CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Eugen Doga – cel mai mare compozitor român în viaţă. VIDEO

 

 

 

 

Despre compozitorul Eugen Doga se spune că ar fi cel mai mare compozitor român în viaţă. De aceea, pare un paradox faptul că românii îl cunosc prea puţin.

Maestrul a mai concertat în capitală nu demult, iar legăturile sale cu România datează încă de pe vremea comunismului.

El este cel care a realizat coloana sonoră a filmului “Maria Mirabela”, însă noi îl cunoaştem în special pentru muzica din filmul “Şatra” care a rulat şi pe ecranele noastre sau din filmul “Gingaşa şi tandra fiară”, pentru care a compus şi celebrul său vals, apreciat pe întreg mapapondul.

Opera lui Eugen Doga este una vastă şi cuprinde lucrări de balet, cvartete, cântece, melodii lirice, muzică pentru piese de teatru şi peste de 200 de filme. “Celebrul vals din filmul “Gingaşa şi tandra mea fiară” este una dintre cele mai faimoase compoziţii muzicale ale secolului XX.

În conformitate cu o decizie recentă a UNESCO, acest vals este recunoscut ca fiind unul dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, Ronald Reagan considerându-l drept cel mai bun vals al secolului respectiv.

 

 Un adevarat Om al Mileniului, Eugen Doga a adunat pe parcursul vieţii numeroase distincţii şi premii naţionale şi internaţionale, fiind înscris în lista primelor 200  personalităţi ale lumii, iar piesele sale se regăsesc într-un top internaţional realizat de site-ul History Rundown, care cuprinde  cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile.

Astfel, în Top 200 Classical Music Pieces, sunt incluse lucrările “Gramofon” pe poziţia a 83-a, iar “Dulcea şi tandra mea fiară” s-a clasat pe locul 94.

Maestrul Doga este recunoscut la nivel internaţional, alături de George Enescu, drept  unul dintre numele mari ale muzicii  clasice.

 

Eugen Doga (n.1937), compozitor moldovean, preluat de pe vipmagazin.md

Eugen Doga  

Eugen Doga, este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din 1992.

S-a nascut la 1 martie 1937, în casa lui Dumitru și Elizaveta Doga, în satul Mocra, raionul Rîbnița, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Astăzi Republica Moldova) si a  copilărit pe timp de război și foame, avînd o viață grea, tatăl său murind în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

După absolvirea școlii din sat, a fost  admis la Școala de muzică „Ștefan Neaga(1951-1955) din Chișinău.

A urmat apoi Colegiul muzical la viloncel, avîndu-l profesor pe italianul Pablo Baccini, care ll-a atras pe muzician în calitate de violoncelist, la Orchestra Radio (Orchestra Comitetului de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești pentru Televiziune și Radiodifuziune), încă din perioada studenției (1957-1962).

Eugen Doga a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

Prima sa ecompoziție proprie, ”Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu, într-o singură zi.

Din acea zi, toată muzica scrisă de Doga, a fost scrisă fără schițe, direct în original.

A predat în calitate de profesor la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (1967-1972).

Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică.

Debutează oficial în calitate de compozitor în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități.

Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă.

În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cîntece devenite șlagăre, lucrări camerale și balet).

 

Are la activ mai multe cantate, printre care: „Curcubeul alb”; „Primăvara omenirii”; „Vocea omenească”; poeme simfonice, printre care: „Inima veacului” și „Slăvim Moldova”.

A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic „Mama”, ciclul pentru orchestra de estradă „Ritmuri citadine”, ciclul coral„Marș gigant”, 4 cvartete de coarde, cântece de estradă („Codrii mei frumoși”, „Cîntec despre orașul meu”, „Cred în ochii tăi”, „Florile dragostei”, „Iubește, iubește”, „Am visat ploaia” etc.), cîntece pentru copii („Imn soarelui”, „Fie soare întruna”, „Moș Crăciun” ș.a.).

 

Eugen Doga a lucrat și în domeniul muzicii de film devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori de cinematograf și filme TV din spațiul sovietic și post-sovietic.

În timpul URSS,, numele sau era mai bine cunoscut din  filmele „Lăutarii” și „Șatra”, regizate de Emil Loteanu, însă creațiile sale însumează lucrări de balet, cvartete, melodii lirice, muzică pentru piese de teatru şi peste 200 de filme.

Tot el a compus coloana sonoră a filmului de animație „Maria Mirabela”, realizat de regizorul din România Ion Popescu Gopo.

 Marele compozitor a debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnînd muzica pentru comedia regizorului Gheorghe Vodă, Se caută un paznic (Ivan Turbincă) cu Mihai Volontir în rolul principal.

A scris muzică la peste 200 de filme: „Nunta la palat”, „Singur în fața dragostei”, „Zece ierni pe o vară”, „Explozie cu efect întîrziat”, „Durata zilei”, „Casă pentru Serafim”, „Lăutarii”, „O șatră urcă la cer” (1975) a regizorului Emil Loteanu, „Gingașa și tandra mea fiară”, de același regizor, „Anna Pavlova”, „Patul lui Procust” (2001), etc.

Remarcabilul vals din filmul ”Dulcea și tandra mea fiară” a fost scris de Eugen Doga în decurs de 10 minute la 11 seara devenind ulterior legendar.

Compozitorul Doga a fost prieten și coleg cu poetul Grigore Vieru, care au creat frumoase lucrări.Este semnificativă contribuția lui Doga la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizînd coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela” , serialul „Guguță” ș.a.

În 1973, cu piesa sa ”Orașul meu(Cîntec despre orașul meu), Eugen Doga a lansat-o ca interpretă de estradă pe Sofia Rotaru. Alături de Sofia Rotaru – Anastasia Lazariuc și Nadejda Cepraga s-au lansat în cariera cu peisele scrise de Doga.

 Eugen Doga  a fost ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova independente.

 

De asemenea a fost membru al Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) și ulterior al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova (U.C.M.), vice-președinte al U.C.M.

2007 a fost declarat de către autorităţile R. Moldova drept „Anul Eugen Doga”. În 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat al R. Moldova „pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea artei muzicale naţionale şi universale”.

În 2011, la Palatul Naţional, a susţinut un concert extraordinar cu genericul „Păstraţi iubirea” şi două spectacole de excepţie în Portugalia, fiind invitat, pentru prima dată, de către o ambasadă moldovenească peste hotare.

Tot în 2011 a primit un certificat care confirma  că o planetă mică din spaţiul solar îi poartă numele.Ceremonia de înmânare a Certificatului care dovedeşte că mica Planetă poartă numele „Doga” a avut loc la 24 noiembrie 2011, în cadrul Consiliului ştiinţific al Institutului Astronomic de Stat din Moscova. 

În baza deciziei din 18 martie 2003 a Comitetului pentru denumirea Planetelor mici ale Sistemului solar al Uniunii Astronomice Internaţionale, Academia de Ştiinţe din Rusia a acordat numele „Doga” uneia din Planetele mici, descoperită de către savantul-astronom Ludmila V. Juravliova în Observatorul astrofizic din Crimeea, în toamna anului 1987.

Acesta este un omagiu adus compozitorului Eugen Doga pentru piesele sale excepţionale pătrunse de muzica sferei cereşti.

 Noua Planetă „Doga” (10504) este introdusă în Registrul Internaţional al corpurilor Sistemului solar, iar Certificatul de la Observatorul astrofizic din Crimeea, cu descrierea detaliată a orbitei, parametrii Planetei „Doga” şi Certificatul oficial, emis de Academia de Ştiinţe din Rusia, se pot regăsi într-o publicaţie ştiinţifică internaţională a Uniunii Astronomice Internaţionale.

 

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul componisticii, Eugen Doga a fost decorat cu înalte distincții de stat ale Republicii Moldova precum și ale U.R.S.S., inclusiv titlurile de Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova, Artist al Poporului din R.S.S.M. (1967), Artist al Poporului din U.R.S.S. (1987), laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M. (1980) și al Premiului de Stat al U.R.S.S. (1986).

În anul 1972 a primit “Scoica de Argint” la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul Lăutarii, iar în 1976, “Scoica de Aur”, pentru coloana sonoră a filmului O șatră urcă la cer (Șatra).

 

 

 

 

A fost decorat cu Ordinul Republicii (1997), Ordinul Pentru merite în fața Patriei (acordat de Rusia în 2008), Ordinul Dinamo România în grad de Comandor, Medalia„Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul secolului XX” (SUA, 1998).

La data de 30 decembrie 1992, compozitorul Eugen Doga a fost ales  membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.

De asemenea, Institutul Internațional de Cinematografie din Moscova i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Muzica sa este antrenantă, vibrantă și sinceră si cucerește ascultătorul prin generozitatea melodică și autenticitatea emoției pe care o comunică.

Eugen Doga este un om căruia îi place munca si isi petrece mai tot timpul în fața pianului, un om de arta adevărat, care s-a dedicat muzicii în totalitate.

 Astăzi, compozitorul este nevoit să facă naveta Chișinău-Moscova, unde scrie muzică pentru filme și are specacole grandioase.

Valsul care l-a făcut celebru a fost ales de ruși,  la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci.

“Am învățat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecățile snobilor. Degeaba rîvnești să atingi înălțimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decît orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzica muzicală, să se bucure, să se vindece prin ea.” (Eugen Doga).

 

 

 

Bibliografie:

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Doga;

  2. http://doga.asm.md/album.html

  3. http://www.studentie.ro;

  4. http://www.social-moldova.org.

  5. Vlada Afteni, Revista Istoria md.

  6. jurnalul.ro

06/11/2014 Posted by | MUZICA | , , , , , , | 3 comentarii

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

” Ţăranii români ştiu de la mic şi până la mare ceea ce este bine şi ceea ce este rău.

Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbe, în datinile şi în doctrina străbunilor – ca şi în filosofia naturalităţii.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 – Constantin Brâncuşi –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://www.mlnar.ro/en/system/files/images/constantin_brancusi_smoker.jpg

 

 

 

  Constantin Brâncuși (n.19 februarie 1876, Hobita, Gorj  — d. 16 martie 1957, Paris), a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

 A primit in 1903  prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila  , care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.

Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul.

Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților.

Înfuriat , Brâncuși a ple cat din sala de ședințe , fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.

Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:

“Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.”

 

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.

După  1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual.

În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.  

Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” ( Jean Cassou) .

În 1937  cunoscutul sculptor Henry Moore   scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.

Brâncuși   spunea:

„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.”

 

 

 

 

20/10/2014 Posted by | ARTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

Acum, la bătrânețe, văd că în fond, Masa tacerii este o altă, o nouă Cina cea de taină…

 

 

– Constantin Brâncuși –

 

 

 

 

 

 

 

http://www.mlnar.ro/en/system/files/images/constantin_brancusi_smoker.jpg

 

 

  Constantin Brâncuși (n.19 februarie 1876, Hobita, Gorj  — d. 16 martie 1957, Paris), a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

 A primit in 1903  prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila  , care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților.

Înfuriat , Brâncuși a ple cat din sala de ședințe , fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.

Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:

“Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.”

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.

După  1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual.

În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.  

Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” ( Jean Cassou) .

În 1937  cunoscutul sculptor Henry Moore   scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.

Brâncuși insusi  spunea:

„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.”

 

 

01/07/2014 Posted by | ARTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: