CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Au fost în conjunctura anului 1940 cedările teritoriale către Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria, singura soluție pentru România ?

De ce a fost cedată Basarabia în 1940?

Pentru simplul motiv că nu a existat nici o altă soluție. România era înconjurată de vecini care îi contestau granițele: Uniunea Sovietică revendica Basarabia, Bulgaria cerea Dobrogea, Ungaria vroia Transilvania.

Doar Serbia nu cerea nimic (cel puțin pe față).

Pentru toți oamenii întregi la cap, era limpede că România nu putea lupta pe trei fronturi în același timp, constată istoricul și jurnalistul George damian pe blogul https://historice.ro.

În perioada interbelică soluția găsită a fost diplomația: participarea intensă la lucrările Ligii Națiunilor (precursoarea ONU, însă mult mai slabă), o serie de tratate și alianțe regionale cu statele prietene (Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia).

Toate astea se petreceau sub patronajul Franței (o țară care mai avea doar renumele de mare putere, în realitate era extrem de slabă) și Marea Britanie (intrată într-o fază de retragere din problemele Europei). Statele Unite priveau cu mirare la nebunia europenilor.

29 septembrie 1938. Munchen. Foto: Înaintea semnării de către premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier și regimurile fasciste din Germania și din Italia reprezentate de Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler și Ducele Italiei Benito Mussolini, a Acordului prin care Cehoslovacia era silită să cedeze în favoarea Germaniei regiunile locuite de germani. În imagine (de la stânga la dreapta) Chamberlain, Daladier, Hitler și Mussolini.

Din acel moment a devenit clar că nu mai există în realitate nici un fel de garanții pentru granițele României. Franța și Marea Britanie cedaseră în fața Germaniei lui Hitler.

Mai ales după 15 martie 1939, când la nici șase luni de când spunea că nu mai are nici un fel de pretenții Hitler, invada restul Cehoslovaciei și o transforma în protectorat german.

În câteva luni de zile România a rămas fără nici un fel de garanții internaționale. Oricine putea cere orice, depindea doar de armata care era în spatele cererii.

Ungurii, bulgarii și sovieticii au început să se agite, iar diplomația română s-a orientat în timp record spre Germania – dar degeaba.

La Statul Major al armatei române existau planuri pentru diverse ipoteze de război, dar un lucru era clar: nu se putea rezista mai mult de câteva săptămâni în fața unui atac concomitent asupra României dinspre Ungaria, Bulgaria și Uniunea Sovietică. La toate acestea adăugați lipsa de armament, care era asigurat mai puțin de jumătate din necesarul armatei.

Singura ipoteză favorabilă era rezistența în fața unei invazii sovietice cu două condiții: neutralitatea Bulgariei și Ungariei plus garanții de sprijin material din partea Marii Britanii și Franței cu perspectiva intervenției lor militare într-o perioadă cât mai scurtă.

În plus mai exista tratatul de neagresiune dintre Hitler și Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 – foto sus -), deci era exclus orice sprijin german pentru România, ca și experiența polonezilor care s-au bătut cu nemții în septembrie 1939 sperând că vor rezista până la o intervenție franco-britanică (care nu s-a produs, dar pe lângă asta, au fost atacați din spate de sovietici).

În aceste condiții singura decizie rațională era cedarea Basarabiei, cu speranța recuperării ei în viitor (destul de nebuloasă!).

De multe ori apare exemplul Finlandei care nu a cedat în fața sovieticilor și s-au bătut cu ei din 30 noiembrie 1939 până pe 13 martie 1940.

Doar că sunt câteva diferențe între cele două cazuri: Finlanda nu era vecină cu Ungaria și Bulgaria care abia așteptau să atace, terenul pe care s-au bătut finlandezii și lungimea liniei frontului au fost extrem de diferite față de condițiile din România.

De altfel, s-a văzut în 1944 că românii (chiar cu sprijin german!) nu au putut rezista în fața unui atac sovietic.

Și în cazul Finlandei se mai uită ceva: chiar dacă s-au bătut cu sovieticii, la sfârșitul acestui război au cedat 11% din teritoriu, iar sovieticii au obținut mai mult decât ceruseră inițial.

Rămânea ipoteza războiului pentru onoare sau a războiului total. Doar că în afara figurilor retorice nu există așa ceva.

Nu există conducători care să ceară popoarelor să moară fără speranță și să fie urmați – nici Hitler nu a reușit asta, nici împăratul Japoniei. Sinuciderea colectivă nu a fost niciodată o soluție.

20/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pactul Molotov-Ribbentrop într-o viziune diferită de cea a propagandei istorice ruse și sovietice (I)

  

 

 



 

       Foto: Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii      sovietici – Octombrie 1939  – „Mă întreb cât va dura luna de miere?” .

 

 În Rusia lui Putin, acordul de la München din 1938 dintre Germania nazistă și Anglia secondată de Franța, a fost folosit ca scuză pentru încheierea pactului Molotov-Ribbentrop.

Pentru a putea comenta cele întâmplate atunci,  trebuie să înțelegem contextul diplomatic existent în anii ’30.

Propaganda sovietică a influențat modul în care mulți au apreciat evenimentele premergătoare celui de- al doilea război mondial, iar acest lucru este deosebit de important atunci când este pusă în discuție perioada anilor 1939-1941, scrie publicația http://euromaidanpress.com/ munich-molotov-ribbentrop-pact-revisited.


O invazie „protectoare”?


Istoricii au stabilit ca dată a declanșării celui de-al al doilea război mondial ziua de  1 septembrie 1939, când Germania nazistă a  invadat Polonia. Numai că în ziua de 17 septembrie 1939,  URSS s-a alăturat la rândul ei Germaniei naziste, invadând la rândul ei Polonia de la răsărit .

Peste numai trei zile, pe  20 septembrie , a avut loc o dezbatere privitoare la acest război în Parlamentul britanic, în timpul căreia s-a făcut remarcat discursul parlamentarului Robert Boothby care a spus printre altele nici mai mult, nici mai puțin că :

„Este legitim să presupunem că această acțiune din partea guvernului sovietic a fost luată […] din punctul de vedere al autoconservării și autoapărării ”.

„Acțiunile întreprinse de trupele ruse [ …] au  împins frontiera germană considerabil spre vest. ”

În timp ce Armata Roșie ataca Polonia  pe la spate pe 17 septembrie, ambasadorului polonez la Moscova, Wacław Grzybowski , i-a fost înmânată  o notă în care se  declara negru pe alb că Polonia a încetat să existe și că acest lucru a făcut nul pactul de non-agresiune  polono-sovietic din 1932.

De asmenea, în nota respectivă se specifica faptul că Armata Roșie a ocupat  Polonia pentru a „proteja” popoarele din Belarus și Ucraina . 

 Ziarele occidentale au folosit aceste teme atunci când au comentat invazia inițială sovietică. Chicago Tribune , de exemplu, a inserat pe  pagină principală chiar a doua zi titlul „Roșii invadează Polonia: rușii trec frontiera pentru„ protejarea minorităților ”.

 

 

 

 

 Foto: Un afiș de propagandă sovietic în care  se pretindea că invazia Poloniei avea drept scop ajutorarea  „popoarelor frățești” belarus și ucrainean.

 

 

  Pe 22 septembrie, în orașul ocupat Brest-Litovsk, forțele sovietice s-au întâlnit cu cele germane unde au participat la o paradă a victoriei și au mărșăluit sub un banner care scria:

„Trăiască Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor, eliberatorul maselor muncitoare din Vestul Belarus] și Vestul Ukrainei!”

 

 

 

 

 

 

După cum puteți vedea, acest banner a fost împodobit la Brest -Litovsk cu svastici alături de simbolul proletar al secereiși ciocanului.

 


Forțele sovietice mărșăluiau împreună cu naziștii nemți și nu doar sub   steagul roșu, ci și sub acela nazist.

 

 

 


 

Foto: Parada comună de la Brest – Litovsk, a forțelor sovietice și naziste victorioase, după distrugerea rezistenței statului polonez.

 

A fost o paradă a victoriei într-un oraș  simbol, locul în care, pe 3 martie 1918, bolșevicii au semnat un acord de pace cu Germania Imperială, scoțând Rusia din primul război mondial cu prețul cedării unor teritorii uriașe.

 

 

Un război dorit 

 

Pentru a înțelege de ce URSS a cotropit Polonia, trebuie să înțelegem contextul diplomatic, precum și filozofia sovieticilor, care nu sunt luate în considerare în tratarea convențională a invaziei, care este văzută totdeauna de propagandă ca  „defensivă” sau „protectoare”. Motivațiile lui Stalin au fost în fapt, mult mai sinistre.Stalin, ca de altfel și Lenin înainte de el, a fost călăuzit de ideile lui  Marx și Engels.

 Departe de a se fi abătut de la gândirea marxistă, așa cum au susținut troțkiștii, sângerosul dictator a continuat într-o serie de domenii cheie strategia lui Lenin, inclusiv în ceea ce privea lupta pentru dominația globală a comunismului, fiind convins de  faptul că războiul mondial anticapitalist este necesar  pentru  progresul revoluției comuniste . 

Pe această  din urmă temă, Engels a scris încă în 1887:

„Niciun război nu mai este posibil pentru Prusia-Germania, cu excepția unui război mondial care va fi de o amploare și o violență la care până acum nu s-a putut visa . Opt-zece milioane de soldați se vor masacra unii pe alții și vor devasta întreaga Europă,  mai rău decât un val de lăcuste. Comparativ, devastările lăsate în urmă de războiul de treizeci de ani se vor comprima în trei sau patru ani la nivelul  întregului continent,  iar foametea, ciuma și demoralizarea generală atât a armatelor cât și a masei populației, vor produce o suferință fără egal.Distrugerile în comerț, industrie și credit,  se vor  încheia cu un faliment generalizat și cu  prăbușirea vechilor imperii, iar coroanele se vor rostogoli în țărână și nu va mai fi nimeni care să le ridice.Va fi imposibili să se  prevadă cum se va termina totul și cine va ieși din luptă învingător, dar un singur rezultat fiind absolut sigur: epuizarea generală va crea condițiile pentru victoria finală a clasei muncitoare. ”

Pentru Lenin și Stalin, aceste ”cuvinte profetice” s-au dovedit corecte în 1917, când bolșevicii au preluat puterea la Sankt Petersburg, după ce țarul Nicolae al II-lea abdicase și după ce Alexander Kerensky s-a angajat să continue un război care  ducea țara  spre ruina totală.La fel au  acționat în 1917 revoluționarii comuniști în Germania, Austria și Ungaria ale căror imperii cu economiile distruse de război s-au prăbușit.

Sfârșitul primului război mondial nu a fost marcat doar de violența cauzată  de forțele de stânga și de dreapta, din ce în ce mai radicalizate, dar și  de efectele tratatului de la Versailles, care a pus capăt conflictului marcat de efectele aplicării principiului autodeterminarii popoarelor.

Aceasta a însemnat apariția unui stat polonez independent pentru prima dată după 123 de ani, și de asemenea, independența pentru popoarele baltice, împreună cu Finlanda și Ucraina, care fuseseră colonii ale Imperiului țarist.

 

Bariera poloneză împotriva expansiunii bolșevice

  Ironia face că Marx și Engels, în timpul vieții lor au sprijinit Polonia, crezând în potențialul său revoluționar, dar acum, în ochii celor mai importanți lideri comuniști din Rusia, această șară devenise un obstacol în calea fantezistei revoluții mondiale, după ce  conducătorul acestei țări, Józef Piłsudski, a condus cu succes lupta împotriva forțelor sovietice invadatoare.

Exploatând faptul că în 1919 granița polono-rusă nu era încă complet definitivată, Lenin a ordonat trupelor e Armatei Roșii să tatoneze pentru a vedea cât de departe ar putea pătrunde  pe teritoriile poloneze, înainte de a întâmpina rezistență.La primele ore ale zilei de 14 februarie 1919, un detașament al  Armatei Roșii a fost interceptat  de cavaleria poloneză în  apropiere de satul Bereza-Kartuska (acum Byaroza, din  Belarus).

Acesta a fost prima încleștare a  războiului polono-sovietic, al cărui  istorie a fost excelent scrisă  de profesorul Norman Davies . 

Atitudinea lui Lenin față de Polonia este cel mai bine exemplificată de cuvintele lui Mihail Tukhacevski , comandantul șef al Frontului deschis de Armata Roșie în Apus care a spus:  „Spre vest! Peste cadavrul Poloniei albe se află drumul spre conflagrația mondială”. 

 

 

 

 

Afiș sovietic care solicită marșul de la Varșovia, în timp ce susține că Rusia caută pace
 


Afiș sovietic din vara anului 1920, care îndemna  la  cucerirea Varșoviei, în timp ce susține că Rusia caută pace 


În 2015, foaia  de propagandă de stat rusă Sputnik  publica un articol care descria  Polonia ca pe un  regim criminal, pentru că „anexase” Ucraina de Vest și Belarusul  de Vest. Dacă ar fi să admitem acest lucru, atunci cu siguranță definiția se potrivește Rusiei sovietice, care a participat la anexarea restului Belarusului și Ucrainei.

În anii 1920, URSS a început să deruleze o serie de acorduri economice cu țările occidentale, cea mai  notabilă fiind implicarea celuilalt „stat paria” al Europei: Germania Republicii de la Weimar.

După cum observa Gerherd Weinberg , „ura față de Polonia a fost un factor major în conlucrarea  Germaniei de la Weimar cu  Uniunea Sovietică.” [4].

Tratatul de la Riga din 1921 a împărțit atât Ucraina cât și Belarusul între Polonia și Rusia bolșevică, iar acestea erau  teritorii care, în ciuda propagandei sovietice, nu au fost istoric rusești !Reflectând asupra rezultatului bătăliei Varșoviei, Edgar Vincent D’Abernon , ambasadorul Marii Britanii la Berlin, a remarcat că polonezii au salvat atunci creștinătatea și civilizația occidentală.

Aici trebuie menționate și războaiele de recucerire duse de  Lenin, care după lupte îndelungate au anexat în cele din urmă Ucraina și Caucazul, dar nu au reușit să cotropească din nou Polonia, Finlanda și Țările Baltice (și nici Basarabia). Aceste războaie au fost concomitente, dar nu au făcut parte din așa zisul ”Război civil rus”.  În sens invers, eșecul cucerii Poloniei a însemnat o oportunitate ratată, care a determinat nașterea „Socialismului într-o singură țară”.

 

În termeni ideologici, regimul sovietic a justificat socialismul într-o singură țară pe baza construirii unei baze în cadrul URSS pe care să conducă ulterior la „revoluția mondială”pe care urma să o exporte la un moment favorabil din viitor.

Chiar dacă prin diplomația de la mijlocul anilor 30 s-a putut încheia pactul de neagresiune  polono-sovietic menționat anterior, aceasta nu a însemnat în niciun moment că sovietele au renunțat la  ideea de a cuceri Polonia (și nici alte teritorii care făcuseră  parte din Imperiul țarist) sau că agresivitatea  comunistă a fost vreodată complet abandonată.

În 1939, Hitler i-a oferit lui Stalin o oportunitate de aur pentru a aduce la  îndeplinire această veche dorință a expansiunii sovietice  spre Vest.  

 

 

 

 

 

22 septembrie 1939 – Trupele armatelor Germaniei fasciste și cele ale URSS sărbătoresc cotropirea în comun  a Poloniei .

 

 





VA URMA 

 

 

 

NOTE:

[1] „Guvernul polonez s-a dezintegrat și nu mai arată niciun semn de viață. Aceasta înseamnă că statul polonez și guvernul său au, de fapt, încetat să mai existe … Lăsată în voia ei și lipsită de conducere, Polonia a devenit un domeniu adecvat pentru orice fel de pericole și surprize, care pot constitui o amenințare către URSS Din aceste motive, guvernul sovietic, care până acum a fost neutru, nu mai poate păstra o atitudine neutră față de aceste fapte. 

De asemenea, guvernul sovietic nu poate vedea, cu indiferență, faptul că oamenii ucraineni și belarusi, care trăiesc pe teritoriul polonez și care se află la mila soartei, ar trebui lăsați fără apărare. ” Extras din textul citat în Halik Kochanski, The Eagle Unbowed: Polonia and the Poles in the Second War World , p. 77.

[2] Ordinul către forțele Frontului de Vest nr. 1423, 2 iulie 1920.

[3] Citat aici

[4] Gerherd Weinberg, O lume la arme: o istorie globală a celui de-al doilea război mondial , p. 54.

28/08/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Prof. univ. dr. Valeriu Dulgheru, Chişinău: Raptul Basarabiei de la 28 iunie 1940

 

 

 

 

 

Raptul Basarabiei de la 28 iunie 1940

 

 

„Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti şi ne-au luat totul: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul”. (Martori oculari)

Se spune că Domnul, la ziua Marii împărţiri ne-a dat nouă, românilor, cele mai bune pământuri, dar pentru echilibru – şi cei mai răi vecini. De fapt, vecinul din est se face vecinul oricui dacă doreşte.

Aşa a procedat întotdeauna, lăţindu-se pe a şasea parte a Terrei. Aşa a procedat la 1812, când a rupt din trupul vechii Moldove cea mai frumoasă parte a ei – Basarabia.

De atunci s-au început marile probleme pentru frântura de popor român din Basarabia, care continuă aproape 200 de ani. Însă cea mai mare belea căzută pe capul basarabenilor pe parcursul istoriei multimilenare de existenţă cu certitudine a fost regimul comunist-stalinist, adus pe vârful baionetelor de către „eliberatorii” ruşi la 28 iunie 1940.

Nimic nu se poate compara cu durerile, chinurile, lacrimile sutelor de mii de copii, femei, bătrâni morţi în chinuri în groaznica foamete organizată de regimul comunist în 1946-’47, cu chinurile zecilor de mii de nevinovaţi trecuţi prin camerele enkavediste ale morţii din închisorile staliniste, care întreceau cu mult prin metodele diabolice utilizate pe cele din Evul Mediu, cu chinurile zecilor de mii de deportaţi, dintre care două treimi erau femei şi copii – fiinţe absolut nevinovate.

Cine le poate alina câtuşi de puţin durerile sufleteşti supravieţuitorilor acestui calvar? Nimeni nu le poate întoarce tinereţea irosită în zadar, sănătatea compromisă de tratamentul inuman, la care au fost supuşi, liniştea sufletească, pierdută pentru totdeauna şi înlocuită cu o permanentă dureroasă nelinişte. Pleoapa trecutului tresare, ascunzându-şi lacrima, şi nu lasă uitarea să se cearnă peste ceea ce a rămas în istoria românilor din Basarabia – blestemul anilor 1940.

„Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti la putere şi ne-au luat tot: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul”, spun martori în viaţă ai acelui îngrozitor calvar. Cu regret, la foarte mulţi le-a luat şi sufletul. Te cutremuri ascultând tristele amintiri ale celora care au trecut prin iadul comunist şi mai sunt în viaţă. Dar câţi au plecat dintre cei vii, ducând cu ei durerea înăbuşită, nepermiţându-li-se să se destăinuiască.

Prin soarta sa vitregă, Basarabia nu a avut parte de linişte şi pace. Toate nenorocirile ne vin din est. Neamuri fără de lege şi Dumnezeu (chiar dacă unii se consideră mari apărători ai creştinismului, după cuceriri de noi teritorii în vest, crucea era înfiptă drept par de hotar), străine de civilizaţia noastră multimilenară şi de cea europeană, în general, au atentat şi mai atentează asupra sfintei sfintelor unui popor – trecutul şi viitorul.

Din nefericire, visul abia împlinit al românilor basarabeni în perioada de linişte 1918-1940 s-a spulberat din nou. „Din nefericire însă, visul abia împlinit/ Tot ca visul cel de-o clipă, repede s-a risipit…/  Două dintre copiliţe, tam-nisam şi fără vină,/ Basarabia cea blondă şi cu dulcea Bucovină,/ Rupte iarăşi, cu cruzime, din fruntariile Ţării, / Iau toiagul pribegiei, şi-al tăcerii, şi-al uitării” (Ion Filipoiu. Golgota poporului român).

Se apropia anul de cumpănă 1940. În Eurasia apar doi căpcăuni – Stalin şi Hitler -, care vor să reîmpartă lumea.

Prin Pactul secret încheiat între cei doi la 23 august 1939 Basarabia este din nou trădată.

 

 

 

Prof. Univ. Dr. Ing., ex ministru, România-publicat de Valentin ...

 

 

 

 

La 28 iunie 1940 Basarabia este ocupată de cei cu secera şi ciocanul, și steaua satanică în frunte. „Vin bolşevicii, cu noi rânduri,/  La Prut, de sârmă ghimpată,/ Vine satana, ascunsă-n odăjdii divine./  Vine minciuna. Vine teroarea. Negura vine”, scria cu durere în suflet despre acele zile negre reputatul poet şi patriot al Neamului Gr. Vieru.

Doar peste o lună – la 30 august acelaşi an – din trupul rotunjit după Marea Unire de la 1918 al Ţării este tăiată şi Transilvania de Nord – de astă dată cu acordul celor cu zvastica – Germania şi Italia. În vara lui 1940 regimul sovietic a ajuns la concluzia că a venit momentul înlăturării acestei „nedreptăţi”. Acest lucru reiese destul de clar din declaraţia prim ministrului şi ministrului de externe sovietic V. Molotov făcută la 26 iunie 1940:

„Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului (care adevăr? Până la 1812 această provincie era parte componentă a Principatului Moldova!

Cu același succes Mongolia de astăzi „în numele adevărului istoric” (pe timpuri Chingis Han a ocupat întreaga Rusie)) să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”. Fără a respecta un elementar tact diplomatic: am devenit puternici, să luăm imediat ce dorim. Este comportamentul primatelor.

La a doua ocupaţie din 1940 guvernul sovietic a dat guvernului României doar patru zile pentru a se evacua, însă nici această foarte scurtă perioadă nu fusese respectată. La 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al U.R.S.S., V. Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.

„ – În decurs de 4 zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

– Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei. 3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Alba”.

România cedează şi doar după 40 de ore trupele sovietice şi ale N.K.V.D.-ului intră în Basarabia şi în Bucovina, care nicioodată nu aparţinuse Rusiei, rupând din trupul României şi ţinutul Herţa, care niciodată nu făcuse parte din Bucovina şi care nu intrase în cerinţa iniţială.

După ce Kremlinul a înaintat României ultimatumul de cedare a Basarabiei și nordului Bucovinei, Ion Antonescu l-a vizitat pe regele Carol al II-lea, la 1 iulie, și i-a prezentat Suveranului un Memoriu, în care sublinia; „Maiestate, Țara se prăbușește. În Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare. Funcționarii, familiile lor și ale ofițerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense și depozite militare acumulate acolo din incurie și menținute până în ultimul moment din ordin, au rămas în mâna inamicului”.

A fost din nou ocupată cea mai frumoasă şi bogată pierlă a României. Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori (în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930), în teritoriile ocupate de U.R.S.S., 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.

Ca şi în Statele Baltice „s-au găsit uimitor de repede reprezentanţi ai poporului care cereau alipirea la marea familie frăţească”. Iar falşii istorici gen Varticean, Ţaranov, Sovetov ş.a. propagau în opurile lor falsul că „…Poporul Basarabiei timp de 22 de ani nu a întrerupt lupta pentru libertatea sa, pentru instalarea puterii sovietice”.

De menţionat că cu excepţia a două aşa numite „răscoale ţărăneşti” (de la Tatarbunar şi Hotin, 1924, declanşate de agenţi bolşevici veniţi de peste Nistru), la care practic nu au participat ţăranii, fiind satisfăcuţi de împroprietărirea cu pământ conform Legii adoptate de regele Ferdinand special pentru ţăranii basarabeni, nu se cunosc alte „mişcări norodnice antiregale, antimoşiereşti.

A fost cea mai cumplită teroare, pe care a cunoscut-o această aşchie de popor român în întreaga sa perioadă de existenţă. Chiar din momentul când cizma rusească a călcat pe pământul Basarabiei. Peste capul basarabenilor a venit urgia sovietică, iadul pe pământ s-a mutat în Basarabia. Crimele comise de regimul sovietic stalinist, chiar în primele luni ale ocupaţiei, sunt inimaginabile prin numărul şi cruzimea lor.

După reocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, ocupanţii sovietici au declanşat exterminările în masă, arestarea şi deportarea aşa-numitelor „elemente antisovietice” – intelectuali, lucrători ai cultelor, foşti funcţionari, foşti membri ai partidelor politice, dar pur şi simplu a tuturor celor care, în opinia autorităţilor, nu aprobau regimul, uneori chiar ajungând la absurd (de exemplu în cazul tânărului Vadim Pirogan – ce „duşman al poporului” putea fi un tânăr de numai 16 ani?).

Imediat după ocuparea Basarabiei, la 28 iunie 1940, comuniştii au perseverat în a instaura „viaţa nouă” în sensul, pe care îl înţelegeau ei: arestări, deportări, execuţii, toate fiind menite să-i asigurare viitoarei guvernări liniştea pentru mulţi ani înainte. Acest lucru se petrece la 1940, când situaţia „favorabilă” (democraţia europeana era călcată de cizma germană şi nu putea să-şi apere foştii aliaţi) i-au permis Rusiei Sovietice să-şi satisfacă poftele animalice, când sub acelaşi pretext, fortificat şi de falsul motiv molotovist precum că Basarabia ar fi fost populată preponderent de ucraineni, Basarabia este alipită la R.A.S.S.M. Dacă România ar fi opus rezistenţă şi s-ar fi opus ultimatului din 26 iunie 1940, U.R.S.S. ar fi anexat întreg teritoriul fostei Ţări a Moldovei.

30/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: