Ziua în care România a declarat război Austro – Ungariei

 

 

Imagine de arhivă de la atentatul din Sarajevo din 28 iunie 1914

 

Primul război mondial a izbucnit din cauza conflictelor de interese atât economice cât şi politice ale puterilor imperialiste din acea vreme.

Scânteia care l-a declanşat a fost atentatul de la Sarajevo, (28 iunie 1914), în care un tânăr nationalist sârb pe nume  Gavrilo Princip, l-a asasinat pe  printul moştenitor al tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand şi pe soţia acestuia.

 

 

 

Gavrilo Princip

 

In urma acestui incident, Viena  a pus guvernului Serbiei  nişte condiţii de neacceptat, care atentau la independenţă statului sârb.

Din dorinţa de a-şi impune propriile interese, marile puteri au trecut de o parte sau de cealaltă a celor două state aflate în dispută, hotărând mobilizarea.

Cele două tabere combatante erau reprezentate de Tripla Intelegere   formată din Franta, Anglia si Rusia, la care s-a adăugat Belgia, care fusese invadată de trupele germane, dar şi Serbia, iar de cealaltă parte erau Puterile Centrale Germania, Austro- Ungaria, carora li s-au alaturat Turcia si Bulgaria.

România deşi avea semnat un tratat cu Puterile Centrale, a decis să rămână neutră, deoarece nu Puterile Centrale erau cele agresate, ci ele erau invadatoarele.

Neutralitatea a fost hotărâtă într-un Consiliu de Coroană încă din 3 august 1914 . La fel a făcut şi Italia.

Pe scena politică s-au format două curente, unul germanofil reprezentat de regele Carol I si de omul politic  Petre Carp , şi un altul care urmarea pentru o acţiune militară împotriva Austro-Ungariei, urmand  punctul de vedere al opiniei publice care  cerea  eliberarea Transilvaniei.

Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor,  moartea regelui Carol I (16 octombrie 1914) şi punerea sub semnul întrebării a victoriei Puterilor Centrale, a făcut să crească forţa curentului naţionalist reprezentat de Take Ionescu, N. Filipescu, N. Iorga, Brătianu, Goga şi Lucaci (ultimii doi ardeleni).

Acest curent a influenţat decisiv intrarea în război a României alături de Puterile Înţelegerii.

În perioada de doi ani în care România a fost neutră,  Bulgaria la 10 septembrie 1915  si Turcia la 23 noiembrie 1916 au intrat în război de partea Germaniei, în timp ce Italia  a intrat in razboi cu Puterile Centrale de partea Triplei Intelegeri  la 23 mai 1915.

 

Intrarea României în război s-a făcut în urma semnării la  17 august 1916 de către premierul roman Ion I.C. Bratianu  a două tratate, unul politic şi unul militar, cu Anglia, Franta,Rusia si Italia. Prin tratatul  politic  i se promiteau României teritoriile locuite de români în Imperiul Austro-Ungar, respecti Transilvania  până la Tisa,Banatul, precum şi Bucovina.

Cel militar stipula ca armata română să întregească aripa stângă a frontului rusesc, să fie susţinută în operaţiunile din Ardeal de o ofensivă rusă pe frontal austriac, de o alta aliată spre Salonic, in Grecia, precum şi primirea de ajutoare militare consistente ruseşti în Dobrogea.

Intrarea de facto în război s-a produs la 27 august , când România a declarat război Austro -Ungariei.

 Conform planurilor interaliate trupele ruseşti urmau să înceapă ofensiva concomitent cu cele române. Trupele anglo-franceze trebuiau să debarce la Salonic, pentru a ţine în loc Bulgaria care intenţiona să atace România.

 

 

 

Harta Romaniei inaintea Primului Razboi Mondial

 

 

 Declarația de război a României către Austro-Ungaria

 

 

 

Pe 12 august 1916, de la Palatul Cotroceni sunt trimise invitaţiile pentru un Consiliu de Coroană programat de Regele Ferdinand.

Două zile mai târziu are loc Consiliul. Miniştrii nu ştiau, dar decizia de intrare în război era deja luată de Regele Ferdinand şi guvernul Brătianu.

 

 

 

 

 

 

„Regele Ferdinand a spus: Nu v-am invitat să vă consult, v-am invitat ca să vă comunic hotărârea mea – intrăm în război de partea Antantei”..

Cei mai mulţi dintre cei prezenţi erau pentru intrarea în război de partea Antantei.

Cei care susţineau neutralitatea au fost Alexandru Marghiloman şi Titu Maiorescu, singurul ardelean care spunea că Transilvania nu dorea unirea cu România.

 

 

 

Regele Ferdinand al României

 

 

Petre Carp l-a avertizat pe Ferdinand că alege tabăra greşită, pentru că nici un Hohenzollern nu a fost vreodată biruit.

Regele a replicat: „Greşiţi. Eu sunt un Hohenzollern şi iată, m-am învins pe mine!”.

Guvernul Brătianu semnase în secret documentele cu Antanta înainte cu 10 zile de Consiliul de Coroană. O înţelegere politică şi una militară.

Prima promisiune era asigurarea integritatii teritoriale a României şi posibilitatea de a recupera teritoriile locuite de români de la austro-ungari – Transilvania, Banatul şi Bucovina. Au promis şi sprijin militar, aproape 300 de tone de alimente şi muniţii pe zi ar fi trebuit să vină din Rusia, lucru care de fapt nu s-a întâmplat în cele din urmă.

 

Declaraţia de război a României faţă de Austro-Ungaria a fost trimisă în secret la Viena şi prezentată guvernului austro-ungar, imediat după încheierea Consiliului de Coroană de la Cotroceni.

Ministrul României la Viena, Edgar Mavrocordat, a remis ministrului de externe austro-ungar Declaraţia de război adresată Austro-Ungariei, în seara de 14 august.

A doua zi,  Regele Ferdinand a dat Proclamaţia către ţară.

Armata română a primit ordinul să treacă Munţii Carpaţi pentru a-i salva pe românii din Transilvania.

Pe 16 august, Germania a declarat război României,fiind  urmată de Imperiul Otoman la 17 august şi de Bulgaria la 19 august.

 

 

 

Stema Austro-Ungariei

 

 

In Declaratia de razboi a  României se spunea:

 

“Speranţa pe care ne-am fondat-o pe aderarea noastră la Tripla Alianţă a fost înşelată. De-a lungul unei perioade de mai bine de treizeci de ani, românii din Austro-Ungaria nu numai că n-au avut parte de nicio reformă care să le dea un sentiment de satisfacţie, dar dimpotrivă au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să suporte opresiunea unui element străin care nu constituia decât o minoritate în rândul diverselor naţionalităţi care compun Statul Austro-Ungar.

Toate aceste nedreptăţi pe care le-au suferit fraţii noştri au întreţinut între ţara noastră şi monarhia austro-ungară o continuă stare de animozitate pe care Guvernele Regale nu au depăşit-o decât cu preţul unor mari dificultăţi şi cu numeroase sacrificii”…

“Doi ani de război, în timpul cărora România şi-a conservat neutralitatea, au demonstrat că Austro-Ungaria, ostilă oricăror reforme interne care ar putea ameliora viaţa popoarelor pe care le guvernează, este gata să-şi asume grele sacrificii pentru a apăra această stare de fapt.

 Războiul la care ia parte aproape toată Europa pune în discuţie cele mai grave probleme referitoare la dezvoltarea naţională şi la existenţa statelor.

România, mânată de dorinţa de a contribui la grabnicul sfârşit al conflictului şi aflată sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de neam, se vede nevoită de a intra în război alături de cei care pot să-i asigure realizarea unităţii naţionale.

Din aceste motive ea se consideră, din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria”.

 

 

 

 

 

 Surse: Metapedia.ro ; istorie-pe-scurt.ro; infoghidromania.com;

Publicitate