ORGANIZATIA DE REZISTENTA NATIONALA ANTISOVIETICA DIN BASARABIA OCUPATA -”ARCASII LUI STEFAN”. VIDEO
“Arcaşii lui Ştefan” sau Organizaţia Naţională din Basarabia (O.N.B.) a fost o organizaţie antisovietică din Basarabia, judeţul Soroca, înfiinţată în 1945 de către pedagogii Vasile Bătrânac, Victor Solovei, Nicolae Prăjină, Teodosie Guzun, Anton Romaşcan şi studentul Şcolii Pedagogice din Soroca Nichita Brumă.
Se ştie că, iniţial, membrii organizaţiei se adunau pentru a pune la cale evadarea peste Prut.
Abia mai târziu organizaţia s-a transformat într-o grupare de propagandişti antisovietici, care avea o structură bine definită, un statut, un fond bănesc, un Imn (al cărui autor se presupune că ar fi Vasile Bătrânac şi care a fost găsit de istorici în arhivele A.N.M.S.N.R.M., imn ce se incheia cu următoarele versuri:
Pătrunşi de mareţia vremii/Din Bucovina pân-la mare/Jurăm că vom lupta cu toţii,/Arcaşi de-ai lui Ştefan cel mare!) si un Crez (un fel de jurământ pe care îl recita fiecare membru al O.N.B. “Arcaşii lui Ştefan” la admiterea în organizaţie, în semn de credinţă Patriei (României) si poporului român).
Textul jurământului Crezul Arcaşului:
* Cred în Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc.
* Cred în comandantul ONB “Arcaşii lui Ştefan”.
* Cred în biruinţa ONB “Arcaşii lui Ştefan” şi voi lupta pânã la moarte,cãci mai bine mort pe pãmântul ce-l apãr, decât viu în mâinile duşmanului.
* Urãsc de moarte dictatura stalinistã, pericolul civilizaţiei omeneşti şi al neamului omenesc.
* Urãsc de moarte minciuna şi trãdarea.
* Aşa sã-mi ajute Dumnezeu!
În procesul-verbal de constituire a organizaţiei, semnat de Vasile Plopeanu (numele conspirativ al lui Vasile Bătrânac) şi Pimen Oţeleanu (Damaşcan), la data de 1 august 1946, sunt formulate obiectivele formaţiunii, sunt invocate acţiunile de distrugere în masă ale stalinişitlor şi se spune că, dat fiind că “moralul populaţiei este foarte scăzut şi bolşevicii din toate părţile caută să distrugă sâmburele românesc din Basarabia”, se întemeiază o organizaţie “cu scop naţional”, care să “ridice moralul populaţiei prin diferite atacuri împotriva bolşevicilor”.
Printre membrii cei mai activi se numărau, pe lângă fondatori, Ion şi Maxim Brumă şi Pricopie Trofim, Vasile Cvasniuc, Vasile Băleanu, Mihail Ursachi, Teodor Colesnic, Vasile Cibotaru ş.a. Se consideră că O.N.B. “Arcaşii lui Ştefan” a fost prima de acest tip din Basarabia, iar la data depistării ei de către autorităţi, în 1947, formaţiunea număra 140 de membri.
Organizaţia folosea simbolurile României regale, semnficând nedorinţa membrilor ei de a accepta regimul sovietic, iar la proces, fiind acuzaţi de “trădare de patrie”, aceştia au mărturisit că nu le place sau că urăsc (Vasile Bătrânac) puterea sovietică şi că “în România era mai bine de trăit”.
Pregatirile au durat mai mult de un an, iar din octombrie 1946 ei se organizeaza sub numele Organizatia Nationala din Basarabia “Arcasii lui Stefan”.
La acel moment, gruparea avandu-i ca membri pe Victor Solovei, Anton Romascan, Ion Bruma, Pricopie Trofim, Nicolae Prajina, Maxim Bruma, Teodosie Guzun, Nichita Bruma si cu Vasile Batranac la conducerea gruparii, iar Pimen Damascan, ca adjunct.
Pana in martie 1947, Arcasii lui Stefan numarau peste 140 de oameni.
O miscare disidenta inchegata
Organizatia era bine structurata, fiind impartita la nivelele inferioare in celule care apartineau fiecare de o anumita comuna. La randul lor, aceste celule erau subordonate unei singure sectii teritoriale.
In varful acestei piramide se afla Vasile Batranac. El le ofera luptatorilor un crez, a trasat principalele directii si teluri ale luptei anticomuniste, a stabilit regulile de conducere si organizarea miscarii, dar a intocmit si un indrumar destinat “arcasilor”.
Pe masura ce randurile lor se ingrosau au inceput sa se foloseasca de carnete de membru pentru recunosterea intre ei.
In afara de inscriptia si sigiliul organizatiei, mai apareau pe acesta insemnele regale romanesti, o aducere aminte a vechii tari de care au fost dezlipiti.
Represaliile impotriva oamenilor sovieticilor au trecut pe un plan secundar, Vasile Batranac dorind mai intai sa puna o temelie solida organizatiei, inainte de a se rafui cu fortele de represiune.
El a dorit mai intai instigarea populatiei impotriva ocupantilor, pregatirea unor magazii de arme si munitii si strangerea legaturilor cu alte miscari de rezistenta din zona.
Infiintarea unui fond comun a fost o alta masura luata de el, toti membrii avand obligatia sa cotizeze o suma lunara, ca organizatia sa se poata sustina finaciar.
Sub obladuirea lui, miscarea s-a extins in peste treizeci de sate si comune, strangand sub ea simpatizanti ai luptei anticomuniste dispusi sa-i sprijine si sa-i ajute.
Intre obiectivele organizaţiei figurau: instruirea membrilor noi şi a populaţiei în spirit antisovietic, stocarea de armament, planificarea unor acte de terorism contra lucrătorilor de partid şi sovietici, stablirea legăturii cu organizaţii similare din restul Basarabiei, din Ucraina Apuseană şi din România.
Arestarea lui Vasile Bătrânac şi a lui Vasile Cvasniuc, la 23 martie 1947, şi confiscarea documentelor în care figurau numele mai multor membri ai organizaţiei au pus capăt acestor planuri ale “Arcaşilor”.
Pe parcusrul următorului an peste 100 de persoane au fost arestate şi judecate pentru că participaseră, direct sau indirect, la acţiunile O.N.B. “Arcaşii lui Ştefan”.
Totuşi, acei membri care au scăpat de arestări au continuat acţiunile antisovietice şi în 1948 şi 1949. În 1953 sunt judecaţi membrii altei organizaţii antisovietice, unii dintre care anterior făcuseră parte din O.N.B. “Arcaşii lui Ştefan”.
Surse: ro.wikipedia.org/wiki si ziare.com
O SECTA REVOLUTIONARA TERORISTA INGROZESTE GRECIA PROMITAND NOI ATACURI DISTRUGATOARE
AP / Alkis Konstantinidis
Jurnalistul Sokratis Giolias a fost împuşcat cu mai multe gloanţe de aproape în fata casei sale din apropierea oraşului Atena,de către membrii unei secte revolutionare rebele de extrema stanga .
Grupul elen de extrema stânga care l-a asasinat pe jurnalistul Sokratis Giolias,ameninţă într-un mesaj să crească numarul atacurilor şi sa dezechilibreze Grecia.
O tinta importanta in aceasta strategie de dezechilibrare a Greciei o reprezinta turismul.
Ziarul de centru-stânga grec Ta Nea, a publicat un manifest de sapte pagini al sectei revolutionare organizatoare a atacului impotriva ziaristului si care a ucis un poliţist din Atena, în iunie 2009.
Atentatori promit sa atace si mai multi poliţişti , jurnalişti şi gardieni de închisoare.
Sokratis Giolias , un jurnalist în vârstă de 37 de ani ,este primul ziarist asasinat în Grecia dupa peste douăzeci de ani.El a fost împuşcat cu şaisprezece gloanţe trase de aproape în fata locuintei sale .

REUTERS/ICON
Sokratis Giolias, 37 ani,a fost directorul de stiri al Radio Thema .
” Turiştii trebuie să ştie că Grecia nu mai este un paradis al capitalismului . Noi o vom transforma într-o zonă de război revoluţionar , cu incendii, sabotaj, proteste violente , atacurile sinucigaşe cu bombe şi asasinate (… ) „se spune in documentul publicat de secta rebela.
Acest grup a început să fie cunoscut în februarie 2009, cand a executat un atac împotriva unui post de poliţie din capitala greacă . Câteva săptămâni mai târziu , doi bărbaţi mascaţi au deschis focul asupra birourilor unui post de televiziune din sud- vestul Atenei .
„Suntem in razboi cu democratia voastra”,se spune in manifest.
Cititi pe aceasta tema si:
Un jurnalist grec ucis în Atena
Atena, mass-media si teroriştii
2010/07/28
Sursa:lemonde.fr/