CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Unirea Basarabiei cu România îi sperie și astăzi pe ruși…

România este una dintre țările care cunoaște cel mai bine ce înseamnă agresiunea sau ocupația rusă, iar 28 iunie 1940 este consemnată drept o zi neagră în istoria țării.

Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, prin invazia Poloniei și în baza înțelegerii dintre Hitler și Stalin, sovieticii au înaintat României ultimatumuri de evacuare a Basarabiei, a Nordului Bucovinei și a ținutului Herța pe 26 și 27 iunie 1940 (ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret sovieto-nazist din 23 august 1939).

Cele prezentate mai sus sunt fapte istorice consemnate, însă conform propagandei ruse ziua de 28 iunie ar trebui să fie considerată drept ziua „eliberării”.

Istoria falsificată la Moscova spune că „în 1918, a avut loc un act de ocupație militară, anexarea forțată a Basarabiei de către România regală”, conform unei evocări din publicația Vedomosti.md.

Prin urmare, pe 28 iunie, Republica Moldova ar trebui „să sărbătorească eliberarea regiunii de expansiunea românească”, fiindcă „în această zi a anului 1940, unități ale Armatei Roșii au intrat pe teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord, care au fost ocupate de România regală timp de mai bine de 22 de ani”, scrie în EurAsia Daily.

Ne amintim că în data de 27 martie 1918, Sfatul Țării, organul suprem de conducere de peste Prut ales în octombrie 1917, întrunit în ședință solemnă la Chișinău pentru a vota unirea Basarabiei cu România, fiind prima provincie românească care a cerut să revină la patria mamă.

Teritoriul dintre Nistru și Prut s-a aflat timp de peste un secol (de la 1812) sub ocupația Imperiului Rus, după semnarea tratatului de pace de la București în urma războiului ruso-turc izbucnit în 1806.

Cristina Melnic, cercetător asociat la Centrul de Studii sino-ruse (CSSR) din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (ISPRI), scrieîn https://larics.ro consemnează că,imediat după anexare, pentru a pune bazele planului de deznaționalizare a etnicilor români, guvernul sovietic a dezmembrat Basarabia în trei părți.

Partea centrală a fost denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și i-au fost alăturate 4.100 kmp de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului, iar sudul Basarabiei (de la Marea Neagră) și partea de nord a acesteia, împreuna cu nordul Bucovinei și Ținutul Herța, și restul din fosta republica autonomă înființată peste Nistru în 1924, au fost atribuite Ucrainei.

Așadar, „prin eliberarea Basarabiei de sub ocupația română a fost posibilă realizarea ideii de renaștere a statalității moldovenești, iar poporul republicii s-a simțit ca o adevărată națiune unică – cu propriile tradiții, identitate și istorie. Visul de reunificare a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului s-a împlinit”, se spunea într-un articol din EurAsia Daily.

Această narațiune falsă privind identitatea diferențiată a românilor moldoveni față de locuitorii celorlalte provincii românești dublată de specificul teritorial al moldovenilor dintre Prut și chiar dincolo de Nistru a constituit punctul central al strategiei sovietice de deromânizare și respectiv, de rusificare (sovietizare) a basarabenilor.

Sursă foto: neamulromanescblog.wordpress.com

În cadrul României Mari s-a constat că Basarabia era regiunea cel mai puțin alfabetizată și școlarizată (cu un coeficient de analfabetism de 62% în 1930). Impunerea obligativității studiilor primare în 1921 pentru toți copiii de vârstă școlară a redus gradul de analfabetism din provincie, însă în mediul rural s-a menținut un absenteism școlar ridicat.

Odată cu venirea sovieticilor, procesul de școlarizare a continuat, însă scopul acestuia a fost de rusificare. Rușii au transformat analfabetismul din Basarabia într-o oportunitate pentru deznaționalizare și formarea „omului nou sovietic”.

În articolele de propagandă rusă se enumeră următoarele date: „Până în 1941, în republică erau 1896 de școli, în 70% dintre ele predarea se făcea în limba moldovenească. Deja în 1940 au fost publicate în republică 1,5 milioane de cărți cu 138 de titluri, dintre care circa 1,2 milioane în limba moldovenească; Au fost publicate 56 de ziare, trei reviste, al căror tiraj unic a depășit 205 mii de exemplare”.

Între timp se trecuse de la alfabetul latinizat la cel rus, iar în toate școlile din Basarabia s-a trecut la învățarea obligatorie a limbii și literaturii ruse. Toate aceste cifre redau mai degrabă impacientarea cu care Stalin dorea dezrădăcinarea și transformarea identitară a românilor din Basarabia în „moldoveni sovietici”.

Pe alocuri narativul educației sovietice se mai ivește în publicațiile menite să manipuleze opinia publică de la Chișinău, precum se redă într-un editorial din Komsomoliskaia Pravda semnat de Natalia Isaeva, „sub sovietici, moldovenii au primit studii superioare, iar sub români pășteau oile”.

În realitate, expresia „școală la români” avea să se perpetueze în memoria publică încă mult timp în vremea URSS, ca simbol al percepției clare a populației în ceea ce privește șansa la educație – și calitatea acesteia – oferită de statutul român populației basarabene.

În aceeași ordine de idei, propaganda rusă se perpetuă prin mitul „jandarmului român” sau narativele legate de gradul de inferioritate cu care au fost priviți basarabenii în timpul administrației românești.

De asemenea, grandoarea lumii (ruse) sovietice este incomparabilă cu fragilitatea și neputința unui stat român de a-și proteja oamenii.

Rușii încă se tem de Unire

Toate aceste interpretări false ale istoriei și mituri propagandistice s-au regăsit de-a lungul timpului în discursurile oficialilor de la Kremlin la adresa României și Republicii Moldova.

Ne amintim de reacția Ambasadei Ruse de la București de ziua anexării Basarabiei și Bucovinei de Nord, care, potrivit acesteia, trupele sovietice ar fi fost întâmpinate de populația locală cu „bucurie și chiar exultare”.

Captură: Pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România

            În contextul în care Ucraina și Republica Moldova au devenit țări candidate la aderarea la UE, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a avertizat că liderii de la București doresc refacerea României Mari.

Prima ședință comună din istorie a parlamentelor moldovean și român s-a încheiat cu deputații dansând și ținându-se de mână. Arăta foarte amuzant. Dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante,scria oficialul rus într-o postare pe telegram (https://t.me/medvedev_telegram/122).

Medvedev consideră că oficialii de la București, instigați de „integratorii” de la Bruxelles, „nu pot fi deranjați de ideea recreării proiectului României Mari îngropat de Armata Roșie în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

Dacă totul a fost așa de frumos cu ocupația sovietică, dacă basarabenii au avut atâtea beneficii și privilegii, dacă totul e așa cum spune propaganda Kremlinului, cum se face că și astăzi, la atâtea decenii de la evenimentele de atunci, teama cea mai mare a Rusiei este tot… Unirea cu România?!

15/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

Legi şi fărădelegi care reglementează statutul limbii de stat în R.Moldova

Limba moldovenească - Wikipedia

Motto:

A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiintifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”.

(Eugeniu COŞERIU, lingvist român cu reputaţie internaţională, născut în Basarabia).

Legile şi fărădelegile despre limbi

La început au fost legile. Avem în vedere cele trei legi adoptate în 1989:

„Cu privire la statutul limbii de stat a R.S.S. Moldoveneşti”,

„Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti” şi

„Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină”.

Imperiul sovietic (U.R.S.S.) încă funcţiona, partidul comunist (P.C.U.S.) nu dădea semne de moarte (dimpotrivă, după „restructurarea” şi „transparenţa” declarate de tânărul pe atunci Mihail Gorbaciov, strecurat ca prin minune între mastodonţii din conducerea de vârf a statului şi partidului, alimenta speranţe de revigorare şi evoluţie), Vladimir Lenin continua să fie numai pe ici-acolo criticat (dar nu şi aruncat din mentalitatea şi comportamentul social al maselor), şi într-un atare context social-politic Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti adoptă hotărâri de neimaginat până la acea vreme:

„A trece scrisul limbii moldoveneşti la grafia latină” şi, îndeosebi, „A abroga Legea R.S.S. Moldoveneşti din 10 februarie 1941 «Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus»”.

Faptul că în toate textele se scria „limba moldovenească” nu e cazul să ne mire.

După 1812 Rusia, care luase fără vreun temei juridic Basarabia, a avut grijă întâi să tolereze glotonimul limba română, apoi să-l înlocuiască treptat cu „limba moldovenească”, pentru ca, de pe la 1871, să stopeze procesul de predare în limba acestui pământ, trecând oficial la limba rusă pe întreg teritoriul imperiului (mai concret şi mai detaliat în privinţa aceasta a se vedea: Lidia Colesnic-Codreanca, Limba română în Basarabia (1812-1918), Chişinău, Editura Museum, 2003).

Ştafeta „limbii moldoveneşti”, deosebită de limba română, necesară ţarismului pentru a edifica o naţiune „moldovenească”, alta decât cea română, a fost preluată de imperiul sovietic, astfel încât decenii la rând conaţionalii noştri de până la 1989 (iar unii – şi după acest an) afirmă – în opinia lor, justificat – că bunicii şi părinţii lor au fost „moldoveni” şi au vorbit „limba moldovenească”, scria filologul și pedagogul Ion CIOCANU în prestigioasa revistă Revista Limba Română Nr. 7-8, anul XIX.

Imagini pentru limba moldovenească photos

Foto: Peste Prut, ocupanţii ruşi au născocit şi un aşa zis „Cuvântelnic” (adică un dicţionar) ruso- moldovenesc…

Din păcate, aşa a fost, însă e regretabil că numiţii concetăţeni nu se interesează cine şi în ce scop i-au transformat în… „moldoveni” vorbitori de „limba moldovenească”.

Abia după declararea „restructurării” şi „transparenţei” gorbacioviste ni s-a permis să ne aducem aminte că am fost şi suntem români şi că vorbim limba română.

Zicem „ni s-a permis” şi ne gândim la nişte discuţii furtunoase, cu participarea unor iluştri savanţi ruşi şi ucraineni, între care Vladimir Şişmariov, Ruben Budagov, Samuel Bernştein, Dmitri Mihalci, Rajmund Piotrowski, Stanislav Semcinski ş.a., în cadrul cărora se afirma argumentat că limba „moldovenească” este, în temei, limba română, împestriţată însă cu rusisme şi scrisă cu alfabet rusesc.

Pe urmele dezvăluirilor făcute publice de tot mai mulţi scriitori, ziarişti, istorici, jurişti şi, nu în ultimul rând, savanţi filologi, se trezeau conaţionalii noştri, care înţelegeau tot mai limpede că e timpul să ne salvăm de teroarea limbii ruse, iar româna să fie declarată în republica noastră drept limbă oficială.

Regimul comunist, încă în vigoare, acceptă formarea unei ample Comisii interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti.

Da, „moldoveneşti”, pentru că stereotipul nu putea fi depăşit repede, uşor şi definitiv.Nu minimalizăm câtuşi de puţin contribuţia vreunui membru al pomenitei Comisii, a cărei sarcină principală era pregătirea unei Legislaţii lingvistice, dar evidenţiem activitatea – în cadrul acelei Comisii – a lui Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş şi Ion Borşevici, care, prin sutele de articole, dialoguri radiofonice şi televizate, cuvântări întru susţinerea ideii de declarare a limbii poporului băştinaş majoritar drept limbă oficială, au apropiat ziua convocării Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, la care au participat aproximativ un milion de cetăţeni, exprimându-şi voinţa fermă de a adopta Declaraţia de Independenţă, în care limba oficială a statului nostru a fost numită corect – română –, şi legile despre limbi, discutate între timp cu un entuziasm nemaiîntâlnit până atunci.

Cartea lui Ion Dumeniuk şi Nicolae Mătcaş Coloana infinită a verbului matern (Chişinău, Editura Hyperion, 1990) şi tratativele deloc ordinare şi uşoare ale lui Ion Borşevici în cadrul Comisiei, apoi şi în cel al Sesiunii a treisprezecea a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti (desigur, şi alte articole, studii, luări de cuvânt ale altor autori) ne pot crea o imagine veridică a drumului extrem de complicat şi anevoios până să fie aprobate prin lege deziderate ca „În scopul lichidării deformărilor survenite în construcţia lingvistică din R.S.S. Moldovenească, al luării sub protecţia statului a limbii moldoveneşti – una dintre premisele fundamentale ale existenţei naţiunii moldoveneşti în cadrul formaţiei sale naţional-statale suverane, al asigurării funcţionării ei în toate sferele pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti şi al reglementării relaţiilor lingvo-naţionale în republică, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti hotărăşte:

„A completa Constituţia (Legea Fundamentală) a R.S.S. Moldoveneşti cu articolul 701 având următorul conţinut:Articolul 701: Limba de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti este limba moldovenească. Limba de stat este folosită în viaţa politică, economică, socială şi culturală şi funcţionează pe baza grafiei latine” sau „…ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă…”.

Legile despre limbi, din care am citat, au fost echivalente cu o răzbunare a românilor din Republica Moldova pentru veacurile de oprimare naţională şi culturală de după 1812.

Cu toate compromisurile făcute regimului care încă mai dăinuia, în primul rând – acceptarea denumirilor „popor moldovenesc” şi „limba moldovenească”, în al doilea rând – atitudinea blândă faţă de limba rusă şi faţă de celelalte limbi vorbite la est de Prut, legile despre limbi din 1989, obţinute în urma unor eforturi colosale din partea scriitorilor, savanţilor, întregii intelectualităţi a timpului, au avut o importanţă de-a dreptul istorică.

Afirmaţia din urmă îşi justifică valabilitatea în contextul în care aceeaşi Sesiune a Sovietului Suprem, la 1 septembrie 1989, a aprobat „în linii mari” proiectul Programului complex de stat pentru asigurarea funcţionării limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti şi a dat Consiliului de miniştri însărcinarea să perfecţioneze Programul menţionat cu luarea în considerare a obiecţiilor şi propunerilor făcute de deputaţi, să-l aprobe şi să asigure realizarea lui în termenul stabilit.

Imperfecte, după cum s-au dovedit curând, din cauza acceptării glotonimului promovat încă de ţarismul rus şi a nenumăratelor concesii făcute limbii ruse şi celorlalte limbi vorbite în teritoriu, cele trei legi despre limbi, adoptate în 1989, au generat tot atunci o mişcare largă şi o activitate prodigioasă în întreaga societate.

La 30 august 1991 preşedintele republicii Mircea Snegur a semnat un decret cu privire la înfiinţarea Departamentului de stat al limbilor, menit să poarte răspundere pentru realizarea Programului complex de stat pentru asigurarea funcţionării limbilor.

Au început să se desfăşoare acţiuni de nivel republican cu referate şi comunicări în limba română, glotonimul limba română a început să fie utilizat liber în domeniul învăţământului de toate gradele; în instituţii, întreprinderi şi organizaţii de toate profilurile au fost formate curând circa două mii de cursuri, cercuri, grupe de învăţare a limbii române (chiar dacă acesteia i se spunea şi „moldovenească” ori „de stat”).

În colectivele de muncă de toate profilurile erau numite persoane concrete menite să supravegheze respectarea Legislaţiei lingvistice. Au fost instituite comisii pentru supravegherea respectării Legislaţiei lingvistice în colective, raioane şi o comisie de rang republican, subordonată direct Guvernului.

Se părea că veacurile de umilinţă erau lăsate pentru totdeauna în urmă. Putem înmulţi considerabil exemplele concrete de reînviere a limbii strămoşeşti în anii 1989-1993.

Din păcate, pot fi numite şi fapte de împotrivire camuflată şi chiar făţişă Legislaţiei lingvistice adoptate în 1989. Or, începând cu acestea, vorbim nu atât despre legile istorice (totuşi) despre limbi, cât despre adevărate fărădelegi în acest domeniu.

Deşi mai democratice în comparaţie cu legile despre limbi adoptate în Ucraina şi în celelalte ex-republici unionale sovietice, actele noastre lingvistice au fost considerate de liderii ruşilor de la Tiraspol şi de la Tighina (Bender) o încălcare a drepturilor cetăţenilor alolingvi şi, ca urmare, ei au chemat lumea în stradă, la grevă împotriva legilor noastre, echilibrate şi paşnice în esenţă.

Curând Federanţia Rusă a pus la cale şi a desfăşurat un război fratricid la Nistru, având drept pretext lezarea demnităţii etnicilor ruşi. Conducerea statului şi parlamentul chişinăuian s-au arătat oarecum înfricoşate, au devenit refractare imperativelor fixate deja în legislaţia din 1989.

Că nu susţineau în toate şi întru totul Departamentul specializat, înfiinţat între timp (a se vedea articolul Cine trage sforile la Guvern? de Alexandru Bantoş, în săptămânalul „Literatura şi Arta” din 14 martie 1993), e una.

Că Guvernul n-a acceptat niciunul dintre proiectele de variante revăzute ale legii despre funcţionarea limbilor în republică, cu fixarea la locul cuvenit a glotonimului limba română, unul întocmit şi publicat în presă de Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe, condus la acel timp de regretatul academician Silviu Berejan, şi găzduit în cotidianul „Moldova suverană” de inimosul jurnalist Tudor Ţopa (cu riscul demiterii din funcţie!), altul – întocmit şi prezentat la Guvern de colectivul Departamentului de stat al limbilor (acesta a fost discutat, parţial redactat, până la urmă acceptat în cadrul Secţiei Probleme sociale a executivului), dar… în loc să dea curs variantei într-un fel definitivate a proiectului (cu precizarea denumirii corecte a limbii vorbite la est de Prut), executivul şi-a văzut misiunea în a… desfiinţa unicul organism statal chemat prin definiţie să supravegheze respectarea Legislaţiei lingvistice, – e o altă acţiune / inacţiune prin care statul Republica Moldova s-a dovedit ostil limbii sale de… stat.

De altfel, Departamentul limbilor a fost ignorat şi mai abitir la nivel de parlament. Încă pe când trăia Ion Dumeniuk (decedat la 3 noiembrie 1992), Departamentul prezentase Guvernului o completare a Codului contravenţional, prin care propunea fixarea de amenzi conducătorilor de toate rangurile, care îngăduiau / tolerau comiterea de încălcări ale legilor despre limbi; propunerea Departamentului a fost discutată şi acceptată de executiv, dar lăsată fără atenţie de legislativ.

Guvernul Sangheli a renunţat categoric la atestarea cadrelor de conducere şi a funcţionarilor din sfera socială sub aspectul cunoaşterii limbii zise „de stat”, după ce emisese câteva hotărâri ca cea „Despre organizarea şi desfăşurarea atestării cadrelor privind nivelul de cunoaştere a limbii de stat” (28 decembrie 1993, nr. 805) şi aprobase tot atunci „Programa de atestare a cadrelor privind nivelul de cunoaştere a limbii de stat pentru exercitarea obligaţiunilor de serviciu”, iar departamentul specializat înfăptuise o muncă serioasă în vederea pregătirii de acest eveniment care ar fi dat un impuls puternic învăţării limbii române de către mase întregi de funcţionari, e încă una dintre multele dovezi neîndoielnice ale lipsei de voinţă politică în rezolvarea problemei revenirii la normalitate în sfera vieţii spirituale a poporului român de la est de Prut.

Fixarea în Constituţia din 29 iulie 1994 a glotonimului „limba moldovenească”, după ce denumirea limba română devenise între timp o achiziţie a intelectualităţii şi a altor pături ale populaţiei din republică, a fost un alt act de surzenie a elitei conducătoare la vocea savanţilor competenţi şi oneşti locali şi de peste hotare, care încă înainte de 1989 argumentau că limba „moldovenească” e aceeaşi limbăromână, atât că pe atunci ea se scria cu alfabet rusesc.

Ba chiar după adoptarea Constituţiei parlamentul chişinăuian s-a dovedit nu doar reticent, ci totalmente ostil hotărârii Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova din 9 septembrie 1994, apoi şi hotărârii Adunării Generale Anuale a aceluiaşi for ştiinţific din 28 februarie 1996, care răspundea, de altfel, unei solicitări a legislativului: „…denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ”. În condiţiile aflării la putere a Partidului Democrat Agrar, a socialiştilor şi interfrontiştilor, la 27 aprilie 1995 n-a fost luat în considerare nici mesajul, ce-i drept – niţel întârziat, al preşedintelui de atunci al statului, Mircea Snegur, cu titlul „Limba română este numele corect al limbii noastre”.

La un moment dat a încetat să fie vehiculată denumirea republicii noastre ca „cel de-al doilea stat românesc”, s-a început un adevărat război – de data aceasta declarat nu de ruşii de la Tiraspol şi Tighina, ci de conducerea „noastră” – limbii române şi istoriei românilor ca discipline de studiu în şcolile de toate gradele.Un atac fără precedent împotriva spiritualităţii noastre naţionale româneşti a pornit, după 27 februarie 2001, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

Cuceririle noastre istorice (totuşi) din 1989 sunt nu doar minimalizate, ci anihilate în temei. Răzbunarea secolelor de asuprire naţională şi culturală a românilor est-pruteni de către regimurile ţarist şi sovietic e amânată. Mase întregi de elevi, liceeni, studenţi şi reprezentanţi ai altor pături sociale au participat la o serie de mitinguri de protest împotriva declarării limbii ruse în calitatea unei a doua limbi oficiale a republicii, promisă de guvernanţi „fraţilor mai mari” din imperiul rusesc.

Forţată de ieşirea în piaţă a zeci şi sute de manifestanţi fără gând de cedare presiunii din partea Moscovei, conducerea românofobă a statului nostru a găsit modalităţi oarecum ingenioase – şi perfide! – pentru a deschide larg uşile şi chiar porţile republicii în faţa limbii ruse, prin adoptarea unei antinaţionale „Legi a publicităţii”, prin redactarea altor documente privind politica naţională, menite să astâmpere setea de supremaţie cu orice preţ a limbii ruse la est de Prut.

Între altele, în 2009 problema declarării limbii ruse ca a doua limbă oficială a Republicii Moldova a fost abordată din nou de ambasadorul rus la o întâlnire oficială desfăşurată la Ministerul de Externe chişinăuian.

Nu mărim în chip abuziv numărul exemplelor concrete din care se înţelege dureros de limpede că legile despre limbi, adoptate în 1989 şi care alimentau speranţe adunate de aproape două veacuri, au fost transformate de regimul politic comunist antinaţional în adevărate fărădelegi pentru românii din Republica Moldova, îndemnaţi azi din nou să aleagă cuvintele „moldoveneşti” de cele… româneşti şi să studieze numai operele scriitorilor „moldoveni”, nu şi ale celor… români, ca şi cum Bogdan-Petriceicu Hasdeu ori Alecu Russo n-ar exemplifica întru totul unitatea nedezmembrabilă a literaturii naţionale româneşti, atât de bine „prinsă” şi de marele preot şi poet basarabean Alexei Mateevici încă în 1917.

Or, toate au o limită, şi adevărul nu va fi înfrânt, mai cu seamă când avem testamentele lăsate nouă de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alexei Mateevici, Eugeniu Coşeriu, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Ion Dumeniuk, Grigore Vieru şi de alţi înaintaşi care ne insuflă tărie de caracter şi credinţă în victoria jinduită.

30/01/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pas cu pas, Moscova acaparează conducerea R.Moldova.Sărbătoarea națională „Limba Noastră cea Română” se va numi anul acesta doar „Limba Noastră”

 

 

 

 

 

Sărbătoarea națională „Limba Noastră cea Română” se va numi anul acesta doar „Limba Noastră”. Chirtoacă: „Ca pe vremea comuniștilor”

Sărbătoarea Națională a limbii române se va desfășura anul acesta sub numele „Limba Noastră”, dar nu „Limba Noastră cea Română” ca și în anii precedenți.

În ordinea de zi a ședinței operative de azi a Primăriei capitalei, în Raportul cu privire la manifestările cultural-artistice consacrate zilei de 31 august, Sărbătoarea Națională este numită „Limba Noastră”, pe când în anii precedenți aceasta se numea „Limba noastră cea română”.

 

 

O remarcă în acest sens a fost făcută și de președintele PL, Dorin Chirtoacă, fostul primar unionist al capitalei R.Moldova, Chișinău, care spune că este o situație „exact ca înainte de anul 2007, pe vremea comuniștilor.”

Acesta mai acuză partidele aflate la putere, PSRM și blocul ACUM, obediente față de Moscova, spunând că „vor să ne ia și Limba Română!”, după ce au pus mâna pe Procuratură și CNA și au împărțit prețurile de sector ale Chișinăului, scrie publicația https://cotidianul.md/.

 Jurnalista de investigații, directoare a Centrului de Investigatii Jurnalistice (Chişinău), Cornelia Cozonac,caracterizeză astfel viața politică din R.Moldova vecină:

”Socialistii lui Dodon si ai lui Grecianii nu fac declaratii publice. Nu se bat cu pumnul in piept ca vor schimba lucrurile in bine. Nu cer ultimativ nimănui demisia, dar își pun oamenii lor în structurile cheie. Tacit si bine centrat, cu votul deputatilor din Blocul ACUM, lucreaza intens, intens prin teritorii la identificarea candidaților potriviți la alegerile locale…

Și la toamnă vom numara bobocii.”

06/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: