MISTERUL DOBORÂRII zborului București – Belgrad în data de 28 decembrie 1989

Avionul Tarom doborât de o rachetă, după ce fusese trimis la Belgrad de Ion Iliescu

În 28 decembrie 1989 s-a petrecut o catastrofă aviatică ciudată: avionul Bucureşti-Belgrad a fost doborît datorită “impactului cu un obiect dur”, cum a stabilit comisia de anchetă.

Au murit cu acel prilej 6 membri ai echipajului şi singurul pasager: reporterul englez de 24 de ani Ian Parry, angajat al ziarului “Sunday Times”, care “făcuse mai multe filme şi fotografii la Comitetul Central PCR în timpul revoluţiei”, după cum aflăm dintr-un articol al vremii, scris de Ondine Gherguţ.

Articolul respectiv se referă la familia pilotului Valer Jurcovan, care a murit şi el cu acel prilej, familie care pare urmărită de blestem: tatăl pilotului, Cezar Jurcovan, la rîndul său fost pilot, a murit într-un accident de maşină în 1995, după ce primise ameninţări fiindcă investiga moartea fiului său, iar soţia, Doina Jurcovan, stewardesă, a murit într-un alt accident de avion în 1995.

În fapt, ”accidentul” aviatic din 28 decembrie 1989 a constat în prăbușirea avionului de transport civil de tip Antonov An-24 al companiei TAROM care efectua o cursă charter între București și Belgrad pentru a aduce sânge necesar trasfuziei răniților din timpul Revoluției Române din 1989.

Resturile aparatul de zbor prăbușit, care avea la bord șase membri ai echipajului și un pasager, un fotoreporter britanic, au fost localizate în pădurea Mălinoasa de pe raza comunei Vișina, județul Dâmbovița.

Cauzele accidentului nu au fost complet elucidate, una din ipoteze presupunând doborârea avionului cu o rachetă antiaeriană, scrie https://ziarulnatiunea.ro.

Un zbor cerut imperativ de Ion Iliescu

Evenimentele desfășurate în timpul Revoluției Române din 1989 precum și informațiile obținute l-au determinat pe general-maiorul Gheorghe Negoșanu, șeful Statului major al Comandamentului Apărării Anti Aeriene a teritoriului, să dispună interzicerea decolării aeronavelor militare și civile de pe teritoriul României începând cu 22 decembrie 1989 orele 19.

Pe 28 decembrie, însă, Ion Iliescu, în numele noii conduceri a FSN, a cerut efectuarea unei curse către Belgrad pentru a aduce sângele necesar îngrijirii răniților din revoluție.

Posibilitatea unui zbor care să părăsească România era cunoscută din ziua anterioară, iar Ian Parry (foto sus), fotoreporter în vârstă de 24 de ani la ziarul britanic Sunday Times, fiind înștiințat de acest fapt, a decis să se folosească de ocazie pentru a transporta pelicule fotografice și casete video realizate în București de unii corespondenți de presă străini.

Similarități cu cazul Trosca: liber la zbor pentru doborâre…

Deznodământul tragic al episodului din 28 decembrie trimite cazul avionului prăbușit în comuna Vișina lângă cel al colonelului Trosca, chemat de generalul Militaru la MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, pentru a fi mitraliat.

La ordinul lui Ion Iliescu, avionului i se permite să decoleze cu un echipaj format din șase membri (Ioan Chifor, comandant de bord, Valter Jurcovan, copilot, Mihai Moldoveanu, instructor de zbor, Gelu Cristea, mecanic de bord, Elena Marghidan, însoțitoare de bord și Petre Bănică, însoțitor de bord), dintre pasagerii care așteptau pe Aeroportul Otopeni fiind acceptat la îmbarcare doar jurnalistul Ian Parry care urma să schimbe avionul la Belgrad cu unul pentru Londra.

La scurt timp după decolare, avionul s-a prăbușit la 55 km sud-vest de București, în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vișina din județul Dâmbovița. Ancheta care a urmat a fost deosebit de lungă, iar rudele victimelor accidentului aviatic au fost supuse presiunilor, intimidărilor și amenințărilor atunci când încercau să afle detalii despre rezultatele anchetei.

Rezultate cercetărilor au fost contradictorii, în 2006 prăbușirea avionului fiind atribuită prezenței de gheață pe aripi pentru ca, doar la câteva luni mai târziu, să fie incriminat impactul cu un obiect aflat în spațiul de zbor a avionului. 

Cea mai probabilă dintre ipoteze ar fi că avionul a fost lovit de o rachetă antiaeriană, locul impactului cu solul fiind la aproximativ 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA de la Boteni.

Varianta este susținută chiar de localnicii din Vişina, potrivit cărora avionul ar fi fost lovit de o rachetă lansată de la Unitatea Militară Boteni. „Eram student atunci, aveam 19 ani. Ştiu că s-a prăbuşit la marginea localităţii, în pădure.

A fost doborât de o rachetă plecată de la unitatea Boteni. L-a dezintegrat. A venit plin de fum deasupra localităţii. Îmi amintesc când venea spre sol. Nu m-am dus unde s-a prăbuşit. A fost lume multă şi a venit Miliţia acolo.

Erau apele destul de tulburi în perioada aceea în ţară. S-au ridicat rămăşiţele de către Poliţie. Toţi au murit. Nu s-a realizat nimic, nicio anchetă, s-a muşamalizat totul”, a declarat, pentru „Adevărul“, Aurelian Istrate, primarul comunei Vişina.

Familia jurnalistului cere redeschiderea anchetei Jurnalistul Ian Parry (foto) a lucrat la freelancer la ziare britanice de renume, precum: „The Mail on Sunday“, „The Times“ sau „The Sunday Times“. Una dintre primele sale misiuni majore a fost acoperirea Revoluţiei din România, o provocare pe care şi-a asumat-o.

Deşi ancheta accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa alături de ceilalţi şase români de la bord n-a fost închisă până astăzi, toţi martorii importanţi spun că avionul a fost lovit de o rachetă. Din echipaj făceau parte Ioan Chifor (38 ani) – pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani) – copilot, Mihai Moldoveanu (35 ani) – instructor de zbor, Elena Marghidan (35 ani) – însoţitoare de bord, Petre Bănică (41 ani) – însoţitor de bord şi Gelu Cristea (33 ani) – mecanic de bord.

Rudele membrilor echipajului care şi-au pierdut viaţa au vorbit în 1995 într-o intervenţie publică, spunând că avionul a fost doborât pentru că la bord se afla un spion cu 14 casete video filmate la Revoluţie, referindu-se, cel mai probabil, la jurnalistul britanic.

Presa din Regat spune că au existat semne de întrebare dacă accidentul care la ucis pe Ian Parry a fost un accident sau dacă avionul a fost doborât sub ordine guvernamentale. De altfel, la 25 de ani de la tragicul eveniment, un documentar video pe tema accidentului a fost lansat în Marea Britanie de cotidianul Wales Online, iar fostul procuror militar Dan Voinea apare în filmare spunând că este convins că avionul a fost lovit de o rachetă.

Charles Parry, fratele jurnalistului mort, a făcut nenumărate demersuri pentru resuscitarea anchetei, spunând: „vrem doar să ştim ce s-a întâmplat acolo. În acest moment, nu urmărim să fie pedepsit nimeni dintre cei implicaţi“, (scrie adev.ro/pkfbzu).

După 32 de ani…

…adevărul despre zborul București – Belgrad din 28 decembrie 1989 încă nu a fost stabilit oficial. Din cauza existenței a două expertize cu concluzii diametral opuse (accident vs. doborâre), cauza a fost disjunsă din ”Dosarul Revoluției”, cercetările fiind continuate într-un dosar separat.

Cum epava avionului nu mai există, a devenit aproape imposibil ca o a treia expertiză a procurorilor să producă concluzii certe, rămânând de discutat, probabil, doar probatoriul pe care l-ar putea oferi jurnalele de luptă și militarii Unității din Boteni. 

Publicitate

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim la Mormantul Domnului. VIDEO

 

La începutul zilei, un grup de preoţi s-a asigurat că în Sfântul Mormânt nu există nicio sursă de foc, apoi Patriarhul Ierusalimului a intrat in capelă cu lumânări neaprinse, 33 la număr, care semnifică vârsta la care Mântuitorul a fost răstignit.

Credincioşii împreună cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea şi cu un sobor de ierarhi şi preoţi au înconjurat de trei ori Sfântul Mormânt. În timp ce s-a cântat „Lumină lină”, Patriarhul şi-a scos veşmintele şi mitra şi s-a supus percheziţionării pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.

Patriarhul îmbrăcat numai în stihar a intrat în Sfântul Mormânt.

În interior, Patriarhul a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte şi a aşteptat minunea care aprinde lumina de Paşte.

Sfânta Lumină de la Ierusalim s-a aprins, în jurul orei 14.18.Patriarhul a ieşit din Sfântul Mormânt şi a dat Lumina Sfântă preoţilor care aşteptau, precum şi  credincioşilor aflaţi în Biserica Învierii, care adăposteşte Sfântul Mormânt.

 

 

foto: descopera.ro

La aceasta minune  au fost martori sute de credincioşi adunaţi în Biserica Sfântului Mormânt.

De la Ierusalim, Lumina sfanta a ajuns la creştinii ortodocşi din 13 ţări, inclusiv Romania. Tradiţia este respectată an de an în Sâmbăta Mare dinaintea Paştelui Ortodox.

Sfânta Lumină  a fost adusa în ţara noastră sambata seara de o delegaţie condusă de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul,  Episcop Vicar patriarhal şi de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru a fi împărţită la slujba de Înviere credincioşilor din toată ţara, la ora 24.00.

De pe Aeroportul Otopeni, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost  dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu Mare, cu escală la  Cluj – Napoca şi Timişoara, pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.

Tradiţia Patriarhiei de a aduce în ţară Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost instituită în 2009 de PF patriarh Daniel.

 

 

Invierea Domnului – Sfintele Pasti

 

 

 

Invierea Domnului reprezinta cel mai mare eveniment din istoria mantuirii noastre, care ne-a adus posibilitatea mantuirii si care sta la temelia credintei si a Bisericii Crestine.

Numim aceasta sarbatoare ‘Pasti’ dupa cuvantul grecesc care inseamna ‘trecere’, fiindca aceasta este ziua in care Dumnezeu a adus la inceput lumea, dintru nefiinta intru fiinta. Fara Invierea lui Hristos lumea ar fi azi inca toata pagana, Biserica nu s-ar fi intemeiat, crestinismul nu s-ar fi raspandit si n-ar fi fost crezut.

Fara Invierea lui Hristos numele Mantuitorului s-ar fi uitat de atunci, invatatura Lui s-ar fi pierdut, iar mantuirea oamenilor s-ar fi pierdut si ea.

 

 

 

O INTERESANTA ISTORIE A POSTEI

Cât de normal ni se pare să mergem la poştă să trimitem un pachet… Scrisorile au devenit demodate, in lupta noastră permanentă cu marele nostru duşman – TIMPUL, iar telegramele au fost desfiinţate oficial din 2006, de când mailurile şi SMS-urile le-au surclasat definitiv.

Interesant de ştiut felul în care a luat naştere această instituţie. Evident, datorită unei idei – aşa cum s-au născut toate marile şi micile descoperiri. Pur şi simplu o idee…

Aşadar, prin 1489, lui Franz von Taxis (1459-1517) – un curier improvizat  de la curtea împăratului Maximilian I al Austriei (1459-1519) poreclit şi „Ultimul Cavaler”, căruia i s-a „făcut onoarea” să transporte depeşele familiei de Habsburg, fără nici o remuneraţie însă, i-a venit ideea genială care l-a îmbogăţit, întemeind una dintre cele mai bogate familii nobiliare din lume – Thurn und Taxis.

Văzând că gloria de a servi împăratul nu foloseşte la nimic, într-o bună zi, acest Franz, fără nici un respect faţă de obligaţiile sale de supus, a atacat poştalionul care transporta aurul imperial, ţinându-l sechestrat pe curier, până când împăratul Maximilian I şi-a dat consimţământul ca în viitor, transportul tuturor scrisorilor şi pachetelor să fie apanajul lui exclusiv. Uite aşa a luat naştere primul monopol…

Afacerea s-a dovedit uluitor de înfloritoare. În foarte scurtă vreme, în jur de 18.000 de poştalioane ale poştei private – aparţinând lui Franz von Taxis, cutreierau Europa, în toate ţările unde Habsburgii aveau membrii ai familiei – Italia, Spania, Olanda, Germania. Poşta privată a început să fie folosită şi de casele nobiliare, apoi de către negustori, populaţia nebeneficiind de serviciile ei, fiind analfabetă şi în principiu netrimiţând nimic, nimănui, doarece nu aveau nici pentru ei cele necesare.

În acele vremuri – sec. XVI, o scrisoare din Innsbruck până la Bruxelles făcea o săptămână…iar poştalionul, la care erau înhămaţi cel puţin patru cai, gonea atât de repede încât Goethe (1749 – 1832) care a călătorit mai târziu în acest fel, era uluit de faptul că datorită vitezei nu se putea vedea nimic din peisaj.

Evident, nu era lipsit de riscuri „de a apăra poştalioanele de vagabonzi, tâlhari şi rebeli”, aşa că poşta privată a obţinut privilegiul de a purta arme.

Ei, dar drumurile erau foarte nesigure şi nu de puţine ori cu toate că erau înarmate, poştalioanele erau totuşi atacate şi jefuite de bandiţi… aşa că, în scurtă vreme averea  lui Franz von Taxis, s-a rotunjit substanţial, mai mult chiar, a fost investit cu titlul de nobleţe, care, în toate timpurile, au cântărit greu…în aur, fireşte.

Afacerea mergea strălucit, dar în timp, s-a ajuns la concluzia că nu este înţelept ca treburile să continuie aşa şi uriaşul beneficiu financiar să rămână în mânile celor două familii Taxis – din Germania şi Austria, astfel, în timpul lui Napoleon, Bismark şi Meternich, poşta a intrat sub tutelajul statului. După 350 de ani de monopol absolut asupra ei, în 1867 nobilii Thurn und Taxis au pierdut privilegiul.

Pentru ramura germană a familiei, cu domiciliul în Regensburg, pierderea nu a fost chiar atât de spectaculoasă întrucât a investit foarte rentabil uriaşele beneficii, cumpărând domenii intinse, palate şi obiecte nepreţuite de artă.

Astăzi contesa Gloria Thurn und Taxis este cea mai bogată femeie din Germania.

Ramura austriacă a familiei, nu se poate lăuda cu bogăţia, din contră…

Mi s-a părut deosebit de interesant de observat cum s-a născut această instituţie, de fapt un pretext de a releva obiectiv, la subiect, cum „s-a colorat în albastru intens” sângele unor oameni obişnuiţi, care ulterior, au fost „nobili de spiţă veche”…Şi dacă cercetăm istoria, ni se va părea de-a dreptul uluitoare ascendenţa regilor, împăraţilor, monarhilor, care, în timp, au devenit reprezentanţii Divinităţii pe pământ…

E fascinant de urmărit din cele mai vechi timpuri, din copilăria omenirii, când, primii care au căpătat un ascendent asupra semenilor, au fost vrăjitorii triburilor, învocând puterea divinităţilor, cu care erau în strânsă legătură…se înţelege…

Şi din aproape în aproape, scara ascensiunii sociale a fost urcată, mai treaptă cu treaptă, mai sărit peste…după cum au fost mai expeditivi şi îndrăzneţi, mai războinici şi fără de scrupule. Aş aminti familia de Monaco, descendenta unui corsar sângeros. Un singur exemplu…

Restul este…istorie…

 

 

REVISTA AGERO -STUTTGART

Din volumul în lucru Viena, drumuri popasuri, poveşti

Julia Maria Cristea – Viena