CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SLUGA RUSEASCĂ IGOR DODON S-A PUS ÎN FRUNTEA ISTERIEI ANTIROMÂNEŞTI ŞI ANTIUNIONISTE DE LA CHIŞINĂU

 

 

 

 

Moldovenistii lui Dodon

 

Campania anti-unionistă și anti-Centenar, a fost demarată de posturile de televiziune proruseşti NTV Moldova și Accent TV, pe 7 martie curent. În acea zi buletinul de știri al postului de televiziune NTV Moldova, dar și pe pagina de Facebook a acestei televiziuni, fusese difuzat reportajul “Roibu: “Unirea înseamnă trădare”, în care aleșii locali care semnaseră declarațiile simbolice de reunire a Republicii Moldova cu România erau acuzați de trădare de patrie și că ar fi fost mituiț, citându-l pe deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Grigore Novac, care striga sus şi tare că aleșii locali au semnat declarațiile în schimbul unor sume de bani de până la 2000 de euro.

Ulterior, dezinformarea a fost demontată de jurnaliștii de la StopFals.md, aceștia demonstrând că declarațiile lui Novac fuseseră doar minciuni rostogolite în presă de canalele PSRM-ului.

Preşedintele Dodon, la rândul său, a postat după nouă zile pe contul său de Facebook anunțul despre „mesajele din teritoriu” anti-unioniste și că „daca situatia va iesi de sub control pe 25-27 martie, eu, ca șef de stat, voi forma un Front National, pentru a oferi o platformă de rezistență tuturor cetățenilor Republicii Moldova care sunt împotriva unirii și care vor sa păstreze statalitatea și identitatea moldovenească”.

Asta amintește de același tip de moldovenism imbecil promovat în 1991 de către propaganda nomenclaturii sovietice din RSS Moldovenească, în zilele în care URSS se prăbuşea…

 

 

 

 f2

Foto:Una dintre postările anti-unioniste ale președintelui Dodon despre anunțul creării așa-numitului „Front Național” antiromânesc (16 martie 2018)

Sursa: Facebook

 

Cine l-a „consiliat” pe Dodon să formeze un „Front Național” (anti-unionist și antiromânesc)? Nimeni altul decât colonelul (r.) Ion Mahu – fost cadru al contraspionajului sovietic și apoi al celui moldovenesc.

Presa din R.Moldova informează că acest Mahu este nepotul unui general al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) şi un românofob duşman convins al României, implicat în pregătirea acțiunilor de destabilizare a situației din Republica Moldova din 7-8 aprilie 2009.

În martie 2016 Mahu a format Mișcarea Populară „Salvăm Moldova” compusă de silovici (reprezentanți ai structurilor de forță) moldoveni și alte personalități obscure, iar  pe 9 februarie 2018 a apelat la Dodon, la PSRM, precum și la alte „organizații patriotice” (a se citi pro-Kremlin) să „inițieze în Moldova crearea Frontului Rezistenței Naționale și să organizeze Congresul Forțelor Patriotice”.

f3

Foto: Ion Mahu – artizanul „Frontului Național” antiromânesc din R. Moldova

 

De fapt, Mahu nu a făcut altceva decât să dezgroape din gunoiul istoriei sovietice a R. Moldova vechiul Interfront (sau „Frontul internaționalist”), prin care aripa conservatoare a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică spera să combată mișcările pro-independență din Estonia, Letonia, Lituania și R. Moldova și să mențină colosul sovietic unit.

Aceeași Mărie, cu altă pălărie, împachetată și servită ca „moldovenism” și „patriotism”.

Partidul Socialist prorus din RMoldova în acțiune…

 

Următorul atac la adresa unioniștilor a fost preluat din nou de către președintele Dodon care a declarat în cadrul unui  interviu la Radio Europa Liberă  nici mai mult, nici mai puţin că nici corupția, penuria socială şi nici staționarea trupelor de ocupație ruse pe teritoriu  nu ar fi principalele amenințări la adresa R. Moldova, ci doar „tot ceea ce fac unioniștii”!

Dodon joacă ultima carte lansând declarații belicoase peste Prut în legătură cu organizarea unor activități dedicate Centenarului unirii Basarabiei cu România.

Declarația agramată a lui Dodon este emblematică :

Eu vreau ca ei să conștientizeze că prin susținerea unor astfel de acțiuni există riscul major ca dușmanul numărul unu al R. Moldova, al moldovenilor să fie România. Eu acuma nu glumesc. … Și o să apară o ură datorită (sic!)unionismului față de tot ceea ce este românește”.  

Au urmat și alte tentative de descurajare a participării la mitingul unionist din 25 martie 2018, de această dată cu mize electorale (în perspectiva alegerilor locale programate în două municipii pe 20 mai).

Pe la mijlocul lunii martie, în municipiile Bălţi și Chișinău au fost distribuite pliante antiromânești cu mesaje care „dezgropau” mitul cu „jandarmul român”.

Pe verso erau prezentate câteva sloganuri anti-unioniste, absolut hilare:

Unirea cu România înseamnă că tu vei rămîne fără neam și țară”/„Unirea cu România înseamnă că vom fi proștii lumii, fiindcă am cedat propria țară”/„Unirea cu România înseamnă că vom deveni poligon militar pentru trupele NATO, iar tinerii noștri vor fi mobilizați pe fronturi de război” etc.

Chiar dacă pe aceste pliante nu era indicat partidul sau organizația care a plătit tipărirea lor, au fost descoperite exact aceleaşi mesaje puerile pe pliantele PSRM-ului și ale altor „organizații  moldoveniste” obscure, sprijinite și finanțate indirect de către oficinele ruseşti şi de  Dodon& Co.

 

f4

Ca și în alte dăți, coordonator al campaniilor antiromânești din R. Moldova a fost același deputat socialist – Grigore Novac, care mai fusese  interogat în martie 2016 de polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, în legătură cu afișele antiromânești lipite în toiul nopții.

De altfel, astfel de  mesaje sunt resuscitate de fiecare dată de președintele Igor Dodon, prin intermediul paginii sale de Facebook sau pe alte căi.

 

…Voievozii scriu depeșe

 

Interfront-ul l-a activat şi pe Nicolae Pascaru, şeful controversatei „Mișcări” Voievod (demascată de jurnaliștii din R. Moldova AICI și AICI), care a publicat pe 12 martie o scrisoare deschisă pe blogul său de pe VOXPUBLIKA (blog afiliat postului de televiziune deținut de Vladimir Plahotniuc – PUBLIKA.MD), către toate reprezentanțele diplomatice și Oficiul ONU din R. Moldova, cu rugămintea „de a se implica în stoparea acestor provocări și presiuni din partea României asupra organelor statului și persoanelor cu funcții de demnitate publică”.

 

 

f5

Foto:Nicolae Pascaru, unul dintre locotenenții și protejații lui Dodon în noul Interfront moldovenesc

Numele acestui Pascaru este legat și de extremismul maghiar din Transilvania, el fiind unul dintre cei care l-au găzduit la Chișinău în 2013 pe Csibi Barna, călăul simbolic al lui Avram Iancu  și militant pentru independenţa aşa zisului Ținutului Secuiesc.

Câteva aspecte din „depeșa” lui Pascaru atrag totuşi atenţia:

  • România ar fi vinovată pentru presupusa corupere „a reprezentanților administrației publice locale, presei și a mediului asociativ”, dar fără a aduce dovezi. „Pe ce te bazezi?”, vorba lui Moromete;

  • Este repetată aceeași himeră a „posibilului război civil” din cauza mișcării unioniste. Citare după Dodon, foștii agrarieni și comuniști care puneau bețe în roate oricărei apropieri a cetățenilor de România;

  • România nu ar recunoaște frontiera cu R. Moldova și nici „etnia moldovenească”, chiar dacă Bucureștiul fusese primul care recunoscuse independența republicii (de fapt, la câteva ore de la emiterea declarației de independență) și mai ales că moldovenii din dreapta Prutului se consideră români. De ce ar trebui totuși ca România să recunoască etnia moldovenească? Nici Pascaru nu știe.

  • „Ar exista semnale”, sau „Kak izvestno” după Pascaru, că s-ar organiza o lovitură de stat după scenariul din Kiev sau Odesa. Panică, nu glumă! „Scoal’ că-i foc, Leonido! Scoal’ că-i revuluție, bătălie mare afară!” spunea și soția lui Leonida din celebra piesă a lui Caragiale, alarmată de propriile fantasmagorii. Dar nu-i atât de ușor să păcălești oamenii cu astfel de erori logice

  • România este acuzată pe nedrept de „genocid cultural” – un soi de „curat violare de domiciliu!” în treburile interne ale R. Moldova. Dar distinșii tovarăși „moldoveniști” nu s-au gândit nicio clipă și nici măcar o zi că permanent„violează” limba română prin dezacordurile, greșelile gramaticale și de exprimare, justificându-le obraznic prin cotcodăcitul lor strident pe care-l numesc „limbă moldovenească” și/sau „limbă de stat”.

  • Abia spre sfârșit aflăm că scrisoarea mai are un alt destinatar – cetățenii R. Moldova cu îndemnul de „colectare a semnăturilor pentru a ataca România la Curtea Internațională de Justiție de la Haga”. Pentru ce delicte? Poate pentru Centenar și ajutoarele financiare date Chișinăului? Sau poate pentru clădirile de patrimoniu și grădinițele reparate din R. Moldova? Opțiunile sunt numeroase, mai ales când trebuie să justifici că „românii e de vină!”.

  „Omuleții verzi” din Donbass se activează…

Materialul lui Pascaru a fost preluat aproape instantaneu  și comentat de un așa-numit editorialist rus Aleksandr Hristoforov (probabil pseudonim), sub forma unui articol publicat pe VZGLEAD, intitulat „România pregătește un Maidan pentru distrugerea Moldovei”.

Articolul abundă în dezinformări  referitoare la contextul deficil în care se află R. Moldova în raport cu „România expansionistă”. Și aici se trag clopote de alarmă falsă privind posibilitatea repetării scenariului din 7 aprilie 2009 de la Chişinău și a războiului din 1992:

Ce să mai spunem de Transnistria, când în 1992 au intrat naționaștii români, iar conflictul armat fusese oprit abia după intervenția Rusiei, iar astăzi apar pe rețele sociale susținători activi ai ideii de unire”.

f6

Materialul lui Hristoforov despre așa-numitul „Maidan” de la Chișinău

Sursa: VZGLEAD

 Materialul de pe VZGLEAD este citat de o serie de alte site-uri obscure de știri folosite pentru a rostogoli dezinformarea pe rețeaua VK. De exemplu, materialul publicat pe 19 martie 2018, sub denumirea de „Soros se îndreaptă spre Moldova” și semnat de redacția RIA Katiusha, este distribuit intens pe rețele sociale de către pagini și utilizatori cu teme de DONBASS, NOVORUSSIA etc.

Portalul este înregistrat în Sankt Petersburg ( Rusia) de către  societatea Obshchestvo s ogranichennoj otvetstvennostyu „Realist” cu sediul pe strada Novoovsyannikovskaya, 19(1). Mai multe detalii AICI.

Articolul este vast, propagandistic și abundă în teme conspiraționiste: „Soros se pregătește să pună mâna pe o nouă republică a fostei Uniuni Sovietice”. Materialul este preluat integral de următoarele site-uri asociate: TruthNGOșiInsitut Vysokovo Kommunitarizma.

Tot pe 16 martie, odată cu postarea lui Dodon, pe o altă serie de site-uri și bloguri de dezinformare pro-Kremlin este publicat și distribuit un material mai scurt, sub formă de comunicat de presă-opinie (greu de încadrat în vreo categorie), cu titlul scurt „Maidan în Moldova”. Autorul operează sub pseudonim – Cervoneț Andriuha, cu conexiuni în Donbass. Desigur că nu el a scris articolul, ci l-a primit de la Internet Research Agency ca să-l distribuie pe rețele sociale, în special pe VK și OK.

Dacă e să-i credem pe activiștii moldoveni, până la declanșarea noilor provocări de masă și a noului Maidan cu scopul de a demara unirea cu România, ar mai rămâne 10 zile”.

Un alt anonim pe numele său Aleksandr Medvedev scrie o analiză cu titlul „Euromaidan în Moldova: repetiții în primăvară și lovitură de stat în toamnă” cu trimitere la „scrisoarea” lui Pascaru publicată pe AVA.md (tot deținută de Vladimir Plahotniuc), subliniind că „următoarea revoluție colorată din Chișinău se va deosebi mult de evenimentele din 2009 sau Euromaidanul din Ucraina”. Ulterior, articolul cu pricina este republicat pe un portal controlat direct de socialiști VKURSE.md și administrat de o organizație obscură de tineret „NOI ÎMPREUNĂ” din Bălți (de fapt, una dintre armatele de postaci a PSRM-ului), avându-l ca lider pe Gustoi Ivan.

Am intrat pe VK și Facebook pentru a verifica rețeaua de distribuire a acestor dezinformări și am descoperit o serie de pagini și conturi false care rostogoleau intens aceste teme de propagandă antiromânească.

Am mai remarcat că toate articolele sunt scrise în limba rusă, iar paginile care le-au distribuit sunt pro-Donbass și pro-Transnistria. Iată și câteva exemple:

 f7

Foto captură a unei pagini pro-Kremlin din Donbas (regiunile separatiste din estul Ucrainei) despre manifestațiile unioniste din R. Moldova

  Concluzii:

Ce concluzii putem trage de aici? În primul rând era vorba de o mobilizare și pregătire a „omuleților verzi” pentru a interveni „în caz de ceva”, iar acel „ceva” putea varia de la „incidente sporadice” la „destabilizare și manifestații în masă”.

Miza constă în a menține în priză publicul rus în caz de nevoie și implicare directă, așa cum a fost în cazul Crimeei și conflictul din regiunile estice ale Ucrainei.

În al doilea rând, putem constata că există și „o linie fierbinte” între Interfront-ul moldovenist al lui Dodon și separatiștii din Donbas și Transnistria.

Aceștia din urmă fiind pregătiți să acționeze oricând la primul indiciu al președintelui pro-Kremlin Igor Dodon și al locotenenților săi moldoveniști, și nu încape nicio îndoială că așa vor proceda și în preajma alegerilor parlamentare din noiembrie/decembrie 2018.

Consecințe

În urma acestei isterii antiromânești și anti-unioniste, pe 25 martie, chiar în timpul manifestației din PMAN, poliția din Chișinău reușise să identifice și să rețină un grup de 21 de tineri (unii chiar minori) etnici ruși, cu măști pe față și rucsacuri în spate, care se îndreptau spre Piață pentru a intra în mulțime.

f9

Foto: Un grup de ultrași antiromâni reținuți de Poliția Capitalei

Într-un rucsac polițiștii au găsit o mască anti-gaz, măști medicale, cuțit, bâtă de baseball și un box. Acei copii chiar credeau că „jandarmul român” va ataca R. Moldova și că trebuie să vină în „apărarea statalității” cu bâta.

Ulterior poliția a stabilit că toți erau originari din Chișinău (sectoarele Ciocana, Telecentru și Botanica), făcând parte dintr-un grup de ultrași radicali. Carne de tun perfectă pentru Interfront-ul moldovenist. Așadar, responsabili de radicalizarea acestor tineri cade atât asupra președintelui Dodon, cât și a lui Pascaru, dar lipsa onoarei și obrazul gros al acestora nu le îngăduie să-și analizeze mai atent declarațiile din presă și „scrisorile” xenofobe lansate în spațiul informațional.

  1. Nici comunicatorii de la publicaţia rusească de propagandă  Sputnik nu au putut să nu profite de ocazie, așa că au lansat încă o dezinformare  cum că evenimentul dedicat Unirii din 1918 nu a trecut fără incidente” (se referă la cel organizat pe 25 martie 2018). 

f10

Foto: Captură după dezinformarea lansată pe Sputnik.md

Sursa: Sputnik.md

*Nicolae Țîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie.

Începând cu 2013 devine asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.

 

 

http://basarabialiterara.com.md/?p=31022

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/13/ziua-de-13-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

13/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

POVESTEA COMUNISTULUI KUN BELA (COHEN), MARELE SEF AL REPUBLICII SOVIETICE UNGARE DIN 1918.

 

 

 

 

 

 

Istoria lui Bela Kun (Cohen), şeful primului stat comunist din Europa –  Ungaria

Bela Kun este de origine transilvăneană. Din cîte se cunoaşte s-a născut în Nimijea ungurească, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud.

Unii susţin că ar fi din Cluj, lucru care insa nu se confirmă.

Familia Kun (Kuhn, originar Cohen) era una de evrei maghiarizaţi, de profesie mici comercianţi săteşti, ocupatie la modă în secolul al XIX-lea în nordul Transilvaniei.

Cum era şi firesc, soţii Kun şi-au dorit un urmaş, fapt ce s-a împlinit şi fiind băiat, i-au dat numele de Bela, după bunicul său.

Părinţii şi-au crescut copilul cu multă grijă şi l-au dat la şcoala primară de stat din localitate. Pe măsură ce trecea timpul, au constatat însă că fiul lor are deviaţii comportamentale intrigante cu accent de violenţă, motiv pentru care a intrat în dificultate cu dascălii şi numai cu greu şi-a putut obţine actul de absolvire.

Trecînd peste accidentele din şcoala primară, părinţii l-au trimis mai departe la învăţătură în Gherla, cu scopul de a-l forma în meseria lor.

Nu au avut noroc, întrucît copilul provoca tot felul de scandaluri cu ceilalţi elevi şi era preocupat de treburi amoroase încălcînd regulile comportamentale instituite în aşezămîntul de învăţămînt.

Pînă la urmă a fost silit să părăsească şcoala din considerente de comportament.

Încercările lui ulterioare de a-şi continua pregătirea au dat greş de fiecare dată din cauza trăsăturilor sale de caracter, iar părinţii nu l-au mai primit acasă.
Rămas pe drumuri, a plecat la Cluj să-şi încerce norocul şi, pînă la urmă, a reuşit să-şi găsească un loc în ziaristică, chiar pe placul apucăturilor lui.

Materialele pe care le publica depăşeau însă deontologia meseriei.

Mînat de spiritul său aventuros şi de nesocotinţă, a abordat diferite exemple intime de familie, provocînd nenumărate scandaluri. Manipulînd date din viaţa cotidiană clujeană, îşi dă seama că acestea pot să-i asigure o sursă de cîştig.

Ca urmare, pune la cale o serie de şantaje şi escrocherii ameninţînd cu dezvăluiri senzaţionale compromiţătoare.

Luat în supraveghere de autorităţi, este pus sub urmărire pregătindu-i-se un dosar de anchetă, riscînd să ajungă pe mîna justiţiei locale. Astfel, lansarea lui în presă s-a încheiat cu un eşec total.

Are noroc. La 28 iulie 1914, începe primul război mondial.

Austro-Ungaria declară război Serbiei. Urmărit de justiţie, Bela Kun priveşte evenimentul ca pe o gură de aer salvator.

Se prezintă la comandamentul militar din Cluj căruia îi adresează cerearea de a fi primit voluntar să plece pe front.

Prezentările lui patriotarde îi determină pe ofiţerii din comisie să-i aprecieze devotamentul faţă de Patrie, aprobîndu-i solicitarea şi acordîndu-i potrivit pregătirii un grad militar de subofiţer.

Bucurîndu-se de asemenea aprecieri, pleacă pe frontul din Galiţia cu primul eşalon.

Ajuns în prima linie a frontului, timp de doi ani, se remarcă în ofensivele şi contraofensivele beligeranţilor, iar pentru merite deosebite este decorat şi trecut în corpul ofiţerilor.

În 1916 cade prizonier la ruşi, care îl internează în lagărul siberian de la Tomsk.

Este anul în care bolşevicii lui Lenin se înfiltrează în toate lagărele de prizonieri din Rusia.

Pentru a cîştiga încrederea prizonierilor bolşevici agenţii promit acestora că dacă trec de partea “revoluţiei” vor fi eliberaţi din prizonerat, în schimbul încadrării lor în detaşamentele roşii secrete.
La 7 noiembrie 1917 din Rusia, începe revoluţia bolşevică Bela Kun a înţeles încă din 1916 că pentru el se iveşte o nouă şansă şi se încadrează în mişcarea clandestină a conspiratorilor din lagăr.

Îmbrăţişînd cu ardoare cauza bolşevismului, el a devenit în scurt timp cel mai apreciat activist comunist din regiunea Tomscului, el manifestînd un fanatism dus pînă la extrem şi o ură fără margini împotriva “duşmanilor revoluţiei mondiale”.

Noua lui credinţă este însoţită de un comportament de extremă duritate faţă de deţinuţii din lagăr, un om de temut ce-şi reducea la tăcere adversarii vederilor sale.

Evidenţiindu-se prin calităţile oratorice-propangadistice revoluţionare, Kun va fi remarcat de liderii bolşevici siberieni şi prin ei de către conducătorii lor supremi de la Moscova, care îi vor pune la dispoziţie fonduri substanţiale pentru a-şi continua activitatea.

Ca urmare a încrederii de care se bucura, după 7 noiembrie 1917, “revoluţionarului Kun” i se vor crea condiţii să părăsească lagărul de la Tomsk, iar Lenin, deşi cunoştea că acesta a profitat în scop personal de fondurile puse la dispoziţie de partid, dispune să fie adus la Moscova, la dispoziţia internaţionalei comuniste, unde primeşte însărcinarea să se ocupe de extinderea revoluţiei în Ungaria.

Sfîrşitul războiului mondial îi aduce lui Kun o nouă şansă de afirmare revoluţionară. La 4 şi 6 octombrie 1918, Germania şi Austro-Ungaria capitulează.

La 29 octombrie este asasinat primul ministru ungar Tissa Istvan (Pişta), acţiune de care nu sînt străini nici agenţii bolşevici din agentura maghiară.

La o zi după acest eveniment, în 30 octombrie, 1918, este ales un nou guvern în frunte cu contele Karoly.

Guvernul Sovietelor analizează posibilitatea extinderii revoluţiei bolşevice în centrul Europei. În acest sens, Lenin dispune ca Bela Kun să plece imediat în Ungaria, pentru a conduce campania de trecere a acestei ţări de la republică burghezo-democratică la o republică a sovietelor.

Pentru înfăptuirea acestei schimbări de regim se pun la dispoziţia lui Kun mari sume de bani cu care să poată manipula schimbarea ungurească de regim.

Misiunea era punctuală şi consta în instaurarea sovietelor în Ungaria şi Transilvania pînă la începutul anului 1919.

Sosit în Ţara Ungurească, înainte de 3 noiembrie 1918, cînd are loc declararea independenţei Ungariei faţă de Austria, el nu întîrzie să-şi afirme vocaţia şi începe să-şi formeze o reţea largă de colaboratori, recrutată din rîndul elementelor maghiare fanatice şi rău famate.

Cu ajutorul acestei agenturi se lansează într-o vastă campanie propagandistică, după un slogan ultranaţionalist legat de nedreptatea istorică la care a fost supusă teritorial ţara de către învingători.

Prin angajamentul său de a aduce Ungaria în vechile ei hotare îşi crează o largă popularitate pe toate planurile, fiind văzut ca omul salvator.

Prima sa victorie va fi armata. Pătrunzînd cu agenţii săi în unităţile militare el va fi sprijinit în multe locuri de către cadrele de comandă ofensate de umilirea înfrîngerii de pe front şi de capitularea ce a avut loc.

Peste tot unde este acceptat recrutează oameni nemulţumiţi, ori dornici de căpătuială şi constituie din ei gărzile roşii.

 

 

 

Istoria lui Bela Kun (Cohen), şeful primului stat comunist din Europa, Ungaria

 

 

În Transilvania, Bela Kun penetrează cu bolşevicii lui unităţile secuieşti care constituiau o forţă de 10-12 mii de militari şi jandarmi.

Pînă şi împuternicitul guvernului pentru Transilvania Apaty Istvan va fi transformat în “Postav roşu”.

De la început, guvernul coabitează cu elementele comuniste din ţară care se afirmau consecvente în lupta pentru integritatea teritorială a Ungariei.

Aflîndu-se pe poziţii comune naţionaliste, conducătorii politici de la Budapesta nu vor lua nici o măsură pentru a stăvili consolidarea puterii militare a lui Bela Kun.

După ce atrage de partea lui divizia de secui care aparţinea armatei de nord-est a Ungariei, încearcă să-şi impună autoritatea şi asupra regimentelor din Budapesta. Acestea îl primesc cu ostilitate şi în cele din urmă îl alungă.

Pentru a face dovada ataşamentului său pentru reclădirea Marii Ungarii, Kun susţine o vastă campanie teroristă, mai ales în Transilvania unde, începînd cu luna decembrie şi pînă în aprilie 1919, cad victime ale detaşamentelor militare maghiare bolşevice mii de români aflaţi la nord-vest de alianiamentul de contact dintre trupele române şi maghiare.

Campania de terorizare a românilor a dus la creşterea prestigiului liderului comunist în cercurile politice maghiare, de susţinere a aceastuia.

Simţind încurajarea politică, Bela Kun profită de situaţie căutînd să-şi consolideze calea către luarea puterii.

Pentru aceasta însă trebuia înfrînt conservatorismul garnizoanei din Budapesta, refractară faţă de lozincile comuniste.

Kun nu se lasă şi în luna ianuarie 1919 îşi înfiltrează sute de adepţi în regimentele budapestane, pentru a le determina să-l urmeze şi să se răscoale.

Încercînd să forţeze lucrurile şi pe calea armelor, totul se transformă într-o mare nereuşită, soldată din nou cu alungarea lui şi a adepţilor săi unguri, evrei şi străini, din unităţi şi oraş.

Şi de data aceasta, politicienii şi autorităţile rămîn pasive, fără a avea nici un fel de reacţie.
Poziţia autorităţilor din capitala ungară îl încurajează şi mai tare pe liderul comunist.

El nu se dă bătut şi îşi regrupează toate forţele în zona Salgotarian, o guvernare bolşevică prin care ţine sub control partea nord-estică a Ungariei.

 

 

 

 

Oamenii lui Bela Kun si… faptele lor

 

 

Acolo îşi încropeşte un corp de voluntari format din militari, revoluţionari şi tot felul de aventurieri cu care începe sovietizarea în zonă. Apoi, însoţit de o mie de rebeli, intră în Budapesta unde ocupă toate punctele strategice ale oraşului, distruge sediile ziarelor şi sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, îl obligă pe Karoly Mihaly să renunţe la conducerea statului.

Nu va trece mult şi, în Italia, Musolinii se va inspira din acest complot ocupînd Roma cu o mie de “cămăşi negre”.

Preluînd puterea, Bela Kun dîndu-se drept urmaş vrednic, al marilor revoluţionari maghiari: Kossuth, Petöfi sau Bem (unul croat altul rutean şi altul polonez) instaurează în Ungaria dictatura proletariatului, colectivizînd pînă şi găinile.

Instaurînd sovietele ca formă de conducere administrativă, dă frîu liber extremismului naţionalist la care îl incită în toată ţara.

În acelaşi timp se declară mentorul salvării “Ungariei Mari”, scop în care întreprinde măsuri radicale de recuperare a Transilvaniei şi Slovaciei.

Pentru a-şi consolida puterea Kun îşi subordonează armata şi forţele de represiune internă pe care le reorganizează pe principiile armatei roşii.

Cadrele militare nesigure sînt înlăturate şi în locul lor sînt promovate cele radicale. Kun ordonă ca forţele de ordine din Transilvania să se constituie în detaşamente de represalii.

El anulează ordinul lui Karoly ca aparatul administrativ din Transilvania să nu se mai prezinte la slujbe şi dispune reocuparea tuturor posturilor administrative ale statului maghiar.

El sprijină constituirea formaţiunilor de represalii împotriva românilor. Apelează la toate “forţele patriotice” să se încadreze în armată, “pentru salvarea patriei.

Toate scursurile societăţii, pînă şi recidiviştii au răspuns chemării, dînd fuga în armată şi gărzile bolşevice unde era rost de aventură sau chilipir.

În urma măsurilor luate, într-o lună de zile Kun a reuşit să pună pe picioare o armată ungurească roşie de 150 de mii de oameni, dintre care aproximativ 70.000 soldaţi cu 150 de tunari au fost concentraţi pe Tisa, la Sighet şi pe Crişul Repede, iar 80.000 în aceeaşi zonă, în raioane de concentrare situate pe malul drept al Tisei, gata în orice moment să intre în acţiune.

După primele două săptămîni ale lunii, efectivele noii armate maghiare depăşeau 200.000 de soldaţi.

Pentru înzestrarea acestui corp de oaste au fost golite toate depozitele de armament şi miniţie de pe teritoriul Ungarie şi au fost dezarmate trupele austriece, în retragere peste teritoriul unguresc.

Concomitent cu formarea noi armate, Bela Kun purta tratative cu guvernul sovietelor din Rusia, în vederea unor operaţiuni comune împotriva României şi Cehoslovaciei pentru realizarea unei joncţiuni între cele două armate revoluţionare.

Pe teritoriul Transilvaniei nucleul militar a lui Kun îl constituia divizia secuiască, formată din trei brigăzi, care avea în compunere 10-12 mii de oameni.

Lor li se adăugau numeroasele detaşamente de represalii constituite din jandarmerie, oameni din administraţia nobiliară şi aventurieri voluntari din toate naţiile, între care predominau evreii care îl urmau pe Kun datorită originii sale etnice şi erau dornici de căpătuială.

Liderul bolşevic era însă nemulţumit că evreii cu stare materială bună nu l-au îndrăgit şi i-au tratat ca atare.

Toate aceste forţe au desfăşurat acţiuni de represalii împotriva românilor, în spatele celor trei aliniamente ungureşti de demarcaţie din Transilvania cu trupele române.

Acolo unde însă situaţia o impunea, atît Karoly cît şi Kun s-au întrecut să trimită în Transilvania detaşamente de represalii din Ungaria.

Exemple sînt cele ale detaşamentului “Pataky” trimis peste Mureş, pentru pacificarea satului Mihalţ, al detaşamentului trimis din Budapesta să pacifice satul moţesc Beliş sub comanda căpitanului Ditrikh Antal, pentru a pacifica valea Beiuşului, acelui trimis de Regimentul 39 Debreţin care a ocupat depresiunea Lăpuşului etc.
Pregătirea armatei sovietice maghiare pentru ofensivă contra românilor este precedată de convorbirile telefonice dintre V.I. Lenin şeful guvernului Rusiei sovietice, din care rezultă că un “atac conjugat împotriva României din spre est şi din spre vest este iminent.

Dintr-o telegramă trimisă de Bella Kun lui Lenin, la 22 martie, rezultă planurile comune ale acestora de a ataca România.

“Republica Sovietică ungară – afirmă Kun – roagă să se încheie cu guvernul sovietiv rus o alianţă ofensivă. Cu armele în mîini, declarăm că ne vom opune tuturor duşmanilor proletariatului şi vă cerem să ne daţi imediat preciziuni asupra situaţiei militare”.

Nu se cunoaşte care a fost răspunsul lui Lenin la această telegramă, dar dintr-o altă telegramă al acestuia transmisă la 25 aprilie 1919, comandamentului armatei roşii ucrainene rezultă direcţiile de înaintare de pe teritoriul Galiţiei şi Bucovine.

“Forţele unei armate din Ucraina sovietică trebuie să dea lovitura prin Bucovina pentru a realiza legătura directă cu armate roşie maghiară, iar alte grupări să treacă la ofensivă pentru a rupe poziţiile forţelor regale ale României şi încercuirea lor lîngă Nistru”.

Ca urmare a acestui ordin, la 26 aprilie 1919, statul major al trupelor bolşevice de la Kiev a ordonat trupelor sale “să înainteze rapid şi să stabilească legătura cu armata roşie ungară”. Înaintarea acestor forţe a fost întîziată însă de rezistenţa trupelor cehoslovace, atacate din vest de unguri.

De asemenea, în bătălia de pe Nistru, ucrainenii au fost alungaţi de armata română încă de la primul contact.

Acţiunile trupelor maghiare bolşevice, în Transilvania, începute încă din luna decembrie 1918, s-au intesificat gradual în lunile ianuarie-martie şi la 16 aprilie au trecut la acţiuni ofensive împotriva trupelor române.

Încă de la sfîrşitul lunii ianuarie 1919, aliniamentul de apărare a fost atacat în diferite sectoare.

Astfel au fost lovite avanposturile româneşti din Valea Drăganului, pe valea Crişului Repede.

În noaptea de 21 spre 22 februarie, trupe ungureşti de tăria unui regiment au atacat poziţiile româneşti de la Ciucea, Zalău şi Şimleul Silvaniei.

Simţind pulsul unui succes al armatei roşii pe frontul ucrainean, Bella Kun a considerat că a sosit timpul să treacă la o ofensivă generală în Transilvania.

Ofensiva armatei maghiare în Transilvania a început îndată după convorbirile dintre Lenin şi Kun. Ea este marcată de ordinile date de Kun, în 22 şi 24 martie 1919, adresate diviziei de secui de a face pregătirile pentru a ataca pe direcţia Satu Mare – Dej.

Acelaşi ordin l-a primit şi Divizia 3 ungară. În adîncime făceau pregătiri ofensive alte mari unităţi.

Aceasta, în condiţiile în care noul guvern maghiar este somat de aliţi să-şi retragă trupele din Transilvania şi să le dezermeze.

La Paris, se cunoştea că odată cu intensificarea operaţiunilor militare, în Transilvania s-au luat şi măsuri de mobilizare a rezerveştilor.

La 16 aprilie, Bella Kun declară război României şi declanşează ostilităţi pe tot frontul românesc. În această situaţie, trupele române, fără a mai aştepta consimţămîntul aliaţilor, trec la contraofensivă cu diviziile 6 şi 7 infanterie.

Detaşamentul “General Olteanu” şi două divizii de vînători de munte care spulberă ofensiva trupelor bolşevice atingînd la sfîrşitul lunii rîul Tisa.

Forţînd Tisa din mişcare, trupele române distrug rezistenţele inamice întîlnite, printr-o învăluire obligînd, la 29 aprilie, divizia secuiască să capitulează, armata ungurească pierzîndu-şi marea sa unitate de elită.

Armata română îşi continuă operaţiunile în Cîmpia Panoniei, iar la nord Detaşamentul Olteanu despresoară trupele cehoslovace, încercuite de ucraineni şi trupele lui Bela Kun. Prin această acţiune joncţiunea dintre cele două armate bolşevice eşuează.

Aflîndu-se în faţa dezastrului militar, Bela Kun încearcă să iniţieze tratative cu românii, dar guvernul României refuză orice tratative.

În aceste condiţii, conducătorul boleşvicilor unguri îşi reorganizează din nou forţele şi la 20 iulie îşi încearcă din nou norocul printr-o ofensivă obţinînd în primele zile unele succese.

În 24 iulie, trupele române trec la contraofensivă pe tot frontul de la vest de Tisa şi pînă la 3 august întreaga armată ungară este scoasă din luptă.

La 4 august, românii ocupă Budapesta arborînd drapelul României pe clădirea Parlamentului. Bela Kun nu a putut fi capturat, întrucît, în după amiaza zilei de 2 august, împreună cu colaboratorii săi cei mai apropiaţi fuge către Viena într-un tren blindat.

Revenit în Rusia Sovietică, Bela Kun a supravieţuit pînă după moartea lui Lenin. Stalin însă a făcut contabilitatea la fondurile “revoluţionare” pe care Kun le-a devalizat în interes personal şi a ordonat executarea lui.

După ocuparea Budapestei, Consiliul Antantei a dispus oprirea ofensivei române, la hotarul cu Austria. Era o nouă gogomănie cu iz de desconsiderare a României.

Aici, în acest colţ al Ungariei neocupat de trupele române, puterile Antantei au creat condiţiile pentru instaurarea primei dictaturi fasciste din Europa a contraamiralului Horthy Miklos de Baia Mare, strănepotul unei familii de renegaţi români, care la începuturi purta numele de Horotan.

Era un ofiţer renumit, care trebuia să fie condamnat pentru că în timpul războiului a scufundat în Adriatica la strîmtoarea Otranto flota navală a aliaţilor.

Era personajul prin care occidentul european pălmuia România, încă odată, ca răsplată că a înlăturat puterea sovietică din mijlocul continentului.

Socotelile aliaţilor de al ajuta pe Horthy să ajungă în fruntea Ungariei au fost cu totul nefericite nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă.

Intrînd în Budapesta, românii au acceptat constituirea unui guvern maghiar sub conducerea social-democratului Gyula Peidel, dar acesta a fost înlăturat de un grup de oameni înarmaţi veniţi în capitală, din zona de control a lui Horthy.

Românilor li se interzice, de la Paris, să intervină. Ba mai mult, în aria geografică controlată de Horthy, aliaţii admit acestui să organizaze o nouă armată, recrutată din nobilime şi ţărănimea înstărită, ameninţată de bolşevici cu naţionalizarea pămînturilor.

Cu această armată, Horthy înlocuieşte “dictatura proletariatului” cu “Teroarea albă”. Foştii comunişti şi simpatizanţii lor erau arestaţi, împuşcaţi ori spînzuraţi.

Evreii cad în masă în acţiunile de represalii. Horthy îşi extinde represiunea în Budapesta şi partea Ungariei ocupată de armata română.

Unităţile române intervin pentru a opri masacrul ordonat de Horthy, dar acesta se plînge Apusului. Aliaţii trimit la Budapesta o comisie care dă deslegare acestuia a institui o “nouă ordine”, iar trupele române sînt obligate, la 16 noiembrie, să părăsească capitala ungară şi la 22 ale aceleaşi luni, aliaţii cer acestora să se regrupeze la est de Tisa, pe aliniamentul convenţiei din 1916.

Şi acesta a fost doar un vis, întrucît, în urma tratatelor de la Paris, soldaţii români, vor fi siliţi să părăsească aliniamentul şi să ocupe un altul, mai în interior, care corespunde cu frontiera de astăzi.

Epopeea românească a primului război mondial se încheie aici.

Tot atunci însă, începe epopeea celui de al doilea război mondial, iar România cade din nou victima uşurinţei cu care puterile apusene tratau problemele şi în primul război mondial.

În urma retragerii trupelor române din Ungaria, Horthy a preluat puterea în calitate de regent şi prin terorism a instaurat prima dictatură fascistă din lume, un regim reacţionar despre care omul politic italian Francesco Nitti afirma: “Este greu să găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca dictatura ungară, un guvern de jaf, de tortură, de asasinat… de oameni corupţi, de hoţi şi de mîrlani”.

Tot vestul european care domina lumea ştia acest lucru, dar tăcea conciliant.

Exemplul luării puterii de către Horthy în Ungaria si actiunea sa de instaurare a  dictaturii, i-a inspirat si pe Mussolini în Italia, pe Hitler în Germania şi pe Stalin, cei patru scelerati care au decapitat România în 1940 şi au bulversat întreaga Europă.

 

 

Dr. Aurel VAIDA

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/01/o-istorie-putin-cunoscuta-1919-armata-romana-a-cucerit-ungaria-pentru-a-o-elibera-romani-treceti-tisa/

 

26/05/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Demontarea reţelelor de spionaj sovietice din Romania in perioada 1956-1963 (partea I)

 

Din cartea «Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România.» a autorului  american Larry L.Watts.

 

Neutralizarea reţelelor sovietice de informaţii 1956-1963 (partea I).

 

 
 

Începem publicarea unor (sub)capitole din cartea «Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România.» de Larry L Watts (2011, ed. RAO), texte ce examinează cooperarea dintre Ungaria și U.R.S.S., îndreptată împotriva Republicii Populare Române, și transformarea treptată a R.S.S. Moldovenești într-un important centru de acțiuni împotriva României. (basarabia.91)

Demontarea reţelelor de spionaj, blocarea penetrărilor instituţionalizate (pp. 210-214)

 
La scurt timp după retragerea trupelor (sovietice – n.n.), românii au început să dea la iveală reţele de informaţii ungare şi revizioniste, pe care armata sovietică le sponsorizase sau le acceptase. În anii de început ai comunismului, când consultanţii sovietici subordonaseră direct serviciile de informaţii, instituţiile militare şi poliţieneşti, guvernul român nu avea voie sau nu putea să deruleze propriile activităţi de contraspionaj sau contrainformaţii în nordul Transilvaniei şi, ulterior, în Regiunea Autonomă Maghiară (RAM).

Acest lucru s-a schimbat odată cu revolta maghiară din 1956. Potrivit anchetelor derulate de Securitate, organizaţiile clandestine care operau în România încercau:

• să trezească sentimente naţionalist-revizioniste în rândul etnicilor maghiar;

• să submineze autorităţile regimului comunist prin intermediul unor acte de sabotaj, panică şi propagandă;

• să izoleze populaţia de naţionalitate maghiară de cea română şi să le canalizeze sentimentele către Ungaria;

• să solicite autorităţilor statului român pretenţii pe care acestea nu le puteau satisface, în vederea facilitării propagandei revizioniste a diasporei maghiare din Occident, având ca scop compromiterea regimului comu¬nist din România;

• să promoveze ideea autonomiei din Transilvania, urmărind ca mai tîrziu să o alipească Ungariei prin intermediul unui curent revizionist activ şi coordonat;

• să creeze o stare de instabilitate în zonele locuite de etnici maghiari şi saşi pentru a impresiona forurile internaţionale şi pentru a încerca în acest fel să îi influenţeze să ia decizii împotriva intereselor României.

De exemplu, în 1957-1958, preotul catolic reformatKalaman Sass, fost membru al Rongyos Garda, a fost arestat, judecat, condamnat şi executat de către Tribunalul Militar din Cluj pentru „complot împotriva statului, spionaj favoarea Ungariei, posesie ilegală de arme şi participare la activităţi ale organizaţiilor ilegale iredentiste”.

Sass fusese implicat în „ingineria” creării coridorului etnic care conecta ţinutul secuiesc cu Ungaria, prin reaşezarea etncilor maghiari din centrul regiunii în sate şi comune care, practic, nu aveau populaţie maghiară, prin maghiarizarea forţată a locuitorilor nemaghiari (de exemplu manipularea referendumurilor)sau prin eliminarea acestora din zonă, în diverse alte moduri.

 
 Împreună cu un fost ofiţer al serviciului de spionaj al armatei ungare din timpul celui de-al Doilea Război mondial, Istvan Hollos, Sass a pus bazele grupării Mişcarea de Rezistenţă la instrucţiunile centrului de informaţii de la Debreţin, Ungaria, în apropierea graniţei cu România.
 Cei doi au recrutat o reţea de 31 de etnici maghiari a căror misiune era să lanseze ziarul Viitorul Maghiar, să facă rost de arme şi să formeze un grup de comando gata să acţioneze la momentul potrivit pentru restituirea Transilvaniei către Ungaria.

În 1960, gruparea Mâna Neagră, formată iniţial la Universitatea din Cluj, în 1953, a fost descoperită că opera în afara oraşului Târgu Mureş, sub conducerea lui Czimbalmos Blaziu, membrii ei jurând „să lupte până când Transilvania va fi alipită Ungariei sau declarată autonomă”.

Gruparea intenţiona să ia măsuri împotriva activiştilor de partid şi autorităţilor oraşului Târgu Mureş în timpul manifestărilor de la 23 august, să-1 asasineze pe preşedintele Consiliului Popular al comunei Tulgheş şi pe şeful cooperativei agricole de producţie din comuna Lăsarea, să fure dinamită din cariera de cuarţ de lângă acea comună şi să incendieze simultan recolta, precum şi staţiunea de maşini şi tractoare.

O altă grupare descoperită în octombrie 1960, Tinerii Iubitori de Libertate, fusese formată în timpul evenimentelor din 1956. Raportul DSS arăta o oarecare îngrijorare din cauză că nu fusese descoperită în cei patru ani de cînd opera, în ciuda faptului că „existaseră denunţuri” care indicau „faptul că naţionalismul şovin reprezintă o bază solidă pentru organizarea unor operaţiuni subversive”. Organizatorul grupării, profesorul Iosif Kun, a declarat în timpul interogatoriului că fusese recrutat de AVH, în Ungaria, în timp ce se afla la Budapesta, în 1956, cu scopul principal de „a organiza activităţi subversive în Republica Populară Română”.

 Recrutorul lui Kun îl contactase, de asemenea, şi pe un informator al Securităţii cu nume de cod COVACI, care, conform raportului, nu îi informase pe agenţii săi despre existenţa organizaţiei timp de patru ani, şi o făcuse doar din cauza unei dispute personale cu Kun.

Ancheta care a urmat a scos la iveală o organizaţie de aproximativ 103 membri, dintre care doar 23 erau adulţi, cu vârsta peste 20 de ani (ceilalţi 83 fiind cu vârste între 14 şi 20 de ani). Cu toate acestea, „autorii morali ai acestei organizaţii” erau consideraţi a fi profesorii de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Oradea, care discutau frecvent despre „cele mai eficiente metode de îndoctrinare a elevilor de etnie maghiară cu idei şi teze şovinist-naţionaliste şi revizioniste”.

 Această grupare, se preciza în raport, „hotărîse schimbarea programelor de studiu stabilite de către Ministerul Educaţiei cu altele, în conformitate cu scopurile pe care aceştia le urmăreau”, o activitate surprinzător de facilă din cauza lipsei de control a materialelor în limba maghiară.

După retragerea din 1958 a trupelor sovietice, intensificarea şi diversificarea activităţilor grupării a devenit extrem de îngrijorătoare:
De la preocupările iniţiale, limitate în special la acte de teroare şi graffiti, au trecut la problema organizării întregii populaţii maghiare a Republicii Populare Române. Au început să întocmească hărţi ale regiunilor locuite de populaţii maghiare şi să împartă responsabilităţile de muncă în zonele respective. În aceeaşi perioadă, au ridicat chestiunea legăturilor cu organizaţiile naţionaliste maghiare din Occident, în special cu cele din Republica Populară Ungaria.

În ciuda prevederilor Tratatului de la Varşovia, care stipulau o consultare prealabilă, în timpul crizei de la Berlin, Kremlinul a mobilizat forţele armate române (şi altele din Tratat) prin intermediul agenţilor loiali – miniştrii apărării şi comandanţii recrutaţi de ofiţerii sovietici şi instruiţi în URSS -ceea ce indica clar dorinţa şi capacitatea lor de exercitare a presiunii asupra instituţiilor coercitive când şi cum le convenea lor. Această ofensă se adăuga insultei de la Moscova, care ignora complet poziţia lui Gheorghiu-Dej de a ar opune construirii Zidului Berlinului.

Ca reacţie imediată, Bucureştiul a grăbit o epurare în masă a corpului de ofiţeri din armată şi din serviciul de informaţii si a limitat radical folosirea modelelor instituţionalizate prin care se păstra influenţa sovietică în cadrul celor două organizaţii.

1961 a fost ultimul an în care DSS şi-a trimis agenţii de informaţii la Institutul Felix Dzerjinsky (şi programele aferente) din Moscova al KGB pentru instruire. Ofiţerii DSS care urmaseră anterior cursurile de instruire KGB erau acum „obligaţi să urmeze cursuri de reciclare în ţară”.

Acest lucru a fost urmat rapid de o restricţie similară în cadrul armatei române, care a pus capăt instruirii ofiţerilor superiori la instituţiile militare sovietice. Astfel, principala cale de pătrundere a influenţei sovietice istituţionalizate în cadrul instituţiilor de aplicare a legilor statului a fost închisă, iar principalul instrument de control al sovieticilor a fost eliminat. În afară de Albania, care era proscrisă, nici un alt membru al Tratatului de la Varşovia nu a luat o astfel de decizie majoră, iar instruirea sovietică a continuat să fie, până la căderea comunismului 30 de ani mai târziu, o condiţie obligatorie pentru a ocupa funcţii înalte din armată, serviciile de securitate şi de informaţii din Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria.

Bucureştiul a trecut rapid de la restricţionarea posibilităţilor sovietice de recrutare a personalului din armată şi serviciul de informaţii, până la eliminarea surselor identificabile de influenţă sovietică din cadrul acestor servicii.

 Ofiţerii DSS, şi ulterior cei din armată, care se întorseseră de la cursurile de instruire cu soţii rusoaice/sovietice – toate păstrîndu-şi cetăţenia sovietică şi legăturile secrete – aveau posibilitatea fie de a divorţa şi de a le trimite înapoi, fie de a părăsi serviciul.

În acest context, la sfârşitul anului 1961, Gheorghiu-Dej declara public că organele de securitate ale epocii staliniste – conduse şi controlate covîrşitor de către ofiţeri sovietici -„nu erau sub controlul conducerii partidului”. Supravegherea şi ascultarea de către organele de securitate fusese atît de extinsă, a subliniat acesta, încît „nici măcar secretarul general al Comitetului Central al Partidului nu fusese scutit”.

Autor: Larry L. Watts

 
 
Publicat de Aneta Șoimu
 
3 octombrie 2011
 

03/10/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: