave, iar Romania de livrări de armament către Moldova.    

19 iunie – gardiştii transnistreni şi cazacii au dezlănţuit un atac provocator împotriva secției orășenești de poliție din Tighina, în vederea lichidării acesteia. Poliţiştii au reuşit să se menţină pe poziţii, noaptea venindu-le în ajutor alte detaşamente de poliţie şi voluntari. Orașul era bombardat și atacat cu armament greu.

 In același timp sunt atăcate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița, Chițcani. Formațiunile separatiștilor operează tiruri de artilerie asupra localităților din Holercani, Criuleni, Cruglic, Mășcăuți, Calfa, situate în dreapta Nistrului, în afara zonei de conflict. Populația civilă este masacrată.

20 iunie – podul de peste Nistru a fost ocupat de gardiști după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armată și de forțele separatiste. In toată această situație, Moldova este acuzată de agresiune armată. Luptele de la Tighina au prezentat cel mai violent episod al războiului de pe Nistru;

24 iunie – președintele Republicii Moldova a adresat un apel către popoarele, parlamentele și guvernele statelor lumii să intervină prin toate mijloacele pentru curmarea agresiunii dezlănțuite de Forțele Armate ale Federației Ruse.

25 iunie  – la Istambul a avut loc şi o întrunire a preşedinţilor Republicii Moldova, României, Ucrainei şi Rusiei, în cadrul căreia s-a discutat despre conflictul transnistrean. S-a hotărît să se propună părţilor în conflict încetarea neîntîrziată şi necondiţionată a focului pe toată linia de confruntare.

Noaptea 3 spre 4 iulie – are loc culmul atacurilor asupra poziţiilor apărătorilor integrităţii teritoriale a Moldovei de către Armata a 14-a. În cadrul acelor lupte, armate rusă a utilizat artileria reactivă de luptă „Grad –M21”, considerată una din cele mai puternice arme de distrugere în masă ;

6 iulie – la Moscova are loc reuniunea conducătorilor țărilor-membre ale CSI, unde este pus în discuție conflictul armat din raioanele de est ale Republicii Moldova. Se aprobă reglementările propuse de președinții Elțin și Snegur pentru soluționarea pașnică a conflictului.

7 iulie – în localitatea Limanskoe din Ucraina, reprezentanții militari ai Rusiei, Republicii Moldova și pretinsei ”republici nistrene”, în prezența comandantului Armatei a 14-a, A. Lebed, au convenit asupra încetării imediate a focului și retragerii de pe pozițiile de luptă a tehnicii militare grele.

21 iulie – la Moscova președintele Republicii Moldova și a Federației Ruse semnează în prezența liderului separatist de la Tiraspol ”Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”, document ce a marcat încetarea oficială a războiului din Transnistria.

28 iulie – a început dezangajarea forțelor aflate în conflict. S-a deminat în total 71,9 km2  și distruse 4.080 obiecte explozibile.

În luna august a anului 1992, în zona de conflict au fost introduse forţele pacificatoare  tripartite, care au fost dislocate în zona securizată de-a lungul rîului Nistru. Federaţia Rusă a continuat să sprijine separatiştii, iar contingentul militar rus de pe malul stîng al rîului îi asigura cu arme, muniţii, tehnică, echipament.

Bilantul războiului

Din partea Republicii Moldova au căzut cu moarte de erou 315 de combatanți, răniți – 1180. Au decedat 125 persoane civile, 41 au fost rănite.