CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Adevărul despre instaurarea comunismului în Rusia. VIDEO

 

Imagini pentru revolutia din rusia photos

 

 

ADEVĂRUL DESPRE REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ DIN 1917

Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost câtuși de puțin un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret – Planul Marburg – pregătit minuțios în afara Rusiei și finanțat generos de marii bancheri internaționali, în primul rând de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip.

Finanțarea de către Wall Street a bolșevicilor fost intermediată de banca suedeză NYA Banken, condusă de bancherul pro marxist Olof Aschberg.

La începutul secolului XX, Andrew Carnegie a finanțat un plan secret, prin care guvernele statelor importante să fie „comunizate”, adică trecute, economic, la forma monopolismului de stat.

Controlat de bancherii internaționali de pe Wall Street, sistemul monopolismului de stat le-ar fi permis acestora să trateze economic și financiar direct cu guvernele impuse de ei prin „revoluții”.

În 1905, acest sindicat al bancherilor internaționali – numit la vremea aceea, la New York, Trust of Money (Trustul banilor) – și Iacob Schiff au finanțat „duminica sângeroasă” de la St. Petersburg, revoluție condusă de părintele Gapon, un agent al Ohranei (poliția secretă rusă), și încheiată cu un eșec.

Trustul banilor – mai ales Guaranty Trust al lui J.P. Morgan – a finanțat revoluția lui Pancho Villa din Mexic, în urma căreia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu. Apoi există o documentație vastă privind implicarea bancherilor internaționali în revoluția lui Sun Yat-sen.

Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui Westinghouse, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revoluției chineze. Mai târziu, în 1917, același Charles B. Hill a folosit filiala Westinghouse din Rusia pentru a-i finanța generos pe bolșevici.

În anul 1923, când URSS și-a creat prima bancă internațională –  Ruskombank – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit președintele băncii sovietice, iar Max May, vicepreședinte la Guaranty Trust, a preluat funcția de director al Ruskombank. Primul ambasador sovietic în SUA – Ludwig Martens – a fost susținut financiar deGuaranty Trust al lui J.P. Morgan.

Prin aceste manevre, bancherii internaționali de pe Wall Street urmăreau să instaureze în Rusia un guvern care să practice monopolismul de stat, astfel încât înțelegerile directe cu guvernul sovietic să le garanteze exploatarea pe termen lung și cu garanții guvernamentale a fabuloaselor bogații ale Rusiei.

Bolșevismul a fost prima forma de globalizare, prin crearea unor structuri supranaționale, iar Cominternul nu e altceva decât bunicul Uniunii Europene.

La 21 septembrie 1917, o telegramă de la Stockholm anunța oficial deschiderea unui cont curent la NYA Banken „pentru acțiunile tovarășului Troțki”. Iată textul:

„Stockholm, 21 septembrie 1917

Domnului Rafael Scholan

Stimate tovarășe,

Casa bancară Warburg, în urma unei telegrame trimise de președintele Sindicatului Renano-Westfalian, a deschis un cont curent pentru acțiunile tovarășului Troțki. Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit muniții, al căror transport, împreună cu banii, l-a organizat… și căruia i se va da suma cerută de tovarășul Troțki”.

Tovarășul Troțki, cel la care se referă telegrama, se numea în realitate Leiba Davidovici Bronstein și era fiul unui negustor originar de lângă Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina).

Era însurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care îl pusese în legătură și cu cercurile bancare de pe Wall Street.

În 1904-1905, firma Kuhn, Loeb & Co a finanțat Japonia în războiul contra Rusiei, permițând astfel Japoniei să obțină o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus.

Prizonierii ruși au fost preluați apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre aceștia, antrenați pe un teren aparținând lui Standard Oil (SUA), îl vor însoți pe „tovarășul Troțki” când acesta va reveni de la New York în Rusia, în 1917, la bordul vasului Cristianja.

Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducător al operațiunii de implantare a bolșevismului în Rusia.

Nepotul său, John Schiff, estima în New York Journal-American, la 3 februarie 1949: „Bătrânul a cheltuit cca 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolșevismului în Rusia”. O sumă imensă la acea vreme.

Prima revoluție din Rusia avusese loc, de fapt, în februarie 1917, sprijinită de G. Buchanan, ambasadorul Angliei la Petersburg, și avusese un caracter pașnic.

Urmărise, între altele, instaurarea în Rusia a unei monarhii constituționale: țarul urma să fie controlat de Duma (parlament).

Guvernul provizoriu constituit atunci îi cuprindea, între alții, pe prințul Lvov, pe istoricul Miliukov și pe avocatul social-democrat A.F. Kerenski.

Guvernul provizoriu – de comun acord cu Țarul Nicolae al II-lea, care abdicase – a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, să-i urmeze la tron țarului. Marele Duce se bucura la vremea aceea de sprijinul soldaților, țăranilor și muncitorilor, ca să nu mai vorbim de clasa conducătoare a Rusiei.

El a declinat însă propunerea. Troțki a recunoscut mai târziu, în 1922, într-o scrisoare către S.R. Mstislaviski că: „Revoluția ne-a surprins în plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie”.

Adevărul este că la data veritabilei revoluții – cea din februarie 1917 – corifeii revoluției bolșevice din octombrie erau aproape toți, bine mersi, în Occident: Troțki la New York, iar Lenin și Zinoviev în Elveția.

Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea în Rusia începe ceea ce istoricii numesc perioada de dvoevlastie (dualitate a puterii) dintre Comitetul provizoriu al Dumei (proaspăt constituit) și Comitetul executiv provizoriu, ceea ce va afecta, treptat, deciziile și autoritatea guvernului provizoriu. Bolșevicii, aflați atunci în Occident, au mirosit momentul favorabil.

Dar nu numai ei: bancherii de pe Wall Street, interesați de bogățiile enorme ale Rusiei și, din motive strict militare, Germania, sunt cele două forțe care vor facilita bolșevicilor accesul la putere.
 
Eminența cenușie care a făcut posibilă reîntoarcerea lui Troțki în Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanți masoni de stânga ai secolului XX: colonelul Edward Mandell House, care în realitate nu era colonel, așa i se spunea. să intrăm prea mult în detalii, să menționăm că președintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre în 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunității bancherilor de pe Wall Street, mai ales al băncii Kuhn, Loeb & Co.

Președintele Wilson însuși recunoștea: „Domnul House este a doua mea personalitate. El este celălalt ego al meu. Gândurile lui și ale mele sunt aceleași”.

 

 

 

Imagini pentru Edward Mandell House photos

 

House, un marxist, scrisese în 1912 un roman profetic, Philip Dru, Administrator, în care personajul principal încerca să instaureze în lume „socialismul, așa cum l-a visat Karl Marx”. Ce-i drept, impozitul pe venit și ideea de bancă centrală fuseseră propuse chiar de Marx în „Manifestul Comunist”, inspirat de programul Lojei Iluminaților al lui Weishaupt.

Punctul 2 din cele 10 ale Manifestului prevedea „un impozit gradat pe venit”, iar punctul 5, „centralizarea creditului în mâinile statului, prin intermediul unei bănci naționale cu capital de stat și monopol exclusiv”.

Înainte de intrarea SUA în război (provocată de scufundarea vasului Lusitania de către un submarin german), ancheta și Președintele Wilson ascunseseră faptul că Lusitania transporta 6 milioane de cartușe la bord pentru Anglia, în timp ce Statele Unite se declaraseră, oficial, în neutralitate.

Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantând participarea SUA la război.

În 1917, Mandell House a format la New York grupul The Inquiry, care a elaborat planurile acordului de pace din 1919. Douăzeci de membri ai grupului l-au însoțit pe Președintele Wilson la Paris, la Conferința de Pace.

Printre aceștia, House și bancherii Paul Warburg și Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferinței, „Asociația generală a națiunilor”, din care s-a născut „Liga Națiunilor”, a fost tot ideea lui House. Ulterior, el va deveni consilierul lui Roosevelt.

În 1917, după evenimentele din februarie/martie, House, susținut de bancherii Iacob Schiff și Paul Warburg, îl expediază pe Troțki cu un grup de 276 de oameni instruiți, la bordul vasului Cristianja, în Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolșevici.

Un incident este semnificativ: arestat în portul Halifax de către autoritățile canadiene ca anarhist (3 aprilie 1917), Troțki va fi eliberat urgent la intervenția personală a colonelului House.

Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg – care era șeful serviciului secret militar german – îl va expedia în Rusia pe Lenin, împreună cu un grup de bolșevici care parazitau de ani de zile în Elveția, într-un tren special („vagonul plumbuit”), în scopul de a organiza la Petersburg o lovitură de stat care să scoată Rusia din război.

Bolșevicii urmau apoi să încheie rapid o pace separată cu Germania.

Winston Churchill, în cartea The World Crisis (Criza mondială), vol. IV, pag. 72-73, scrie următoarele: „Către mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistră. Ludendorff își cobora vocea când venea vorba despre ea.

E adevărat, trebuie ținut cont și de riscurile disperate pe care comandanții militari germani și le asumaseră.

Ei se găseau în aceeași stare de spirit care îi condusese la declanșarea unui război submarin, știind prea bine că acesta va provoca intrarea în război a Statelor Unite contra Germaniei.

Totuși, nu fără un sentiment de teroare, au îndreptat împotriva Rusiei arma cea mai respingătoare dintre toate: Lenin.

L-au transportat din Elveția în Rusia, într-un vagon plumbuit, ca pe un mort.

Decizia germană de a sprijini un puci bolșevic în Rusia a fost dictată în martie (aprilie) 1917 de iminenta intrare a SUA în război, de partea Angliei.

De aceea, Germania avea interesul să încheie urgent o pace separată în Est, cu Rusia”.

După revoluția din februarie și instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile într-un exil comod în Elveția, lecturând tihnit prin marile biblioteci) intrase în legătură cu Max Warburg și serviciul secret german.

Trocul propus de Lenin lui Warburg era simplu: Germania să-l ajute să preia puterea la Petersburg, în schimbul promisiunii lui de a încheia imediat o pace separată, în condițiile dictate de nemți.

Ceea ce s-a și întâmplat ulterior la Brest-Litovsk, în 1918.

Hotărârea de a-l expedia pe Lenin cu bolșevicii săi în Rusia a fost supusă de Max Warburg examinării Statului Major german.

La întrunire au participat, între alții, generalul Erich Ludendorff (șeful Statului Major), ministrul de interne Diego von Bergen și secretarul de stat din Ministerul de Externe, Arthur Zimmermann.

S-au discutat rezultatele operațiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume între 40 și 80 de milioane de mărci fuseseră folosite de Von Bergen pentru finanțarea unor mișcări subversive, produse de anarhiști, naționaliști și grupări antițariste, dar fără succes.

La mijlocul discuțiilor, Diego von Bergen a rostit o frază care a hotărât soarta secolului XX:

„Cred că cel mai bine ar fi să auziți părerea dr. Helphand despre întreaga problemă”.

Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participanților drept „purtătorul de cuvânt al unor cercuri financiare bine plasate”.

În realitate, el era spionul lui Max Warburg în Rusia și conducea o întreagă rețea, infiltrată mai ales în anturajul țarinei (din care făcuse parte și celebrul Rasputin).

Dar, în aceeași măsură, Parvus era la fel de bine infiltrat și în cercurile bolșevice. Preocupat de ocultism și fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era și un membru important al Lojei Marelui Orient.

Imediat ce a început discuția, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin și a bolșevicilor din Elveția, cu un tren special, în Rusia.

Parvus a solicitat pentru toată afacerea 5.000.000 de mărci.

Cu un an înainte, el primise de la Max Warburg și serviciul secret german 1.000.000 de mărci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat în ianuarie 1916 vreo 55.000 de participanți.

Suma solicitată acum de Parvus urma să fie procurată de Max Warburg de la diverși bancheri europeni, legați de magnatul Rothschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.

Trebuie să menționăm că până în 1918, Max Warburg le-a asigurat bolșevicilor lui Lenin o finanțare „europeană” (așadar, diferită de ceea ce primea Troțki din Wall Street) de 40.580.997 mărci, ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 mărci, sume considerabile la acea vreme.

În plus, Max Warburg și colonelul Nicolai din serviciul secret german au „legendat” câțiva zeci de ofițeri ai acestui serviciu cu nume rusești și i-au expediat la Petersburg, ca principali experți în organizarea puciului.

Acești ofițeri germani legendați ca ruși au ocupat ulterior poziții de conducere în Armata Roșie, pe tot parcursul Războiului Civil.

Ei au alcătuit, până în 1921, corpul de gardă al conducerii bolșevice, asigurându-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tăcere de către istorici.

Din cauza acestor legături cu bolșevicii, colonelul Nicolai a fost mai târziu respins de Hitler și, după Al Doilea Război Mondial, s-a refugiat în URSS, al cărei spion devenise.

Lenin și grupul său de bolșevici au părăsit Zürich-ul cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15:10, dată fixată de serviciul secret german.

Despărțirea bolșevicilor de ceilalți socialiști ruși aflați în exilul elvețian a fost violentă, bolșevicii fiind catalogați drept canalii, trădători și porci.

Voiajul de reîntoarcere s-a făcut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen și Sassnitz.

Ulterior, prin Telleborg, Malmö, Stockholm și Bielo-Ostrov, Lenin și grupul său au sosit la Petersburg la 3/16 aprilie 1917, seara. În total, pregătirea politico-diplomatică și tehnică a expedierii lui Lenin cu grupul lui în Rusia, de către germani, n-a durat decât vreo 3 săptămâni.

În timpul călătoriei, Lenin și grupul lui de bolșevici n-au avut voie să se angajeze în discuții cu alte persoane.

Ca o curiozitate, să remarcăm că serviciul secret german a suportat în cursul anului 1917 toate cheltuielile de propagandă ale bolșevicilor. Printre altele, Max Warburg a finanțat și Pravda.

În august 1917 – cu două luni înainte de „revoluție” – la Petersburg își face apariția o așa-zisă „Misiune a Crucii Roșii” americane: 36 de persoane, toate îmbrăcate în halate albe, cu însemnele și simbolurile Crucii Roșii.

Misiunea afișa scopuri strict umanitare, dar în realitate, lucrurile stăteau altfel.

Misiunea Crucii Roșii americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre „misionari” se numărau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri și industriași americani, deghizați în medici, încadrați fantezist în serviciul sanitar al armatei americane.

Misiunea fusese expediată în Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul președintelui Wilson, același care îl expediase de la New York la Petersburg și pe Troțki, cu grupul său de mercenari, la bordul vasului Cristianja, ca să organizeze puciul bolșevic plănuit.

În fruntea misiunii Crucii Roșii americane se afla „medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decât directorul FED (Rezerva Federală a SUA).

Alături de el, alți „medici” și „infirmieri” vestiți pe Wall Street: Robert Barr (președintele Chase National Bank), Corse (de la National City Bank), Averell Harriman (de la firma Harriman, cu mari investiții în mine și petrol), Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift.

Amestecați printre ei, 10 medici și infirmiere autentici, care, de altfel, vor pleca o lună mai târziu. „Medicii” de pe Wall Street vor rămâne însă la Petersburg până în noiembrie 1917. Adică se aflau acolo în timpul puciului bolșevic.

Cine erau translatorii ruși ai grupului de „medici” de pe Wall Street? Primul, căpitanul Ilovaiski, se numea de fapt Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin).

Alt „translator”: Alexandr Grünberg (nume real: Mihail Gruzenberg, al cărui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin și va face apoi o lungă carieră în diplomația sovietică).

Cei 26 de „medici” de pe Wall Street și „translatorii ruși” conduși de Ilovaiski sunt primiți în august 1917 în audiență de Lenin, la insistențele lui Troțki.

Se pun la cale fabuloase afaceri post-revoluționare, ca și sprijinul secret pe care Wall Street urma să-l acorde bolșevicilor după preluarea puterii, prin puciul planificat.

Colaborarea secretă a Wall Street-ului cu bolșevicii se va concretiza, după puci, printr-o serie de mari contracte: General Electrics, de pildă, va obține un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei.

La rândul său, Standard Oil Company, imperiul lui Rockefeller, cumpără 50% din câmpurile de petrol, cu toate că, oficial, s-a spus că au fost naționalizate.

În 1927, Standard Oil, prin partenerul său, Vacuum Oil Company, obține și dreptul exclusiv de vânzare a petrolului rusesc în țările europene și construiește prima rafinărie din Rusia.

Iată alte câteva dintre firmele profitoare ale puciului bolșevic: Gillette, Du Pont, Harriman, Hammer, Singer, Ford, Harvester, Westing House, Caterpillar, General Electrics; firmele englezești Royal Dutch, Shell, Metro-Vickers, Birmingham Arms, Stery, Ferguson; firmele franceze Duverger, Schlumberger, Duralumin; firmele italiene Fiat, Nobile, Montefiore.

Mulți dintre „medicii” de pe Wall Street vor face apoi, decenii la rând, colosale afaceri cu URSS. Harriman, de exemplu, a format cu statul bolșevic o firmă maritimă care opera în regim de monopol.

A căpătat concesii pentru exploatarea, cu mână de lucru rusească, ieftină, a imenselor zăcăminte de mangan din munții Caucaz.

Nu întâmplător, același Harriman va deveni trimis al SUA la Moscova și confidentul lui Stalin pe relația cu SUA.

Sursa: http://www.timpul.md/articol/adevarul-despre-revolutia-bolsevica-din-1917-46706.html

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/10/30/cum-a-finantat-wall-street-ul-revolutia-bolsevica-planul-marburg-video/

 

 

 

04/06/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

MISTERIOSUL CĂLUGĂR RUS RASPUTIN. VIDEO

 

 

Imagini pentru rasputin photos

 

 

MISTERIOSUL RASPUTIN

 

Grigori Efimovici s-a născut pe 10 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoe din Siberia, departe de saloanele strălucitoare ale familiei imperiale din St. Petersburg.

Copil fiind, avea viziuni divine și dovedea harul tămăduirii. Se spune că odată a vindecat un cal pe care pur și simplu l-a atins.

Dar atunci când nu se ocupa cu alinarea suferințelor celor din jur, adolescentul avea un comportament sexual imoral, ceea ce i-a atras numele de Rasputin, adică „dezmățat”.

La vârsta de 30 de ani, Rasputin era însurat și avea patru copii.

Totuși, înclinațiile sale spre băutură și furat de cai nu se împăcau prea bine cu convențiile vieții de om așezat la casa lui.

Astfel, la un moment dat, pentru a scăpa de acuzația că ar fi hoț de cai, a fugit din sat și s-a refugiat într-o mânăstire.

Aici a suferit transformarea religioasă care avea să-i afecteze tot restul vieții.

Schimbat de experiențele spirituale, Rasputin a pornit la drum, pentru a deveni un stranink – pelerin, hoinar – străbătând Rusia, dar și alte țări. În acest timp, mergea luni de zile fără să se spele sau să-și schimbe hainele.

Mai mult, purta cătușe de fier, pentru a-și spori chinurile. Aceste pelerinaje pline de fervoare religioasă l-au purtat până în Grecia, la Muntele Athos, ajutându-l să obțină protectori influenți, precum Hermogen, episcopul de Saratov.

Hoinărind prin lume, Rasputin a fost influențat de o sectă eretică proscrisă – Khlysty – care practica flagelarea și orgiile sexuale. Această combinație stranie de pietate și promiscuitate sexuală l-a atras imediat pe „dezmățat”, care și-a fondat pe aceste elemente practica sa religioasă ulterioară.

Avea să rămână tot restul vieții încredințat că cel care comite în mod deliberat păcate trupești și apoi se căiește amarnic se va apropia mai mult de Dumnezeu.

Pe măsură ce faima lui Rasputin creștea (el impresiona deopotrivă membri ai aristocrației și ai clerului) și viziunile lui creșteau în intensitate.

La un moment dat, i s-ar fi înfățișat însăși Fecioara Maria, care l-a îndemnat să se ducă la St. Petersburg, pentru a ajuta familia imperială. Prima apropiere a lui Rasputin de capitala națiunii s-a produs în 1902, când a vizitat orașul Kazan, din apropierea râului Volga.

Aici a început să-și constituie un grup de discipoli, al căror număr creștea rapid, aducându-i tot mai multe cunoștințe din rândul aristocrației.

Fără să țină cont de ochii lui hipnotici, cu o expresie dementă, de barba lungă și neîngrijită, sau de lipsa igienei personale, cei din înalta societate îl considerau pe Rasputin un „stareț”- om sfânt.

În 1903, vestea despre un sfânt cu puteri ciudate, venit tocmai din Siberia, cu ochi sălbatici și o expresie de maniac ajunsese deja la St. Petersburg.

Rasputin și-a făcut intrarea în înalta societate în cel mai potrivit moment:

St. Petersburg era cuprins de o adevărată frenezie pentru misticism și avea o atitudine foarte permisivă față de sex (ziarele erau pline de reclame la tratamente contra bolilor venerice).

Mai mult, membrii aristocrației erau ahtiați după orice element ocult, iar ședințele de spiritism erau la ordinea zilei.

În 1905, Rasputin a cunoscut un teolog care conducea o academie religioasă și care era confesorul țarinei Alexandra Feodorovna.

Astfel, a fost prezentat la Curte sub protecția unor înalți oficiali ai Bisericii și a celor două surori cu părul negru, poreclite „ciorile”, a căror influență era hotărâtoare în ceea ce privește elementele mistice care pătrundeau la Curte.

În timp, familia imperială a Rusiei instituise obiceiul de a primi oameni sfinți, pentru a le cere sprijinul în unele privințe, cea mai importantă fiind nașterea unui moștenitor de sex bărbătesc pentru tronul Rusiei.

 

 

 

Nicolae al II-lea, ultimul tar al Rusiei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.com

 

Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei  

 

 

A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost Canonizat sfânt al bisericii ortodoxe ruse. Nikolai Alexandrovici Romanov a preluat tronul de tanar, iar la scurta vreme s-a casatorit cu printesa Alix, devenita Alexandra Feodorovna, cuplul avand cinci copii.

Nu a fost un conducător prea priceput, lasandu-se deseori influenţat în luarea deciziilor.Unul dintre personajele controversate care a avut un cuvânt greu de spus chiar şi în problemele politice ale ţării a fost  acest personaj dubios- calugarul Grigori Rasputin.

Ţarul a consemnat în jurnalul său prima întâlnire cu Rasputin pe data de 14 noiembrie 1905:

„Am cunoscut un om al lui Dumnezeu, Grigore, care vine din provincia Tobolsk”.

Bucurându-se întotdeauna de succes în rândul doamnelor, Rasputin a făcut o impresie puternică asupra țarinei Alexandra Feodorovna.

Ea a fost pe deplin convinsă de puterile lui miraculoase atunci când călugărul a reușit să aline suferințele și să oprească hemoragia moștenitorului tronului, Alexis Nicolaevici, cel slăbuț și bolnav de hemofilie.

 

Tsarevich Alexis

 

Foto: Ţareviciul Alexei

 

După ce i-a dovedit că are puteri sfinte, Rasputin a devenit confidentul și sfătuitorul ei personal, vizitând-o la palat săptămânal.

Rasputin a devenit și un apropiat al celei mai bune prietene a țarinei, Anna Vîrubova. Devotamentul lui față de această doamnă era total, și a fost reîntărit după ce Anna a fost la un pas de moarte, când trenul în care se afla a deraiat.

Deși a supraviețuit accidentului, starea ei era atât de gravă, încât doctorii nu i-au mai dat nicio speranță – corpul ei era pur și simplu zdrobit. Rasputin a venit la patul ei, a apucat-o de mână și, concentrându-se intens, a repetat de câteva ori cuvintele: „Annușca, scoală-te!”.

Momentul care a urmat a fost incredibil: Anna s-a trezit brusc din comă, a deschis ochii și a încercat să se ridice. A fost un miracol.

Plecând în camera alăturată, Rasputin a profețit că Anna va trăi, dar va rămâne infirmă pentru tot restul vieții. Așa a și fost.

Devenit celebru, Rasputin atrăgea tot mai mulți credincioși din cele mai diferite straturi sociale.

 

Imagine similară

 

 

Foto: Penisul lui Rasputin. În 1994, mădularul acestuia, care măsura  nu mai puţin de 30 de centimetri, a fost vândut la o licitaţie publică ţinută la Londra, pentru suma de 640 de dolari.

 

Acești „nebuni”, cum îi numea el, se ofereau de bunăvoie „să păcătuiască, pentru a alunga păcatul”, cu un om ce dovedea un magnetism căruia nu i se putea rezista.

 

Doctrina religioasă a lui Rasputin  se punea în practică în intimitatea băilor publice din St. Petersburg 

Era văzut intrând în locuri pline de magie și superstiție, însoțit deopotrivă de aristocrate și de prostituate, unde își derula ritualurile, în cadrul cărora încerca să exorcizeze demonii desfrânării și să-i alunge prin forță fizică pură – mai exact prin bătăi violente, aplicate femeilor cu care ulterior făcea sex.

 

 

 

 

Imagini pentru rasputin photos

 

 

 

Una dintre doamnele din înalta societate, Olga Lokhtina, era atât de profund implicată în aceste practici, încât ajunsese să-l considere pe Rasputin, nici mai mult, nici mai puţin, decât reîncarnarea  Mântuitorului Iisus Hristos!

Din acest motiv, ea a ajuns chiar să-și părăsească soțul și copiii… Martorii au relatat că, la un moment dat, în timp ce Rasputin o bătea cu violență, ea îl ținea de penis, strigând:

„Eu sunt mielul tău, iar tu ești Hristos !”.

Concomitent cu numărul adoratorilor, în St. Petersburg creștea și numărul dușmanilor lui Rasputin.

În afara Curții Imperiale, mulți îl vedeau ducând o viață de beție și desfrâu. Era reperat deseori în compania prostituatelor.

Când principalii oameni politici ai statului au fost informați asupra acestor zvonuri, ei au dispus ca poliția secretă să-i urmărească fiecare mișcare.

Ţarul Nicolae primea rapoarte despre acțiunile dezgustătoare ale lui Rasputin: întâlniri în băile publice, bătăi și partide violente de sex cu doamne din înalta societate, dar și cu prostituate.

Guvernanta familiei imperiale bănuia chiar că Rasputin abuzase de copiii țarului. La momentul respectiv însă, păcătosul sfânt le spunea deja țarului și țarinei „mămucă” și „tătucă”.

Doi dintre foștii susținători ai lui Rasputin – Iliodor, un călugăr fanatic de dreapta, și Hermogen, episcopul de Saratov – erau convinși că Rasputin e însuși diavolul întrupat.

În 1911, l-au ademenit într-un beci, unde l-au acuzat că s-ar fi folosit de puterile diavolului pentru a face minuni și l-au bătut cu un crucifix. Se spune ca Iliodor l-ar fi apucat de penis, spunând:

„Uite ce te conduce!” Rasputin i-a raportat acest incident țarinei, spunându-i că cei doi clerici au încercat să-l omoare.

Ca urmare, amândoi au fost exilați.

Pe 27 iunie 1914, Rasputin s-a întors în satul său din Siberia. A doua zi a primit o telegramă.

În timp ce se ducea să trimită răspunsul, a fost atacat sălbatic, cu un cuțit, de Chionia Gusieva, o fostă prostituată, diformă, fără nas, care fusese trimisă de Iliodor să-l ucidă.

În timp ce se refăcea în spital după atac, țarul Nicolae își mobiliza trupele.

Începuse Primul Război Mondial – un adevărat dezastru pentru Rusia, căci avea să se soldeze cu peste 4 milioane de victime din rândul populației.

Reîntors în St. Petersburg, în absența țarului, Rasputin dobândea tot mai multă putere în plan politic și ajunsese chiar să se implice în numirea și destituirea miniștrilor.

Având o influență atât de mare asupra deciziilor politice ale țarului, misticul din Siberia începuse să fie considerat vinovat pentru multe dintre problemele Rusiei.

Se ajunsese până acolo, încât St. Petersburg era  numit „Chertograd – Orașul Diavolului”.

În decembrie 1916, Rasputin i-a trimis țarului o scrisoare în care îi prevestea că va fi ucis. Despre potențialii lui criminali, el scria:

„Dacă moartea mea va fi pusă la cale de o rudă a ta, atunci nimeni din familia ta, niciunul dintre copiii tăi și niciuna dintre rudele tale nu va rămâne în viață mai mult de doi ani.

Cu toții vor fi uciși de poporul rus. Și eu voi fi ucis. Nu mă mai număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gândește-te la familia ta binecuvântată!”.

Rasputin a fost ucis 23 de zile mai târziu, de către două rude ale țarului Nicolae al II-lea. La 19 luni după uciderea lui, țarul Rusiei și familia sa au fost executați de revoluționarii bolșevici.

Când a făcut această profeție cutremurătoare, Rasputin se cunoștea cu prințul Felix Iusupov, soțul bisexual al nepoatei țarului, Irina. Iusupov dorea ca Rasputin să moară.

Aceeași dorință o aveau și vărul țarului, Marele Duce Dimitri Pavlovici, și politicianul Vladimir Puriskevici.

Împreună, cei trei au pus la cale uciderea lui Rasputin și reabilitarea dinastiei regale a Rusiei.

În seara zilei de 16 decembrie 1916, Rasputin a fost invitat de Iusupov la palatul Moika, sub pretextul că Irina, despre care se spunea că era cea mai frumoasa femeie din St. Petersburg, voia să-l cunoască.

În așteptarea ei, bărbații l-au îmbiat pe Rasputin cu vin și prăjituri presărate cu cianură.

Spre uimirea conspiratorilor, Rasputin părea imun la otravă. Cuprins de disperare, Iusupov și-a scos pistolul și l-a împușcat.

În mod miraculos, Rasputin a reușit să se împleticească până în curtea palatului, unde Puriskevici și Pavlovici tocmai se pregăteau de plecare.

Puriskevici l-a împușcat încă o dată, apoi cei doi l-au bătut cu bâtele și l-au legat fedeleș, după care l-au aruncat în Neva.

Două zile mai târziu, când cadavrul a fost descoperit, autopsia a arătat că în plămânii lui Rasputin se afla apă, ceea ce demonstra că acesta era încă în viață când a fost aruncat în râu.

Sfârșitul sângeros al lui Rasputin a marcat începutul sfârșitului pentru țarul Nicolae și țarina Alexandra: la zece săptămâni după moartea lui Rasputin, Revoluția Rusă din 1917 a răsturnat dinastia Romanovilor, iar după doi ani, Nicolae și întreaga sa familie au fost executați în Siberia.

În timpul revoluției, cadavrul lui Rasputin a fost exhumat și incinerat de mulțimea dezlănțuită.

 

 

 

 

 

Surse:  https://frumoasaverde.blogspot.ro; aici și aici

04/06/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: