CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ambasadorul Poloniei la Chișinău nu se teme de adevărul istoric. Să urmărim cu atenție declarația sa…

 

 

 

 

 

 

O declarație a ambasadorului Poloniei la Chișinău, care spune totul:

 

” Armata sovietică, după ce a venit în 1944-1945, în Polonia, a uitat să meargă înapoi acasă și a instalat un sistem pe care noi nu ni l-am dorit. Mulți au luptat împotriva acestuia și au fost și persecutați” (VIDEO/AUDIO)

 

 

 

 

Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartłomiej Zdaniuk, a povestit în cadrul emisiunii „Alternativa Europeană” de la radio Chișinău, despre consolidarea statului polonez și despre calea europeană a Poloniei.

Excelența sa a vorbit inclusiv despre istoria tristă a Poloniei, dar și despre sacrificiile pe care le-au făcut polonezii pentru a-și reclădi statul.

După cel de-al doilea război mondial, mulți polonezi nu au acceptat acest sistem care a venit impus cu armată, e adevărat că această armată ne-a eliberat de ocupantul german, cimitirele sovieticilor sunt îngrijite în Polonia.

Această armată, după ce a venit în 1944-1945, în Polonia a uitat să meargă înapoi acasă și a instalat un sistem pe care noi nu ni l-am dorit. Mulți au luptat împotriva acestui sistem și au fost și persecutați”.

Bartłomiej Zdaniuk, ambasadorul Poloniei la Chișinău, povestește și despre politica memoriei naționale din Polonia.

 El afirmă că pentru polonezi este  foarte clar că nu vor accepta un sistem autoritar.

Am fost mereu orientați spre Vest și noi facem parte din Europa, acolo este locul nostru. Noi pe interior suntem un popor liber. La noi nu a fost niciodată un sistem absolutist(…) Noi eram profund convinși că suntem o națiune liberă.

 Noi suntem o națiune liberă, de aceea niciun ocupant nu s-a simțit bine la noi, noi suntem un popor liber, nu ne-am închinat niciodată față de nimeni. Libertatea ne-a ghidat pe plan intern și pe plan internațional”.

 

Ar fi interesant să aflăm, cum reacționează la afirmațiile acestui ambasador polonez curajos, propaganda rusească putinistă din zilele noastre…

 

 

 

 

 

 

26/11/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosar istoric. De ce se studiază la prestigioasa academie militară americană West Point bătălia de la Târgu Frumos ? VIDEO

 

 

 

tancuri

 

 

În luna aprilie 1944 au avut loc o serie de atacuri ale Armatei Roşii în zona Târgu-Frumos, cu scopul de a captura un important sector strategic, în vederea lansării ofensivei de vară asupra România.

Atacurile se pot încadra  în prima ofensivă Iaşi-Chişinău.

 

Forţele germano-române s-au apărat cu succes în decursul lunii aprilie şi mai, în bătălia de la Târgu Frumos fiind distruse  cca.350 de tancuri sovietice.

Timp de decenii, istoria Frontului de Est s-a scris folosindu-se aproape exclusiv documentele sovietice şi lucrările de mari dimensiuni editate la Moscova, „istorii oficiale”, a căror lectură trebuie făcută cu mult spirit critic.

Analize recente, realizate pe măsură ce arhivele germane au ajuns în atenţia specialiştilor, demonstrează că istoriografia sovietică a interpretat într-un mod subiectiv şi tendenţios campaniile militare, trecând sub tăcere eşecurile, diminuând pierderile proprii şi exagerându-le pe cele ale inamicului.

Una dintre aceste bătălii este cea de la Târgu Frumos, din primăvara anului 1944. Aici blindatele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în al doilea front ucrainian.

La 70 de ani distanţă de la încleştarea armatelor germană, română şi sovietică, o bătălie dată în apropiere de oraşul Târgu Frumos suscită însă interesul armatei SUA.

Istoria scrisă în apropierea oraşului Târgu Frumos este predată la Academia Militară „West Point“ de peste Ocean ca studiu de caz, subiectul fiind „disecat“ pe durata a mai multe ore de curs.

„Bătălia de la Târgu Frumos“, derulată în mai multe episoade în lunile aprilie-mai 1944, este dată drept exemplu cum o apărare mobilă poate înfrânge într-o bătălie de blindate.

 

Prima bătălie de la Târgu Frumos este folosită drept studiu de caz în educarea tactică a ofiţerilor din armata SUA, oferind un exemplu pentru cum o apărare mobilă poate învinge într-o bătălie de blindate.

Din documentele găsite în arhive, în 1944 au fost două bătălii numite Bătălia de la Târgu Frumos. Prima bătălie s-a desfășurat în aprilie (6 aprilie-12 aprilie) iar a doua în mai (2-7 mai) 1944 între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice.

În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași-Târgu Frumos-Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944.

Potrivit relatărilor lui Hasso von Manteuffel (unul din cei doi comandanți germani de divizie) și Frido von Senger und Etterlin, forțele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în rândurile Frontului II Ucrainean.

 

Prima bătălie de la Târgu Frumos a constat, de fapt dintr-o serie de încleștări de-a lungul mai multor zile, în timpul cărora forțele  ale Corpului de Blindate German LVI (Panzerkorps), în principal Diviziile Grossdeutschland (Germania Mare) și a 24-a Panzer, au angajat al 16-lea Corp de Tancuri al Armatei Roșii, care ataca dinspre nord.

În ciuda succesului inițial al atacului sovietic, care au reușit să ocupe orașul Târgu Frumos, o serie de contra-atacuri au reușit să distrugă „vârful de lance” al Armatei Roșii înaintea luării ca măsuri defensive adecvate să poată fi aplicate.

Principalul contraatac german a avut loc de-a lungul șoselei Iași-Târgu Frumos, în ziua de 10 aprilie 1944. Tancurile diviziei Grossdeutschland au înaintat spre Târgu Frumos venind dinspre est, pe două coloane (circa 70 blindate). Contraatacul a fost atât de rapid încât sovieticii s-au retras după 48 de ore din Târgu Frumos.

Succesul german a fost favorizat și de faptul că sovieticii au concentrat forțele lor mult spre sudul localității, neașteptându-se la un atac dinspre est. Germanii au reușit în înaintarea lor spre vest să izoleze și apoi să distrugă o parte a unităților sovietice rămase în sudul orașului.

Aviația germană a avut o contribuție extrem de importantă la distrugerea tancurilor sovietice.

S-a remarcat asul aviației germane, Hans-Ulrich Rudel, care a pilotat personal un Junkers Ju 87 dotat cu tun antitanc.

Luptele duse au slăbitatât de mult forțele blindate sovietice încât continuarea atacului în Romania nu mai era posibil.

În trei zile de lupte, trupele germano-române  au oprit Armata Roșie și au distrus peste 350 de tancuri sovietice.

Sursele sovietice fac puține referiri la această bătălie. Istoricul David Glantz a găsit câteva mențiuni ale operațiilor din România din lunile aprilie și mai 1944 în jurnale de divizie.

Sursa principală a sa este istoria Armatei a 2-a de Tancuri Sovietică, unde se află o referire directă la bătălie. Este menționat că, spre sfârșitul lunii martie 1944, corpul de tancuri a fost trimis în sectorul Armatei a 27-a cu misiunea de

atac în direcția Focuri și Podu Iloaiei. În continuare, armata va lovi și va ocupa orașul Iași.

Sunt menționate următoarele unități sovietice participante la ofensivă: Armata a 2-a de Tancuri și Armata a 27-a.

 

A doua bătălie de la Târgu Frumos, din luna mai 1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost, iarăși, respinși.

Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului (unitățile de blindate Großdeutschland și Totenkopf și Divizia 24 Panzer). Infanteria română a avut pierderi grele în această bătălie (lângă Târgu Frumos, Ruginoasa și Pașcani), dar a reușit să reziste.

De-a lungul frontului, Armata a 4-a română, comandată de generalul Mihail Racoviță, a aliniat trei corpuri de armată ce totalizau aproape 12 divizii.

Sectorul Târgu Neamț era apărat de Corpul 1 armată comandat de către generalul Gheorghe Radu și format din circa 5 divizii. Tot aici au luptat Grupurile 103 și 104 munte.

Sectorul Târgu Frumos era apărat de Corpul 5 armată român comandat de către generalul Constantin Niculescu și format din patru divizii situate între Pașcani și Târgu Frumos. Diviziile 1 și 4 române erau dispuse pe linia întărită.

Alte două noi divizii au fost trimise în acoperirea frontului Corpului 5: Divizia 6 la est de Pașcani și Divizia de Gardă la vest de Târgu Frumos (zona Strunga). Sectorul din fața Iașului era comandat de generalul Nicolae Stoenescu și avea 2-3 divizii.

S-a remarcat, de această dată, aviația română care, alături de cea germană, a reușit să distrugă numeroase tancuri.

Dintre așii aviației, au participat la câteva acțiuni pe acest front Constantin Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu, Ioan Milu (ași creditați cu circa 50 de avioane doborâte în Al II-lea Război mondial). În această perioadă aviația română lupta atât contra sovieticilor, cât și a americanilor.

 

 

Consecințe

După bătălia de la Târgu Frumos din aprilie, linia frontului s-a stabilizat, dar sovieticii au continuat atacurile în luna mai, când a avut loc a doua bătălie pentru Târgu Frumos, în care au fost iarăși opriți.

Tot din aceste poziții de lângă Târgu Frumos, sovieticii au lansat Bătălia pentru România (1944) (sau Operațiunea Iași-Chișinău) la sfârșitul lunii august 1944.

După bătăliile de la Târgu Frumos, germanii au fost extrem de solicitati pe frontul din Bielorusia și Polonia și au fost nevoiți să trimită toate blindatele spre acel front. Frontul românesc a rămas fără sprijinul acestor divizii de elită, având în rezervă doar Divizia 1 blindate a generalului Radu Korne.

Divizia 1 va lupta la 20 august 1944 la Scobâlțeni, unde a reușit să oprească pentru numai o zi blindatele sovietice, după care se va retrage spre sud.

Linia frontului a fost împânzită cu mii de mine antiinfanterie și antitanc.

La zeci de ani după război, încă se mai găsesc în Moldova mine și muniții neexplodate.


Sursa: topromani.ro

 Urmări

 

La 20 august 1944, în urma ofensivei de la Scobâlţeni, frontul s-a rupt, sovieticii ocupând ulterior şi Iaşul. Văduviţi de aportul blindatelor germane, dislocate pe frontul din Bielorusia şi Polonia, românii au fost o pradă facilă în calea tancurilor sovietice.

Profesorul Nicolae Ionescu, doctor în istorie şi un bun cunoscător al evenimentului,  consideră bătăliile de la Târgu Frumos drept o dovadă a rezistenţei eroice a Armatei Române.

„Lângă Târgu Frumos, oraş deschis aproape de Valea Siretului, s-a dat dovadă de rezistenţă eroică. Zona fiind situată în coasta Iaşilor, important punct strategic pentru Armata Română, sacrificiul soldaţilor a fost pe măsură.

Să nu uităm că o altă componentă strategică ce trebuia apărată era calea ferată ce lega Paşcaniul de sudul ţării.

Nu în ultimul rând, trebuiau apărate osemintele lui Cuza din Palatul de la Ruginoasa. Foarte multe aspecte ce ţin de patriotism au contribuit la îndârjirea cu care s-au luptat soldaţii români în bătălia pentru Moldova.

Unul dintre aceste simboluri invocate pentru determinarea ostaşilor era protejarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Cuza“, a declarat profesorul Ionescu pentru /www.ziaruldeiasi.ro/stiri/stiati-de-batalia-de-la-targu-frumos.

În perioada premergătoare bătăliilor de la Târgu Frumos, Armata Roşie înaintase în Moldova şi ocupase o mare parte a regiunii de nord a acestei provincii istorice.

La Botoşani chiar a fost constituit (mai ales din militanţi evrei) un aşa zis  „Comitet de conducere autonom” pe 7 aprilie 1944, structură sprijinită de militarii sovietici.

Evenimentul este cunoscut în istoriografie drept „Republica Sovietică Socialistă de la Botoşani“.

De aici, din nordul Moldovei, sovieticii se pregăteau să invadeze restul ţării.

Conform informaţiilor relatate de profesorul Ionescu, rezistenţa Armatei Române şi a celei naziste a respins primele atacuri sovietice şi frontul s-a stabilizat iniţial pe linia Rădăuţi-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamţ-Paşcani-Tg Frumos-Iaşi.

 

23/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 DIVIZIA TRĂDATĂ. VIDEO

george-popescu 

 

În contextul evoluțiilor politico-militare de după 23 august 1944, Armata Română a fost obligată să participe la războiul împotriva Germaniei naziste, să înlesnească libera mişcare pe teritoriul ei a armatelor aliate şi să le faciliteze prin toate mijloacele posibile şi pe cheltuiala ei comunicaţiile pe pământ, pe apă şi în aer, să pună la dispoziţie construcţii şi instalaţii de tot felul şi să facă plăţile cerute de Comandamentul sovietic.

Pe 7 septembrie 1944, generalul sovietic Rodion I. Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainean, a dispus subordonarea marilor unități ale Armatei române celei sovietice, fără să precizeze raporturile de drept dintre cele două armate, modalitățile de cooperare în luptă, de asigurare materială, de conducere 
Armatele 1 şi 4 române au fost încadrate Frontului 2 Ucrainean, care le-a subordonat Armatelor 53 şi 27 sovietice, împreună cu care au constituit grupuri de armate, în care decizia efectivă aparţinea comandanţilor sovietici.

Această situaţie s-a perpetuat până la 9 mai 1945. După semnarea Convenţiei de armistiţiu, procesul de integrare a Armatei române sub comandament sovietic s-a adâncit tot mai mult, privând Marele Stat-Major român de orice atribuţii operaţionale.

Marele Stat-Major român a rămas în ţară cu atribuţii de evidenţă, completarea pierderilor, instrucţia trupelor din interior, ca organ de execuţie a dispoziţiunilor Comisiei Aliate (sovietice) de Control, ceea ce l-a determinat pe şeful Marelui Stat-Major, generalul de armată Gheorghe Mihail să demisioneze, în semn de protest.

Prevederile Convenţiei de Armistiţiu dintre România şi Coaliţia Naţiunilor Unite  (12 septembrie 1944) cereau autorităţilor române participarea la război, pe frontul de Vest a cel puţin 12 divizii.

România însă, a  mobilizat 38, în speranţa că la Conferinţa de pace se va ţine cont de contribuţia sa.

Acesta a fost contextul în care se va derula tragedia Diviziei 4 Infanterie aflată în ziua de 20 octombrie 1944, în capul de pod de la Szolnok, de pe Tisa.

La 15 octombrie, prin capul de pod de la Szolnok, realizat de trupele sovietice, au început să treacă unităţi din Divizia 4 Infanterie română, care au înlocuit Divizia 409 Infanterie sovietică.

Divizia 4 infanterie, cu forţele împărţite pe două eşaloane separate prin râul Tisa (6 batalioane şi Divizionul 3 Aruncătoare din Regimentul 10 Artilerie în capul de pod şi 2 divizioane, Divizionul 1 şi 2 din Regimentul 10 Artilerie şi formaţiile de spate la est de Tisa), s-a instalat în apărare pe front larg.

Regimentul 1 Artilerie Grea al Corpului 4 Armată se afla în poziţii de tragere la est de Tisa, în zona Rakoczyujfalu pe liziera de vest şi de sud-est a localităţii. Regimentul avea misiunea să sprijine împreună cu Regimentul 10 Artilerie unităţile Diviziei 4 Infanterie.

În dimineaţa zilei de 19 octombrie, aproximativ două divizii blindate inamice au executat o puternică contralovitură la joncţiunea dintre trupele sovietice şi Divizia 4 Infanterie.

Bateriile Regimentului 10 Artilerie erau dispuse pe malul estic al Tisei la vest de localitatea Rakoczyujfalu. Divizionul de obuziere a fost încercuit de către autotunurile germane dar tunarii acestui divizion au continuat să lupte cu îndârjire şi să reziste cu bărbăţie. 

O fâşie de 3 kilometri neasigurată din pricina unui front prea mare de acoperit de militarii Diviziei 4 Infanterie (30 km lungime) a fost locul pe unde inamicul a ripostat într-un contraatac care a dezechilibrat serios poziţiile româno-sovietice.

Mare parte din divizie a fost înconjurată, în ciuda ripostei şi a apelurilor disperate pentru ajutor în blindate şi aerian, infanteriştii români au constatat că o rezistenţă fără tunuri anti-car nu poate rezista.

Pierderile au fost mari, mulţi căzând prizonieri la inamic.

 Această divizie a fost capturată aproape în întregime de germani, comandantul unității, generalul Platon Chirnoagă, devenind  singurul general român căzut prizonier pe Frontul de Vest.

Generalul a fost cooptat în guvernul României din exil, de la Viena condus de şeful Mişcării legionare, Horia Sima, ca ministru de război şi a comandat militarii români căzuţi prizonieri la germani pe Frontul de Vest până la capitularea Germaniei.

La acuzele extrem de dure ale mareșalului Rodion I. Malinovski, care a acuzat o trădare și trecerea voluntară în masă la inamic, generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 române, în componența căreia se găsea Divizia 4 infanterie, a întocmit un raport, în care menționa faptul că începând cu ziua de 19 octombrie, germanii au atacat puternic acest cap de pod cu unități blindate de la V, de la NV și de la Szolnok spre S, pe malul de est al Tisei şi că:

„În aceste condiții sumar descrise, era fatal ca Divizia 4 infanterie, în acest cap de pod de mică adâncime, fără rezerve la vest de Tisa, fără mijloace anticar, fără poduri peste Tisa, era fatal, zic, să nu poată rezista atacului decât 2 zile.

(…) Divizia 4 a fost angajată în punctul cel mai expus al Armatei 27 sovietice, fără să se țină seama de oboseala oamenilor sosiți după foarte îndelungate marșuri, fără niciun repaos și fără putință a fi reorganizați”, menționa generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 române.

Sovieticii nu considerau România un aliat credincios, după felul în care părăsise alianţa cu Germania, iar dovezile privind loialitatea proaspătului aliat nu erau în măsură să îndepărteze suspiciunile, careau fost alimentate şi de inamic, în special de germani care au speculat îndoielile comandamentului sovietic faţă de noul său aliat.

Conform unor istorici dintre care dl. Corvin Lupu :

„ Una dintre cele mai importante acţiuni de rezistenţă de după 23 august 1944 a fost cea purtând numele de cod „Deşteptarea primăverii” („Frühlingserwachen”).

Ea a fost iniţiată la începutul anului 1945 şi a constat dintr-un complot antisovietic al unor conducători ai armatei române şi al unor politicieni de la Bucureşti, desigur, cu sprijin masiv din partea Germaniei.

În martie 1945, conducătorul Grupului Etnic German, Andreas Schmidt, capturat de sovietici şi anchetat, i-a menţionat ca membri ai complotului pe generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, pe generalul Dumitru Coroamă, fost mareşal al Palatului, pe generalul Enache Borcescu, şef de birou în Marele Stat Major şi secretar general al Ministerului de Război, generalul Vasile Mitrea, fost prefect al Poliţiei Capitalei, generalul Corneliu Dragalina, fost comandant al Corpului VI al armatei române pe Frontul de Est şi guvernator al Bucovinei, generalul Constantin Sănătescu, prim-ministru al României în primele luni după lovitura de stat de la 23 august 1944, generalul Şerbu Lambru, comandantul şcolilor de artilerie din România, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a pe Frontul de Est şi generalul Radu Korne, comandantul Diviziei Blindate române.

Legionarii sperau să atragă în complot şi pe prim-ministrul României, generalul Nicolae Rădescu şi pe subşeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Bardan.

Mişcarea de rezistenţă a antrenat un număr de 61 de personalităţi militare, generali, amirali, comandori, colonei, dar şi ofiţeri cu grade mai mici ” şi generalul de brigadă, Platon Chirnoagă, comandantul Diviziei 4 Infanterie a fost acuzat de sovietici că făcea parte din acest complot care urma să întoarcă armata română împotriva Moscovei.

Cert este că Armata Română a luptat cot la cot cu aliatul sovietic până la înfrângerea definitivă a Germaniei şi aliaţilor săi şi a fost  puţin dispusă la compromisuri care i-ar fi îngreunat situaţia.

Divizia Trădată este un documentar dedicat celor petrecute în capul de pod de la Szolnok, de pe Tisa, în acea fierbinte toamnă a anului 1944, fiind realizat în octombrie 1999 în cadrul redacției TV Pro-Patria a MApN de către jurnalistul Constantin CORNEANU.

Acest film este un modest omagiu adus celor sacrificați deliberat, de către aliatul sovietic, și uitați, mai apoi, de către ISTORIA ROMÂNILOR.

 

 

 

 

 

 

 

 

SURSE:

https://romaniabreakingnews.ro/exclusiv-divizia-tradata-un-modest-omagiu-adus-diviziei-4-infanterie-romana-

http://www.romania-actualitati.ro/divizia_tradata_4_infanterie-110488

22/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: