Întoarcerea forțată a românilor dela creştinismul roman la cel bulgar
Țaratul vlaho-bulgar(1185-1258) (denumit si Țaratul româno-bulgar) și Al doilea țarat bulgar (1185-1396), a fost un stat multietnic apărut la Dunărea de jos în 1186, odată cu victoria bulgarilor și românilor (vlahilor) răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului Bizantin, și dispărut în 1396, dupa cucerirea teritoriului sau de către Imperiului otoman.
În ciuda surselor primare ale epocii (bizantine sau occidentale) și a toponimiei, caracterul său multinațional este negat de tradiția academică, astăzi predominantă în Bulgaria, care afirmă că acest stat ar fi fost „bulgăresc”, în sensul național actual al cuvântului.
Pentru alfabetul latin, bulgarii le tăiau românilor limba…
Există mai multe surse care atestă acest fapt. În perioada anilor 106-900 strămoşii noştri foloseau alfabetul latin, alfabet prin care la noi ajungeau Sfintele Scripturi creştine.
Către anul 900, aproape întreg spaţiul populat de români (inclusiv Basarabia de astăzi), era sub dominaţia Imperiului Bulgar, care se creştinase de curând şi adoptase grafia slavonă.
Anume în acel timp regii bulgari, pentru a ne stăpâni mai bine, au impus românilor grafia şi limba slavonă.
Conform poruncilor date atunci, preoţilor noştri care îndrăzneau să citească în limba latină in Biserica li se tăia limba, iar cărţile şi toate documentele scrise cu litere latine, au fost arse…
Alexandru D. Xenopol, scria in lucrarea sa ” Istoria Românilor din Dacia Traiană” :
“Întoarcerea Românilor dela Creştinismul roman la cel bulgar a fost datorită unei apăsări exterioare, căci nu exista nici un motiv care să fi făcut pe Români a lepăda o formă de religie pe care o înţelegeau, şi a lua pe una pentru care nu aveau nici o înţelegere…
Ce motiv ar fi putut împinge însă pe Români a înlătura forma poporană a religiei lor şi a adopta una din care nu înţelegeau nici o singură vorbă?
Dinaintea puterii însă şi a autorităţii trebuia să se plece acel supus şi îndată ce câţiva preoţi bulgari vor fi găsit o vieaţă uşoară şi mănoasă între Români, numărul lor va fi crescut pe fiece zi: apostolii bulgari se vor fi adaus fără încetare, pentru a răspândi învăţătura lor între Români.
Astfel în puţin timp, sprijinit pe braţul autorităţii seculare, pe care totdeauna clerul a ştiut să-l iee în ajutorul său, s’a lăţit şi întărit Creştinismul bulgăresc între Românii din Dacia Traiană”.
„Există o tradiţie la Români, care ne-a fost păstrată de Dimitrie Cantemir.
Ea spune că: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine.
Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.”
„Legenda este de o mare importanţă. Se vede din ea că poporul moldovenesc pe timpul lui Cantemir, punea în legătură o ceartă între biserica latină care fusese mai înainte la el, şi acea slavonă, cu schimbarea alfabetului latin în acel cirilic”.
„Păstrarea acestei tradiţii, în o altă formă şi pe o altă cale, ne va lumina însă şi mai mult asupra adevăratului ei înţeles.
În o carte tipărită la Buda în limba bulgară în 1844 întitulată Tarstvenica, în care se cuprind biografiile domnilor bulgari, autorul ei, raportându-se la nişte manuscripte vechi spune:
„S’au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea.
După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s’a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.
„Paralela bulgară a legendei române este mai raţională.
Ea spune anume că Asan ar fi scos limba latină din biserica română, pentru a îndepărta eresul roman şi a introdus limba bulgărească.
Mai notăm şi că legenda bulgară urcă mai sus în timp înlocuirea Creştinismului latin la Români prin acel bulgar, punându-o pe timpul Asăneştilor”.
„Asemenea concordanţă deplină între două legende păstrate la popoarele române şi bulgare, cari ambele arată, că înainte de a fi limba bulgară în biserica română, era cea latină, dobândeşte o însemnătate mult mai mare decât s’ar cuveni a se da unor simple poveşti.
Potriveala cea neaşteptată a două izvoare atât de deosebite, dar cari puteau fi atât de bine informate, deoarece se raportau la fapte petrecute între ambele popoare, dă acestor legende valoarea unor mărturii istorice, care nu pot fi trecute cu vederea.
Putem deci privi ca un punct stabilit, acela că înainte de Creştinismul bulgar, fusese la Români unul de formă romană, cu limba latină ca limbă a predicării, încât se adevereşte şi astfel inferenţa trasă mai sus din cercetarea terminologiei bisericeşti.
Mai departe ambele legende atribue schimbarea limbii liturghiei din latină în slavonă, unui act de autoritate: cea moldovenească lui Alexandru-cel-Bun, cea bulgărească lui Asan, împăratul Bulgarilor.
Ambele legende conţin însă neexactităţi istorice.
Astfel sinodul dela Florenţa s’a ţinut tocmai în 1437, când Alexandru-cel-Bun murise acum de patru ani; iar împăratul Asan care se răsculase contra Bizantinilor, numai de cuceriri nu avea timp la nordul Dunării.
O singură dată trecu el peste Istru “în vecina Scitie”, nu însă cucerind, ci fugind bătut, înaintea împăratului Isaac Angelul.”
„Desbrăcând îndoita legendă de partea cea adausă de neştiinţa poporului, rămâne ca miez al ei, faptul că înainte de Creştinismul bulgar era la Români Creştinismul roman, care tocmai fusese scos cu violenţă de către un împărat bulgar, ceea ce însă se petrecu mult înaintea lui Asan, pe timpul tocmai a regelui Bogor sau a urmaşului său Simion.”
Este cazul, asadar, să luăm foarte serios în atenţie si mărturia cronicarului Paisie de la Hilandar, care spunea ca ţarul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) „a poruncit vlahilor, care până atunci citeau în limba latinească să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit care va citi în limba latină să i se taie limba.
Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte”
Bibliografie (surse) :
Dimitrie Cantemir, DESCRIPTIO ANTIQUI ET HODIERNI STATUS MOLDAVIAE, Partea III, Capitolul V– Despre literele moldovenilor…
– http://pallavicini-blog.blogspot.ro/2013/03/despre-spiritul-romanesc.html
– http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Credinta%20adevarata/4.%20Marturia%20marilor%20istorici%20romani.htm
– http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aaratul_Vlaho-Bulgar:
O istorie a Transilvaniei ignorata voit de propaganda revizionistă maghiară. VIDEO
E un film care ilustrează istoria Transilvaniei și suferința provocată românilor de maghiari, suferință care a durat sute de ani.
Cele relatate în acest film nu convin propagandei revizioniste maghiare care militează și azi pentru refacerea Ungariei Mari, propagandă finanțată de la Budapesta.
Filmul este o dovadă a tădării naționale a politicienilor de la București care de 25 de ani raman tăcuti în fața propagandei revizioniste maghiare.
Rolul acestui film care sper să fie vizionat de cât mai mulți români este acela de a-i face să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă revizionismul maghiar pentru integritatea teritorială a României.