Povestea legiunilor SS tătare care au luptat alături de nazişti în al doilea război mondial. VIDEO.

 

Sub zvastică şi semilună: tătarii lui Hitler

Invazia germană in URSS din 22 iunie 1941,  a fost privită incă de la inceput de unele popoare cotropite de Rusia, ca un prilej  prielnic pentru a-şi obţine independenţa.

Dintre grupurile etnico-religioase care s-au bucurat cel mai mult de avansarea trupelor Wehrmachtului în adâncul URSS au fost musulmanii.

Musulmanii au fost anexaţi cu forţa în componenţa Imperiului Ţarist, apoi în URSS,iar  înfrângerea Moscovei în război le oferea o şansă unică de a se desprinde de Rusia, de a recastiga  libertăţile nationale si religioase pierdute şi de a-şi făuri propriile state suverane.

Germanii cunoşteau aceste animozitati istorice şi au profitat de disponibilitatea musulmanilor de a  lupta împotriva dominatiei  ruso-sovietice si drept urmare, în data de 1 decembrie 1941, un memorandum secret emis de Hitler personal, autoriza crearea a două mari unităţi musulmane:

Turkestanisch Legion, compusă din voluntari musulmani proveniţi din Asia Centrală, precum turkmeni, uzbeci, kazahi, kirghizi, tadjici şi karakalpaci, şi  Kaukasisch-Mohammedan Legion, alcătuită din azeri, daghestanezi, avari, lezgini, ceceni, karaceai şi inguşi.

Puţin mai târziu a fost fondat Wolgtatarische Legion, destinat încorporării voluntarilor tătari, cei mai aprigi luptători de partea germanilor împotriva sovieticilor.

Oficial, naziştii au împărţit omenirea în Herrenvolk, adică popoare de stăpâni, şi Untermensch, adică popoare destinate sclaviei ori exterminării. Din prima cate­gorie făceau parte popoarele germanice, iar din cea de-a ­doua – evrei, ţigani ori slavi.

În numele superiorităţii rasiale, o teorie  apărută în secolul XIX, popoarele de stăpâni urmau să domine şi să exploateze popoarele de „suboameni”.

Dar ideologia nazistă a cunoscut numeroase contorsionări, mai ales  dupa ce germanii care au atacat URSS în anul 1941, au fost primiţi ca eliberatori de o serie de comunităţi care au cunoscut atât dominaţia rusească din perioada ţarismului, cât şi ororile bolşevismului. Musulmanii din URSS au fost printre cei mai încântaţi de venirea armatelor germane. Ei ­s-au înrolat, ca voluntari, în număr mare pentru a lupta împotriva bolşevicilor.

Tătarilor şi başkirilor li s-a promis crearea statului Idel-Ural, la care de altfel aceştia râvnesc până în prezent.

Tătarii din Crimeea au participat si ei la razboiul antisovietic iar când în 1944 sovieticii au deportat peste 180.000 de tătari din Crimeea, ei au invocat în primul rând motivul că aceştia colaboraseră cu naziştii.

În timpul războiului, circa 70.000 de combatanţi originari din Asia Centrală au luptat de partea germanilor. 40.000 dintre aceştia au fost soldaţi şi 30.000 trupe auxiliare.

În anul 1943, musulmanii aveau 15 batalioane proprii, iar un an mai târziu numărul lor s-a ridicat la 26 .

Au luat parte la lupte circa 70.000 de musulmani, originari din Asia Centrală, din Caucaz, de pe Volga ori din Crimeea . Ei au format 26 de batalioane, grupate în mai multe legiuni. Printre cei mai buni militari au fost cei circa 20.000 de tătari din Crimeea şi de pe Volga.

Urmaşii războinicilor care îngrozeau odinioară Europa , ei au luptat cu o ardoare care i-a făcut pe liderii nazişti să-şi revizuiască ideologia.

În timp ce Hitler îi considera pe musulmanii înrolaţi în armata germană demni de toată încrederea şi le permitea să aibă unităţile lor militare autonome, Heinrich Himmler, care era mai rasist decât însuşi Adolf Hitler, a emis o nouă teorie, anume faptul că în Rusia doar slavii şi evreii ar face parte din categoria oamenilor inferiori, în timp ce elemente asiatice, din rândul cărora s-au ridicat războinici precum Attila, Gingis-Han sau Tamerlan, ar constitui elemente superioare.

Iar tătarii ar face parte cu toţii din această categorie „superioară”. Oficialii germani au adoptat, în consecinţă, o atitudine extrem de interesantă faţă de musulmani.

Heinrich Himmler era încântat de voluntarii mahomedani, pentru că el considera Islamul o religie războinică, masculină, care, spre deosebire de creştinism, punea accent pe valori împărtăşite şi de SS, cum ar fi supunerea faţă de şefi ori disponibilitatea pentru sacrificiu.

Drept urmare, germanii au desfiinţat colhozurile din zonele musulmanilor, au redeschis moscheile închise de bolşevicii atei şi au plătit toate bunurile rechiziţionate de armata germană.

Mai mult, au fost tolerate o serie de comitete de conducere ale voluntarilor musulmani. Acestea au fost atât de influente încât au obţinut, de exemplu, scoaterea batalioanelor de musulmani de sub comanda ofiţerilor ruşi din trupele generalului Vlasov, cel care trecuse de partea naziştilor.

„Revizuirea” operată de Himmler contrazicea flagrant teoriile rasiste bazate pe faptul că popoarele superioare sunt formate din oameni blonzi ori şateni, cu ochii albaştri sau verzi. Ca o paranteză, nici Adolf Hitler în persoană nu corespundea idealului arian promovat de nazism.

 

Lucrurile se derulau asemănător în tot Caucazul de Nord. Înţelegerile erau sărbătorite fastuos, conform obiceiurilor fiecărei etnii. Iar la sfârşitul petrecerilor, generalii germani primeau în dar armăsari extrem de rari şi valoroşi din rasele locale, ofiţerii germani întorcând gestul căpeteniilor tribale prin cadouri care constau în Coranuri legate în aur şi arme automate de ultimă generaţie.

Noua situaţie din teritoriile stăpânite odinioară de Imperiul Otoman impresionase Ankara şi atrăgea atenţia unor importanţi lideri militari turci, precum Mareşalul Cakmak.

Din nefericire, dezastrul de la Stalingrad a distrus planul germanilor de a cuceri petrolul Orientului.

Turcii şi-au reconsiderat politica, adoptând o poziţie neutră, în timp ce Wermach-ul s-a retras cât mai repede din Caucaz, pentru a preveni un al doilea Stalingrad.

Mulţi dintre colaboratorii musulmani au urmat fideli trupele germane.

Legiunile musulmane în focul luptelor

Cu toate că ambiţiosul plan al lui Hitler în privinţa musulmanilor sovietizaţi căzuse odată cu Stalingradul, Fuhrerul avusese dreptate în estimările sale: extrem de loiali, cumplit de porniţi împotriva comunismului, războinicii din Caucaz şi Crimeea se aflau încă de partea germanilor.

Wermacht-ul mai beneficia de aportul a zeci de mii de soldaţi şi ofiţeri din diviziile musulmane. Cei mai mulţi dintre aceştia erau de origine central-asiatică, fiind încartiruiţi într-o singură divizie denumit 444 Sicherungs Division.

În timpul războiului, circa 70.000 de combatanţi originari din Asia Centrală au luptat de partea germanilor. 40.000 dintre aceştia au fost soldaţi şi 30.000 asistenţi militari şi trupe auxiliare. În anul 1943, musulmanii aveau 15 batalioane proprii, iar un an mai târziu numărul lor s-a ridicat la 26.

A intrat în legendă celebra divizie 162 Turkestanish Infanterie Division, compusă din germani, azeri şi turkmeni; divizia era condusă de carismaticul general Oskar von Niedermayer, un fel de autodidact Lawrence of Arabia, fost ataşat militar german în Persia.

Divizia a fost antrenată şi pregătită la Kruzsnyna, în Polonia, după care a fost transferată în spaţiul iugoslav, pentru a se înfrunta cu dârjii partizani ai lui Tito.

Ulterior au fost transferaţi în Italia, unde au luptat cu regimentele americano-japoneze (este vorba de regimente compuse în egală măsură din americani şi fii imigranţilor niponi din SUA).

Conform rapoartelor de front, divizia musulmană era la fel de ordonată şi capabilă precum orice divizie compusă din etnici germani a Wermacht-ului.

Tătarii crimeeni nu doar că au colaborat cu mare bucurie cu armatele germane, dar din proprie iniţiativă le-au asigurat acestora importante cantităţi de provizii.

Circa 20.000 de nogai crimeeni luptau sub flamura zvasticii. Aceşti urmaşi ai lui Ginghis Han s-au făcut remarcaţi în egală măsură prin bravură şi cruzime, mai ales în decursul operaţiunilor anti-partizani.

În Munţii Yaila din Crimeea, maiorul V.I. Maltzev a format un batalion tătar de pedepsire contra bolşevicilor din Yevpatoria.

Batalionul Khimi, cum a fost botezat, a exterminat partizanii comunişti din Yaila, distrugând bazele acestora şi ucigând şi numeroşi civili.

Impresionaţi de spiritul combativ al tătarilor, germanii au dislocat batalionul Khimi în nord-vestul Franţei, pentru a lupta cu partizanii din maquis (Rezistenţa franceză). Încă o dată, ferocitatea urmaşilor lui Batu Han s-a făcut simţită, îngrozindu-i pe francezi.

Un exemplu rămas încă în memoria acestora este episodul din data de 21 iulie 1944, când satul Dortan a fost ars complet de soldaţii tătari, furioşi că localnicii acordaseră sprijin celor din Rezistenţa franceză.

Conform mărturiilor istorice, tătarii au violat femeile din localitate, au ars casele, după care s-au plimbat râzând, cu bicicletele confiscate, printre casele în flăcări…

Erau însă extrem de bine văzuţi de germani; comandanţii legiunilor învăţaseră limba tătară, iar pentru a menţine ridicat moralul acestor voluntari aparte, Berlinul ordonase chiar înfiinţarea de reviste în limbile rusă şi tătară.

Intitulate Gazavat (Războiul Sfânt), Svoboda, Ezenedel’naja gazeta legionerov (Libertatea, Cotidian Săptămânal pentru Legionari), Milli Adabijat (Literatorul Naţional), Milli Turkistan (Turkestanul Naţional), Yeni Turkistan (Noul Turkestan), Idel-Ural (Volga-Ural) sau Tatar Adabijat (Literatorul Tătar), aceste jurnale erau editate de intelectuali tătari şi de Divizia de Propagandă a Wermacht-ului.

Performanţele militare ale musulmanilor pe cele două mari fronturi ale conflagraţiei difereau sensibil. Pe Frontul de Vest, mulţi dintre ei şi-au dezamăgit conducătorii germani.

Voluntarii sovietizaţi nu-i urau pe aliaţii americani şi britanici, cu care nu avuseseră nimic de împărţit până atunci. În cel mai caracteristic stil oriental, aveau o atitudine uşor indiferentă, placidă uneori, faţă de inamici.

În contrast total, pe Frontul de Est, în faţa duşmanului sovietic, orientalii au demonstrat calităţi militare extraordinare.

Cele trei batalioane tătare de la Stalingrad au luptat până la ultimul om, nedând un singur pas înapoi.

Lângă Harkov, un întreg batalion musulman s-a expus tirului de artilerie şi mitralieră pentru a recupera corpul propriului comandant german căzut în luptă, comandant pe care tătarii l-au iubit şi respectat exemplar.

Bravura lor l-a impresionant până şi pe Heinrich Himmler, cel mai puternic om din Reich după Hitler, lider nazist despre care se spune că era mai rasist chiar decât Fuhrer-ul.

Heil Allah!

“SS Heini”, cum era poreclit Himmler în cercul său de apropiaţi, s-a dovedit a fi cel mai mare promotor al Islamului printre liderii nazişti.

Dispreţul lui Himmler faţă de “creştinii molâi” era egal cu aprecierea sa faţă de Islam, pe care îl vedea drept o religie luptătoare şi masculină, bazată pe concepte foarte apreciate şi în sânul SS-ului, precum supunerea oarbă, dorinţa de auto-sacrificiu şi lipsa de compasiune faţă de duşmani.

Admiraţia sa deschisă faţă de musulmani a dus, în cele din urmă, la ignorarea propriilor “derapaje” ariene şi încorporarea a cât mai mulţi musulmani sub aripa neagră a SS-ului.

Pe baza acestor noi considerente, Himmler se simte onorat să-i includă în rândul celebrelor unităţi Waffen SS. Tot el a decis că, dintre rasele care trăiau în spaţiul sovietic, doar slavii şi evreii erau “sub-oameni”.

În concepţia sa, exista un element rasial superior în Rusia, iar acesta venise din Asia şi dăduse naştere de-a lungul istoriei unor genii militare precum Attila, Ginghis Han, Batu Han, Tamerlan, Djepe Noion sau Subotai Bahadur.

În noiembrie 1943, maiorul Andreas Meyer-Mader i-a oferit lui Himmler tot ajutorul său pentru înfiinţarea şi comanda ulterioară a unui unităţi SS formate exclusiv din tătari. Himmler a aprobat pe loc planul maiorului, promovându-l chiar la rangul de SS Obersturmbanfuhrer.

Pe 14 decembrie, acelaşi an, Marele Muftiu al Ierusalimului, Hajj Amin el-Huseini, se deplasa personal la Berlin pentru a binecuvânta crearea noii divizii musulmane din cadrul SS-ului.

Inedita Ostturkischen Waffen-Verbande der SS era formată nu doar din etnici tătari, ci şi din voluntari azeri, kirghizi, uzbeci, başkiri şi tadjici.

Unitatea nu a avut o viaţă lungă, destrămându-se după ce comandantul ei, Andreas Meyer -Mader, a fost ucis în timpul unei lupte cu partizanii sovietici din Yuratishki, lângă Minsk.

În iulie 1944, divizia musulmană a fost transferată în Polonia. Iar când SS-ul a suprimat Revolta din Varşovia, volunarii musulmani au fost ataşaţi cumplitei SS Dirlewanger Brigade, unde au participat la acţiunile brutale încheiate cu uciderea a peste 200.000 de civili polonezi.

Himmler a decis să numească un nou conducător în persoana lui Wilhelm  Hintersatz numit si „Harun al-Rashid Bey”, un ofiţer austriac convertit la Islam, dar decizia sa nu a fost una de bun augur.

Din contră, sub conducerea noului comandant, moralul musulmanilor a scăzut.

„Harun al-Rashid Bey”

În ultimele luni ale războiului, Ostturkischen Waffen-Verbande der SS acţiona la graniţa sloveno-italiană.

În lunile aprilie-mai, unitatea a fost detaşată în Lombardia, Italia, unde a staţionat până la finalul războiului.

 

 

 

Trista soartă de învins

 

 

 

Dezastrul în care s-a sfârşit cel de al treilea Reich s-a dovedit a fi unul şi mai crâncen pentru musulmanii din spaţiul sovietic care serviseră în Wermacht şi SS.

Când Himmler a încercat, în rândul dizidenţilor sovietici conduşi de generalul Vlasov, să creeze un nou front contra bolşevicilor, musulmanii şi caucazienii s-au opus să fie conduşi de ruşi, chiar dacă aceştia erau “albi” şi urau la fel de mult comunismul.

 

 

 

 Generalul Vlasov (centru)

 

 

 

Unii dintre opozanţii ideii lui SS Heini erau oficialii din cadrul Comitetului Naţional al Turkestanului.

Comitetul, condus de Veli Kayum Khan, era entitatea care conducea şi ordona voluntarilor musulmani. Comitetul a reuşit să le ridice acestora moralul prin promovarea ideii unui Turkestan liber de bolşevici.

Mai mult, cu ajutorul Marelui Muftiu al Ierusalimului, Comitetul a înfiinţat şcoli juridice musulmane la Dresda şi Gottingen, pentru pregătirea imamilor care deserveau credincioşii musulmani din Waffen SS şi Wermacht.

Planul era susţinut şi de muftiii din Caucazul de Nord, precum Khedia, Mischa, Kantimer, Alibegov şi Tschamalia.

Dar viitorul lor nu a fost decis de germani, ci de sorţii războiului. Aliaţii au învins, iar Hitler s-a sinucis sau cine ştie care a fost misteriosul său sfârşit…

Aliaţii vestici i-au făcut prizonieri – ca şi pe camarazii lor din Europa de Est, care luptaseră alături de germani – după care i-au trimis legaţi lui Stalin.

Stalin s-a răzbunat personal în special pe musulmanii din Caucaz şi pe etnicii tătari.

Pentru ei a fost Iadul. Bolşevicii i-au considerat trădători şi fie i-au executat pe loc, fie i-au deportat în gulaguri, unde foamea, frigul, torturile şi bolile au făcut ravagii în rândul supravieţuitorilor războiului.

  La randul lor, tatarii din Crimeea, chiar si cei care nu luptasera de partea germanilor, au fost deportati cu totii in Uzbekistan.

Mai mult de un milion de oameni au trecut prin aceasta tragedie. 47 la suta dintre cei deportati au murit din cauza conditiilor de detentie.

Dacă unor naţionalităţi deportate în gulaguri, care au fraternizat cu germanii, precum cecenii, balkarii, inguşii şi karaceaii, le-a fost permisă întoarcerea în locurile de baştină din Caucaz, urmaşilor tătarilor din Crimeea, cei mai devotaţi colaboratori ai lui Hitler, le-a fost permisă întoarcerea acasă de-abia după destrămarea Uniunii Sovietice.

Acum doua decenii, circa 200.000 dintre ei s-au intors pe plaiurile natale, iar acum se lupta pentru a-si recupera pamanturile si pentru a-si mentine vie identitatea, in conditiile in care populatia  din Crimeea este acum in mare majoritate formata din rusi si din ucraineni.

Astăzi, memoria acelor vremuri a rămas întipărită în sufletul multor musulmani din cadrul republicilor care aparţin Federaţiei Ruse.

Iar recentele rebeliuni din Cecenia, Inguşetia şi Daghestan, ţintesc încă la eliberarea totală a tuturor musulmanilor din zona ex-ţaristă, ex-sovietică, şi prin extensie actuală, dintre graniţele Federaţiei Ruse. 

 Alaturi de armata Germaniei naziste au luptat multee UNITĂŢI STRĂINE, dupa cum urmează:

Batalionul finlandez / „Nordost”
      Batalionul estonian /  „Narwa”
      Batalionul de schi norvegian  „Norge”
      Două regimente române
      Regimentul bulgar
      Corpul XV cazac
      Corpul de franctirori britanic / „Saint-George”
      Batalionul de munte elveţian
      Corpul de franctirori sârb
      Brigada de asalt rusă / „Kaminski”
      Brigăzile de asalt ruse / „Rona”
      Doua batalioane georgiene
      Doua batalioane armene
      Şase batalioane „ostturkisch” / „Haround el Raschid”
      Patru batalioane caucaziene
      Doua divizii de cavalerie cazace
      Brigada de infanterie cazacă
      Legiunea indiană / „Freies Indien”

 
Albanezi (4000); armeni (2000); aosniaci (15.000); britanici (100); bulgari (3000); caucazieni (15.000); cazaci (30.000); cehi (5000); croaţi (10.000); danezi (6000); elveţieni (600); estonieni (15.000); finlandezi (4000); flamanzi (10.000); francezi (10.000); georgieni (2000); germani şi austrieci (410.000); greci (1000); indieni (5000); italieni (10.000); kârgâzi (2000); letoni (25.000); lituanieni (5000); norvegieni (8000); olandezi (40.000); români (5000); ruşi (18.000); sârbi (4000); sloveni (6000); spanioli (500); suedezi (300); tătari (10.000); turkmeni (15.000); ucrainieni (30.000); unguri (40.000); uzbeci (2000); valoni (8000)

 În Wermacht luptau şi germani din afara graniţelor tarii  aşa numiţii „Volksdeutschen” / 300.000 (sudeţi, alsacieni, luxemburghezi, tirolezi, etnici germani din Banat, Boemia-Moravia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România, Serbia, Croaţia, Bulgaria, germani de pe Volga).

 

Surse : Dorian Furtună, vox.publika.md ; descopera.ro – Nicu Pârlog „Tatarii lui Hitler”;  Frontpress.ro; https://sites.google.com/site/aliirazboimondial/cadre-ss/ http://www.romanialibera.ro/aldine

Publicitate

Kirgizstanul a decis să dea numele Vladimir Putin unui vârf cu altitudinea de 4.446 de metri.Video.

Foto:Premierul rus Putin ( Ziarul de garda,Chisinau)

Kirgizstanul a decis să dea numele Vladimir Putin unui vârf cu altitudinea de 4.446 de metri. Un alt vârf din munţii Tian Chian poartă deja numele fostului preşedinte rus, Boris Eltin, potrivit Yahoo News.

Prim-ministrul Almazbek Atambayev a semnat proiectul de lege care trebuie să fie apoi aprobat de parlament.

Noul Parlament kirgiz este prorus, iar noul premier Almazbek Atambaiev a efectuat prima sa vizită în străinătate la Moscova, pentru a se întâlni cu omologul său, Vladimir Putin.