Un document necunoscut publicului larg timp de 45 de ani. Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944.

 

 

 

 

DOCUMENT DESECRETIZAT: Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944: ”Numai un nebun ar putea accepta… să lăse Ţara la discreţia totală a ruşilor”

 

 

In Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC al PCR a fost  înregistrată în ziua de 31 decembrie 1980 , o scrisoare primită de Cancelaria CC al PCR în 2 iulie 1980.

Scrisoarea nu era una obişnuita, fiind  fundamentală pentru dezlegarea enigmei numite 23 august 1944 şi, prin asta, un text important pentru istoria modernă a ţării noastre. 

Scrisoarea trimisa de generalul  maior în rezervă Teodorescu Gheorghe, purta data de 20 mai 1980,se adresa secretarului  general al Partidului Comunist Român si preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceausescu,  si prezenta  în copie, însemnările făcute de mareşalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce fusese arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944.

Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite şi cunoscute cândva.

Generalul maior în rezervă Teodorescu Gheorghe,  a servit în forţele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august 1944 avea gradul de căpitan şi comanda subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii dintre subalternii sai la arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a principalilor lor colaboratori.

Unul din militarii care făceau paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui, unde era închis, i-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21.00, I. Antonescu i-a cerut la un moment dat un creion şi că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din camera în care se afla închis şi că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc.

În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reţinut Antonescu a fost lovită  de  bombe în timpul raidurilor aviaţiei germane şi transformată în ruine.

Între două bombordamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu scriind, căpitanul Teodorescu Gheorghe a găsit printre dărâmături o agendă a fostului rege Carol al II-lea, în care I. Antonescu făcuse însemnări, de fapt testamentul său politic.

A face public documentul trimis în copie lui Ceauşescu de către generalul Teodorescu ar fi fost extrem de riscant.

Un document iscălit de Ion Antonescu – şi nu unul oarecare, ci un document ridicând chestiunea Basarabiei şi a Bucovinei – ar fi fost un pretext pe cinste pentru Moscova sa protesteze.

Cu toate acestea, Ceausescu, în loc să ordone arestarea expeditorului şi, mai ales, percheziţionarea casei acestuia, a dat ordin  ca originalul să fie luat şi depus la Arhivele Militare.

Copia a fost , la rându-i, trimisă la Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC a PCR şi înregistrată în aceeaşi zi, cu acelaşi număr ca şi Scrisoarea.

La şapte luni de la căderea lui Ceauşescu,  textul scris de maresalul Antonescu, imediat dupa arestarea sa la 23 august 1944, apare pe pagina întâi a  nr. 9 (11-18 iunie 1990), al săptămânalului „Românul”

După „Românul”, Agenda a fost  publicată şi in  Magazin Istoric nr. 8, august 1990 si apoi de alte publicatii.

 

 

 

 

 

 

Insemnarile Maresalului Antonescu  din celula.

 

 

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]

Mareșal ION ANTONESCU

23.VIII.1944

Scris în celulă.

 

 

 

Surse: historia.ro; basarabialiterara.com.md

Publicitate