CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Şi mumiile egiptene au nevoie de pașaport ! VIDEO

Ramses al II-lea - Mumia

Foto: Ce a rămas din marele faraon după 3 milenii

 

Ramses al II-lea, faraonul a cărui mumie a avut nevoie de un pașaport.

La mai bine de trei milenii de la moartea sa, faraonul Ramses al II-lea a avut nevoie de pașaport pentru a părăsi Egiptul!

Rămășițele marelui faraon au fost transportate la Paris, pe calea aerului, însă, pentru a ajunge în capitala Franței, faraonului i-a fost emis un pașaport.

Totul s-a întâmplat în 1976, la mai bine de trei milenii de la moartea lui.

 

Cel mai puternic faraon egiptean.

Ramses al II-lea, conducător al Egiptului Antic, era foarte popular și este considerat de mulți cel mai puternic faraon care a trăit vreodată.

A fost fiul lui Seti I, al treilea faraon al celei de-a XIX-a Dinastii a Egiptului, Noul Regat, a domnit între anii 1279 și 1213 î. Hr., și a devenit prinț regent la vârsta de 14 ani.

Istoricii cred că a urcat pe tron înainte de a împlini 20 de ani și a condus Egiptul cu mare abilitate.

Tânărul faraon, cunoscut şi sub numele de „Ramses cel Mare”, a condus multe campanii militare, cucerind noi teritorii și strivind orice opoziție pe plan intern.

Succesele sale militare au umplut vistieria Egiptului, iar supușii lui au devenit în timpul domniei sale tot mai prosperi.

Marele rege a lăsat asupra Egiptului urme vizibile până astăzi.

  Lui Ramses al II-lea i se atribuie şi construirea unei sumedenii de monumente și statui impresionante, printre care templele de la Abu Simbel.

 

 

Ramses al II-lea - Abu Simbel

Foto: O parte din situl de la Abu Simbel

 

 

Aventurile unei mumii călătoare.

Ramses al II-lea fusese îngropat într-un edificiu funerar imens din Valea Regilor dar, de-a lungul timpului, din cauza jafurilor care aveau loc în zonă, preoții i-au mutat de mai multe ori rămășițele.

De altfel, toate aceste mutări sunt consemnate pe pânza în care este înfășurată mumia.

În ciuda bogăției și puterii extraordinare pe care le-a avut Ramses al II-lea, sarcofagul său a fost pierdut.

Când a fost redescoperit, trupul său se afla într-o stare de degradare avansată.

Din cauza stării de deteriorare a mumiei, în anii ’70, autoritățile egiptene au cerut ajutor pentru conservarea sa.

O ofertă a venit din partea unor experți din Franța, dar bineînțeles, munca de restaurare urma să aibă loc la Paris, deci mumia trebuia scoasă din Egipt.

După îndelungi consultări și cu multă reticență, autoritățile egiptene au decis în cele din urmă să transporte la Paris mumia veche de 3.000 de ani.

 

Ramses al II-lea, titular de pașaport.

 

 Pentru a părăsi țara, chiar și un faraon în vârstă de trei mii de ani, a trebuit să respecte prevederile legale, iar la acel moment, legile Egiptului cereau ca oricine părăsea țara, viu sau mort, să aibă documentele necesare.

De aceea, faraonului Ramses al II-lea i-a fost emis, pentru a putea ajunge în Franța un pașaport egiptean .  

Pe actul oficial, emis de autoritățile egiptene, nu doar că era menționat numele faraonului, anul nașterii și naționalitatea, dar era specificat și faptul că aceasta a fost ”rege” și că este decedat.

 

 

 

(w670)

 

 

Guvernul egiptean nu i-a eliberat pașaportul în scop publicitar, ci pentru că se credea că documentul va oferi mumiei protecție din partea autorităţilor statului în care urma să ajungă și va permite întoarcerea sa în condiții de siguranță.

Într-adevăr, nenumărate artefacte și mumii au fost furate din Egipt de-a lungul vremii şi de aceea îngrijorarea autorităților era justificată.

Mai mult, muzeele din Europa nu dădeau curs la timp revendicărilor egiptene și nu înapoiau întotdeauna obiectele de patrimoniu furate.

 

Un individ roșcat, cu nasul acvilin.

Examinarile făcute de experții din Paris au arătat că Ramses al II-lea a avut o înălțime de 1.70 metri și nasul acvilin.

Deși atunci când a murit era cărunt, analizele au arătat că Ramses al II-lea avusese în tinerețe părul roșcat.

Pe corpul său au fost găsite răni căpătate în bătălii, s-a stabilit că suferise de artrită și că avusese un abces dentar.

După aceste examinări, Ramses al II-lea s-a întors în Egipt fără nicio încurcătură de natură legală.

Astăzi, mumia lui se află în Muzeul din Cairo.

  

 

 

 

Ramses al II-lea - sarcofag

 

 

 

Foto:

Când a fost descoperită, mumia era într-o stare avansată de degradare

 

 

Surse:

 

https://incredibilia.ro/ramses-al-ii-lea-pasaport/

 

https://www.dcnews.ro/faraonul-ramses-al-ii-lea-mumia-cu-pasaport-imagine-virala_616753.html

 

 

 

 

 

08/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: