CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANALIZE GEOPOLITICE: Războiul care a schimbat lumea și șase tendințe strategice pe care Rusia nu le mai poate opri

Revista Newsweek.ro constată că cele 100 de zile de război declanșat de Rusia în Ucraina au adus mutații politice de neimaginat cu doar câteva luni mai înainte.

Este adevărat, în ultimele săptămâni s-au constatat diferențe de vederi în interiorul taberei occidentale cu privire la condițiile păcii. În același timp, livrările de armament greu către Ucraina continuă și este posibil ca acestea să schimbe cursul confruntării în următoarele săptămâni și luni.

Da, Rusia continuă să distrugă și să aducă tot mai multe trupe pe teatrul de război. Dar aceasta nu poate schimba tendințele deja vizibile și care își vor lăsa amprenta asupra mersului lumii, indiferent de evoluțiile de pe terenul de luptă. 

Suedia și Finlanda abandonează neutralitatea și cer aderarea la NATO

Este un fapt cu adevărat istoric. Suedia iese dintr-o neutralitate de 200 de ani pentru a se alătura taberei nord-atlantice.

În timp ce vecina sa, Finlanda, renunță la politica ambivalentă față de URSS și Rusia, în schimbul căreia și-a menținut sistemul politic și economic liberal, după Cel de-al Doilea Război Mondial. 

De facto, cele două națiuni scandinave au fost considerate tot timpul ca fiind parte a lumii occidentale. În același timp, ele s-au mândrit mereu cu neutralitatea și pacifismul lor.

Dar atât la Stockholm cât și la Helsinki se discuta de mai mult timp cel puțin despre apropierea de NATO dacă nu chiar despre o aderare propriu-zisă.

Suedia și Finlanda au privit cu foarte multă teamă la creșterea agresivității Rusiei lui Putin. Anexarea Crimeei din 2014 a fost un prim semnal de alarmă, iar cele două guverne au trecut ime-diat la modernizarea armatelor. Opiniile publice rămâneau, însă, atașate ideii de neutralitate.

Până la invadarea Ucrainei, care a răsturnat totul. O schimbare de atitudine atât de bruscă în rândul a două națiuni democratice își găsește cu greu corespondent în istoria modernă. Rusia a reușit.

Danemarca iese din euroscepticism

La 1 iunie, danezii votau, în proporție de 67%, pentru aderarea la Politica de Apărare a Uniunii Europene.

În 1992, danezii s-au opus Tratatului de la Maastricht, care a a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană, planificând, printre altele, apariția monedei comune. 

Pentru a permite totuși intrarea în vigoare a Tratatului, danezii au aceptat în cele din urmă un compromis care le oferea mai multe derogări.

În baza lor, Danemarca a respins moneda unică, iar în 2015 s-a opus cooperării europene în domeniul justiției și afacerilor interne.

Acum, danezii au recurs la gestul invers și renunță, din proprie voință, la una dintre excepții, prin aderarea la politica europeană de apărare.

Stat membru al Uniunii Europene din 1972, Danemarca a fost caracterizată, în ultimele două decenii, de un pronunțat euroscepticism dovedind, pe de altă parte, un puternic angajament atlantist.

Iată că, de această dată, Danemarca se alătură unei forme de cooperare militară și strategică din cadrul Uniunii Europene, dând astfel mesajul că apărarea europeană este complementară Alianței Atlantice, nu opusă. Rușii au ajutat la această clarificare.

Polonia revine în tabăra europeană

După ce, la 28 mai, Seimul de la Varșovia a votat desființarea controversatei camere disciplinare, care putea pedepsi sau demite orice magistrat, Comisia Europeană a aprobat – în sfârșit – PNRR-ul polonez.

Astfel, este deschisă calea pentru ca Polonia să poată primi cele 35 de miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, sume necesare refacerii economiei după criza sanitară.

Momentul marchează o revenire a Poloniei la masa Europei „frecventabile“, iar aceasta nu poate fi desprinsă de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Polonia se află în „prima linie“ în raport cu războiul, a fost afectată din plin de criza refugiaților și este un sprijinitor puternic al Ucrainei, inclusiv în privința aprovizionării cu echipamente de război sau a facilitării exporturilor. 

Este adevărat, la inițiativa unor europarlamentari din grupul Renew Europe, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ar putea trece printr-o moțiune de cenzură în urma deciziei de a aproba PNRR-ul Poloniei.

Dar decizia strategică este pe masă: Polonia este un aliat puternic al Vestului, în contextul războiului, iar Varșovia este gata să devină mai flexibilă. O evoluție la care puțini se așteptau în urmă cu câteva luni. Rușii au făcut-o posibilă. 

Ungaria, tot mai izolată în Europa: pericolul Articolului 7

În privința relațiilor din interiorul Uniunii Europene, Ungaria se află acum la polul opus în raport cu Polonia. Politica pro-rusă a guvernului lui Viktor Orban i-a exasperat pe cei de la Varșovia, care au văzut în agresiunea declanșată de Kremlin o adevărată amenințare existențială. 

S-a rupt astfel – cu zgomot – un parteneriat de lungă durată în centrul Europei, între două guverne iliberale. Și, odată cu venirea la putere a unui guvern liberal în Cehia, am asistat la prăbușirea Grupului Vișegrad (V4), care, din motorul liberalismului în Europa Centrală și de Est, în anii 1990-2000, a devenit simbolul iliberalismului și euroscepticismului, în ultimul deceniu.

În ultimii ani, Ungaria și Polonia s-au sprijinit reciproc în Consiliul European, zădărnicind astfel adoptarea de sancțiuni pentru cele două guverne, din cauza încălcării normelor referitoare la democrație și statul de drept. 

Acum, Ungaria nu doar că a rămas singurul stat membru al UE cu PNRR-ul încă blocat la Comisia Europeană, dar împotriva sa a fost declanșat și mecanismul de condiționalitate a fondurilor europene de statul de drept. Budapesta are în față perspectiva sumbră de a nu mai primi niciun cent de la Comisia Europeană.

Mai rău, ruptura de Polonia – pe care vizita la Varșovia a noii președinte ungare Katalin Novak nu a reușit să o repare – poate veni cu ceva și mai rău pentru Budapesta decât tăierea banilor europeni: izolarea în cazul declanșării Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea merge până la pierderea dreptului de vot în Consiliu.

În condițiile în care aliații europeni sunt și așa exasperați de atitudinea Budapestei în contextul războiului, ruptura de aliatul polonez poate aduce Ungaria într-o situație limită. 

Serbia, lăsată singură până și de vecinii ei

Refuzul Macedoniei de Nord, a Muntenegrului și Bulgariei de a permite survolul pentru aeronava ministrului rus de Externe Serghei Lavrov este extrem de semnificativ. 

Nu doar că au zădărnicit vizita programată la Belgrad, în 7 iunie, dar au transmis un mesaj clar: respingem intențiile Kremlinului de a destabiliza Balcanii.

Lavrov plănuia să vină la Belgrad cu un mesaj puternic de susținere a liderului separatist bosniac Milorad Dodik. Pentru Kremlin,  declanșarea unui conflict în Balcanii de Vest ar fi un mare avantaj, pentru că ar distrage atenția europenilor de la războiul din Ucraina. 

Dar atitudinea agresivă a Moscovei s-a lovit de rezistența a trei mici națiuni și a scos în evidență izolarea Serbiei, singurul aliat din Balcani.

Statele central-asiatice, tot mai reticente față de Kremlin

De la izbucnirea invaziei rusești în Ucraina, mai multe țări din Asia Centrală s-au distanțat de Moscova, arată o recentă analiză a rețelei tv France 24.

De la declanșarea invaziei, Kazahstanul și alte țări din regiune au sugerat prin numeroase gesturi distanțarea lor de puternicul lor aliat și vecin.

Manifestații pro-Ucraina s-au organizat, de exemplu, în Kazahstan, acolo unde adunările publice sunt strict controlate și unde, în decembrie, Rusia a intervenit brutal pentru a pune capăt unei revolte populare.

Uzbekistanul și Kazahstanul au trimis câteva zeci de tone de ajutor umanitar la Kiev, în principal materiale medicale. Ambele țări, care au relații bune cu Ucraina, nu recunosc independența celor două republici autoproclamate Donețk și Luhansk.

Îngrijorări se fac resimțite și în alte republici central-asiatice unde, după invazia rusă, o întrebare persistă: nu cumva, următorul va fi cineva dintre noi?

Un lucru e clar: după 24 februarie, în Asia Centrală, teama a luat locul atitudinii până acum binevoitoare sau măcar ambivalente față de Moscova. 

NOTĂ:

Rzeczpospolita, cel mai important cotidian din Polonia, a scris recent că unul dintre cei mai apropiați aliați și vecini ai Rusiei, Kazahstanul, a refuzat să trimită trupe în Ucraina pentru a sprijini ofensiva rusă și, de asemenea, nu recunoaște republicile separatiste Donețk și Lugansk, scrie Rzeczpospolita, cel mai important cotidian din Polonia.

19/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Putin are dreptate !

 

 

 

 

 

Preşedintle rus Vladimir Putin spunea  la o întâlnire internaţională:

„Un băiat a găsit în casă un pumnal  ascuns de tatăl său. Cum îşi dorea foarte mult un ceas, l-a schimbat pe obiectul dorinţei sale.

Tatăl său, aflând despre trocul baiatului, l-a chemat la el şi i-a spus: ”Frumos ceas! Dar dacă în casa noastră dau năvală bandiţii, pe mama şi sora ta le violeaza şi pe mine ma ucid, tu ce vei face? Le vei spune cât este ceasul?”

 

 

 

Povestea de mai sus ne face să reflectăm asupra faptului că liderii Ucrainei nu au fost prea înţelepţi când au semnat la 5 decembrie 1994 la Budapesta, împreună cu Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie, un tratat care prevedea dezarmarea nucleară a ţării lor, în schimbul unor garanții de securitate şi de respectare a independenței sale.

Drept urmare, 1900 de focoase nucleare aflate în posesia Ucrainei, au fost transferate între 1994 și 1996 pe teritoriul Rusiei, pentru a fi distruse.

După cum se ştie, la căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a aflat în postura de a fi devenit a treia putere nucleară  a lumii, stocurile sale de arme nucleare fiind la acea dată mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și Chinei luate  împreună.

Prin tratatul cunoscut şi sub numele de Memorandumul de la Budapesta, Rusia s-a obligat faţă de Ucraina să-i respecte independența, suveranitatea și frontierele existente şi să se abțină de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței sale.

Nu a trecut decât un deceniu şi în 2014 Federația Rusă a invadat şi anexat teritoriul ucrainean Crimeea, incălcându-şi astfel fără prea multe fasoane angajamentele luate prin Tratatul de la Budapesta.

Cât priveşte România, aceasta a tras învăţămintele necesare şi a activat scutul antirachetă de la Deveselu.

Asta pentru eventualitatea în care şi în casele noastre ar încerca să năvălească „bandiţii”, evocaţi în povestea narată cu atâta har de excelenţa sa preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin…

 

 

20/12/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

23 septembrie 1386 – A început în Ţara Românească domnia lui Mircea cel Bătrân

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1386, după moartea domnului Dan I, scaunul domnesc este preluat în Ţara Românească de către Mircea, fiul lui Radu I, fratele fostului domnitor.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418),  voievod al Ţării Româneşti şi unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti a domnit între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395 şi ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418).

Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluţia limbii expresia a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat.

Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupunea, în general, în limbajul de cancelarie medieval, primul domnitor cunoscut cu acest nume.

Întrucât în Ţara Românească nu se obişnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume pentru a fi deosebit de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

În istoriografia română mai apare şi sub numele Mircea cel Mare.

În acea perioadă Valahia se afla într-o mare primejdie, pentru că începuse ofensiva Imperiului Otoman în Balcani, iar scopul sultanului turc era distrugerea statului bulgar, a cnezatului sârb şi a voievodatelor Muntenia şi Moldova, după care urma cucerirea Constantinopului şi supunerea regatului ungar.

Statele cucerite urmau să fie transformate în paşalâcuri (provincii turceşti), interzicerea creştinismul şi introducerea religiei musulmane. Fiind conştient de pericolul ce s-a abătut asupra ţării, Mircea a iniţiat   un şir de acţiuni pentru refacerea şi reînarmarea oastei şi întărirea cetăţilor.

În iarna anului 1388, domnitorul Munteniei, susţinut de un contingent dobrogean, îi învinge şi îi alungă din Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir Ali-paşa.

Ca răspuns, sultanul otoman trimite trupe ca să prade ţara, iar Mircea cel Bătrân le iese în întâmpinare şi într-o bătălie crâncenă le distruge. După aceste campanii militare, Dobrogea, inclusiv şi Silistra, au fost unite cu Ţara Românească.

Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu vecinii Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind unul dintre cei mai mai activi exponenti ai luptei antiotomane din vremea sa.

Ca să întărească hotarele statului, domnul valaha luat  sub stăpânirea sa Amlaşul şi Făgăraşul.

În acelaşi an participă cu oastea sa la bătălia de la Kossovopolje (Cîmpia Mierlei), unde armata otomană înfrânge tupele unite ale sârbilor, macedonienilor, bosniecilor şi românilor, ocupă sud-vestul Serbiei şi pregăteşte un cap de pod pentru o invazie masivă în Muntenia.

În decembrie 1389, au loc tratative între solii lui Mircea cel Bătrân şi cei ai regelui polon Wladislaw al II-lea Jagiello, intermediate de Petru I, domnul Moldovei. Aceste tratative s-au încheiat cu semnarea unui tratat, în care cei doi suverani se angajau să-şi acorde ajutor reciproc în cazul unui eventual atac din partea regatului ungar şi a Imperiului Otoman.

Tratatul a fost ratificat la Lublin în condiţii de de plină egalitate.
La sfârşitul anului 1390 şi începutul anului 1391 are loc o campanie militară antiotomană în nordul Dunării.
Oastea munteană, condusă de către domnitor, împreună cu Sracimir, ţarul izgonit din Vidin, înfrânge trupele otomane şi recucereşte Vidinul. După acestă victorie Mircea cel Bătrân, începe un şir de lucrări de refacere şi întărire a cetăţilor din ţară.
În 1393 otomanii încep o nouă campanie militară în Bulgaria. Ţaratul de Târnovo este distrus, posesiunile Ţării Româneşti din sudul Dunării sunt ocupate de către turci. După ocuparea Bulgarei, în primăvara anului 1394, domnul valah întreprinde o campanie militară în Balcani, unde atacă unităţile de ankingii din regiunea Karinovasi (azi Karnobat), obţinând un remarcabil succes.

Dar în toamna aceluiaşi an se începe campania militară a sultanului Baiazid I Ildirim (1389-1402) în Muntenia, cu scopul de a o subjuga.

Otomanii s-au pregătit minuţios pentru acestă campanie militară. La Dunăre au fost concentrate
unităţile de elită ale Imperiului Otoman, turcii cerându-le vasalilor săi din Bulgaria şi Serbia să participe cu oştiri. Fiind numeric inferioare trupelor invadatoare, oştirile valahe au adoptat tactica pământului părjolit.

La 10 octombrie 1394 are loc bătălia de la Rovine (probabil lângă Craiova), unde printr-un atac neaşteptat, sunt distruse unităţile de avangardă a trupelor otomane, cauzându-le mari perderi. Primind ajutor de la unităţile de rezervă, ce veneau din spatele armatei, sultanul Baiazid a scăpat de dezastru şi a continuat ofensiva. Lângă localitatea Argeş are loc o nouă bătălie.

Turcii fiind numeric superiori obţin un succes datorat în mare parte şi trădării boierilor.

Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă în munţi unde avea cetăţi. Sultanul Baiazid îl înscăunează ca domn pe boierul Vlad (numit Uzurpatorul), susţinut de boierii trădători.

În 1395 la Braşov se încheie un tratat antiotoman între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg. Această înţelegere prevedea nerecunoaşterea de către Regatul Ungar a domnitorilor, veniţi la domnie cu ajutorul turcilor.

După încheierea acestui tratat, în anul următor are loc cruciada statelor din Occident împotriva Imperiului Otoman. Armatele cruciaţilor erau conduse de către regele Sigismund de Luxemburg, la care s-a alăturat şi Mircea cel Bătrân.

În bătălia de la Nicopole, oastea condusă de Baiazid I înfrânge trupele cruciate.
Armata otomană a avut mari perderi şi nu era în stare să ducă în continuare acţiuni de ofensivă în regiune.

În decembrie 1396, Mircea îl detronează pe Vlad Uzurpatorul şi devine unicul domnitor al Ţării Româneşti. Ca răspuns la detronarea lui Vlad, omul lor, în toamna anului 1397 turcii organizează o nouă campanie militară împotriva Munteniei.

Mircea cel Bătrân distruge oastea otomană ce a invadat Ţara Românească. După victoria asupra turcilor, în anul 1400, voievodul valah îl susţine la domnia Moldovei pe fiul lui Roman I, Alexandru, ce a fost supranumit şi cel Bun. După instalarea la domnie a lui Alexandru, Mircea cel Bătrân se confruntă în 1401 cu o invazie otomană, pe care o respinge.

După această incursiune are loc o stopare vremelnică a atacurilor turceşti asupra Ţării Româneşti, deoarece în anul 1402, are loc invazia hoardelor mongole conduse de către Timur-lenk stăpân în Asia Centrală asupra otomanilor.

În bătălia de la Ankara, oştirea lui Baiazid este distrusă, iar sultanul turc, părăsit de către vasalii săi, este capturat şi închis într-o cuşcă de fier.
Această înfrângere a declanşat începutul unor lupte între urmaşii lui Baiazid pentru conducerea supremă în Imperiul Otoman. Domnitorul valah s-a implicat în aceste confruntări, susţindu-l pe Musa.

În 1404, Mircea folosindu-se de dificultăţile prin care trece statul turc, recucereşte o mare parte a teritoriului dobrogean, inclusiv Silistra.

Anul 1406 reprezintă apogeul puterii domnitorului valah.

Fiind conştient de faptul că răzmeriţele ce au loc în Imperiul Otoman sunt doar vremelnice şi în viitorul apropiat se aşteaptă noi confruntări, Mircea duce tratative cu regele ungar Sigismund de Luxemburg privind crearea unui plan comun de luptă cu otomanii. În 1408 domnitorul muntean obţine o victorie asupra turcilor la Silistra.

După această victorie, în anul următor, începe o campanie militară în Balcani pentru susţinerea favoritului său Musa în acţiunile sale de a prelua conducerea satului turc şi de a deveni sultan. Această campanie militară dusă de voievodul valah a fost victorioasă şi i-a adus un scurt răgaz în lupta sa cu turcii.

Războiul cu otomanii reîncepe în anul 1413, când sultan devine Mahomed, un alt fiu a lui Baiazid, cu atacurile trupelor turceşti asupra hotarelor Munteniei pe care domnitorul le respinge.

În anul 1415, Mircea acceptă să plătească un tribut turcilor în valoare de 3000 de galbeni , iar după plătirea acestei sume, turcii se obligau să nu atace hotarele ţării.

Această pace nu s-a prelungit mult, căci în 1416, domnitorul va refuza să mai plătească haraciul şi începe un nou război cu turcii.

Mircea va susţine răscoalele ce aveau loc în Imperiul Otoman împotriva sultanului. Ca răspuns la aceste acţiuni ale voievodului valah, sultanul Mahomed declanşează o campanie militară împotriva Ţării Româneşti, cuceresc Giurgiul şi pătrund în Dobrogea.

Atacurile acestora sunt respinse, dar domnitorul valah a fost nevoit să încheie o nouă înţelegere cu turcii privind un tribut de răscupărare a păcii. După închierea acestui tratat la hotarele ţării s-a stabilit liniştea.
 

 

 

 

Fișier:Harta Tarii Romanesti, 1404.png

 

 

 

La 31 ianuarie 1418 marele domn a plecat în eternitate, rămânând în memoria urmaşilor ca un conducător de stat care a rezistat cu vitejie invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman, reuşind să apere nu numai independenţa Munteniei, dar şi a Moldovei.

Cât timp a domnit Mircea cel Bătrân, Ţara Românească a dobândit cea mai mare întindere, de la Banatul de Severin până la Marea Neagră, inclusiv sudul Basarabiei şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidarea militară şi afirmarea politică pe plan internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei.

Într-un act din anii 1404-1406, apar titlurile sale:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.”

 

 

 

Fișier:Stema judetului Durostor.jpg

 

Foto: Stema judeţului românesc interbelic Durostor

A condus ţara cu înţelepciune, menţinându-i stabilitatea economică şi politică.

Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenţie binemeritată din partea specialiştilor în istorie şi disciplinele conexe, fiindu-i dedicat un important număr de studii.

 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_cel_B%C4%83tr%C3%A2n

http://istoriamilitara.org/

 

 

 

 

 

24/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: