PARTIDUL COMUNIST ROMÂN ȘI ”PROBLEMA EVREIASCĂ”

„Voi trebuie să reprezentați interesele maselor evreiești, nu pe linie națională, ci pe linia revendicărilor sociale, economice, culturale…”

– László Luka, alias Vasile Luca, reprezentant de frunte al aripii moscovite a P. C. R. –

„Burghezia evreiască, în frunte cu Filderman, care l-a susținut pe Antonescu.”

Aceste cuvinte aparțin comunistului Vasile Luca (născut László Luka) și fac parte din discursul rostit de acesta în Ședința cu responsabilii organizațiilor de masă, din 5 octombrie 1945 , la care a mai afirmat printre altele că
„Filderman se împăca foarte bine cu Maniu. (…) Se împăca foarte bine și cu jefuirile lui Antonescu.” (…) „nu ale lui Filderman și ale bandei lui capitaliste”.(Arh.St.București, CC al PCR. Cancelarie, dos. 86/1945, f.1, 15–30).

Foto: Wilhelm Filderman (1882-1963), doctor in Drept la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Uniunilor de Comunități Evreiești din România si președinte al Uniunii Evreilor Romani între 1929 și 1948, reprezentant al comunității evreilor în parlamentul român.

A fost unul din fondatorii Uniunii Evreilor Pământeni (1909), al cărei vicepreședinte devine din 1915. În Primul Război Mondial a luptat ca ofițer în armata română,fiind decorat cu ordinele Coroana României și Virtutea Militară. În calitatea sa de delegat din partea României la Conferința de Pace de la Paris din 1918, a avut contribuții la elaborarea Tratatului privind drepturile minorităților.  La 30 mai 1943 a fost deportat o scurtă perioadă de catre regimul antonescian în Transnistria.

După 23 august 1944, a intrat în conflict cu comuniștii, după ce a refuzat afilierea Uniunii Evreilor Români la Comitetul Democrat Evreiesc, organizația-marionetă a Partidului Comunist Român, motiv pentru care a fost arestat de noile autorități comuniste de câteva ori în 1945, tot de atâtea ori eliberat la intervențiile SUA.

În data de 12 martie 1948, aflând că era pe cale să fie arestat în calitate de spion englez, a părăsit țara clandestin împreună cu soția, stabilindu-se la Paris, în Franța. A fost judecat în contumacie în 1950 de autoritățile comuniste din România ”populară” și condamnat.  A obținut (1955) și cetățenia americană. S-a stins din viață la Paris, în 1963.

Referitor la poziția comuniștilor față de problema evreiască în țara noastră, Vasilică Militaru, președintele Asociației Neamul Românesc relatează faptul că, în Ședința cu reprezentanții organizațiilor de masă din 11 ianuarie 1946, ”tovarășul”Vasile Luca, reprezentant marcant al grupului de comuniști trimis de la Moscova care acaparase puterea în în România postbelică și în conducerea PCR, susținea următoarele:

Tov.Vasile Luca: ”Am spus că există la evrei un anumit sentiment creat de antisemitism, dar aceasta nu înseamnă că trebuie recunoscuți ca naționalitate aparte, dacă nu vrei să te sinucizi. Șovinismul românesc va striga atunci „Afară cu ei din țară!”.

”Trebuie să sprijinim cultura lor și tot ce e just. Dar nu vă lăsați conduși de sioniștii fasciști, reacționari.
Noi recunoaștem acest sentiment de care vorbeam, dar nu-l încurajăm, pentru că nu aduce nici un folos evreimii și ar fi absolut greșit de a-i recunoaște ca naționalitate aparte.

Nimeni nu neagă sentimentul național, ei ar vrea să devină o națiune, dar pentru aceasta trebuie o dezvoltare istorică.

Nimeni nu neagă existența anumitor revendicări, dar nu pe chestiunea națională, ci pentru nevoile evreilor, pentru rezolvarea acestor probleme cu democrația românească, în cadrul statului românesc.
Dar voi alunecați pe linia naționalistă șovină a fasciștilor evrei. Rolul vostru e să combateți această agitație naționalistă. Trebuie să vă ocupați cu problemele micilor meseriași, comercianți evrei.

Nu lucrați cu întreaga masă, pentru că nu se poate uni întreaga masă niciodată. Capitalistul, speculantul nu se unește cu muncitorul sau funcționarul evreu. Voi să aveți la bază muncitorul, micul meseriaș, micul comerciant, funcționarul – să le apărați interesele, să nu luați poporul evreu unitar cu revendicări specifice. Filderman se împăca foarte bine cu Maniu. El nu dorește să plece în Palestina. Se împăca foarte bine și cu jefuirile lui Antonescu.
Aceasta e linia noastră și am subliniat foarte ascuțit, când am combătut tendința de a uni pe toți evreii. Voi trebuie să reprezentați interesele maselor evreiești, nu pe linie națională, ci pe linia revendicărilor sociale, economice, culturale, împreună cu celelalte forțe democratice. Să nu ne lăsăm noi influențați. Nu trebuie ca voi să intrați în discuție cu acești sioniști, în loc să arătați revendicările juste ale evreilor.

Marea masă a evreilor nu se gândește la emigrarea în Palestina, căci văd ce-i acolo. Deci nu încercarea de a izola din punct de vedere național. Nu negăm acest sentiment, dar nu-l încurajăm. Trebuie să fim dialectici.

Căutăm să atragem pe evrei alături de noi, pentru democrație, pentru revendicările nu ale lui Filderman și ale bandei lui capitaliste, ci a maselor nevoiașe, mai mult din Ulița Evreiască decât din Lipscani. Aceasta e linia. Deci, noi recunoaștem dreptul celui ce vrea să plece de a pleca, dar până ce ești aici, lucrează cu noi.”. (Arh.St.București, CC al PCR. Cancelarie, dos. 8/1946, f.2, 5-8)

Vasile Luca (1898-1963), născut László Luka (foto), de etnie secuiască maghiară, a fost deputat în Sovietul Suprem al URSS între anii 1941-1944, Viceprimar al Cernăuților (Bucovina de Nord) în perioada de ocupație sovietică 1940-1941, deputat în Marea Adunare Națională între anii 1946-1952.

După 1944 a fost membru în secretariatul CC al PCR, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al finanțelor (1947-1952).

A fost căsătorit cu activista comunistă Elisabeta Luca (fostă secretară a Anei Pauker la Moscova), născută Betty Birnbaum, evreică de origine, veterană a Războiului Civil Spaniol.Vasile Luca a fost arestat în data de 14 august 1952, din „ordin superior” (vol. 132, f. 1), iar prin Sentința nr. 180/8 octombrie 1954 a Colegiului Militar al Curții Supreme a RPR a fost condamnat la moarte.

Fostul ministru de Finanțe a formulat o cerere de grațiere, însă Prezidiul Marii Adunări Naționale a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viață. Prin Decretul nr. 5/3 ianuarie 1963, deținutului Vasile Luca i s-a transformat pedeapsa de muncă silnică pe viață în muncă silnică pe 25 ani; la 27 iulie 1963 se consemna însă decesul acestuia în penitenciarul Aiud (vol. 173, f. 7).
La baza declanșării operațiunii de răspundere penală nu a existat niciun material din care să fi rezultat săvârșirea vreunei infracțiuni, ci o informare din partea partidului unic, în care Vasile Luca și apropiații acestuia erau considerați deviatori, dușmani și creatori ai unui grup antistatal (vol. 182, f. 1).

Sunt relatări conform cărora întreaga anchetă s-a desfășurat pe baza indicațiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, sub conducerea directă a ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Drăghici, folosindu-se mărturii neadevărate sau cu un grad de credibilitate scăzut.

În plus, multe dintre acuzații nu s-au confirmat (vol. Anexa 6, f. 1).
Avatarurile uneia dintre figurile marcante ale PCR/PMR, surprinse în copertele tocite ale unui dosar foarte solicitat de către cercetătorii acreditați la CNSAS, dezvăluie informații de interes științific privind modalitățile de soluționare a unor confruntări între grupurile de putere din conducerea PCR. Perdanții au plătit scump, iar învingătorii au „dictat” termenii judecății.

În cele ce urmează, se reproduc redat ad litteram, cîteva citate din stenograma, din 5 octombrie 1945, redactată la C. C. al P.C.R.

„Tov. Chiriţă: … În Moldova situaţia este şi mai grea. În Moldova nu este aproape un evreu ca să fie în producţie. Toţi se ocupă cu specula.

Tov. Ghizela Vass : Cu specula.
Tov. Chiriţă: Nu, pentru că aceşti evrei ar vrea să intre în producţie. Aceste mici gheşefturi care le fac nu le asigură existenţa. (…) Şi noi, în faţa acestor probleme, stăm fără nici un răspuns. (…).
Tov. Vasile Luca: Dar întreprinderile care se refac în Moldova, nu angajează muncitori evrei?
Tov. Ghizela Vass: Numai evrei angajează.
Tov. Chiriţă: Am convingerea, că în sânul nostru s-a creat un sectarism. (…) Care este poziţia Apărării Patriotice, după mine sectară? Eu nu zic, că ar trebui să fie puşi pe primul plan evreii. Dar între atâţia vorbitori, eu cred că trebuia un vorbitor evreu. Şi nu s-a pus. (…) Nu avem dreptul să băgăm capul în nisip şi să ignorăm o problemă care există în ţara românească; şi să lăsăm ca aceşti câţiva jidănaşi (sic) să se agite pe stradă, fără a putea să facă ceva. (…)
Tov. Elena Stoie: Dacă comitetul evreiesc a luat măsuri, ca să nu mai fie atâţia speculanţi?
Tov. Ghizela Vass: Merg la ţară, iau vite, iau tot şi dacă îi arestează, spun: tocmai pe mine mă arestezi, care am fost în Transnistria? Şi jandarmul le dă drumul. Mi-a povestit un tovarăş, că este o manifestare şi atitudine pur legionară pe care o întrebuinţează evreii. Dacă aveau un concurent creştin, se duceau şi-l denunţau, că: el mi-a împuşcat pe fiul meu. Au aceleaşi metode pe care le întrebuinţau în Transnistria… (…)
Tov. Ghizela Vass: Reacţionarii evrei primesc bani din partea englezilor.
Tov. Vasile Luca: … Nu putem tolera, şi în special voi nu puteţi tolera, la evrei, ca pe baza suferinţelor să se creeze acum o situaţie privilegiată, de jaf şi asuprire a populaţiei româneşti. Dar voi nu combateţi aceasta. Şi faptele nu sunt cu caracter izolat, ci au caracter de masă. Cu aceste fapte m-am întâlnit şi eu personal în Moldova, atunci când era încă cald, abia ieşiţi din lagăre, din ghetouri, eliberaţi de Armata Roşie.

Cu capcana, cu laţul nu ai fi putut prinde un evreu, ca să ajute la săparea tranşeelor, în dosul frontului de 50-100 km, ca să ai linie de apărare şi să nu reuşească nemţii să facă un contraatac. Şi o sămânţă o vindeau cu 5 ruble la ostaşii roşii şi puteau trăi bine cu familia şi au strâns milioane. 

Şi ce au făcut cei din lagăre? Au venit cu saci de ruble. Au cumpărat ruble cu 5 lei şi le-au vândut cu suta apoi. Dacă ei ar fi vrut să se încadreze în producţie, de ce nu s-au creat cu aceste imense capitaluri, întreprinderi, pe care să le pună în funcţie, să refacă Moldova, să ia aceşti evrei în întreprinderi ca muncitori. De ce n-au făcut-o? Pentru că sunt capitalişti şi speculanţi. Sunt împotriva populaţiei evreieşti şi cu ei nu ne putem uni. Nu putem combate antisemitismul, dacă nu combatem această plagă.

Îmi spune că s-au îmbrăcat în haine ruseşti şi au luat vitele de la ţărani. (…) Trebuie să înţeleagă şi trebuie explicat, pentru că ce nenorocire am fi avut în Moldova… Partidul este compus din evrei numai, organizaţiile celelalte sunt evreieşti, poliţia, aparatul administrativ, evreieşti, şi atunci s-a spus: Ce este aici, este un stat evreiesc sau un stat românesc? ()… Antisemitismul nu-l combaţi scoţându-i pe evrei din lagăr şi punându-i în fruntea tuturor. (…) Au venit din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari.

(Teodor Wexler, Mihaela Popov, ANCHETE şi PROCESE UITATE. 1945-1960. Documente. Editura Fundaţia W. Filderman, Bucureşti, f. a., vol. 1, pag. 17-31).

”Tovarășa” Ghizela Vass (foto) (născută Gitta) (n. 22 aprilie 1912, Iași – d. 2004, București) a fost o activistă comunistă din România, bunica din partea mamei a lui Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputaților. S-a născut într-o familie de origine evreiască din Basarabia și a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 – 1957.

A intrat în PCR în 1933, când partidul comunist era compus în mare parte din agenți NKVD și a avut o ascensiune foarte rapidă. În 1945 ea ajunsese membru al CC al PCR și a reușit să se mențină în funcții până la sfârșitul anilor ’70. Printre sarcinile Ghizelei Vass s-au aflat, până la începutul anilor ’40, și „eliberarea” moldovenilor de la Chișinău de sub „jugul burghezo-moșieresc românesc”, iar, ulterior, după 1945, eliberarea românilor de la București „de sub jugul lui Iuliu Maniu și Brătianu”.Între 1948-1984 a fost membru al CC al PCR, secretar al organizației PCR din București (din 1953, când a fost exclusă din Secția Externă a CC, în urma campaniei antievreiești din rândurile nomenclaturii) și șef de secție la CC al PCR (1975-1984). În 1980, fiica și ginerele ei (Eugen Zeiligsohn, medic) au plecat într-o excursie în Europa, stabilindu-se ulterior în SUA.

După ce a fost director adjunct al Secției Organizatorice a CC al PMR, în 1954 a fost admisă în secretariatul CC, iar în 1958 a devenit șefa secției relații internaționale a partidului.A fost soția lui Ladislau Vass, ilegalist maghiar, fost adjunct al ministrului finanțelor și membru al Comisiei de Revizie a CC al PMR, și o apropiată a Elenei Ceaușescu. În mai 1961 a fost decorată cu medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.

La începutul anilor ’70, a fost „marginalizată” de Ceaușescu în funcția de adjunct al secției relații internaționale, iar în 1982, pensionată. După pensionare, a fost numită vicepreședintă a Crucii Roșii, păstrându-și privilegiile.

Un amănunt picant este modul cum numeroși activiști importanți ai Partidului Comunist Român își botezau odraslele. Astfel Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-au botezat fiicele cu numele de Ana confirmând slugărnicia lor față de Anei Pauker, ei considerând părerile și opiniile acesteiaca fiind infailibile. În mod similar Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi, Ghizela Vass, Alexandru Sencovici și Vasile Vîlcu și-au botezat băieții cu numele de Gheorghe după numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghizela_Vass)

Publicitate

Începuturile comunizării României și problemele ridicate de evreii întorși din lagăre

E bine să știm!

Evreii comuniști spuneau despre evreii întorși din Transnistria: „Au venit din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari.”

Iată, redate ad litteram în https://infobrasov.net/ evreii-comunisti-despre-evreii-intorsi-din-transnistria /, cîteva citate din stenograma, din 5 octombrie 1945, redactată la C. C. al P.C.R.

„Tov. Chiriţă: … În Moldova situaţia este şi mai grea. În Moldova nu este aproape un evreu ca să fie în producţie. Toţi se ocupă cu specula.
Tov. Ghizela Vass (mătușa fostului viceguvernator Bogdan Olteanu, a demisionat în urma unor fapte de corupție dar si matușa unei alte liberale portocalii cu functie înaltă – prim-vicepreşedinte PNL, Andreea Paul , verișoara lui Olteanu n.r.): Cu specula.
Tov. Chiriţă: Nu, pentru că aceşti evrei ar vrea să intre în producţie. Aceste mici gheşefturi care le fac nu le asigură existenţa. (…) Şi noi, în faţa acestor probleme, stăm fără nici un răspuns. (…).
Tov. Vasile Luca: Dar întreprinderile care se refac în Moldova, nu angajează muncitori evrei?
Tov. Ghizela Vass: Numai evrei angajează.
Tov. Chiriţă: Am convingerea, că în sânul nostru s-a creat un sectarism. (…) Care este poziţia Apărării Patriotice, după mine sectară? Eu nu zic, că ar trebui să fie puşi pe primul plan evreii.

Dar între atâţia vorbitori, eu cred că trebuia un vorbitor evreu. Şi nu s-a pus. (…) Nu avem dreptul să băgăm capul în nisip şi să ignorăm o problemă care există în ţara românească; şi să lăsăm ca aceşti câţiva jidănaşi (sic) să se agite pe stradă, fără a putea să facă ceva. (…)
Tov. Elena Stoie: Dacă comitetul evreiesc a luat măsuri, ca să nu mai fie atâţia speculanţi?
Tov. Ghizela Vass: Merg la ţară, iau vite, iau tot şi dacă îi arestează, spun: tocmai pe mine mă arestezi, care am fost în Transnistria? Şi jandarmul le dă drumul.

Mi-a povestit un tovarăş, că este o manifestare şi atitudine pur legionară pe care o întrebuinţează evreii. 

Dacă aveau un concurent creştin, se duceau şi-l denunţau, că: el mi-a împuşcat pe fiul meu.

Au aceleaşi metode pe care le întrebuinţau în Transnistria… (…)
Tov. Ghizela Vass: Reacţionarii evrei primesc bani din partea englezilor.
Tov. Vasile Luca: … Nu putem tolera, şi în special voi nu puteţi tolera, la evrei, ca pe baza suferinţelor să se creeze acum o situaţie privilegiată, de jaf şi asuprire a populaţiei româneşti. Dar voi nu combateţi aceasta.

Şi faptele nu sunt cu caracter izolat, ci au caracter de masă. Cu aceste fapte m-am întâlnit şi eu personal în Moldova, atunci când era încă cald, abia ieşiţi din lagăre, din ghetouri, eliberaţi de Armata Roşie.

Cu capcana, cu laţul nu ai fi putut prinde un evreu, ca să ajute la săparea tranşeelor, în dosul frontului de 50-100 km, ca să ai linie de apărare şi să nu reuşească nemţii să facă un contraatac.

Şi o sămânţă o vindeau cu 5 ruble la ostaşii roşii şi puteau trăi bine cu familia şi au strâns milioane. 

Şi ce au făcut cei din lagăre? Au venit cu saci de ruble. Au cumpărat ruble cu 5 lei şi le-au vândut cu suta apoi.

Dacă ei ar fi vrut să se încadreze în producţie, de ce nu s-au creat cu aceste imense capitaluri, întreprinderi, pe care să le pună în funcţie, să refacă Moldova, să ia aceşti evrei în întreprinderi ca muncitori.

De ce n-au făcut-o? Pentru că sunt capitalişti şi speculanţi. Sunt împotriva populaţiei evreieşti şi cu ei nu ne putem uni. Nu putem combate antisemitismul, dacă nu combatem această plagă.

Îmi spune că s-au îmbrăcat în haine ruseşti şi au luat vitele de la ţărani. (…) Trebuie să înţeleagă şi trebuie explicat, pentru că ce nenorocire am fi avut în Moldova… 

Partidul este compus din evrei numai, organizaţiile celelalte sunt evreieşti, poliţia, aparatul administrativ, evreieşti, şi atunci s-a spus: Ce este aici, este un stat evreiesc sau un stat românesc? ()…

 Antisemitismul nu-l combaţi scoţându-i pe evrei din lagăr şi punându-i în fruntea tuturor. (…) Au venit din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari.

(Teodor Wexler, Mihaela Popov, ANCHETE şi PROCESE UITATE. 1945-1960. Documente. Editura Fundaţia W. Filderman, Bucureşti, f. a., vol. 1, pag. 17-31).

Evreii, comunismul şi Securitatea – O istorie fără perdea

 

 

 

 

 

 

 

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Evreii, comunismul şi Securitatea

 

 

 

 

 

”Comunismul a fost adus în România de evrei”, se aude de multă vreme încoace. Şi, completînd axioma de mai sus, se mai spune, bineînţeles, că pentru valurile de crime ale comunismului sînt vinovaţi tot evreii, dar şi ungurii din Securitate.

Care este adevărul şi unde începe dezinformarea, cît este istorie şi cînd intră în ”mitologia bestiariului” rolul evreilor în cadrul sistemului comunist? , se întreabă istoricul   Marius Oprea în https://www.monitorulsiguranteicetateanului.ro .

83% din securişti erau români, dar la comandă erau preponderent evrei şi maghiari

La crearea ei în 30 august 1948, prin Decretul 221, raportul români/neromâni cu putere de decizie la nivelul conducerii Securităţii reflecta componenţa etnică a partidului comunist din anii ilegalităţii.

În fond, “munca de mare răspundere”, cea a represiunii operată de Securitate, trebuia dată în sarcina unor veterani ai mişcării comuniste şi a unor foşti agenţi acoperiţi ai NKVD, dintre care cei mai mulţi nu erau români.

Aşa că, dacă este greu de dovedit caracterul “ne-românesc” al Securităţii ca instituţie în primii ei ani de activitate (excepţie făcînd “importul” modelului din URSS), caracterul ei antiromânesc este certificat de crimele şi abuzurile care au însîngerat din 1948  şi pînă în 1989 ţara.

După decembrie 1989, cadre ale Securităţii, formate în anii naţional-comunismului, ofiţeri care caută să-şi justifice şi să îşi apere trecutul, foşti activişti de partid insistă asupra identităţii ne-româneşti a celor care au săvîrşit atrocităţi în numele comunismului. 

Adevărul este însă altul şi arată preponderenţa etnică a românilor în aparatul Securităţii. În ceea ce priveşte poziţia evreilor în aparatul represiv, o serie de documente sînt lămuritoare. Primele statistici din punct de vedere etnic făcute la Direcţia Generală a Securităţii la finele anului 1948, puţin după înfiinţarea aparatului poliţiei politice comuniste, arată că în Direcţia Generală a Securităţii Poporului lucrau 890 români, 127 evrei şi 7 maghiari, iar în serviciile teritoriale 1781 români, 192 evrei şi 205 maghiari, cei din urmă avînd o pondere mai mare în Cluj, Oradea, Mureş şi ţinuturile secuieşti.

Oricum, una peste alta, totalul în procente la nivelul întregii Securităţi arată că 83% din personalul acesteia, în chiar anii de teroare stalinistă erau români, 10% evrei, 6% maghiari şi 1% alte naţionalităţi.   

Nu se poate pune problema falsificării datelor statistice prezentate mai sus. Dosarele de la cadre cuprind (între alte documente) chestionare unde au fost trecute numele reale ale ofiţerilor, care între timp, întrucît ocupau cele mai înalte funcţii din ierarhia Securităţii, şi-au “românizat” identitatea; în aceleaşi chestionare, la rubrica naţionalitate a fost înregistrată întodeauna naţionalitatea reală şi nu cea sugerată de numele de împrumut.

Deşi comanda Securităţii era în aparenţă românească (director general Pintilie Gheorghe, director adjunct Vladimir Mazuru – doar Boris Grunberg devenind Alexandru Nicolschi), în dosarele de cadre figurează naţionalitatea reală: Nicolschi este trecut în scripte, de pildă, drept evreu.

Nu se poate nega nici faptul că în funcţiile de comandă la Direcţii şi la serviciile  teritoriale ale Securităţii au fost în acei ani persoane de origine evreiască, maghiară sau de alte naţionalităţi, care nu reflectau componenţa etnică a instituţiei în întregul ei (dominată de români).

Cu alte cuvinte, adevărul e că, cel puţin în primii  ani ai Securităţii (pînă în 1952), minoritarii evrei şi maghiari au condus cele mai multe din structurile de comandă ale Securităţii Poporului, care era formată în majoritate din români. Dar cei mai mulţi dintre comandanţii evrei şi maghiari din Securitate au fost înlăturaţi de Alexandru Drăghici de la comandă, odată cu numirea acestuia în fruntea Ministerului Afacerilor Interne (27 mai 1952), cînd a început o amplă acţiune de “românizare” a Securităţii. 

Evreii – victime ale unui comerţ cu carne vie

Marea majoritate a populaţiei evreieşti din România nu a simpatizat cu comunismul, ci a fost, ca şi românul de rînd, o victimă a acestuia.

Acest fapt istoric este subliniat de emigrarea masivă a evreilor către Palestina, chiar în anii în care propaganda naţional-comunistă le atribuie puterea discreţionară (pînă în pragul morţii lui Stalin, cînd au şi început persecuţii antisemite în ţările comuniste) şi îi face vinovaţi de crimele comunismului.

Evreii au fost, de fapt, victime ale unui adevărat comerţ cu carne vie. Practica consacrată de regimul comunist în ultimele sale decenii, a fost traficul de carne vie către Israel sau Germania (”vînzarea” de evrei şi saşi), care devenise o politică de stat. Aceasta fusese inaugurată, de fapt, încă de la instalarea regimului. 

Un raport de anchetă al Securităţii din 1953 arăta că “Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker au discutat şi au stabilit – la cererea ambasadorului statului Israel, adresată lui Luca în 1949, eliberarea a 5 elemente capitaliste, arestate pentru transferuri ilegale de valută, în schimbul unei sume de 500.000 dolari, lucru ce s-a făcut”.

Practica mituirii celor ce puteau dispune eliberarea de paşapoarte pentru Israel a cunoscut o largă răspîndire atunci, ca şi mai tîrziu.

Acceptau mita micii funcţionari, ca şi marii demnitari ai regimului, iar în cele din urmă vînzarea a ajuns o politică de stat.

În documentele vremii se specifica în mod clar: “emigranţii evrei, odată plecaţi din Bucureşti, nu vor avea dreptul să aibă asupra lor nici un fel de bani”. De asemenea, statul Israel era nevoit să achite o subvenţie de 90 de dolari pentru fiecare emigrant.

Acţiunea de emigrare era dublată de cea de spoliere a populaţiei evreieşti, nevoită să-şi lase în România majoritatea bunurilor.

Cu toate acestea, pînă la începutul anului 1951, aproximativ 110.000 evrei au emigrat în Israel, proces desfăşurat sub rigurosul control al autorităţilor, prin intermediul Miliţiei şi mai ales al Securităţii, fără al cărei aviz nimeni nu putea părăsi ţara. Iar avizul de cele mai multe ori se obţinea prin tradiţionalul obicei al şpăgii. 

Opraţiunile au continuat, chiar dacă nu cu aceeaşi amploare, pe toată durata regimului comunist.

Cînd în 1968 Alexandru Drăghici a fost chemat să dea socoteală pentru felul în care acţionase ca ministru de interne, el a făcut cîteva precizări incomode şi în legătură cu emigrarea evreilor, devenit de astă dată subiect sensibil: “La Prezidiul Permanent am arătat motivul, dar în plenară nu am vrut să spun că am umblat cu bani în chestiunea aceasta.

În momentul cînd am plecat de la Ministerul de Interne (la 24 iulie 1965 – n.n.), am predat în cont la Banca de Stat 6.250.000 dolari de la aceştia care plecau afară şi plăteau în valută. Eu am raportat conducerii această problemă; am avut aprobare în această privinţă”.

Departe de a profita de pe urma regimului comunist, marea masă a populaţiei evreieşti a fost tratată de acest regim ca o marfă.

Pe un evreu se încasa între 3.000 şi 9.000 de dolari, în funcţie de pregătire, statut social, vîrstă, stare de sănătate.

Am văzut ”formulare” de evaluare întocmite de Securitate, care arată cinismul cu care regimul trata acest subiect, conştient că face un comerţ cu oameni.

Cei ce s-au făcut că uită acest lucru după 1989, au fost tocmai cei care au cîştigat de pe urma vînzării lor: foştii securişti, deveniţi ”patrioţi” ai ”Vetrei Româneşti”.

”Pogromul tăcut” – evreii în atenţia Securităţii

Un ”pogrom tăcut”, aşa definea la începutul anilor ‘60 un raport secret al Ambasadei Americane la Bucureşti tratamentul aplicat atît evreilor care alegeau să plece din România, cît şi celor care rămîneau în ţară şi care, treptat, au fost îndepărtaţi din orice fel de funcţii de decizie în cadrul aparatului de partid şi de stat.

Evreii (puţini) cîţi au rămas în ţară s-au aflat în permanenţă în atenţia Securităţii.

De populaţia evreiască se ocupa un biroul în cadrul Serviciului Naţionalităţi conlocuitoare din Direcţia I-a, iar cultul mozaic intra în atribuţiile Biroului 3 din cadrul Serviciului III Culte din aceiaşi Direcţie a I-a de informaţii interne.

În 1949, la înfiinţare, acest birou avea un număr de 61 informatori recrutaţi. În acelaşi an “s-au repartizat acestui Serviciu 12.920 lucrări înregistrate, s-au creat 6.800 evidenţe personale complete ale activiştilor fruntaşi antidemocraţi ai cultelor din ţară.

S-au redactat în total 3.485 note informative, dintre care 2.325 ca prezentînd importanţă, au fost îndrumate la Cabinet” – ceea ce arată că populaţia evreiască era tratată cu aceeaşi măsură de către aparatul represiunii comuniste – şi aşa au stat lucrurile pînă la sfîrşit.

Principalul subiect urmărit era manifestarea dorinţei de emigrare, care era ”exploatată” de Securitate.

Poate că cel mai sugestiv este reflectată situaţia evreilor din România în anii comunismului într-un manifest din 1951, redactat în numele unui ”Front al Independenţei Naţionale”, de fapt o ”scrisoare deschisă” adresată lui Gheorghiu-Dej în 1951.

Între altele, în acest manifest i se reamintea lui Dej că ”aţi luptat în ilegalitate pentru a pune capăt şovinismului şi a urei faţă de naţionalităţile conlocuitoare.

Într-adevăr, aţi realizat această egalitate atît pentru marea masă a poporului român, cît şi pentru celelalte naţionalităţi conlocuitoare. Român sau ungur, evreu sau neamţ, la fel simte nedreptatea, mizeria şi teroarea. Prin practicile regimului vostru, aţi reuşit să realizaţi acest mare deziderat – unirea poporului român cu naţionalităţile conlocuitoare, unire în ura şi lupta împotriva voastră.

Antisemitismul nu aţi reuşit a-l înlătura. În regimul democraţiei populare, antisemitismul s-a lăţit şi a cuprins mase din ce în ce mai largi. Oameni care o viaţă întreagă au luptat împotriva antisemitismului, astăzi i-aţi transformat în ceea ce nu au fost niciodată. 

Vinovat de acest fenomen nu este poporul român, a cărei fire blîndă este incompatibilă cu ura aproapelui.

Adevăraţii vinovaţi nu sînt decît tov. Ana Pauker, Chişinevschi şi ceilalţi conaţionali ai lor, care pentru a-şi justifica înaltele poziţii în conducerea partidului şi a statului, ţin cu tot dinadinsul a-şi păstra baza de mase, care pentru ei este existenţa maselor evreieşti din ţara noastră, aceste mase evreieşti care şi-au manifestat deschis ura lor faţă de regimul vostru, prin zecile de mii de cereri pentru a fi lăsaţi să emigreze în Israel şi care sînt ţinuţi cu forţa mai departe în ţară.

Ana Pauker şi ceilalţi evrei din conducerea partidului au crezut că, acordînd posturi înalte la cîteva mii de evrei, făcîndu-i ofiţeri superiori în Miliţie, Securitate şi Armata regulată, şefi de servicii şi directori în toate instituţiile de stat şi ministere, numind alte cîteva mii de evrei în posturi mai mici în locul românilor concediaţi, vor reuşi să înşele masele evreieşti şi va curma dorinţele de emigrare. 

Masele populare româneşti nu au luat din aceste practici decît faptul ce l-au simţit pe spinarea lor – înlăturarea românilor de la posturile de conducere şi înlocuirea lor cu evrei. Românii care nu aveau nici o vină decît aceea că o viaţă întreagă au fost simbriaşii statului se vedeau peste noapte înlocuiţi cu evrei, care majoritatea fuseseră mari negustori, afacerişti de bursă neagră, oameni care în viaţa lor n-au ştiut ce este lipsa materială, nici chiar în timpul guvernării legionare.

Masele populare au confundat toată populaţia evreiască cu aceste lichele evreieşti şi astfel antisemitismul s-a întins, a crescut cum n-a fost niciodată în rîndurile poporului român.

Populaţia evreiască care şi-a dat seama de acest fenomen, acea populaţie săracă şi amărîtă care a suportat toate ororile practicelor antisemite nu mai vrea ca în ziua cînd voi veţi da socoteală de faptele voastre în faţa poporului, ei să cadă victime nevinovate şi pentru acest motiv cererile de emigrare s-au înmulţit şi chiar dintre acei care le-aţi dat posturi înalte ar pleca bucuroşi în Israel de teama zilei de mîine, dacă ar avea siguranţa că dorinţa lor ar fi aprobată”. 

În cele din urmă, pînă la finele regimului comunist, aşa au şi stat lucrurile. Numeroasa minoritate evreiască din România, în spinarea căreia a fost pusă, din cauza evreilor înscrişi în număr mare în minusculul PCR în anii ilegalităţii, care au ajuns în funcţii de conducere după ocuparea ţării de către sovietici, cauzînd falsa percepţie potrivit căreia ei ”conduc regimul”, a fost de fapt prima care a început să părăsească ”raiul comunist”: au emigrat peste 400.000 de evrei, începînd încă din 1948.

În 1989, comunitatea evreiască aproape că dispăruse; la finele secolului trecut, în România mai trăaiu sub 7.000 de evrei.

Petre Ţuţea afirma în anii ’90 că la noi ”antisemitismul nu mai are obiect”: evreii din România dispăruseră.