CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Actul de naştere al limbii române scrise a împlinit 500 de ani

Foto: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521), cel mai vechi document păstrat în limba română.

500 de ani de scris în limba românӑ

Pe la mijlocul anului 1521, negustorul Neacşu din Câmpulung îl informa printr-o scrisoare pe judele Braşovului Hans Benkner despre mişcӑrile turcilor pe Dunӑre („au trecut ciale corӑbii ce ştii şi domniia ta pre Dunӑre în sus”).

Este cel mai vechi document scris în limba românӑ identificat pânӑ acum. Deşi nu are o valoare istoricӑ sau literarӑ deosebitӑ, scrisoarea s-a bucurat de multӑ atenţie din partea cercetӑtorilor (şi nu numai) încӑ de la descoperirea ei în arhivele Braşovului în anul 1894, consemnează Prof. Vasile Duma în https://ziarulnatiunea.ro.

Scrisӑ cu caractere chirilice, scrisoarea este o mostrӑ de limbӑ românӑ de acum 500 de ani, puţin diferitӑ de cea vorbitӑ astӑzi. Acesta este motivul pentru care i s-au consacrat o mulţime de studii, trezind uimirea, dar mai ales ridicând multe semne de întrebare privind istoria limbii române.

Dacӑ alte popoare au avut fericirea de a se bucura de capodopere literare, care le-au modelat limba ( sӑ amintim numai „Divina Comedie” a lui Dante), Scrisoarea lui Neacşu a stat „ascunsӑ” pânӑ la sfârşitul veacului al XIX-lea, fӑrӑ a avea vreo influenţӑ asupra evoluţiei limbii române. Atunci, cum se face cӑ limba acesteia este atât de apropiatӑ celei vorbite astӑzi? Pentru a rӑspunde la aceastӑ întrebare, trebuie avute în vedere mai multe aspecte:

– Sӑ ne  oprim, mai întâi, asupra celui care a scris-o. E clar cӑ autorul moral al scrisorii este Neacşu, dar oare putea un negustor, oricât ar fi fost el de cultivat, sӑ o scrie? Sӑ privim grafia: textul este extrem de ordonat, caracterele sunt scrise cu grijӑ, au aceeaşi înӑlţime, spaţiul dintre ele este acelaşi, rândurile sunt perfecte. Ce ne spune acest lucru? Cel care a scris-o era un om cӑruia scrisul nu îi era strӑin, aceasta fiind îndeletnicirea sa. Faptul cӑ redӑ atât de natural limba românӑ folosind caractere specifice limbii slavone aratӑ cӑ acesta era obişnuit cu astfel de texte.

Cu siguranţӑ cӑ acestea nu erau texte bisericeşti  (pentru acestea folosea limba slavonӑ, de care nu era strӑin, dovadӑ fiind formulele de adresare şi de încheiere scrise în aceastӑ limbӑ), ci mici „acte”, scrise în limba poporului. Probabil cӑ şi la acea vreme, ca şi mai târziu, puţinii intelectuali ai comunitӑţilor se ocupau, pe lângӑ îndatoririle de serviciu, de întocmirea unor astfel de texte, mai ales scrisori. Sӑ ne amintim frumoasele versuri din poezia „Dӑscӑliţa” de O. Goga: „La tine vin nevestele sӑ-şi plângӑ/ Feciorii duşi în slujbӑ la-mpӑratul,/ Şi tu ascunzi o lacrimӑ-ntre slove,/ În alte ţӑri când le trimiţi oftatul”.

– Limba scrisorii este specificӑ limbii vorbite, aceasta fiind scrisӑ cel mai probabil dupӑ dictare, cum lasӑ sӑ se înţeleagӑ repetarea acelui „I pak” la inceputul fiecӑrui enunţ. Cel care a scris-o, chiar dacӑ a transcris-o de pe o ciornӑ, nu a cӑutat sӑ-i dea acesteia un caracter oficial, ci a redactat-o aşa cum i s-a dictat, cu repetarea unor expresii/cuvinte, fӑrӑ sӑ lase impresia cӑ acest lucru l-ar fi deranjat în vreun fel.

El nu intervine în textul scrisorii, nu încearcӑ sӑ-l cizeleze, sӑ-i dea o formӑ distinsӑ . Putem vorbi aici de „oralitatea” scrisorii, repetarea lui „I pak” indicӑ acest lucru. Creangӑ a folosit-o cu suces în poveştile şi „Amintirile” sale. „I pak” repetat la începutul fiecӑrui enunţ dӑ impresia cӑ cel care scrie stӑ de vorbӑ cu cititorul sӑu şi simte cӑ, pentru a fi înţeles, trebuie sӑ mai adauge ceva. Este apoi locuţiunea verbal „dau de ştire”, foarte expresivӑ, fiindcӑ indicӑ poziţia expeditorului în raport cu destinatarul scrisorii: Neacşu se bucura de privilegiul de a fi sursa de informare a judelui Braşovului, poate chiar plӑtit, tonul scrisorii sugerând o oarecare grabӑ de a-l informa cât mai pe larg pe braşovean.

– Deşi a fost scrisӑ cu aproximativ 40 de ani înaintea tipӑriturilor lui Coresi, deosebirea dintre texte este evidentӑ. Textele lui Coresi sunt stângace, cu multe slavonisme şi chiar maghiarisme, exprimarea este ezitantӑ, greoaie de multe ori. Cӑrui fapt se datoreazӑ acest lucru?

Era Coresi mai puţin cunoscӑtor al limbii române decât autorul scrisorii? Nicidecum. Dar alta era poziţia lui în raport cu mesajul pe care voia sӑ-l transmitӑ cititorului. Textele sale sunt mai ales traduceri din slavonӑ (posibil şi din latinӑ sau maghiarӑ), iar limba românӑ scrisӑ era la începutul sӑu şi încӑ nu dispunea de mijloacele necesare pentru astfel de texte.

I-au trebuit aproape trei sute de ani şi contribuţia unor mari scriitori pentru ca sӑ se aşeze în fӑgaşul sӑu firesc. Dar pentru aceasta a fost nevoie de o adevӑratӑ revoluţie: renunţarea la didacticismul slavon, grecesc, apoi latin şi întoarcerea la limba vie a poporului. Adicӑ la limba lui Neacşu de la început de secol al XVI-lea, pe care scrugerea timpului a schimbat-o prea puţin. Cum ar fi arӑtat limba românӑ, dacӑ s-ar fi mers pe drumul latinizӑrii cu orice preţ? Am fi avut oare douӑ limbi, una a cӑrţilor (tipӑritӑ), dar moartӑ, şi una vie a poporului?

– „Scrisoarea lui Neacşu” ne aratӑ apoi o trӑsӑturӑ (unii au considerat-o defect) specificӑ poporului român: conservatorismul. Cum altfel putem explica faptul cӑ limba românӑ a rӑmas aproape neschimbatӑ timp de 500 de ani, în ciuda avalanşei de neologisme care au invadat-o de mai bine de douӑ secole.

Avem la ora actualӑ un numӑr impresionant de cuvinte de origine francezӑ, Italianӑ, latinӑ, greacӑ şi, mai nou, englezӑ, care dau posibilitatea vorbitorului sӑ exprime cu uşurinţӑ cele mai diverse noţiuni, şi, cu toate acestea, cât de aproape ne simţim de limba lui Neacşu din Câmpulung.

Astӑzi limba românӑ este pe deplin aşezatӑ în fӑgaşul sӑu firesc şi cu siguranţӑ ameninţӑrile la care este supusӑ vor exercita o presiune tot mai mare asupra ei. Deocamdatӑ mai are însemnate resurse ţӑrӑneşti, chiar şi în rândul unei mari pӑrţi a orӑşenilor, relativ proaspӑt stabiliţi în mediul urban, dar ce se va întâmpla când urbanizarea (mai ales comunicarea prin mijloace tehnice) devine fenomen de masӑ, înlocuind contactul direct dintre persoane?

Vor renunţa românii la limba lor în favoarea alteia de circulaţie internaţionalӑ? Va deveni limba românӑ o limbӑ de familie, vorbitӑ în cercuri restrânse? Un rӑspuns îl va da numai timpul. Vor putea generaţiile urmӑtoare, în mӑsura în care acestea nu se vor simţi marginalizate vorbind româneşte, sӑ o pӑstreze vie şi nu ca un exponat de muzeu?

02/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Avertismentul lansat de şeful Forţelor Armate britanice: ”Al treilea RĂZBOI mondial s-ar putea declanşa pe fondul pandemiei de COVID-19”.

Există riscul declanşării unui alt război mondial din cauza nesiguranţei care există la nivel global şi a crizei economie provocate de pandemia de coronavirus.

Avertismentul a fost lansat de şeful forţelor armate britanice, Nick Carter.

„Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit şi, desigur, dinamica competiţiei globale este deopotrivă o caracteristică a vieţilor noastre, şi cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfăşurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Carter la Sky News, preluat de romaniatv.net și http://www.radiometafora.ro.

Întrebat dacă există o ameninţare reală de declanşarea a unui alt război mondial, oficialul britanic a răspuns:
„Spun că există un risc şi trebuie să fim conştienţi de aceste riscuri”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este razboi_nick_carter_uk_03186700.jpg

Cine este Nick Carter ?

Nick Carter a devenit şeful armatei britanice în 2018. El a afirmat că este important să ni-i amintim pe cei care au murit în războaiele precedente, ca un avertisment pentru cei care ar putea repeta greşelile trecutului.

„Dacă uităm de oroarea războiului, atunci cred că cel mai mare risc este că oamenii ar putea considera că a merge la război este un lucru rezonabil”, a avertizat el.

„Trebuie să ţinem minte că poate că istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate, şi dacă privim în urmă la ultimul secol (şi la perioada de) dinaintea ambelor războaie mondiale, cred că nu se poate pune la îndoială faptul că a existat o escaladare care a dus la erori de judecată care au dus în cele din urmă la războaie de proporţii pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată”.

09/11/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , | Lasă un comentariu

Un element de bază al RĂZBOIULUI HIBRID dus de Rusia în spațiul românesc – Moldovenismul stalinist

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Avertismentul unui jurnalist privind  obiectivele agenților GRU și FSB din Basarabia.  

 

 

Jurnalistul basarabean Alecu Reniță explică pe larg, într-un editorial publicat recent de Timpul.md, adevăratele mize și chipuri hibride ale moldovenismului stalinist și antiromânesc – vechea marotă a Kremlinului susținută de agenții GRU și FSB  din Basarabia, laolaltă cu personaje politice direct interesate, promovate și impuse de Moscova, dar și de o liotă de idioți utili.

”Arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic”, avertizează jurnalistul, tratând punctual cele mai importante etape ale acestora.

  Iată concluziile lui Alecu Reniță redate de https://www.podul.ro/moldovenismul-stalinist-element-al-razboiului-hibrid-in-spatiul-romanesc :

Istoricii cunosc foarte bine conceperea, naşterea şi evoluţia conceptelor moldovenism, homo moldovanus şi poporul moldovenesc.

Abordarea mea nu va fi strict istorică, ci mai degrabă una jurnalistică, adusă în actualitate și raportată la procesele complexe care se derulează în regiune şi în R. Moldova. 

Moldovenismul reprezintă esența confruntărilor dintre cetățenii de ieri și de azi din R. Moldova. În perioada de ocupație sovietică, moldovenismul, fabricat în laboratoarele staliniste și cominterniste, constituia un mijloc camuflat de a desprinde în mod accelerat peste trei milioane de români de la blocul unitar românesc, de la cultura și spiritualitatea românească și de a-i îmbrăca într-o haină locală, cu denumire geografică de moldoveni.

Condiția de bază a fost ruperea totală de România și de românism, precum și îmbrățișarea necondiționată a moldovenismului de tip stalinist, adică moldovenism antiromânesc.

Operele artistice și literare, lingvistica, istoria, cultura, învățământul, manualele școlare – toate erau îmbibate de ideologia comunistă, de contribuția marelui popor rus la ajutorarea republicilor unionale înapoiate și, în Basarabia, suplimentar, de îmbibarea cu moldovenism antiromânesc.

Practic, generațiile postbelice din Moldova Sovietică au cunoscut o otrăvire în masă cu moldovenism stalinist, fapt care împiedica enorm procesele de trezire a conștiinței și demnității naționale în perioada de deșteptare, 1986-1988. 

Din aceste motive, scriitorii, jurnaliștii, istoricii, oamenii de creație care se aflau în fruntea Mișcării de Eliberare Națională au înaintat, la începutul proceselor de transparență și recuperare a valorilor perene din trecut, revendicări pentru salvarea “naturii”, pentru revenirea la alfabetul latin și limba “moldovenească”.

Victoriile obținute – reîntoarcerea acasă a Limbii române, a Alfabetului latin, a Tricolorului, a Suveranității și a Independenței față de Rusia imperială – cuprindeau implicit și reîntoarcerea identității românești. Moldovenismul antiromânesc își pierduse dominația în anii de renaștere națională, iar masele deşteptate reveneau la varianta naturală, normală – la moldovenismul românesc.

Declaraţia de Independenţă faţă de Rusia constituie un document magistral de demascare atât a ideologiei ţariste bazate pe ocuparea teritoriilor străine şi pe rusificarea populaţiilor încorporate, cât, mai ales, a ideologiei sovietice de fabricare a unor naţiuni noi, bazate, în cazul românilor din Basarabia, pe un fals istoric – acela că moldovenii ar fi un popor total diferit de cel românesc şi ar vorbi o altă limbă decât cea română.

 Alineatul de bază din Declaraţia de Independenţă stabileşte clar, fără nici un echivoc, că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Evident că „spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” are un nume foarte concret – România. Războiul declanșat de Rusia împotriva Independenței Moldovei în 1992 a oprit procesele de Unire a Basarabiei cu România și a readus în prim-plan moldovenismul rusesc, de sorginte stalinistă.

În fond, guvernările care s-au succedat la Chișinău după Primul Parlament (1990-1994) au ajuns la putere prin transformarea moldovenismului antiromânesc în ideologia de stat a R. Moldova (a se vedea Concepţia naţională din 2003).

Toți președinții de stat și primii miniștri ai Republicii Moldova au fost fie moldovenişti înrăiţi, cu un program de guvernare prorusesc şi antiromânesc, fie moldovenişti camuflaţi, care își ascundeau ura faţă de propriul neam şi neputinţa de a da rezultate prin slogane false de tip „şi cu Estul şi cu Vestul” – dar, în realitate, tot cu Moscova. 

În consecință, după mai mult de un sfert de veac, R. Moldova a ajuns printre cele mai sărace țări din această parte a lumii, iar societatea ei este puternic divizată și nu are capacități semnificative de a coopera și de a se uni.

Aş mai atrage atenţia că, în această perioadă de pretinsă independenţă şi democraţie, arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic, de sărăcire şi compromitere a intelectualităţii naţionale, de promovare a marionetelor, a clanurilor oligarhice şi corupte în conducerea instituţiilor de bază ale statului moldovenesc, de distrugere a oricăror forme de securizare a spaţiului informaţional şi de apariţie a unei mass-media independente, de parodiere şi caricaturizare a justiţiei şi statului de drept; se testează astfel, prin aceste scenarii, capacităţile de rezistenţă a coloanei a cincea, a „cârtiţelor” din vechile servicii speciale, a enclavelor separatiste de la Tiraspol şi Comrat, se încearcă promovarea unei Constituţii noi pentru federalizarea R. Moldova și a unor modele de conducere şi administrare hibridă tip „Alianţa Kozak”, a unor modele de creare a naţiunii civile “moldoveneşti”, de instalare a unor figurine de paie în fruntea Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului etc.

Mai trebuie menţionat de asemenea că, în cele câteva instituţii mass-media independente de la Chişinău, moldovenismul antiromânesc este prezentat în mod corect, obiectiv, ca un produs rusesc bazat pe falsuri istorice şi interese de dominaţie, însă impactul acestor mesaje asupra opiniei publice este unul foarte modest.

Propaganda moscovită care pretinde că moldovenii nu sunt români, că au limba şi istoria lor, diferită de cea a românilor, prinde la categoriile cele mai analfabete şi împarte românimea din R. Moldova în două tabere mari, aproximativ egale, care se confruntă deschis sau camuflat de la Independenţă (27 august 1991) încoace.

Agresivitatea şi intoleranţa la orice altă interpretare decât cea rusească privind etnogeneza şi originea moldovenilor vin din tabăra comunizată şi mai puţin cultă, care a rămas la stadiul manualelor şcolare din perioada sovietică, are nostalgia imperiului dispărut şi se alimentează non-stop din propaganda putinistă de la o sumedenie de posturi de radio şi televiziune din Federaţia Rusă, care sunt difuzate fără nici o restricţie din partea autorităţilor moldoveneşti. Cca jumătate din populaţia R. Moldova este informată, educată şi modelată de mass-media din Federaţia Rusă. 

Această jumătate, de regulă, este bine organizată, participă activ la alegeri şi furnizează conduceri servile, rusofile din patru în patru ani. Vocea intelectualilor şi a istoricilor oneşti de la Chişinău este bruiată de grupările gălăgioase plătite de serviciile ruseşti, precum și de partidele socialist şi comunist, care se schimbă la guvernare pentru a crea electoratului iluzia că ar reprezenta formaţiuni diferite. Orice analiză obiectivă a evoluţiei societăţii moldoveneşti după Declaraţia de Independenţă ar demonstra că frâna principală în democratizarea şi modernizarea R. Moldova o reprezintă Federaţia Rusă, care alimentează şi utilizează moldovenismul, sub toate formele antiromâneşti, ca instrument de bază în formarea, la Chişinău, a conducerilor servile Kremlinului.

Merită să acordăm o atenţie deosebită modelelor înşelătoare, de ultimă generaţie, lansate din laboratoarele războiului hibrid pentru a anticipa un şir de procese şi a slăbi vigilenţa opiniei publice.

Este deja evident că nu poţi înainta în mileniul trei cu cel mai odios criminal din istorie, cu Stalin şi teoriile sale aberante. În această ordine de idei, reprezentanţii moldovenismului antiromânesc anticipează procesele de înstrăinare a sute de mii de moldoveni de ideologia falsă, de românofobie şi propun ca această otravă stalinistă să-şi schimbe forma în secolul al XXI-lea şi să aibă acelaşi conţinut, dar cu un nume nou – naţiunea civică moldovenească.

În R. Moldova, ideologii şi reprezentanţii moldovenismului rusesc s-au dizolvat în toate partidele şi în diferite organizaţii neguvernamentale şi instituţii de expertiză. Bunăoară, în anul 2012, cu bani europeni, aceștia au lansat primul studiu – “Integrarea grupurilor etnice şi consolidarea naţiunii civice în RM”, iar în decembrie 2017 cam aceiaşi ideologi plătiţi de Germania au prezentat al doilea studio, “Consolidarea coeziunii sociale şi a unei identităţi comune în RM”.

Dincolo de pretinsele abordări moderne, din ambele studii se developează destul de clar stafia lui Stalin cu teoria sa despre cele două popoare diferite – român şi moldovenesc, cu etnogeneză diferită şi fără legătură genetică, istorică, lingvistică sau culturală între ele.

Ambele studii văd salvarea în renunţarea benevolă a băştinaşilor la identitatea lor românească şi în dizolvarea tuturor într-un cazan multietnic, din care va ieşi o societate nouă, plină de virtuţi şi fără nici o caracteristică etnică sau istorică.

Nu contează că românii constituie 85% din totalul populaţiei, iar ruşii nu ajung nici la 5%. Inclusiv pentru naivi a devenit clar că minoritatea rusă nu va renunţa niciodată la a-și menține caracteristicile etnice şi legăturile cu patria istorică.

Noua formulă ideologică (națiunea civică moldovenească) este o păcăleală uriaşă, o nouă capcană care li se întinde moldovenilor (similare celor din anii de ocupaţie rusească), cărora li se propune paşnic să se transforme în altă „specie”, mai evoluată, mai modernă, polietnică.

De fapt, ei, ideologii moldovenismului stalinist cu papion european la gât, ne arată direcţia şi viitorul luminos – “de la identitatea etnică la una civică” (extras esenţial din studiu). Pentru cei care şi-au trăit o parte din viaţă în Uniunea Sovietică şi au văzut cum se fabrică homo sovieticus, mutanţii şi mancurţii – cam nimic nou şi original.

Suntem departe de a formula concluzii sau sugestii. Evoluţia statului R. Moldova timp de aproape trei decenii reprezintă un studiu de caz pentru spaţiul post-sovietic şi pentru ţările Uniunii Europene, care fac aici investiţii mari, dar fără rezultate esenţiale. Nici Europa, nici România nu au înţeles ce reprezintă cu adevărat moştenirea rusească şi sovietică lăsată în R. Moldova.

 Transformările reale şi îmbrăţişarea valorilor democratice şi europene de către cetăţenii moldoveni nu sunt posibile atâta timp cât acest teritoriu va rămâne un poligon experimental al Federaţiei Ruse pentru diversele tehnici şi forme ale războiului hibrid.

Serviciile de intelligence ale lui Putin au făcut o mişcare cu bătaie lungă când au transferat în secolul al XXI-lea moldovenismul antiromânesc. Ei l-au cosmetizat, modernizat şi chiar „europenizat”, fără să-i schimbe esenţa. Dacă le reuşeşte, „politrucii” imperiali vor trece Prutul pentru a făuri “naţiunea civică ardeleană, bănăţeană, dobrogeană” etc. (să nu-şi facă nimeni iluzii că acest scenariu este lipsit de fundament).

Fără pic de ruşine, în stil ipocrit şi dezgustător, statul moldovenesc cere bani de la europeni, români şi americani, dar îşi coordonează politicile naţionale, regionale şi internaţionale cu Kremlinul. 

Propaganda rusească reprezintă elementul de bază în modelarea mentalităţilor colective ale moldovenilor și a deciziilor lor electorale.

Instituţiile statului nu au nici o strategie de a combate invazia nemilitară rusească sau de a rezista acesteia.

Nu există nici în interiorul societăţii civile şi academice a R. Moldova grupuri de experţi care ar cunoaşte sau ar studia în detaliu tehnicile războiului hibrid şi metodele paşnice prin care Moscova stăpâneşte instituţiile statului, minţile şi deciziile moldovenilor.

O analiză mai profundă a stării generale din R. Moldova ar demonstra că ea este foarte departe de suveranitatea statală, iar statutul ei real este de gubernie rusească întreţinută cu bani din România, UE şi SUA.

Această reușită a serviciilor ruseşti se datorează faptului că modelele lor de război hibrid sunt elaborate şi dezvoltate pe matricea moldovenismului antiromânesc, fiind totodată şi o dovadă că Moscova îşi va perfecţiona politicile pentru acest teritoriu, dar şi pentru întreg spaţiul românesc, schimbând, reinventând şi remodelând teoria stalinistă, care ţine până în prezent dezmembrată naţiunea română.

Doar demontarea moldovenismului antiromânesc ar deschide drumul spre “deşteptarea” R. Moldova şi integrarea ei definitivă şi ireversibilă în cadrul României europene.

 

 

 

 

 

 

09/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: