CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

POATE NOUL PREŞEDINTE AMERICAN DONALD TRUMP SA INŢELEAGĂ RUSIA ?

Imagini pentru trump/putin photos

Renumitul poet şi diplomat rus Fiodor Ivanovici Tiutcev a avut dreptate când a spus că nu poţi înțelege Rusia cu mintea.

Nu pot înţelege nici eu de ce în Rusia se bucură că Trump a devenit presedinte? Rusia seamănă cu o domnişoară prostuţă. A trebuit ca Trump să-i spună câteva complimente lui Putin, că Rusia s-a topit.

Se pare că nu numai deputații Dumei de Stat au întâmpinat cu aplauze vestea victoriei lui Trump, dar şi cazacii l-au primit pe Trump în rîndurile lor. Mai mult decât atât, în Riazan a fost chiar și o încercare de a denumi cu numele Trump o stradă. Dar principalul lucru este că chiar în vîrful puterii în Rusia îşi fac, de asemenea, iluzii.

Iată de exemplu ce a declarat Lavrov într-un interviu. Citez:

„Sperăm că noua administrație nu vrea să repete greșelile administraţiei care pleacă și care a distrus în mod deliberat relațiile ruso-americane. Desigur, am salutat disponibilitatea de cooperare între cele două țări, pe care a manifestat-o Trump în timpul campaniei electorale.

La rândul nostru, am fost întotdeauna disponibili pentru construirea unui dialog pragmatic onest cu Washingtonul cu privire la toate aspectele globale și bilaterale pe ordinea de zi, bazată pe respect, egalitate, interese reciproce și neamestecului în treburile interne”.

Nu este clar de ce Lavrov a decis că Trump va construi relații cu Rusia pe baza egalității? Oare Trump a vorbit vreodată despre asta? Dimpotrivă, el a afirmat complet altceva.

Mai jos prezentăm ceea ce a spus Dumnealui textual într-un discurs din 27 aprilie:

„Cred că o relaxare a tensiunilor și îmbunătățirea relațiilor cu Rusia de pe poziţia forţei este posibilă, absolut posibilă. Unii spun că rușii nu vor fi rezonabili. Anume asta intenționez să aflu.”

Și nu este vorba doar de nişte cuvinte simple . Uitaţi-vă doar la candidatii, pe care Trump intenționează să-i numească în posturi-cheie responsabili de politica externă și de securitatea națională, și totul devine clar. Dar despre asta voi vorbi mai târziu, acum însă vreau să spun că nu pot să înțeleg ce lucru teribil i-a făcut Obama Rusiei că nu poate avea alt calificativ decât idiot.

Un alt fapt este că, așa cum am scris în repetate rânduri, SUA nu este Rusia, şi președintele în SUA nu este un autocrat. Prin urmare, nu poate face ce vrea. El trebuie să ţină cont de Congres și de opinia publică, așa că el încearcă întro formă foarte discretă în a se opune agresiunii Rusiei, deși pentru Rusia mai bun președinte ca Obama, nu se va găsi, probabil.

Mai mult decât atât, Rusia va regreta în curând că președinte nu este idiotul Obama, ci este bunul bunic Trump.

Pentru a demonstra acest fapt, voi începe cu ideea lui Trump, care la prima vedere nu are nimic de a face cu Rusia, dar poate provoca pagube importante economiei ruse.

Am scris deja că în programul său Trump a promis să elimine toate restricțiile privind producția de petrol și gaze naturale în SUA, ceea ce va duce inevitabil la o scădere a prețurilor la petrol.

În Rusia, acest lucru nu este tratat în mod serios, se pare că au sperat că vor fi vorbe electorale goale, dar după alegeri Trump a publicat un plan pentru primele 100 de zile ale președinției sale.

Iar acolo există, de asemenea, acest punct. Citez:

„Eu voi anula restricțiile privind costul extracţiilor în valoare de 50 bilioane $, ce vor crea locuri de muncă, rezerve energetice americane de șist, petrol, gaze naturale și cărbunele curat.”

Cu toate acestea, în Rusia există experți care au tratat acest lucru ca în cazul gazelor de șist și a petrolului, afirmînd că totul este o cacealma, un mit etc. De exemplu, pe site-ul web al Moscovei a fost publicat un articol intitulat „Trump și petrolul:Cum noul președinte al SUA va influenţa costul barilului de petrol”. Acolo se vorbeşte, în special, despre următoarele.

Citez: „Vorbele lui Trump, potrivit experților, este curat populism și au drept scop să susţină reprezentanții industriei miniere ai SUA la nivel mondial, piața internă a muncii.”

Ei bine, despre care populism poate fi vorba după alegeri? Promisiuni populiste și sloganuri populiste se pot utiliza în campania electorală, când este nevoie de asta pentru a atrage alegători, iar după alegeri, ce rost are?

Dar asta nu e tot. Iată un alt citat:

„Experții sunt de părere că vorbele lui Trump nu au avut nici o influență specială asupra politicii prețurilor de piață. Creșterea prețurilor într-o măsură mai mare a fost determinată de speranța unei decizii pozitive cu privire la înghețarea producției, care poate fi luată la sfârșitul lunii noiembrie, la reuniunea OPEC.”

Și de ce ar trebui să aibă? Se conoştea demult ce avea de gînd el să facă, deoarece a fost înscris acest lucru în programul său electoral, aşa că nu a fost nici o surpriză pentru comercianți , cu atît mai mult că în afară de ideea de apropiere de Rusia, despre care am scris în prima parte, la care se opun toți, şi democrații, şi republicanii, în schimb ideea de a elimina restricțiile privind producția și exportul de petrol este sprijinită de republicani, și așa cum ei în noua componență a Congresului vor fi majoritari, mai degrabă ideea aceasta va fi susţinută de Congres.

Pentru a nu vorbi lucruri neîntemeiate, voi cita pagina 20 din programul Partidului Republican:

„Producătorii de energie din SUA ar trebui să poată să exporte în mod liber produsele lor pe piețele externe. Acest lucru este important mai ales din cauza cererii internaționale de gaze naturale lichefiate, și trebuie să accelereze crearea de terminale de export, care sunt în prezent blocate de către Administrație. Exportul de energie va crea locuri de muncă bine plătite în Statele Unite, va reduce deficitul balanței comerciale a țării va crește economia noastră și va îmbunătăți securitatea energetică a aliaților și partenerilor noștri comerciali.

Ne menținem angajamentul de a extinde în mod activ oportunități comerciale și a deschide noi piețe pentru energetica americană, pe baza unor acorduri multilaterale și bilaterale, fie existente, care așteaptă, sau să fie negociate în viitor.”

Problema energetică este o problemă atât pentru securitatea economică cît și cea națională. Noi sprijinim o politică care vizează creșterea producției de energie în producția internă, inclusiv pe terenuri publice pentru a combate manipularea pieței și a altor companii petroliere naționale OPEC. Acest lucru va reduce vulnerabilitatea Americii la volatilitatea prețurilor la energie.

Cu toate că, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, administrația Obama a fost forțată să simplifice eliberarea licențelor pentru terminalele de export pentru a crește exportul de gaze naturale către Europa, în scopul de a reduce dependența de aprovizionarea cu gaze rusești, însă acest lucru nu este suficient.

Cu alte cuvinte,Trump, vorbind despre ridicarea restricțiilor privind producția petrolului de fapt, a aruncat vorbe în vânt.

Interdicții principiale privind producția „aurului negru” în Statele Unite nu există.

Această concluzie a fost făcută pe baza estimărilor directorului Institutului de Strategie Energetică Vitaly Bushuyev, pe care ei îl citează în calitate de expert.Iată un citat din materialul lui Bushuev :

„Companiile americane, în funcție de prețurile mondiale pentru materiile prime sunt libere să decidă când să mărească producția, și când să reducă. Departamentul de Energie al SUA nu poate avea nici o presiune asupra lor.”

În timpul alegerilor democratii au spus de multe ori că Trump este agentul Kremlinului, dar un agent mai eficient ca Obama, nu se poate găsi. Fiţi de acord că sufocînd industria energetică din SUA, împiedicând exportul de petrol și gaze naturale, Obama a eliminat de pe piață concurenţii Rusiei, uneltind la mărirea prețurilor.

Chiar și atunci când prețurile la petrol erau exorbitante și Obama a fost presat să ridice interdicția de foraj, Obama a declarat că forajul nu este cel mai bun mod de luptă cu prețurile ridicate.

Președintele Obama a susținut că „numai forajul nu poate satisface nevoilor noastre de energie pe termen lung.” Serios? Conform unui alt studiu publicat în comisia din februarie al Asociației Naționale pentru Managementul Resurselor, elaborat de către cercetătorii de apărare SAIC și organizațiile de cercetare non-profit, GTI, în Statele Unite există mai mult de 200 de miliarde de barili de petrol si 2.000 de trilioane cubi de gaze naturale, care pot fi produse cu ajutorul tehnologiilor moderne.

Este un volum mai mare decât cel din majoritatea țărilor OPEC. În cazul în care este pe deplin dezvoltat, va fi suficient pentru a înlocui necesitatea de petrol străin pe zi până la 10 milioane de barili pentru o jumătate de secol.

Cea mai mare parte a petrolului este situat în apele federale, la cel puțin 50 de mile de coastă, de-a lungul platoului continental exterior (OCS). Pe teren, cel mai mare volum se află în Alaska, aproximativ 15 miliarde de barili, cea mai mare parte fiind în Arctic National Wildlife Refuge.

Sînt accesibile pentru extragerea petrolului doar 17% din acrii federali disponibili astăzi, care va aduce un supra-profit în SUA sub formă de bonusuri, chirii și drepturi de autor.

Fishkind & Associates, de asemenea, a estimat că dezvoltarea coastei de vest a Floridei, va duce la crearea a 50.000 de noi locuri de muncă. Sau vom continua pur și simplu să importăm petrol din Venezuela.

Nu este surprinzător faptul că, în noiembrie 2015 Trump, în cartea sa „Crippled America” (Crippled Americii) a adus date cu totul altele.

Citez:

Cercetatorii de la Universitatea Rice din Houston, Texas, a estimat, că noi avem două trilioane de barili de petrol recuperabile, care ne vor ajunge pentru următorii 285 de ani. Tehnologia s-a schimbat atât de mult de-a lungul ultimilor ani, potrivit unui studiu realizat de Goldman Sachs în 2017 sau 2019, putem depăşi Arabia Saudita şi Rusia, pentru a deveni cel mai mare producător de petrol din lume.

Avem petrol chiar lângă noi. Trebuie doar să-l luăm..

N-am înțeles niciodată de ce, cu toate rezervele noastre interne, am permis ca țara noastre să devină ostaticul OPEC, acestui cartel al țărilor producătoare de petrol, unele dintre care sunt dușmanii Americii.”

În ultima întrebare a lui Trump, pe care am evidenţiat-o cu caractere aldine, în afară de OPEC aş numi şi Rusia, iar răspunsul la această întrebare este foarte simplu – pentru că idiotul Obama cu succes a apărat interesele Rusiei. Este puțin probabil ca Rusia se fi ridicat din genunchi, în cazul în care Obama n-ar fi înfăptuit o asemenea politică, şi administrația Bush ,la fel, a lucrat, în această direcție.

În concluzie, aş vrea să spun că nu este unicul serviciu pe care l-a făcut Obama Rusiei, au mai fost şi altele, ceea ce nu se va întîmpla în mandatul Preşedintelui Trump.

http://rusjev.net/2016/12/05/pochemu-tramp-pribet-rossiyu/

11/12/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO:TULBURARILE SOCIALE SE AMPLIFICA IN TUNISIA DUPA FUGA PRESEDINTELUI TARII

Tunisia on edge after protests force out president

Tunis, Tunisia – Şeful Consiliului Constituţional al Tunisiei a spus că plecarea preşedintelui ţării este definitiva  şi liderul  Camerei inferioare a Parlamentului tunisian si-a  asumat temporar puterea în aceasta ţară din Africa de Nord.

Preşedintele Consiliului Constituţional Fethi Abdennadher a declarat  sâmbătă că de mult timp  preşedintele autocratic  Zine El Abidine Ben Ali, care a fugit spre Arabia Saudită, a parasit de puterea pentru totdeauna. Noul lider al ţării,  Fouad Mebazzaa, va organiza in maximum 60 de zile  alegeri prezidentiale.

Tunis, Tunisia (AP) – Protestatarii  jefuiesc magazine si incendiaza vehicole si cladiri, după ce preşedintele acestei tari  nord-africane  a fost obligat de protestatari sa abdice de la  putere.

Plecarea preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali, după 23 de ani petrecuti la carma tarii, nu pare a fi suficienta  pentru a potoli tulburările, care au  cuprins Tunisia de aproape o lună si care au fost provocate de creşterea şomajului şi a corupţiei .

Un fotograf Associated Press, a vazut soldati  intervenind  sambata devreme pentru a încerca să oprească jefuitorii unui supermarket  în Ariana, la 30 km  nord de capitala.

In aceasta dimineata au fost  auzite focuri de armă, iar in cursul noptii postul public de televiziune TV7 a difuzat apeluri telefonice de la locuitorii unor  cartiere muncitoreşti de la periferia capitalei, care relatau despre atacuri împotriva unor case , savarsite  de către jefuitor inarmati cu cutite.

Prim-ministrul  Mohammed Ghannouchi, a aparut peste noapte  la posturile de televiziune, anuntand  că a ordonat armatei şi  forţelor de securitate să intervină imediat în acele cartiere.

Click pe imagine pentru a vedea fotografii ale revoltei din Tunisia


AP / Christophe Ena

De la palatul regelui saudit Abdullah, a fost confirmata sambata dimineata stirea  că preşedintele demis şi familia sa au aterizat în Arabia Saudită, si că acestia au fost primiti  din dorinţa ca  „pacea şi securitatea sa revina la in Tunisia.”

 

AP/Christophe Ena

Nu a fost nici un anunt oficial despre locul precis in care se afla fostul presedinte Ben Ali  în Arabia Saudită, dar o sursă saudita a spus  acesta s-ar afla in Abha, un mic oras  situat la aproximativ 500 kilometri la  sud de Jeddah.

Sursa a declarat sub protectia anonimatului, ca Ben Ali au fost cazat acolo pentru a se evita orice posibile demonstraţii ale tunisienilor care  traiesc în Arabia Saudita  in marile orase.

Înlăturarea presedintelui tunisian a urmat celor  mai grave manifestatii de protest din Tunisia,  a caror scanteie fost  sinuciderea unui comerciant ambulant, caruia autoritatile i-au interzis sa-si mai vanda marfa pe strada fara autorizatie.

 Mii de demonstranţi din toate categoriile sociale i-au cerut  lui Ben Ali să părăsească puterea.Guvernul a declarat ca cel puţin 23 de persoane au fost ucise în revoltele de strada, dar membrii opoziţiei spun ca numarul morţilor e de cateva ori mai mare. 

Sursa: news.yahoo.com

Ambasada Rusiei citata de RIA Novosti spune ca mai mult de 700 de rusi se afla in acest moment in Tunisia .

More than 700 Russians located in unstable Tunisia - embassy. © REUTERS/ Stringer

 Ministerul rus al turismului si sportului a anunţat ca toţi turiştii ruşi aflati în Tunisia vor fi evacuati duminica cu  un zbor charter Transaero.”Dacă un coridor de zbor va fi deschis in Tunisia , vor pleca mâine dimineaţă cu un zbor Transaero,” a spus ministrul adjunct al Sportului , Turismului  şi Politicilor de Tineret ,Nazina Nadejda .Ambasada nu a precizat dacă ruşii care au reşedinţa în Tunisia ar fi evacuaţi.Aproximativ şapte milioane de turişti străini viziteaza Tunisia anual, inclusiv peste 180.000 de ruşi.

Pana acum nu au aparut stiri clare despre numarul turistilor sau rezidentilor romani din Tunisia si despre situatia in care se afla acestia.

15/01/2011 Posted by | DIVERSE, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: