CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Hitler: „Ungurii ne-au arătat totdeauna cea mai perfectă ingratitudine.”

 

Imagini pentru horthy photos

Foto: Horthy şi Hitler

 

 

 

Hitler: „Ungurii ne-au arătat totdeauna cea mai perfectă ingratitudine.”

„Ni se atribuie intentia de a vrea sa refac grandoarea Ungariei. Pentru ce aş comite o asemenea imprudenţă? O Ungarie mare ar putea fi jenantă pentru Reich.

Ungurii ne-au aratat totdeauna cea mai perfecta ingratitudine: ei nu au nici o atenţie şi nici o simpatie pentru minoritatea germană. În ce ma priveşte, eu nu mă interesez decât de germanii mei.

I-am spus fără ocol contelui Csaki,…, regentului Horty şi lui Imredy: minorităţile germane din România şi Iugoslavia nu vor sa se întoarcă la Ungaria; ele sunt mai bine tratate în noua lor patrie.

Şi ceea ce minorităţile germane nu vor, nici Reichul nu vrea. Evident ar fi o raţiune ca noi sa-i protejăm pe unguri; ei au fost alături de noi în timpul marelui război.

Dar aceasta nu este cu totul exact. Noi am fost alături de ei, pentru a le veni in ajutor în războiul pe care Austro-Ungaria îl provocase atât de imprudent.

Daca aş fi fost la putere în 1914, eu nu m-aş fi supus pur si simplu ultimatimului Berchtold, Tisza & Co. Aş fi intervenit în negocierile dintre Austro-Ungaria şi Serbia.

Era absurd să fac razboi pentru a salva prestigiul Austro-Ungarei. Bătrânul imperiu al Habsburgilor era un anacronism, un stat imposibil de apărat.

El inteţea ura şi folosea pe unguri contra românilor, pe cehi contra germanilor, pe slovaci contra ungurilor şi aşa mai departe.

Iată de ce, cu toata originea mea austriacă eu n-am luptat pentru Austo-Ungaria. Eu am ţinut, ca german, să ma înrolez în armata germană….eu aş fi propus împărţirea Austro-Ungariei dupa criteriul etnic; germanii la Germania, polonezii la Polonia, serbii la Serbia si românii la România.

Principiul naţionalităţilor…trebuie să fie la baza oricarei ordini durabile. Este raţiunea pentru care eu nu ma voi atinge de România. Nu voi incuraja nici o revendicare contra ei, atata timp, bineînteles, cât îmi va fi permis să contez pe prietenia ei.”

Şi (tot Hitler): „Garanţiile anglo-franceze nu vă vor servi la nimic. Eu cunosc slabiciunea Dv. pentru Franţa. Cu totul alta va fi atitudinea mea daca Dv. veţi participa alături de Soviete la aceasta vastă incercuire a Germaniei pe care o prepară guvernul de la Londra.”

07/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Captivitatea mareşalului Ion Antonescu în URSS

 

Imagini pentru in antonescu photos

 

 

După ce a fost arestat din ordinul regelui Mihai la 23 august 1944, Mareșalul Ion Antonescu, împreuna cu o parte a colaboratorilor săi (Mihai Antonescu, col. Mircea Elefterescu, generalii Constantin Piky Vasiliu și Constantin Pantazi), a fost predat unei garzi   aparţinând partidului comunist condusă de Emil Bodnăraş și deținut într- o casă conspirativă a P.C.R. din Bucureşti.

In ziua de 31 august 1944,   maresalul Ion Antonescu, a fost predat  comandamentului trupelor sovietice de ocupație și transportat pe teritoriul U.R.S.S.

 

La 31 august 1944, din ordinul Consiliului Militar al Frontului 2 ucrainean, generalii I.Z. Susaikov şi A.H. Tevcenkov s-au deplasat la Bucureşti pentru a afla „unde se află mareşalul Antonescu şi dacă-l descoperă, să-l ia sub paza noastră”, aşa cum raporta mareşalul R.I. Malinovski în telegrama trimisă lui I.V. Stalin la 2 septembrie 1944.

 

 

 

Imagini pentru arestarea maresalului antonescu photos

 

 

 

Deplasându-se la Comandamentul Militar al Capitalei, generalul A.H. Tevcenkov, şeful Direcţiei Politice a Frontului 2 ucrainean, a discutat telefonic, prin intermediul generalului Iosif Teodorescu, comandantul militar al Capitalei, cu generalul Aurel Aldea, ministru de Interne, şi cu generalul Victor Dombrovski, primarul general al Capitalei.

„După câteva tergiversări şi intervenţii – informa mareșalul R.I. Malinovski conducerea sovietică de la Moscova – ei au declarat că Antonescu a fost arestat, că locul unde se află nu le este cunoscut, dar există o persoană care îl ştie”.

La al doilea „avertisment categoric” al generalului A.H. Tevcenkov, generalul Iosif Teodorescu a luat legătura cu guvernul, după care la Comandamentul Militar al Capitalei s-a prezentat Emil Bodnăraş, reprezentantul partidului comunist, care a declarat că Ion Antonescu se află „sub paza comuniştilor, într-o casă conspirativă”.

După ce s-au deplasat la locul indicat, însoţit de 40 de militari sovietici, generalul A.H. Tevcenkov i-a comunicat lui Emil Bodnăraş că „din cauza pazei proaste, comandamentul sovietic ia asupra sa paza arestaţilor şi îi va transporta în dispozitivul trupelor proprii”.

Reprezentantul partidului comunist a răspuns că „ar fi fost mai bine dacă arestaţii ar rămâne pe loc şi ar fi fost întărită paza cu soldaţi sovietici”.

Emil Bodnăraş a rugat „să fie luată şi paza lor” (cea asigurată de comunişti – n.n.) şi a făcut cunoscut că „guvernul (român – n.n.) nu doreşte ca Antonescu să ajungă la Moscova”.

Referindu-se la acest lucru, Constantin Sănătescu consemna în Jurnal: „Rușii i-au ridicat pe Antonești și ceilalți prizonieri politici cu toate că am protestat, întrucât este o chestiune internă”.

Astfel, la 31 august 1944 (ora 17.00), mareșalul Ion Antonescu și însoțitorii săi au fost predat către agentii sovietici și duși la postul de comandă al Armatei 53 sovietice, iar de acolo la cel al Frontului 2 ucrainean (1 septembrie 1944)

Impreuna cu Ion Antonescu erau dusi in captivitate colaboratorii sai cei mai apropiaţi: prof. Mihai Antonescu, ministrul de Justiţie, ministrul de Externe si vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Constantin Pantazi, ministrul Apararii, Constantin Z. (Piki) Vasiliu, Inspectorul general al Jandarmeriei si subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, Eugen Cristescu, seful Serviciului Special de Informatii (SSI), generalul Constantin Pantazi, ministrul; de Razboi, prof. Gheorghe Alexianu, Guvernatorul Transnistriei, generalul Constantin Toblescu, seful Directiei Sigurantei si Ordinei Publice din Inspectoratul General al Jandarmeriei, soţia mareşalului Maria Antonescu, preşedinta Consiliului de Patronaj, Comisarul Guvernului pentru problemele evreieşti Radu Lecca, colonelul Mircea Elefterescu, prefectul Politiei orasului Bucuresti.

Cum au ajuns prizonierii la Moscova si cum au fost tratati in timpul anchetelor? Ce-au vrut să ştie anchetatorii ruşi de la ei? Ce au mărturisit Antonescu şi oamenii săi anchetatorilor de bună voie şi ce au fost siliţi sa semneze? Au fost maltratati sau au beneficiat de un regim privilegiat? Şi de ce au fost readuşi la Bucureşti?

Iată întrebări la care nu numai istoricii cauta raspunsuri, ci si multi cititori preocupati de enigmele epocii.

Documentele au stat ferecate in Arhiva Centrala a Serviciului Federal de Securitate al Federatiei Ruse (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti – FSB) vreme de 60 de ani, si apoi, microfilmate, au ajuns la Washington,în Arhiva Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite.

După cum informează ingrijitorul ediţiei, istoricul Radu Ioanid, este pentru prima oara cand FSB permite publicarea integrală în străinatate a unui dosar din arhivele sale (vezi: „Lotul Antonescu in ancheta SMERS, Moscova, 1944-, editura POLIROM, 2006).

La 31 august 1944, generalii sovietici Burenin si Tevcenkov, din ordinul lui Stalin, au cerut prim-ministrului Sănătescu permisiunea de a-i vizita pe fostii conducatori romani arestati.

Generalii sovietici au intrat în casa din Vatra Luminoasa, însoţiţi de o gardă numeroasă de soldaţi şi agenţi, şi fără multe vorbe i-au luat cu ei pe arestaţi si i-au transportat la Moscova.
Imediat dupa ce trenul a intrat in capitala Uniunii Sovietice, prizonierii au fost preluaţi de o echipa a serviciului de contraspionaj militar sovietic SMERŞ, dusi la Galitzin, o mica localitate la o ora departare de Moscova si inchişi intr-o vilă.

Anchetatorii si paznicii SMERŞ nu i-au maltratat, hrana era bună, adesea li se serveau icre negre şi şampanie. Iar vodca şi vinul negru erau nelipsite.

Li s-au adus carti ale unor autori clasici francezi, şi un traducator le citea în fiecare zi ziarul partidului, „Pravda”. Translatorul era un ofiter sovietic evreu, care i-a insotit inca din Bucuresti, şi purta numele conspirativ „Vultur”.

Ulterior el a fost inlocuit cu un alt ofiter, pe nume Grigore Carpovici Kalinin.

Prizonierii au fost supuşi unor anchete serioase abia după capitularea Germaniei naziste, la 9 mai 1945. Cateva zile mai inainte, la 5 mai, generalul Abakumov i-a anchetat pe detinutii români, punându-le, dupa cele relatate de generalul Pantazi în memoriile sale, intrebari neimportante.

Prizonierii ştiau ca aceasta viaţa roză nu va ţine la nesfârsit, dar deocamdată se straduiau sa-şi păstreze verticalitatea şi se bucurau de tratamentul ciudat de binevoitor al anchetatorilor.

Cand gândesti cine conducea treburile serviciilor secrete sovietice, fiare ca Abakumov, sau Lavrentie Beria, si cui îi raportau acestia, pare mai mult decât ciudat modul cum au fost tratati prizonierii români la Galitzin.

Perioada de detenție pe care au petrecut o mareșalul și colaboratorii săi pe teritoriul U.R.S.S. poate fi împărţită în două etape :
– Prima (septembrie 1944 – 10 mai 1945) este caracterizată de respectarea de către sovietici a tuturor prevederilor Convenției de la Haga.

Prizonierii au fost cazați într-o vilă de stat în împrejurimile Moscovei, beneficiind de un regim de viață decent, chiar luxos (vezi Ion Pantazi, „Am trecut prin iad”, ediția a II- a).

Cu toate acestea, după cum îi mărturisea mareșalul avocatului său Titus Stoika, apărător în procesul „Marii Trădări Naționale”, asupra celor reținuți au fost exercitate puternice presiuni psihologice pentru intimidarea și obținerea unor declarațîi conforme cu interesele politice externe sovietice, în special în ceea ce privea problema Basarabiei și Bucovinei de Nord și raptul acestora de către sovietici din vara anului 1940. De altfel, în acest context, la 8 noiembrie 1944, Ion Antonescu a avut o încercare nereușită de sinucidere ce a determinat desemnarea de către sovietici a unor ofițeri cu rol de gardă de corp pe lângă toți membrii „lotului Antonescu”.

– La 10 mai 1945, odată cu încheierea războiului, deținuții au fost mutați în închisoarea Liubianka din Moscova, binecunoscutul sediu al securității sovietice N.K.V.D. , unde regimul de detenție s-a schimbat radical.

Fiecare dintre ei a fost închis într o celulă cu alți 100-150 deținuți, fără a mai avea vreo posibilitate de comunicare cu ceilalți.

În aceste condiții de extrema presiune au fost luate și interogatoriile ce va sunt prezentate în cele ce urmează, de către ofițeri sovietici prin translatori ale căror cunoșțințe de limba româna erau, așa cum se poate vedea din documente, cel puțin aproximative.

Grupul roman în frunte cu mareşalul Antonescu a fost anchetat de zbirii SMERŞ, (o prescurtare a sintagmei „Moarte spionilor”), serviciul de contraspionaj militar sovietic, care se desprinsese de NKVD, principalul serviciu de spionaj sovietic, si activa autonom, sub conducerea fiorosului general Victor Abakumov.

SMERŞ se afla sub comanda directa a lui Stalin.

Ce dezvăluie interogatoriile la care au fost supusi romanii din „Lotul Ion Antonescu”?
Un singur om din „Lotul Ion Antonescu” a lasat o marturie scrisa despre captivitatea sovietica: generalul Constantin Pantazi.

In cartea „Cu maresalul pana la moarte”, aparuta dupa incheierea celui de-al II-lea Razboi Mondial”, generalul Pantazi dezvaluie neobisnuita ospitalitate cu care au fost tratati la Moscova prizonierii, menu-urile cu icre negre si vodka din belsug.

Istoricii vor avea ce specula pe tema acestei curioase ospetii. Maresalului nu-i erau pe plac icrele negre si vodka ruseasca.

Nici ospitalitatea greţoasa a SMERŞ-ului. Ii era foarte clar ca-l asteapta condamnarea la moarte.

Procesul-verbal al primului interogatoriu la care a fost supus de locotenent-colonelul Lihacev, loctiitorul sefului Biroului de anchete al Directiunii Generale SMERŞ, ne dezvaluie un militar care nu are de gând sa-şi milogeasca salvarea.
Maresalul a inteles ca soarta sa e pecetluita, el a cerut hartie de scris si i-a spus generalului Pantazi: „Eu voi fi executat sigur. Nu-mi rămâne de facut decat sa incerc sa va salvez pe dumneavoastra si voi incerca”.

A scris un memoriu si apoi, la 14 iunie 1945, a incercat sa se sinucida spanzurandu-se.

Alertat, seful SMERS, generalul Victor Abakumov, a dat ordin ca arestatii sa fie supravegheati de aproape, 24 de ore din 24. Pe 16 iunie, generalul sovietic Abakumov s-a deplasat la vila-inchisoare si i-a anchetat personal pe prizonieri.

Apoi, Abakumov a ordonat ca Ion Antonescu si ceilalti prizonieri sa fie transportati imediat la teribila inchisoare Lubianca.

Aici, romanii nu vor mai vor fi detinuti impreuna, anchetarea lor va continua, separat, până la jumatatea lunii aprilie 1946, când vor fi transportati, sub escortă, inapoi la Bucureşti.

La intrebarea anchetatorului dacă se socoate vinovat de razboiul care l-a purtat impotriva URSS, mareşalul raspunde: „Da, recunosc.”

In continuare recunoştea că devenind Conducatorul Romaniei, la inceputul lunii septembrie 1940, el a intarit legaturile Romaniei cu Germania si a permis trecerea armatelor mecanizate germane spre Balcani. Recunoştea si faptul ca în timpul razboiului, „am dat Germaniei material strategic si produse agricole”.

Intrebat de ce a făcut acestea, mareşalul a raspuns:

„Daca aş fi refuzat alianţa cu Hitler, armata germană ar fi ocupat România. In prima jumatate a lunii mai 1941, fără preîntâmpinare, am fost chemat de Hitler la cartierul său, care atunci era in oraşul Munchen. Intâlnirea a avut loc într-o vilă, Hitler mi-a comunicat că a hotărât sa atace Uniunea Sovietica.

Atacul se va produce pe neasteptate si se va desfăşura de-a lungul graniţei de la Marea Neagră şi până la Marea Albă…. Dacă voi refuza, România va fi distrusăde Uniunea Sovietică.

Hitler a mai spus ca România trebuie sa participe la razboi, pentru ca URSS a luat României Basarabia şi Bucovina de Nord. Numai în alianţă cu Germania, România poate să primească înapoi Basarabia şi Bucovina.

Hitler a subliniat ca pentru ajutorul pe care il voi da in acest razboi, noi vom primi nu numai Basarabia si Bucovina, ci si alte teritorii sovietice pana la Nipru…”

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/05/o-istorie-a-zilei-de-5-septembrie-video-3/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/05/ziua-de-5-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.art-emis.ro/istorie/4851-aprilie-1946-preluarea-lotului-antonescu.html

http://www.art-emis.ro/istorie/4964-maresalul-antonescu-documente-din-prizonierat.html

05/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

POZA ZILEI: FRATIA RUSO-GERMANA

russian priest and nazi officer

V-am  aratat in urma cu ceva timp  fotografiii ale  ofiţerilor ruşi şi nazişti  in care acestia apareau   împreună  ca niste vechi  prieteni, chiar inainte ca  nazistii sa  fi intrat in razboi  cu Rusia. Parea normal ,dupa ce fusese semnat pactul sovieto-german Ribbentrop-Molotov, prin care nazistii lui Hitler  si comunistii  lui Stalin  isi impartisera „frateste”Europa…

Astăzi, va  prezint  o fotografie dintr-o arhiva de familie ruseasca,  publicata  de revista English Russia, care a fost făcuta  în timpul invaziei naziste în Rusia. Un preot crestin ortodox rus  şi un ofiţer nazist german,  pozeaza  ca niste buni si vechi prieteni …

Asta nu e de loc imposibil, pentru ca stim cat de mult  au asuprit Biserica Ortodoxa  din Rusia, bolsevicii rusi. 

Oricum, prea mult adevăr ne-a fost ascuns in anii de dupa razboi.

11/04/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: