La NEW YORK ,DESPRE ISTRO-ROMÂNI

Pe harta:Zonele locuite de istro-romani(sursa-Vlad Cubreacov blog)

New York, SUA/Timoc Press /sâmbătă, 02 octombrie 2010/ – In Croatia exista o mica comunitate de istro-români, a caror limba, vlaha, este pe cale sa dispara datorita presiunii limbii croate. O lingvista de la New York este decisa sa pastreze aceasta limba veche, care seamana foarte puternic cu limba pe care o vorbim acum.

“Corespondentul nostru Richard Solash a fost uimit de deosebirea dintre limba croata si cea a vlahilor.

Asadar, limba vlahilor din muntii Ueka este o limba romanica, la fel ca si româna, dar prea putini o mai vorbesc astazi si inca si mai putini o inteleg. Potrivit istoricilor, vlahii (romanii n.r.) s-au asezat in Istria in secolul 16-lea si limba lor a luat masive influente croate, dar cum ati auzit, a ramas distincta de aceasta. Erau pastori care au venit cu oile dinspre România de astazi.

In prezent ar mai fi doar 150 de oameni care vorbesc aceasta limba in satul Vlaski, si inca citeva sute in intreaga regiune. Dar, a descoperit corespondentul nostru la New York, cea mai mare comunitate de vlahi din afara Croatiei se afla la New York, in Queens.

Zvjezdana Vrzici, care lucreaza la Universitatea din New York este de bastina din satul Vlahilor din Croatia si este hotarita sa nu lase limba stramosilor ei sa dispara.

Zvjezdana Vrzici: Vreau sa creez o arhiva digitala, o arhiva digitala regionala, cu toate materialele in aceasta limba, in care sa depozitez toate inregistrarile pe care le-am cules si eu, si altii, astfel incit sa poata fi disponibila pentru membrii comunitatii. si vreau sa aduc un unghi nou in aceasta abordare – unul nou tehnologic.

Site-ul pe internet pe care l-a creat profesoara de la Universitatea din New York anul acesta, in luna iunie, aduna laolalta inregistrari audio si video facute de experti dar si lectii de limba vlaha, un dictionar vlaho-croat, harti, informatie istorica, fotografii. Adica au fost create bazele unui corpus etno lingvistic.

Zvjezdana Vrzici: Ca lingvist, as vrea sa fac cit pot de bine aceasta documentatie. Iar prin acest proces de documentare sper sa pun bazele unei revitalizari a limbii. Dar pentru asta nu e nevoie numai de un lingvist, ai nevoie de o comunitate care sa vrea sa isi trezeasca la viata limba trecuta.

Si, profesoara de la New York a pornit in cautarea acestei comunitati. In iunie, echipa de cercetatori pe care o conduce, a organizat o serie de workshopuri in localitatea Zejane, unde se vorbeste o varianta locala a limbii vlahilor din Croatia. Si Zvjezdana Vrzici incearca sa puna bazele unui centru al mostenirii vlahe, sperand ca va obtine fondurile necesare si ar putea tine si ore de limba istro-româna. Pina acum proiectul a fost sustinut financiar de autoritatea regiunii Istria, de Ministerul Culturii din Croatia si de municipalitatile regionale.

Unii membrii ai comunitatii din Zejane au luat initiativa de pastrare a limbii lor inca inainte de proiectul profesoarei newyorkeze, si in 1997 au infiintat un ansamblu muzical, care cinta melodiile traditionale vechi ale regiunii : nici un cuvint nu este in croata!

Radio Europa Libera

Romanian Global News reaminteste ca istro-româna este unul din cele patru dialecte ale limbii romane, celelalte trei fiind daco-româna, aromâna si meglenoromâna.

Istro-românii reprezintă in prezent o comunitate de aproximativ 1.500 de persoane (după unele surse maxim 3.000) de locuitori din vestul Croaţiei. Conform cercetarilor efectuate de-a lungul timpului istroromânii provin din zona Crişanei, Maramureşului sau a Banatului, lucru care ar explica anumite particularităţi ale limbii.

În propriul dialect ei se numesc rumâri.

Cunoscuţi de localnici sub numele ciribiri şi de către filologi ca vlahii din Istria, locuitorii acestor sate sunt remarcabili pentru supravieţuirea lor lingvistică. În ultimul secol numărul acestora a scăzut de la 10.000 la doar 300, şi aceştia fiind ameninţaţi cu dispariţia.

Istroromânii sunt concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. În Croaţia este vorba de satul Žejane/Jeiăni (cel mai mare dintre ele, situat la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane.

Multe surse vorbesc şi despre alte localităţi din peninsula Istria, cum ar fi Dolinšćina, Draga, Dražina, Gradinje, Grobnik, Jelavići, Miheli, Trkovci, Perasi, în care există astăzi vorbitori ai dialectului istro-român. Se mai cunoaşte că acum şapte decenii existau vorbitori ai acestui dialect şi în alte sate sau cătune din peninsulă, cum ar fi: Munc, Liubici, Brig, Banascra, Mune Mare, Negri, Schilazzo, Santa Lucia, Ceravizzo, Cărbune, Cărniţa, Stara Guna, Corte Alba, Vlaşca, Vlahi, Fărăgun, Cătun, Cepici, Liţul, Runchi, Tupliţe, Cuculeani, Rumeri, Romania, Vale, Vlahobreg, Vodiţe şi altele.

Toponimia peninsulei ne demonstrează însă o prezenţă masivă a istro-românilor în evul mediu: două aşezări cu denumirea Romania, altele unsprezece cu denumirea Cătun, apoi Vlasici, Vlascova, Volosca, Vlahova, Rumeni, Spinei, Murari, Sugari, Ciobani, Ciubănici, Ierbulişte, Bolobani, Bolovani, Buzet, Sărman, Floricici.

În 1896, Teodor T. Burada publica o listă de 114 localităţi sau cătune istriote populate altădată de români şi care îşi pierduseră în secolul XIX limba maternă, dar mai păstrau un şir de caracteristici etnice româneşti.

Primul istoric care i-a descris pe istro-români a fost triestinul Manarutta, cunoscut ca Fratele Irineo della Croce. El scria în 1698 că aceştia aveau „o limbă proprie a lor similară limbii române. De aceea, ei se numesc între ei, în propria lor limbă, Rumeri” şi că locuiau până la porţile Triestului, la Opicina, Trebaciano şi Gropado. De asemenea, până în secolul XIX istro-românii mai locuiau într-un număr destul de mare şi în insulele Veglia/Krk şi Cherso/Cres din Marea Adriatică.

Românii de pe aceste insule sunt complet asimilaţi. Astăzi există o mică diasporă istro-română în oraşul italian Trieste din nordul peninsulei Istria şi o altă diasporă care nu depăşeşte 500 de persoane în SUA, concentrată la New York. Există un număr de câteva zeci de istro-români răsfiraţi în Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Tot mai mulţi cercetători şi ziarişti români sau străini care au vizitat Istria confirmă că pe fondul dezinteresului autoritatilor romane si croate, numărul vorbitorilor de istro-română scade vertiginos şi alarmant, aceştia fiind într-un stadiu avansat de deznaţionalizare.

Publicitate

VIDEO : ROMANII UITATI DIN CROATIA-ISTROROMANII .

  http://www.youtube.com/watch?v=3zVXV-zOJqU&feature=related

VIDEO. Romani uitati, romani nestiuti, romani pierduti – MEGLENOROMANII.

Este bine cunoscut faptul ca meglenoromanii reprezinta una din cele patru ramuri ale romanitatii, acestia, alaturi de istroromani, fiind cei mai amenintati cu disparitia lor, ca entitate distincta, in viitorul apropiat.

Meglenoromânii (vlaşii) provin din ţinutul Meglen (denumirea turcească era Caragiova), cu suprafaţă de 933 km2, deosebit de fertil, situat la graniţa Greciei cu R. Macedonia, la nord-vest de golful Salonic.(2)-(vezi harta)

 

 

Costume populare armanesti

 

  Cauzele diminuarii numarului lor sint aceleasi ca si in cazul celorlalti romani din Peninsula Balcanica: politica de asimilare fortata dusa de statele in care locuiesc, casatoriile mixte frecvente, lipsa scolilor si a altor institutii in limba materna.

   Dezagregarea blocului meglenoroman se datoreaza si intruziunilor etnice alohtone in aceasta regiune, mai ales in urma schimbului de populatie dintre Grecia si Turcia, la inceputul secolului.

   S-a afirmat ca specificul meglenoromanilor s-ar datora faptului ca o buna parte dintre acestia erau musulmani.      In   realitate, musulmanii reprezentau pina la 50 la suta din numarul total al meglenoromanilor, majoritatea locuind in oraselul NANTA (NOTIA), care, in secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea era centrul lor.

In prezent, meglenoromanii ramasi in Grecia si Republica Macedonia sint in proportie de peste 90 la suta crestini ortodocsi, datorita faptului ca musulmanii au fost expulzati de catre Grecia in Turcia, acolo amestecindu-se in masa multinationala de aceasta confesiune.

Etnonimul cu care se desemneaza meglenoromanii este vlasi, vlasi, numele etnic de roman nefiindu-le cunoscut.

Din pacate, dupa valoroasa lucrare a lui Theodor Capidan, realizata in 1925, studii de o reala importanta asupra lor aproape ca nu au mai fost efectuate, exceptie facind doar cercetarile lui Peter Atanasov din 1984.In continuare, vom incerca ca prezentam situatia si raspindirea actuala a meglenoromanilor, dupa o analiza minutioasa a tuturor surselor existente.

Este destul de dificil sa ne pronuntam asupra unui numar exact al meglenoromanilor atit pentru prezent, cit si pentru trecut. Statistica oficiala nu ne ajuta cu nimic in acest caz. Grecia nu recunoaste in nici un fel existenta unei astfel de minoritati pe teritoriul ei, iar in Republica Macedonia nu se face nici o mentiune speciala asupra meglenoromanilor.

Totusi, in R. Macedonia se recunoaste existenta unei minoritati de vlasi. }n cazul meglenoromanilor, aceasta statistica nu ne ajuta prea mult, pentru ca, in afara de faptul ca este mult diminuata, se refera la toti romanii din aceasta tara.

Citeva zeci de meglenoromani sint trecuti, probabil, ca vlasi (cel mai posibil circa 50). La fel de greu este de estimat numarul lor si pentru perioadele anterioare. Majoritatea cercetatorilor nu au dat o cifra separata pentru meglenoromani, incluzindu-i la aromani.

Primul care s-a referit la numarul meglenoromanilor a fost Gustav Weigand, care a efectuat cercetari la fata locului. Bazindu-se pe informatiile luate de la cogeabasi (primari), el estimeaza populatia celor 11 localitati la 1645 case, cu o cifra rotunda de 14.000 locuitori pentru anul 1889.

S-au vehiculat diferite cifre privind numărul meglenoromânilor: Gustav Weigand (1892: XXVI), 14000; Victor Kančev (1900: 146), 11.960; Ioan Neniţescu (1895: 389), 21700 (în împrejurimi mai notează existenţa a 4960); Pericle Papahagi (1902: 44), 20000; Theodor Capidan (1925), 14720.  În majoritatea acestor sate se aflau şcoli şi biserici româneşti la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX

 V. Kinciov, din Bulgaria, in lucrarea Makedonia, Etnografia i statistika, da pentru anul 1900 un numar de 9430 meglenoromani. (Ce-i drept, el nu se refera la meglenoromani, dar analizind toate datele pentru localitatile meglenoromane, acesta este numarul obtinut).

Alt cercetator bulgar, A. Popov, analizind mai multe aspecte statistice ale Macedoniei, mentioneaza 6000 megleniti pentru anul 1909.L.T. Boga, din Romania, este mai optimist. El mentioneaza, pentru anul 1912, 25.265 meglenoromani, bazindu-se pe numarul fiecarei asezari locuite de acestia.

Th. Capidan, desi face un studiu amanuntit asupra acestora, nu se pronunta asupra unui numar total.

Mai tirziu, M.D. Peyfuss estima, pentru anul 1970, circa 15.000 meglenoromani. Th. Capidan admite, totusi, un numar ce oscileaza intre 14.000 si 26.000 meglenoromani in 1920, cu mentiunea ca circa 2.000 dintre ei sint in Iugoslavia.

 S-au incercat si alte aprecieri asupra numarului actual al meglenoromanilor, bazate tot pe cifrele de la inceputul secolului al XX-lea, cu adaosul sporului natural corespunzator si al altor indici. Dupa parerea noastra, este aproape imposibil sa se aprecieze in acest fel numarul real actual al meglenoromanilor, tinind cont de marile schimbari ce au avut loc in viata lor, mai ales emigrarea, care a jucat un rol mai important decit sporul natural.

Bazindu-se pe cercetari la fata locului, precum si pe informatori din diverse tari, o mare contributie o aduce Peter Atanasov, care mentioneaza, la nivelul anului 1984, 5038 meglenoromani. S-ar parea ca aceasta cifra este mai aproape de adevar. Se impun totusi unele precizari. In primul rind, meglenoromanii stabiliti in Romania nu mai sint trecuti la acest grup, fiind considerati ca romani, fara mentiunea originii lor. La fel este si cu meglenoromanii care au plecat in Turcia, asupra lor neexistind nici o mentiune.

In decursul istoriei, importante modificari a suportat arealul ocupat de meglenoromani. Desigur, si in perioadele mai indepartate, au avut loc transformari de acest gen, dar in secolul al XX-lea s-au petrecut mai multe schimbari decit in cele patru secole anterioare.

 Multi cercetatori mentioneaza si pentru perioada actuala aceleasi asezari locuite de meglenoromani la inceputul secolului. Singurele cercetari importante au fost efectuate pina in anii ’30. Dar aceste date nu sint conforme cu realitatea actuala. O alta problema o reprezinta si toponimele, care in cea mai mare parte nu corespund celor mentionate de cercetatorii din secolul al XIX-lea sau inceputul secolului XX. }n urma marilor schimbari de dupa destramarea Imperiului Otoman si crearea noilor formatiuni statale, au fost schimbate masiv si toponimele. Astfel, majoritatea denumirilor turcesti, de multe ori oficiale, au iesit din uz.

 Variantele slave, bulgaro-macedonene pentru multe localitati din Macedonia Egeeana au fost inlocuite cu toponime grecesti. Putinele denumiri grecesti pentru unele asezari din Albania, R. Macedonia sau Bulgaria nu mai sint nici ele utilizate. Variantele romanesti pentru asezarile cu populatie romaneasca, inclusiv meglenoromanii, nu mai sint uzuale in prezent, unele nefiind cunoscute nici de localnici.

 Identificind aceste localitati din prezent, vom putea indica asezarile locuite de meglenoromani.

In Grecia , ei se intilnesc si in comunele lor vechi, mentionate in secolul al XIX-lea si la inceputul secolului XX. Astfel, ei formeaza un numar inca important din populatia localitatilor Arhanghelos (fostul sat Osin/Osani) cu 850 meglenoromani, Perikleia (Biri-slav) cu 500, satul Karpi (Tarnareca) cu 550; in Notia (Nonti, Ninta) sint in jur de 50, care provin din satele inconjuratoare; pina la 100 de persoane locuiesc in oraselul Skra (Liumnita) si in satele Kupa (Cupa), Lagkadia (Lundzin).

}n urma exodului populatiei meglenite, in prezent exista 250 de meglenoromani in orasul Axiupolis din apropiere, iar 450 s-au stabilit in Saloniki (Salonic). Citeva zeci locuiesc in orasul Aridea.

Este posibil sa existe familii meglenoromane si in orasele Edessa si Gianitsa, dar fara a se cunoaste exact situatia lor.

In R. Macedonia locuiesc aproape jumatate din meglenoromanii neasimilati total. Aici, arealul lor de repartitie s-a schimbat si mai mult. Astfel, satul Huma, cindva important, este azi aproape disparut. El nu mai apare pe nici o harta actuala, fiind parasit. Cei mai multi meglenoromani s-au stabilit in orasul Gevgelija, care ne apare azi ca un adevarat centru al meglenoromanilor cu 1450 persoane. Zeci de meglenoromani locuiesc in satele apropiate: Gornicet, Moin Mrzenti, Bogorodita, precum si in orasele: Negotino, Titov Veles si Skopje. Intr-un numar redus se mai intilnesc in localitatile Dubrovo, Tetovo, Kavadarti, Kicevo, Kocani, toate din R. Macedonia.

In regiunile mai indepartate de locul lor de bastina, meglenoromanii locuiesc intr-un numar mic (de obicei citeva familii) in orasele Belgrad si Aleksinac (la nord de Nis) din Serbia, precum si in comunele Jabuka, Kacarevo si Gudurica din Vojvodina.

Ca urmare indeosebi a razboiului civil din Grecia, mai multe familii de meglenoromani, uneori grupuri de zeci de persoane, s-au stabilit in urmatoarele tari si localitati: Budapesta (Ungaria), Iambol si Vrata (Bulgaria), Praga si Pardubice (Cehia), Varsovia, Wroclaw, Szcecin, Legnica, Jelenia Gora, Kroscienko (Polonia) sau chiar in Taskent (Uzbekistan).

O situatie aparte este cea a meglenoromanilor stabiliti in Romania. Schimbind mai multe regiuni, acestia locuiesc in prezent in cea mai mare parte a lor in comuna Cerna din judetul Tulcea, unde alcatuiesc peste 80 la suta sin populatie. Familii razlete de meglenoromani se mai intilnesc si in Constanta, Onesti, sate din Baragan si Banat. Acestia au cunoscut o soarta mai buna fata de alti semeni, integrindu-se natiunii romane.

Situatia actuala a meglenitilor plecati in Turcia, in primul rind a celor peste 8.000 de ninteni, nu este cunoscuta. Probabil ca s-au turcizat, locuind in prezent in sate din extremitatea vestica a Anatoliei si in orasul Tekirdag.

Desi in prezent sint destul de risipiti, meglenoromanii au totusi o arie compacta de locuire, apropiata de cea initiala. Continuitatea lor este puternic afectata de frontiera dintre cele doua state, aflate in relatii incordate.

Surse : cerc. st. drd. Dorin Lozovanu; Wikipedia ; Th.Capidan

 

 

Harta de la 1890 cu raspandirea  megleno-romanilor in Balcani . Cu rosu viu-aromanii ,cu rosu- visiniu megleno-romanii.

{1}Cel mai adesea iurucii sunt denumiti şi turcomani sau turcmeni.Sunt o populatie nomada de crescatori de oi.Ei însişi se denumesc pe limba lor „Yörük Türkmen”. Deşi de origine turcica, iurucii se diferenţiaza de turcii selgiuci propriu zişi apartinand mai degraba ramurii oguze.

Antropologul Arnold van Genep susţinea că saracacianii (aromâni grecizaţi) s-ar fi amestecat în secolul al XVII-lea în munţii Rodopi si Pelagonia (Macedonia) cu o parte a iurucilor asimilându-i în mare parte. Fenomenul s-a petrecut şi în sens invers: un grup de iuruci ar fi contribuit tot în secolul al XVII-lea la convertirea meglenoromânilor din satul Nânta din Macedonia la religia musulmană.

{2}Tinutul  Meglen este mărginit „la răsărit cu Vardarul, la sud cu plaiurile Ianiţei şi ale Vodenei, la nord cu munţii Marianşca, iar la apus cu munţii Cosuf şi Nigea” (Neniţescu, 1895: 384). 

Regiunea  este alcatuita  dintr-un complex de înălţimi şi văi, cuprinse între munţii Paic, Gândaciu şi Cojoc. O parte a ţinutului, Caragiova bulgărească, era ocupat de 50 de comune locuite de bulgari şi iuruci{1}.

  Partea de nord a ţinutului Meglen, cu trei comune Huma, Coinsco şi Sirminina, se află astăzi în R.         Macedonia, restul de şapte comune, Lugunţa-Lundzini (astăzi Langardia), Birislav (astăzi Periclea), Liumniţa (astăzi Skra), Cupa (astăzi Kupa), Oşani (astăzi Arhanghelos), Ţărnareca (astăzi Karpi), Baroviţa şi orăşelul Nânta (astăzi Notia), fiind în Grecia.

 

Fete armance in frumoase costume nationale

 

 

Costume populare barbatesti armanesti.