O problema veche de un secol – REVIZIONISMUL MAGHIAR

Motto:

„…sa nu ne amagim cu formule naive.

Ungurii sunt legati toti, intr-o adeziune organica si furibunda, pe o singura chestiune nationala, si aceasta este ura de veacuri impotriva romanilor, cehilor si sarbilor.

Pe aceasta chestiune n-a existat in istoria lor divergenta intre magnati si asa-zisii lor democrati. De la cel mai mic si pana la cel mai mare, ei impartasesc cu sinceritate nezdruncinata, una si aceeasi religie pagana: a distrugerii noastre…”

(Corneliu Coposu, fragment din articolul „Si MADOSZ-ul vrea la guvern?”, aparut in publicatia „Dreptatea”, seria a II-a, nr. 40 din 11 octombrie 1944, pp. 1-3).

 

 

 

Revizionismul maghiar

Pe data de 13 noiembrie 1920, Parlamentul de la Budapesta a ratificat Tratatul de la Trianon, dar la finalul sedintei deputatii au depus urmatorul juramant:

„Cred in Dumnezeu. Cred in Patrie. Cred in reinvierea Ungariei milenare”.

Desi vremurile s-au mai schimbat, obsesiile – fie ele mai vechi sau mai noi – raman peste timp. Sunt suficiente dovezi in acest sens.

Unde vor duce ele la final? Cum actioneaza statul roman pentru combaterea lor, atat in interior, cat si in exterior?

Pot romanii asista neputinciosi la proliferarea revizionismului, indiferent sub ce masca europenista s-ar ascunde el? Cine nu invata din istorie, risca sa o repete.

 

 

 

 

 

 

Dupa semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria avea 92.963 de km2 si o populatie de circa 7.980.143 de locuitori (majoritatea unguri, adica 89,6%).

Din Transilvania s-au refugiat in Ungaria imediat dupa Primul Razboi Mondial, peste 200.000 de maghiari, in marea lor majoritate reprezentanti ai fostei clase conducatoare, iar mare parte dintre acestia au devenit si cei mai inversunati si virulenti exponenti ai revizionismului maghiar.

O serie de istorici maghiari mai putini sovini, precum E. Malnasi, Karacsony, Toganyi sau F. Eckhardt au acceptat insa faptul ca Ungaria Sfantului Stefan nu depasea granitele actuale ale Ungariei.

Imensele pierderi teritoriale pe care Ungaria le-a suferit dupa Trianon – justificate de altfel si in acord cu realitatile istorice si demografice – au creat insa o psihoza colectiva de frustrare, iar acest fapt a determinat un curs nationalist-sovin si revizionist al politicii statului maghiar, acesta actionand pe toate caile posibile pentru a schimba aceasta stare de fapt si folosind toate resursele pe care le avea la dispozitie, respectiv de la cele diplomatice, pana la influentarea opiniei publice internationale si bineinteles, un spionaj cat se poate de activ si agresiv in spatiul romanesc. In actiunile de spionaj si influentare a opiniei publice maghiare au fost folositi pana si prelati ai bisericilor maghiare.

Dupa instaurarea regimului condus de Horthy Miklos, Ungaria a inceput o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor incheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si in mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta „de jure” ca parte componenta a Regatului Romaniei, urmare a actului „de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa romaneasca liber exprimata.

Actiunile in plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara in vederea revizuirii tratatelor au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil. Ungaria dispunea in acest sens de mai multe avantaje.

Avea retelele informative constituite inca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau „in conservare” -, avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania, dar dispunea si de un alt imens avantaj: in zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist.

In aceste conditii Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ intr-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita.

Cel mai mare sprijin in campania sa revizionista, Ungaria l-a gasit din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara intretinea si cultiva relatii apropiate cu inalta societate engleza.

Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria, Lordul Rothermere, care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta in Anglia si in strainatate. Din grupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, in frunte cu bine cunoscutul „Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare.

Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate in strainatate de „Liga Revizionista”, ce-l avea in frunte pe cunoscutul scriitor maghiar Ferencz Herczog.

Din 1927 cand a fost infiintata si pana in 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist in limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara.

Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de „problema Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si in Ardeal.

Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.

In 1921, Siguranta Statului Roman a descoperit un complot la Arad, pus la cale de organizatia secreta revizionista „Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi in mai multe orase din Transilvania.

Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta in 1923, la Cluj, complot ce avea ramificatii la Targu-Mures si Targu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit in 1937 si a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din Romania care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei.

Aceeasi Presedintie a donat tot in 1937, circa 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. In 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Targu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si in alte localitati din tara.

Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromaneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare.

In deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra Romaniei s-au inmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pana la acel moment au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.

Dupa cum se poate observa, serviciile secrete romane si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, in ciuda faptului ca Regele Carol al II-lea (1930-1940) a incercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost insa luate in seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut in vara anului 1940, cand Romaniei i-au fost impuse grave amputari teritoriale.

 

 

In perioada interbelica, desi avea un potential economic mult redus, Ungaria a reusit sa identifice si sa aloce resursele financiare necesare derularii unui spionaj total impotriva Romaniei, Yugoslaviei si Cehoslovaciei.

In cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o buna parte proveneau si din donatiile diasporei maghiare, care orientand aceste sume spre propaganda revizionista din strainatate, degreva in fapt statul maghiar de efortul de a mai sustine financiar aceasta importanta directie de actiune a serviciilor speciale maghiare.

In perioada interbelica, desi avea un potential economic mult redus, Ungaria a reusit sa identifice si sa aloce resursele financiare necesare derularii unui spionaj total impotriva Romaniei, Yugoslaviei si Cehoslovaciei.

In cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o buna parte proveneau si din donatiile diasporei maghiare, care orientand aceste sume spre propaganda revizionista din strainatate, degreva in fapt statul maghiar de efortul de a mai sustine financiar aceasta importanta directie de actiune a serviciilor speciale maghiare.

In 1920, regentul Horthy Miklos l-a insarcinat pe locotenent-colonelul Zsolt sa creeze Serviciul de Informatii Maghiar, organism ce avea atat sarcini informative, cat si contrainformative.

In primele sale luni de existenta, acest organism a fost atasat Marelui Oficiu de Cabinet, Horthy fiind deosebit de interesat de activitatea acestuia, de selectia cadrelor, precum si de elaborarea directiilor de actiune ale serviciului.

Ulterior, activitatea de culegere de informatii a fost extinsa, atributii in acest sens, dar clar delimitate, primind Ministerul Apararii, Ministerul de Interne si Ministerul Afacerilor Straine. Chiar daca activitatea de culegere de informatii, dar si cea de contrainformatii a fost mult extinsa pe parcursul anilor, Zsolt – devenit intre timp general – a continuat sa fie persoana desemnata ca si coordonator unic.

Impreuna cu Horthy Miklos si cu un colectiv foarte restrans de ofiteri din structurile informative – parte dintre ei proveniti din fostul serviciu de informatii al defunctului Imperiu Austro-Ungar – Zsolt a elaborat un Memorandum ce creiona principalele directii de actiune ale Ungariei interbelice.

Ungaria era vital interesata in procurarea de informatii din statele fata de care avea pretentii teritoriale. Elaborarea Memorandum-ului s-a facut dupa o analiza profunda si atenta a realitatilor internationale, dar si a situatiei de fapt din statele vizate prin actiunile de informatii desfasurate.

Pe baza acestui Memorandum, ulterior au fost intocmite si planuri militare care vizau fie ocuparea prin forta a unor teritorii revendicate de Ungaria, fie specularea divergentelor existente la un moment dat intre unele state in scopul anexarii teritoriilor pe care Ungaria le revendica de la unul sau altul dintre acestea. Iata spre exemplu, directiile principale de actiune creionate in Memorandum-ul maghiar:

1 exploatarea divergentelor teritoriale existente intre Romania, pe de-o parte, URSS, Bulgaria si Yugoslavia, pe de alta parte, in scopul izolarii Romaniei;

2 intensificarea miscarii iredentiste din Transilvania, mai ales prin intermediul asociatiilor culturale si a preotilor maghiari de diferite confesiuni;

3 exploatarea contradictiilor dintre cehi si slovaci, cu sprijinul tacit al Poloniei;

4 sustinerea miscarilor iredentiste ale ungurilor din Slovacia, urmarindu-se conjugarea acestor miscari cu acelea ale germanilor din regiunea Muntilor Sudeti;

5 atragerea sustinerii unor Mari Puteri, precum Marea Britanie, SUA sau Franta, fata de pretentiile teritoriale ale Ungariei (spre exemplu, in schimbul atragerii „bunavointei” Frantei, acestui stat i s-a oferit controlul Cailor Ferate Maghiare si fabricile statului profilate pe constructia de masini).

Incepand cu anul 1926, selectia cadrelor de informatii maghiare s-a realizat in mod deosebit din randul absolventilor de studii universitare care cunosteau mai multe limbi straine, acordandu-se o atentie aparte pregatirii lor in centre de instruire bine conspirate, dar si perfectionarii, fidelizarii si stabilitatii acestora in cadrul sistemului de informatii care i-a selectat.

Unele dintre cele mai bine organizate centre de spionaj din Ungaria interbelica, erau la Szõlnõk, la Miskolcsz si la Szeged, ultimele doua fiind destinate culegerii de informatii din spatiul romanesc.

Din rapoartele informative ale Sectiei a II-a din Marele Stat Major al armatei romane, a reiesit faptul ca mai existau si posturi independente de spionaj situate in diverse localitati de frontiera, si care aveau un mare grad de mobilitate ele putand fi oricand relocate.

Aceste posturi independente erau subordonate in mod direct centralei din Budapesta.

Impartit in 5 categorii – dupa studiile absolvite, capacitatile intelectuale si mediul profesional de provenienta – personalul selectat pentru munca de informatii de catre Ministerul Apararii, Ministerul de Interne si Ministerul Afacerilor Straine, era apoi pregatit in scoli (centre) speciale comune, ce apartineau Ministerului Apararii din Ungaria, dar asa-numitii „agentii speciali”, precum si consilierii de legatie, erau pregatiti in scoala superioara de spionaj a Marelui Oficiu de Cabinet, pe langa care mai functiona – dar separat de aceasta -, scoala de spionaj a prelatilor.

Cei mai buni absolventi, erau trecuti in categoria „marea agentura”, iar ceilalti dobandeau calitatea de „agenti calificati”, putand fi incadrati in munca de informatii imediat sau in viitorul apropiat.

Dincolo de anumite idei preconcepute, folosirea femeilor in munca de informatii, ar putea sa para la prima vedere, doar o intriga de roman ieftin. Trebuie spus insa ca la fel precum serviciile de spionaj sovietice, si cele similare maghiare au acordat o importanta deosebita folosirii femeilor in aceasta munca considerata – potrivit unui as al serviciilor de spionaj, colonelul german Walter Nicolai -, o „meserie numai pentru gentlemani”.

Uzand de farmecul personal si instruite sumar de catre agenti speciali sositi de la Budapesta, unele dintre etnicele maghiare din Transilvania care au acceptat sa lucreze pentru serviciile de informatii din Ungaria, aveau drept sarcina sa se angajeze ca bucatarese, menajere, guvernante etc. in familii romane de magistrati, politicieni, militari de cariera, functionari superiori, din Bucuresti, dar si din alte orase ale Romaniei, cu scopul de a obtine informatii de orice natura.

Daca procurarea de informatii, apoi sinteza si analiza acestora erau principalele preocupari ale serviciilor de informatii maghiare, folosirea teroristilor reprezenta o etapa superioara in realizarea in practica a unor planuri mult mai elaborate si mai vaste.

 

 

Trage! Foc! Forta maghiara, saptamanal ilustrat de propaganda

condus de Nyiro Jozsef

 

Potrivit unui raport-sinteza, elaborat in 1939 de catre lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiter de informatii in Sectia a II-a din Marele Stat Major al armatei romane, peste 80% din teroristii care urmau sa actioneze pe teritoriul statului roman – in numar de circa 400 in 1939 si care se gaseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului roman – erau pregatiti de armata maghiara.

Ei fusesera instruiti anterior in Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, in grupuri de cate 5 persoane.

Preluati apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregatiti informativ, prin scurte instructaje, in cazarma Hadik.

La final, intr-o unitate pirotehnica situata in cartierul Budafok, teroristii maghiari erau instruiti in folosirea materialelor explozive.

Potrivit unui raport-sinteza, elaborat in 1939 de catre lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiter de informatii in Sectia a II-a din Marele Stat Major al armatei romane, peste 80% din teroristii care urmau sa actioneze pe teritoriul statului roman – in numar de circa 400 in 1939 si care se gaseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului roman – erau pregatiti de armata maghiara.

Ei fusesera instruiti anterior in Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, in grupuri de cate 5 persoane. Preluati apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregatiti informativ, prin scurte instructaje, in cazarma Hadik.

La final, intr-o unitate pirotehnica situata in cartierul Budafok, teroristii maghiari erau instruiti in folosirea materialelor explozive.

„…Ungaria si Bulgaria, sprijinite de Germania, vor revendica teritorii din Romania (…), iar 400 de teroristi unguri au fost trimisi in tara noastra pentru a fi pregatiti sa inceapa actiuni de minare…”

(Fragment dintr-un amplu raport informativ adresat Marelui Stat Major al armatei romane, de catre lt. col. Gh. Petrescu, ofiter de informatii in Sectia a II-a, dupa o vizita de informare facuta de acesta in perioada 9-18 martie 1939, in Polonia, Cehoslovacia, Anglia si Franta unde a purtat discutii cu omologii sai din serviciile de informatii ale tarilor respective).

 

Surse : http://foaienationala.ro/revizionismul-maghiar; htmlhttp://foaienationala.ro/revizionismul-maghiar-ii-3.html;  Centrul European de Studii Covasna – Harghita: Nyiro Jozsef – vinovat de propagandă de război fascist şi de antisemitism 

Publicitate

SPIONAJUL UNGAR ÎN ROMÂNIA

 

In  istoria relațiilor dintre România și Ungaria „au fost și etape sau momente în care amenințarea existenței românilor din «terra ultrasilvana» a cunoscut praguri critice, uneori paroxistice, peste care nu trebuie să se aștearnă vălul uitării.”

Începuturile spionajului ungar în România au o istorie a lor. Până la declanșarea Primului Război Mondial, activitatea serviciilor secrete ungare față de România a fost, în general, de mai mică anvergură.

Totuși, trebuie să remarcăm faptul că organele contrainformative românești au identificat, în primăvara anului 1877, numeroși agenți ai spionajului austro-ungar, care culegeau informații de pe teritoriul țării noastre, informații pe care le ofereau turcilor.

Astfel, la 28 mai 1877, „consulul general al Austro-Ungariei la București a cerut lămuriri la Ministerul de Război în legătură cu un anume Christoforovics, suspus austro-ungar (…), arestat la Giurgiu pentru activitate de spionaj și legături cu agentul ungur Rudolf Epstei (…) Documentele vremii mai consemnează și numele altor agenți austro-ungari care culegeau informații”.

La Viena, în primăvara anului 1877, „s-au purtat tratative secrete între generalul maghiar Klapka și emisarul Înaltei Porți, Midhat-pașa, care au avut, ca scop, organizarea unor acțiuni conspirativ-teroriste împotriva trupelor româno-ruse angrenate în război cu Imperiul Otoman.

Tot în anul 1877, nemeșul Ugran Gabor, din Secuime, și colonelul de honvezi Medhyanszki Gábor au pus bazele unui grup diversionist-terorist format din 1.200 de voluntari, majoritarea secui, a cărui misiune principală era să treacă munții în Moldova, pentru a arunca în aer podul de peste Siret (de la Adjud), în vederea dezorganizării liniilor de operații româno-ruse.

De acolo, grupul diversionist urma să coboare spre Muntenia, pentru a continua seria sabotajelor în vederea dezorganizării transporturilor trupelor aliate, care operau dincolo de Dunăre, în Balcani.”

Era începutul unor acțiuni conspirative „organizate împotriva Statului Român”, chiar dacă ele nu aveau acceptul oficial de la Viena.

„Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, gradual, atât Germania, cât și Austro-Ungaria au trimis în România o adevărată armată de spioni (…) Misiunea lor principală era de a intra (sub acoperire: negustori, comis-voiajori, oameni de afaceri etc.) în contact cu o serie de personalități ale vieții economico-financiare, culturale și, evident, politico-militare românești, inclusiv din preajma Palatului regal”.

Centrele de spionaj din Viena, Budapesta, Innsbruck, Sofia „erau dotate cu aparatură specifică acțiunilor de profil”, „moderne pentru perioada amintită”.

Pe spațiul românesc, activitatea era coordonată de contele Ottokar Czernin, din partea Austro-Ungariei, și de baronul Hilmar von Bossche-Haddenhausen, din partea Germaniei”. Se urmărea, mai ales, obținerea unor informații militare, prin înființarea „Secției de spionaj pentru România”.

Fruntașii politici români „erau strict supravegheați”. Agitațiile din satele românești de pe Valea Crișului Negru, acțiunile liderilor politici transilvăneni români, toate făceau parte din rapoartele agenților secreți, urmare a operațiunilor speciale, organizate de serviciile de la Budapesta, în cele de spionaj fiind implicat, direct, premierul ungar.

Atât în anii neutralității, cât și după intrarea României în Primul Război Mondial, s-a dat o adevărată bătălie „pentru obținerea și descifrarea codurilor diplomatice folosite de Ministerul de Externe al României”, mai ales prin recrutarea directorului general al poștelor, colonelul Victor Verzea.  

  Se intensifică acțiunile spionajului ungar de la sfârșitul Primului Război Mondial și în primii ani interbelici, pe mai multe planuri.

În toamna și în iarna anului 1918 sunt organizate grupări terorist-diversioniste „care urmăreau să reprime în sânge mișcarea de eliberare națională a românilor transilvăneni”.

 Harta: Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

Apariția acelor organizații paramilitare, „de sorginte naționalist-șovină”, constituie „temelia și forța de șoc a regimului fascisto-horthyst, instaurat, în Ungaria, la 1 martie 1920″.

Sunt asasinați, sălbatic, numeroși români din mișcarea națională. Cazurile de la Făget, Crasna, Șimleu, Tășnad, Nușfalău sunt o dovadă a cruzimii „Căștilor de Oțel” și a „Gărzilor Roșii”.

Programul naționalist-revizionist ungar, din 1920, de după Tratatul de Pace de la Trianon (când în Parlamentul Ungariei s-a strigat „Nem! Nem! Soha!” – „Nu! Nu! Niciodată!”), cuvântările incitatoare ale lui Horthy, toate au fost urmate de elaborarea unor planuri ofensive ale doctrinei hungariste, susținute, la 1848-1849, de Kossuth Lajos. Totul, sub fantasma Ungariei Mari și a mitului Coroanei Sfântului Ștefan! Totul, pentru realizarea programului revizionist!

Sub această dimensiune revizionistă are loc organizarea structurii și activităților serviciilor secrete ungare.

Între 1918-1940 spionajul ungar în România se intensifică.

În 1920, din însărcinarea lui Horthy Miklos, colonelul Zsolt creează „Serviciul de Informații Maghiare”, cu activitate mai ales în rândul populației maghiare din zona de frontieră și în județele Mureș, Ciuc, Odorhei, Harghita.

În sprijinul structurilor informative ungare, de un mare ajutor sunt organizațiile paramilitare constituite: „Asociația Ungară pentru Apărarea țării”, „Liga Revizionistă Ungară”, „Uniunea Maghiară de Apărare a Rasei”, „Garda Revizionistă”, „Comitetul pentru Apărarea Națiunii”, „Ordinul Vitejilor”, „Vânătorii Turanici”, „Divizia Secuiască”, „Organizația Levente”, toate cu caracter revizionist, oficine ale spionajului horthyst.

Comploturi antistatale, împotriva României, dirijate de Budapesta, au loc la Cluj, Târgu-Mureș, Târgu-Secuiesc, Oradea. Între anii 1938-1940 au loc mai multe acțiuni ale terorismului ungar de stat împotriva unității României, la Satu Mare, Carei, Oradea, Cehul Silvaniei, Zalău, Cluj, Marghita, Hunedoara, Târgu-Mureș, Odorhei, Miercurea Ciuc, Valea lui Mihai, Șimleul Silvaniei, Baia Mare, Sighet, Jibou, Dej, Șumuleu-Ciuc, Sfântu Gheorghe.

Cu toate că, până la 23 august 1944, atât România, cât și Ungaria făceau parte din aceeași alianță militară (Axa Berlin – Roma-Tokio), Budapesta „a recrutat și întreținut o vastă rețea de spionaj pe teritoriul țării noastre”. Spionajul horthyst, de natură diversionist-teroristă, prin acțiuni inițiate și desfășurate, de serviciile de informații ungare pe spațiul românesc sau împotriva intereselor României, înainte, pe timpul Diktatului de la Viena și pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial, a campaniei din Est, s-a intensificat.

În luna martie 1941, la Arad este depistată și arestată organizația de spionaj condusă de cetățeanul ungur Jakob Pál, apoi, în 1942, tot la Arad, organizația lui Pavel Meszaros, dezertor din armata română, a soților Györffi, precum și a lui Marton Anton.   

     După actul insurecțional de la 23 august 1944, „între România și Ungaria a intervenit starea de război deschis”. Este reluat, cu precădere, spionajul militar. După capitularea Ungariei, elemente maghiare din Transilvania și din Ungaria susțin acea aberantă frontieră pe Carpați între cele două țări!

Cu sprijinul sovietic avea loc „un veritabil asalt pentru preluarea puterii” în Transilvania, maghiarii ocupând cele mai importante funcții publice. Au loc confruntări violente, interetnice, manifestațiile studențești de la Cluj sunt înăbușite de maghiarii de la „Dermata”.

Paralel cu instaurarea regimului comunist, NKVD creează noile structuri informative și de securitate ungare, controlate de consilieri sovietici, atrăgând elemente extremiste din rândul minorității maghiare din România, acțiuni coordonate de generalul Dalnok Veress, cu control subversiv direct de la Budapesta.

Sunt organizate, în spațiul transilvan, de către serviciile de informații ungare, grupări de rezistență: la Oradea (Grupurile Velko, Ásztalos), Salonta (Grupul Kiss), Arad, Timișoara, Mehadia, Alba Iulia, Cluj, Zalău, Turda, Târnăveni, Copșa Mică, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Rodna, Bistrița, Târgu-Mureș (Grupurile Sziskai și Kovács), Gheorgheni, Odorhei, Miercurea Ciuc, Covasna, Brașov.

Deosebit de intense activități a avut Serviciul de Securitate al Ungariei, în spațiul românesc, în perioada 1949-1989, prin AVO, prin organizații naționalist-șovine, precum Cercul „Kossuth”, „Tineretul Secuiesc”, „Garda Populară”, „Cerbii Albi”, „Mișcarea de Rezistență”, „Organizația Secretă Revoluționară”, „Organizația Tineretului Maghiar din Ardeal”, „Banda teroristă din Sovata”, organizația subversivă de la Liceul din Miercurea Ciuc, Asociația Secretă „Harghita”, „Steaua Neagră” („Legiunea Morții”), toate apărute cu „scopul răsturnării puterii de stat românești din Transilvania, vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria”, în aceste acțiuni antistatale fiind implicat și episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Marton Aron!

Serviciile secrete ungare și-au intensificat mijloacele informative, îndeosebi după 1968, când a fost desființată Regiunea Autonomă Maghiară, prin acțiunile antiromânești urmărindu-se „dezintegrarea României și crearea Ungariei Mari”, nostalgica ficțiune ungară.

„Schimbările structurale, intervenite în Europa de Est, odată cu anul 1989 – prăbușirea regimurilor comuniste, desființarea Pactului de la Varșovia și a C.A.E.R-ului -” au creat o nouă situație în „ecuația unor jocuri de interese geopolitice și de strategii politico-militare, prielnice naționalismului șovin, iredentismului, revizionismului și separatismului maghiar.”

S-a creat o mișcare revizionistă care viza România, Serbia, Croația, Slovacia și Ucraina, „prin inducerea haosului în această parte a Europei”, maghiarii urmărind „obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice” și „drepturi colective”.

Au loc modificări de ton și de accent din partea ungară. Manifestări antiromânești sunt organizate la televiziunea ungară, excelând prin atacarea Tratatului de la Trianon, contestarea dreptului istoric al României asupra Transilvaniei.

La 10 noiembrie 2001, în fața Ambasadei României de la Budapesta are loc o manifestație antiromânească, organizată de „Mișcarea de Tineret din 64 de Comitate”, de factură neofascistă, liderii referindu-se, apelând la exagerări și minciună, la așa-zisa „teroare la care este supusă populația maghiară din Transilvania”, prin „atrocitățile comise împotriva maghiarilor”, prin „teroare spirituală” și „dispariția vestigiilor ungare seculare, existente la Roșia Montană”, „de către cei acum aflați la putere, care au tutelat asasinarea maghiarilor”.

Totul, sub deviza: „Să piară Trianonul!”. O prezentare inversă a unei realități transilvane și a adevărului istoric.

Chiar și după accederea României în NATO și în UE, după semnarea Tratatului de bază între cele două țări, diplomația ungară „a continuat să vehiculeze aceleași idei iredentiste și revizioniste”, urmărind internaționalizarea pretinsei «probleme a Transilvaniei»”.

Tratatul de Pace de la Trianon, „nedreptatea istorică” făcută Ungariei, nereturnarea proprietăților bisericilor istorice ungare, toate sunt mereu incriminate, printr-o reîntoarcere la „trecutul Ungariei interbelice”.

În cadrul unei ceremonii festive din aula Parlamentului de la Budapesta, premierul Viktor Orban, decernând distincțiile „Corvin în lanț”, unor personalități, distincție creată de Horthy Miklos în anul 1930, recurgea la o „reînființare cu profunde conotații, cu declarata intenție de refacere a Ungariei Milenare.”

Manifestațiile de la Budapesta continuă, organizate de „Mișcarea Revizionistă Maghiară”, accent punându-se pe „obținerea dreptului de proprietate, de către etnicii maghiari, asupra unor mari terenuri agricole, a pădurilor și imobilelor, bineînțeles, pe căi ilegale, crearea, în Transilvania, a unei „subeconomii subversive”, prin edificarea unei „regiuni transfrontaliere”.

Accentul se pune pe „lipsa de drepturi a maghiarilor din România”, trâmbițată cu orice prilej.

Conceptele doctrinare ale revizionismului ungar vizând România, sfidând realitățile de natură istorică, sunt următoarele: „primatul” maghiar în Transilvania, „dreptul istoric” al celui venit în „terra deserta”. Adepții „Partidului Dreptății și Vieții Maghiare”, al lui Istvan Csurka, clamau: „Vrem înapoi Transolvania! Jos Trianonul!”.

În șirul acelor concepte doctrinare sunt cuprinse: panmaghiarismul „țării-mame”, contestarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920) și a celui de la Paris (1947), invocând falsul „drept istoric milenar” al statului ungar asupra teritoriilor stăpânite de Ungaria până în 1918, „transilvanismul”, ca formă a refuzului acceptării, de către fostele clase conducătoare ungare, „a noii apartenențe statale a Transilvaniei la România”.

Fluturând ideea unui „transilvanism federativ”, invocat cu orice prilej, ei urmăresc ca totul să se finalizeze prin „forma autonomistă”.

 

Au urmat alte forme ale ambițiilor minorităților maghiare, cea declarându-se „factor constitutiv de stat”, cum ar fi conceptul „discriminării pozitive”, acordarea „drepturilor colective”, „autonomia teritorială”, „cantonizarea României”, „euroregiunile”, ca instrumente ale revizionismului maghiar (cum ar fi „Euroregiunea Carpatică” și „Euroregiunea Dunăre-Mureș-Tisa-Crișuri”).

În urma „acțiunilor reformative, inițiate de Mihail Gorbaciov”, are loc noua structurare a serviciilor secrete ungare după 1989, totul sub visul și fantoma „Ungariei Mari a regelui Ștefan”, promotor avându-l pe Sürõs Mátyás, cu sfătuitorii lui de taină: Sütõ András, Kányádi Sándor, Domokos Géza, Fazekas János, Szabo T. Attila, adepți ai unei politici revizioniste cu accente naționalist-extremiste, șovine, neorevizioniste.

În spatele acțiunilor iredentiste se aflau Oficiul de Securitate al Republicii Ungara, Oficiul de Informații al Republicii Ungare, Oficiul de Informații Externe, Oficiul Siguranței Naționale, Oficiul Tehnic pentru Siguranță Națională, Oficiul Militar de Investigații, urmărindu-se interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, acțiuni de filaj, precum și percheziții secrete, comunicațiile guvernamentale, monitorizarea presei.

Propaganda în politica revizionistă ungară, beneficiind și de sprijinul președintelui Árpád Gõncz, cuprindea „Transilvania ca problemă de stat, obținerea hegemoniei politico-economice a Ungariei în Valea Dunării și în așa-zisul Bazin Carpatic, destabilizarea continuă, inclusiv dezmembrarea statelor vecine Ungariei.”

Este folosit internetul și diaspora în acțiunile propagandistice de natură revizionistă, prin dezinformarea opiniei publice internaționale, insistând pe acordarea autonomiei teritoriale a Transilvaniei, pe revizuirea prevederilor Tratatului de Pace de la Trianon și ale Conferinței de Pace de la Paris.

Sunt cunoscute, imediat după decembrie 1989, acțiunile dușmănoase ale acelui colonel Arny Sándor, fost cetățean român de etnie maghiară, emigrat în Ungaria, revenit, ulterior, ca atașat militar, care, împreună cu ambasadorul său în România au îndeplinit mai multe misiuni de spionaj în Transilvania.

Un alt „personaj straniu și controversat, prin anumite medii vehiculându-se ipoteza că este agent al structurilor ungare de spionaj”, este fostul pastor de Piatra Craiului, Tõkés László, ca agent A.V.O. (Securitatea Ungară).

„Sub acoperirea sutanei, cultivând diversiunea politică și religioasă, ura și răzbunarea”, el a fost implicat în foarte multe dintre acțiunile cu caracter revizionist în cei 25 de ani trecuți.

Din păcate, și astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, a NATO, ca și România, își „reiterează politica extremist-revizionistă, adoptând-o noilor realități, noii ideologii a revizionismului ungar, mascându-și pretențiile de anexare a Transilvaniei, de data aceasta sub chipul necesității „acordării autonomiei teritoriale așa-zisului ținut Secuiesc, autodeterminării și autoguvernării maghiare și secuiești” pe pământ străbun românesc!

 

Precizare. Acest editorial constituie o redare succintă a celor cuprinse în cartea „Spionajul ungar în România” – autori: Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan.

 cuvantul-liber.ro/

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/spionajul-maghiar-in-romania/

Obiectivul operativ Transilvania – SPIONAJUL MAGHIAR IN ROMÂNIA

Înca înainte de 1915, în Transilvania – ca de altfel în toate provinciile imperiului bicefal – existau retele de informatii puternice constituite de catre Serviciul de Informatii al Statului Major General Imperial si Regal de la Viena (pe scurt Evidenzburo).

Scopul actiunii informative era acela de a urmari evolutia starii de spirit a populatiei, cauzele ce o influenteaza si de a identifica eventualele activitati subversive ale organelor de spionaj române, determinând în acelasi timp si obiectivele pe care le urmaresc aceste organe pe termen scurt, mediu si lung.

Statele succesorale monarhiei dualiste, inclusiv Ungaria, au preluat în mare parte aceste retele si chiar daca unele obiective s-au schimbat, acestea “s-au pliat” pe politica promovata de Ungaria, în plan extern.

 

*

În 1912, Evidenzburo avea deja creata “o sectie speciala” la Timisoara. În preajma momentului intrarii României în razboi, aceasta sectie a pus la punct un birou de contraspionaj cu ramificatii vaste în toata Transilvania, pentru a putea contracara actiunile spionilor români, fiind evident faptul ca Regatul României, în actiunile sale, avea sustinere nu numai morala, dar si materiala din partea românilor aflati sub dominatie straina.

În fruntea biroului român de contraspionaj se afla locotenent-colonelul Johann Pallo.

Ofiter de informatii cu experienta, acesta a stiut sa exploateze în folosul serviciului sau resentimentele existente între români si maghiari pe de-o parte, si între români si germani pe de alta parte.

În ciuda sustinerii pe care aceasta sectie de contraspionaj o avea în regiunile locuite compact de etnici maghiari si de etnici germani, serviciile române de spionaj au reusit sa repurteze câteva succese importante dejucând în mare parte actiunile sectiei conduse de Pallo.

Practic, pe tot timpul Primului Razboi Mondial, românii au reusit sa obtina informatii importante, “de prima mâna”, cum se spune, din partea unor spioni “acoperiti”, care aveau o mare libertate de miscare în întreaga Transilvanie si chiar în întregul imperiu.

Agentul “U” la Târgu Mures

Având indicativul “U”, acest spion român cu “o acoperire” foarte buna (ofiter român în armata austro-ungara), s-a dovedit foarte eficient.

El a transmis regulat organelor române de informatii – fara a fi deconspirat de contraspionajul austro-ungar – date despre valoarea trupelor stationate în diferite garnizoane din Transilvania, dotarea acestora, numele comandantilor, directiile de miscare ale acestor trupe si dispozitivul de acoperire cu trupe pe frontiera româno-austro-ungara.

La sfârsitul anului 1915, el a transmis organelor române de spionaj un raport referitor la trupele stationate la Târgu Mures si Reghin. Spionul spunea, citez: “Orasul Târgu Mures dispune în acest moment de o garnizoana alcatuita din 14.000 de militari, din Regimentele 22 honvezi, 5 artilerie honvezi si Batalionul 23 vânatori.

La Reghin, au fost identificati doar 350 de honvezi, alti 100 fiind dislocati la Cicksereda, în timp ce 25.000-30.000 de soldati unguri sunt dispusi de-a lungul granitei cu România”.

El face la un moment dat chiar si câteva aprecieri pertinente referitoare la starea de spirit a românilor:

“Sunt deprimati, dar înca mai spera ca România va intra în actiune… Se poate conta mult pe sprijinul moral si chiar material al românilor din aceasta regiune”.

Un alt spion al românilor, de mare valoare operativa a fost cel cu indicativul “F”, care sub acoperirea de ziarist al unei tari neutre a reusit sa patrunda pâna în inima Cartierului General al armatei austro-ungare, aflat la Teschen si sa câstige simpatia generalului von Hoen, seful Cartierului presei si a feldmaresalului von Hotzendorf, comandantul armatei austro-ungare. Nici acest spion nu a putut fi deconspirat de organele contrainformative.

Un alt spion român care a actionat cu foarte mare eficienta organizând chiar si o vasta retea de informatii a fost capitanul Florian Bogdan, de loc din zona Reghinului, fost locotenent în armata austro-ungara si care, la scurt timp dupa ce fusese mobilizat în armata imperiala dezertase trecând în armata româna.

Florian Bogdan a fost folosit de catre Sectia a II-a din marele Stat Major Român pentru culegerea de informatii pe directia pe care armata româna o avea în vedere pentru un eventual atac conform planului de operatii „Ipoteza Z”, plan pus în aplicare de altfel în noaptea de 14/15 august 1916.

Ulterior, Florian Bogdan a fost folosit si în misiuni contrainformative pentru interogarea prizonierilor inamici capturati de armata româna.

Austro-Ungaria a murit, traiasca Ungaria!

În aprilie 1917, generalul Maximilian Ronge, marele “vânator de spioni”, cum i se spunea, a devenit seful Evidenzburo. Era însa prea târziu.

Monarhia austro-ungara nu mai putea fi salvata de la dezmembrare.

Nici chiar apelul patetic al ultimului împarat al imperiului, Carol I, apel intitulat “Catre popoarele mele credincioase” nu a mai gasit vreo sustinere între natiunile asuprite si care doreau acum o evolutie libera, independenta.

Chiar si Ungaria se înscria în aceasta evolutie generala.

 

 

 Harta : Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

 

 

 

La 31 octombrie 1918, Ronge i-a convocat pe toti sefii de sectie la Munchen si le-a anuntat dizolvarea de fapt a serviciului Evidenzburo. Arhivele secrete au fost arse de ofiteri constiinciosi, care acum ramasi fara “obiectul muncii”, doreau sa-si încheie cariera cu satisfactia “datoriei îndeplinite pâna la capat”.

Adjunctul lui Ronge, locotenentul-colonel Nordegg, a primit sarcina de a lichida ceea ce a mai ramas din serviciu.

Ofiterii serviciului nu au ramas însa prea mult fara “obiectul muncii”. Ei au fost rapid “recuperati” si “reîncadrati” în serviciile secrete ale nationalitatilor ivite pe ruinele imperiului.

Nici Ungaria nu a facut exceptie de la aceasta regula.

La urma urmei, de profesionisti – mai ales în domeniul informatiilor – e întotdeauna nevoie, indiferent de timp si de loc, iar scrupulele nu prea au cautare într-un asemenea domeniu.

Dupa o scurta experienta bolsevica, la 6 august 1919, în Ungaria s-a instituit un regim de dreapta, conservator, în frunte cu amiralul Horthy Miklos.

Regimul se schimba, obiectivele ramân

Imediat dupa instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a început o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si în mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta “de jure” ca parte componenta a Regatului României, urmare a actului “de facto”, petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa româneasca liber exprimata.

Actiunile în plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara în vederea revizuirii tratatelor, au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil.

Ungaria dispunea în acest sens de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite înca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau “în conservare” – avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania si mai dispunea de un imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist.

În aceste conditii, Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ într-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita.

În acest sens, serviciile speciale maghiare au desfasurat permanent actiuni concrete ce vizau obtinerea de informatii cu caracter politic, militar si economic, precum si actiuni ce urmareau destabilizarea statului român.

De asemenea, serviciile speciale maghiare au desfasurat permanent în Transilvania o violenta propaganda iredentista, nationalist-sovina si de denigrare a autoritatilor si statului român încercând sa induca în rândurile populatiei de etnie maghiara o stare permanenta de nemultumire.

Din arhivele mureșene adunate…și la lume date

În Ordinul Circular nr.12.548 din 14.08.1929, semnat de seful Statului Major General al Armatei Române si difuzat la marile unitati, ordin întocmit pe baza unei sinteze foarte cuprinzatoare, întocmite de Sectia a II-a Informatii, se aratau cazurile de spionaj maghiar descoperite pâna în acel moment.

În cuprinsul Ordinului Circular un accent deosebit se punea si pe combaterea propagandei iredentiste desfasurate de serviciile maghiare în Transilvania.

Masurile luate de autoritatile române nu au fost probabil destul de eficiente, pentru ca ele n-au descurajat manifestarile iredentiste si nationalist-sovine ale unor etnici maghiari din Transilvania.

În acest sens, în arhivele muresene sunt foarte multe documente care vin sa ilustreze cele afirmate anterior. Iata spre exemplu, numai câteva dintre acestea:

-Sebesi Francisc, 21 de ani, plugar, domiciliat în Matrici, judetul Mures, a fost trimis în judecata pentru ca în seara zilei de 26 aprilie 1930, jucând într-o piesa de teatru, prin felul cum a fost îmbracat, având arborat si steagul tricolor maghiar sub forma de panglici la rever, a dorit sa atâte ura românilor (din rechizitoriul aflat la Dosarul nr.4/1931, Fond Tribunalul Mures);

-Tarkany Gustav, 40 de ani, proprietarul ziarului “Hirado” din Târgu Mures, a fost trimis în judecata pentru ca în nr. 46 din 8 decembrie 1930 al ziarului sau a afirmat, citez; “Din cauza ciuntirii Ungariei, a înnebunit un proprietar din Ludusul de Mures” (din rechizitoriul aflat la Dosarul nr.18/1931, Fond Tribunalul Mures);

-Sebestyen Ladislau, proprietar al ziarului “Maros”, este si el trimis în judecata, pentru ca într‑un numar al ziarului sau a talmacit într-o versiune proprie cuvantul lui Ioan Ioanovici, care în numele teatrului maghiar din Ardeal ar fi afirmat la Budapesta, citez: “cuvântul maghiar se aude tot mai rar în teritoriile dezmembrate de la Ungaria…”(din rechizitoriul aflat în Dosarul nr.5/1931, Fond Tribunalul Mures); si exemplele pot continua.

Dupa o scurta experienta comunista traita de Ungaria, la 23 martie 1920 amiralul Horthy Miklos a fost ales regent de catre Adunarea Nationala, iar Ungaria a fost proclamata monarhie, având tronul vacant. În acel moment, statul maghiar avea 92.951 km. 2 si circa 8 milioane de locuitori.

O încercare a lui Horthy în 1921 de a restaura dinastia habsburgica, s-a lovit de atitudinea net ostila a statelor vecine.

De la bun început regentul Horthy a sustinut si promovat o politica revansarda, revizionista si nationalist-sovina fata de statele succesoare ale defunctului Imperiu Austro-Ungar, dar mai ales fata de România.

Noile realitati internationale au determinat Budapesta sa orienteze politica guvernului pe urmatoarele directii principale: o diplomatie activa si permanenta în cele mai influente state si cercuri ale aristocratiei interbelice, organizarea de actiuni iredentiste, la care au fost atrase o serie de elemente din rândul minoritatilor maghiare din tarile vecine, înarmarea si pregatirea armatei ungare pentru realizarea prin razboi a planurilor revizioniste, dar în primul rând o propaganda continua, în tara si în strainatate, subtila sau violenta, de la caz la caz, pentru promovarea propriei ideologii, revansarde si revizioniste.

Serviciul Secret creat în Ungaria a raspuns cu competenta acestei ultime cerinte prin actiuni si mijloace secrete specifice, inclusiv cele de propaganda.

Revizionismul ca un lait-motiv

În 1927 Ungaria a încheiat un Tratat de alianta cu Italia, tara care a sprijinit-o cu consecventa în pretentiile ei, fapt care dealtfel a devenit evident în august 1940 la Viena în timpul pregatirii Dictatului.

În 1928 si în 1933, au fost descoperite transporturi de arme expediate din Italia catre Ungaria, fapt care a dus la crearea unei anumite stari de tensiune în relatiile externe ale Ungariei cu unele state europene si la suspiciune fata de statul maghiar din partea unor state vecine.

În noiembrie 1932, noul guvern condus de Gyula Gombos a orientat tara pe o linie violent revizionista, în strânsa cooperare cu Italia fascista.

Gruparile fasciste conduse de Ferencz Szalasi, unite în Partidul National Socialist Ungar (în octombrie 1937), au dobândit tot mai multa influenta si a desfasurat în acelasi timp o larga agitatie în scopul revizuirii tratatelor.

Dupa acordul de la Munchen din 30 septembrie 1938, noul cabinet condus de bancherul Bela Imredy, a participat la dezmembrarea Cehoslovaciei.

Prin primul arbitraj de la Viena, Slovacia de sud a fost anexata la Ungaria. La 24 februarie 1939 s-a constituit un nou cabinet în frunte cu Teleki Pall, iar în martie 1939 când Germania a dezmembrat complet Cehoslovacia, Ungaria a ocupat Ucraina Subcarpatica.

Revizionismul si ura nationalist-sovina a fost ideologia dominanta a Ungariei si a inspirat regimul lui Horthy în toata perioada în care s-a aflat la putere, adica 1920-1944.

Preotii-activisti – între cele sfinte si cele lumesti

În atentia Serviciului Secret de Informatii din România au intrat si anumiti preoti maghiari de diferite confesiuni, din cauza propagandei revizioniste, soviniste si nationaliste pe care unii dintre ei o desfasurau în Transilvania.

Un caz aparte îl constituie cel al episcopului Marton Aron, figura centrala a Bisericii romano-catolice din România din prima jumatate a secolului XX.

În documentele SSI, redate partial de revista „Dosarele istoriei” era considerat, citez: “…unul din conducatorii actiunii iredentiste maghiare în tara noastra.”

Cel care mai târziu – spre cinstea sa – avea sa ia o atitudine hotarâta în favoarea evreilor, opunându-se trimiterii lor spre lagarele de exterminare naziste de catre guvernul maghiar hortyst, se dovedea, asa cum ni-l prezinta rapoartele SSI, “un dusman neîmpacat a tot ce este românesc”.

Înainte de a alege calea spirituala, Marton Aron a luptat în primul razboi mondial – având gradul de locotenent – în Divizia Secuiasca, unitate militara care potrivit tot rapoartelor SSI: “era vestita pentru atrocitatile comise contra românilor”. Fusese ranit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz si Asiago.

În anii ’30, episcopul facea dese deplasari, inclusiv la Târgu Mures, raspândind cuvântul Domnului si nu numai, de vreme ce era urmarit îndeaproape de SSI, dar si de organele specializate din Siguranta Statului. Ironia sortii este aceea ca, peste ani, dosarul informativ întocmit de SSI si de organele specializate din Siguranta Statului avea sa fie preluat de Securitatea Statului comunist si repus în circuitul operativ.

Securitatea îl mentiona pe Marton Aron chiar si în dosarul de urmarire informativa al episcopului (viitorul cardinal) Todea, ca fiind în strânse legaturi cu acesta.

Marton Aron mai apare însa mentionat si în documentele Procuraturii Militare Principale Târgu-Mures spre sfârsitul deceniului al saselea când deja avea domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.

Episcopul este mentionat în contextual anchetarii unui numeros grup subversiv, care intentiona sa actioneze în contextul creat de evenimentele din Ungaria.

Grupul respectiv era condus de Fodor Imre si Csiha Coloman, ambii din Târgu-Mures. În ultima perioada a vietii sale, Marton Aron revenise la gânduri mai bune fata de români.

Deocamdata vorbe…

Ungaria revizionista a gasit cea mai mare sustinere din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara întretinea si cultiva relatii apropiate cu înalta societate engleza.

Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria Lordul Rothermere care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta în Anglia si în strainatate.

Din gupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, în frunte cu bine cunoscutul “Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare. Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate în strainatate de “Liga Revizionista” ce-l avea în frunte pe cunoscutul scriitor Ferencz Herczog.

Din 1927 când a fost înfiintata si pâna în 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist în limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara.

Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de “problema Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si în Ardeal.

Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.

Complot antistatal la Târgu Mures

În 1921, Siguranta Statului Român a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizatia secreta revizionista “Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi în mai multe orase din Transilvania.

Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta în 1923 la Cluj, complot ce avea ramificatii la Târgu-Mures si Târgu- Secuiesc.

Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 si a fost legat de Partidul Maghiar din România care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei. Aceeasi Presedintie a donat tot în 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania.

În 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Târgu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si în alte localitati din tara.

Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromâneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare.

În deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pâna la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.

Dupa cum se poate observa serviciile secrete române si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, în ciuda faptului ca regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca.

Rapoartele si analizele lor n-au fost însa luate în seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputari teritoriale.

 

Nicolae BALINT

foaienationala.ro/spionajul-maghiar-romnia-obiectiv-operativ-transilvania