CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Şi morţii vorbesc…

 

Totul a început la 28 iunie 1940 când Imperiul Sovietic, respectând tradiţiile de jaf ale Rusiei ţariste, cu consimţământul direct al Imperiului German, a ocupat teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru.

 

 

Imagini pentru grupul de rezistenţă din orhei photos

Foto: Membri ai grupului de rezistenţă antisovietică din Orhei – Majadahonda (1940 – 1941).

 

În timpul terorii instalate în Basarabia imediat după venirea sovieticilor, foştii elevi ai Liceului de băieţi „Vasile Lupu” se organizau elaborând planuri de luptă împotriva ocupanţilor.

Anatol Gumă a reuşit să facă legătură cu liceeni fideli. Locul de întâlnire a fost stabilit lîngă izvorul de la casa lui Pavel Boguş, la Tabăra. Acolo au fost prezenţi Victor Gumă, Grigore Mihu, Constantin Sîrbu, Onisim Cozma şi alţii.

În timpul unei discuţii aprinse despre activitatea antiumană şi antinaţională a autorităţilor sovietice s-a decis să se întreprindă acţiuni de luptă prin crearea unei organizaţii. Tinerii erau convinşi că vor lupta pentru drepate, libertate şi demnitate.

Mai mult decât atât, mulţi dintre ei doreau să se răzbune pentru rudele lor care au fost deportate în Siberia.

Trebuie să mă răzbun, spunea Ion Bacalu, nu numai pentru tatăl meu, membru al Parlamentului Românesc, nu numai că că noi, copiii lui şi mama, am fost aruncaţi în stradă”.

Un alt elev, Vsevolod Ciobanu spunea:

Eu am venit din convingere şi necesitate de a lupta împotriva contropitorilor, la fel să mă răzbun pentru tatăl meu.

Deoarece înţelegea perfect sentimentele colegilor săi, Anatol Gumă a susţinut propunerea lui Gheorghe Martînov de a declanşa o propagandă antisovietică prin intermediul proclamaţiilor şi ziarelor.

S-a propus să se organizeze următoarea şedinţă după 1 septembrie unde va fi stabilită structura organizaţiei, componenţa nominală, denumirea ei şi programul de activitate.

 

Jurământul

 

De la 1 septembrie 1940, mulţi foşti liceeni deveniseră deja studenţi ai Şcolii Pedagogice din Orhei: Anatol Gumă, Onisim Cozma, fost elev al Seminarului Teologic din Chişinău, Victor Brodeţchi, Dumitru Avramoglo, Victor Gumă, Dumitru Dobîndă, Grigore Mihu, Gherghe Martînov, Anatol Cotun, Ion Bacalu, Pavel Boguş, Oleg Frunză, fost elev la Liceului Militar din Chişinău, şi alţii; o altă parte din liceeni erau elevi ai Şcolii medii nr.2 din oraş.

În prima duminică a lunii octombrie a avut loc următoare întâlnire a grupului în pădurea de la marginea oraşului Orhei.

La această adunare care însuma peste treizeci de tineri, foşti liceeni, seminarişti, elevi; au asistat şi un grup de fete, eleve ale Şcolii nr. 2, foste liceene ale Liceului de fete „Maria Doamnă”  .  Acestea erau: Eleonora Vascan, Tamara Jovmir, Maria Vascan, Larisa Martînov şi Rita Stoianov  .  În rândul organizaţiei au mai fost primiţi şi elevii Braşoveanu Eugen şi Cotun Anatol. 

Trebuie de specificat faptul că la acea dată membrii activi înscrişi în organizaţie erau în număr de 32.

La propunerea lui Anatol Cotun   organizaţia urma să primească denumirea „Majadahonda”, după un oraş din Spania, unde în 1937 un detaşament de basarabeni a luptat împotriva lui Franco, devenit ulterior un simbol ar rezistenţei .

 

 

DOSARUL PENAL nr. 2233                                                           

STRICT SECRET

Vol.V, p. 1444


S C H E M A

de activitate a Organizaţiei ilegale „MAJADAHONDA” a tineretului studios din oraşul Orhei (1940-1941) (perioada de iniţiere a organizaţiei)

CONDUCEREA

Anatol Gumă,

Victor Gumă,

 conducător

 locţiitor

GRUPUL NR.I

GRUPUL NR.II 

GRUPUL NR.III

GRUPUL DE FETE

Anatol Gumă

Vichentie Eprov

Dumitru Avramoglo

Eleonora Vascan

Victor Brodeţchi

Constantin Sîrbu

Dumitru Dobîndă

Maria Vîscan

Ion Bacalu

Eugen Braşoveanu

Onisim Cozma

Tamara Jovmir

Pavel Boguş

Victor Gumă

Anatol Cotun

Larisa(Lora) Martînov

Grigore Mihu

Leonid Budeanu

Vlad Alexeev

Rita Stoianov

Oleg Frunză

Veaceslav Aşvitz

Vsevolod Ciobanu

Dusea Creciun

Iacob Blănaru

Vlad Dodon

Dumitru Stici

Anatol Duca

Valerian Dumitrescu

Mihail Druguş


REZERVĂ

 

Arcadie Ţelea, student, Iaşi
Vladimir Gumă, student, Chişinău
Gheorghe Croitoru, elev, Şcoala Pedagogică
Sergiu Buiuc, elev, Şcoala Pedagogică

 

PROFESORI Membri ai organizaţiei ilegale „Majadahonda

Dumitru Munteanu
Maria Majaru


Primirea în organizaţia „Majadahonda” se făcea prin depunerea jurământului de credinţă Patriei şi poporului.

Fiecare membru trebuia să spună jurământul:

 

Eu, cetăţean al României, patriot al neamului românesc din provincia Basarabia, în aceste clipe grele pentru ţara noastră jur:Jur să-mi precupeţesc puterile şi viaţa în lupta cu ocupanţii sovietici;
Jur să lupt cu toate mijloacele posibile pentru eliberarea pământului strămoşesc de sub călcâiul bolşevic;
Jur să lupt până la ultima picătură de sânge pentru eliberarea Basarabiei şi unirea cu Patria-Mamă;
Jur, în caz de voi cădea în mâinile călăilor, să nu-mi trădez cauza şi tovarăşii de luptă;
Dacă sub torturi voi divulga secretele organizaţiei sau numele colegilor mei, blestemul şi sângele lor să cadă nu numai asupra mea, ci şi pe tot neamul meu.
Dacă voi încălca acest jurământ, pedeapsa lui Dumnezeu şi a colegilor mei să mă şteargă de pe faţa pământului ca trădător ticălos, iar numele meu să fie batjocorit în veac. Moarte ocupanţilor bolşevici şi trădătorilor de neam!

De asemenea, tot atunci s-a hotărât editarea unui ziar intitulat  „Cu fruntea-n sus! ” a cărui redactor a fost numit Gheorge Martînov .

La luptă, fraţi români!

 

În lunile noiembrie şi decembrie din anul 1940, tinerii membri ai organizaţiei din Orhei au întreprins un şir de acţiuni subversive împotriva administraţiei sovietice.

Au început să fie distribuite proclamaţii.  Din ce în ce mai dese erau înscripţiile pe pereţi: „Nu credeţi ocupanţilor bolşevici!”, „Căraţi-vă acasă, barbarilor!”, „Moarte ocupanţilor stalinişti!”.

Trupele NKVD-ului încercau din răsputeri să pună mâna pe „bandiţii” care îndrăznesc să sfideze noua „ordine sovietică”  .

În decembrie, la una din adunările conspirative de pe strada Dorobanţilor nr. 3, conducătorul organizaţiei Anatol Gumă propune o acţiune importantă, şi anume lipirea prin şcoli a afişelor anticomuniste şi arborarea tricolorului pe cele mai importante instituţii din oraş în ziua de 25 decembrie (Crăciun): pe imobilul care adăpostea sediul NKVD, pe clădirea fostei Prefecturi unde se afla Comitetul de Partid Comunist şi pe fosta clădire a Primăriei.

În acest scop au fost create trei grupe de acţiune şi una de rezervă.

 

Fostul sediul al NKVD-ului din Orhei, R.S.S.Moldovenească, preluat de pe stelapopa.unimedia.md

Fostul sediul al NKVD-ului din Orhei, R.S.S.Moldovenească, preluat de pe stelapopa.unimedia.md

 

 

Crăciun cu tricolor

 

Doar într-o singură noapte, tinerii au reuşit să dea jos “cârpa” roşie a sovieticilor şi au înălţat steagul tricolor. “Am urcat pe scara de incendiu a casei doctorului Coteanu”, îşi aminteşte Oleg Frunză, unul dintre supravieţuitorii grupului, aventura acelei nopţi.

De acolo nu ne-a fost greu să punem drapelul nostru. Dimineaţa am ieşit să vedem reacţiile oamenilor. Nu le venea să creadă ceea ce vedeau”.

Autorităţile bolşevice au intrat în alertă. Chiar şeful secţiei judeţene de securitate, Gavril Goldenberg, a condus ancheta pentru depistarea “elementelor rebele antisovietice”. “Ne-au luat, ne-au bătut, dar nu am recunoscut şi nu ne-am pârât unii pe alţii. Poate până la urmă am fi făcut-o, dar a venit războiul şi am fost mutaţi în Kazan…

Anatol Gumă, conducătorul mişcării, avea să declare – declaraţie consemnată în dosarul penal ce i s-a instrumentat – “Lupt împotriva regimului de ocupaţie, care ne-a furat libertatea, din convingere şi am un scop bine determinat: reîntregirea cu Ţara Mamă, discreditarea regimului stabilit în Basarabia”.

Şi încheia cu cuvintele:

Sunt tânăr şi iubesc viaţa şi libertatea. Oricine la 19 ani iubeşte viaţa şi luptă pentru ea” (16).

Noi acţiuni

 

Următoarele acţiuni ale grupului s-au concentrat asupra răspândirii foilor volante cu mesaje anticomuniste: „Jos călăul Stalin!”, „Jos bolşevismul!”, „Căraţi-vă acasă!”, „Jos trădătorii neamului!” etc.

La adunarea din 26 ianuarie, care a întrunit de data aceasta un grup mai restrâns de membri pentru a păstra starea de clandestinitate, Dumitru Avramoglo le-a mulţumit prietenilor pentru îndelinirea cu succes a misiunii:

Am făcut un lucru excepţional. Centrul e satisfăcut de activitatea noastră. Acum cred că toţi îşi dau seama de politica minciunoasă a contropitorilor. Făcând o totalizare a evenimentelor şi represiilor din o jumătate de an, te poţi uşor convinge că ocupanţii au scopul de a ne nimici. Lor nu le trebuim noi, locuitorii acestui meleag, ci pământul nostru, ca să-l populeze cu lepădăturile lor.

Arestările în masă, maltratările, împuşcarea fără vină a românilor basarabeni, ducerea zilnică din oraş cu camioanele în direcţii necunoscute a sute şi mii de oameni nevinovaţi ne conving uşor despre scopul ocupanţilor – distrugerea nemului nostru.

Unei terori groaznice sunt supuşi intelectualii, preoţimea, cei mai buni gospodari, ţăranii înstăriţi, numiţi „kulaci”. Închisoarea nu-i mai încape pe toţi arestaţii. Au fost luate la evidenţă toate subsolurile şi beciurile instituţiilor din oraş, inclusiv al primăriei, care în prezent sunt arhipline cu arestaţi, pe care-i aduc şi din sate. Nu le mai ajung miliţieni, NKVD-işti, au adus şi unităţi militare.

Noi am făcut primii paşi, dar nu ne putem opri aici, nu ne putem mărgini la cele făcute. Înainte avem o cale grea, o luptă crâncenă, sunt convins că şi în alte locuri oamenii, tineretul, populaţia nu stau cu mâinile în sân. Trebuie să răspundem contropitorilor la fărădelegile lor.

Să facem totul ce depinde de noi, să dăm lovituri cât mai simţitoare, ca orăşenii, locuitorii judeţului şi nu numai ei să ştie că există lupta de rezistenţă împotriva bolşevicilor. Cred că şi fraţii noştri se gândesc la noi şi în curând ne vom descătuşa din jugul sovietic. Noi să le ajutăm de aici.

Deci, la luptă, fraţilor!

Conform relatării unui supravieţuitor din organizaţia „Majadahonda” – Oleg Frunză – care avea atunci doar 17 ani, membrii organizaţiei şi-au servit Ţara fotografiind aeroporul de la Ciocâlteni, jud. Orhei – de unde decolau avionele militare sovietice, trimiţând imaginile Statului Major al Armatei Române.

CERTIFICAT

(dosar penal nr. 2233 K.K.SS, vol. V, pag. 1459)


SENTINŢA Tribunalul Militar al Districtului Militar Odesa din 24 iunie 1941 cu privire la condamnarea inculpaţilor la pedeapsa capitală – MOARTE prin ÎMPUŞCARE:

1.    Gumă Anatol Ştefan, a.n. 1921, s. Brânzeni, elev, a. II, Şc. Ped.
2.    Eprov Vichentie Profir, a.n. 1920, s. Verejeni, elev, a. II, Şc. Ped.
3.    Mihu Grigore Ion, a.n. 1921, s. Ghiduleni, elev, a. II, Şc. Ped.
4.    Brodeţchi Victor Vasile, a.n. 1922, s. Puţuntei, elev, a. II, Şc. Ped.
5.    Cotun Anatol Tudor, a. n. 1922, s. Sămăşcani, elev, a. I, Şc. Ped.
6.    Dobîndă Dumitru Mihai, a.n. 1921, s. Ghtlova, elev, a.II, Şc. Ped.
7.    Cizma Onisim Ştefan, a.n. 1922, s. Văscăuţi, elev, a.II, Şc. Ped.
8.    Grăjdian Mihai Halambie, a.n. 1922, elev, a. II. Şc. Ped.

A FOST EXECUTATĂ la 27 IUNIE 1941
Secretarul judecăţii Tr. Militar al D.M.O. (Akselrod)

13 iulie 1941 

 


Şi morţii vorbesc

 Autorul Petru Bunacalea, povesteşte cum stăpâna casei, a pornit să-i destăinuie tragedia unei întâmplări care se petrecuse în curtea unei clădiri din apropiere, sub un gard de scânduri, ai cărei martori, fără voie, au fost ea şi soţul.

Povesti, oftând mereu cu ochii înlăcrimaţi despre un mormânt proaspăt descoperit de câinele lor., despre un tânăr însângerat, îngropat de viu, care reuşise să scoată capul în afara gropii şi să articuleze câteva cuvinte răzleţe, despre nişte crime odioase făptuite de către ocupanţii ruşi…

 – Tare mă întristez când mă gândesc că n-am putut să-l salvăm atunci, încheie femeia istorisirea tainică, pe care o purta ca pe un talisman la piept.

Ar fi destăinuit băiatul tot…tot…Erau nouă…opt morţi în groapa ceea de sub gard…Lumea trebuie să ştie ce crime au săvârşit antihriştii…Numele lor nu trebuie uitat…

I-am jurat atunci bunei românce că voi păstra totul în taină. În 1950 am făcut iar un drum la Chişinău cu gândul să mă întâlnesc cu familia ce mi-a povestit această istorie tragică.

Dar n-am mai găsit-o. Vecinii mi-au spus că în 1949 au fost deportaţi şi că mai bine ar fi să nu mă arăt pe acolo. Despre soarta acestor oameni n-am mai aflat nimic…”  

Fii ai României reîntregite, care nu au reuşit să fie salvaţi de glorioasa Armată Română, crescuţi şi educaţi în spiritul tradiţiilor neamului românesc, aceşti tineri români nu au putut şi nu au dorit să accepte un alt mod de viaţă, un alt regim social, deportările în masă, represiunile…

Pentru ei era o mare nenorocire să admită „ca pământul nostru, apărat de strămoşi cu preţul vieţii, să fie pângărit de bolşevici”.  

Le-a fost hărăzit să cunoască încă din tinereţe gustul amar al înfrângerii, dar şi al speranţei.

Flacăra ce le-a încălzit sufletele, i-a ajutat să reziste şi să-şi menţină verticalitatea într-o lume a terorii şi a minciunii, a fost setea de Libertate, dragostea de Neam şi Ţară.

Cu profundă durere şi indignare, Gala Galaction nota la 2 iulie 1940 în jurnalul său:

Ce le trebuia acestor monştri – întinşi pe două continente – bietul nostru petic de pământ? Şi cum poate fi justificat, în logica omenească, faptul odios al acestei tâlhării internaţionale?

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/19/ziua-de-19-septembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/19/o-istorie-a-zilei-de-19-septembrie-video/

 

 

 

Sursa:

http://www.istoria.md/articol/818/Grupul_de_rezisten%C5%A3%C4%83_antisovietic%C4%83_din_Orhei___Majadahonda

19/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 5 comentarii

8 octombrie 1939 – ISTORIA inaugurării postului „Radio Basarabia” la Chişinău şi a asasinării de către sovietici a personalului acestui post de radio

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest post era menit să combată propaganda antiromânească în Basarabia, în condiţiile în care sovieticii aveau deja peste Nistru, postul de radio Tiraspol, care emitea din  30 octombrie 1930 şi  al cărui scop era pomovarea obiectivelor lor  imperialiste în zonă.

Astfel românii din Basarabia, dar chiar și cei dintre Carpați și Prut, auzeau frecvent la radio: „Grăiești Tirașpolia!”.

În anul 1936, sovieticii au inaugurat, tot la Tiraspol, noua staţie de emisie Maxim Gorki, cu o acoperire mult mai mare a teritoriului Basarabiei. 

 Postul  naţional de radio român nu a  putut rezolva problemele ridicate de recepţia posturilor româneşti, mai ales în zonele limitrofe ale ţării, unde erau recepţionate şi încă în condiţii foarte bune, posturi  maghiare, sovietice sau bulgare, care difuzau emisiuni revizioniste, cu un pronunţat conţinut antiromânesc.

În consecinţă soluţia acceptată a fost înfiinţarea unui post  la Chişinău, numele ales pentru acesta fiind Radio „Basarabia”.

În 1937, Primăria Chişinău a cedat Societăţii Române de Radiodifuziune o clădire destinată acestui  post de radio, pentru care a fost necesară reamenajarea. 

 

 

 

 

 

 

Construcţia Radio Basarabia - 1937

 Construcţia Radio Basarabia – 1937

 

 

În anul 1938, aici a fost reamplasat postul emiţător de la Bod, care emisese sub numele de ,,Radio România”.

 

 

 

 

Proces verbal de recepţie a emiţătorului Radio Basarabia

 

 

Firma Marconi a instalat emiţătorul de 20 kw şi a  schimbat lungimea de undă de la 1875 m. la 212,6 m.

 

 

 

 

Gheorghe Neamu – primul director al Radio Basarabia

 

Gheorghe Neamu – primul director al Radio Basarabia

 

 

La 11 noiembrie 1938, SRR a luat în discuţie, alături de problema înfiinţării unui studio la Iaşi, aflat în legătură cu cel de la Chişinău şi problema construirii unui studio la Cluj.

La 7 ianuarie 1939,  Bilanţul instituţiei pe anul 1938,  arăta că:

„ Celor trei posturi de radio româneşti care funcţionează în clipa de faţă, li se vor alătura, în scurt timp, alte trei emiţătoare: Radio Chişinău, Radio Cluj şi Radio laşi. Cu şase posturi de emisie, România va deveni o mare putere radiofonică şi o mare putere culturală în sud-estul european.”

 

 

 

 

 

harta romaniei mari radio basarabia

 

 

În  iunie 1939 măsurătorile arătau că postul acoperea cu rezultate foarte bune teritoriul dintre Siret şi Nistru, eliminând practic influenţa posturilor ruseşti de la Tiraspol şi Odessa.

 

 

 

 

 

Postul Radio Basarabia

Radio Chişinău

 

 

 

Postul Radio Basarabia – studioul mare

 

  Radio Basarabia – studioul mare

 

 

 

 

 

Colectivul de angajaţi ai postului Radio Basarabia

 

Colectivul postului Radio Basarabia

 

 

 

 

 

Corul condus de Miron Cristea la Radio Basarabia

Corul condus de Miron Cristea  

La începutul anului 1940,  „Raportul asupra posibilităţilor de audiţie a posturilor de radio româneşti în regiunile cu minorităţi ruse”, care arăta că:

„Radio Chişinău acoperă întreaga Basarabie şi, prin aceasta e un adevărat post regional basarabean, îndeplinind în cele mai bune condiţiuni rolul său cultural în aceste părţi ale ţării, sustrăgând pe auditorii basarabeni de la ascultarea altor posturi de propagandă străină”.

Ocupaţia sovietică a Basarabiei din 28 iunie 1940 a determinat ca o parte din personal şi arhiva să fie evacuate la Huşi, iar mai apoi la Iaşi, dar nu şi emiţătorul de 20 kw.

La 25 iunie 1941, au apărut la Chişinău  „batalioanele de distrugere” ale NKVD-ului, aflate sub conducerea comisarului  I. A. Muhin, misiunea acestora fiind distrugerea clădirilor importante din oraş, conform devizei „Toate bunurile de preţ care nu pot fi evacuate, trebuie, obligatoriu distruse”.

Sovieticii, după ce executaseră cu mitralierele personalul găsit la postul de radio, victimele fiind etichetate drept „trădători şi agenţi ai imperialismului românesc” şi au aruncat cadavrele într-un puţ părăsit din curtea postului, au dinamitat clădirea cu tot ce se afla în ea, inclusiv antena acestuia.

Pavel Ţanţu, intendentul postului Radio Basarabia, arestat de autorităţile bolşevice la Ungheni, în timpul unei tentative de a trece în România , a fost executat iar cadavrul acestuia a fost  identificat la exhumare, datorită legitimaţiei găsite asupra sa.

 

 

 

 

Pavel Ţanţu, intendentul Radio Basarabia (iulie 1910 – iunie 1941)

 

 

Pavel Ţanţu, intendentul Radio Basarabia (iulie 1910 – iunie 1941)

După revenirea administraţiei române în 1941, SRR i-a trimis la Chişinău pe ing. Emil Petraşcu şi pe jurnalistul Alexandru Hodoş pentru a evalua situaţia, aceştia constatând că dezastrul era total.

 

 

 

Antena Radio Basarabia după bombardamente

Antena Radio Basarabia după dinamitarea ei

 

Reclădirea unui alt  post de radio-emisie în Basarabia nu mai era posibilă, astfel încât  Radiodifuziunea se va  reorienta către crearea unui nou post de radio la Iaşi –  „Radio Moldova”-  menit să acopere zona Moldovei, Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

La 2 noiembrie 1941,  răsunau – pentru prima dată în eter pe frecvenţa de 259 de metri –  cuvintele „Aici Radio Moldova”, rostite de Petre P. Andrei, care timp de mulţi ani  a fost crainicul postului.

 

 

 

Crainicul Petre P. Andrei

Crainicul Petre P. Andrei

 

 

 

Aşadar la doar câteva luni distanţă de la distrugerea Radio Basarabia, emisia strategică pentru această zonă a vorbirii şi simţirii româneşti era preluată de Radio Iaşi.

A rămas în proiect, ca după ce situaţia va reveni la normal, la Chişinău să fie amplasat un emiţător nou cu o putere de 60 kw, însă această idee nefiind materializată, istoria postului Radio Basarabia s-a încheiat.

Societatea Română de Radiodifuziune avea să relanseze oficial Radio Chişinău, continuatorul de drept al Radio Basarabia în Republica Moldova, abia pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României, ca o punte peste ani şi  o oglindă a spiritului nemuritor românesc dintre Prut şi Nistru.

 

SURSA: 

 RADOR prin http://radiochisinau.md/documentar-radio-basarabia–postul-radiodifuziunii-menit-sa-combata-propaganda-sovietica-radio-chisinau–punte-a-romanismului-peste-prut

08/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: